EFESENI cap.3

EFESENI 3

Efeseni 3 de Aurel Munteanu

Efeseni 3

Studiu Grup

,,Mărețul Har”

v.1τουτου χαριν εγω παυλος ο δεσμιος του χριστου ιησου υπερ υμων των εθνων

Pentru aceasta, eu, Pavel, întemniţatul lui Hristos Isus pentru voi, naţiunile

– Pentru aceasta. Apostolul Pavel leagă versetul 1, de ideea explicată mai înainte cum Dumnezeu a făcut un singur om nou în Cristos dintre evrei și neamuri, prin credința în evanghelie. Acest om nou, trebuia făcut prin predicarea evangheliei și la neamuri, al căror apostol a fost ales Pavel.

– eu, Pavel, întemniţatul lui Hristos Isus pentru voi, naţiunile. Pavel în momentul scrieri epistolei către Efeseni, era închis în Roma. Mai devreme, din Cartea Faptelor, vedem că în Cezareea a mai fost închis 2 ani (F.A. 24.27). Toate aceste lucruri s-au datorat faptului că și-a onorat slujba cu fidelitate față de Stăpânul său.

Din dragoste pentru aleșii dintre neamuri el a îndurat totul:

,, De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.”(2Timotei 2.10.)

v.2: ειγε ηκουσατε την οικονομιαν της χαριτος του θεου της δοθεισης μοι εις υμας

dacă, în adevăr, aţi auzit de administrarea harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi:

– dacă, în adevăr, aţi auzit. Aici Pavel este puțin ironic cu Efesenii, deoarece ei știau destul de bine ce slujbă îi încredințase Domnul. Ei ca Adunare au fost constituiți de Pavel, și cu toții știau câtă împotrivire a avut în Efes din partea iudeilor de sinagogă în cei doi ani petrecuți în Efes (F.A. 19.10) și a lui Dimitrie argintarul (F.A.19.21-41.).

– de administrarea harului lui Dumnezeu. Pavel se numește administrator al harului lui Dumnezeu, în sensul că el trebuia să predice evanghelia la timp și nelatimp. Își scoate în evidență autoritatea cu care a fost investit direct de Cristos pe drumul Damascului, cât și responsabilitatea de a predica neamurilor.Versetul nu scoate în evidență faptul că el ar fi avut monopolul pe evanghelia lui Dumnezeu ce trebuia predicată națiunilor și o predica doar unde și când vroia el.

– care mi-a fost dată pentru voi. Pavel recunoaște că această însărcinare pentru neamuri, i-a fost dată în mod suveran de Stăpânul său. Pavel nu a fost chemat de om în această slujbă sau de vreun bord de misiune. Nu a făcut seminare speciale sau strategii de marketing cum fac unii astăzi. El a fost ales de Dumnezeu, uns cu putera Duhului Sfânt și echipat cu daruri spirituale pentru lucrare. El s-a bizuit pe Dumnezeu și pe voia Sa suverană în lucrare, căutând să fie călăuzit să facă voia ascunsă a lui Dumnezeu stabilită pentru el încă din planul etern.

v.3οτι κατα αποκαλυψιν εγνωρισεν μοι το μυστηριον καθως προεγραψα εν ολιγω

că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina – după cum am scris mai înainte pe scurt, din care,

– că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina. Taina de aici despre care vorbește apostolul este: ,,că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie”.

Această taină sau mister era ascunsă în veacurile trecute de mintea oamenilor, fapt ceea ce o făcea de neacceptat de cei mai mulți dintre contamporanii săi.

Pavel nu dă amănunte despre momentul când i-a fost descoperită taina aceasta. Cert este că ea i-a fost o revelație personală după ce el a fost născut din nou și înainte de a fi trimis ca apostol în misiune. Pasajul în care vorbește mai pe larg de această descoperire este Galateni 1.11 – 2.10.

– după cum am scris mai înainte pe scurt. Cuvântul taină în greacă este μυστήριον (mustérion). Apare de 28 de ori în Noul Testament. Pavel le scrisese despre această taină mai devreme în capitolul 1.9. Dar în toată epistola mai apare de încă 5 ori amintit în: 3.3; 3.4; 3.9; 5.32 și 6.19.

Chiar dacă anterior vorbise pe scurt, acum de la versetul 2 la 14, el o să vorbească mai pe larg despre acest subiect.

v.4προς ο δυνασθε αναγινωσκοντες νοησαι την συνεσιν μου εν τω μυστηριω του χριστου

citind, puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos

– din care, citind puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos. Frații din Efes, nu puteau să aibe parte de o descoperire personală a acestei taine la fel cum a avut Pavel. Ei puteau afla despre această taină, citind din cele scrie de el în continuarea acestei epistole. Doar lui îi fusese descoperită această taină și însărcinare, și nu se aștepta ca toți să primească lucrul acesta. Motiv pentru care, vedem că el însuș se temea ca să o facă de cunoscut:

,, M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.” – Galateni 2.2.

v.5ο εν ετεραις γενεαις ουκ εγνωρισθη τοις υιοις των ανθρωπων ως νυν απεκαλυφθη τοις αγιοις αποστολοις αυτου και προφηταις εν πνευματι

care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh;

– care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor. În generațiile trecute taina aceasta nu a fost făcută cunoscută neamurilor. Ei nu știau nici de Dumnezeul adevărat, nici de faptul că o să fie salvați în Mesia al iudeilor. Evreii știau ceva despre faptul că și neamurile vor fi mântuite prin Legământul Avraamic (Gen.12.3. – Gal.3.8.), dar nu știau multe amănunte și oricum ideea le displăcea profund.

– aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh. La împlinirea vremii hotărâte de Dumnezeu în planul etern, Domnul a descoperit această binecuvântare a harului Său, ce o avea ascunsă spre gloria Sa. Ea a fost predicată de Domnul Isus mai întâi, apoi de apostolii Săi și de profeții Noului Legământ, până ce au avut cu toții Canonul definitivat. Apostolii cei 12 și Pavel vorbeau despre această taină ce o primiseră prin revelație directă, pe când proorocii o predicau prin puterea Duhului sfânt ce îi insufla direct. De aceea spune în Apocalipsa 19.10: ,,căci mărturia lui Isus este duhul profeției”.

De profeții aceștia era nevoie la fel ca de apostoli, deoarece nu exista Noul Testament scris. Ei înșiși nu auziseră cuvintele direct de la Cristos. Erau foarte multe Adunări, ce nu erau fondate direct de cei 12 apostoli și nu aveau pe nici unul care să le predice la prima mână adevărul lui Cristos. Din acest motiv se spune că cei 12 apostoli, Pavel și proorocii sunt temelia pe care a fost fondată instituțional, Adunarea lui Cristos.

v.6ειναι τα εθνη συγκληρονομα και συσσωμα και συμμετοχα της επαγγελιας αυτου εν τω χριστω δια του ευαγγελιου

că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus , prin Evanghelie,

– că naţiunile sunt împreună-moştenitoare. În aceasta constă taina ce i-a fost descoperită personal lui Pavel. I-a fost descoperită personal deoarece el, a fost numit apostol la ceva timp după înălțarea Domnului la cer. El nu a făcut parte din numărul celor 12 apostoli ai Domnului, aleși pentru a duce vestea bună evreilor din cele 12 seminții. El a avut un statut aparte, fiind ales pentru neamuri.

Lucrul ce era de neconceput odinioară era materializat acum prin aducerea aleșilor dintre națiuni împreună cu sfinții dintre evrei. Neamurile co-moștenitoare cu evreii! Ce har, ce îndurare și pentru ele! Împreună, nu separați! Egali din toate punctele de vedere.

Harul nu a mai lăsat loc naționalismului, superiorității sau mândriei personale. A nivelat totul amintindu-le că ambii erau morți și fără merit.

– şi din acelaşi trup. Trupul de aici este Trupul metaforic al lui Cristos – Adunarea instituțională. Chiar dacă primii membrii ai Adunării au fost evrei, în timp au fost adăugați evrei din diaspora, samariteni și membrii dintre neamuri. Însăși Adunarea din Efes avea o bună parte din membrii ei, când a luat ființă în școala lui Tiran, frați evrei (F.A. 19.9).

– şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus , prin Evanghelie. Promisiunea împlinită în Cristos era promisiunea făcută în Avraam că:

,,Hristos ne-a răscumpărat …, pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la naţiuni în Hristos Isus, ca să primim, prin credinţă, promisiunea Duhului.” Galateni 3.13-14.

Fără auzirea evangheliei și lucrarea internă regeneratoare a Duhului, nu ar fi fost posibilă intraea noastră în posesia promisiunii.

v.7ου εγενομην διακονος κατα την δωρεαν της χαριτος του θεου την δοθεισαν μοι κατα την ενεργειαν της δυναμεως αυτου

al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie, după lucrarea puterii Lui.

– al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie. În multe rânduri am văzut că Pavel făcea referire la autoritatea sa dată în slujba de apostol. Probabil era contestat de mulți din iudaizatorii de prin Adunări. El a fost făcut apostol prin nemerit.

El scoate în evidență faptul că a fost făcut de Cristos și nu s-a făcut singur, așa cum aveau unii obiceiul. În Apocalipsa 2.2, vedem că scrie despre unii din Efes, care susțineau că sunt apostoli, au fost puși la probă și au fost găsiți mincinoși.

– după lucrarea puterii Lui. A fost făcut nu doar simplu ucenic, ci apostol ca Dumnezeu să își arate gloria față de el și față de ceilalți oameni. Dumnezeu prin pocăirea lui Saul și-a câștigat gloria:

,,Dar eram necunoscut la înfăţişare adunărilor Iudeii care sunt în Hristos; auzeau numai că „cel care ne persecuta odată, acum vesteşte Evanghelia: credinţa pe care altă dată o nimicea“; şi Îl glorificau pe Dumnezeu datorită mie.” – Galateni 1.22-24.

v.8εμοι τω ελαχιστοτερω παντων των αγιων εδοθη η χαρις αυτη εν τοις εθνεσιν ευαγγελισασθαι τον ανεξιχνιαστον πλουτον του χριστου

Mie, mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta: să vestesc printre naţiuni Evanghelia bogăţiilor de nepătruns ale lui Hristos

– Mie, mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii. Apostolul se considera cel mai mic dintre toți sfinții din două motive:

a) când se uita la sine și își aducea aminte că fusese persecutor al sfinților

b) cât se vedea de păcătos și cât de mare era gloria harului revărsată din abundență peste el

– Mie, mi-a fost dat harul acesta. Aici Pavel vorbește despre alegerea vocațională, prin care Dumnezeu îl rânduise mai dinainte de veci, pentru a fi mesager, ca să ducă evanghelia la neamuri. Alegerea aceasta este diferită de cea personală și cea națională a poporului evreu.

– să vestesc printre naţiuni Evanghelia. A fi apostol (mesager) al lui Cristos, includea predicarea bogățiilor nepătrunse ale evangheliei. Printre altele, corintenilor le spune că el nu a fost trimis nici chiar să boteze:

,,De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.” 1Cor.1.17.

– bogăţiilor de nepătruns ale lui Hristos. Vestea bună crezută într-un mod salvator, deschidea izvorul bogățiilor nepătrunse ale harului care sunt descrise în cap. 1.3.

v.9και φωτισαι παντας τις η κοινωνια του μυστηριου του αποκεκρυμμενου απο των αιωνων εν τω θεω τω τα παντα κτισαντι δια ιησου χριστου

şi să pun în lumină înaintea tuturor care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate

– şi să pun în lumină înaintea tuturor. A pune în lumină taina ascunsă, însemna a expune sub ochii fraților, cu lux de amănunte lucrurile ce i le-a încredințat Cristos.

– care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu. Gândul lui Dumnezeu era ca în Cristos, să pună în practică desfințarea barierelor sociale, rasiale și spirituale formând un Trup unit care să fie una în origine, doctrină și practică.

– Dumnezeu, care a creat toate. Dumnezeul Triunic a creat toate aceste lucruri prin hotărârile luate în planul etern după buna Sa plăcere. Versetul scoate în evidență faptul că El este Creator care acționează nefiind influențat din exterior, de cineva sau de ceva.

v.10ινα γνωρισθη νυν ταις αρχαις και ταις εξουσιαις εν τοις επουρανιοις δια της εκκλησιας η πολυποικιλος σοφια του θεου

pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti

– pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare. Legea și profeții Vechiului Legământ au ținut până la începerea lucrării lui Ioan Botezătorul. Până în acel moment evreii și prozeliții dintre neamuri nu cunoșteau decât un singur mod de a se apropia de Dumnezeu – prin lucrurile descoperite în Legământul de pe Sinai. Odată cu Noul Legământ, Dumnezeu se face cunoscut și celor mai îndepărtați locuitori ai planetei.

Însăși Marea Trimitere, vorbește despre înțelepciunea felurită a lui Dumnezeu, când le spune: ,,şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” – F.A.1.8.

După această Trimitere, ucenicii prin Duhul, au constituit Adunări locale și vizibile, prin care Dumnezeu a adus lumină și în cele mai întunecate zone ale lumii. În felul acesta mulți din cei ce trăiau în întunericul și umbra morții au cunoscut înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.

Dar înțelepciunea aceasta, nu a fost cunoscută felurit numai de oameni, ci și stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti. Stăpânirile acestea, domniile și autoritățile sunt cele demonice, cu care noi avem de luptat și la care Pavel face referire în cap. 6.12.

În alt loc, spune chiar despre îngerii sfinți că doresc să privească înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu. – 1Petru 1.12.

v.11κατα προθεσιν των αιωνων ην εποιησεν εν χριστω ιησου τω κυριω ημων

după planul veacurilor pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru,

– după planul veacurilor. După acest plan etern, a fost făcută de cunoscut înțelepciunea felurită. Aceasta înseamnă că în spatele tuturor lucrurilor care duc la înaintarea evangheliei și a misiunii Adunărilor, există un plan de extindere creat de Însuș Dumnezeu. Nimic nu este la întâmplare, ci toate se desfășoară așa cum a voit El să le hotărască. Un exemplu de lucrare după planul etern, îl avem când Pavel era pe punctul de a trece în Asia iar Dumnezeu intervine și îi schimbă planul. Il schimbă deoarece era predestinat ca el să meargă să evanghelizeze în Macedonia – F.A. 16. 6-10.

– pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. Aici apostolul ne mai amintește încă odată că, planul etern a fost făcut în Cristos Domnul nostru. Aceeaș idee o reia și în Coloseni 1.16-17, când spune:

,,Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.”

Versetul mai arată faptul că Isus este etern, este Creator, că El a luat parte la planul etern și că și-a asumat să împlinească responsabilitățile hotărâte în plan.

v.12εν ω εχομεν την παρρησιαν και την προσαγωγην εν πεποιθησει δια της πιστεως αυτου

în care avem îndrăzneală şi intrare cu încredere, prin credinţa în El

– în care avem îndrăzneală. Îndrăzneala aceasta ce o avem acum, nu caracteriza nici chiar pe evrei în Vechiul Legământ datorită faptului că nu se puteau apropia de Dumnezeu din proprie inițiativă. Ei aveau nevoie de mijlocitori umani, ridicați de Dumnezeu din seminția lui Levi (Evrei 5.4). Aveau nevoie de un mare preot uman, care să aducă întâi ispășire pentru păcatele lui, apoi pentru ale lor. Dar noi avem un Mare Preot, ce S-a adus jertfă pe Sine pentru noi și ne-a făcut intrare slobodă în Locul prea sfânt. Aceasta ne dă îndrăzneală şi intrare cu încredere, prin credinţa în El (Evrei 10.19-22).

v.13διο αιτουμαι μη εκκακειν εν ταις θλιψεσιν μου υπερ υμων ητις εστιν δοξα υμων

De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi, care sunt gloria voastră.

– De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi. După toate acestea, Pavel își îmbărbătează destinatarii. Ca un părinte iubitor, în loc să îl încurajeze ei, îi încurajază el. Ei nu trebuiau să descurajeze chiar dacă din pricina evangheliei încredințate, era arestat. Chiar prin arestarea sa, Dumnezeu își ducea la îndeplinire planul hotărât pentru el. Piedicile și necazurile nu stopau lucrarea ci din contră o făceau să înainteze. De ce pentru că ,,toate lucrau împreună spre bine” (Romani 8.28).

– necazuri, care sunt gloria voastră. Prin necazurile și suferința îngăduită, Dumnezeu produce de multe ori gloria Sa. Pentru omul firesc afirmația aceasta pare o nebunie. Dar Biblia, exemplifică lucrul acesta în nenumărate rânduri. Cel mai cunoscut caz este cel al patriarhului Iosif care îndurând după planul lui Dumnezeu, a adus glorie lui Dumnezeu de pe buzele tribului tatălui său, care erau aproape să piară, în foametea de 7 ani – Geneza 50.20-21.

v.14: τουτου χαριν καμπτω τα γονατα μου προς τον πατερα του κυριου ημων ιησου χριστου

Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos.

În versetul acesta, Pavel reia ideea începută în versetul 1, și ca o concluzie spune că în fața tuturor acestor lucruri își pleacă genunchii înaintea Tatălui în semn de recunoștință. Tată în greacă este Patera.Versetul arată că Tatăl, este Cel căruia I se aduce toată gloria, pentru răscumpărarea aleșilor dintre neamuri și pentru aducerea lor în Cristos, împreună moștenitori cu evreii.

Chiar dacă Pavel, nu a îngenunchiat fizic în acel moment când a scris versetul, Dumnezeul Triunic este vrednic de preamărit pentru abundența bogățiilor de har revărsate peste noi. Rugăciunea începută la acest verset ține până la finalul v. 21, cu care se încheie acest capitol.

v.15εξ ου πασα πατρια εν ουρανοις και επι γης ονομαζεται

din care este numită orice familie, în ceruri şi pe pământ,

– orice familie. În greacă este ,,pasa apatria”. Patria (familie), are rădăcina în cuvântul Patera (Tatăl), de unde își trage numele. Cuvântul ,,pasa” mai are sensul de toată sau întreaga familie.

În Efeseni 2.21, ,,pasa” este redat ca ,, În El toată clădirea”

În 2 Timotei 3.16, acelaș cuvânt ,,pasa” este tradus prin toată sau întreaga: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare ….”

În cer nu mai sunt familii pământești ca și acestea pe pamant să poarte nume de familie diferite pentru că nu se vor mai căsători. Există o singură familie a lui Dumnezeu formată din totalitatea copiilor Lui. Familie care o să poarte Numele Tatălui care ne-a înfiat. Este vorba doar de cei ce sunt adusi de pe pământ în familia Lui, care au frate mai mare pe Isus. El, Cel întâi născut dintre mai mulți frați.

– în ceruri şi pe pământ. O parte din această familie este în cer la Domnul, o altă parte este pe pamant. Aceasta este definiția despre doctrina familiei lui Dumnezeu. Această doctrină nu trebuie confundată cu Adunarea sau cu Împărăția lui Dumnezeu. Acestea sunt trei lucruri total diferite, între care Biblia face distincție.

v.16ινα δωη υμιν κατα τον πλουτον της δοξης αυτου δυναμει κραταιωθηναι δια του πνευματος αυτου εις τον εσω ανθρωπον

ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale, să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru

– ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale. Rugăciunea apostolului începută la v.14, era ca Domnul să de-a fraților din Efes, lucruri după bogățiile gloriei Sale. Versetul arată că Domnul este Cel care dăruiește. Arată că El este bogat în gloria Sa. Faptul că o revărsa și peste cei dintre neamuri, Îl făcea și mai măreț.

– să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său. Duhul este Cel care întărește omul și îi dă valoare înaintea lui Dumnezeu. Carnea și sângele nu folosește la nimic. Omul prin propriai natură nu se se poate întări spiritual. Duhul Sfânt este Cel care echipează și îl face pe cel ales, destoinic pentru orice lucrare bună.

– în omul dinăuntru. Omul interior este acea parte spirituală din noi, cu care ne naștem moartă datorită păcatului adamic și care este înviată la nașterea din nou. Acest om dinăuntru, trebuie să crească în noi, să fie întărit prin Duhul spre maturizare. Cu cât se maturizează mai mult cu atât noi, devenim mai asemănători cu chipul Domnului Isus.

v.17κατοικησαι τον χριστον δια της πιστεως εν ταις καρδιαις υμων

ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre, fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste,

– ca Hristos să locuiască. Cristos Domnul locuiește în noi în omul lăuntric. Această locuire începe la nașterea din nou prin primirea Cuvântului în mod mântuitor. Atât Cristos cât și Tatăl locuiesc în omul născut din nou, conform cu ce a promis Domnul în : Ioan 14.23:

,, … şi Noi vom veni la el şi vom locui la el”

La fel și Duhul Sfânt, locuiește în cel credincios, împreună cu Fiul și cu Tatăl:

,,pe Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi va fi în voi.” – Ioan 14.17.

– prin credinţă în inimile voastre. Credința este darul lui Dumnezeu, dat în urma nașterii din nou. Credința mântuitoare este dovada clară că am crezut în Cristos și că El locuiește în noi. Nu ai credința lui Cristos, nu ai nici Duhul Lui și nici nu ești al Lui (Romani 8.9).

– fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste. Dragostea agape de aici, nu este dragostea manifestată de noi, ci este acea dragoste necondiționată ce izvorăște din inima lui Dumnezeu. Ea este fundația salvării noastre. Am fost înrădăcinați în această dragoste prin credința dată-n dar, având o temelie sigură a salvării sufletelor noastre. Dragostea lui neschimbată, este cea care ne face să avem o credință neclintită, o puternică încredințare în lucrurile care nu se văd încă.

v.18εν αγαπη ερριζωμενοι και τεθεμελιωμενοι ινα εξισχυσητε καταλαβεσθαι συν πασιν τοις αγιοις τι το πλατος και μηκος και βαθος και υψος

ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea;

– ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii. Numai înțelegând dragostea aceasta măreață, ajungem să înțelegem motivul pentru care am fost răscumpărați. În dragostea Lui găsim motivul alegerii, predestinării, răscumpărării și înfierii noastre. Nu în noi. Acest lucru trebuie înțeles deplin de toți sfinții Săi. Acesta este harul necondiționat. Dacă baza alegerii nu ar fi dragostea sa nemărginită, și motivul s-ar găsi în om, atunci nu ar mai fi nevoie de har suveran și gratuit. Ar fi o salvare datorită faptelor. De aceea cu mintea nostră săracă și limitată nu putem decât să ne plecăm genunchii și să-L glorificăm pe Domnul.

– care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea. Acestea sunt cele patru dimensiuni ale dragostei lui Dumnezeu care ne-a fost arătată. Aceste dimensiuni nu le vom înțelege decât în cer, adevărata semnificație.

v.19γνωναι τε την υπερβαλλουσαν της γνωσεως αγαπην του χριστου ινα πληρωθητε εις παν το πληρωμα του θεου

şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa, ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu.

– şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa. El ne-a iubit înainte de întemeierea lumii, cu o dragoste care este mai presus de capacitatea noastră de înțelegere.

În această dragoste a stabilit, dezbrăcarea Sa de gloria eternă, întruparea și jertfirea Sa pentru păcatele noastre. Dragoste aceasta nu este pentru întreaga lume ieșită din Adam, incuzând și pe cei ce vor pieri și vor fi condamnați. Această dragoste a Lui este în strânsă legătură cu aleșii pentru care moare, îi răscumpără, îi împacă și îi justifică înaintea Tatălui. Această dragoste arătată că ne-a iubit, pe când îi eram vrășmași. Ea întrece limita umanului. Ea nu își are obârșia în natura noastră, este de origine Dumnezeiască.

– ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu. Dorința finală a acestei scurte rugăciuni a lui Pavel, este ca frații din Efes să fie umpluți până la toată capacitatea omului dinăuntru, de plinătatea ce o toarnă Dumnezeu în copiii Săi. Această umplere, trebuie să fie dorința noastră a fiecăruia care suntem salvați. Bineînțeles că niciodată nu vom putea să fim umpluți de toată capacitatea Dumnezeirii, nici aici jos și nici în veșnicie sus. Dorința aceasta nu este una păcătoasă (luciferică), ci una ce izvorăște din Duhul Său, care dorește să ne asemene cât mai mult cu chipul Fiului Său, ce a luat contur în noi.

v.20τω δε δυναμενω υπερ παντα ποιησαι υπερ εκπερισσου ων αιτουμεθα η νοουμεν κατα την δυναμιν την ενεργουμενην εν ημιν

Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi,

– Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi. Pavel își încheie rugăciunea, cu atenția îndreptată tot spre Dumnezeul, care și-a început lucrarea în noi și o va duce-o la bun sfârșit. Pavel afirmă că Dumnezeu poate face mult mai multe pentru noi, decât percem sau ne imaginăm noi acum pe moment.

Gândurile noastre nu sunt și ale Lui: ,,Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” – Isaia 55. 8-9.

Lucrul acesta o să îl înțelegem pe deplin în veșnicie când vom vedea toate acestea împlinite pe deplin cu privire la fiecare dintre noi.

– potrivit puterii care lucrează în noi. Toate acestea sunt lucrate cu puterea Sa cea mare, putere care lucrează acum în noi și prin noi în viețile altora. Ideea de aici este din nou reluată la finele epistolei: ,,Încolo, fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui” (cap.6.10). Versetul scoate în evidență că suntem tari, nu prin noi ci prin Cel Atotputernic și dacă vom fi întăriți, vom putea totul în Cristos care ne întărește (Filipeni 4.13).

v.21αυτω η δοξα εν τη εκκλησια εν χριστω ιησου εις πασας τας γενεας του αιωνος των αιωνων αμην

a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin.

– a Lui fie gloria. A Tatălui, căruia I se ruga Pavel, înaintea căruia spunea că își pleacă genunchii în v.14.

– în Adunarea în Hristos Isus. Tatăl își primește gloria în Adunare, în Cristos. De ce? Pentru că așa cum a explicat, a făcut parte de mântuire și slujire, aleșilor dintre naţiuni, făcându-le împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie (v.6).

– pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Aici apostolul Pavel, scoate în evidență faptul că Domnul v-a avea Adunarea Sa, din neam în neam în vecii vecilor. Această teorie a succesiunii neîntrerupte de Adunări1 din timpul Domnului până la răpire este vehement combătută de catolici (ramura răsăriteană și apuseană), de reformatori și de către neoprotestanți. Ea are suport biblic și este menționată în Scriptură. Cele mai cunoscute versete ce o scot în evidență sunt:

,,Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge.’’ – Matei 16.18.

,,Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.- Mat.28.20.

Pentru mai multe detalii, în legătură cu teoriile ce stau la baza fondării bisericilor actuale, clik aici: https://aurelmunteanu.wordpress.com/

1Această teorie susţine că : ,,Apostazia a apărut în creştinism la scurt timp după începuturile lui, dar apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunari care au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a devenit religie oficială, aceste Adunari au continuat să existe, dar neoficial. Chiar dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor. Deşi au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului mediu întunecat, a epocii Reformei şi a celor ulterioare ei, ajungând până în zilele noastre “ .

Susţinătorii acestei teorii înţeleg prin „succesiune neântreruptă de Adunări” faptul că Marea Trimitere, care include botezul, Evanghelia şi toate învăţăturile lui Isus (Matei 28:18-20) împreună cu promisiunea prezenţei Sale perpetue, au fost date ucenicilor în calitate de Adunare, de Ecclesie. Adunarea, conform spuselor apostolului Pavel din 1 Timotei 3:15, este considerată stâlpul şi temelia adevărului. Ea transmite mai departe adevărul prin predicarea Evangheliei, botezarea convertiţilor şi întemeierea de noi Adunări în care se învaţă toate poruncile lui Cristos. Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.

Reclame

EFESENI cap.1

Efeseni 1

Studiu Grup

,,Mărețul Har”

Pro Efesious

(Către Efeseni)

Cap. 1

v. 1παυλος αποστολος ιησου χριστου δια θεληματος θεου τοις αγιοις τοις ουσιν εν εφεσω και πιστοις εν χριστω ιησου

Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus

– expeditorul : Pavel Epistolă scrisă aproximativ între anii 60-62, în timp ce era închis pentru prima dată în Roma- F.A.28.16-31. Versetele care arată că Pavel era în închisoare când scrie sunt: Ef. 3.1; 4.1; 6.20.

În acelaș timp se pare că sunt scrise alte 3 scrisori de către Pavel: Filimon, Coloseni și Filipeni.

În timpul acestei detenții, Pavel este vizitat de Epafras (Col.1.7-8), care-i aduce vești despre Adunarea din Colose. La Colose , Pavel tocmai vroia să îl trimită pe Onisim, sclavul fugar al lui Filimon (Filimon 12). În împrejurarea aceasta Pavel, scrie și colosenilor și scrisorile este posibil să fi plecat către destinatari prin Tihic care apare în Col. 4.7-9. și Ef. 6.21.

,, Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul.” – Col. 4.7-8.

Scrisoarea aceasta ,,Către Coloseni” se pare că a fost una circulară către toate Adunările locale și vizibile din zonă:

,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea.” – Col.4.16.

Datorită faptului că frații din Colose sunt îndemnați să citească epistola venită din Laodiceea, mulți au speculat că această epistolă ,,Către Efeseni”, le-a fost adresată Laodiceenilor. Speculația aceasta nu stă în picioare deoarece salutul lui Pavel din primul verset este adresat sfinților din Efes.

– apostol al lui Isus CristosApostol = mesager. De ce toate epistolele lui încep cu ,,Pavel, apostol al lui Isus Cristos”? Pentru că unii îi contestau apostoliadeoarece, el nu îndeplinea criteriile apostoliei din F.A.1.21-22. Pavel a fost chemat de Domnul mai târziu, ca apostol al neamurilor și el nu îndeplinea condiițiile enumerate atunci când a fost ales Matia.

– prin voia lui Dumnezeu. Aici Pavel arată voia suverană a lui Dumnezeu, hotărârea Sa luată în planul etern, de a-l chema pe nume (alegere vocațională pentru o anumită slujbă).

Voie suverană pentru a-I fi apostol ,,ca să-I ducă Numele înaintea Neamurilor (ethnōn), regilor (basileōn) și înaintea fiilor lui Israel” – F.A. 9.15-16.

Suveran înseamnă că Dumnezeu când a hotărât lucrul acesta nu a fost influențat din exterior, hotărârea a fost luată după buna Sa plăcere.

Voia aceasta era cea a lui Dumnezeu, nu era nici a celor 12 apostoli, nici a Adunărilor persecutate de Pavel, nici a sa însăși. Pavel nu a știut despre această voie, până ce a fost mântuit și chemat de Domnul Isus Cristos. Pavel până în momentul chemării prin voia Sa suverană, era un vrășmași persecutor al fraților lui Isus. El a fost căutat de Dumnezeu și pus în slujbă și nu invers.

– destinatariicătre sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus. Destinatarii sunt membrii Adunării din Efes, care sunt numiți de către Pavel ,,sfinții” (hagiois).

– sfinţii. Expresie ce arată în primul rând, poziția lor spirituală în Cristos. Desemnează în acelaș timp și pe toți membrii Adunării locale și vizibile Efesene. (O să folosesc termenul de Adunare locală și vizibilă pentru a nu se face confuzie cu conceptul augustinian de Biserică Universală Vizibilă sau Invizibilă.1)

Sfânt = consacrat, pus deoparte sau dedicat pentru Dumnezeu.

– Adunarea din Efes se pare că a început să fie fondată după ce Pavel pleacă din Corint și în drum spre Antiohia Siriei, oprește la Efes (F.A.18.18 –19), împreună cu Acuila și Priscila. După ce Pavel predică iudeilor în sinagogă (v.19) și este rugat să rămână mai mult timp, el nu voiește și se întoarce în Antiohia sfârșind cea de a doua călătorie misionară.

În Efes lasă pe Acuila și pe soția sa care frecventau sinagoga (F.A. 18.26). Abia când Pavel pornește în cea de a treia călătorie misionară merge din nou la Efes. Pevel se întoarce și predică din nou în sinagoga evreiască, unde între timp predicase și Apolo. Odată cu reîntoarcerea lui Pavel la Efes (F.A.19.1) și rebotezarea celor 12 bărbați (F.A. 19.7), se pun bazele Adunării.

Pavel rămâne cam 2 ani (F.A. 19.10.) și predică în sinagogă la începutul lucrării, apoi în școala lui Tiran unde mută pe ucenici datorită împotrivirii evreilor netăiați împrejur cu inima (nemântuiți).

După cei 2 ani, se pare că Timotei rămâne să predice și să păstorească Adunarea din Efes – 1 Tim. 1.3. Ultima dată când mai citim despre Adunarea din Efes, citim din scrierea apostolului Ioan în Apocalipsa 2.1-7.

– ,, și credincioșii în Cristos Isus” dacă sfinți arată poziția în Cristos, expresia credincioși, arată fidelitatea față de Stăpânul lor care i-a răscumpărat. Expresie care face referire tot la membrii Adunării locale și vizibile Efes.

v.2χαρις υμιν και ειρηνη απο θεου πατρος ημων και κυριου ιησου χριστου

Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos.

– har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru. Acesta este salutul standard al lui Pavel întâlnit în toate epistolele lui. O singură dată când modifică salutul introducând expresia ,,îndurare” o face în 1Timotei 1.2.

Versetul arată sursa harului și păcii ca venind nu de la oameni ci de la Dumnezeu Tatăl și Isus Cristos.

Har : gr. – charis. Are 2 sensuri în greacă:

1. frumusețe feminină desăvârșită

2. grație, grațiere, nemerit , favor nemeritat. În textul nostru are cel de al doilea sens.

Natura harului pretinde că nu poate fi meritat, însemnând că nu se poate face nimic pentru a obține , menține sau rămâne în această stare.

Pacea (eirēnē), este acea pace interioară primită-n dar, pe care o primim în urma iertării și împăcării prin achitarea prețului plătit de Isus, Tatălui, la Golgota. Pacea rezultată este una care întrece orice pricepere umană, ne având origine umană – Filipeni 4.7.

Pace (Șhalom!) era un salut specific evreiesc. Efesul avea la baza fondării Adunării, o comunitate de evrei. Ei erau destul de familiarizați cu acest salut cât și cu învățătura despre harul revărsat și peste neamuri. Cele două cuvinte ale salutului arată îndurarea lui Dumnezeu față de evrei și neevrei, prin faptul că se numește Tatăl lor.

– şi de la Domnul Isus Hristos. Sursa harului și păcii fiind nu numai Tatăl ci și Cristos. Această parte a versetului arată atât dumnezeirea Tatălui cât și pe cea a Fiului, făcând distincție între cele 2 Persoane. (De divinitatea Domnului Isus, ocupându-se special în cap. 1 al Scrisorii către Coloseni.)

v. 3ευλογητος ο θεος και πατηρ του κυριου ημων ιησου χριστου ο ευλογησας ημας εν παση ευλογια πνευματικη εν τοις επουρανιοις {VA 2: εν } χριστω

Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos;

– Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.

Binecuvântat (eulogētos) = a vorbi pe cineva de bine.

Motivul pentru care Pavel vorbește de bine pe Dumnezeu:

,,ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos”.

– şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Această expresie scoate în evidență divinitatea Domnului Isus.

– care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală. Arată faptul că nu ducem lipsă de nici una din binecuvântările duhovnicești. Avem viață din abundență datorită bogăției gloriei Sale, glorie demnă de Regele regilor și Stăpânul tuturor stăpânilor. Binecuvântările acestea nu includ lucruri materiale ci spirituale. Lucruri care țin de duh nu de trup. Poți fi sărac material așa cum a fost și Domnul nostru după ce S-a dezbrăcat de gloria cerească, dar să fi bogat spiritual. Versetul acesta nu poate fi folosit pentru a predica evanghelia prosperității.

– în cele cereşti. Această expresie face referire la locația unde s-au luat aceste hotărâri de a fi binecuvântați spiritual toți aleșii asupra cărora sunt răsfrânte bogățiile spirituale.

Versetul 4 până la 12, va detalia o mică parte din hotărârile luate în acest loc ceresc înainte ca Elohim să creeze timpul.

– în Hristos. Arată că toată această abundență de binecuvântare spirituală se datorează exclusiv meritelor lui Cristos și nu datorită meritelor, faptelor sau atitudinilor noastre. Tot ce avem se datorează sacrificiului Său. A fi ,,în Cristos” înseamnă mântuire. A nu fi ,,în Cristos” înseamnă pierzare veșnică.

v.4καθως εξελεξατο ημας εν αυτω προ καταβολης κοσμου ειναι ημας αγιους και αμωμους κατενωπιον αυτου εν αγαπη

după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste;

– după cum ne-a ales în El. Versetul 4, este strâns legat de v. 3, și va detalia hotărârile luate în locul ceresc, în Cristos, înainte de veșnicii. Ne vorbește de hotărârile planului etern care s-au hotărât între Tată, Fiul și Duhul Sfânt, înainte de a fi orice început sau vre-o fărână din univers.

Aici Pavel face referire la Legământul etern, Legământ în care s-au stabilit toate lucrurile cu privire la răscumpărarea noastră, Legământ în care noi toți aleșii am fost dați Fiului. Acest Legământ fiind amintit de apostolul Pavel în 2 Timotei 1.9.

Aici apostolul, introduce învățătura biblică a legerii. În greacă: ales = ἐξελέξατο (exelexato)

În Scriptură se face referire la trei feluri de alegere:

1) Alegere Națională:

Deut. 7 .6 .Fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru. El v-a ales dintre toate popoarele care sunt pe pământ, ca să fiţi poporul Lui.

2Sam 7.23 . Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel, singurul neam de pe pământ pe care a venit Dumnezeu să îl răscumpere pentru Sine, ca să fie poporul cu care să-Şi facă un nume?

2) Alegere Vocațională:

Ef.4. 11 . El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători,

F.A.9.15. Dar Domnul i-a zis: – Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neamurilor şi regilor lor, cât şi înaintea fiilor lui Israel!

3) Alegere Personală:

Ef.1 .4 . În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără patăînaintea Lui.

Ioan 15.16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am pus să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice-I veţi cere Tatălui în Numele Meu să vă dea.

– mai înainte de întemeierea lumii. Aici Pavel precizează timpulalegerii personale pentru mântuire.

– o alegere la care nu a participat nici o creatură (om sau înger), ci doar Dumnezeul Triun

– omul ne influențând această alegere deoarece nu era creat

– o alegere suverană despre care omul a aflat mai târziu în decursul timpului

– ca să fim sfinţi. Sfinți = ἁγίους (hagious)

Alegerea include sfințenia. Nimeni poate spune că este ales dacă nu trăiește consacrat pentru Dumnezeu. Sfinții nu trăiesc cu gândul că dacă au fost aleși trebuie să păcătuiască ca să înmulțească harul. Cine trăiește așa nu a cunoscut pe Dumnezeu. Cine a fost ales trăiește o viață de sfințenie ca din dragoste să nu supere pe Cel ce l-a eliberat din păcat. Prin aceasta se deosebesc aleșii sfințiți de oamenii nesfințiți.

– fără pată înaintea Lui. Fără pată în greacă este ἀμώμους (amōmous) – ireproșabili.

,,Sfinți și ireproșabili înaintea Lui”, arată atât scopul cât și rezultatul alegerii suverane a lui Dumnezeu în privința noastră. De ce suntem priviți ireproșabil înaintea Tatălui? Pentru că jertfa Sa ne-a șters toată vina păcatului și dreptatea lui Cristos ne este imputată nouă celor aleși și binecuvântați cu toată abundența.

– în dragoste. Dragoste – ἀγάπη (agapē)

Dragostea necondiționată a Tatălui este cauza alegerii noastre. Nu ceva anticipat în noi, nu o atitudine a noastră sau vre-un merit personal. Nici credința, nici pocăința, voința liberă sau vre-o faptă de-a nostră, L-a determinat pe Tatăl să ne aleagă, ci dragostea Sa necondiționată (agape), plină de scop. În dragostea agape ne-a predestinat să fim înfiați.

v.5προορισας ημας εις υιοθεσιαν δια ιησου χριστου εις αυτον κατα την ευδοκιαν του θεληματος αυτου

ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

– ,,ne-a”- cine sunt cei descriși în această expresie? Sunt cei binecuvântați din abundență în Cristos (v.3), și aleși în Cristos de Dumnezeu (v.4). Tot despre ei se spune în continuare că au fost rânduiți înainte de veci pentru înfiere.

El ,,ne-a” și nu noi ,,ne-am” rânduit mai dinainte! Inițiativa este exclusivă din partea Creatorului. Noi ,,aleșii” suntem obiectul alegerii și nu El este ,,Alesul” nostru.

Pavel spune cu alte cuvinte că, înainte de întemeierea lumii, aleșii au avut destinele hotărâte pentru a fi înfiați prin Cristos.

– rânduit mai dinainte. În greacă προορίσας (proorisas) = predestinat.

Când a avut loc predestinarea pentru înfiere a aleșilor?:

– atunci când am fost aleși în El

– înainte de întemeierea lumii

– atunci când am primit binecuvântările duhovnicești

– și am fost socotiți ireproșabili înaintea Lui

– să fim înfiaţi. Înfiați gr. = huiothesian. Acest cuvânt face referire la adopția divină. Apare doar de 5 ori în Noul Testament: Romani 8.15,23; 9.4; Gal. 4.5: Ef.1.5.

Care este motivul care a stat în spatele hotărârii de adopție a lui Dumnezeu? Lauda gloriei harului Său!(v.6)

În ,,Dicționar de civilizație greacă de Guy Rachet”, apărut la editura Univers Enciclopedic, București 1998, am găsit despre adopția în lumea greacă următoarele:

,,La greci, adopția decurgea din două necesități, una religioasă, alta juridică: mai întâi nici o familie, cu vatra și cultul său domestic, nu trebuia să se stingă; apoi, bunurile nu puteau fi transmise decât unui urmaș direct. Astfel încât, atunci când era adoptat un străin, acesta devenea copil legitim; el perpetua tradiția religioasă și continua să administreze bunurile familiale. El devenea reprezentantul familiei, considerată ca parte constituitivă a cetății, formată dintr-o uniune de familii. Pentru a adopta pe cineva, era nevoie ca adoptantul să fie bărbat, major (să aibă peste 18 ani) și să nu aibă copii. Dacă adoptantul avea copii, el era obligat să-i deposedeze de calitatea de urmași legitimi, prin ,,apokeryxis”, care însemna o adevărată renegare. Cu toate acestea, dacă după adopția unui străin se nășteau copii legitimi, moștenirea era împărțită între acești copii legitimi și cel adoptat. Adopția se raliza fără nici un fel de greutate, printr-un act între cetățeni în viață sau printr-un act testamentar. Adoptatul trebuia să fie cetățean prin naștere sau prin naturalizare; el își

pierdea drepturile ce i-ar fi revenit din partea tatălui legitim, însă le păstra pe acelea care îi reveneau din partea mamei sale. Adesea se întâmpla ca cei adoptați să fie deja adulți în momentul adopției. În acest caz, adoptații erau obligați să tuteleze copiii minori ai tatălui adoptiv, precum și pe fiicele legitime ale acestuia, pe care trebuiau să le înzestreze și să le căsătorească. Adoptatul putea contracta o căsătorie cu una dintre ele. Nu rareori se întâmpla ca uniunea cojugală cu fiica unică a adoptantului să fie stipulată chiar în contractul de adopție.”

– după buna plăcere a voii Sale. Arată suveranitatea Sa ca și Creator în stabilirea tuturor lucrurilor create sau hotărâte.

– El acționează ne fiind influențat de aleșii predestinați pentru înfiere.

– Tatăl nu a privit în viitor în planul Său ca să vadă cine vrea să fie ales și rânduit la înfiere. Nu a privit să vadă nici cine are credința aceasta ca apoi să-l aleagă.

– azi se mai predică din păcate că Tatăl, s-a uitat din veșnicie peste capul întregii creații căzute și a văzut cine o să creadă și o să se pocăiască și datorită acestui fapt i-a ales și rânduit maidinainte pentru a fi mântuiți și implicit înfiați!

Lucrul acesta nu poate fi adevărat din cel puțin 5 motive:

1) Dumnezeu Tatăl ar acționa influențat (caz în care n-ar mai fi suveran)

2) nu ar mai putea acționa după bunul plac al Său (așa cum declară Scriptura)

3) ar distruge conceptul de har (concept ce exclude orice atitudine, faptă sau merit uman)

4) lauda gloriei Sale ar fi umbrită de aportul uman (caz în care omul ar avea partea lui)

5) Dumnezeu nu putea să-i aleagă datorită faptului că vede credință și pocăință în ei dinainte, deoarece aceste două sunt daruri spirituale primite din abundența harului, după ce la inițiativa Sa suntem născuți din nou.

v.6εις επαινον δοξης της χαριτος αυτου εν η εχαριτωσεν ημας εν τω ηγαπημενω

spre lauda slavei harului (Lui) celui care ne-a dat-o în dar (gratuit) în (singurul) Cel iubit

– spre lauda slavei harului (Lui). Acesta este unul din rezultatele înfierii. Această laudă va avea o durată egală cu cea a înfierii: o veșnicie.

– prezența aleșilor în cer din Adamul căzut va fi cunoașterea harului nemărginit în fața creaturilor cerești.

– toate acestea vor îndrepta gloria spre Isus, Căruia I se datorează înfierea, răscumpărarea și prezența lor nemeritată în eternitatea binecuvântată.

– care ne-a dat-o în dar (gratuit) în (singurul) Cel iubit. Har acordat liber ne constrâns, de bună voie, din bunătate, din generozitatea Sa. Cuvântul acesta apare doar de două ori în Scriptură aici ἐχαρίτωσεν (echaritōsen); și în Luca 1. 28: κεχαριτωμένη (kecharitōmenē). În Luca, este tradus ca ,,favorizată cu grație”

v.7εν ω εχομεν την απολυτρωσιν δια του αιματος αυτου την αφεσιν των παραπτωματων κατα τον πλουτον της χαριτος αυτου

în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său,

De la versetul 4 la versetul 6, este descrisă de apostol, lucrarea Tatălui pentru noi. De la versetul 7, arată ce a împlinit efectiv Domnul Isus Cristos pentru noi. În versetele 13 și 14, apostolul descrie lucrarea Duhului Sfânt în mântuirea noastră. Lucrarea Tatălui și Fiului fiind în trecut, a Duhului Sfânt, în prezent.

– în El avem răscumpărarea. În gr.= ἀπολύτρωσιν (apolytrōsin).Apare de 6 ori iar cu formele sale derivate apare de 10 ori în Noul Testament.

Răscumpărarea1 este actul prin care Cristos plăteşte datoria păcătosului înaintea lui Dumnezeu, eliberându-l de sub pedeapsa adusă de păcatele comise.

În Ebraică, cel mai des folosit este cuvântul Gaal (a fi eliberat prin plătirea unui preţ, Eliberator): Iov 19:25; Ps. 19.14; 107.2.


1Definiție luată din cartea ,,Introducere în doctrina harului lui Dumnezeu” de Raul Enyedi și Pugh Curtis:https://www.slideshare.net/aurelomnou/doctrinele-harului-lui-dumnezeu-de-pugh-curtis-i-raul-enyedi

Cuvinte greceşti:

1. apolutrosis (eliberare) – înţelesul cuvântului este acela de a plăti un preţ pe un sclav care este eliberat. În sens spiritual, suntem eliberaţi de sub puterea lui Satan, a păcatului, a lumii, etc.: Rom. 3:24; Ef. 1:7; 4:30; Col. 1:14

2. lutrosis (cumpărare prin plătirea unui preţ): Evr. 9:12

3. lutronantilutron (preţul plătit pentru răscumpărare): Mat. 20:28; Mc. 10:45; 1 Tim. 2:6

4. agorazo, exagorazo (a cumpăra cu un preţ în forum. Exagorazo are sensul de a cumpăra şi apoi a scoate din forum) – Ioan 6.5, etc. În sens spiritual înseamnă a scăpa de sub pedeapsa păcatului prin plătirea unui preţ de sânge (Gal. 3:13; 4:5; 1 Cor. 6:20; 7:23; etc.)

– pentru ce a fost nevoie de răscumpărare a acestor aleși? Pentru că au fost pierduți în Adam după cădere.

– au fost ai Tatălui, au fost pierduți în Adam și răscumpărați de Isus Cristos.

– către cine a fost plătit prețul lor, către Satan sau către Dumnezeu? Lui Dumnezeu i-a fost plătit prețul, pentru că El i-a creat, sunt proprietatea Lui. Păcatul lor L-a ofensat pe Dumnezeu și ei trebuiau împăcați cu El printr-un preț de sânge.

– prin sângele Lui. Reprezintă moneda cu care s-a plătit răscumpărarea. Monedă ilustrată de toate jertfele de împăcare (ispășire), de la prima cu a cărei piele a fost îmbrăcat (acoperit) Adam, până la ultima acceptată de Dumnezeu la Golgota.

Ispăşire1:

În limba română, definiţia cuvântului ispăşire este aceea de a suferi din cauza unei greşeli, de a o răscumpăra prin suferinţă (conform DEX, 1998). Aceasta este o definiţie incompletă, făcând referire doar la partea de răscumpărare. În Scriptură, termenul are un înţeles mult mai bogat. Următoarele cuvinte şi derivatele lor sunt traduse în româneşte prin ispăşire:

În evreieştekafar înseamnă a acoperi (kippur – acoperire) – păcatele erau acoperite sau păcătosul era acoperit de sânge înaintea lui Dumnezeu (Lev. 17:11, etc.).


1Definiție luată din cartea ,,Introducere în doctrina harului lui Dumnezeu” de Raul Enyedi și Pugh Curtis:https://www.slideshare.net/aurelomnou/doctrinele-harului-lui-dumnezeu-de-pugh-curtis-i-raul-enyedi

Această acoperire însemna acceptarea de Dumnezeu a plăţii substitutive, satisfacerea dreptăţii Sale, temperarea mâniei şi împăcarea Lui cu ofensatorul (Lev. 1:4; 4:26; 5:16; etc.)

În greceştehilasmos (hilaskomai, hilasterion) – propiţiere sau satisfacţie. Mânia lui Dumnezeu este calmată fiindcă cerinţele dreptăţii Lui au fost împlinite (dreptatea Sa a fost satisfăcută) – Rom. 3:25; Evr. 2:17; 1 Ioan 2:2; 4:10

În Evr. 9:5, cuvântul hilasterion este tradus prin „capacul ispăşirii”, locul unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul şi în care omul este acceptat pe baza sângelui.

Definiţia ispășirii: ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.

Ispăşirea efectivă şi definitivă s-a realizat prin jertfa lui Cristos, nu prin jertfele animalelor.

Împăcare1:

În greceşte termenul katallasso (subst. Katallage) înseamnă schimbare de valori echivalente, repararea unei ofense, restaurarea favorului, reconciliere: Rom. 5:8-11; 2 Cor. 5:18-20; Ef. 2:13-18; Col. 1:21-23.

Această împăcare este una obiectivă, este realizată de Cristos şi se referă la împăcarea omului cu Dumnezeu în sensul împăcării dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu ofensate de păcat. Cauza indignării şi mâniei lui Dumnezeu a fost îndepărtată aşa că manifestarea iubirii speciale şi a harului Său faţă de cei pentru care Cristos a murit este în perfectă concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa.

Împăcarea subiectivă a omului cu Dumnezeu este realizată prin Duhul Sfânt şi produce o schimbare morală majoră.


1Definiție luată din cartea ,,Introducere în doctrina harului lui Dumnezeu” de Raul Enyedi și Pugh Curtis:https://www.slideshare.net/aurelomnou/doctrinele-harului-lui-dumnezeu-de-pugh-curtis-i-raul-enyedi

Propiţiere înseamnă satisfacere (este traducerea cuvântului grecesc hilasterion). Prin intermediul propiţierii Dumnezeu poate arăta milă şi dragoste făpturilor păcătoase, rebele (Rom. 3:25).

Expiere este un sinonim pentru ispăşire şi înseamnă o stingere a vinei (datoriei) cuiva prin plătirea unui substitut de aceeaşi valoare.

– după bogățiile harului Său.

– arată cantitatea harului donat cât și sursa de proveniență

v.8ης επερισσευσεν εις ημας εν παση σοφια και φρονησει

pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi în toată înţelepciunea şi priceperea,

– pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi. Arată destinatarii care primesc abundența harului.

– noi. Arată că de această abundență de har au parte doar aleșii răscumpărați, împăcați și înfiați. Nu au parte toți oamenii cum predică universaliștii.

– în toată înţelepciunea şi priceperea. Acestea sunt manifestările lui Dumnezeu pentru care va fi mereu lăudat. Efeseni 3.10: pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti.

v.9γνωρισας ημιν το μυστηριον του θεληματος αυτου κατα την ευδοκιαν αυτου ην προεθετο εν αυτω

făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi,

făcându-ne cunoscut. Inițiativa în descoperirea acestei taine ca noi să o înțelegem și să o pricepem a fost luată de Dumnezeu. A hotărât să ne-o descopere deoarece oamenii nu fuseseră prezenți la sfatul tainic al voiei Sale.

– taina – mystērion. Taina aceasta nu este mântuirea personală. Taina aceasta este: ,,naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup (adunarea locală și vizibilă) şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie”,(Ef.3.6).

– voii Sale. Așa a hotărât Dumnezeul Triun, în voia Sa suverană, ca aleșii dintre evrei și neamuri să formeze un singur corp într-o Adunare locală și vizibilă.

– după buna Sa plăcere. Aici vedem clar suveranitatea Dumnezeirii în exersarea bunului plac. Nici evreii nu au fost consultați dacă le place hotărârea și nici neamurile. Știm din cartea Faptelor, că evreilor nu le plăcea ideea ca noi neamurile să fim părtașe împreună cu ei la aceleași promisiuni și binecuvântări eterne.

– pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi. Expresie care face referire tot la planul Legământului veșnic alcătuit în Sine: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt. Nu a propus, apoi a dat taina spre aprobare sau spre dezbatere. Nu au existat nici delegați de față care să își de-a cu părerea, să facă observații, critici sau propuneri. Nu a existat nici arbitrii care să hotărască dacă Dumnezeu este în măsură să acționeze într-un fel sau altul. Pur și simplu ce a decretat Dumnezeirea, rămâne ,,da și Amin!”

v.10εις οικονομιαν του πληρωματος των καιρων ανακεφαλαιωσασθαι τα παντα εν τω χριστω τα τε εν τοις ουρανοις και τα επι της γης

pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune sub un cap, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ

– pentru administrarea împlinirii timpurilor. Dumnezeu este Cel care se îngrijește ca taina să fie împlinită întocmai în derularea timpului:

– împlinirea aceasta nu este condiționată de factorul uman

– El ce începe duce la bun sfârșit

– taina este împlinită pentru noi, la timpul stabilit de El

– timp împlinit nici ,,mai devreme” nici ,,mai târziu” ci atunci când ,,sosește ceasul hotărât în planul veșnic”

– lucru care arată faptul că Dumnezeu este implicat activ în îndeplinirea planului

– El nu este un spectator pasiv care a creat totul precum un ceasornicar care crează un ceas. Acesta îi întoarce cheița și îl lasă să fie guvernat de legile și mecanismele interne ce îl compun.

– ca să adune sub un cap, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ. La acest lucru se lucrează acum, când evreii și neamurile conlucrează în acelaș trup al adunării sub autoritatea lui Cristos. Dar acest aspect al unirii tuturor lucrurilor sub o singură autoritate a lui Cristos, se va îmlini într-un mod perfect, abia după finalul omenirii. Atunci, toate lucrurile din cer și de pe pământ, vor fi unite sub autoritatea unui singur Cap, deoarece nu va mai fi păcat în cei glorificați și va fi o ascultare totală din partea aleșilor glorificați. Acum din păcate nu există o ascultare și supunere totală deoarece încă mai există fire în cei răscumpărați. Dar la final atât cerul va fi curățat de demonii răzvrătiți cât și putreziciunea păcatului din noi va fi înlăturată pentru totdeauna. Atunci sfinții și îngerii vor sluji sub aceeași autoritate, într-o armonie perfectă Creatorului lor.

v.11εν αυτω εν ω και εκληρωθημεν προορισθεντες κατα προθεσιν του τα παντα ενεργουντος κατα την βουλην του θεληματος αυτου

în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,

– în El, în care am şi primit o moştenire. Datorită hotărârii de înfiere a Tatălui, avem parte și de moștenirea bunurilor Sale. Această moștenire am căpătat-o odată cu înfierea și alegerea noastră.

– fiind rânduiţi dinainte. Aici versetul mai arată și timpul cât și destinația primirii moștenirii. Am fost predestinați pentru primirea moșteniri conform cu alegerea Tatălui.

– după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale.

– în primul rând arată că voința lui Dumnezeu este suverană în privința înfieri și primirii moșteniri.

– arată că moștenirea aleșilor este hotărâre luată în planul tainic conform voii Sale

– moșteirea aceasta nu este dată tururor oamenilor decât acelora care sunt aleși și înfiați în Cristos

– dacă este conform voii Sale înseamnă că El și-a ales moștenitorii și nu moștenitorii și-au ales înfierea și implicit moștenirea. El nu le datora nimic și ei singuri erau vrășmaș. Faptul că au fost părtași înfierii și moștenirii este un favor nemeritat, hotărât în conformitate cu bunătatea, mila și îndurarea Sa și nu cu dreptatea!

v.12εις το ειναι ημας εις επαινον της δοξης αυτου τους προηλπικοτας εν τω χριστω

ca să fim spre lauda gloriei Sale, noi, care am sperat dinainte în Hristos;

– ca să fim spre lauda gloriei Sale. Motivul pentru care a lucrat Dumnezeirea toate lucrurile în planul etern. Acelaș gând a fost exprimat și în v. 6 și va fi reluat și în v.14.

– noi, care am sperat dinainte în Hristos. Noi de aici face referire credincioșii din poporul evreu care sperau de veacuri în Mesia promis pentru a fi mântuiți. El a venit mai întâi la ei, la oile pierdute ale casei lui Israel, apoi la oile dintre neamuri.

– întâietate având iudeii, apoi greci și barbarii

– neamurile erau străine de promisiunile făcute poporului iudeu atât timp cât a fost în picioare Legea de pe Sinai. Când s-a încheiat cu Legea aceasta, datorită Legământului Avraamic, au fost tăiați ei ca națiune ca să fim altoiți și noi.

v.13εν ω και υμεις ακουσαντες τον λογον της αληθειας το ευαγγελιον της σωτηριας υμων εν ω και πιστευσαντες εσφραγισθητε τω πνευματι της επαγγελιας τω αγιω

în care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii,

– în care şi voi. Voi aleșii efeseni dintre neamuri. Voi care ați auzit vestea bună de la noi evreii.

– auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre. Naștereadin nou vine totdeauna după ce se aude cu urechea de carne vestea bună cu privire la Cristos. Nu pot exista persoane mature mântuite fără să fi auzit despre Cristos și lucrarea Sa răscumpărătoare. Nu discutăm aici de cazul pruncilor care mor fără discernământ.

– în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii. Trebuie să o auzi vestea bună, să fi înviat spiritual, să o crezi cu credința primită în dar. Numai în felul acesta ești mântuit din moartea spirituală.

Pecetluirea în lumea antică era folosită ca:

– Un simbol al autenticităţii şi al autorităţii. Ex. cu Faraon care îi dă lui Iosif, reprezentantul său, o pecete (Geneza 41:42)

– Depunerea unei mărturi cu privire la un document (autenticitate). Exemplul cu prietenii lui Ieremia au fost martori la contractul de cumpărare pe care l-a încheiat acesta (Ieremia 32:11-14)

– Să creeze siguranță prin aplicarea ei. Astfel, un document de lut care era aşezat într-un plic sau în alt gen de ambalaj, sau un sul legat cu o sfoară de care era ataşată o bucată de lut purtând o pecete imprimată, puteau fi citite numai după ce pecetea era ruptă de o persoană autorizată (cf. Apocalipsa 5:1). O prorocie pecetluită (Daniel 12:9) sau o carte (Isaia 29:11) era astfel un simbol a ceva ce nu a fost revelat încă.

– iar în sens metaforic, pecetea a fost folosită pentru ceea ce era păstrat în siguranţă.

Prin pecetluirea Duhului, aleșii înfiați primesc acum o arvună a ceea ce vor deveni în eternitate. Prin sigilarea făcută de Duhul arată că ei sunt posesiunea Lui fiind păstrați în siguranță. Arată că El are autoritate ca proprietar peste ei (ei sunt moștenirea Lui, moștenitorii Lui). Prin locuirea permanentă a Duhului sunt declarați în fața oamenilor și îngerilor ca fiind înfiați legal.

– de ce este numit Duhul promisiunii? Deoarece nu îl aveau înainte de Cincizecime și atunci trebuiau să-L primească? Nu, deoarece ucenicii aveau Duhul Sfânt înainte de Cincizecime!

Promisiunea de aici face referire la faptul că, Duhul este o arvună în vederea lucrurilor moștenite dobândite în urma înfierii în Cristos, a tuturor aleșilor.

Duh Sfânt care rămâne în noi și adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copiii ai lui Dumnezeu înfiați care strigă Tată – Romani 8. 15-17:

,,Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”

– Duhul Sfânt vine și locuiește în noi începând din momentul nașterii din nou, ca o arvună a faptului că am fost aleși, predestinați și înfiați spre gloria Lui. Sigilarea și locuirea sunt dovezile de necontestat acordate tuturor aleșilor de la primul mântuit până la ultimul care este înfiat.

– Duhul Sfânt nu vine că:

a) stărui tu după El și Îl cauți

b) Îl chemi tu

c) Îi permiți tu să vină și să locuiască în tine

El vine datorită faptului că, ai fost ales și predestinat pentru înfiere, ca să fii moștenitor spre gloria harului Său! De aceea stă scris:

,, Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6.65).

v.14: ος εστιν αρραβων της κληρονομιας ημων εις απολυτρωσιν της περιποιησεως εις επαινον της δοξης αυτου

care este arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite, spre lauda gloriei Sale.

– care este arvună a moştenirii noastre.

ARVUNĂ1. (în gr. arrabon, un cuvânt semitic împrumutat; ebr. ‘erabn; lat. arrhaarr (h)abo). Este traducerea unui termen comercial, introdus probabil în apus de comercianţii fenicieni. Înseamnă, în sens strict, prima rată dintr-un cadou sau dintr-o plată, ca o garanţie că va veni şi restul(vezi arvuna în tranzacţiile comerciale moderne). Plata arvunei face obligatorie plata restului sumei. În sensul acesta Pavel spune că darul Duhului este o arvună pentru moştenirea creştinului (Efeseni 1:14; 2 Corinteni 1:22; 5:5) – o garanţie, o anticipare sau o prima rată din gloria viitoare. În sens mai general, un arrabon este orice garanţie sau orice sumă depusă ca semn că o plată mai mare va fi făcută ulterior.

Cu alte cuvinte locuirea Duhului Sfânt este garanția moștenirii noastre.

– pentru răscumpărarea posesiunii dobândite. Posesiunea dobândită fiind noi aleșii înfiați în Cristos Domnul. Duhul Veșnic aplicându-ne răscumpărarea aducându-ne la viață datorită jertfei Fiului.

– spre lauda gloriei Sale. Duhul Sfânt lucrează împreună cu Fiul pt a îndeplin scopul înfieri: ,,Lauda gloriei Sale”. Lauda gloriei Sale este lucru accentuat de 3 ori de apostol în v. 6,12 și 14.

v.15δια τουτο καγω ακουσας την καθ υμας πιστιν εν τω κυριω ιησου και την αγαπην την εις παντας τους αγιους

De aceea şi eu, auzind de credinţa în Domnul Isus care este în voi şi de dragostea voastră faţă de toţi sfinţii,

– de aceea şi eu, auzind de credinţa în Domnul Isus care este în voi. De la acest verset, Pavel mută atenția efesenilor de la planul etern, răscumpărarea în Cristos și primirea arvunei moștenirii lor prin lucrarea Duhului, pe credința pe care o primiseră. Credința care era în ei, era dovada clară că ei crezuseră evanghelia, erau mântuiți și împreună cu Pavel, intraseră în posesiunea bogățiilor harului acordat.

– şi de dragostea voastră faţă de toţi sfinţii. Dragostea reflectată de frații din Efes, era dragostea agapēn care nu este o dragoste umană obișnuită. Ea era o dragoste supranaturală dăruită din bogățiile harului. În Noul Testament acest cuvînt este folosit de 116 de ori.

-agape este dragostea care iubește pe cineva care a găsit preț în ochii ei; iubește pe acea persoană chiar dacă o merită sau nu.
– ea își are originea în caracterul celui care o manifestă.
– este o dragoste veșnică necondiționată de purtarea celuilalt; ea continuă să iubească chiar cînd nu i se răspunde la fel sau chiar cînd celălalt nu se mai face vrednic de a fi iubit.


1Definiție luată din Dicționar Biblic: http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/arvuna.html

– este o dragoste plină de bunătate, milă și îndurare care se jertfește pe sine neținând cont de atitudinea asupra căruia se revarsă; aceasta nu înseamnă că este o dragoste oarbă, iresponsabilă care împlinește poftele celuilalt sau calcă legea pentru binele celuilalt.
– de această dragoste agapen, a dat dovadă Dumnezeul Triunic față de noi alegându-ne spre înfiere încă din planul etern. Noi cărora ni s-a făcut acest har trebuie să ne iubim frații în Cristos cu aceeaș dragoste.

v.16ου παυομαι ευχαριστων υπερ υμων μνειαν υμων ποιουμενος επι των προσευχων μου

nu încetez să mulţumesc pentru voi, amintind de voi în rugăciunile mele,

Aceeaș credință și dragoste manifestată de frații efeseni, îmboldea și pe Pavel ca să înalțe lui Dumnezeu neîncetat rugăciuni și mulțumiri lui Dumnezeu pentru ei.

– nu încetez. Arată faptul că apostolul:

a) persevera în rugăciune pentru ei

b) demonstra faptic grija părintească ce le-o purta

c) îi simțea aproape de inima sa

d) îi păsa de starea lor spirituală

– să mulţumesc pentru voi. Ce motive avea Pavel să mulțumească neîncetat? Bucuria că și ei au avut parte de bogățiile harului și că sunt credincioși și găsiți iubind pe frați.

Dumnezeu nu este glorificat numai că a arătat har, dar și faptului că salvează efectiv pe păcătoșii cărora le-a acordat harul, văzându-i chiar glorificați! Ideea că El face harul doar disponibil și depinde de cine îl alege sau cine vrea, este una despre care nu vorbește Biblia niciodată. Harul nu poate fi ales, nu poate fi pretins, nu poate fi meritat, își are originea în caracterul, în bunătatea, mila și îndurarea lui Dumnezeu, nu în om!

Abundența harului LUCREAZĂ în strânsă legătură cu dragostea agapen, doar pentru aceia pe care El i-a binecuvântat în sfatul tainic, în Cristos în locurile cerești alegându-i spre înfiere. Motiv care îl determină pe Pavel să mulțumească neîncetat lui Dumnezeu pentru ei.

– amintind de voi în rugăciunile mele. Expresia aceasta arată câtă nevoie și dependența de Dumnezeu avem în rugăciune. El nu tratează ușuratic rugăciunea de mijlocire el s-a rugat continuu pentru Adunările pe care le-a plantat și pentru împreună-lucrătorii săi. Datoria aceasta izvora dintr-o grijă și dragoste părintească pe care le-o purta mereu.

v.17ινα ο θεος του κυριου ημων ιησου χριστου ο πατηρ της δοξης δωη υμιν πνευμα σοφιας και αποκαλυψεως εν επιγνωσει αυτου

ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să vă dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui,

– ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos. În primul rând versetul arată către cine înalță Pavel rugăciunile sale.

Faptul că Dumnezeu este descris ca Dumnezeul Tată al lui Isus Hristos, în nici un caz nu lasă a se înţelege subordonarea sau inferioritatea Fiului . În mintea multora Dumnezeul Triunic este imaginat ca pe un podium de premiere cu Tatăl pe cea mai înaltă treapta , pe cea de a doua pe Isus Cristos și pe cea de a treia treapta pe Duhul sfant . Acest mod de înțelegere se datorează faptului ca se aduc argumente greșit înțelese gen : Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. (1Cor. 15.28.) .

Mulți înțeleg greșit slujbele și privilegiile asumate în Legământul harului în care fiecare persoana a Dumnezeului Triunic își asuma de buna voie anumite responsabilități și se obliga sa le duca la indeplinire pentru răscumpărarea noastră. Intelegand distorsionat aceste slujbe și responsabilități diferite în mintea omului firesc se nasc repede ierarhii pe care strebuie pozitionat șeful și subalternii .

Versetul mai arată că atunci când ne rugăm lui Dumnezeu ne identificăm cu Fratele nostru mai mare, numind pe Dumnezeu, Tată.

– Tatăl gloriei. Arată faptul că Lui i se cuvine toată gloria, pentru că a ales să ne înfieze, spre aș arăta bogăția harului Său. Asta nu înseamnă că Fiului nu trebuie să fie glorificat pentru că a ales să ne răscumpere plătind prețul și Duhul pentru că a ales să ne nască de sus asigurându-ne arvuna moștenirii noastre.

– să vă dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui. Această ultimă parte a versetului arată concret dorința apostolului Pavel către frații săi din Efes. Mai arată și faptul că duhul de înțelepciune și de descoperire este dat de Dumnezeu. Nu sunt lucruri cu care omul se naște și doar trebuie să și le exerseze ca să ajungă la o cunoaștere profundă. Numai o minte înoită și sfințită de Duhul harului, poate ajunge la această cunoaștere. În greacă înțelepciune – sophiasapokalypseōs este descoperire și cunoaștere – epignōsei.

Duhul de înțelepciune și descoperire de aici reprezintă o mai mare măsură de iluminare interioară în cele spirituale, pentru a ajuta la maturizarea lor.

v.18πεφωτισμενους τους οφθαλμους της διανοιας υμων εις το ειδεναι υμας τις εστιν η ελπις της κλησεως αυτου και τις ο πλουτος της δοξης της κληρονομιας αυτου εν τοις αγιοις

v.19: και τι το υπερβαλλον μεγεθος της δυναμεως αυτου εις ημας τους πιστευοντας κατα την ενεργειαν του κρατους της ισχυος αυτου

luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi

şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui,

– luminând ochii inimii voastre. Iluminarea de aici, este o iluminare spirituală a omului dinlăuntru, care este înviat în urma nașterii de sus. În greacă ochi – ophthalmous , inimă – kardias. Prin acești ochi spirituali, care sunt diferiți de cei fizici, Pavel roagă pe Dumnezeu ca efesenii să poată percepe 3 lucruri:

– ce este speranţa chemării Lui. Această speranță este destinul nostru final pe care L-a avut în vedere când ne-a ales și predestinat pentru înfiere.

– ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi. Speranță ce are directă legătură cu gloria Sa arătată în noi ca moștenitori

– ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi. Cuvântul putere de aici este kratous și face referire totdeauna numai la puterea lui Dumnezeu. Apare de 12 ori în Biblie. Această putere nemărginită a fost arătată și a lucrat doar față de noi cărora ni s-a lucrat credința.

v.20ην ενηργησεν εν τω χριστω εγειρας αυτον εκ νεκρων και εκαθισεν εν δεξια αυτου εν τοις επουρανιοις

care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti,

– aceeaș putere Dumnezeiească nemărginită care a lucrat la salvarea noastră, a lucrat și în Domnul nostru când L-a înviat dintre morți. Noi am fost salvați pentru El și El a fost înviat pentru noi.

– aceeaș putere L-a întronat la dreapta Sa, în cele cerești. Întronare ce scoate în relief autoritate supremă datorită lucrări Sale de răscumpărare și învingere a morții.

– în acea poziție la dreapta lui Dumnezeu, mijlocește ca Mare Preot pentru aleșii Săi: Romani 8.34.

v. 21υπερανω πασης αρχης και εξουσιας και δυναμεως και κυριοτητος και παντος ονοματος ονομαζομενου ου μονον εν τω αιωνι τουτω αλλα και εν τω μελλοντι

mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor;

– mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie. În primul rând conform planului etern, Cristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste oamenii morţi şi vii – Romani 14.9.

În al doilea rând, prin învierea Sa, El trebuie să domnească până lasfârşitul omenirii, când va da Împărăţia Celui care este Dumnezeu şi Tată, când va fi desfiinţat orice stăpânire şi orice autoritate şi putere. Pentru că El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Cel din urmă vrăjmaş desfiinţat va fi moartea – 1Corinteni 15.24-26. Această domnie va începe se pare la sfârșitul Necazului cel Mare și va dura un Mileniu.

Odată cu învierea Sa Isus, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu, I-au fost supuşi îngeri şi autorităţi şi puteri – 1 Petru 3.22. Aceste autorități și puteri sunt în conflic cu noi și avem de luptat cu ele ( Romani 8.38; Efeseni 3.10.).

Efeseni 6.12, vorbește clar despre aceste puteri, autorități și domnii vrășmașe care Îi sunt supuse: pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.

– şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Toți genunchii vor fi plecați înaintea Domnului Cristos. Niciun nume nu mai are pretenția de a fi mai presus de cel al lui Isus. Nici Anticristul, nici Satan însuși nu vor mai ridica nici o pretenție, vor fi zdrobiți pentru totdeauna. Orice genunchi se va pleca în fața Sa și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu – Romani 14.11.

v.22και παντα υπεταξεν υπο τους ποδας αυτου και αυτον εδωκεν κεφαλην υπερ παντα τη εκκλησια

v.23: ητις εστιν το σωμα αυτου το πληρωμα του παντα εν πασιν πληρουμενου

22 şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării,

23 care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;

– şi a pus toate sub picioarele Lui. Tot ce este rău și tot ce ține de moarte este înfrânt datorită învierii Sale. Chiar dacă acum suntem încă sub păcat și moarte și răutatea mai există în noi, în lume și în locurile cerești, va veni ziua când totul va fi curățat și va domni armonia. Isus Domnul va putea fi ascultat în totalitate de către noi cei înfiați și împreună cu îngerii sfinți Îl vom sluji pentru totdeauna spre gloria harului Său.

– şi L-a dat Cap peste toate, Adunării. În primul rând vedem că Isus a fost dat Cap. Cine L-a dat Cap? Dumnezeul Triun în sfatul etern hotărât în Sine Însuși. Isus nu a acționat singur în privința aceasta, ci de comun acord cu planul hotărât pentru cei înfiați pentru aș uni iarăș cele din ceruri și cele de pe pământ – v. 9-10.

Cap peste toate Adunării. Înseamnă că poruncile sau legile stabilite de El nu sunt negociabile. Ce a învățat El și poruncit noi trebuie să le ducem la îndeplinire cu cea mai mare fidelitate. În momentul în care noi intervenim și modificăm legile și învățăturile stabilite de El, nu mai putem avea pretenția că El ne este Cap. De aceea Adunarea Sa, nu poate fi una LEGISLATIVĂ ci doar EXECUTIVĂ! Toate bisericile care urmează învățătura unui bărbat sau a unei femei, în loc de învățătura lui Cristos, acele biserici au cap pe acel bărbat sau pe acea femeie. Pentru a fi Cap, trebuie ca Biblia să reprezinte autoritatea finală în tot ceea ce înseamnă credință și practică.

– care este Trupul Său. Adunarea este comparată metaforic cu un corp uman 1 Cor.12. 27. (Iar voi sunteţi trup al lui Hristos, şi mădulare ale Sale fiecare în parte).

În relația Sa cu Adunarea, ea este numită Trupul lui Isus. Hristos este Capul peste întreg trupul la fel cum soţul este cap peste soţia sa:

,,pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului.” – Efes. 5:23.

Adunarea nu trebuie privită metaforic ca trup al lui Cristos cum este prezentată azi în lumea teologică ca în figura următoare:

FIGURA 11. Adunarea este unită cu Isus printr-o legătură vitală sau organică.

Isus Cristos  și Adunarea

Aici, Isus Hristos este Capul ca parte a trupului; de aceea, Adunarea, în sens metaforic, este doar trunchiul corpului.

Această prezentare distorsionată este preluată și de catolicism și promovează ideea cum că biserica nu ar putea să moară spiritual nicicând cât timp este unită cu Capul. În mod normal la orice corp uman, nu poți avea un cap viu și de la gât în jos tot trupul mort. Și cum Cristosul înviat nu mai poate muri, nici biserica lor catolică nu poate muri.


1Figura 1 și 2, preluată din cartea lui Charles L. Hunt – Trupul lui Cristos deosebind mitul de metaforă:

http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/TrupulLuiHristos.html

FIGURA 2. Adunarea este sub Hristos ca şi Cap al ei, la fel cum o soţie este sub autoritatea soţului ei ca şi cap al ei.

Aici termenul „Cap” este o desemnare a poziţiei şi a relaţiei cu un trup metaforic, care de asemenea este complet în sine. Acest trup este Adunarea. Acesta este trupul lui Hristos, la fel cum un soţ îşi vede soţia ca propriul trup.

Reprezentarea aceasta este cea scripturală deoarece, chiar apostolul Pavel, descrie pe unii membrii ai Adunării ca fiind: ureche, ochi, nas.

1 Corinteni 12:

16. Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?

17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

În felul acesta, chiar dacă o Adunare locală și vizibilă apostaziază, murind spiritual, (ceea ce s-a întâmplat cu multe Adunări de-a lungul secolelor – exemplu cele 7 din Apocalipsă), Capul care este Cristos, nu moare. El doar își retrage prezența din Adunarea respectivă, ,,îndepărtând sfeșnicul”. Lucru care în timp s-a petrecut chiar Adunării din Efes – Apocalipsa 2.5.

– plinătatea Celui care umple totul în toţi. În Isus Domnul locuiește toată plinătatea Dumnezeirii deoarece El este Dumnezeu – Coloseni 2.9. Din această plinătate care este un izvor nesecat, sunt adăpați toți membrii Adunărilor locale peste care El este Cap. El se îngrijește ca fiecare Adunare a Sa, să crească, umplând toate lipsurile și neajunsurile fiecărui component în parte. El umple fiercare mădular în parte ca să crească tot Trupul într-o armonie sfântă după voia Sa, spre gloria Numelui Său:

Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste ( Efeseni 4.16).

Traduceri folosite:

G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/efeseni/01/

Scriptura pentru viață: http://scriptura.pentruviata.ro/

Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/ephesians/

Interlinear grec – englez: http://biblehub.com/interlinear/ephesians/1-1.htm

 

Perfecțiunea lucrării de mântuire.

Ioan 6:44 „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. “ Ioan 6:65 „Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” “ Avem trei expresii […]

über Perfecțiunea lucrării de mântuire  — Baptiști Reformați

Vointa libera-o sclava.

Titlu Original: Free Will—A Sclave

Predică ţinută la 2 Decembrie 1855, Duminică dimineaţa, de Charles Haddon Spurgeon la New Park Street Chapel din Southwark, Londra

 Vointa libera – o sclava

De Charles Haddon Spurgeon

 Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!”

Ioan 5:40

 

ACEST VERSET este unul din marile tunuri Arminiene, montat pe zidurile lor si deseori descarcat cu un zgomot teribil impotriva simplilor crestini numiti Calvinisti1.  Intentionez in aceasta dimineata sa il reduc la tacere, sau mai degraba sa il intorc impotriva dusmanilor, fiindca nu a fost niciodata al lor; nu a fost facut in turnatoriile lor, ci scopul sau a fost sa invete exact opusul doctrinei pe care ei o sustin cu tarie.

De obicei, cand se ia acest text, se imparte astfel: In primul rand, omul are o vointa.  In al doilea rand, el este complet liber.  In al treilea rand, oamenii trebuie fie dornici sa vina la Cristos, altfel ei nu vor fi mantuiti.  Acum, noi nu vom face astfel de impartiri; ci vom incerca sa aruncam o privire mai rezonabila asupra textului.  Si nu trageti concluzia ca textul invata doctrina vointei libere doar fiindca se intampla sa existe in el cuvintele „vreti” si „nu vreti”.

S-a dovedit deja, fara a se putea nega, ca vointa libera este un nonsens.  Libertatea nu poate apartine vointei mai mult decat ponderabilitatea poate apartine electricitatii.  Sunt lucruri complet diferite.  Putem crede ca omul este un agent moral liber, dar a crede in vointa libera ar fi pur si simplu ridicol.  Se stie ca vointa, fiind ceva secundar, este directionata de intelegere, miscata de motivatie, calauzita de alte parti ale sufletului.

Atat filosofia cat si religia inlatura chiar si notiunea de vointa libera; si eu voi merge tot atat de departe cat a mers Martin Luther in afirmatia lui puternica si categorica: „Daca cineva atribuie ceva, cat de neinsemnat, vointei libere a omului in mantuirea sa, nu cunoaste nimic despre har si nu L-a cunoscut pe Isus Cristos asa cum trebuie.” Ar putea parea un sentiment nemilos; dar acela care crede in sufletul lui ca omul se intoarce la Dumnezeu prin vointa lui libera nu putea fi invatat de Dumnezeu, fiindca unul din primele principii pe care le-am invatat cand Dumnezeu a inceput sa lucreze in noi este acela ca nu avem nici vointa, nici puterea si ca El ni le da pe amandoua; ca El este „Alfa si Omega” in mantuirea oamenilor.

Cele patru puncte pe care le vom avea in aceasta dimineata vor fi: Primul – fiecare om este mort, fiindca spune: „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa avetiviata!” Al doilea – exista viata in Isus Cristos: „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!” Al treilea – exista viata in Cristos Isus pentru toti cei care vin sa o primeasca: „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata”; indicand ca toti care vin vor avea viata.  Si patru – aici se afla esenta textului, ca nici un om nu va veni vreodata prin natura lui la Cristos, fiindca textul spune: „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!” Departe de a afirma ca oamenii fac acest lucru prin propriile lor vointe, textul neaga      categoric acest lucru si spune: „Si NU VRETI sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!” Dar, preaiubitii mei, sunt aproape gata sa exclam, nu are nici un adept al vointei libere cunostinta ca, de fapt, indrazneste sa contrazica inspiratia?  Oare nici unul dintre cei care neaga doctrinele harului nu gandeste?  S-au departat ei intr-atat de Dumnezeu incat sa denatureze acest text pentru a dovedi ca vointa este libera; cand, de fapt, textul spune: „Si NU VRETI sa veniti la Mine, ca sa aveti viata”?

1-In primul rand, deci, textul nostru indica faptul ca OAMENII SUNT MORTI PRIN INSASI NATURA LOR.Nici o fiinta nu trebuie sa caute viata daca o are in ea insasi.  Textul spune cu hotarare: „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!” Desi nu se exprima prin cuvinte, totusi se afirma prin continut ca oamenii au nevoie de o viata mai buna decat cea existenta in ei insisi.  Dragi ascultatori, cu totii suntem morti daca nu am fost nascuti la o nadejde vie.

Intai, cu totii suntem, prin natura noastra, morti din punct de vedere legal.  „In ziua in care vei manca din el, vei muri negresit”, a spus Dumnezeu lui Adam; si chiar daca Adam nu a murit fizic in acel moment, el a murit din punct de vedere legal; adica el a fost socotit mort.  Imediat ce, la tribunal, judecatorul pronunta sentinta, din punctul de vedere al legii, acuzatul este considerat mort.  Desi poate abia dupa o luna el este adus pe esafod pentru a suporta sentinta, totusi legea il priveste ca mort.  Pentru el este imposibil sa mai faca ceva.  Nu poate mosteni nimic, nu poate lasa ceva prin testament; el nu este nimic – este un om mort. Sistemul legal il considera mort.  Daca sunt alegeri, nu i se cere votul, fiindca este considerat a fi mort.  Este inchis in celula lui, dar este mort.  Ah!  Si voi, pacatosilor ce nu ati avut niciodata viata in Cristos, voi sunteti in viata in dimineata aceasta datorita unei amanari a sentintei, dar stiti voi ca din punct de vedere legal sunteti morti; stiti ca Dumnezeu va considera astfel, ca in ziua in care parintele vostru Adam a atins fructul, si cand voi insiva ati pacatuit, Dumnezeu, Judecatorul cel Vesnic v-a condamnat?  Vorbiti mult despre pozitia voastra, despre bunatatea si moralitatea voastra – dar unde sunt acestea?  Scriptura spune ca „ati si fost judecati”. Tu nu trebuie sa astepti sa fii condamnat in ziua judecatii – aceea va fi executarea pedepsei – tu „ai si fost judecat”. In momentul in care ati pacatuit, numele voastre au fost scrise in cartea neagra a dreptatii; fiecare om a fost atunci condamnat la moarte de Dumnezeu, daca nu a fost gasit un substitut pentru pacatele lui, in persoana lui Cristos.

Ce ai gandi daca ai merge la inchisoare si l-ai vedea pe acuzat stand in celula sa razand si plin de voie buna?  Ai spune, „omul acesta este nebun  fiindca este condamnat si urmeaza a fi executat; si cu toate acestea, el este bine dispus”. Ah!  Si ce nebun este omul firesc, care desi este condamnat,  traieste in distractie si voiosie!  Credeti voi ca sentinta lui Dumnezeu nu are nici o urmare?   Crezi tu ca pacatului tau, scris pe stanci cu o penita de fier, nu ii urmeaza ceva groaznic?   Dumnezeu a spus ca tu esti deja condamnat.  Daca ai putea simti acest fapt, dulcea cupa a bucuriei tale ar deveni amara; dansul tau ar inceta, rasul tau ar fi inabusit de suspin, daca ti-ai aduce aminte ca tu esti deja condamnat.  Cu totii ar trebui sa plangem, daca ne-am pune pe suflet  faptul ca in ochii lui Dumnezeu nu avem viata prin natura noastra; de fapt suntem indiscutabil condamnati; suntem socotiti morti si, in noi insine, in ochii lui Dumnezeu, suntem la fel de morti ca si cum am fi aruncati in iad chiar acum; suntem condamnati de pacat, dar inca nu suferim pedeapsa pentru el, desi ea este scrisa impotriva noastra, iar noi suntem morti din punct de vedere legal, si nici nu putem gasi viata, daca nu gasim viata legala in persoana lui Cristos; dar despre aceasta vom vorbi mai tarziu.

Dar, in afara de a fi morti din punct de vedere legal, suntem si morti spiritual.  Iar sentinta nu a fost trecuta doar in carte, ci si in inima; a intrat in constiinta; a operat asupra sufletului, ratiunii, imaginatiei, asupra intregii fiinte.  „In ziua in care vei manca din el, vei muri negresit” nu s-a implinit doar in darea sentintei, ci in Adam s-a intamplat ceva.  La fel ca atunci cand intr-un anumit moment trupul acesta va muri, sangele se va opri, pulsul va inceta si plamanii nu vor mai respira, tot asa, in ziua in care Adam a mancat fructul interzis, sufletul lui a murit; imaginatia lui si-a pierdut marea putere de a se ajunge pana la lucrurile ceresti si a vedea cerul, vointa lui si-a pierdut puterea de a alege intotdeauna ce este bine, ratiunea lui si-a pierdut toata capacitatea de a judeca intre bine si rau cu hotarare si infailibilitate, desi s-a pastrat ceva in constiinta; memoria i-a devenit patata, predispusa la a retine lucruri rele si a lasa lucrurile drepte spre uitare; orice putere a lui a incetat, in raport cu vitalitatea sa morala.  Bunatatea era vitalitatea fortelor lui – aceasta s-a indepartat.  Virtutea, sfintenia, integritatea – acestea reprezentau viata omului; dar cand acestea nu au mai existat, omul a devenit mort.  Iar acum, in ce priveste lucrurile spirituale, voi sunteti „morti in greselile si in pacatele voastre”. Si sufletul este tot atat de mort in omul firesc, pe cat este un corp asezat in mormant; el este fara indoiala mort – nu doar metaforic, fiindca Pavel nu vorbeste in metafore atunci cand afirma „Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre” si „macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata  impreuna cu Cristos (prin har sunteti mantuiti)”.

Dar, dragi ascultatori, as dori sa pot predica inimilor dumneavoastra despre acest subiect.  A fost destul de neplacut cand am descris moartea ca fiind socotita asupra tuturor; dar acum vorbesc despre moarte ca avand loc cu adevarat in inimile voastre.  Acum nu mai sunteti ce ati fost odata; nu mai sunteti ce ati fost in Adam, nu sunteti nici macar asa cum ati fost creati.  Omul a fost facut curat si sfant.  Voi nu sunteti fiintele perfecte asa cum se lauda unii; sunteti total cazuti, v-ati departat de pe cale, ati devenit depravati si murdari.  Oh!  Nu ascultati cantecul de sirena al acelora care va vorbesc despre demnitatea voastra morala si despre marea voastra putere in ce  priveste mantuirea.  Nu sunteti perfecti; acel mare cuvant „ruina” va este scris pe inimi; si moartea este imprimata pe duhul vostru.

Sa nu crezi, oh, omule moral, ca tu vei putea sta inaintea lui Dumnezeu prin moralitatea ta, fiindca tu nu esti decat un corp imbalsamat in legalism, un cadavru invesmantat in haine fine, dar putred in fata lui Dumnezeu.  Si sa nu crezi tu, posesor al unei religii firesti, ca prin propria-ti putere poti fi primit inaintea lui Dumnezeu.  Oh, omule!  Tu esti mort!  Poti aranja un mort cat vrei de frumos, si nu ar fi decat o solemna bataie de joc.  Sa luam ca exemplu regina Cleopatra – puneti-i coroana pe cap, imbracati-o in vesmintele regale,  asezati-o pe tron; si cu toate acestea, ce fior rece te strabate atunci cand treci pe langa ea.  Ea este frumoasa acum, chiar si moarta – dar ce oribil este sa stai alaturi de o persoana moarta, fie ea chiar o regina onorata pentru frumusetea ei maiestuoasa!  Si tu poti fi maiestuos in frumusetea si bunatatea ta, poti fi amiabil si simpatic; iti pui coroana sinceritatii pe cap, si porti toate vesmintele integritatii, oh, omule, dar daca nu te-a inviat Dumnezeu, daca Duhul nu a lucrat la sufletul tau, tot asa cum un cadavru rece iti este tie respingator, la fel de respingator esti tu in ochii lui Dumnezeu.  Tu nu ai alege sa traiesti alaturi de un cadavru care sa stea la masa cu tine; nici lui Dumnezeu nu-i place ca tu sa fii in fata Sa.  El este maniat pe tine in fiecare zi fiindca tu esti in pacat – tu esti mort.  Oh, crede aceasta; mediteaza la acest fapt; insuseste-ti-l fiindca nimic nu este mai adevarat decat faptul ca tu esti mort, atat spiritual cat si legal.

Al treilea fel de moarte este sfarsitul celorlalte doua.  Este moartea vesnica.  Este executarea sentintei legale; este sfarsitul mortii spirituale.  Moartea vesnica este moartea sufletului; are loc dupa ce trupul a fost pus in mormant, dupa ce sufletul s-a departat de la el.  Daca moartea legala este groaznica, aceasta se datoreaza consecintelor sale; iar daca moartea spirituala este cumplita, aceasta se datoreaza urmarilor sale.  Cele doua feluri de moarte despre care am vorbit sunt radacinile, iar moartea care va urma este floarea acestora.

Oh!  Daca as avea cuvinte sa pot incerca in aceasta dimineata sa va descriu ce este moartea vesnica.  Sufletul vine in fata Creatorului sau; se deschide cartea; se pronunta sentinta; cuvintele „departati-va, blestematilor” – zguduie universul si face ca stelele sa se intunece la incruntarea Creatorului; iar sufletul se departeaza spre adanc, unde va locui impreuna cu altii in moartea vesnica.  Oh!  Si ce groaznica este conditia lui acum!  Patul sau este un pat de flacari; peisajele pe care le vede sunt scene de crime, care ii inspaimanta duhul; sunetele pe care le aude sunt tipete stridente, gemete, suspine, vaiete; tot ce cunoaste trupul sunt chinurile unor mizerabile dureri!  Are un vaiet de nedescris, o mizerie totala.  Sufletul priveste in sus.  Speranta a murit, nu mai exista.  Priveste in jos cu groaza si teama; sufletul ii este cuprins de remuscari.  Priveste in dreapta – zidurile de netrecut ale mortii il tin inauntrul granitelor torturii.  Priveste in stanga – iar acolo, meterezele in flacari interzic scara de scapare chiar si doar a unei presupuneri visatoare de evadare.  Priveste inlauntrul sau, cautand acolo mangaiere, dar in suflet i-a intrat un vierme care il roade.  Priveste de jur-imprejur – nu are nici un prieten care sa-l ajute, pe nimeni care sa il mangaie, ci doar o multime de izvoare ale suferintei.  Nu cunoaste speranta eliberarii; aude cheia vesnica a destinului intorcandu-se in incuietoarea groaznicei sale celule si l-a vazut pe Dumnezeu luand acea cheie si azvarlind-o in adancimile vesniciei pentru a nu mai fi gasita niciodata.  Nu mai spera; nu cunoaste scapare; nu crede in eliberare; isi doreste moartea; dar moartea este un dusman prea mare pentru a fi acolo; asteapta ca non-existenta sa il inghita, dar aceasta moarte vesnica este mai rea decat distrugerea.  Isi doreste exterminarea la fel cum cel care trudeste isi doreste Sabatul; doreste sa fie inghitit de nimicnicie tot asa cum un sclav la galere tanjeste dupa libertate, libertate care nu vine – el este mort pentru totdeauna.  Dupa ce vesnicia se va roti de o multime de ori in ciclurile sale vesnice, tot mort va fi.  „Totdeauna” nu cunoaste sfarsit; vesnicia nu poate fi inteleasa decat in vesnicie.  Sufletul inca va avea scris deasupra capului „esti condamnat pentru totdeauna”. Aude urlete continue; vede flacari de nestins; cunoaste dureri totale; aude o sentinta care se rostogoleste nu ca tunetul de pe pamant care este redus la tacere imediat – ci mai tare, si mai tare, zguduind ecourile vesniciei – facand ca mii de ani sa tremure din nou de tunetul infiorator al vocii sale cumplite – „Departati-va!  Departati-va!  Departati-va!  Blestematilor!” Aceasta este moartea vesnica.

In al doilea rand, IN CRISTOS ISUS ESTE VIATA, fiindca spune: „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!” Nu exista viata in Dumnezeu Tatal pentru un pacatos; nu exista viata in Dumnezeu Duhul pentru un pacatos fara Isus.  Viata unui pacatos este in Cristos.  Daca iei pe Tatal separat de Fiul, desi isi iubeste alesii si hotaraste ca ei sa traiasca, totusi, viata nu este decat in Fiul Sau.  Daca iei pe Dumnezeu Duhul separat de Isus Cristos, desi Duhul este acela care ne da viata spirituala, totusi, aceasta viata este in Cristos, in Fiul.  Nu indraznim, si nu putem, in primul rand, cere viata spirituala nici de la Dumnezeu Tatal si nici dela Dumnezeu Duhul.  Primul lucru pe care suntem calauziti sa il facem atunci cand Dumnezeu ne scoate din Egipt este sa mancam Pastele – primul lucru. Acesta ne arata ca modul prin care primim viata este hranindu-ne cu trupul si sangele Fiului lui Dumnezeu; traind in El, increzandu-ne in El, crezand in harul si puterea Lui

Al doilea gand al nostru a fost acesta: exista viata in Cristos.  Va vom arata ca exista trei feluri de viata in Cristos, tot asa cum exista trei feluri de moarte.

In primul rand, exista viata legala in Cristos.  Tot asa cum fiecare om, in Adam, prin natura sa pacatoasa a primit o sentinta de condamnare in momentul pacatului lui Adam, si in special in momentul primei sale faradelegi, la fel si eu, daca sunt credincios, si tu, daca te increzi in Cristos, am primit o sentinta legala de achitare prin ceea ce a facut Isus Cristos.  Oh, pacatosule condamnat!  Tu poate stai in aceasta dimineata deja condamnat, ca un intemnitat; dar inainte de a se sfarsi aceasta zi, tu poti fi la fel de fara vina ca si ingerii de sus.  Exista viata legala in Cristos, si binecuvantat fie Dumnezeu, unii dintre noi se bucura de ea! Noi stim ca pacatele noastre ne sunt iertate fiindca Cristos a suferit pedeapsa pentru ele; stim ca niciodata nu vom fi pedepsiti noi insine, fiindca Cristos a suferit in locul nostru.  Pastele a fost jertfit pentru noi; pragul si usiorii usii au fost stropiti, iar ingerul distrugator nu ne va putea atinge niciodata.  Pentru noi nu exista iad, desi acesta arde cu o flacara teribila.  Chiar daca este pregatit din vesnicie, chiar daca sunt gramezi de lemne si mult fum, noi nu vom ajunge niciodata acolo – Cristos a murit pentru noi, in locul nostru.  Dar daca sunt instrumente de tortura cumplita acolo?   Dar daca exista acolo o sentinta care produce cele mai groaznice reverberatii de tunet?  Totusi, nici instrumentele de tortura, nici carcerele subterane, nici tunetul nu sunt pentru noi!  In Cristos Isus noi suntem acum eliberati.  „ACUM, dar, nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Cristos Isus, cari nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.”

Pacatosule!  Esti tu condamnat din punct de vedere legal in aceasta dimineata?   Simti tu asta?  Atunci permite-mi sa-ti spun caci credinta in Cristos iti va da cunostinta achitarii tale legale.  Preaiubitilor, faptul ca suntem condamnati pentru pacatele noastre nu este o simpla idee, ci o realitate. De asemenea, faptul ca suntem achitati nu este o simpla idee, ci o realitate. Un om pe cale de a fi executat, daca primeste o iertare completa ar simti-o ca pe o realitate mareata.  Ar spune: „Am o achitare deplina, nimeni nu se poate atinge de mine acum.”  Exact asa ma simt si eu.

 

„Acum, eliberat de pacat, ma duc oriunde

Sangele Mantuitorului este iertarea mea deplina

Multumitor, ma asez la picioarele Lui dragi

Ca pacatos mantuit imi arat recunostinta.”

 

Fratilor, noi am primit viata legala in Cristos, o astfel de viata legala pe care nu o putem pierde.  Sentinta a fost odata impotriva noastra – acum, ea a fost data pentru noi.  Este scris: „ACUM, DAR, NU ESTE NICI O OSANDIRE”, si acel „acum” va fi la fel de bun pentru mine peste cincizeci de ani, cum este si acum. Oricat timp am trai, tot va ramane scris: „Acum, dar, nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Cristos Isus.”

Apoi, in al doilea rand, exista viata spirituala in Cristos Isus.  Asa cum omul este mort spiritual, Dumnezeu are viata spirituala pentru el, fiindca nu exista nici o necesitate care sa nu fie suplinita de Isus, nu exista nici un gol in inima pe care Cristos sa nu-l poata umple; nu exista nici o pustie pe care El nu o poate popula, nici un desert pe care sa nu poata sa-l infloreasca precum trandafirul.  Oh, voi, pacatosi morti, morti spirituali, exista viata in Cristos Isus, fiindca noi am vazut – da, acesti ochi au vazut – mortii traind din nou; l-am cunoscut pe omul al carui suflet era complet corupt cautand, prin puterea lui Dumnezeu, neprihanirea; am cunoscut pe omul ale carui ganduri erau firesti, ale carui pofte erau mari, ale carui pasiuni erau puternice, deodata, printr-o putere irezistibila din ceruri consacrandu-se pentru Cristos si devenind un copil al lui Isus.  Stim ca este viata in Cristos Isus, viata spirituala; chiar mai mult, noi, in sinea noastra, am simtit ca exista viata spirituala.  Ne putem bine aduce aminte cum stateam in casa de rugaciune, la fel de morti ca scaunul pe care stateam.  Am ascultat mult glasul Evangheliei, dar fara rezultat, cand deodata, ca si cum urechile noastre ar fi fost deschise de degetele vreunui inger puternic, a intrat o voce in inima noastra. Am crezut ca l-am auzit pe Isus spunand: „Cel ce are urechi de auzit, sa auda.” O mana irezistibila s-a pus pe inima noastra si ne-a smuls o rugaciune din ea. Niciodata nu ne-am mai rugat asa.  Am strigat: „Doamne, ai mila de mine, pacatosul!”

Unii dintre noi am simtit mai multe luni o mana apasandu-ne, ca si cum am fi fost stransi intr-o nicovala, iar sufletele noastre au sangerat stropi de suferinta. Acea stare de mizerie era semnul unei vieti ce avea sa vina.  Persoanele ce se ineaca nu simt durerea ca atunci cand sunt aduse inapoi la viata.  Oh!  Noi resimtim acele dureri, acele gemete, acea lupta vie pe care a dus-o sufletul nostru cand a venit la Cristos.  Ah!  Putem resimti primirea vietii noastre spirituale la fel de usor cum ar putea resimti cineva invierea sa din mormant.

Putem presupune ca Lazar si-a amintit de invierea sa, desi poate nu toate detaliile.  Asa si noi, desi am uitat o mare parte, ne aducem aminte cum ne-am predat lui Cristos.  Putem spune oricarui pacatos mort, ca este viata in Cristos Isus, nu conteaza cat este de putred in mormantul sau.  Acela care l-a inviat pe Lazar ne-a inviat si pe noi; si El iti poate spune chiar tie: „Lazare, iesi afara!”

In al treilea rand, exista viata vesnica in Cristos Isus.  Oh, si daca moartea vesnica este teribila, viata vesnica este binecuvantata; fiindca El a spus: „acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi.” „Tata, vreau ca acolo unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca sa vada slava Mea.” „Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri.” Orice Arminian care ar trebui sa predice din acel text trebuie sa faca o multime de schimonosiri; nu ar putea niciodata spune intregul adevar fara a-l inconjura in mister.  Viata vesnica – nu o viata pe care sa o piarda, ci viata vesnica.  Daca prin Adam mi-am pierdut viata, prin Cristos am castigat-o; daca eu m-am pierdut pentru vecie, in Isus Cristos m-am gasit pe vecie.  Viata vesnica!  Oh, ce gand binecuvantat!  Ochii nostri vor straluci de bucurie iar sufletele noastre vor arde de extaz la gandul ca avem viata vesnica.  Stingeti-va stele!  Dumnezeu sa-si puna degetul pe voi – dar sufletul meu va trai in fericire si bucurie.  Intuneca-te, o, soare!  Dar ochii mei „vor vedea pe Imparat in stralucirea Lui” cand ochiul tau nu va mai face pamantul verde sa rada.  Si luna, prefa-te in sange!  Dar sangele meu nu va fi niciodata preschimbat in nimicnicie; acest duh va exista cand tu vei inceta a mai fi.  Si tu lume mare!  Tu poti disparea asa cum dispare intr-o clipa spuma valului!  Dar eu am viata vesnica.  Oh, timpule!  Tu poti vedea munti uriasi murind si fiind ascunsi in mormintele lor; tu poti vedea stelele ca niste smochine prea coapte cazand din pom, dar duhul meu niciodata nu-l vei vedea mort, niciodata.

 

 

III.  Aceasta ne aduce la cel de-al treilea punct al nostru, VIATA VESNICA ESTE DATA TUTUROR CELOR CARE VIN.  Niciodata nu a existat vreun om care sa vina la Cristos pentru viata vesnica, legala sau spirituala si, intr-un anume sens, sa nu o fi primit deja.  Iar apoi i s-a dovedit ca a primit-o imediat dupa ce a venit.  Sa luam unul sau doua texte – „De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El.” Oricine vine la Cristos va afla ca El poate sa il mantuiasca – nu capabil sa il mantuiasca putin, sa-l elibereze de cateva pacate, sa-l pazeasca de o incercare mica, sa il tina o scurta vreme si apoi sa il lase – ci capabil sa il mantuiasca total de pacatul sau, de toate incercarile sale, de cele mai adanci intristari, pe toata durata existentei sale.  Cristos spune tuturor celor care vin la El „vino, sarmane pacatos, nu trebuie sa te intrebi daca am puterea sa te mantuiesc.  Eu nu te intreb cat de departe ai mers in pacat; Eu am puterea sa te mantuiesc in chip desavarsit pe vecie.” Si nimeni pe pamant nu poate trece dincolo de desavarsirea lui Dumnezeu.

Acum, un alt text: „pe cel ce vine la Mine (observati ca promisiunile sunt aproape intotdeauna adresate celor care vin), nu-l voi izgoni afara.” Oricine vine va gasi usa casei lui Cristos deschisa – si usa inimii Lui deschisa.  Oricine vine – spun aceasta in cel mai larg sens – va descoperi caci Cristos are mila de El.  Cea mai mare absurditate din lume este sa doresti sa ai o evanghelie mai larga decat cea de pe paginile Scripturii.  Eu predic ca oricine crede va fi mantuit – ca oricine vine va gasi indurare.  Oamenii ma intreaba: „Dar sa presupunem ca vine cineva care nu a fost ales, va fi mantuit?” Du-te si presupune nonsensuri, ca eu nu o sa-ti dau un raspuns.  Daca cineva nu este ales, el nu va veni niciodata.  Atunci cand vine avem dovada sigura ca este ales.  Cineva spune: „sa presupunem ca vine cineva la Cristos care nu a fost chemat de Duhul.” Opreste-te, frate, aceasta este o presupunere pe care nu ai dreptul sa o faci, fiindca asa ceva nu se poate intampla; o spui doar ca sa ma prinzi, dar deocamdata nu poti sa o faci.  Eu spun ca orice om ce vine la Cristos va fi mantuit.  O spun ca si Calvinist, sau ca  hiper-Calvinist, la fel de limpede ca tine.  Eu nu am o Evanghelie mai ingusta decat tine; ci Evanghelia mea este pe o temelie solida, in timp ce a ta este zidita doar pe nisip si putrefactie.  „Oricine vine va fi mantuit, fiindca nimeni nu vine la Mine daca nu-l atrage Tatal.”

„Dar”, spune cineva, „sa presupunem ca intreaga lume ar veni, i-ar primi Cristos pe toti?” Cu siguranta, daca toti ar veni; dar ei nu vor veni.  Iti spun ca toti cei ce vin – chiar daca ar fi la fel de rai ca demonii, Cristos i-ar primi; daca tot pacatul si mizeria ar curge in inimile lor ca intr-o canalizare comuna a intregii lumi, Cristos i-ar primi.  Altul spune, „Vreau sa stiu despre restul oamenilor.  Pot merge sa le spun ca Isus Cristos a murit pentru fiecare dintre ei?   Pot eu spune – exista neprihanire pentru fiecare din voi, exista viata pentru fiecare din voi?” Nu, nu poti.  Poti spune – exista viata pentru fiecare om care vine.  Dar daca spui ca exista viata pentru cei care nu cred, tu le spui o minciuna periculoasa.  Daca le spui ca Isus Cristos a fost pedepsit pentru pacatele lor si totusi ei vor fi nemantuiti, tu spui intentionat un neadevar.  Sa gandesti ca Dumnezeu L-a pedepsit pe Cristos si ii va pedepsi si pe ei – eu ma mir de indrazneala cu care spui aceasta nerusinare!  Un om bun predica odata ca in ceruri erau harfe si coroane pentru toata adunarea sa; si apoi spunea in cea mai solemna maniera: „Dragi prieteni, sunt multi pentru care au fost pregatite aceste lucruri, dar care nu vor ajunge acolo.” De fapt, el a nascocit cea mai trista poveste pe care o putea nascoci; dar va spun pentru cine ar fi trebuit el sa planga – ar fi trebuit sa planga pentru ingerii din ceruri si pentru toti sfintii, fiindca ce a spus el ar strica cerul in intregime.

Stiti ca atunci cand va intalniti impreuna cu toata familia, daca ati pierdut un frate, iar locul sau este gol spuneti: „Noi intotdeauna ne-am bucurat de aceste intruniri familiale, dar cineva lipseste acum – sarmanul de el, nu mai este printre noi!” Ganditi-va ca ingerii ar spune: „Ah, cerul este minunat, dar nu ne place sa vedem acolo toate acele coroane acoperite cu panze de paianjen; nu putem suporta acea strada nelocuita; nu putem privi acele tronuri goale.” Iar apoi, sarmane suflete, ar putea incepe sa vorbeasca intre ei si sa spuna „nici unul dintre noi nu este in siguranta aici, fiindca promisiunea a fost – „Eu dau oilor Mele viata vesnica”, si multi din cei carora Dumnezeu le-a dat viata vesnica sunt in iad; exista un numar pentru care Cristos si-a dat viata pentru ca ei sa nu arda in Adanc, iar daca ei pot fi trimisi acolo, atunci si noua ni se poate intampla la fel.  Daca nu ne putem increde intr-o promisiune, nu ne putem increde nici in cealalta.” Si asa, cerul si-ar pierde temelia si ar cadea.  Pleaca de aici cu evanghelia ta fara sens!  Dumnezeu ne da o Evanghelie sigura si solida, cladita pe faptele si relatia legamantului, pe scopuri vesnice si impliniri sigure.

 

 

  1. Si astfel ajungem la cel de-al patrulea punct. PRIN NATURA SA, NICI UN OM NU VINE LA CRISTOS, fiindca textul spune: „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!” Eu afirm cu tarie, din textul meu, pe baza autoritatii Scripturii, ca voi nu veti veni la Cristos ca sa aveti viata.Va spun ca v-as putea predica o vesnicie, as putea imprumuta talentele oratorice ale lui Demostene sau cele ale lui Cicero, dar voi nu veti veni la Cristos.  V-as putea implora in genunchi, cu lacrimi in ochi, aratandu-va ororile iadului si bucuriile cerului, puterea lui Cristos si propria voastra conditie pierduta, dar nici unul dintre voi nu ati veni la Cristosprin voi insiva, daca Duhul care era asupra lui Cristos nu v-ar atrage.  Pentru toti oamenii este valabil adevarul ca in starea lor fireasca nu vor veni la Cristos.

Dar mi se pare ca aud un alt palavragiu punand intrebarea: „Dar nu puteau ei veni daca ar fi dorit?” Prietene, tie iti voi da raspunsul alta data.  Nu aceasta este intrebarea in aceasta dimineata.  Acum discutam daca ei vor, nu daca pot.  Veti observa ca oridecateori vorbiti despre vointa libera, sarmanul Arminian, dupa doua secunde incepe sa vorbeasca despre capacitatea umana, si astfel amesteca doua subiecte care ar trebui sa fie separate.  Noi nu vom trata doua subiecte in acelasi timp.  Refuzam sa ne luptam cu doi deodata, daca doriti.  In alta zi vom predica din acest text – „Nimeni nu poate veni daca nu il atrage Tatal.” Dar acum vorbim numai de vointa; si este clar ca oamenii nu vin la Cristos pentru a avea viata.

Putem dovedi acest fapt din multe texte ale Scripturii, dar vom lua doar o singura pilda.  Va aduceti aminte de pilda imparatului care a pregatit o cina pentru fiul sau si i-a invitat pe multi sa vina; boii si viteii ingrasati au fost taiati si a trimis mesagerii sa-i cheme pe multi la cina.  Au venit ei la cina?   Ah, nu; dar cu totii, intr-o singura voce, au inceput sa se scuze.  Unul a spus ca s-a casatorit si de aceea nu putea veni, desi ar fi putut-o aduce si pe sotie cu el.  Altul a cumparat niste boi pentru jug si s-a dus sa ii incerce; dar cina era noaptea iar el nu putea sa ii incerce pe intuneric.  Altul a cumparat o bucata de pamant si voia sa o vada; dar nu cred ca s-a dus sa o vada cu un felinar.  Cu totii s-au scuzat si nu au vrut sa vina.  Imparatul era hotarat sa aiba cina; asa ca a spus „Iesi la drumuri si la garduri, si pe cei ce-i vei gasi” invita-i – stop!  Nu invita-i – „sileste-i sa intre”; fiindca nici chiar cei mai saraci nu ar fi venit niciodata daca nu ar fi fost siliti.

Sa luam o alta pilda: cineva a avut o vie; la vremea roadelor si-a trimis unul din slujitori pentru a-si lua chiria.  Ce au facut ei cu el?   L-au batut pe rob.  A trimis un altul; si ei l-au omorat cu pietre.  A trimis un altul, iar ei l-au omorat si pe acesta.  La urma si-a zis: „Le voi trimite pe fiul meu, pe el il vor cinsti.” Dar ce au facut ei?   Au spus: „Iata mostenitorul, veniti sa il ucidem si sa il aruncam afara din vie.” Si asa au facut.  La fel se intampla cu toti oamenii in firea lor.  A venit Fiul lui Dumnezeu, iar oamenii L-au respins.  „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!”

Ar necesita prea mult timp pentru a mai aduce si alte dovezi din Scriptura.  Totusi, vom face referire la marea doctrina a caderii.  Oricine crede ca vointa omului este complet libera si ca poate fi mantuit prin ea nu crede caderea.  Asa cum v-am spus uneori, putini predicatori „crestini” cred in intregime doctrina caderii, ei crezand ca atunci cand Adam a cazut, el si-a rupt degetul mic, si nu gatul, spre ruina intregii sale rase.  Preaiubitii mei, la cadere, omul si-a rupt fiecare os.  Nici o putere a lui nu a ramas nestirbita; toate au fost sfaramate, pervertite si patate; la fel ca un mare templu, stalpii pot exista, coloanele si pilastrele pot fi acolo; dar toate au fost distruse, chiar daca unele si-au pastrat forma si pozitia.  Constiinta omului poate retine uneori mare parte din sensibilitate – dar totusi este cazuta.  La fel, vointa nu este scutita.  Si ce daca este „Domnul Sufletului omului” asa cum o numeste Bunyan?  – Domnul acesta greseste.  Domnul Vointa-Puternica intotdeauna gresea.

Natura voastra cazuta a fost stricata; vointa voastra, printre altele,  s-a departat total de Dumnezeu.  Dar va spun care este cea mai buna dovada a acestui fapt; este mareata realitate ca niciodata nu ati intalnit in viata voastra un crestin care sa spuna ca el a venit la Cristos fara ca Cristos sa vina la el.

Ati auzit o multime de predici Arminiene, indraznesc sa spun; dar nu ati auzit niciodata o rugaciune Arminiana – fiindca sfintii in rugaciune sunt ca unul singur in cuvant, fapta si gand.  Un Arminian pe genunchi s-ar ruga disperat, ca un Calvinist.  El nu se poate ruga despre vointa libera; nu mai este loc pentru ea. Imaginati-va cum ar suna o astfel de rugaciune: „Doamne, iti multumesc ca nu sunt ca si acei sarmani Calvinisti increzuti.  Doamne, am fost nascut cu o vointa libera glorioasa; am fost nascut cu puterea prin care ma pot intoarce singur la Tine; am profitat de  harul meu.  Daca toata lumea ar face la fel cu harul lor asa cum am facut eu, toti ar putea fi mantuiti.  Doamne, stiu ca Tu nu ne influentezi sa vrem, daca noi nu vrem.  Tu dai har tuturor; unii nu profita de el, dar eu nu sunt asa.  Sunt multi care vor merge in iad si care au fost cumparati cu sangele lui Isus ca si mine; si ei au primit Duhul Sfant la fel ca mine; au avut o sansa la fel de mare si au fost binecuvantati la fel ca mine.  Nu harul tau ne-a facut diferiti; stiu ca a contat mult, dar eu am luat decizia; m-am folosit de ce mi s-a dat in vreme ce altii nu au facut asa – aceasta este diferenta dintre mine si ei.”

Aceea este o rugaciune a diavolului, fiindca nimeni altcineva nu s-ar ruga asa.  Ah!  Atunci cand predica si vorbesc in cuvinte bine cantarite, se poate sa fie doctrina gresita; dar cand ajung la rugaciune adevarul iese la iveala; nu se pot abtine.  Daca un om vorbeste in cuvinte bine cantarite, poate vorbi corect gramatical; dar cand vorbeste repede, vechile regionalisme ale zonei sale in care s-a nascut ies la iveala.

Te intreb din nou, ai intalnit vreodata un crestin care sa spuna: „Am venit la Cristos fara puterea Duhului?” Daca ai intalnit un astfel de om, poti sa-i spui fara ezitare: „Domnule draga, eu cred asta intru totul – si mai cred ca ati plecat de acolo tot fara puterea Duhului, si ca nu cunoasteti nimic despre asa ceva, si vad ca sunteti plin de fiere amara, si in lanturile faradelegii.” Aud oare vreun crestin zicand: „L-am cautat pe Isus inainte ca El sa ma caute pe mine; eu am venit la Duhulsi nu Duhul la mine?” Nu, dragii mei; suntem obligati, fiecare dintre noi, sa ne punem mana pe inima si sa spunem –

 

„Harul m-a invatat a ma ruga

Si mi-a facut ochii sa planga

Harul m-a pastrat pana in asta zi

Si nu ma va lasa.”

 

Exista cineva aici – unul singur – barbat sau femeie, tanar sau batran care sa poata spune „Eu l-am cautat pe Dumnezeu inainte ca El sa ma caute pe mine?” Nu; chiar si voi, ce sunteti putin Arminieni, veti canta –

 

„Il iubesc pe Isus –

Ca-ntai El m-a iubit.”

 

Apoi, inca o intrebare.  Nu vedem noi, chiar si dupa ce am venit la Cristos, ca sufletul nostru nu este liber, ci ca este pastrat in Cristos?  Nu vedem momente, chiar acum, cand „a vrea” nu este de partea noastra?   Exista o lege in madularele noastre care lupta impotriva legii mintii.  Acum, daca cei vii spiritual simt ca vointa lor este contrara lui Dumnezeu ce putem spune despre omul „mort in greseli si pacate”? Ar fi o absurditate de necrezut sa ii pui pe cei doi la acelasi nivel; si ar fi chiar mai absurd sa il pui pe cel mort in fata celui viu.  Nu; textul este adevarat, experienta ni l-a insemnat in inimi.  „Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!”

Trebuie sa iti spunem motivele pentru care oamenii nu vin la Cristos.  Primul este ca nici un om nu gandeste in fire ca Il vrea pe Cristos.  Prin natura lui, omul nu gandeste ca are nevoie de Cristos; crede ca are haina propriei neprihaniri, ca este bine imbracat, ca nu este gol, ca nu are nevoie de sangele lui Cristos ca sa-l spele, ca nu este negru sau stacojiu si nu are nevoie de har pentru a fi curatat.  Nici un om nu-si cunoaste nevoia pana cand Dumnezeu nu i-o arata; iar daca Duhul Sfant nu descopera nevoia de iertare nici un om nu va cauta iertarea.  Il pot predica pe Cristos pe vecie, dar daca nu simti ca Il vrei pe Cristos niciodata nu vei veni la El.  Un farmacist ar putea avea o farmacie buna, dar nici un om nu va veni sa-i cumpere medicamentele pana cand nu simte ca are nevoie de ele.

Urmatorul motiv este ca oamenilor nu le place modul prin care Cristos ii mantuieste.  Cineva spune: „Nu-mi place fiindca ma face sfant; daca m-a mantuit, atunci nu mai pot bea si injura.” Altul spune: „Mi se cere sa fiu asa de fidel si sa am o viata asa de curata, iar mie imi place sa fiu putin mai liber.” Altuia nu-i place fiindca aceasta este asa de umilitoare; nu-i place fiindca „poarta cerului” nu este destul de inalta pentru nasul lui, si nu-i place sa se aplece.  Acesta este motivul principal pentru care nu veti veni la Cristos, fiindca la El nu puteti ajunge cu nasul pe sus; fiindca Cristos va face sa va aplecati atunci cand veniti la El.  Altuia nu-i place ca harul sa fie de la inceput pana la sfarsit.  „Oh!” spune el, „daca as putea avea si eu putina cinste.” Dar atunci cand aude caci Cristos este ori totul, ori nimic, doar Cristos sau deloc, el spune, „Nu voi veni” si se intoarce si pleaca.  Ah, pacatosi mandri, voi nu veti veni la Cristos. Ah, pacatosi nestiutori, voi nu veti veni la Cristos fiindca nu cunoasteti nimic despre El.  Si acesta este cel de-al treilea motiv.

Oamenii nu stiu ce pretios este, fiindca daca ar fi stiut, ar fi venit la El.  De ce nu s-au dus navigatorii in America inainte de Columb?  Deoarece ei nu credeau ca America exista.  Columb a avut credinta si de aceea a plecat.  Cel care are credinta in Cristos vine la El.  Dar tu nu-L cunosti pe Isus; multi dintre voi nu I-ati vazut niciodata frumoasa Sa fata; niciodata n-ati vazut ce bun este sangele Sau pentru un pacatos, ce mareata este ispasirea Sa; si ce suficiente sunt meritele Sale.  De aceea, „voi nu vreti sa veniti la El”.

Ah, dragi ascultatori, ultimul meu gand este unul solemn.  Am predicat ca voi nu vreti sa veniti.  Dar unii vor spune, „este pacatul lor daca nu vin”. ASA ESTE.  Nu veti veni si de aceea vointa voastra este una pacatoasa.  Unii cred ca atunci cand predicam aceasta doctrina impiedicam oamenii sa vina la Cristos, dar nu este asa.  Noi nu spunem ca aceasta a facut parte din natura originala a omului, ci a fost parte din natura sa cazuta.  Pacatul a fost acela care te-a adus in aceasta conditie in care nu vrei sa vii.  Daca nu ai fi cazut, ai veni la Cristos in clipa in care ti s-ar fi predicat prima data; dar nu vii datorita pacatoseniei si nelegiuirii tale.  Oamenii se scuza fiindca au o inima rea.  Aceasta este cea mai nefondata scuza din lume.  Jaful si furtul nu vin dintr-o inima rea?  Sa presupunem ca un hot ar spune judecatorului: „Nu am putut sa ma abtin, am avut o inima rea.” Ce i-ar spune judecatorul?   „Nemernicule!  Daca inima ta este rea, atunci iti voi face pedeapsa mai grea fiindca esti cu adevarat un ticalos.  Scuza ta nu este buna de nimic.” Dar Tu care esti Atotputernic „razi de ei, Tu Iti bati joc de toate neamurile”.  Noi nu predicam aceasta doctrina pentru a va scuza, ci pentru a va smeri.  Posesia unei naturi rele este atat din vina mea cat si din cauza teribilei caderi a lui Adam.

Exista un pacat care ii va invinui intotdeauna pe oameni; cand nu vor sa vina la Cristos, pacatul este cel care ii tine la distanta.  Cel care nu predica asa, mi-e teama ca nu Ii este credincios nici lui Dumnezeu, nici constiintei sale.  Mergeti acasa cu acest gand: „Prin fire sunt asa de depravat ca nu voi vrea sa vin la Cristos, iar acea rautate a naturii mele este pacatul meu.  Datorita lui, eu merit sa fiu trimis in iad.” Iar daca acest gand folosit de Duhul nu te umileste, nici un alt gand nu va reusi.  In aceasta dimineata nu am predicat inaltand natura umana, ci umilind-o.  Dumnezeu sa ne smereasca pe toti.  Amin.

Traducere şi adaptare de Iosif Raul Enyedi

 

 

1 Porecla celor care cred doctrinele harului, a nu fi confundati cu urmasii lui Calvin – n. ed.

Trei feluri de mântuire.

3 feluri de mântuire

În concepția multor creștini moderni, există astăzi ca și în trecut, mai multe feluri prin care omul își poate câștiga mântuirea. Azi doresc să abordez pe scurt doar 3 dintre ele.

Primul fel de mântuire și totodată cel mai vechi, este mântuirea prin Sămânțul femeii, promisiune căpătată încă din Eden – Gen.3.15. Acest Sămânț promis de aproape 6 000 de ani, s-a descoperit în trecerea vremurilor, odată cu revelația progresivă, ca fiind Isus Nazarineanul Regele iudeilor.

Despre El vorbesc toate Scripturile Vechiului Testament ca fiind Cel promis de generații, care va ridica într-o zi păcatul lumii. Ioan Botezătorul Îl identifică ca fiind Mielul lui Dumnezeu venit în lume cu acest scop-Ioan 1.29. El este Singurul prin care putem fi salvați de la pierzare eternă așa cum o declară Scriptura:

,, În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”-F.A.4.12.

Există o singură Cale, o singură Persoană, Isus Cristos prin care oamenii pot fi mântuiți de păcatul adamic:

,, Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”-Ioan 14.6.

Cu alte cuvinte nu există nici un om în afara Lui, nici o altă cale și nici un alt mod prin care omul poate fi mântuit. Numai Isus Cristos!

 

Cea de a doua cale prin care unii creștini cred că își pot procura salvarea este așa numita mântuire prin conștiință. Ce este conștiința? Este: intuiția pe care ființa umană o are despre propria existență.

Această mântuire prin conștiință se aplică în concepția lor, persoanelor mature care nu au avut posibilitatea să audă niciodată evanghelia, mântuirea lucrată de Cristos Isus la Golgota. Ca întăritură pentru această afirmație se apelează la textul din Epistola lui Pavel către Romani, 2.14-15, care declară:

,, Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege;

şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.”

 

Folosind acest verset mulți încearcă să argumenteze că pe baza propriei conștințe pot cunoaște pe Dumnezeu, înțelege și crede. Problema lor este că textul din Romani, nu vorbește despre o alternativă la mântuirea prin Cristos Domnul, ci despre un mod prin care omul va fi condamnat și mai mult în fața Ziditorului său.

Tot contextul de început al cărții Romani, vorbește, de la capitolul 1 la 3, despre faptul că toți oamenii au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Versetele contextului vorbesc lămurit despre faptul acesta:

,, Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;”-Rom.1.18-20

După care concluzionează rolul conștinței:

,, Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.”- Romani 2.12.

 

Conștiința fiind cel mai bun martor al lui Dumnezeu, în condamnarea atât a iudeului, grecului și barbarului.

 

Cel de al treilea mod de mântuire este prin nașterea de copii. Acest mod de mântuire este unul argumentat tot cu Scriptura având referința la 1 Timotei 2.15:

,, Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.”

 

Acest mod de mântuire este aplicabil doar soțiilor care dau naștere la copii, soții care trebuie să stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.

Dacă nașterea de copii este o altă alternativă prin care poți fi mântuit, atunci ne-am confrunta cu următoarele neconcordanțe:

  • bărbații nu au nici un fel de șansă la această mântuire
  • credincioasele cu probleme genitale
  • surorile credincioase care nu se căsătoresc niciodată
  • mântuirea ar fi prin fapte (cazne) și nu prin har
  • nu ai mai avea o mântuire în clipa nașterii din nou, ci una repetabilă la fiecare naștere naturală sau cezariană
  • Duhul Sfânt nu este singurul Autor al mântuirii ci și mămica însărcinată
  • mântuirea prin naștere de copii este o mântuire condiționată. Textul spune în continuare că mămica: ,,trebuie să stăruie”.

 

Știind că există doar o singură Persoană, un singur mod și o singură Cale de mântuire – Isus Cristos, care să fie sensul textului? Eu cred că mântuirea de aici nu este una spirituală ci una fizică. Este salvată să nu moară în durerile nașterii. Mulți cunoscători de limbă greacă, sunt de  părere că o traducere bună a textului de aici ar arăta spre sensul: ,,va fi păstrată în siguranță și nevătămată”; ,,va fi scăpată de un lucru”.

Însăși Scriptura  folosește cuvântul mântuire, cu aceste sensuri în multe pasaje. Nu totdeauna are sensul de salvare de la pierzare eternă.

 

Ca și concluzie: există mai multe feluri prin care îți obții mântuirea sufletului? Există alternative în afară de Cristos Domnul? Dacă da, câte sunt la număr? Le poți armoniza contextual apoi, în lumina întregii Scripturi?

Pentru mine există o singură Cale prin care poți afla Adevărul și  avea Viața! Prin Isus Cristos! De ce? Pentru că în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi. Amin?

https://aurelmunteanu.wordpress.com/2016/03/08/3-feluri-de-mantuire/

Depravarea totala.

Depravarea Totală (Incapacitatea umană)

T.U.L.I.P.

Depravarea Totală

(Incapacitatea umană)

de Aurel Munteanu 27 ian.2016

Ce înseamnă depravare totală?

Depravarea totală nu înseamnă că fiecare om este cât poate fi el de rău, ci aceasta înseamnă că fiecare parte a omului a fost afectată în mod negativ de păcat. El are gânduri rele, de aceea intelectul său este afectat în rău. El iubeşte sau doreşte lucruri greşite, de aceea, şi emoţiile lui au fost afectate în rău. El face alegeri şi ia decizii greşite văzându-se în aceasta că voinţa sa a fost afectată în rău. Fiecare parte a omului a fost afectată de căderea lui Adam!

Geneza 2.16-17: Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;

dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”

Afectează depravarea totală toți urmașii lui Adam? Da!

Romani 5.12:De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Romani 5.14: Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam….

Romani 3.23:Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Iov 14.4: Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Ps.51.5: Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.

Iov 15.14,16: „Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul, care bea nelegiuirea ca apa!”?

Datorită incapacității umane mai pot oamenii căuta pe Dumnezeu într-un mod mântuitor? Nu!

Romani 3.11-12: Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.

Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

Ioan 6.44,65: Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”

Filipeni 2.13: Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.

După cădere se mai pot baza oamenii pe inima lor pentru a-L căuta pe Dumnezeu într-un mod mântuitor ? Nu!

Ieremia 17.9: Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?

Proverbe 20.9: Cine poate zice: „Mi-am curăţat inima, sunt curat de păcatul meu”? –

Își pot preda inima lui Dumnezeu, oamenii morți spiritual? Nu! Ea este captivă păcatului și Diavolului și de la el nu o poate smulge și deschide decât Dumnezeu!

Coloseni 1.13: El ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui.

Faptele Apostolilor16.14: Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.

Ne naștem având posibilitatea ca să alegem pe cine vrem să slujim pe: Cristos sau pe Diavol? Nu!

Ioan 15.16: Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână….

Isaia 64.6-7: Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine…

Avem noi voința captivă naturii noastre?Da!

Ieremia 13.23: Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul?

Suntem noi captivi voinței Diavolului? Da!

2Corinteni4.3-4: Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării,

a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

2Timotei 25-26: să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;

şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.

Efeseni 2.1-3: Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre

în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.

Este natura umană atrasă irezistibil de Diavol? Da!

Ioan 3.19-20: …. odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

Ioan 8. 43-44: Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu.

Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

Poate interacționa duhovnicește un om mort spiritual?Nu!

1Corinteni 1.18: Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării….

1Corinteni 1.21:Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.

1Corinteni 2.14: Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.

Mai rămâne natura veche și păcat în om după nașterea din nou? Da!

Eclesiastul 7.20: Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

1Ioan 1.8-10: Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.

Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

Romani 7. 18-20: Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

Are suport biblic această doctrină? În funcție de răspuns știu dacă ești încă în fire sau în Duh.

https://aurelmunteanu.wordpress.com/author/aurelmunteanu