EFESENI cap.5

Efeseni  5
Grup  studiu:

,,Mărețul Har”

v.1: γινεσθε ουν μιμηται του θεου ως τεκνα αγαπητα

Fiţi deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca nişte copii preaiubiţi,

– Fiţi deci imitatori ai lui Dumnezeu. Deoarece atunci când a fost scrisă epistola către Efeseni, nu exista împărţire pe capitole şi versete, versetul acesta trebuie interpretat în contextul în care a fost scris. El este o completare a versetului 32 din cap. 4, şi sugerează ca sfinţii din Efes să imite pe Dumnezeu în vederea iertării. Deoarece ei au fost iertaţi de toate fărădelegile lor în Cristos, ei la rândul lor trebuiau să ierte tuturor celor care le greşau. De fapt iertarea este unua din trăsăturile de caracter importante ale Domnului, după chipul Căruia trebuie să ne asemănăm şi noi. În greacă imitatori = μιμηταί (mimētai), fiind folosit doar de 6 ori în Noul Testament.

–  ca nişte copii preaiubiţi. Doar aleşii sunt numiţi preaiubiţi în Scriptură, deoarece doar asupra lor se revarsă dragostea agape. Cei care nu vor fi mântuiţi nu sunt numiţi nicicând aşa. Doar preaiubiţii sunt constrânşi de dragostea lui Dumnezeu, să se comporte ca unii care au fost înfiaţi şi care au pe Fratele lor mai mare ca model.

v.2: και περιπατειτε εν αγαπη καθως και ο χριστος ηγαπησεν ημας και παρεδωκεν εαυτον υπερ ημων προσφοραν και θυσιαν τω θεω εις οσμην ευωδιας

şi umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca dar şi jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.

– şi umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit. Dragostea Tatălui care ne-a ales şi moartea Fiului pentru păcatele noastre, pe când noi Îi eram vrăşmaş, ne constrânge să fim imitatori. Expresia ,,ne-a iubit”, arată motivul şi totodată aria (cei aleşi), peste care se răsfrânge dragostea Tatălui şi moartea Fiului.

–  şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi. Expresia ,,S-a dat pe Sine” face referire la planul etern, moment în care Cuvântul, a hotărât de bună voie să fie preţ de răscumpărare. El nu putea fi obligat de nimeni să facă lucrul acesta. Dragostea Sa infinită L-a îndemnat să facă lucrul acesta. Versetul vorbeşte clar şi despre doctrina biblică a ispăşirii limitate la aleşii scrişi în Carte pentru înfiere: ,,pentru noi”.

– ca dar şi jertfă lui Dumnezeu.  Ofranda  adusă de Cristos Domnul, este o dovadă de devotament a credincioşiei Sale, faţă de Dumnezeire. Ea este rezultatul promisiunii sfinte făcute în planul etern. Această ofrandă includea moartea Sa. Moarte prin care potolea mânia Tatălui, stingea datoria noastră şi ne procura viaţă eternă.

–  ca parfum de bună mireasmă. După cum jertfa animală de pe altar, umplea de miros curţile Templului, la fel şi jertfa lui Cristos a umplut de parfum plăcut, inima lui Dumnezeu. Acest parfum plăcut mirositor consta în ascultarea şi dăruirea Sa totală, ce veneau dintr-o dragoste neţărmurită pentru răscumpărarea celor ce trebuiau adoptaţi.

v.3: πορνεια δε και πασα ακαθαρσια η πλεονεξια μηδε ονομαζεσθω εν υμιν καθως πρεπει αγιοις

Iar curvie şi orice necurăţie sau lăcomie nici să nu fie numite între voi, cum se cuvine unor sfinţi,

– Iar curvie şi orice necurăţie. Adulterul este interzis deoarece este un păcat grav. Este o pângărire săvârşită împotriva  trupului nostru care a fost răscumpărat cu un preţ. Adulterul este opusul fidelităţii, motiv pentru care Dumnezeu judecă şi condamnă nu numai adulterul fizic dar şi pe cel spiritual – 1Corinteni 6. 15-20.

Necurăţie în greceşte-ἀκαθαρσίᾳ (akatharsia) = impuritate. Necurăţia aceasta face referire la tot ce ţine de poftele sexuale izvorâte din duhul curviei.

–  sau lăcomie nici să nu fie numite între voi. Ispitele vin totdeauna din poftele ascunse şi neîmplinite. Lăcomia este starea de apetit ce o dau ispitele dezlănţuite ce nu mai pot fi ţinute în frâu. Lăcomia în Scriptură este adesea asociată cu idolatria. Idolatria fiind o dragoste excesivă pentru un anumit lucru.

Astfel de atitudini sunt opusul umblării în dragostea ce se dăruieşte şi iubeşte necondiţionat. De aceea Dumnezeu le condamnă şi nu le doreşte în copiii Săi.

cum se cuvine unor sfinţi. Adulterul, impuritatea şi lăcomia sunt lucruri care nu trebuie să fie legate nu numele fraţilor Domnului. Dacă ar fi legate de numele lor ar fi cu neputinţă să nu pună într-o lumină nefavorabilă Numele lui Dumnezeu şi al Domnului Isus.

v.4: και αισχροτης και μωρολογια η ευτραπελια τα ουκ ανηκοντα αλλα μαλλον ευχαριστια

şi nici lucruri ruşinoase, nici vorbire nechibzuită, nici glumă proastă, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă mulţumire.

şi nici lucruri ruşinoase. Aici intră toată gama de fapte care ne ţin cu capul în pământ în faţa oamenilor credincioşi sau necredincioşi.

–  nici vorbire nechibzuită. La capitolul acesta toţi avem de şchiopătat. Limba omului poate tăia şi produce suferinţă, la fel de bine ca un brici ascuţit.

Fie din lipsă de înţelepciune, fie din pripeală toţi spunem lucruri care ne fac să le regretăm. Grav este când nu facem nici un efort să remedim cele spuse. Scriptura ne îndeamnă:

,,Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie” – Iacov 1.19.

–  nici glumă proastă  care nu sunt cuviincioase. Glumele proaste ascund în spate un caracter batjocoritor, mult dispreţ, ură, superioritate şi nemulţumire. Un om al lui Dumnezeu cu bun simţ nu trebuie să facă asemenea glume. Vorbirea lui trebuie să fie totdeauna dreasă cu sare, ca să de-a har ascultătorilor- Coloseni 4.6.

–  ci mai degrabă mulţumire. Mulţumire în greacă = εὐχαριστίᾳ (eucharistia). Mulţumirea vine dintr-o inimă tăiată împrejur de Duhul şi care are pe Cristos Domnul în centrul gândurilor sale. El ne este Atotsuficient pentru nevoile noastre. El ne-a dat tot în ceea ce priveşte viaţa aceasta. Este vre-o nevoie sfântă pe care o avem şi El nu ne-o poate împlini? Atunci ce motive am avea să fim nemulţumitori, să spunem lucruri ruşinoase, vorbe nechibzuite sau glume proaste fără bun simţ?

v.5: τουτο γαρ εστε γινωσκοντες οτι πας πορνος η ακαθαρτος η πλεονεκτης ος εστιν ειδωλολατρης ουκ εχει κληρονομιαν εν τη βασιλεια του χριστου και θεου

Pentru că ştiţi aceasta, cunoscând că nici un curvar, sau necurat, sau lacom de bani, care este un idolatru, nu are moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.

–  Pentru că ştiţi aceasta. Efesenii ştiau ceea ce apostolul urma să le reconfirme şi anume că:

,,nici un curvar, sau necurat, sau lacom de bani, care este un idolatru, nu are moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu”.

Ei ştiau deoarece el petrecuse mult timp cu ei la începutul lucrării sale în Efes şi le predicase lucrurile acestea.  Ştiau destul de bine de la convertirea lor că, dacă erau găsiţi ca trăind într-un continuu păcat şi găsind plăcere în el, nu erau ai Lui şi nici ca având moştenire în Împărăţia Lui şi a Tatălui. Nu poţi toată viaţa până la moarte să trăieşti în moarte spirituală şi apoi când mori să te aştepţi că mergi în Raiul lui Dumnezeu. Cui îi place să se mintă frumos toată viaţa la final îşi va secera roadele.

Ultima parte a versetului arată pe Cristos ca fiind deopotrivă cu Dumnezeu (Tatăl şi Duhul).

v.6: μηδεις υμας απατατω κενοις λογοις δια ταυτα γαρ ερχεται η οργη του θεου επι τους υιους της απειθειας

Nimeni să nu vă amăgească prin cuvinte goale, căci pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

– Nimeni să nu vă amăgească prin cuvinte goale. Atunci ca şi acum sunt mulţi care predică după placul ascultătorilor şi le spun vorbe pe care aceştia şi-ar dori să le audă. Curvarul vrea să audă că păcatul lui este o modă a culturii în care trăm. Imoralul doreşte să audă că imoralitatea este o virtute demnă de laudă. Lacomul de bani doreşte să fie apreciat pentru capacităţile sale de ,,descurcăreţ”. În loc să le de-a sare, ei dau dulceaţă şi în loc să pască io, ei distrează capre.

–  căci pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Mânia lui Dumnezeu se revarsă totdeauna împotriva păcatului şi peste păcătosul neascultător. Expresia: ,,Dumnezeu urăşte păcatul dar iubeşte păcătosul” nu vine din Biblie ci din teologia celor ce amăgesc cu vorbe goale. Dumnezeu urăşte atât păcatul cât şi păcătosul răsplătindu-l pe măsură:

,, Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel rău; şi sufletul Său îl urăşte pe cel care iubeşte violenţa.El va ploua peste cei răi curse, foc şi pucioasă şi partea paharului lor va fi un vânt arzător.” – Psalmii 11.5-6.

v.7: μη ουν γινεσθε συμμετοχοι αυτων

Deci nu fiţi împreună-părtaşi cu ei!

A fi părtaşi cu cineva înseamnă a lua parte la o anumită acţiune cât şi la consecinţele acesteia. Apostolul avertizează în text că proverbul ,,după faptă şi răsplată” este cât se poate de adevărat.

v.8: ητε γαρ ποτε σκοτος νυν δε φως εν κυριω ως τεκνα φωτος περιπατειτε

Pentru că odinioară eraţi întuneric, dar acum, lumină în Domnul; umblaţi ca nişte copii ai luminii

Pentru că odinioară eraţi întuneric. Înainte de naşterea din nou, fraţii din Efes, au fost în întunecime spirituală datorită moştenirii păcatului adamic. Această idee a mai fost introdusă de apostol în cap.2.11-12 şi 4.18. Acest întuneric al morţii ne făcea pe toţi, ca să nu putem vedea strălucind evanghelia lui Isus Cristos, care este chipul lui Dumnezeu (2Corinteni 4.4).

–  dar acum, lumină în Domnul. Versetul descrie starea de altădată şi starea din prezent. Practic ce i-a făcut pe fraţii efeseni să fie lumină? Aprinderea scânteii de viaţă făcută de Duhul conform hotărâri luate în planul etern. Efesenii erau lumină deoarece urmau prin credinţă, pe Domnul lor pe care nu-L văzuseră cu ochiul de carne – Ioan 12.45.

umblaţi ca nişte copii ai luminii. Copiii luminii umblă în aşa fel încât nu se ruşinează de faptele lor, dacă sunt cercetaţi. Dacă au viaţă spirituală, nu fug în întuneric ca să-şi ascundă faptele, ci vin în lumina Cuvântului fără remuşcări. Vin cu o sinceritate şi cu o conştiinţă curată. Umblarea în lumină constă în ghidarea după poruncile Domnului Isus, scrise în voia revelată a Noului Testament.

v.9: ο γαρ καρπος του πνευματος εν παση αγαθωσυνη και δικαιοσυνη και αληθεια

pentru că rodul luminii este în orice bunătate şi dreptate şi adevăr,

pentru că rodul luminii. Sunt faptele făcute de copiii luminii. Fapte ce scot în evidenţă o natură dumnezeiască. Acest rod al luminii nu poate să existe în oamenii morţi spiritual. Ei nu pot să aibe acest rod deoarece natura adamică nu le permite. Aici este aplicabil principiu:

,,Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.  Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.” Matei 7. 16b.-18.

–  este în orice bunătate şi dreptate şi adevăr. Bunătatea, dreptatea şi adevărul sunt rădăcinile din care cresc faptele bune ale copiilor luminii. După aceste rădăcini deosebim repede pe fiii luminii de fiii întunericului.

v.10: δοκιμαζοντες τι εστιν ευαρεστον τω κυριω

încercând ce este plăcut Domnului;

încercând. În greacă δοκιμάζοντες (dokimazontes) are sensul de discernământ. Apostolul îndeamnă la o cernere spirituală a lucrurilor în care umblăm. El nu îndeamnă cum auzeam noi altădată de la învăţătorii neamului nostru: ,, Crede şi nu cerceta”.

–  ce este plăcut Domnului. Fiii luminii sunt echipaţi de Dumnezeu pentru a deosebi lucrurile întunericului de cele ale luminii. Ei au lumină spirituală în ei prin prezenţa Duhului care îi călăuzeşte şi îi învaţă. Motiv pentru care dacă eşti învăţat de Duhul şi călăuzit, nu poţi fi condamnat de nimeni:

,, Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni” (1Cor. 2.15).

v.11: και μη συγκοινωνειτε τοις εργοις τοις ακαρποις του σκοτους μαλλον δε και ελεγχετε

şi nu aveţi comuniune cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci, mai degrabă, dezaprobaţi-le

– şi nu aveţi comuniune cu lucrările neroditoare ale întunericului. Natură nouă acţionează şi judecă lucrurile după alte standarde. Acestea trebuie să se reflecte şi în viaţa de zi cu zi pe care o trăieşte alesul pe pământ. Natura nouă exclude şi urăşte faptele moarte pe care le făceam când trăiam în întuneric. Aceste fapte moarte sau neroditoare nu ne sunt de folos cu nimic pentru viaţa noastră veşnică, nici nouă nici celorlalţi oameni. Şi dacă nu folosesc la nimic decât păcatului, trebuie să stăm departe de ele.

ci, mai degrabă, dezaprobaţi-le. De ce să le dezaprobăm mai degrabă? Pentru că nu numai că sunt nefolositoare dar sunt şi dăunătoare. Păcatul dăunează totdeauna omului spiritual. Îi poate strica mărturia în faţa oamenilor atât de mult încât chiar numele lui Dumnezeu poate fi batjocorit. Din acest motiv trebuie stat departe de lucrările neroditoare ale întunericului şi să le dezaprobăm. Dacă aprobăm sau promovăm păcatul găsind chiar de buni pe cei ce-l fac, nu suntem regeneraţi în interior şi nu trăim în lumină.

v.12: τα γαρ κρυφη γινομενα υπ αυτων αισχρον εστιν και λεγειν

pentru că este ruşinos şi a spune cele făcute de ei în ascuns.

Păcatul aduce totdeauna ruşine, oricât de mărunt sau de grav ar fi el. Fie că este făcut în ascuns sau pe faţă, păcatul este păcat! Nu trebuie să ne fălim cu el deoarece are atât de mare putere încăt poate păta conştiinţa multor fraţi sau oameni nemântuiţi. De aceea nu cred că este bine şi nici plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor să ne prezentăm mărturiile personale zugrăvind păcatul în mod îmbietor. El este atât de contagios încât poate molipsi foarte repede pe cei care l-au practicat sau încă îl mai practică. În loc să devenim un prilej de binecuvântare cum intenţionam, putem deveni foarte repede prilej de poticnire.

Nu vi s-a întâmplat să auziţi de la Satan în ureche îndemnuri de genul: ,, Fă-i şi tu, nu ai auzit că şi fratele a făcut? Ce tu eşti mai sfânt?” De aceea cred că rebuie mare atenţie cum prezentăm şi ce prezentăm! Cred că uneori păcatele trebuie să le lăsăm acolo în ,,marea uitării” şi să nu mai facem pe scafandri aducându-le la suprafaţă! Dacă Dumnezeu ni le-a aruncat acolo, El ştie de ce.

v.13: τα δε παντα ελεγχομενα υπο του φωτος φανερουται παν γαρ το φανερουμενον φως εστιν

Dar toate, fiind date pe faţă, sunt arătate de lumină, pentru că ceea ce face ca totul să fie arătat este lumina.

Dar toate, fiind date pe faţă, sunt arătate de lumină. Lucrurile ruşinoase făcute în ascuns sunt expuse pe faţă de lumina Cuvântului lui Cristos. Nu va rămâne nimic ascuns nici pentru cei necredincioşi, nici pentru cei credincioşi. Înaintea lui Dumnezeu nu există păcate secrete sau păcate cu autor necunoscut. La El totul este gol şi descoperit.

pentru că ceea ce face ca totul să fie arătat este lumina. Înainte de naşterea din nou credeam că întunericul din noi este lumină. Abia când Dumnezeu a aprins scânteia de viaţă în noi şi ne-a înviat spiritual am văzut în ce întuneric gros trăiam şi ne-a venit silă de condiţia noastră mizeră. De atunci am rămas cu repulsia asta faţă de păcat şi întunecimea lui şi de fiecare dată când îl mai comitem ne scârbim de el şi încercăm să ne curăţim cât mai repede, ca de o ,,haină mânjită”. Lumina adevărată ne arată aşa cum suntem pe interior. Procesele de conştiinţă şi expunerea permanentă în lumină este o binecuvântare pentru viaţa în Cristos.

v.14: διο λεγει εγειραι ο καθευδων και αναστα εκ των νεκρων και επιφαυσει σοι ο χριστος

De aceea zice: „Trezeşte-te tu, care dormi, şi înviază dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine.

Versetul 14, este citat spre a întări cele afirmate în versetul 13. Pavel citează versetul 1 din Isaia 60, pentru a demonstra că Domnul Isus este Lumina ce străluceşte peste orice om înviat spiritual şi toate faptele sale sunt descoperite şi nu îi pot rămâne în secret.

,,Ridică-te, străluceşte, pentru că lumina ta a venit şi gloria Domnului a răsărit peste tine!” – Isaia 60.1.

Textul nu sugerează o trezire proprie din moarte spirituală, ci mai degrabă o responsabilizare a faptului că trebuie să fii lumină ce străluceşte în întuneric şi să trăieşti conştient de prezenţa Domnului Isus în tine.

v.15: βλεπετε ουν πως ακριβως περιπατειτε μη ως ασοφοι αλλ ως σοφοι

Vedeţi deci cu grijă cum umblaţi, nu ca neînţelepţi, ci ca înţelepţi,

Îndemnul părintesc al apostolului, este deci să umblăm înţelept în conformitate cu Lumina Dumnezeiască de care am fost schimbaţi şi cu statutul de copiii înfiaţi. O umblare înţeleaptă necesită multă atenţie, rugăciune, veghere, căutarea voii lui Dumnezeu şi ascultare de voia revelată de Cuvântul scris. Umblarea neînţeleaptă ne-ar face să coborâm de la nivelul de copiii adoptaţi, la nivelul de trăire nedemn al oamenilor de rând, care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

v.16: εξαγοραζομενοι τον καιρον οτι αι ημεραι πονηραι εισιν

răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele.

răscumpărând timpul. Timpul – καιρὸν (kairon). Umblaţi înţelept răscumpărând timpul pentru că zilele sunt rele. Aceasta cred că ar trebui să fie deviza fiecăruia care iubeşte venirea Domnului. Fiecare dintre noi a pierdut şi încă mai pierde timp preţios, lenevind sau risipindu-l ocupându-se cu nimicuri pieritoare.  Îl pierdem pentru că nu conştientizăm că Domnul ne-a lăsat aici cu un scop, pe care trebuie să îl împlinim. Cu cât îl împlinim mai repede grăbim venirea Lui sau plecarea noastră la El.

pentru că zilele sunt rele. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne purtăm înţelept răscumpărând timpul. Păcate, ispite, necazuri, dureri, boli, lacrimi, moarte, sunt la tot pasul. Erau în timp de persecuţie în zilele în care scrie Pavel şi sunt şi azi când este libertate religioasă. De aceea trebuie profitat de fiecare secundă pe care o trăim aici, să o trăim spre gloria Lui, conştienţi de lucrurile spirituale încredinţate fiecăruia spre administrare.

v.17: δια τουτο μη γινεσθε αφρονες αλλα συνιεντες τι το θελημα του κυριου

De aceea, nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.

Duhul Sfânt ne dă pricepere şi înţelegere în lucrurile de sus. Dacă cineva nu pricepe ce doreşte Domnul de la el, să ceară de la Dumnezeu la fel ca psalmistul, şi Domnul îi va da:

,, Mainile Tale m-au facut si m-au intocmit; da-mi pricepere, ca sa invat poruncile Tale!” Ps.119.73.

Voia Domnului este ,,umblaţi înţelept răscumpărând timpul”. Fiecare să ne rugăm ca să ştim cum să ne gestionăm timpul, spre gloria lui Dumnezeu.

v.18: και μη μεθυσκεσθε οινω εν ω εστιν ασωτια αλλα πληρουσθε εν πνευματι

Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este destrăbălare, ci fiţi umpluţi de Duh,

Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este destrăbălare. Un om beat nu poate pricepe voia lui Dumnezeu şi nici nu poate gestiona timpul ca să îşi răscumpere vremea pierdută. El este mânat de dorinţe, ambiţii egoiste şi pofte neîmplinite. El are o minte nestatornică care îi joacă feste şi numai este stăpân pe sine. Vinul ,,dezleagă limba”, gura  vorbeşte prostii şi de multe ori nici nu îşi mai aminteşte ce a spus. Un astfel de om nu poate fi serv al lui Dumnezeu sau ambasador al lui Cristos, trimis împuternicit ca să Îi îndeplinească solia. Un astfel de om nu va avea nicicând credibilitate. Cuvântul lui Dumnezeu în gura sa ar fi privit ca o perlă în râtul unui porc.

Gândiţi-vă vă rog la Ioan Botezătorul, ce impact ar fi avut el dacă ar fi venit beat în pustia iudeii ca să predice poporului pocăinţa spre iertarea păcatelor? Ar mai fi fost întrebat el cu strângere de inimă de către farisei cine este? Nu! Ar fi fost descalificat din start! La fel este şi cu orişicine spune că este urmaşi al lui Cristos!

ci fiţi umpluţi de Duh. Cel mai minunat lucru care i se potriveşte unui urmaş al Domnului! Nu îmbuibat cu mâncare sau băutură ci plin de puterea lui Dumnezeu. A fi îmbătat cu vin însemnă să fii sub controlul destrăbălări carnale, a fi plin de Duhul, înseamnă să fii sub controlul total al voii lui Dumnezeu.

Vă aduceţi aminte ce a spus Domnul lui Aaron, după ce omoară pe Nadab şi Abihu, când aceştia aduc foc străin la altar:

„Tu şi fiii tăi împreună cu tine să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, când veţi intra în Cortul întalnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii voştri, ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat, şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.” – Levitic 10.9-11.

Aşa că mare atenţie cine te înflăcărează, vinul sau Duhul Domnului! Cine îţi dezleagă limba punându-ţi cuvinte în gură, Duhul sau aburii alcoolului.

Mai nou, Satana însuşi influenţează pe unii care promovează ,,beţia în duhul” şi îi face ca să se mişte ca un om în stare de ebrietate, să gesticuleze, să vorbească sau să se împleticească şi chiar să cadă pe jos. Şi toate aceste manifestări, fiind puse pe seama Duhului Sfânt! Ce blasfemie şi câtă orbire!

v.19: λαλουντες εαυτοις ψαλμοις και υμνοις και ωδαις πνευματικαις αδοντες και ψαλλοντες εν τη καρδια υμων τω κυριω

vorbind între voi cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale, lăudând şi cântând Domnului în inima voastră

–  fiţi umpluţi de Duh vorbind între voi cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale. Omul beat cu vin oricât s-ar strădui nu poate vorbi cu psalmi şi cântări spirituale. În schimb omul treaz poate lăuda foarte frumos pe Domnul chiar dacă vocea nu îl ajută. De multe ori fredonăm cântece spirituale în gând şi acelea sunt cele mai melodioase şi mai bine cântate melodii.  Ele sunt ascultate de Dumnezeu atunci când sunt înălţate dintr-o inimă plină de mulţumire şi recunoştinţă.

În vereset se face referire la  trei categorii de cântări:

  1. a) Psalmii – Ψαλμοῖς (Psalmois), care erau cântări evreieşti inspirate de Duhul care preamăreau pe Dumnezeul Triunic pentru lucrările Sale în general.
  2. b) cântări de laudă – ὕμνοις (hymnois), care erau adresate  la adresa Domnului Isus şi a lucrării Sale de răscumpărare (ex: Hallel (laudă) cântări cântate de Domnul din Ps. 118, cu ucenicii după ce Domnul a instituit Cina – Mat. 26.30.)
  3. c) cântări spirituale – ᾠδαῖς πνευματικαῖς (ōdais pneumatikais). Diferenţa între  această categorie şi celelalte două, este că aceasta de la urmă este categoria cântărilor neisuflate direct de Duhul, dar biblice în mesaj şi melodie.

 şi cântând Domnului în inima voastră.

Expresia cântând în textul grecesc – ψάλλοντες (psallontes) = a ciupi un instrument cu coarde, gen  harpă ( http://biblehub.com/thayers/5567.htm ).  Ea arată că după cum Psalmi cântaţi era acompaniaţi şi de instrument cu coarde ce vibrau la atingere, la fel să vibreze şi inima noastră de bucurie şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut pentru noi.

Nicio cântare spirituală de atunci nu semăna cu ,,manelizarea” din zilele noastre sau cu rock-ul, rap-ul, hip hop-ul creştin de astăzi. Acestea de la urmă sunt o ,,cacofonie muzicală” şi au mai mult în comun cu spiritismul tribal voodoo, decât cu religia plină de pace, promovată de Domnul Isus.

De aceea mare atenţie la ce vibrează coardele inimii tale, ele sunt asemănătoare unei harpe. Pot cânta la ea Dumnezeu, dar şi diavolul!

v.20: ευχαριστουντες παντοτε υπερ παντων εν ονοματι του κυριου ημων ιησου χριστου τω θεω και πατρι

mulţumind întotdeauna pentru toate Celui care este Dumnezeu şi Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos,

– mulţumind întotdeauna pentru toate. O inimă care îi cântă totdeauna lui Dumnezeu este o inimă mulţumitoare. Trebuie să-I cântăm şi să îi mulţumim pentru toate lucrurile:

,,Şi totul, orice faceţi în cuvânt sau în faptă, faceţi toate în Numele Domnului Isus, mulţumind lui Dumnezeu Tatăl prin El.” – Coloseni 3.17.

Trebuie să îi mulţumim pentru binele şi pentru răul pe care-l primim deoarece toate lucrează împreună spre binele nostru veşnic – Romani 8.28.

Celui care este Dumnezeu şi Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. Trebuie să Îi mulţumim Tatălui, în Numele Fiului. De ce? Pentru că prin Ei şi lucrarea Lor măreaţă de har, am căpătat înfierea şi statutul de copiii adoptaţi. Aceste aspecte au fost dezbătute în cap.1.3-11.

v.21: υποτασσομενοι αλληλοις εν φοβω θεου

supunându-vă unii altora în teamă de Hristos.

Supunerea în teamă sfântă unii altora, nu trebuie să se facă decât, după Legea lui Cristos. Nu trebuie să credem că acest verset promovează clerul biserices organizat pe trepte ierarhice, căruia trebuie să i ne supunem orbeşte. În faţa lui Dumnezeu toţi fraţii şi surorile suntem egali. Nu există unii mai superiori sau mai egali decât alţii. Diferiţi ne face responsabilitatea acordată fiecăruia de Dumnezeu, fie în viaţa de familie, fie în viaţa Adunării.

De la acest verset până în cap. 6 cu versetul 9, Pavel aminteşte ordinea autorităţii începând cu celula de bază a societăţii, ordine ce a fost ruinată de diavol încă din Eden. El descrie ordinea corectă, autoritatea şi responsabilităţile soţilor creştini, copiilor din familiile creştine, sclavilor creştini şi stăpânilor de sclavi care erau copii ai Domnului.

v.22: αι γυναικες τοις ιδιοις ανδρασιν υποτασσεσθε ως τω κυριω

Soţiilor, supuneţi-vă  soţilor voştri ca Domnului,

Soţiilor. În verset este vorba de fiecare soţie creştină în parte. Pavel foloseşte sensul generic, folosind singularul pentru plural.  Ce se aplică unei singure soţii, este valabil pentru toate celelalte în parte.

supuneţi-vă. De ce începe cu soţiile? Pentru că Eva a fost creată ultima şi s-a răzvrătit prima. Nu a fost ascultătoare, a fost  ispitită şi înşelată de Satan, încălcând porunca lui Dumnezeu. Soţiei i se cere supunere pentru că Adam a fost creat primul şi ea a fost creată ca să fie un ajutor potrivit bărbatului ei:

,,Pentru că Adam a fost întocmit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, a ajuns la călcare de poruncă.” 1Timotei 2.13-14.

Supunându-se autorităţii soţului ei, practic o soţie se supune Domnului. Orice soţie care îşi nesocoteşte soţul din punct de vedere biblic, este o soţie răzvrătită împotriva Domnului. Femeia creştină se supune bărbatului ei din dragoste pentru Domnul, în lumina celor înţelese în legea creaţiei,  soţul ei neimpunându-şi autoritatea cu forţa.

–  soţilor voştri. În greacă este τοῖς  ἰδίοις ἀνδράσιν (tois idiois andrasin) = propriilor voştri soţi. Expresia face referire la ideea din Geneza că soţul şi soţia au fost creaţi unul pentru altul încât sunt priviţi ca un singur trup – lit. o singură carne, (exact cum carnea corpului lui Adam, era şi a Evei şi viceversa):

,,Şi omul a zis: „Aceasta este acum os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbat“.De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi vor fi un singur trup.” – Geneza 2.23-24.

Textul nu poate fi atribuit şi aplicat în contextul cuplurilor formate din persoane căsătorite de acelaş sex. Acestea sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu, pervertind scopul creaţiei şi răsturnând ordinea şi autoritatea trasată de Creator de la facerea lumii. Aceste persoane trebuie să se pocăiască de nelegiuirile lor şi să urmeze ordinea poruncită de Creator – Gen.2.24.

–  ca Domnului. Dumnezeu binecuvântează o familie în care cei doi îşi îndeplinesc cu sfinţenie rolurile lăsate de Dumnezeu. Femeia supunându-se autorităţii soţului ei, este privită ca fiind supusă lui Dumnezeu. Ea trebuie să se supună chiar dacă Dumnezeu a înzestrat-o cu mai multă capacitate administrativă sau mai multă inteligenţă. Conştientizând lucrul acesta şi supunându-se dovedeşte iubire faţă de Dumnezeu şi preţuire faţă de soţul pe care i l-a dat Domnul.

Nu noi am ales cine să fie cap reprezentativ al omenirii (Adam) sau cap într-o  familie. Dumnezeu a ales lucrul acesta şi ştim că tot ce hotărăşte sau face El este bine, şi rămâne ,,Da şi Amin!”.

  1. 23: οτι ο ανηρ εστιν κεφαλη της γυναικος ως και ο χριστος κεφαλη της εκκλησιας και αυτος εστιν σωτηρ του σωματος

pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului.

– pentru că soţul este cap al soţiei. Soţul din fiecare familie este rânduit de Dumnezeu, cap al familiei şi al propriei soţii.  Aici nu este vorba de vre-un soţ mistic universal vizibil sau invizibil, la nivelul întregii planete. Apostolul foloseşte pentru soţ, sensul generic şi anume: ce este aplicat unui soţ creştin, se aplică fiecăruia în parte din fiecare familie creştină.

Soţul este capul soţiei încă de la creaţie înainte de cădere pentru că:

,,nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat” -1Corinteni 11.8.

Regula aceasta a rămas de atunci până acum şi va rămâne până la sfârşitul generaţiilor. În timpul noului Legământ în care ne aflăm apostolul afirmă clar:

,,vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.” 1Corinteni 11.3.

Această regulă – ,,bărbatul cap”, este confirmată chiar şi prin faptul că Dumnezeu a avut totdeauna capi de legăminte bărbaţi şi nu femei.

Expresia ,,bărbatul este capul şi soţia gâtul”, este o expresie sfidătoare la adresa ordinii stabilite de Dumnezeu şi trebuie privită ca o glumă de prost gust şi evitată  de sfinţii care cunosc adevărul şi spun că se supun Domnului Cristos din dragoste.

De ce trebuie evitată? Pentru că bărbatul este capul soţiei după cum Cristos este Capul bărbatului! Nu cred că ar fi vreunul din bărbaţi atât de nesăbuit încât să spună că el este ,,gâtul” în relaţia pe care o are cu Domnul Isus Cristos.

– după cum şi Hristos este Cap al Adunării.

Cap al Adunării înseamnă că  doctrinele stabilite de El în Noul Legământ nu sunt negociabile, nu pot fi supuse chestionării sau votului. Adunarea Sa, nu poate fi una LEGISLATIVĂ, ci doar EXECUTIVĂ!  Ce a învățat El și poruncit, Adunarea trebuie să ducă la îndeplinire şi în acelaş timp să păstreze cu cea mai mare fidelitate. În momentul în care noi ca Adunare, intervenim și modificăm legile și rânduieli  stabilite de El, nu mai putem avea pretenția că El ne este Cap peste Adunarea noastră.

În momentul când Adunarea se dezice de Legea Domnului Isus în mod deliberat şi dezărtează rupând rândurile, acea Adunare a devenit una care nu mai are Cap pe Domnul, ci pe aceia care i-au schimbat Legea sfântă.

Toate bisericile care urmează învățătura unui bărbat sau a unei femei (fie vre-un papă, Luther, Calvin, Branham sau Ellen G.White, etc…), în loc de învățătura lui Cristos, acele biserici au cap pe acel bărbat sau pe acea femeie.

Pentru a fi Cap, trebuie ca Biblia să reprezinte autoritatea finală în tot ceea ce înseamnă credință și practică.

Adunarea este sub Hristos ca şi Cap al ei, la fel cum o soţie este sub autoritatea soţului ei ca şi cap al ei. Acesta este adevărul central al acestui verset şi cel mai corect poate fi prezentat în desenul următor:

Isus Cristos

    sau

  (soţul)

Adunarea

   sau

 (soţia)

Reprezentarea aceasta este cea scripturală deoarece, chiar apostolul Pavel, descrie pe unii membrii ai Adunării ca fiind: ureche, ochi, nas, gură, după cum ne învaţă în întâia sa epistolă către Corinteni:

,, Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?  Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.” ” – 1Corinteni 12.16-18, 21.

În conformitate cu această poziţie reprezentată mai sus, Domnul Isus poate fi Cap al oricărei Adunări locale, şi vizibile, (din: Corint, Efes, Colose, Filipi, Pergam, Smirna, Filadelfia, Ierusalim, etc… ), după cum fiecare bărbat este cap al soţiei sale în familia sa.

Domnul Isus este privit ca Mire pentru fiecare Adunare locală în parte, şi fiecare Adunare în parte este privită ca Mireasă a Sa. De aceea avem de multe ori termenul Adunare folosit la plural.

El este Mântuitor al trupului.  Cine este viu spiritual este o persoană mântuită. Adunarea fiind compusă din mai mulţi membrii născuţi din nou este normal să aibe pe Domnul Isus ca Mântuitor.

El este mântuitor deoarece Adunarea este comparată cu un corp uman viu sau cu un Templu zidit din pietre vii spiritual. Toţi regeneraţii sunt mântuiţi şi nu poate exista regenerare fără salvare.

v.24: αλλ ωσπερ η εκκλησια υποτασσεται τω χριστω ουτως και αι γυναικες τοις ιδιοις ανδρασιν εν παντι

Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, aşa şi soţiile soţilor lor, în toate.

Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos. Domnul Isus ne-a iubit cu o dragoste jertfitoare necondiţionată pe noi mădularele trupului Adunării locale. La această dragoste noi trebuie, nu să răspundem cu răzvrătire sau ură, ci trebuie să răspundem cu dragoste ce se supune poruncilor Sale, descoperite în voia revelată a Noului Legământ.

aşa şi soţiile soţilor lor, în toate. La fel şi soţiile trebuie să răspundă cu aceeaş dragoste în supunere faţă de soţii lor care sunt priviţi ca şi cap. Motivul pentru care trebuie să se supună este explicat de apostol în versetul următor:

v.25: οι ανδρες αγαπατε τας γυναικας εαυτων καθως και ο χριστος ηγαπησεν την εκκλησιαν και εαυτον παρεδωκεν υπερ αυτης

Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea,

Acesta este motivul supunerii din dragoste al soţiei faţă de bărbatul ei.  Acesta este motivul pentru care şi Adunarea trebuie să se supună din dragoste Capului ei – Domnul Cristos.

Acest verset ridică dragostea soţului creştin faţă de soţia sa, la un nivel atât de profund încât acesta să fie capabil să se jertfească pentru ea. În vederea dragostei acesteia jertfitoare şi a relaţiei atât de profunde i se porunceşte soţiei să se supună recunoscându-şi soţul ca şi cap. Domnul Isus a iubit Adunarea Sa încât şi-a dat viaţa pentru ea. Nici dragostea noastră nu se cere să fie mai mică.

Principiul lăsat este următorul: soţul oferă dragoste jertfitoare, soţia loialitate şi supunere.

Dar cum lumea în care trăim zace în cel rău, pot exista şi situaţii în care bărbatul să ceară lucruri contrare Legii lui Cristos. În asemenea cazuri soţia nu este datoare să i se supună. Trebuie să îi explice soţului în dragoste motivul şi să se roage pentru acesta să înţeleagă care este voia lui Dumnezeu, cea sfântă şi plăcută.

v.26: ινα αυτην αγιαση καθαρισας τω λουτρω του υδατος εν ρηματι

ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt,

ca s-o sfinţească. Sfinţire = punere deoparte, consacrare sau dedicare totală. Murind pentru Adunarea Sa, Domnul Isus şi-a consacrat-o pentru Sine.  Domnul promite că El se va îngriji de ea, de toate nevoile ei  spiritual şi materiale. În baza acestei promisiuni El rămâne Cap şi Soţ  iubitor până la sacrificiu. De la Mireasa Sa, se cere loialitate, supunere şi iubire necondiţionată.

În această relaţie nu este permis adulterul spiritual al Adunării cu statul sau cu bisericile apostaziate. Nicio soţie loială soţului ei, nu merge la vecin să ceară iubire, protecţie sau ajutor financiar cum se întâmplă în relaţia biserică – stat de astăzi. Şi nici o fecioară loială logodnicului ei, nu este văzută pe ,,centură făcând trotuarul cu prostituatele”.

La fel trebuie privite lucrurile şi când vine vorba de Adunarea Sa, pusă deoparte sau dedicată doar pentru El.

după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt. Consacrarea Adunării pentru Domnul ei, trebuie să fie un proces continuu. Domnul ţine Adunarea Sa curată prin auzirea, primirea şi împlinirea Cuvântului:

,,Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus.” – Ioan 15.3.

Spălarea cu apă nu este scufundarea în apă a membrilor şi nici botezul în Duhul de la Cincizecime, ci este o metaforă ce ilustrează curăţirea spirituală de întinăciunea păcatului.

v.27: ινα παραστηση αυτην εαυτω ενδοξον την εκκλησιαν μη εχουσαν σπιλον η ρυτιδα η τι των τοιουτων αλλ ινα η αγια και αμωμος

ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ca să fie sfântă şi fără cusur.

ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă. Scopul consacrării şi curăţirii spirituale este ca Această Adunare a Lui să devină perfectă şi plină de glorie aşa cum este şi El.

neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ca să fie sfântă şi fără cusur. Acest aspect îl va avea în ziua răpirii la glorificare. Până atunci Adunarea se curăţeşte zilnic de pete şi zbârcituri; fiecare membru în particular cât şi Adunarea ca întreg prin exersarea disciplinei.

v.28: ουτως οφειλουσιν οι ανδρες αγαπαν τας εαυτων γυναικας ως τα εαυτων σωματα ο αγαπων την εαυτου γυναικα εαυτον αγαπα

Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi.

Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cuvântul astfel înseamnă după cum. Deci după cum şi-a Iubit Domnul Isus Adunarea Sa, la fel şi soţii să-şi iubească soţiile lor ca pe propriile trupuri. Este o idee nouă lucrul acesta? Nu deoarece încă din Eden exista conceptul că soţul şi soţia au fost creaţi unul pentru altul încât sunt priviţi ca un singur trup – lit. o singură carne, (exact cum carnea corpului lui Adam, era şi a Evei şi viceversa).

Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi. Aici nu este vorba de iubirea de eu-lui propriu ci de dragostea agape altruistă, după modelul lăsat de Domnul nostru şi explicat în v.25.

  1. 29: ουδεις γαρ ποτε την εαυτου σαρκα εμισησεν αλλ εκτρεφει και θαλπει αυτην καθως και ο κυριος την εκκλησιαν

Pentru că nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Adunarea:

Domnul ne-a dat spre îngrijire şi administrare temporală vasul acesta de lut. Din instinct nimeni nu se automutilează sau îşi ruinează trupul cu drag, ci  fiecare dintre noi îl protejăm cât putem de bine şi îl hrănim, deoarece de bunăstarea lui depinde viaţa şi dispoziţia noastră.

La fel cum ne iubim trupurile trebuie să ne iubim şi soţiile. Să le iubim pentru că formăm un singur trup cu ele. Trebuie să le iubim la fel cum Domnul iubeşte Adunarea Sa. El o iubeşte, o îngrijeşte, o hrăneşte şi o creşte, deoarece ea este privită ca fiind din El – cap.4.16:

,,Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

v.30: οτι μελη εσμεν του σωματος αυτου εκ της σαρκος αυτου και εκ των οστεων αυτου

v.31: αντι τουτου καταλειψει ανθρωπος τον πατερα αυτου και την μητερα και προσκολληθησεται προς την γυναικα αυτου και εσονται οι δυο εις σαρκα μιαν

pentru că suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale

„De aceea va lăsa omul pe tată şi pe mamă şi se va lipi de soţia sa, şi cei doi vor fi un singur trup“,

Fiecare membru al unei Adunări locale şi vizibile formează împreună cu ceilalţi membrii botezaţi, trupul Adunării respective. Legăturile spirituale între ei sunt văzute ca ,,fiind una”, deoarece toţi au acelaş scop în lucrare ghidându-se după Legea lui Cristos. Supunându-se Lui în dragoste ca şi Cap, ei sunt priviţi ca şi membre ale trupului Său, după principiul stabilit la creaţie în relaţia soţ & soţie – Geneza 2.23-24.

v.32: το μυστηριον τουτο μεγα εστιν εγω δε λεγω εις χριστον και εις την εκκλησιαν

Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare.

Taina sau misterul în cartea Efeseni este enunţat în v. 6 din cap.3:

,,că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie,”

Acest lucru nu se ştia în Vechiul Testament şi nici nu ar fi fost o idee primită cu bucurie de poporul evreu. Taina implica ruperea legământului cu ei şi formarea unui nou popor compus din evrei plus neamuri şi că El le va fi Soţ şi ei soţie arătându-le o dragoste jertfitoare, încât erau priviţi ca  propriul Său trup.

v.33: πλην και υμεις οι καθ ενα εκαστος την εαυτου γυναικα ουτως αγαπατω ως εαυτον η δε γυνη ινα φοβηται τον ανδρα

Însă şi voi, fiecare, aşa să-şi iubească soţia, ca pe sine însuşi; şi soţia să se teamă de soţ.

Acest verset este îndemnul şi totodată concluzia finală a întregului pasaj de la v. 22-32.

Prin iubirea soţiei de către soţ, înseamnă că s-a înţeles corect relaţia de autoritate Cristos Cap peste Adunare şi bărbatul credincios cap peste nevasta sa.

soţia să se teamă de soţ. ,,Ca sotia sa  isi respecte soțul” este în greacă. El trebuie să îi dăruiască dragoste şi ea să îi răspundă cu respect. Aceasta este o relaţie trainică ce va fi binecuvântată de Domnul deoarece este o reflexie a relaţiei lui Cristos cu Adunarea Sa.

Nu este vorba de frică deoarece frica dezvoltă ură, nelinişte şi un mediu toxic într-o familie.

Traduceri folosite:

G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/efeseni/01/

Dumitru Cornilescu: http://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescu/efeseni/5/

Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/ephesians/

Interlinear grec – englez: http://biblehub.com/interlinear/ephesians/1-1.htm

https://aurelmunteanu.wordpress.com/2018/04/03/efeseni-5/

 

Reclame

EFESENI cap.2

Efeseni 2

Studiu Grup

,,Mărețul Har”

v.1και υμας οντας νεκρους τοις παραπτωμασιν και ταις αμαρτιαις

şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre

Începând de la acest verset, apostolul Pavel mută atenția fraților din Efes de la bogățiile harului răscumpărător la starea în care i-a găsit Duhul Sfânt pe ei înainte de a fi salvați. În acest sens le aduce aminte de moartea spirituală moștenită din Adam.

– și voi. ,,Voi” de aici sunt frații ce erau mădulare ale trupului Adunării din Efes. Numindu-i în felul acesta, îi readuce cu picioarele pe pământ la realitatea existentă după ce s-au bucurat câteva momente de mântuirea pozițională descrisă în versetele de început ale epistolei.

– erați morți. Pavel introduce acum doctrina biblică a incapacității umane sau depravării totale. Această moarte spirituală a survenit exact în clipa când Adam și Eva au mâncat din fructul cunoștinței binelui și răului, călcând porunca revelată a lui Dumnezeu. În acel moment duhul lor a murit și intelectul, conștiința, sentimentele și voința i-au fost ruinate de păcat. De atunci toți urmașii născuți după chipul lui Adam căzut, acționează conform naturii sale păcătoase și duhului mort.

Cuvântul de aici este nekrous și apare de 130 de ori în Noul Testament. Această incapacitate sau depravare totală a omului, nu înseamnă că fiecare om este cât poate fi el de rău, ci aceasta înseamnă că fiecare parte a omului a fost afectată în mod negativ de păcat.

Datorită acestei morți, după păcat oamenii nu mai pot să:

– caute pe Dumnezeu într-un mod mântuitor – Romani 3.11.

– se bazeze pe inima lor – Ieremia 17.9

– aibe posibilitatea de a alege cui să slujească lui Dumnezeu sau Satanei deoarece se nasc sclavi în cursa Satanei – 2 Timotei 2.26.

– susțină teoria voinței la punctul zero, pentru că toți au voința captivă naturii lor – Ieremia 13.23.

– vină singuri la Dumnezeu fără să fie trași sau fără să le fie dat de sus – Ioan 6.44, 65.

– în greşelile şi în păcatele voastre. Acesta este mediul în care trăiește omul mort spiritual. Acest mediu al greșelilor și păcatelor este izvorât din moartea spirituală. Moartea spirituală este cauza și efectele sunt greșelile și păcatele. Noi nu suntem păcătoși deoarece păcătuim continuu, ci suntem păcătoși și morți datorită păcatului lui Adam. Pentru omul neregenerat de sus, a trăi în păcate și greșeli este ceva natural, este o normalitate, în acest mediu el se simte ca peștele în apă. Sfințenia, pocăința, credința mântuitoare, neprihănirea, pentru el sunt străine. Nu îi sunt în natură și nu le agreează. Este ca și când ai scoate peștele din apă și l-ai ține pe nisipul fierbinte de pe malul apei.

v.2: εν αις ποτε περιεπατησατε κατα τον αιωνα του κοσμου τουτου κατα τον αρχοντα της εξουσιας του αερος του πνευματος του νυν ενεργουντος εν τοις υιοις της απειθειας

în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia, după căpetenia autorităţii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării;

– în care aţi umblat odinioară. Înainte de a fi născuți din nou, efesenii aleși, umblaseră la fel ca lumea pierdută în greșeli și păcate. Calea lor era calea lumii, plăcerile lor erau plăcerile cărnii și natura lor nu se deosebea cu nimic de a celorlalți. Harul acordat înainte de veci, mântuirea poziținonală în Cristos și nașterea din nou lucrată de Duhul, a fost singurele lucruri care a făcut diferența între ei și ceilalți efeseni.

– potrivit veacului lumii acesteia. Ei cu toții umblau după standardul și criteriile ridicate de secolul în care trăiau. Erau influențați de moda lumii în care trăiau, de vocabularul ei, de viciile ei, de idolatria și imoralitatea ei. Această afirmație taie pretenția multora că omul mort spiritual umblă sau caută pe Cristos în mod mântuitor.

– după căpetenia autorităţii văzduhului. Ba mai mult, nu numai că erau influențați în trăirea lor, de natura lor pervertită, și de lumea în care trăiau, erau influențați și de Satan. El este căpetenia autorității văzduhului. Aici apostolul arată clar cine este dumnezeul veacului în care trăiau și cine este coordonatorul tuturor oamenilor care au duhurile moarte în ei însăși.

Versetul mai scoate în evidență și faptul că există ierarhii demonice pe diferite ranguri care au căpetenii peste ele. Aceste autorități chiar dacă nu sunt prea des menționate în Scriptură, ele există.

– a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Acest duh de rebeliune al căpeteniei răzvrătite care a pătruns în omenire prin păcatul adamic, lucra atunci cât și acum în cei care sunt fii ai neascultării. Fiii aceștia ai neascultării face referire probabil la aleșii încă neregenerați care nu îi putem deosebi cu nimic de fiii pierzării.

v.3: εν οις και ημεις παντες ανεστραφημεν ποτε εν ταις επιθυμιαις της σαρκος ημων ποιουντες τα θεληματα της σαρκος και των διανοιων και ημεν τεκνα φυσει οργης ως και οι λοιποι

printre care şi noi toţi trăiam odinioară în poftele cărnii noastre, făcând voia cărnii şi a gândurilor şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.

– printre care şi noi toţi trăiam odinioară în poftele cărnii noastre. De la acest verset, vedem că apostolul Pavel se introduce și pe el împreună cu toți iudeii mântuiți ca fiind părtași naturii moarte căpătate în urma păcatului adamic. Chiar dacă au avut întâietate între națiuni prin alegerea națională, atât evreii cât și celelalte neamuri au moștenit păcatul, poftele și natura stricăcioasă supusă putrezirii. Chiar dacă era fariseu după cea mai îngustă partidă, până nu a fost înviat de Duhul pe drumul Damascului, se degrada și se descompunea în greșeli și păcate ca toți ceilalți.

– făcând voia cărnii şi a gândurilor. Orice om mort spiritual este sclav păcatului și Satanei cum a arătat apostolul în versetele de mai sus. Voința omului mort, este sclavă naturii păcătoase moștenite. Nu este la punctul zero cum se laudă umaniștii. Ea este sclavă intelectului pervertit de păcat, conștinței, dar mai ales sentimentelor! Din păcate cele mai multe decizii în viața omului sunt luate de multitudinea sentimentelor care îmboldesc omul din interior, fără să mai treacă informația prin filtrul intelectului.

Din păcate azi, mulți oameni atribuie voinţei atributul libertăţii. Aceştia fac din voinţă o entitate independentă de restul fiinţei umane. Prin aceasta, ei afirmă că viaţa omului este condusă de voinţă, el având capacitatea de a alege lucruri spirituale, de a se hotărî pentru Cristos, etc.

Biblia ne învaţă că nu voinţa este centrul fiinţei umane, care ne conduce vieţile,

aşa cum se predică de mulţi astăzi, ci inima (inima aici fiind sufletul Marcu 7:21.).

Alegerile pe care le facem (actele voinţei) sunt INFLUENŢATE de modul în care

interpretăm şi judecăm posibilităţile, de preferinţe, dorinţe, de prejudecăţi,

înclinaţii şi chiar instincte. Voinţa ia în considerare toţi factorii de mai sus şi este

influenţată de cel mai puternic dintre aceştia.

– şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Există în Biblie 3 feluri de copiii:

1) copiii ai lui Dumnezeu – Galateni 4.6.

2) copiii ai mâniei – Ef. 2.3.

3) copiii care au de tată pe diavolul – Ioan 8.44. (Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru..).

Copiii lui Dumnezeu sunt aleșii care au fost deja născuți din nou.

Copiii ai mâniei sunt numiți aleșii înainte de clipa nașterii din nou.

Copiii diavolului sunt toți aceia care nu au numele scris în Cartea Vieții Mielului.

v.4ο δε θεος πλουσιος ων εν ελεει δια την πολλην αγαπην αυτου ην ηγαπησεν ημας

Dar Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit

– Dar Dumnezeu. În ciuda faptului, că eram morți influențați de lume, diavol și natura noastră moartă, Pavel scrie ,,Dar Dumnezeu”! Nu noi, prin noi, ci ,,Dumnezeu”! Acolo este un mare ,,Dar”, prepoziție care face legătura cu starea noastră dinainte.

În acest moment, apostolul mută din nou atenția de la om, punând reflectorul pe Dumnezeu și lucrarea Sa regeneratoare. De la versetul 4, Pavel începe să le descrie firul regenerarii lor, fir care ajunge până în prezent. După ce le-a descris mantuirea pozițională în Cristos, după ce le descrie moartea spirituală în care s-au complăcut odonioară, acum apostolul le descrie cum s-a produs aducerea lor la viață.

– fiind bogat în îndurare. Apostolul îi duce din nou la început cu gândul în capitolul 1 cu 3, când descrie bogăția nemărginită a harului. Datorită acestei abundențe de îndurare au căpătat ei salvare. În ciuda ruinei spirituale ce se găsea în ei înainte de a fi născuți din nou.

– pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit. Dragostea agape, cea jertfitoare, nescimbată și necondiționată, aceasta a fost cea care ne-a adus mântuirea. Ne-a iubit cu o dragoste pe care noi nu ne-o putem imagina. Cu cât noi îl uram mai mult și ne strângeam o comoară de mânie și mai mare, cu atât mai mult dragostea Lui se revarsa peste noi.

Vă reamintesc că dragostea aceasta agape a fost dăruită din veșnicie, pe când noi nici nu existam. Ea este una veșnică și de aceea rămâne tot veșnică. Nu se schimbă în derularea timpului când se desfășoară planul etern. Ea rămâne constantă pentru noi. A fost aceeaș pe când eram morți spiritual, după ce am fost aduși la viață și va rămâne și în veșnicie. Dacă s-ar schimba, nu am mai avea un Dumnezeu imuabil.

v.5και οντας ημας νεκρους τοις παραπτωμασιν συνεζωοποιησεν τω χριστω χαριτι εστε σεσωσμενοι

fiind şi noi morţi în greşeli, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos, prin har sunteţi mântuiţi

– fiind şi noi morţi în greşeli, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos. În ciuda faptului că eram morți, după bogăția harului milei și îndurării cu care ne-a iubit, ne-a înviat mai întâi. Această înviere spirituală este tot acțiunea Lui, la fel ca toate celelalte dinainte. Diferența este că această acțiune de înviere spirituală a fost lucrată în derularea timpului, la ceasul hotărât în planul de înainte de a fi timpul.

El ne-a adus la viață, nu noi ne-am adus la viață. El este sursa vieții. Ne-a adus datorită hotărârii Sale suverane. Am fost născuţi nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu – Ioan 1.13.

– prin har sunteţi mântuiţi. Acesta este harul dat în Cristos înainte de veci! Nu pe merite, atitudini, fapte sau decizii, ci contrar a tot ce poate găsi. Gândiți-vă că lucrul acesta este accentuat mereu de Pavel în capitolul 1.

Moartea și nemeritul personal, pe de-o parte , abundența milei, dragostei și îndurări pe de alta. De aceea nimeni nu poate vedea și pricepe gloria harului atâta timp cât nu este regenerat. Mortul nu-și poate înțelege ruina spirituală, de fapt nici nu știe că este mort, decât mental. Doar cei care au luat contact cu evanghelia au auzit aceasta, ceilalți locuitori ai planetei nici nu știu. De aceea este numit har chiar și faptul că am fost născuți într-un secol, într-o anume regiune geografică sau familie unde putem auzi. Trei sferturi din populația lumii nu are parte de harul acesta.

v.6και συνηγειρεν και συνεκαθισεν εν τοις επουρανιοις εν χριστω ιησου

şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Hristos Isus,

– şi ne-a înviat împreună. El ne-a înviat, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos. Acțiunea învierii este strict meritul Lui. Aici Pavel se include și el alături de Efeseni. Această aducere la viață a avut loc în momentul în care Cristos a înviat în ziua întâi a săptămânii. De aceea botezul nostru nu este asemănat numai cu moartea, îngroparea și învierea Domnului, ci este asemănat cu moartea noastră față de păcat, cu îngroparea și învierea noastră în Cristos.

– şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Hristos Isus. Această acțiune s-a petrecut tot în acel moment al învierii Lui și nu în momentul nașterii noastre din nou. În planul etern eram văzuți acolo datorită celor hotărâte în sfat, dar realizată această așezare în cele cerești în Cristos, s-a produs după momentul morții, îngropării și învierii Lui.

A sta în Cristos în cele cerești arată, măreția și nemărginita glorie a milei și îndurării Sale. Arată și siguranța eternă a salvării în Cristos. De acolo nimeni nu te poate smulge! Nici oamenii, nici Satana și nici chiar tu însuți. Cei despre care ni se povestește nouă că au picat, nu au fost niciodată în Cristos ridicați atât de sus. Despre aleșii în Cristos se spune:

,,Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” – Ioan 10.28-29.

v.7ινα ενδειξηται εν τοις αιωσιν τοις επερχομενοις τον υπερβαλλοντα πλουτον της χαριτος αυτου εν χρηστοτητι εφ ημας εν χριστω ιησου

ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătate faţă de noi, în Hristos Isus.

– ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său. Toate câte a făcut pentru noi, le-a făcut din abundența bogățiilor Sale. Bogății acordate contrar a ceea ce meritam. Fapt pentru care vom servi la toată oastea cerească drept dovadă a milei și îndurării nesfârșite. Prin această prezență a noastră și prin semnele lăsate la Golgota, vor glorifica și mai mult harul revărsat de Creator.

– în bunătate faţă de noi, în Hristos Isus. Dacă nu exista bunătate arătată față de nemerituoși nu se învăța ce era harul. Azi din păcate se predică, un har merituos, har pe care tu îl alegi sau îl respingi după bunul plac. Harul este privit ca un lucru la care îți dai acordul sau îți faci partea. Îl accepți sau îl respingi după propriul plac. Nu mai este suveran acordat, ci în funcție de voința ta ruinată. Fraților, acesta nu este har! Este lucrare omenească!

v.8τη γαρ χαριτι εστε σεσωσμενοι δια της πιστεως και τουτο ουκ εξ υμων θεου το δωρον

Pentru că prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu:

– Pentru că prin har sunteţi mântuiţi. Apostolul Pavel accentuează încă odată aleșilor din Efes, faptul că mântuirea lor este un favor nemeritat. O grațiere din starea de vrășmaș, stare care nu pretindea nicicând un favor atât de mare.

De la acest verset, autorul începe să le demonstreze sfinților din Efes că de la început până la sfârșit, ei nu au nici cel mai mic aport sau merit în mântuirea sufletului lor. Dacă mai devreme le-a desfășurat înaintea ochilor lor planul etern și mântuirea pozițională în Cristos, acum începe să le taie orice speranță de a se încrede în proria salvare. Primul lucru pe care începe să-l demonteze este credința.

– şi aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu. Vă dați seama ce începe Pavel să explice pas cu pas?

– păi în primul rând că hotărârea mântuirii lor nu ține de ei, ci de bunul plac al lui Dumnezeu

– în al doilea rând că Isus Domnul moare pentru ei când erau în postura de vrășmaș, iertându-le toate păcatele

– în al treilea rând Duhul îi aduce la viață din morți, fără ca ei să aibe vre-o contribuție

– acum le spune că însăși credința pe care ei o au în Cristos Domnul, și aceasta este primită de sus în dar

Deci până la acest punct totul este har, abundență a bogățiilor nesfârșite acordate în Preaiubitul Său!

Mulți la acest verset încearcă să spună că harul este darul lui Dumnezeu, lăsând credința ca parte a omului în mântuire. Lucrul acesta este fals, deoarece omul mort spiritual nu are credința mântuitoare izvorând din el. Lui îi este dată din afară. Despre oameni se spune că ,, nu toți au credința” – 2 Tesaloniceni 3.2.

Dar atât harul este un dar de la Dumnezeu (Rom. 5.15: Dar darul de har nu este ca şi greşeala);

El ne-a dat nașterea din nou (Iacov 1.18: El, de bunavoia Lui, ne-a nascut prin Cuvantul adevarului, ca sa fim un fel de parga a fapturilor Lui )

pocăința este un dar de la Dumnezeu (F.A.11.18: Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa );

credința este un dar de la Dumnezeu (Ef.2.8: și aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu);

voința și înfăptuirea vin tot de la Domnul (Filipeni 2.13: Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.);

faptele bune ne-au fost rânduite mai dinainte ca să umblăm în ele (Efeseni 2.10: am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.);

mantuirea vine de la Domnul (Iona 2.9. Mântuirea vine de la Domnul.);

El ne-a dat în dar tot în ceea ce privește viața spirituală (2Petru 1. 3-4: Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti,)

Dumnezeu îi ajută pe aleși să persevereze pe cale păstrându-i până la final (2 Timotei 1.12: Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.)

Asta încearcă Pavel să le transmită, și anume că totul este dar, dat de sus așa cum a amintit cu altă ocazie aleșilor din Corint:

,,Pentru că cine te face deosebit? Şi ce lucru ai tu, pe care s nu-l fi primit? Iar dacă ai şi primit, de ce te lauzi ca şi cum n-ai fi primit?” (1 Cor.4.7.)

v.9ουκ εξ εργων ινα μη τις καυχησηται

nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.

– nu din fapte. De ce? Ca harul să rămână har! Romani 11.5-6:

,,Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.”

Întrebarea mea pentru toți care cred că au făcut ceva ca să fie mântuiți este: ,, Ce ați mai putea adăuga voi, pe lângă toate câte a hotărât și a făcut Domnul? De ce nu vă place harul suveran și gratuit?” Altă soluție pentru salvarea sufletului nu există! Harul este singura soluție agreată de Dumnezeu. De ce în felul acesta? Pentru că Dumnezeu este suveran și lucrează după cum dorește mântuirea copiilor Săi.

– ca să nu se laude nimeni. Motivul pentru care Domnul face mântuirea prin har gratuit și suveran, este ca să nu existe nici un gram de laudă în om.

De ce toate lucrate în felul acesta? Ca să fie har deplin, har din abundență! Să nu existe merit uman în salvare, să nu existe laudă, să nu existe mândrie în cer în alesul înfiat! Să fie smerenie și lăudat El pentru TOT! Omul să nu găsească nici o îndreptățire cât de mică!

Cât de periculos este să umbrești sau să încerci să furi din gloria lui Dumnezeu. A face lucrul acesta este un sacrilegiu (profanare a unui lucru considerat sfânt)! Știm cu toții că Satana a încercat lucrul acesta și cunoaștem ce a urmat după.

v.10αυτου γαρ εσμεν ποιημα κτισθεντες εν χριστω ιησου επι εργοις αγαθοις οις προητοιμασεν ο θεος ινα εν αυτοις περιπατησωμεν

Pentru că suntem lucrarea Sa, creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele.

– pentru că suntem lucrarea Sa, creaţi în Hristos Isus. Toți cei aleși pentru înfiere sunt lucrarea Lui de la început până la sfârșit. Am fost creați după chipul lui Cristos la nașterea din nou (2Cor.5.17). Fără această recreare după imaginea lui Dumnezeu Fiul, nimeni nu ar ajunge în cer. Toți care moștenesc chipul lui Adam căzut, nu pot intra în glorie. Această lucrare nu ține de trup deocamdată, ci de omul dinlăuntru, cel care trebuie sa se asemene din zi în zi, tot mai mult cu cel al Domnului Isus. Trupul va fi și el glorificat dar nu acum ci la răpire.

– pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele. În acest aspect al creări în Cristos, ni s-au predestinat chiar și faptele bune ca să umblăm prin ele. Nu umblăm ca să căpătam mântuirea ci umblăm în ele, deoarece o avem. Faptele bune nu sunt cauza mântuirii noastre (s-a spus că harul este cauza), ci efectele. Arătăm în exterior ceea ce Domnul a lucrat în interior în omul dinlăuntru.

Ele au fost pregătite dinainte, de când s-a făcut planul etern, de când a fost luată hotărârea de a fi înfiați. Nu noi ni le-am pregătit ci Dumnezeu în providența Sa.

Providență conform DEX: Planul divin prin care este prevăzut și orientat cursul evenimentelor astfel încât Universul, ca întreg, și creaturile individuale să realizeze scopurile stabilite de Dumnezeu.

Pentru aceste fapte bune, pe care ni le-a predestinat Domnul să umblăm în ele, într-o zi o să fim răsplătiți. Ce lovitură pentru ,,eul personal”! Să nu fie el lăsat să facă nimic pentru propria salvare sau pentru propria glorie. Să nu aibe nici cel mai mic merit, nici o fărâmă de laudă, ce chin grozav pentru el! Scriptura spune că dacă facem ceva, să spunem că ,,suntem niște robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem” – Luca 17.10.

v.11διο μνημονευετε οτι υμεις ποτε τα εθνη εν σαρκι οι λεγομενοι ακροβυστια υπο της λεγομενης περιτομης εν σαρκι χειροποιητου

De aceea, amintiţi-vă că voi, odinioară naţiuni în carne, care eraţi numiţi necircumcizie de către cei numiţi circumcizie, făcută de mână în carne,

– De aceea, amintiţi-vă că voi, odinioară naţiuni în carne. Versetul 11, reia ideea de la versetul 3, unde Pavel le aduce aminte fraților din Efes, că odinioară au fost morți spiritual. Nu numai atât, erau chiar dintre națiuni după nașterea fizică. Acest fapt îi scotea întrutotul în afara Legii Legământului de pe Sinai. Erau priviți ca păgâni necurați. Sirofenicianca în discuția cu Domnul, arată denumirea ce o aveau neamurile din partea evreilor: căței.

,,A fi națiuni în carne”, arată că ei frații din Efes, cât și noi celelalte neamuri eram depărtați de Dumnezeu, atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual.

– care eraţi numiţi necircumcizie de către cei numiţi circumcizie, făcută de mână în carne. A fi numit necircumcis însemna să nu ai parte de Legământul Avraamic.

Circumcizia era semnul Legământului lui Dumnezeu cu Avraam și seminția lui după el: Geneza 17.11. Cine nu era tăiat împrejur, trebuia omorât. Aici circumcizia era una făcută de om, ce lăsa un semn vizibil exterior. Nu este vorba de circumcizia inimii care este făcută de Duhul Sfânt, care este o metaforă a nașterii din nou.

Aici vreau să precizez spre a nu se crea confuzie: faptul că erai circumcis în carne, nu îți garanta că era mântuit spiritual. Circumcizia în carne avea beneficiile ei, pe când circumcizia inimii era infinit mai superioară (nașterea din nou). Prima privea carnea, cea de a doua duhul uman.

v. 12:οτι ητε εν τω καιρω εκεινω χωρις χριστου απηλλοτριωμενοι της πολιτειας του ισραηλ και ξενοι των διαθηκων της επαγγελιας ελπιδα μη εχοντες και αθεοι εν τω κοσμω

eraţi fără Hristos în timpul acela, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de legămintele promisiunii, neavând speranţă şi fără Dumnezeu în lume.

– eraţi fără Hristos în timpul acela. Arată faptul că cei ce erau cuprinși în Legământul Avraamic, în ciuda faptului că erau circumciși în carne, erau mântuiți tot prin Cristos Domnul ! Singura diferență între noi și ei este că noi privim în urmă către jertfă și ei priveau înainte.

Mulți cred că în perioada Avraam – Moise erau mântuiți prin conștiință iar, în perioada Moise – Cincizecime au fost mântuiți prin ținerea Legii de pe Sinai (a celor 613 porunci). Este fals! Mântuirea a fost prin har, prin naștere de sus, prin credință încă de la început și va fi naschimbată până la sfârșitul omeniri. Din veșnicie în veșnicie este prin har!

Versetul sugerează că efesenii nu aveau nici o șansă de mântuire în timpul acela prin nașterea fizică, nu știau nimic de Legământul Avraamic și de promisiunea făcută în Cristos. În afara lui Cristos, nu exista mântuire.

– înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de legămintele promisiunii. Aici arată faptul că nu erau nici măcar prozeliți. De obicei cam toate neamurile dimprejurul Israelului, urau atât Israelul cât și pe Dumnezeul lor care făcuse Legământ cu ei.

– neavând speranţă şi fără Dumnezeu în lume. Aici arată faptul că toate popoarele în afara Israelului, nu aveau parte de Dumnezeul adevărat și de cunoașterea Sa. Ei aveau mulțimi de idoli, dar aceștia nu erau Yahweh Elohim. Dacă nu ai pe Dumnezeul adevărat ești pierdut. Ești fără speranță!

Fără Dumnezeu în lume, în limba greacă este: atheoi. Acest cuvânt apare doar o singură dată în Noul Testament. Cuvânt de la care provine românescul ateu. Pierdut, fără speranță, ateuCuvinte care cântăresc foarte greu pentru cei ce promovează ideea mântuirii prin conștiință, pentru cei care nu știu niciodată de Dumnezeu și nu au auzit evanghelia lui Cristos! Să spui că un ateu (om fără Dumnezeul adevărat) este mântuit prin conștiință, este un lucru nescriptural. Ba mai mult, este foarte periculos deoarece deschizi porți și poteci de mântuire pe care Dumnezeu nu le deschide.

v.13νυνι δε εν χριστω ιησου υμεις οι ποτε οντες μακραν εγγυς εγενηθητε εν τω αιματι του χριστου

Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos.

– Dar acum. Expresia aceasta are directă legătură cu versetul 4, unde scrie anumitor atei, Domnul le-a făcut parte de har prin bogăția îndurării Sale.

– în Hristos Isus. Numai în Cristos Domnul a fost posibilă apropierea lor de Dumnezeu.

– care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos.În ciuda faptului că erau departe fără speranță, planul lui Dumnezeu era ca să fie aduși aproape.

Expresia ,,v-ați apropiat”, în greacă tradusă literal este ,,ați fost aduși aproape”. Versetul scoate în evidență că aducerea nu a fost lucrarea lor ci a lui Dumnezeu. Au fost aduși aproape nu prin ,,voința lor liberă”, acceptarea ofertei, predare în urma unei invitații, rugăciunea păcătosului, etc.. . Au fost aduși datorită hotărârii luate în planul etern, așa cum le-a spus apostolul în cap 1.4-12.

Apropierea s-a făcut prin sângele vărsat al lui Isus Mielul de jertfă, sânge ce era pecetea sau semnul Noului Legământ necondiționat în Cristos Isus. Ei erau depărtați prin Legea lui Moise, dar apropiați prin Legea lui Cristos.

v.14αυτος γαρ εστιν η ειρηνη ημων ο ποιησας τα αμφοτερα εν και το μεσοτοιχον του φραγμου λυσας

Pentru că El este pacea noastră, care din cei doi a făcut unul şi a surpat zidul din mijloc al îngrădirii,

– Pentru că El este pacea noastră. Versetul începe prin a arăta că Isus este Cel care a plătit prețul răscumpărător pentru ca noi să fim împăcați cu Tatăl. Plătind, El a stins mânia Tatălui și datoria noastră pe care noi nu o puteam plăti. În El, au fost unii dintre evreii circumciși cât și dintre neamurile atee, care au găsit pace spirituală în urma nașterii din nou. Asta înseamnă că din doi a făcut unul.

Din evreii aleși și neamurile fară Dumnezeu, El și-a mântuit oameni formând un popor. În Legământul Nou de acum a surpat zidul Legii lui Moise în totalitate (inclusiv cele zece cuvinte de pe tablele de piatră), zid ce despărțea neamurile de evrei și binecuvântările lor.

Chiar în ansamblul clădirilor din curtea Templului, era un zid fizic ce delimita accesul neamurilor în Templul propriuzis. Dacă cineva neevreu, trecea de acest zid era ucis (ex. din F.A.21.29, când Pavel era acuzat că a introdus în Templu pe Trofim efeseanul)

– care din cei doi a făcut unul. Din evreul născut din nou și barbarul născut din nou.

– şi a surpat zidul din mijloc al îngrădirii. Această surpare a zidului Legii lui Moise și conlucrarea lor ca un singur trup se vede cel mai bine în Adunarea Noului Legământ. Evreilor de sinagogă nu le-a plăcut deloc această surpare a zidului și nici chiar Adunării lui Cristos. Ucenicilor le-a fost greu și lor la început să accepte că mântuiții dintre neamuri au parte la fel ca și ei de aceste binecuvântări ale harului (vezi episodul din F.A.11.1-18.).

Zidul a fost dărâmat acum, ca să se facă loc altei promisiuni făcute tot lui Avraam despre care vorbește Iacov fratele Domnului în – F.A. 15.13-18. Aceasta era taina ascunsă de veacuri.

Chiar dacă în Legământul actual, zidul este surpat, asta nu înseamnă că alegerea națională a poporului evreu a fost desființată. Domnul se va întoarce la ei când se va împlini numărul celor aleși dintre neamuri – Romani 11.

El a surpat zidul:

– nu ca să-i uniformizeze pe oameni deoarece toți erau la fel – fără merit. Zidul era problema nu oamenii de dincolo de zid.

– ca să aducă pe răscumpărați împreună (mai am și alte oi care nu sunt din staulul acesta)

– ca să fie Domn pentru toți și peste toți.

v.15ην εχθραν εν τη σαρκι αυτου τον νομον των εντολων εν δογμασιν καταργησας ινα τους δυο κτιση εν εαυτω εις ενα καινον ανθρωπον ποιων ειρηνην

după ce a desfiinţat în carnea Sa vrăjmăşia, legea poruncilor cuprinsă în rânduieli, pentru ca pe cei doi să-i creeze în Sine într-un singur om nou, făcând pace;

– după ce a desfiinţat în carnea Sa vrăjmăşia, legea poruncilor cuprinsă în rânduieli. Vrășmășia desfințată între neamuri și evrei era Legea lui Moise formată din legea ceremonială, sanitară, civilă și morală. Legea în tot ansamblul ei care avea ca vârf de lance cele 10 porunci scrise cu degetul lui Dumnezeu pe tablele de piatră la Sinai. A surpat chiar legea sabatelor săptămânale, anuale (din 7 în 7 ani și anii de jubileu) sau a zilelor mari de sabat cu care începeau sărbătorile evreiești. Sabatul fiind semnul legământului cu poporul evreu pe Sinai.

Locul Legii lui Moise a fost luat de Noul Legământ încheiat în sângele Lui Cristos. Cu privire la vechea Lege, Isus Domnul spunea: ,, ați auzit că s-a spus, dar EU vă spun”. Legea lui Cristos de acum are un stadard mult mai înalt decât al lui Moise.

Dacă Domnul Cristos, nu surpa zidul desfințând Legea și schimbând Legământul cel vechi, noi eram tot fără speranță, fără Dumnezeu în lume, fără promisiuni!

Chiar dacă deveneam prozeliți eram priviți ca inferiori ca un adaos, ca o anexă și nu ca și corp principal. Din păcate chiar celor 12 apostoli le-a luat mult timp până ar accepta ideea că Dumnezeu a introdus și pe aleșii dintre neamuri – F.A. 10 și 11.

– pentru ca pe cei doi să-i creeze în Sine într-un singur om nou, făcând pace. Desfințând Legea lui Moise, următorul pas a fost să creeze în Sine un om mântuit atât dintre evrei și neamuri care să urmeze, să iubească și să împlinească aceeaș Lege. Acest om nou nu era supus Legii lui Moise, tradiției rabinice sau idolilor ci era ascultător de Legea lui Cristos. Fie că era iudeu, grec, roman, dac, sau mongol, trăiau în armonie socială, culturală și spirituală.

Acest om nou se vede foarte bine portretizat în natura nouă a lui Pavel, Luca, Timotei, Onisim, a aleșilor efeseni, conlucrând după Legea lui Cristos, ca un tot unitar în Marea Trimitere, încercând să ducă vestea bună până la marginile pământului.

v.16:και αποκαταλλαξη τους αμφοτερους εν ενι σωματι τω θεω δια του σταυρου αποκτεινας την εχθραν εν αυτω

şi ca să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce, după ce, prin ea, a omorât vrăjmăşia.

– şi ca să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce. Atât evreul ales cât și alesul dintre neamuri au fost împăcați cu Dumnezeu prin jertfa de pe Golgota. Amândoi erau pe poziția de vrașmaș datorită păcatului adamic. Reconcilierea (apokatallaxē) lor cu Dumnezeu a fost posibilă printr-un singur trup sfânt răstignit pe stâlp. Asta înseamnă că atât evreul cât și cel dintre neamuri are o singură cale de mântuire – nu conștiința, nu Legea mozaică, nu cele zece porunci, nu ținerea sabatului, nu circumcizia în carne, ci moartea substituitivă a lui Cristos!

– după ce, prin ea, a omorât vrăjmăşia. Moartea vrășmășiei Legii, s-a produs când El a împlinit Legea în toate aspectele ei pentru noi. El a fost singurul ce putea împlini Legea lui Moise. Nici evreii și nici neamurile nu o puteau împlini. Ca finalitate a împlinirii Legii era blestemul și moartea prin atârnarea pe lemn:

Caci toti cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru ca este scris: „Blestemat este oricine nu staruie in toate lucrurile scrise in cartea Legii, ca sa le faca.” (Gal.3:10)

Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-Se blestem pentru noi – fiindca este scris: „Blestemat e oricine este atarnat pe lemn” – (Gal.3:13)

v.17και ελθων ευηγγελισατο ειρηνην υμιν τοις μακραν και τοις εγγυς

Şi, venind, a vestit Evanghelia: pace vouă celor de departe şi pace celor de aproape

– Şi, venind, a vestit Evanghelia. Aici face referire la începutul lucrării Sale pământești când după botez a început să predice spunând:

,,Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” – Mc. 1.15b.

Nu cred că se referă la întrupare. Vestirea evangheliei este mijlocul prin care El devine pacea noastră. Apropiind de Dumnezeu pe cei de departe(aleșii dintre neamuri), cât și pe cei de aproape (aleșii din cele 12 triburi ale lui Israel).

v.18οτι δι αυτου εχομεν την προσαγωγην οι αμφοτεροι εν ενι πνευματι προς τον πατερα

Pentru că, prin El, avem şi unii şi alţii intrare la Tatăl, într-un singur Duh.

– Pentru că, prin El. Există o singură cale de a ajunge la Dumnezeu – jertfa lui Isus din Nazaret. În nimeni altul nu există mântuire (F.A.4.12), căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi (1Timotei 2.5-6.).

– avem şi unii şi alţii intrare la Tatăl, într-un singur Duh. Isus Marele nostru Substitut și Răscumpărător, ne-a făcut nouă aleșilor dintre neamuri și dintre evrei, intrare liberă la Tatăl prin iertarea păcatelor:

,,Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. Astfel, dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă și vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său” (Evrei 10: 18-20).

Intrarea la Tatăl nu este un merit personal, ci al conlucrării Dumnezeului Triunic care ne-a făcut posibil acest favor de har, datorită bogățiilor gloriei Sale. În urma nașterii din nou și a locuirii permanente a Duhului Sfânt în noi avem acces direct la tronul de har al Tatălui. Toate acestea datorită faptului că Isus a rupt perdeaua trupului Său pe Golgota, atât pentru aleșii evrei cât și aleșii dintre neamuri.

v.19αρα ουν ουκετι εστε ξενοι και παροικοι αλλα συμπολιται των αγιων και οικειοι του θεου

v.20: εποικοδομηθεντες επι τω θεμελιω των αποστολων και προφητων οντος ακρογωνιαιου αυτου ιησου χριστου

Aşadar nu mai sunteţi străini şi locuitori temporari, ci sunteţiîmpreună-cetăţeni cu sfinţii şi ai casei lui Dumnezeu,

fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra de unghi fiind Isus Hristos Însuşi,

– Aşadar nu mai sunteţi străini şi locuitori temporari. Așadar, aleșilor ai Adunării din Efes, datorită acestor lucruri nu mai sunteți străini față de Dumnezeu. Nici locuitori temporari ai casei lui Dumnezeu. Evreii nu mai sunt superiori iar voi inferiori, oameni de mâna a doua.

Sunteți cetățeni cu drepturi depline ca și ei, sunteții fii adoptați datorită grației Sale, având pe Dumnezeu ca Tată. Nu mai sunteți fără speranță și fără Dumnezeu în lume, cum erați odinioară.

– ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi ai casei lui Dumnezeu. Cetățenii sfinți cu care sunt împreună frații din Efes sunt evreii. Cei 12 apostoli și proorocii pe care a fost construită Adunarea sau casa lui Dumnezeu.

Aici Pavel, folosește pentru Adunarea instituțională1, o casă, drept metaforă. O casă care are ca fundație (apostolii și proorocii) și piatră de unghi pe Isus Cristos. De obicei apostolul Pavel folosește de multe ori metafore pentru Adunare: cladire (Efeseni 2:21), Templu (Efeseni 2:21), casă (1 Pet. 2:5), trup (Ef. 3:6), turmă (Luca 12:32), Mireasă (Ioan 3:29), etc.

Metafora fiind o figură de stil realizată printr-o comparaţie subînţeleasă, în care un cuvânt este înlocuit cu cuvântul-imagine din comparaţie.


1 În sensul instituţional, accentul cade aici pe membrul original sau părinte şi pe legătura celorlalţi membri cu acesta. În privinţa ecclesiei, ceea ce este valabil pentru prima nu este în mod necesar valabil şi pentru descendentele ei, ca în cazul sensului generic. Exemplu: Şcoala românească este întemeiată de Gheorghe Lazăr. Este ridicol să ne gândim că Gh. Lazăr a întemeiat o şcoală universală. De asemenea, este evident că sensul generic, aplicabil tuturor şcolilor româneşti, nu are sens, căci Gheorghe Lazăr nu a întemeiat fiecare şcoală românească în parte. Este adevărat că şcoala generală nr. 1 din Bocşa îi datorează existenţa lui Gheorghe Lazăr, dar el nu a întemeiat-o direct. El a întemeiat şcoala românească ca instituţie, întemeind prima şcoală. Cei educaţi în acea şcoală i-au dus lucrarea mai departe, întemeind alte şcoli româneşti, şi tot aşa până s-a întemeiat şcoala generală nr. 1 din Bocşa. Dar toate şcolile româneşti individuale, privite în sens instituţional au un singur fondator: Gheorghe Lazăr.
La fel este şi cu ecclesia, cu adunarea lui Cristos. Când citim că „Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci, etc.” nu înseamnă că fiecare adunare individuală a avut apostoli. Ştim că adunarea din Filipi nu a avut, căci Pavel li se adresează „către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii” (Filipeni, 1:1). Nu toate adunările aveau apostoli, dar prima întemeiată a avut, cu siguranţă. În sens instituţional, Adunarea stă pe „temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Cristos.” Adunarea noastră nu are apostoli, la fel ca cei 12, nu a fost întemeiată în mod direct de Cristos, dar fiindcă descinde din adunarea întemeiată de El, este aceeaşi instituţie şi se poate spune despre ea, la fel ca despre adunarea din Efes, că stă pe temelia apostolilor. Prima Adunare a fost organizaţia-părinte din care se trag toate celelalte adunări. Toate au aceeaşi origine, şi au fost zidite pe aceeaşi temelie, au fundaţia comună a apostolilor şi profeţilor. Citat preluat dinBiserica: Universală sau locală? Studiu introductiv asupra naturii bisericii nou testamentare de Raul Enyedi

v.21εν ω πασα η οικοδομη συναρμολογουμενη αυξει εις ναον αγιον εν κυριω

în care toată zidirea, îmbinată împreună, creşte spre a fi un templu sfânt în Domnul,

-în care toată zidirea, îmbinată împreună. Adunarea este comparată cu o casă formată din pietre vii zidite împreună. În 1 Petru 2.5, apostolul Petru ne spune:

,,Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.”

– creşte spre a fi un templu sfânt în Domnul. Creșterea Adunării este numai în Domnul Isus, așa cum le amintește Pavel efesenilor cât și colosenilor:

Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste. (Efes.4:16)

şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu. (Col.2:19)

v.22εν ω και υμεις συνοικοδομεισθε εις κατοικητηριον του θεου εν πνευματι

în care şi voi sunteţi zidiţi împreună, pentru a fi o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh.

Adunarea în sens instituțional, cât și local vizibil, este o locuință a lui Dumnezeu pe pământ. Duhul Sfânt locuiește în pietrele vii care o compun, Cristos este Capul ei și ea este privită ca Templu a lui Dumnezeu – (vezi cum este privită Adunarea din Corint – 1Corinteni 3.16-17).

Este privită ca locuință consacrată, deoarece este singurul loc acceptat de Dumnezeul Triunic, unde I se aduc închinare și jertfe spirituale plăcute.

Traduceri folosite:

Greek New Testament Textus Receptus 1550- 1894:

https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/ephesians/2/

Biblia GBV București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/efeseni/02/

Biblia Dumnitru Cornilescu 1924: http://scriptura.pentruviata.ro/

 

EFESENI cap.1

Efeseni 1

Studiu Grup

,,Mărețul Har”

Pro Efesious

(Către Efeseni)

Cap. 1

v. 1παυλος αποστολος ιησου χριστου δια θεληματος θεου τοις αγιοις τοις ουσιν εν εφεσω και πιστοις εν χριστω ιησου

Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus

– expeditorul : Pavel Epistolă scrisă aproximativ între anii 60-62, în timp ce era închis pentru prima dată în Roma- F.A.28.16-31. Versetele care arată că Pavel era în închisoare când scrie sunt: Ef. 3.1; 4.1; 6.20.

În acelaș timp se pare că sunt scrise alte 3 scrisori de către Pavel: Filimon, Coloseni și Filipeni.

În timpul acestei detenții, Pavel este vizitat de Epafras (Col.1.7-8), care-i aduce vești despre Adunarea din Colose. La Colose , Pavel tocmai vroia să îl trimită pe Onisim, sclavul fugar al lui Filimon (Filimon 12). În împrejurarea aceasta Pavel, scrie și colosenilor și scrisorile este posibil să fi plecat către destinatari prin Tihic care apare în Col. 4.7-9. și Ef. 6.21.

,, Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul.” – Col. 4.7-8.

Scrisoarea aceasta ,,Către Coloseni” se pare că a fost una circulară către toate Adunările locale și vizibile din zonă:

,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea.” – Col.4.16.

Datorită faptului că frații din Colose sunt îndemnați să citească epistola venită din Laodiceea, mulți au speculat că această epistolă ,,Către Efeseni”, le-a fost adresată Laodiceenilor. Speculația aceasta nu stă în picioare deoarece salutul lui Pavel din primul verset este adresat sfinților din Efes.

– apostol al lui Isus CristosApostol = mesager. De ce toate epistolele lui încep cu ,,Pavel, apostol al lui Isus Cristos”? Pentru că unii îi contestau apostoliadeoarece, el nu îndeplinea criteriile apostoliei din F.A.1.21-22. Pavel a fost chemat de Domnul mai târziu, ca apostol al neamurilor și el nu îndeplinea condiițiile enumerate atunci când a fost ales Matia.

– prin voia lui Dumnezeu. Aici Pavel arată voia suverană a lui Dumnezeu, hotărârea Sa luată în planul etern, de a-l chema pe nume (alegere vocațională pentru o anumită slujbă).

Voie suverană pentru a-I fi apostol ,,ca să-I ducă Numele înaintea Neamurilor (ethnōn), regilor (basileōn) și înaintea fiilor lui Israel” – F.A. 9.15-16.

Suveran înseamnă că Dumnezeu când a hotărât lucrul acesta nu a fost influențat din exterior, hotărârea a fost luată după buna Sa plăcere.

Voia aceasta era cea a lui Dumnezeu, nu era nici a celor 12 apostoli, nici a Adunărilor persecutate de Pavel, nici a sa însăși. Pavel nu a știut despre această voie, până ce a fost mântuit și chemat de Domnul Isus Cristos. Pavel până în momentul chemării prin voia Sa suverană, era un vrășmași persecutor al fraților lui Isus. El a fost căutat de Dumnezeu și pus în slujbă și nu invers.

– destinatariicătre sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus. Destinatarii sunt membrii Adunării din Efes, care sunt numiți de către Pavel ,,sfinții” (hagiois).

– sfinţii. Expresie ce arată în primul rând, poziția lor spirituală în Cristos. Desemnează în acelaș timp și pe toți membrii Adunării locale și vizibile Efesene. (O să folosesc termenul de Adunare locală și vizibilă pentru a nu se face confuzie cu conceptul augustinian de Biserică Universală Vizibilă sau Invizibilă.1)

Sfânt = consacrat, pus deoparte sau dedicat pentru Dumnezeu.

– Adunarea din Efes se pare că a început să fie fondată după ce Pavel pleacă din Corint și în drum spre Antiohia Siriei, oprește la Efes (F.A.18.18 –19), împreună cu Acuila și Priscila. După ce Pavel predică iudeilor în sinagogă (v.19) și este rugat să rămână mai mult timp, el nu voiește și se întoarce în Antiohia sfârșind cea de a doua călătorie misionară.

În Efes lasă pe Acuila și pe soția sa care frecventau sinagoga (F.A. 18.26). Abia când Pavel pornește în cea de a treia călătorie misionară merge din nou la Efes. Pevel se întoarce și predică din nou în sinagoga evreiască, unde între timp predicase și Apolo. Odată cu reîntoarcerea lui Pavel la Efes (F.A.19.1) și rebotezarea celor 12 bărbați (F.A. 19.7), se pun bazele Adunării.

Pavel rămâne cam 2 ani (F.A. 19.10.) și predică în sinagogă la începutul lucrării, apoi în școala lui Tiran unde mută pe ucenici datorită împotrivirii evreilor netăiați împrejur cu inima (nemântuiți).

După cei 2 ani, se pare că Timotei rămâne să predice și să păstorească Adunarea din Efes – 1 Tim. 1.3. Ultima dată când mai citim despre Adunarea din Efes, citim din scrierea apostolului Ioan în Apocalipsa 2.1-7.

– ,, și credincioșii în Cristos Isus” dacă sfinți arată poziția în Cristos, expresia credincioși, arată fidelitatea față de Stăpânul lor care i-a răscumpărat. Expresie care face referire tot la membrii Adunării locale și vizibile Efes.

v.2χαρις υμιν και ειρηνη απο θεου πατρος ημων και κυριου ιησου χριστου

Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos.

– har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru. Acesta este salutul standard al lui Pavel întâlnit în toate epistolele lui. O singură dată când modifică salutul introducând expresia ,,îndurare” o face în 1Timotei 1.2.

Versetul arată sursa harului și păcii ca venind nu de la oameni ci de la Dumnezeu Tatăl și Isus Cristos.

Har : gr. – charis. Are 2 sensuri în greacă:

1. frumusețe feminină desăvârșită

2. grație, grațiere, nemerit , favor nemeritat. În textul nostru are cel de al doilea sens.

Natura harului pretinde că nu poate fi meritat, însemnând că nu se poate face nimic pentru a obține , menține sau rămâne în această stare.

Pacea (eirēnē), este acea pace interioară primită-n dar, pe care o primim în urma iertării și împăcării prin achitarea prețului plătit de Isus, Tatălui, la Golgota. Pacea rezultată este una care întrece orice pricepere umană, ne având origine umană – Filipeni 4.7.

Pace (Șhalom!) era un salut specific evreiesc. Efesul avea la baza fondării Adunării, o comunitate de evrei. Ei erau destul de familiarizați cu acest salut cât și cu învățătura despre harul revărsat și peste neamuri. Cele două cuvinte ale salutului arată îndurarea lui Dumnezeu față de evrei și neevrei, prin faptul că se numește Tatăl lor.

– şi de la Domnul Isus Hristos. Sursa harului și păcii fiind nu numai Tatăl ci și Cristos. Această parte a versetului arată atât dumnezeirea Tatălui cât și pe cea a Fiului, făcând distincție între cele 2 Persoane. (De divinitatea Domnului Isus, ocupându-se special în cap. 1 al Scrisorii către Coloseni.)

v. 3ευλογητος ο θεος και πατηρ του κυριου ημων ιησου χριστου ο ευλογησας ημας εν παση ευλογια πνευματικη εν τοις επουρανιοις {VA 2: εν } χριστω

Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos;

– Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.

Binecuvântat (eulogētos) = a vorbi pe cineva de bine.

Motivul pentru care Pavel vorbește de bine pe Dumnezeu:

,,ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos”.

– şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Această expresie scoate în evidență divinitatea Domnului Isus.

– care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală. Arată faptul că nu ducem lipsă de nici una din binecuvântările duhovnicești. Avem viață din abundență datorită bogăției gloriei Sale, glorie demnă de Regele regilor și Stăpânul tuturor stăpânilor. Binecuvântările acestea nu includ lucruri materiale ci spirituale. Lucruri care țin de duh nu de trup. Poți fi sărac material așa cum a fost și Domnul nostru după ce S-a dezbrăcat de gloria cerească, dar să fi bogat spiritual. Versetul acesta nu poate fi folosit pentru a predica evanghelia prosperității.

– în cele cereşti. Această expresie face referire la locația unde s-au luat aceste hotărâri de a fi binecuvântați spiritual toți aleșii asupra cărora sunt răsfrânte bogățiile spirituale.

Versetul 4 până la 12, va detalia o mică parte din hotărârile luate în acest loc ceresc înainte ca Elohim să creeze timpul.

– în Hristos. Arată că toată această abundență de binecuvântare spirituală se datorează exclusiv meritelor lui Cristos și nu datorită meritelor, faptelor sau atitudinilor noastre. Tot ce avem se datorează sacrificiului Său. A fi ,,în Cristos” înseamnă mântuire. A nu fi ,,în Cristos” înseamnă pierzare veșnică.

v.4καθως εξελεξατο ημας εν αυτω προ καταβολης κοσμου ειναι ημας αγιους και αμωμους κατενωπιον αυτου εν αγαπη

după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste;

– după cum ne-a ales în El. Versetul 4, este strâns legat de v. 3, și va detalia hotărârile luate în locul ceresc, în Cristos, înainte de veșnicii. Ne vorbește de hotărârile planului etern care s-au hotărât între Tată, Fiul și Duhul Sfânt, înainte de a fi orice început sau vre-o fărână din univers.

Aici Pavel face referire la Legământul etern, Legământ în care s-au stabilit toate lucrurile cu privire la răscumpărarea noastră, Legământ în care noi toți aleșii am fost dați Fiului. Acest Legământ fiind amintit de apostolul Pavel în 2 Timotei 1.9.

Aici apostolul, introduce învățătura biblică a legerii. În greacă: ales = ἐξελέξατο (exelexato)

În Scriptură se face referire la trei feluri de alegere:

1) Alegere Națională:

Deut. 7 .6 .Fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru. El v-a ales dintre toate popoarele care sunt pe pământ, ca să fiţi poporul Lui.

2Sam 7.23 . Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel, singurul neam de pe pământ pe care a venit Dumnezeu să îl răscumpere pentru Sine, ca să fie poporul cu care să-Şi facă un nume?

2) Alegere Vocațională:

Ef.4. 11 . El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători,

F.A.9.15. Dar Domnul i-a zis: – Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neamurilor şi regilor lor, cât şi înaintea fiilor lui Israel!

3) Alegere Personală:

Ef.1 .4 . În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără patăînaintea Lui.

Ioan 15.16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am pus să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice-I veţi cere Tatălui în Numele Meu să vă dea.

– mai înainte de întemeierea lumii. Aici Pavel precizează timpulalegerii personale pentru mântuire.

– o alegere la care nu a participat nici o creatură (om sau înger), ci doar Dumnezeul Triun

– omul ne influențând această alegere deoarece nu era creat

– o alegere suverană despre care omul a aflat mai târziu în decursul timpului

– ca să fim sfinţi. Sfinți = ἁγίους (hagious)

Alegerea include sfințenia. Nimeni poate spune că este ales dacă nu trăiește consacrat pentru Dumnezeu. Sfinții nu trăiesc cu gândul că dacă au fost aleși trebuie să păcătuiască ca să înmulțească harul. Cine trăiește așa nu a cunoscut pe Dumnezeu. Cine a fost ales trăiește o viață de sfințenie ca din dragoste să nu supere pe Cel ce l-a eliberat din păcat. Prin aceasta se deosebesc aleșii sfințiți de oamenii nesfințiți.

– fără pată înaintea Lui. Fără pată în greacă este ἀμώμους (amōmous) – ireproșabili.

,,Sfinți și ireproșabili înaintea Lui”, arată atât scopul cât și rezultatul alegerii suverane a lui Dumnezeu în privința noastră. De ce suntem priviți ireproșabil înaintea Tatălui? Pentru că jertfa Sa ne-a șters toată vina păcatului și dreptatea lui Cristos ne este imputată nouă celor aleși și binecuvântați cu toată abundența.

– în dragoste. Dragoste – ἀγάπη (agapē)

Dragostea necondiționată a Tatălui este cauza alegerii noastre. Nu ceva anticipat în noi, nu o atitudine a noastră sau vre-un merit personal. Nici credința, nici pocăința, voința liberă sau vre-o faptă de-a nostră, L-a determinat pe Tatăl să ne aleagă, ci dragostea Sa necondiționată (agape), plină de scop. În dragostea agape ne-a predestinat să fim înfiați.

v.5προορισας ημας εις υιοθεσιαν δια ιησου χριστου εις αυτον κατα την ευδοκιαν του θεληματος αυτου

ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

– ,,ne-a”- cine sunt cei descriși în această expresie? Sunt cei binecuvântați din abundență în Cristos (v.3), și aleși în Cristos de Dumnezeu (v.4). Tot despre ei se spune în continuare că au fost rânduiți înainte de veci pentru înfiere.

El ,,ne-a” și nu noi ,,ne-am” rânduit mai dinainte! Inițiativa este exclusivă din partea Creatorului. Noi ,,aleșii” suntem obiectul alegerii și nu El este ,,Alesul” nostru.

Pavel spune cu alte cuvinte că, înainte de întemeierea lumii, aleșii au avut destinele hotărâte pentru a fi înfiați prin Cristos.

– rânduit mai dinainte. În greacă προορίσας (proorisas) = predestinat.

Când a avut loc predestinarea pentru înfiere a aleșilor?:

– atunci când am fost aleși în El

– înainte de întemeierea lumii

– atunci când am primit binecuvântările duhovnicești

– și am fost socotiți ireproșabili înaintea Lui

– să fim înfiaţi. Înfiați gr. = huiothesian. Acest cuvânt face referire la adopția divină. Apare doar de 5 ori în Noul Testament: Romani 8.15,23; 9.4; Gal. 4.5: Ef.1.5.

Care este motivul care a stat în spatele hotărârii de adopție a lui Dumnezeu? Lauda gloriei harului Său!(v.6)

În ,,Dicționar de civilizație greacă de Guy Rachet”, apărut la editura Univers Enciclopedic, București 1998, am găsit despre adopția în lumea greacă următoarele:

,,La greci, adopția decurgea din două necesități, una religioasă, alta juridică: mai întâi nici o familie, cu vatra și cultul său domestic, nu trebuia să se stingă; apoi, bunurile nu puteau fi transmise decât unui urmaș direct. Astfel încât, atunci când era adoptat un străin, acesta devenea copil legitim; el perpetua tradiția religioasă și continua să administreze bunurile familiale. El devenea reprezentantul familiei, considerată ca parte constituitivă a cetății, formată dintr-o uniune de familii. Pentru a adopta pe cineva, era nevoie ca adoptantul să fie bărbat, major (să aibă peste 18 ani) și să nu aibă copii. Dacă adoptantul avea copii, el era obligat să-i deposedeze de calitatea de urmași legitimi, prin ,,apokeryxis”, care însemna o adevărată renegare. Cu toate acestea, dacă după adopția unui străin se nășteau copii legitimi, moștenirea era împărțită între acești copii legitimi și cel adoptat. Adopția se raliza fără nici un fel de greutate, printr-un act între cetățeni în viață sau printr-un act testamentar. Adoptatul trebuia să fie cetățean prin naștere sau prin naturalizare; el își

pierdea drepturile ce i-ar fi revenit din partea tatălui legitim, însă le păstra pe acelea care îi reveneau din partea mamei sale. Adesea se întâmpla ca cei adoptați să fie deja adulți în momentul adopției. În acest caz, adoptații erau obligați să tuteleze copiii minori ai tatălui adoptiv, precum și pe fiicele legitime ale acestuia, pe care trebuiau să le înzestreze și să le căsătorească. Adoptatul putea contracta o căsătorie cu una dintre ele. Nu rareori se întâmpla ca uniunea cojugală cu fiica unică a adoptantului să fie stipulată chiar în contractul de adopție.”

– după buna plăcere a voii Sale. Arată suveranitatea Sa ca și Creator în stabilirea tuturor lucrurilor create sau hotărâte.

– El acționează ne fiind influențat de aleșii predestinați pentru înfiere.

– Tatăl nu a privit în viitor în planul Său ca să vadă cine vrea să fie ales și rânduit la înfiere. Nu a privit să vadă nici cine are credința aceasta ca apoi să-l aleagă.

– azi se mai predică din păcate că Tatăl, s-a uitat din veșnicie peste capul întregii creații căzute și a văzut cine o să creadă și o să se pocăiască și datorită acestui fapt i-a ales și rânduit maidinainte pentru a fi mântuiți și implicit înfiați!

Lucrul acesta nu poate fi adevărat din cel puțin 5 motive:

1) Dumnezeu Tatăl ar acționa influențat (caz în care n-ar mai fi suveran)

2) nu ar mai putea acționa după bunul plac al Său (așa cum declară Scriptura)

3) ar distruge conceptul de har (concept ce exclude orice atitudine, faptă sau merit uman)

4) lauda gloriei Sale ar fi umbrită de aportul uman (caz în care omul ar avea partea lui)

5) Dumnezeu nu putea să-i aleagă datorită faptului că vede credință și pocăință în ei dinainte, deoarece aceste două sunt daruri spirituale primite din abundența harului, după ce la inițiativa Sa suntem născuți din nou.

v.6εις επαινον δοξης της χαριτος αυτου εν η εχαριτωσεν ημας εν τω ηγαπημενω

spre lauda slavei harului (Lui) celui care ne-a dat-o în dar (gratuit) în (singurul) Cel iubit

– spre lauda slavei harului (Lui). Acesta este unul din rezultatele înfierii. Această laudă va avea o durată egală cu cea a înfierii: o veșnicie.

– prezența aleșilor în cer din Adamul căzut va fi cunoașterea harului nemărginit în fața creaturilor cerești.

– toate acestea vor îndrepta gloria spre Isus, Căruia I se datorează înfierea, răscumpărarea și prezența lor nemeritată în eternitatea binecuvântată.

– care ne-a dat-o în dar (gratuit) în (singurul) Cel iubit. Har acordat liber ne constrâns, de bună voie, din bunătate, din generozitatea Sa. Cuvântul acesta apare doar de două ori în Scriptură aici ἐχαρίτωσεν (echaritōsen); și în Luca 1. 28: κεχαριτωμένη (kecharitōmenē). În Luca, este tradus ca ,,favorizată cu grație”

v.7εν ω εχομεν την απολυτρωσιν δια του αιματος αυτου την αφεσιν των παραπτωματων κατα τον πλουτον της χαριτος αυτου

în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său,

De la versetul 4 la versetul 6, este descrisă de apostol, lucrarea Tatălui pentru noi. De la versetul 7, arată ce a împlinit efectiv Domnul Isus Cristos pentru noi. În versetele 13 și 14, apostolul descrie lucrarea Duhului Sfânt în mântuirea noastră. Lucrarea Tatălui și Fiului fiind în trecut, a Duhului Sfânt, în prezent.

– în El avem răscumpărarea. În gr.= ἀπολύτρωσιν (apolytrōsin).Apare de 6 ori iar cu formele sale derivate apare de 10 ori în Noul Testament.

Răscumpărarea1 este actul prin care Cristos plăteşte datoria păcătosului înaintea lui Dumnezeu, eliberându-l de sub pedeapsa adusă de păcatele comise.

În Ebraică, cel mai des folosit este cuvântul Gaal (a fi eliberat prin plătirea unui preţ, Eliberator): Iov 19:25; Ps. 19.14; 107.2.


1Definiție luată din cartea ,,Introducere în doctrina harului lui Dumnezeu” de Raul Enyedi și Pugh Curtis:https://www.slideshare.net/aurelomnou/doctrinele-harului-lui-dumnezeu-de-pugh-curtis-i-raul-enyedi

Cuvinte greceşti:

1. apolutrosis (eliberare) – înţelesul cuvântului este acela de a plăti un preţ pe un sclav care este eliberat. În sens spiritual, suntem eliberaţi de sub puterea lui Satan, a păcatului, a lumii, etc.: Rom. 3:24; Ef. 1:7; 4:30; Col. 1:14

2. lutrosis (cumpărare prin plătirea unui preţ): Evr. 9:12

3. lutronantilutron (preţul plătit pentru răscumpărare): Mat. 20:28; Mc. 10:45; 1 Tim. 2:6

4. agorazo, exagorazo (a cumpăra cu un preţ în forum. Exagorazo are sensul de a cumpăra şi apoi a scoate din forum) – Ioan 6.5, etc. În sens spiritual înseamnă a scăpa de sub pedeapsa păcatului prin plătirea unui preţ de sânge (Gal. 3:13; 4:5; 1 Cor. 6:20; 7:23; etc.)

– pentru ce a fost nevoie de răscumpărare a acestor aleși? Pentru că au fost pierduți în Adam după cădere.

– au fost ai Tatălui, au fost pierduți în Adam și răscumpărați de Isus Cristos.

– către cine a fost plătit prețul lor, către Satan sau către Dumnezeu? Lui Dumnezeu i-a fost plătit prețul, pentru că El i-a creat, sunt proprietatea Lui. Păcatul lor L-a ofensat pe Dumnezeu și ei trebuiau împăcați cu El printr-un preț de sânge.

– prin sângele Lui. Reprezintă moneda cu care s-a plătit răscumpărarea. Monedă ilustrată de toate jertfele de împăcare (ispășire), de la prima cu a cărei piele a fost îmbrăcat (acoperit) Adam, până la ultima acceptată de Dumnezeu la Golgota.

Ispăşire1:

În limba română, definiţia cuvântului ispăşire este aceea de a suferi din cauza unei greşeli, de a o răscumpăra prin suferinţă (conform DEX, 1998). Aceasta este o definiţie incompletă, făcând referire doar la partea de răscumpărare. În Scriptură, termenul are un înţeles mult mai bogat. Următoarele cuvinte şi derivatele lor sunt traduse în româneşte prin ispăşire:

În evreieştekafar înseamnă a acoperi (kippur – acoperire) – păcatele erau acoperite sau păcătosul era acoperit de sânge înaintea lui Dumnezeu (Lev. 17:11, etc.).


1Definiție luată din cartea ,,Introducere în doctrina harului lui Dumnezeu” de Raul Enyedi și Pugh Curtis:https://www.slideshare.net/aurelomnou/doctrinele-harului-lui-dumnezeu-de-pugh-curtis-i-raul-enyedi

Această acoperire însemna acceptarea de Dumnezeu a plăţii substitutive, satisfacerea dreptăţii Sale, temperarea mâniei şi împăcarea Lui cu ofensatorul (Lev. 1:4; 4:26; 5:16; etc.)

În greceştehilasmos (hilaskomai, hilasterion) – propiţiere sau satisfacţie. Mânia lui Dumnezeu este calmată fiindcă cerinţele dreptăţii Lui au fost împlinite (dreptatea Sa a fost satisfăcută) – Rom. 3:25; Evr. 2:17; 1 Ioan 2:2; 4:10

În Evr. 9:5, cuvântul hilasterion este tradus prin „capacul ispăşirii”, locul unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul şi în care omul este acceptat pe baza sângelui.

Definiţia ispășirii: ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.

Ispăşirea efectivă şi definitivă s-a realizat prin jertfa lui Cristos, nu prin jertfele animalelor.

Împăcare1:

În greceşte termenul katallasso (subst. Katallage) înseamnă schimbare de valori echivalente, repararea unei ofense, restaurarea favorului, reconciliere: Rom. 5:8-11; 2 Cor. 5:18-20; Ef. 2:13-18; Col. 1:21-23.

Această împăcare este una obiectivă, este realizată de Cristos şi se referă la împăcarea omului cu Dumnezeu în sensul împăcării dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu ofensate de păcat. Cauza indignării şi mâniei lui Dumnezeu a fost îndepărtată aşa că manifestarea iubirii speciale şi a harului Său faţă de cei pentru care Cristos a murit este în perfectă concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa.

Împăcarea subiectivă a omului cu Dumnezeu este realizată prin Duhul Sfânt şi produce o schimbare morală majoră.


1Definiție luată din cartea ,,Introducere în doctrina harului lui Dumnezeu” de Raul Enyedi și Pugh Curtis:https://www.slideshare.net/aurelomnou/doctrinele-harului-lui-dumnezeu-de-pugh-curtis-i-raul-enyedi

Propiţiere înseamnă satisfacere (este traducerea cuvântului grecesc hilasterion). Prin intermediul propiţierii Dumnezeu poate arăta milă şi dragoste făpturilor păcătoase, rebele (Rom. 3:25).

Expiere este un sinonim pentru ispăşire şi înseamnă o stingere a vinei (datoriei) cuiva prin plătirea unui substitut de aceeaşi valoare.

– după bogățiile harului Său.

– arată cantitatea harului donat cât și sursa de proveniență

v.8ης επερισσευσεν εις ημας εν παση σοφια και φρονησει

pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi în toată înţelepciunea şi priceperea,

– pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi. Arată destinatarii care primesc abundența harului.

– noi. Arată că de această abundență de har au parte doar aleșii răscumpărați, împăcați și înfiați. Nu au parte toți oamenii cum predică universaliștii.

– în toată înţelepciunea şi priceperea. Acestea sunt manifestările lui Dumnezeu pentru care va fi mereu lăudat. Efeseni 3.10: pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti.

v.9γνωρισας ημιν το μυστηριον του θεληματος αυτου κατα την ευδοκιαν αυτου ην προεθετο εν αυτω

făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi,

făcându-ne cunoscut. Inițiativa în descoperirea acestei taine ca noi să o înțelegem și să o pricepem a fost luată de Dumnezeu. A hotărât să ne-o descopere deoarece oamenii nu fuseseră prezenți la sfatul tainic al voiei Sale.

– taina – mystērion. Taina aceasta nu este mântuirea personală. Taina aceasta este: ,,naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup (adunarea locală și vizibilă) şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie”,(Ef.3.6).

– voii Sale. Așa a hotărât Dumnezeul Triun, în voia Sa suverană, ca aleșii dintre evrei și neamuri să formeze un singur corp într-o Adunare locală și vizibilă.

– după buna Sa plăcere. Aici vedem clar suveranitatea Dumnezeirii în exersarea bunului plac. Nici evreii nu au fost consultați dacă le place hotărârea și nici neamurile. Știm din cartea Faptelor, că evreilor nu le plăcea ideea ca noi neamurile să fim părtașe împreună cu ei la aceleași promisiuni și binecuvântări eterne.

– pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi. Expresie care face referire tot la planul Legământului veșnic alcătuit în Sine: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt. Nu a propus, apoi a dat taina spre aprobare sau spre dezbatere. Nu au existat nici delegați de față care să își de-a cu părerea, să facă observații, critici sau propuneri. Nu a existat nici arbitrii care să hotărască dacă Dumnezeu este în măsură să acționeze într-un fel sau altul. Pur și simplu ce a decretat Dumnezeirea, rămâne ,,da și Amin!”

v.10εις οικονομιαν του πληρωματος των καιρων ανακεφαλαιωσασθαι τα παντα εν τω χριστω τα τε εν τοις ουρανοις και τα επι της γης

pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune sub un cap, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ

– pentru administrarea împlinirii timpurilor. Dumnezeu este Cel care se îngrijește ca taina să fie împlinită întocmai în derularea timpului:

– împlinirea aceasta nu este condiționată de factorul uman

– El ce începe duce la bun sfârșit

– taina este împlinită pentru noi, la timpul stabilit de El

– timp împlinit nici ,,mai devreme” nici ,,mai târziu” ci atunci când ,,sosește ceasul hotărât în planul veșnic”

– lucru care arată faptul că Dumnezeu este implicat activ în îndeplinirea planului

– El nu este un spectator pasiv care a creat totul precum un ceasornicar care crează un ceas. Acesta îi întoarce cheița și îl lasă să fie guvernat de legile și mecanismele interne ce îl compun.

– ca să adune sub un cap, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ. La acest lucru se lucrează acum, când evreii și neamurile conlucrează în acelaș trup al adunării sub autoritatea lui Cristos. Dar acest aspect al unirii tuturor lucrurilor sub o singură autoritate a lui Cristos, se va îmlini într-un mod perfect, abia după finalul omenirii. Atunci, toate lucrurile din cer și de pe pământ, vor fi unite sub autoritatea unui singur Cap, deoarece nu va mai fi păcat în cei glorificați și va fi o ascultare totală din partea aleșilor glorificați. Acum din păcate nu există o ascultare și supunere totală deoarece încă mai există fire în cei răscumpărați. Dar la final atât cerul va fi curățat de demonii răzvrătiți cât și putreziciunea păcatului din noi va fi înlăturată pentru totdeauna. Atunci sfinții și îngerii vor sluji sub aceeași autoritate, într-o armonie perfectă Creatorului lor.

v.11εν αυτω εν ω και εκληρωθημεν προορισθεντες κατα προθεσιν του τα παντα ενεργουντος κατα την βουλην του θεληματος αυτου

în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,

– în El, în care am şi primit o moştenire. Datorită hotărârii de înfiere a Tatălui, avem parte și de moștenirea bunurilor Sale. Această moștenire am căpătat-o odată cu înfierea și alegerea noastră.

– fiind rânduiţi dinainte. Aici versetul mai arată și timpul cât și destinația primirii moștenirii. Am fost predestinați pentru primirea moșteniri conform cu alegerea Tatălui.

– după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale.

– în primul rând arată că voința lui Dumnezeu este suverană în privința înfieri și primirii moșteniri.

– arată că moștenirea aleșilor este hotărâre luată în planul tainic conform voii Sale

– moșteirea aceasta nu este dată tururor oamenilor decât acelora care sunt aleși și înfiați în Cristos

– dacă este conform voii Sale înseamnă că El și-a ales moștenitorii și nu moștenitorii și-au ales înfierea și implicit moștenirea. El nu le datora nimic și ei singuri erau vrășmaș. Faptul că au fost părtași înfierii și moștenirii este un favor nemeritat, hotărât în conformitate cu bunătatea, mila și îndurarea Sa și nu cu dreptatea!

v.12εις το ειναι ημας εις επαινον της δοξης αυτου τους προηλπικοτας εν τω χριστω

ca să fim spre lauda gloriei Sale, noi, care am sperat dinainte în Hristos;

– ca să fim spre lauda gloriei Sale. Motivul pentru care a lucrat Dumnezeirea toate lucrurile în planul etern. Acelaș gând a fost exprimat și în v. 6 și va fi reluat și în v.14.

– noi, care am sperat dinainte în Hristos. Noi de aici face referire credincioșii din poporul evreu care sperau de veacuri în Mesia promis pentru a fi mântuiți. El a venit mai întâi la ei, la oile pierdute ale casei lui Israel, apoi la oile dintre neamuri.

– întâietate având iudeii, apoi greci și barbarii

– neamurile erau străine de promisiunile făcute poporului iudeu atât timp cât a fost în picioare Legea de pe Sinai. Când s-a încheiat cu Legea aceasta, datorită Legământului Avraamic, au fost tăiați ei ca națiune ca să fim altoiți și noi.

v.13εν ω και υμεις ακουσαντες τον λογον της αληθειας το ευαγγελιον της σωτηριας υμων εν ω και πιστευσαντες εσφραγισθητε τω πνευματι της επαγγελιας τω αγιω

în care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii,

– în care şi voi. Voi aleșii efeseni dintre neamuri. Voi care ați auzit vestea bună de la noi evreii.

– auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre. Naștereadin nou vine totdeauna după ce se aude cu urechea de carne vestea bună cu privire la Cristos. Nu pot exista persoane mature mântuite fără să fi auzit despre Cristos și lucrarea Sa răscumpărătoare. Nu discutăm aici de cazul pruncilor care mor fără discernământ.

– în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii. Trebuie să o auzi vestea bună, să fi înviat spiritual, să o crezi cu credința primită în dar. Numai în felul acesta ești mântuit din moartea spirituală.

Pecetluirea în lumea antică era folosită ca:

– Un simbol al autenticităţii şi al autorităţii. Ex. cu Faraon care îi dă lui Iosif, reprezentantul său, o pecete (Geneza 41:42)

– Depunerea unei mărturi cu privire la un document (autenticitate). Exemplul cu prietenii lui Ieremia au fost martori la contractul de cumpărare pe care l-a încheiat acesta (Ieremia 32:11-14)

– Să creeze siguranță prin aplicarea ei. Astfel, un document de lut care era aşezat într-un plic sau în alt gen de ambalaj, sau un sul legat cu o sfoară de care era ataşată o bucată de lut purtând o pecete imprimată, puteau fi citite numai după ce pecetea era ruptă de o persoană autorizată (cf. Apocalipsa 5:1). O prorocie pecetluită (Daniel 12:9) sau o carte (Isaia 29:11) era astfel un simbol a ceva ce nu a fost revelat încă.

– iar în sens metaforic, pecetea a fost folosită pentru ceea ce era păstrat în siguranţă.

Prin pecetluirea Duhului, aleșii înfiați primesc acum o arvună a ceea ce vor deveni în eternitate. Prin sigilarea făcută de Duhul arată că ei sunt posesiunea Lui fiind păstrați în siguranță. Arată că El are autoritate ca proprietar peste ei (ei sunt moștenirea Lui, moștenitorii Lui). Prin locuirea permanentă a Duhului sunt declarați în fața oamenilor și îngerilor ca fiind înfiați legal.

– de ce este numit Duhul promisiunii? Deoarece nu îl aveau înainte de Cincizecime și atunci trebuiau să-L primească? Nu, deoarece ucenicii aveau Duhul Sfânt înainte de Cincizecime!

Promisiunea de aici face referire la faptul că, Duhul este o arvună în vederea lucrurilor moștenite dobândite în urma înfierii în Cristos, a tuturor aleșilor.

Duh Sfânt care rămâne în noi și adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copiii ai lui Dumnezeu înfiați care strigă Tată – Romani 8. 15-17:

,,Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”

– Duhul Sfânt vine și locuiește în noi începând din momentul nașterii din nou, ca o arvună a faptului că am fost aleși, predestinați și înfiați spre gloria Lui. Sigilarea și locuirea sunt dovezile de necontestat acordate tuturor aleșilor de la primul mântuit până la ultimul care este înfiat.

– Duhul Sfânt nu vine că:

a) stărui tu după El și Îl cauți

b) Îl chemi tu

c) Îi permiți tu să vină și să locuiască în tine

El vine datorită faptului că, ai fost ales și predestinat pentru înfiere, ca să fii moștenitor spre gloria harului Său! De aceea stă scris:

,, Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6.65).

v.14: ος εστιν αρραβων της κληρονομιας ημων εις απολυτρωσιν της περιποιησεως εις επαινον της δοξης αυτου

care este arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite, spre lauda gloriei Sale.

– care este arvună a moştenirii noastre.

ARVUNĂ1. (în gr. arrabon, un cuvânt semitic împrumutat; ebr. ‘erabn; lat. arrhaarr (h)abo). Este traducerea unui termen comercial, introdus probabil în apus de comercianţii fenicieni. Înseamnă, în sens strict, prima rată dintr-un cadou sau dintr-o plată, ca o garanţie că va veni şi restul(vezi arvuna în tranzacţiile comerciale moderne). Plata arvunei face obligatorie plata restului sumei. În sensul acesta Pavel spune că darul Duhului este o arvună pentru moştenirea creştinului (Efeseni 1:14; 2 Corinteni 1:22; 5:5) – o garanţie, o anticipare sau o prima rată din gloria viitoare. În sens mai general, un arrabon este orice garanţie sau orice sumă depusă ca semn că o plată mai mare va fi făcută ulterior.

Cu alte cuvinte locuirea Duhului Sfânt este garanția moștenirii noastre.

– pentru răscumpărarea posesiunii dobândite. Posesiunea dobândită fiind noi aleșii înfiați în Cristos Domnul. Duhul Veșnic aplicându-ne răscumpărarea aducându-ne la viață datorită jertfei Fiului.

– spre lauda gloriei Sale. Duhul Sfânt lucrează împreună cu Fiul pt a îndeplin scopul înfieri: ,,Lauda gloriei Sale”. Lauda gloriei Sale este lucru accentuat de 3 ori de apostol în v. 6,12 și 14.

v.15δια τουτο καγω ακουσας την καθ υμας πιστιν εν τω κυριω ιησου και την αγαπην την εις παντας τους αγιους

De aceea şi eu, auzind de credinţa în Domnul Isus care este în voi şi de dragostea voastră faţă de toţi sfinţii,

– de aceea şi eu, auzind de credinţa în Domnul Isus care este în voi. De la acest verset, Pavel mută atenția efesenilor de la planul etern, răscumpărarea în Cristos și primirea arvunei moștenirii lor prin lucrarea Duhului, pe credința pe care o primiseră. Credința care era în ei, era dovada clară că ei crezuseră evanghelia, erau mântuiți și împreună cu Pavel, intraseră în posesiunea bogățiilor harului acordat.

– şi de dragostea voastră faţă de toţi sfinţii. Dragostea reflectată de frații din Efes, era dragostea agapēn care nu este o dragoste umană obișnuită. Ea era o dragoste supranaturală dăruită din bogățiile harului. În Noul Testament acest cuvînt este folosit de 116 de ori.

-agape este dragostea care iubește pe cineva care a găsit preț în ochii ei; iubește pe acea persoană chiar dacă o merită sau nu.
– ea își are originea în caracterul celui care o manifestă.
– este o dragoste veșnică necondiționată de purtarea celuilalt; ea continuă să iubească chiar cînd nu i se răspunde la fel sau chiar cînd celălalt nu se mai face vrednic de a fi iubit.


1Definiție luată din Dicționar Biblic: http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/arvuna.html

– este o dragoste plină de bunătate, milă și îndurare care se jertfește pe sine neținând cont de atitudinea asupra căruia se revarsă; aceasta nu înseamnă că este o dragoste oarbă, iresponsabilă care împlinește poftele celuilalt sau calcă legea pentru binele celuilalt.
– de această dragoste agapen, a dat dovadă Dumnezeul Triunic față de noi alegându-ne spre înfiere încă din planul etern. Noi cărora ni s-a făcut acest har trebuie să ne iubim frații în Cristos cu aceeaș dragoste.

v.16ου παυομαι ευχαριστων υπερ υμων μνειαν υμων ποιουμενος επι των προσευχων μου

nu încetez să mulţumesc pentru voi, amintind de voi în rugăciunile mele,

Aceeaș credință și dragoste manifestată de frații efeseni, îmboldea și pe Pavel ca să înalțe lui Dumnezeu neîncetat rugăciuni și mulțumiri lui Dumnezeu pentru ei.

– nu încetez. Arată faptul că apostolul:

a) persevera în rugăciune pentru ei

b) demonstra faptic grija părintească ce le-o purta

c) îi simțea aproape de inima sa

d) îi păsa de starea lor spirituală

– să mulţumesc pentru voi. Ce motive avea Pavel să mulțumească neîncetat? Bucuria că și ei au avut parte de bogățiile harului și că sunt credincioși și găsiți iubind pe frați.

Dumnezeu nu este glorificat numai că a arătat har, dar și faptului că salvează efectiv pe păcătoșii cărora le-a acordat harul, văzându-i chiar glorificați! Ideea că El face harul doar disponibil și depinde de cine îl alege sau cine vrea, este una despre care nu vorbește Biblia niciodată. Harul nu poate fi ales, nu poate fi pretins, nu poate fi meritat, își are originea în caracterul, în bunătatea, mila și îndurarea lui Dumnezeu, nu în om!

Abundența harului LUCREAZĂ în strânsă legătură cu dragostea agapen, doar pentru aceia pe care El i-a binecuvântat în sfatul tainic, în Cristos în locurile cerești alegându-i spre înfiere. Motiv care îl determină pe Pavel să mulțumească neîncetat lui Dumnezeu pentru ei.

– amintind de voi în rugăciunile mele. Expresia aceasta arată câtă nevoie și dependența de Dumnezeu avem în rugăciune. El nu tratează ușuratic rugăciunea de mijlocire el s-a rugat continuu pentru Adunările pe care le-a plantat și pentru împreună-lucrătorii săi. Datoria aceasta izvora dintr-o grijă și dragoste părintească pe care le-o purta mereu.

v.17ινα ο θεος του κυριου ημων ιησου χριστου ο πατηρ της δοξης δωη υμιν πνευμα σοφιας και αποκαλυψεως εν επιγνωσει αυτου

ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să vă dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui,

– ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos. În primul rând versetul arată către cine înalță Pavel rugăciunile sale.

Faptul că Dumnezeu este descris ca Dumnezeul Tată al lui Isus Hristos, în nici un caz nu lasă a se înţelege subordonarea sau inferioritatea Fiului . În mintea multora Dumnezeul Triunic este imaginat ca pe un podium de premiere cu Tatăl pe cea mai înaltă treapta , pe cea de a doua pe Isus Cristos și pe cea de a treia treapta pe Duhul sfant . Acest mod de înțelegere se datorează faptului ca se aduc argumente greșit înțelese gen : Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. (1Cor. 15.28.) .

Mulți înțeleg greșit slujbele și privilegiile asumate în Legământul harului în care fiecare persoana a Dumnezeului Triunic își asuma de buna voie anumite responsabilități și se obliga sa le duca la indeplinire pentru răscumpărarea noastră. Intelegand distorsionat aceste slujbe și responsabilități diferite în mintea omului firesc se nasc repede ierarhii pe care strebuie pozitionat șeful și subalternii .

Versetul mai arată că atunci când ne rugăm lui Dumnezeu ne identificăm cu Fratele nostru mai mare, numind pe Dumnezeu, Tată.

– Tatăl gloriei. Arată faptul că Lui i se cuvine toată gloria, pentru că a ales să ne înfieze, spre aș arăta bogăția harului Său. Asta nu înseamnă că Fiului nu trebuie să fie glorificat pentru că a ales să ne răscumpere plătind prețul și Duhul pentru că a ales să ne nască de sus asigurându-ne arvuna moștenirii noastre.

– să vă dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui. Această ultimă parte a versetului arată concret dorința apostolului Pavel către frații săi din Efes. Mai arată și faptul că duhul de înțelepciune și de descoperire este dat de Dumnezeu. Nu sunt lucruri cu care omul se naște și doar trebuie să și le exerseze ca să ajungă la o cunoaștere profundă. Numai o minte înoită și sfințită de Duhul harului, poate ajunge la această cunoaștere. În greacă înțelepciune – sophiasapokalypseōs este descoperire și cunoaștere – epignōsei.

Duhul de înțelepciune și descoperire de aici reprezintă o mai mare măsură de iluminare interioară în cele spirituale, pentru a ajuta la maturizarea lor.

v.18πεφωτισμενους τους οφθαλμους της διανοιας υμων εις το ειδεναι υμας τις εστιν η ελπις της κλησεως αυτου και τις ο πλουτος της δοξης της κληρονομιας αυτου εν τοις αγιοις

v.19: και τι το υπερβαλλον μεγεθος της δυναμεως αυτου εις ημας τους πιστευοντας κατα την ενεργειαν του κρατους της ισχυος αυτου

luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi

şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui,

– luminând ochii inimii voastre. Iluminarea de aici, este o iluminare spirituală a omului dinlăuntru, care este înviat în urma nașterii de sus. În greacă ochi – ophthalmous , inimă – kardias. Prin acești ochi spirituali, care sunt diferiți de cei fizici, Pavel roagă pe Dumnezeu ca efesenii să poată percepe 3 lucruri:

– ce este speranţa chemării Lui. Această speranță este destinul nostru final pe care L-a avut în vedere când ne-a ales și predestinat pentru înfiere.

– ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi. Speranță ce are directă legătură cu gloria Sa arătată în noi ca moștenitori

– ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi. Cuvântul putere de aici este kratous și face referire totdeauna numai la puterea lui Dumnezeu. Apare de 12 ori în Biblie. Această putere nemărginită a fost arătată și a lucrat doar față de noi cărora ni s-a lucrat credința.

v.20ην ενηργησεν εν τω χριστω εγειρας αυτον εκ νεκρων και εκαθισεν εν δεξια αυτου εν τοις επουρανιοις

care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti,

– aceeaș putere Dumnezeiească nemărginită care a lucrat la salvarea noastră, a lucrat și în Domnul nostru când L-a înviat dintre morți. Noi am fost salvați pentru El și El a fost înviat pentru noi.

– aceeaș putere L-a întronat la dreapta Sa, în cele cerești. Întronare ce scoate în relief autoritate supremă datorită lucrări Sale de răscumpărare și învingere a morții.

– în acea poziție la dreapta lui Dumnezeu, mijlocește ca Mare Preot pentru aleșii Săi: Romani 8.34.

v. 21υπερανω πασης αρχης και εξουσιας και δυναμεως και κυριοτητος και παντος ονοματος ονομαζομενου ου μονον εν τω αιωνι τουτω αλλα και εν τω μελλοντι

mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor;

– mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie. În primul rând conform planului etern, Cristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste oamenii morţi şi vii – Romani 14.9.

În al doilea rând, prin învierea Sa, El trebuie să domnească până lasfârşitul omenirii, când va da Împărăţia Celui care este Dumnezeu şi Tată, când va fi desfiinţat orice stăpânire şi orice autoritate şi putere. Pentru că El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Cel din urmă vrăjmaş desfiinţat va fi moartea – 1Corinteni 15.24-26. Această domnie va începe se pare la sfârșitul Necazului cel Mare și va dura un Mileniu.

Odată cu învierea Sa Isus, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu, I-au fost supuşi îngeri şi autorităţi şi puteri – 1 Petru 3.22. Aceste autorități și puteri sunt în conflic cu noi și avem de luptat cu ele ( Romani 8.38; Efeseni 3.10.).

Efeseni 6.12, vorbește clar despre aceste puteri, autorități și domnii vrășmașe care Îi sunt supuse: pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.

– şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Toți genunchii vor fi plecați înaintea Domnului Cristos. Niciun nume nu mai are pretenția de a fi mai presus de cel al lui Isus. Nici Anticristul, nici Satan însuși nu vor mai ridica nici o pretenție, vor fi zdrobiți pentru totdeauna. Orice genunchi se va pleca în fața Sa și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu – Romani 14.11.

v.22και παντα υπεταξεν υπο τους ποδας αυτου και αυτον εδωκεν κεφαλην υπερ παντα τη εκκλησια

v.23: ητις εστιν το σωμα αυτου το πληρωμα του παντα εν πασιν πληρουμενου

22 şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării,

23 care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;

– şi a pus toate sub picioarele Lui. Tot ce este rău și tot ce ține de moarte este înfrânt datorită învierii Sale. Chiar dacă acum suntem încă sub păcat și moarte și răutatea mai există în noi, în lume și în locurile cerești, va veni ziua când totul va fi curățat și va domni armonia. Isus Domnul va putea fi ascultat în totalitate de către noi cei înfiați și împreună cu îngerii sfinți Îl vom sluji pentru totdeauna spre gloria harului Său.

– şi L-a dat Cap peste toate, Adunării. În primul rând vedem că Isus a fost dat Cap. Cine L-a dat Cap? Dumnezeul Triun în sfatul etern hotărât în Sine Însuși. Isus nu a acționat singur în privința aceasta, ci de comun acord cu planul hotărât pentru cei înfiați pentru aș uni iarăș cele din ceruri și cele de pe pământ – v. 9-10.

Cap peste toate Adunării. Înseamnă că poruncile sau legile stabilite de El nu sunt negociabile. Ce a învățat El și poruncit noi trebuie să le ducem la îndeplinire cu cea mai mare fidelitate. În momentul în care noi intervenim și modificăm legile și învățăturile stabilite de El, nu mai putem avea pretenția că El ne este Cap. De aceea Adunarea Sa, nu poate fi una LEGISLATIVĂ ci doar EXECUTIVĂ! Toate bisericile care urmează învățătura unui bărbat sau a unei femei, în loc de învățătura lui Cristos, acele biserici au cap pe acel bărbat sau pe acea femeie. Pentru a fi Cap, trebuie ca Biblia să reprezinte autoritatea finală în tot ceea ce înseamnă credință și practică.

– care este Trupul Său. Adunarea este comparată metaforic cu un corp uman 1 Cor.12. 27. (Iar voi sunteţi trup al lui Hristos, şi mădulare ale Sale fiecare în parte).

În relația Sa cu Adunarea, ea este numită Trupul lui Isus. Hristos este Capul peste întreg trupul la fel cum soţul este cap peste soţia sa:

,,pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului.” – Efes. 5:23.

Adunarea nu trebuie privită metaforic ca trup al lui Cristos cum este prezentată azi în lumea teologică ca în figura următoare:

FIGURA 11. Adunarea este unită cu Isus printr-o legătură vitală sau organică.

Isus Cristos  și Adunarea

Aici, Isus Hristos este Capul ca parte a trupului; de aceea, Adunarea, în sens metaforic, este doar trunchiul corpului.

Această prezentare distorsionată este preluată și de catolicism și promovează ideea cum că biserica nu ar putea să moară spiritual nicicând cât timp este unită cu Capul. În mod normal la orice corp uman, nu poți avea un cap viu și de la gât în jos tot trupul mort. Și cum Cristosul înviat nu mai poate muri, nici biserica lor catolică nu poate muri.


1Figura 1 și 2, preluată din cartea lui Charles L. Hunt – Trupul lui Cristos deosebind mitul de metaforă:

http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/TrupulLuiHristos.html

FIGURA 2. Adunarea este sub Hristos ca şi Cap al ei, la fel cum o soţie este sub autoritatea soţului ei ca şi cap al ei.

Aici termenul „Cap” este o desemnare a poziţiei şi a relaţiei cu un trup metaforic, care de asemenea este complet în sine. Acest trup este Adunarea. Acesta este trupul lui Hristos, la fel cum un soţ îşi vede soţia ca propriul trup.

Reprezentarea aceasta este cea scripturală deoarece, chiar apostolul Pavel, descrie pe unii membrii ai Adunării ca fiind: ureche, ochi, nas.

1 Corinteni 12:

16. Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?

17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

În felul acesta, chiar dacă o Adunare locală și vizibilă apostaziază, murind spiritual, (ceea ce s-a întâmplat cu multe Adunări de-a lungul secolelor – exemplu cele 7 din Apocalipsă), Capul care este Cristos, nu moare. El doar își retrage prezența din Adunarea respectivă, ,,îndepărtând sfeșnicul”. Lucru care în timp s-a petrecut chiar Adunării din Efes – Apocalipsa 2.5.

– plinătatea Celui care umple totul în toţi. În Isus Domnul locuiește toată plinătatea Dumnezeirii deoarece El este Dumnezeu – Coloseni 2.9. Din această plinătate care este un izvor nesecat, sunt adăpați toți membrii Adunărilor locale peste care El este Cap. El se îngrijește ca fiecare Adunare a Sa, să crească, umplând toate lipsurile și neajunsurile fiecărui component în parte. El umple fiercare mădular în parte ca să crească tot Trupul într-o armonie sfântă după voia Sa, spre gloria Numelui Său:

Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste ( Efeseni 4.16).

Traduceri folosite:

G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/efeseni/01/

Scriptura pentru viață: http://scriptura.pentruviata.ro/

Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/ephesians/

Interlinear grec – englez: http://biblehub.com/interlinear/ephesians/1-1.htm

 

Perfecțiunea lucrării de mântuire.

Ioan 6:44 „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. “ Ioan 6:65 „Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” “ Avem trei expresii […]

über Perfecțiunea lucrării de mântuire  — Baptiști Reformați