EFESENI cap.3-

Efeseni 3

Studiu Grup

,,Mărețul Har”

v.1τουτου χαριν εγω παυλος ο δεσμιος του χριστου ιησου υπερ υμων των εθνων

Pentru aceasta, eu, Pavel, întemniţatul lui Hristos Isus pentru voi, naţiunile

– Pentru aceasta. Apostolul Pavel leagă versetul 1, de ideea explicată mai înainte cum Dumnezeu a făcut un singur om nou în Cristos dintre evrei și neamuri, prin credința în evanghelie. Acest om nou, trebuia făcut prin predicarea evangheliei și la neamuri, al căror apostol a fost ales Pavel.

– eu, Pavel, întemniţatul lui Hristos Isus pentru voi, naţiunile. Pavel în momentul scrieri epistolei către Efeseni, era închis în Roma. Mai devreme, din Cartea Faptelor, vedem că în Cezareea a mai fost închis 2 ani (F.A. 24.27). Toate aceste lucruri s-au datorat faptului că și-a onorat slujba cu fidelitate față de Stăpânul său.

Din dragoste pentru aleșii dintre neamuri el a îndurat totul:

,, De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.”(2Timotei 2.10.)

v.2: ειγε ηκουσατε την οικονομιαν της χαριτος του θεου της δοθεισης μοι εις υμας

dacă, în adevăr, aţi auzit de administrarea harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi:

– dacă, în adevăr, aţi auzit. Aici Pavel este puțin ironic cu Efesenii, deoarece ei știau destul de bine ce slujbă îi încredințase Domnul. Ei ca Adunare au fost constituiți de Pavel, și cu toții știau câtă împotrivire a avut în Efes din partea iudeilor de sinagogă în cei doi ani petrecuți în Efes (F.A. 19.10) și a lui Dimitrie argintarul (F.A.19.21-41.).

– de administrarea harului lui Dumnezeu. Pavel se numește administrator al harului lui Dumnezeu, în sensul că el trebuia să predice evanghelia la timp și nelatimp. Își scoate în evidență autoritatea cu care a fost investit direct de Cristos pe drumul Damascului, cât și responsabilitatea de a predica neamurilor.Versetul nu scoate în evidență faptul că el ar fi avut monopolul pe evanghelia lui Dumnezeu ce trebuia predicată națiunilor și o predica doar unde și când vroia el.

– care mi-a fost dată pentru voi. Pavel recunoaște că această însărcinare pentru neamuri, i-a fost dată în mod suveran de Stăpânul său. Pavel nu a fost chemat de om în această slujbă sau de vreun bord de misiune. Nu a făcut seminare speciale sau strategii de marketing cum fac unii astăzi. El a fost ales de Dumnezeu, uns cu putera Duhului Sfânt și echipat cu daruri spirituale pentru lucrare. El s-a bizuit pe Dumnezeu și pe voia Sa suverană în lucrare, căutând să fie călăuzit să facă voia ascunsă a lui Dumnezeu stabilită pentru el încă din planul etern.

v.3οτι κατα αποκαλυψιν εγνωρισεν μοι το μυστηριον καθως προεγραψα εν ολιγω

că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina – după cum am scris mai înainte pe scurt, din care,

– că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina. Taina de aici despre care vorbește apostolul este: ,,că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie”.

Această taină sau mister era ascunsă în veacurile trecute de mintea oamenilor, fapt ceea ce o făcea de neacceptat de cei mai mulți dintre contamporanii săi.

Pavel nu dă amănunte despre momentul când i-a fost descoperită taina aceasta. Cert este că ea i-a fost o revelație personală după ce el a fost născut din nou și înainte de a fi trimis ca apostol în misiune. Pasajul în care vorbește mai pe larg de această descoperire este Galateni 1.11 – 2.10.

– după cum am scris mai înainte pe scurt. Cuvântul taină în greacă este μυστήριον (mustérion). Apare de 28 de ori în Noul Testament. Pavel le scrisese despre această taină mai devreme în capitolul 1.9. Dar în toată epistola mai apare de încă 5 ori amintit în: 3.3; 3.4; 3.9; 5.32 și 6.19.

Chiar dacă anterior vorbise pe scurt, acum de la versetul 2 la 14, el o să vorbească mai pe larg despre acest subiect.

v.4προς ο δυνασθε αναγινωσκοντες νοησαι την συνεσιν μου εν τω μυστηριω του χριστου

citind, puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos

– din care, citind puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos. Frații din Efes, nu puteau să aibe parte de o descoperire personală a acestei taine la fel cum a avut Pavel. Ei puteau afla despre această taină, citind din cele scrie de el în continuarea acestei epistole. Doar lui îi fusese descoperită această taină și însărcinare, și nu se aștepta ca toți să primească lucrul acesta. Motiv pentru care, vedem că el însuș se temea ca să o facă de cunoscut:

,, M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.” – Galateni 2.2.

v.5ο εν ετεραις γενεαις ουκ εγνωρισθη τοις υιοις των ανθρωπων ως νυν απεκαλυφθη τοις αγιοις αποστολοις αυτου και προφηταις εν πνευματι

care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh;

– care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor. În generațiile trecute taina aceasta nu a fost făcută cunoscută neamurilor. Ei nu știau nici de Dumnezeul adevărat, nici de faptul că o să fie salvați în Mesia al iudeilor. Evreii știau ceva despre faptul că și neamurile vor fi mântuite prin Legământul Avraamic (Gen.12.3. – Gal.3.8.), dar nu știau multe amănunte și oricum ideea le displăcea profund.

– aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh. La împlinirea vremii hotărâte de Dumnezeu în planul etern, Domnul a descoperit această binecuvântare a harului Său, ce o avea ascunsă spre gloria Sa. Ea a fost predicată de Domnul Isus mai întâi, apoi de apostolii Săi și de profeții Noului Legământ, până ce au avut cu toții Canonul definitivat. Apostolii cei 12 și Pavel vorbeau despre această taină ce o primiseră prin revelație directă, pe când proorocii o predicau prin puterea Duhului sfânt ce îi insufla direct. De aceea spune în Apocalipsa 19.10: ,,căci mărturia lui Isus este duhul profeției”.

De profeții aceștia era nevoie la fel ca de apostoli, deoarece nu exista Noul Testament scris. Ei înșiși nu auziseră cuvintele direct de la Cristos. Erau foarte multe Adunări, ce nu erau fondate direct de cei 12 apostoli și nu aveau pe nici unul care să le predice la prima mână adevărul lui Cristos. Din acest motiv se spune că cei 12 apostoli, Pavel și proorocii sunt temelia pe care a fost fondată instituțional, Adunarea lui Cristos.

v.6ειναι τα εθνη συγκληρονομα και συσσωμα και συμμετοχα της επαγγελιας αυτου εν τω χριστω δια του ευαγγελιου

că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus , prin Evanghelie,

– că naţiunile sunt împreună-moştenitoare. În aceasta constă taina ce i-a fost descoperită personal lui Pavel. I-a fost descoperită personal deoarece el, a fost numit apostol la ceva timp după înălțarea Domnului la cer. El nu a făcut parte din numărul celor 12 apostoli ai Domnului, aleși pentru a duce vestea bună evreilor din cele 12 seminții. El a avut un statut aparte, fiind ales pentru neamuri.

Lucrul ce era de neconceput odinioară era materializat acum prin aducerea aleșilor dintre națiuni împreună cu sfinții dintre evrei. Neamurile co-moștenitoare cu evreii! Ce har, ce îndurare și pentru ele! Împreună, nu separați! Egali din toate punctele de vedere.

Harul nu a mai lăsat loc naționalismului, superiorității sau mândriei personale. A nivelat totul amintindu-le că ambii erau morți și fără merit.

– şi din acelaşi trup. Trupul de aici este Trupul metaforic al lui Cristos – Adunarea instituțională. Chiar dacă primii membrii ai Adunării au fost evrei, în timp au fost adăugați evrei din diaspora, samariteni și membrii dintre neamuri. Însăși Adunarea din Efes avea o bună parte din membrii ei, când a luat ființă în școala lui Tiran, frați evrei (F.A. 19.9).

– şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus , prin Evanghelie. Promisiunea împlinită în Cristos era promisiunea făcută în Avraam că:

,,Hristos ne-a răscumpărat …, pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la naţiuni în Hristos Isus, ca să primim, prin credinţă, promisiunea Duhului.” Galateni 3.13-14.

Fără auzirea evangheliei și lucrarea internă regeneratoare a Duhului, nu ar fi fost posibilă intraea noastră în posesia promisiunii.

v.7ου εγενομην διακονος κατα την δωρεαν της χαριτος του θεου την δοθεισαν μοι κατα την ενεργειαν της δυναμεως αυτου

al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie, după lucrarea puterii Lui.

– al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie. În multe rânduri am văzut că Pavel făcea referire la autoritatea sa dată în slujba de apostol. Probabil era contestat de mulți din iudaizatorii de prin Adunări. El a fost făcut apostol prin nemerit.

El scoate în evidență faptul că a fost făcut de Cristos și nu s-a făcut singur, așa cum aveau unii obiceiul. În Apocalipsa 2.2, vedem că scrie despre unii din Efes, care susțineau că sunt apostoli, au fost puși la probă și au fost găsiți mincinoși.

– după lucrarea puterii Lui. A fost făcut nu doar simplu ucenic, ci apostol ca Dumnezeu să își arate gloria față de el și față de ceilalți oameni. Dumnezeu prin pocăirea lui Saul și-a câștigat gloria:

,,Dar eram necunoscut la înfăţişare adunărilor Iudeii care sunt în Hristos; auzeau numai că „cel care ne persecuta odată, acum vesteşte Evanghelia: credinţa pe care altă dată o nimicea“; şi Îl glorificau pe Dumnezeu datorită mie.” – Galateni 1.22-24.

v.8εμοι τω ελαχιστοτερω παντων των αγιων εδοθη η χαρις αυτη εν τοις εθνεσιν ευαγγελισασθαι τον ανεξιχνιαστον πλουτον του χριστου

Mie, mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta: să vestesc printre naţiuni Evanghelia bogăţiilor de nepătruns ale lui Hristos

– Mie, mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii. Apostolul se considera cel mai mic dintre toți sfinții din două motive:

a) când se uita la sine și își aducea aminte că fusese persecutor al sfinților

b) cât se vedea de păcătos și cât de mare era gloria harului revărsată din abundență peste el

– Mie, mi-a fost dat harul acesta. Aici Pavel vorbește despre alegerea vocațională, prin care Dumnezeu îl rânduise mai dinainte de veci, pentru a fi mesager, ca să ducă evanghelia la neamuri. Alegerea aceasta este diferită de cea personală și cea națională a poporului evreu.

– să vestesc printre naţiuni Evanghelia. A fi apostol (mesager) al lui Cristos, includea predicarea bogățiilor nepătrunse ale evangheliei. Printre altele, corintenilor le spune că el nu a fost trimis nici chiar să boteze:

,,De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.” 1Cor.1.17.

– bogăţiilor de nepătruns ale lui Hristos. Vestea bună crezută într-un mod salvator, deschidea izvorul bogățiilor nepătrunse ale harului care sunt descrise în cap. 1.3.

v.9και φωτισαι παντας τις η κοινωνια του μυστηριου του αποκεκρυμμενου απο των αιωνων εν τω θεω τω τα παντα κτισαντι δια ιησου χριστου

şi să pun în lumină înaintea tuturor care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate

– şi să pun în lumină înaintea tuturor. A pune în lumină taina ascunsă, însemna a expune sub ochii fraților, cu lux de amănunte lucrurile ce i le-a încredințat Cristos.

– care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu. Gândul lui Dumnezeu era ca în Cristos, să pună în practică desfințarea barierelor sociale, rasiale și spirituale formând un Trup unit care să fie una în origine, doctrină și practică.

– Dumnezeu, care a creat toate. Dumnezeul Triunic a creat toate aceste lucruri prin hotărârile luate în planul etern după buna Sa plăcere. Versetul scoate în evidență faptul că El este Creator care acționează nefiind influențat din exterior, de cineva sau de ceva.

v.10ινα γνωρισθη νυν ταις αρχαις και ταις εξουσιαις εν τοις επουρανιοις δια της εκκλησιας η πολυποικιλος σοφια του θεου

pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti

– pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare. Legea și profeții Vechiului Legământ au ținut până la începerea lucrării lui Ioan Botezătorul. Până în acel moment evreii și prozeliții dintre neamuri nu cunoșteau decât un singur mod de a se apropia de Dumnezeu – prin lucrurile descoperite în Legământul de pe Sinai. Odată cu Noul Legământ, Dumnezeu se face cunoscut și celor mai îndepărtați locuitori ai planetei.

Însăși Marea Trimitere, vorbește despre înțelepciunea felurită a lui Dumnezeu, când le spune: ,,şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” – F.A.1.8.

După această Trimitere, ucenicii prin Duhul, au constituit Adunări locale și vizibile, prin care Dumnezeu a adus lumină și în cele mai întunecate zone ale lumii. În felul acesta mulți din cei ce trăiau în întunericul și umbra morții au cunoscut înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.

Dar înțelepciunea aceasta, nu a fost cunoscută felurit numai de oameni, ci și stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti. Stăpânirile acestea, domniile și autoritățile sunt cele demonice, cu care noi avem de luptat și la care Pavel face referire în cap. 6.12.

În alt loc, spune chiar despre îngerii sfinți că doresc să privească înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu. – 1Petru 1.12.

v.11κατα προθεσιν των αιωνων ην εποιησεν εν χριστω ιησου τω κυριω ημων

după planul veacurilor pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru,

– după planul veacurilor. După acest plan etern, a fost făcută de cunoscut înțelepciunea felurită. Aceasta înseamnă că în spatele tuturor lucrurilor care duc la înaintarea evangheliei și a misiunii Adunărilor, există un plan de extindere creat de Însuș Dumnezeu. Nimic nu este la întâmplare, ci toate se desfășoară așa cum a voit El să le hotărască. Un exemplu de lucrare după planul etern, îl avem când Pavel era pe punctul de a trece în Asia iar Dumnezeu intervine și îi schimbă planul. Il schimbă deoarece era predestinat ca el să meargă să evanghelizeze în Macedonia – F.A. 16. 6-10.

– pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. Aici apostolul ne mai amintește încă odată că, planul etern a fost făcut în Cristos Domnul nostru. Aceeaș idee o reia și în Coloseni 1.16-17, când spune:

,,Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.”

Versetul mai arată faptul că Isus este etern, este Creator, că El a luat parte la planul etern și că și-a asumat să împlinească responsabilitățile hotărâte în plan.

v.12εν ω εχομεν την παρρησιαν και την προσαγωγην εν πεποιθησει δια της πιστεως αυτου

în care avem îndrăzneală şi intrare cu încredere, prin credinţa în El

– în care avem îndrăzneală. Îndrăzneala aceasta ce o avem acum, nu caracteriza nici chiar pe evrei în Vechiul Legământ datorită faptului că nu se puteau apropia de Dumnezeu din proprie inițiativă. Ei aveau nevoie de mijlocitori umani, ridicați de Dumnezeu din seminția lui Levi (Evrei 5.4). Aveau nevoie de un mare preot uman, care să aducă întâi ispășire pentru păcatele lui, apoi pentru ale lor. Dar noi avem un Mare Preot, ce S-a adus jertfă pe Sine pentru noi și ne-a făcut intrare slobodă în Locul prea sfânt. Aceasta ne dă îndrăzneală şi intrare cu încredere, prin credinţa în El (Evrei 10.19-22).

v.13διο αιτουμαι μη εκκακειν εν ταις θλιψεσιν μου υπερ υμων ητις εστιν δοξα υμων

De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi, care sunt gloria voastră.

– De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi. După toate acestea, Pavel își îmbărbătează destinatarii. Ca un părinte iubitor, în loc să îl încurajeze ei, îi încurajază el. Ei nu trebuiau să descurajeze chiar dacă din pricina evangheliei încredințate, era arestat. Chiar prin arestarea sa, Dumnezeu își ducea la îndeplinire planul hotărât pentru el. Piedicile și necazurile nu stopau lucrarea ci din contră o făceau să înainteze. De ce pentru că ,,toate lucrau împreună spre bine” (Romani 8.28).

– necazuri, care sunt gloria voastră. Prin necazurile și suferința îngăduită, Dumnezeu produce de multe ori gloria Sa. Pentru omul firesc afirmația aceasta pare o nebunie. Dar Biblia, exemplifică lucrul acesta în nenumărate rânduri. Cel mai cunoscut caz este cel al patriarhului Iosif care îndurând după planul lui Dumnezeu, a adus glorie lui Dumnezeu de pe buzele tribului tatălui său, care erau aproape să piară, în foametea de 7 ani – Geneza 50.20-21.

v.14: τουτου χαριν καμπτω τα γονατα μου προς τον πατερα του κυριου ημων ιησου χριστου

Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos.

În versetul acesta, Pavel reia ideea începută în versetul 1, și ca o concluzie spune că în fața tuturor acestor lucruri își pleacă genunchii înaintea Tatălui în semn de recunoștință. Tată în greacă este Patera. Versetul arată că Tatăl, este Cel căruia I se aduce toată gloria, pentru răscumpărarea aleșilor dintre neamuri și pentru aducerea lor în Cristos, împreună moștenitori cu evreii.

Chiar dacă Pavel, nu a îngenunchiat fizic în acel moment când a scris versetul, Dumnezeul Triunic este vrednic de preamărit pentru abundența bogățiilor de har revărsate peste noi. Rugăciunea începută la acest verset ține până la finalul v. 21, cu care se încheie acest capitol.

v.15εξ ου πασα πατρια εν ουρανοις και επι γης ονομαζεται

din care este numită orice familie, în ceruri şi pe pământ,

– orice familie. În greacă este ,,pasa apatria”. Patria (familie), are rădăcina în cuvântul Patera (Tatăl), de unde își trage numele. Cuvântul ,,pasa” mai are sensul de toată sau întreaga familie.

În Efeseni 2.21, ,,pasa” este redat ca ,, În El toată clădirea”

În 2 Timotei 3.16, acelaș cuvânt ,,pasa” este tradus prin toată sau întreaga: ,,ToatăScriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare ….”

În cer nu mai sunt familii pământești ca și acestea pe pamant să poarte nume de familie diferite pentru că nu se vor mai căsători. Există o singură familie a lui Dumnezeu formată din totalitatea copiilor Lui. Familie care o să poarte Numele Tatălui care ne-a înfiat. Este vorba doar de cei ce sunt adusi de pe pământ în familia Lui, care au frate mai mare pe Isus. El, Cel întâi născut dintre mai mulți frați.

– în ceruri şi pe pământ. O parte din această familie este în cer la Domnul, o altă parte este pe pamant. Aceasta este definiția despre doctrina familiei lui Dumnezeu. Această doctrină nu trebuie confundată cu Adunarea sau cu Împărăția lui Dumnezeu. Acestea sunt trei lucruri total diferite, între care Biblia face distincție.

v.16ινα δωη υμιν κατα τον πλουτον της δοξης αυτου δυναμει κραταιωθηναι δια του πνευματος αυτου εις τον εσω ανθρωπον

ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale, să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru

– ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale. Rugăciunea apostolului începută la v.14, era ca Domnul să de-a fraților din Efes, lucruri după bogățiile gloriei Sale. Versetul arată că Domnul este Cel care dăruiește. Arată că El este bogat în gloria Sa. Faptul că o revărsa și peste cei dintre neamuri, Îl făcea și mai măreț.

– să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său. Duhul este Cel care întărește omul și îi dă valoare înaintea lui Dumnezeu. Carnea și sângele nu folosește la nimic. Omul prin propriai natură nu se se poate întări spiritual. Duhul Sfânt este Cel care echipează și îl face pe cel ales, destoinic pentru orice lucrare bună.

– în omul dinăuntru. Omul interior este acea parte spirituală din noi, cu care ne naștem moartă datorită păcatului adamic și care este înviată la nașterea din nou. Acest om dinăuntru, trebuie să crească în noi, să fie întărit prin Duhul spre maturizare. Cu cât se maturizează mai mult cu atât noi, devenim mai asemănători cu chipul Domnului Isus.

v.17κατοικησαι τον χριστον δια της πιστεως εν ταις καρδιαις υμων

ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre, fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste,

– ca Hristos să locuiască. Cristos Domnul locuiește în noi în omul lăuntric. Această locuire începe la nașterea din nou prin primirea Cuvântului în mod mântuitor. Atât Cristos cât și Tatăl locuiesc în omul născut din nou, conform cu ce a promis Domnul în : Ioan 14.23:

,, … şi Noi vom veni la el şi vom locui la el”

La fel și Duhul Sfânt, locuiește în cel credincios, împreună cu Fiul și cu Tatăl:

,,pe Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi va fi în voi.” – Ioan 14.17.

– prin credinţă în inimile voastre. Credința este darul lui Dumnezeu, dat în urma nașterii din nou. Credința mântuitoare este dovada clară că am crezut în Cristos și că El locuiește în noi. Nu ai credința lui Cristos, nu ai nici Duhul Lui și nici nu ești al Lui (Romani 8.9).

– fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste. Dragostea agape de aici, nu este dragostea manifestată de noi, ci este acea dragoste necondiționată ce izvorăște din inima lui Dumnezeu. Ea este fundația salvării noastre. Am fost înrădăcinați în această dragoste prin credința dată-n dar, având o temelie sigură a salvării sufletelor noastre. Dragostea lui neschimbată, este cea care ne face să avem o credință neclintită, o puternică încredințare în lucrurile care nu se văd încă.

v.18εν αγαπη ερριζωμενοι και τεθεμελιωμενοι ινα εξισχυσητε καταλαβεσθαι συν πασιν τοις αγιοις τι το πλατος και μηκος και βαθος και υψος

ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea;

– ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii. Numai înțelegând dragostea aceasta măreață, ajungem să înțelegem motivul pentru care am fost răscumpărați. În dragostea Lui găsim motivul alegerii, predestinării, răscumpărării și înfierii noastre. Nu în noi. Acest lucru trebuie înțeles deplin de toți sfinții Săi. Acesta este harul necondiționat. Dacă baza alegerii nu ar fi dragostea sa nemărginită, și motivul s-ar găsi în om, atunci nu ar mai fi nevoie de har suveran și gratuit. Ar fi o salvare datorită faptelor. De aceea cu mintea nostră săracă și limitată nu putem decât să ne plecăm genunchii și să-L glorificăm pe Domnul.

– care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea. Acestea sunt cele patru dimensiuni ale dragostei lui Dumnezeu care ne-a fost arătată. Aceste dimensiuni nu le vom înțelege decât în cer, adevărata semnificație.

v.19γνωναι τε την υπερβαλλουσαν της γνωσεως αγαπην του χριστου ινα πληρωθητε εις παν το πληρωμα του θεου

şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa, ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu.

– şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa. El ne-a iubit înainte de întemeierea lumii, cu o dragoste care este mai presus de capacitatea noastră de înțelegere.

În această dragoste a stabilit, dezbrăcarea Sa de gloria eternă, întruparea și jertfirea Sa pentru păcatele noastre. Dragoste aceasta nu este pentru întreaga lume ieșită din Adam, incuzând și pe cei ce vor pieri și vor fi condamnați. Această dragoste a Lui este în strânsă legătură cu aleșii pentru care moare, îi răscumpără, îi împacă și îi justifică înaintea Tatălui. Această dragoste arătată că ne-a iubit, pe când îi eram vrășmași. Ea întrece limita umanului. Ea nu își are obârșia în natura noastră, este de origine Dumnezeiască.

– ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu. Dorința finală a acestei scurte rugăciuni a lui Pavel, este ca frații din Efes să fie umpluți până la toată capacitatea omului dinăuntru, de plinătatea ce o toarnă Dumnezeu în copiii Săi. Această umplere, trebuie să fie dorința noastră a fiecăruia care suntem salvați. Bineînțeles că niciodată nu vom putea să fim umpluți de toată capacitatea Dumnezeirii, nici aici jos și nici în veșnicie sus. Dorința aceasta nu este una păcătoasă (luciferică), ci una ce izvorăște din Duhul Său, care dorește să ne asemene cât mai mult cu chipul Fiului Său, ce a luat contur în noi.

v.20τω δε δυναμενω υπερ παντα ποιησαι υπερ εκπερισσου ων αιτουμεθα η νοουμεν κατα την δυναμιν την ενεργουμενην εν ημιν

Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi,

– Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi. Pavel își încheie rugăciunea, cu atenția îndreptată tot spre Dumnezeul, care și-a început lucrarea în noi și o va duce-o la bun sfârșit. Pavel afirmă că Dumnezeu poate face mult mai multe pentru noi, decât percem sau ne imaginăm noi acum pe moment.

Gândurile noastre nu sunt și ale Lui: ,,Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” – Isaia 55. 8-9.

Lucrul acesta o să îl înțelegem pe deplin în veșnicie când vom vedea toate acestea împlinite pe deplin cu privire la fiecare dintre noi.

– potrivit puterii care lucrează în noi. Toate acestea sunt lucrate cu puterea Sa cea mare, putere care lucrează acum în noi și prin noi în viețile altora. Ideea de aici este din nou reluată la finele epistolei: ,,Încolo, fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui” (cap.6.10). Versetul scoate în evidență că suntem tari, nu prin noi ci prin Cel Atotputernic și dacă vom fi întăriți, vom putea totul în Cristos care ne întărește (Filipeni 4.13).

v.21αυτω η δοξα εν τη εκκλησια εν χριστω ιησου εις πασας τας γενεας του αιωνος των αιωνων αμην

a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin.

– a Lui fie gloria. A Tatălui, căruia I se ruga Pavel, înaintea căruia spunea că își pleacă genunchii în v.14.

– în Adunarea în Hristos Isus. Tatăl își primește gloria în Adunare, în Cristos. De ce? Pentru că așa cum a explicat, a făcut parte de mântuire și slujire, aleșilor dintre naţiuni, făcându-le împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie (v.6).

– pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Aici apostolul Pavel, scoate în evidență faptul că Domnul v-a avea Adunarea Sa, din neam în neam în vecii vecilor. Această teorie a succesiunii neîntrerupte de Adunări1 din timpul Domnului până la răpire este vehement combătută de catolici (ramura răsăriteană și apuseană), de reformatori și de către neoprotestanți. Ea are suport biblic și este menționată în Scriptură. Cele mai cunoscute versete ce o scot în evidență sunt:

,,Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şiporţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge.’’ – Matei 16.18.

,,Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.-Mat.28.20.

Pentru mai multe detalii, în legătură cu teoriile ce stau la baza fondării bisericilor actuale, clik aici: https://aurelmunteanu.wordpress.com/

1Această teorie susţine că : ,,Apostazia a apărut în creştinism la scurt timp după începuturile lui, dar apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunari care au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a devenit religie oficială, aceste Adunari au continuat să existe, dar neoficial. Chiar dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor. Deşi au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului mediu întunecat, a epocii Reformei şi a celor ulterioare ei, ajungând până în zilele noastre “ .

Susţinătorii acestei teorii înţeleg prin „succesiune neântreruptă de Adunări” faptul că Marea Trimitere, care include botezul, Evanghelia şi toate învăţăturile lui Isus (Matei 28:18-20) împreună cu promisiunea prezenţei Sale perpetue, au fost date ucenicilor în calitate de Adunare, de Ecclesie. Adunarea, conform spuselor apostolului Pavel din 1 Timotei 3:15, este considerată stâlpul şi temelia adevărului. Ea transmite mai departe adevărul prin predicarea Evangheliei, botezarea convertiţilor şi întemeierea de noi Adunări în care se învaţă toate poruncile lui Cristos. Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.

Anunțuri

Perfecțiunea lucrării de mântuire.

Ioan 6:44 „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. “ Ioan 6:65 „Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” “ Avem trei expresii […]

über Perfecțiunea lucrării de mântuire  — Baptiști Reformați

Ungerea cu untdelemn:Iacov 5.13-16.

Ungerea cu untdelemn.

Iacov 5.13-16.

de Aurel Munteanu

18 feb. 2016

 

 

  1. Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!
  2. Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
  3. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
  4. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

 

Acest text sfânt al Scripturii este unul destul de dezbătut în mediile evanghelice. Textul este unul care împarte cititorii în tabere. Unii susțin că textul este de actualitate și trebuie efectuată practica ungerii, iar alții sunt de părere că este un obicei iudaic al vremii și noi neamurile nu trebuie să îl practicăm. Cum părerile sunt împărțite, cred că trebuie să mergem la Scriptură deoarece doar aceasta poate dezlega încurcătura. Scriptura este standardul după care trebuie să judecăm orice lucru, standardul care dă soluția corectă. Așadar, să vedem ce are Scriptura de spus despre această practică.

 

Cuvântul tradus în limba română ,,untdelemn” este grecescul – ἐλαίῳ , ἔλαιον (elaiō elaion) care înseamnă ulei de măsline.  În Noul Testament cuvântul  apare de 11 ori : Matei 25:3; Matei 25:4; Matei 25:8; Marcu 6:13; Luca 7:46; Luca 10:34; Luca 16:6; Evrei 1:9; Iacov 5:14; Ap. 6:6; Ap. 18:13.

Cuvântul tradus în limba română  ,,uns” este grecescul – ἀλείφω (aleipho).  În Noul Testament cuvântul  apare de 9 ori: Matei 6:17; Marcu 6:13; Marcu 16:1; Luca 7:38; Luca 7:46; Luca 7:46; Ioan 11:2; Ioan 12:3; Iacov 5:14.

 

Atât uleiul cât și ungerea sunt folosite de foarte multe ori în toată Scriptura. În Vechiul Testament cât și în Noul Testament uleiul era folosit în mai multe moduri:

Era folosit la semnele de aducere aminte: Geneza 28.18; Geneza 35.14.

Era folosit la consacrarea preoților din neamul lui Levi: Ex.28.41; 30.30; 40.15.

Era folosit la ungerea regilor evrei: 1Sam. 9.16; 10.1; 15.1; 16.12, 1Imp.1.39,  etc.. .

Era folosit la jerfa de consacrare a preoților: Exod 29..2.

Era folosit la ungerea uneltelor de la cort și Templu: Lev.8.10-11; Num 7.1, etc. … .

Era folosit la jertfa necurmată de la cort și Templu: Exod 29.40.

Era folosit la jertfele de curățare a leprosului vindecat: Levitic 14.10; 15-21.

Era folosit în industria cosmetică: Ps. 104.15; Estera 2.12; Ez. 16.9; Luca 7.46;

Este folosit cu sens metaforic: Iov 29.6; Ps. 92.10; Pr.21.20;  F.A. 10.38; 1Ioan 2.20,27.

Este folosit ca simbol al bucuriei: Ps.45.7; Pr.27.9; Isaia 61.3; Evrei 1.9.

Este folosit în scop  curativ – terapeutic : Isaia 1.6; Marcu 6.13;  Luca 10.34; Iacov 5.14.

Era folosit în candele pentru iluminat: Matei 25. 3-4.

 

Deoarece cei ce se apropie de text de multe ori au idei preconcepute, doresc să vedem întâi ce nu spune textul nostru:

  • Nu spune că au fost chemați frații din Adunare care aveau darul vindecării. În perioada când scrie Iacov erau mulți frați ce aveau darul acesta în Adunări.
  • Nu se spune că bolnavul era pe patul de moarte și spovedania cu ungerea îi erau administrate ca și sacrament. Ungerea nu aducea har în nici un fel.
  • Nu spune că ungerea cu ulei rezolva singură problema. În text accentul cade pe rugăciunea făcută cu credință.
  • Nu dă detalii despre ulei. Nu spune dacă era ulei simplu sau amestecat cu alte plante curative. Nu spune că era făcut după rețeta celui de la templu (cu acela nici un om nu trebuia uns decât marele preot, urmașii lui, cortul și uneltele cortului și Templului – Ex.30.22-33.). Nu spune de unde să îl procuri, sau dacă trebuie unul la prima stoarcere. Nu spune dacă trebuie să rostești vreo rugăciune asupra lui sau să pui sare în el.
  • Nu spune că prezbiterii ar fi fost dintre neamuri. Nu mai găsim pe nimeni dintre neamuri practicând ungerea. Epistola lui Iacov, cea mai veche a Noului Testament, a fost adresată evreilor.
  • Nu spune că ungerea era aplicată de femei în contextul Adunării sau dacă era aplicată de prezbiteri și celor ce nu erau membri.
  • Nu spune că era aplicată la binecuvântarea copiilor.

 

In textul nostru se pare că undelemnul era folosit în scop curativ-terapeutic. Nu este folosit undelemnul nici în scop cosmetic, nici metaforic, nici în semn de bucurie, nici în vreo ungere specială, ci în scop terapeutic. Deducem aceasta din afirmațiile: ,,Este vreunul printre voi bolnav?… după ce-l vor unge cu untdelemn”.

Textul nostru identifică natura bolii ca fiind una trupească. Ea era de natură fizică deoarece bolnavul nu se putea deplasa. Prezbiterii erau nevoiți să viziteze acasă pe bolnav. Prezbiterii sunt chemați ca slujitori ai Adunării, ca unii care sunt dedicați postului, rugăciunii și predicării cuvântului. Mărturia lor, pocăința bolnavului,  rugăciunea cu credință, duceau într-un final la vindecarea celui vizitat.

Chemarea mai multor prezbiteri acasă la bolnav și nu chemarea unui vindecător mută accentul de pe dar pe slujbă, de pe miraculos pe rugăciunea de mijlocire.

Mai pune accentul în acelaș timp în v.16, că slujba de vindecare este prin ,,rugăciunea credinței” și că aceasta nu este o lucrare specială pe care o fac doar prezbiterii, ci poate fi făcută chiar și de membrii de rând. Accentul nu mai cade pe ungerea cu ulei ci pe puterea rugăciunii cu credință așa cum a practicat-o Ilie. Rugăciune care este la îndemâna fiecăruia care are credință prin Cristos Isus.

Pasajul nostru vorbeşte mai mult despre rugăciune decât despre ungerea cu untdelemn. După cum vedem, cuvântul rugăciune este repetat  de 5 ori în doar 4 versete. Pe când ungerea cu untdelemn este menţionată doar o singură dată.

Totuşi, Cel ce dă vindecarea nu este uleiul şi nici chiar rugăciunea cu credință. Textul spune clar că Domnul (v. 15) este Cel care dă vindecarea! Lucrul acesta este adeverit în multe locuri în Scriptură. Amintiți-vă de Trofim a fost pe moarte și nu la vindecat nici uleiul, nici rugăciunile lui Pavel ci îndurea lui Dumnezeu; lui Timotei i s-a prescris altă rețetă pentru stomac. Domnul este suveran în actul vindecării. El vindecă rugăciunile cu credință care sunt după voia Sa.

Priviți pe Pavel. Nu a avut el credință când a cerut să îi fie luat țepușul? Eu cred că a avut. Avea Pavel, păcate nemărturisite?  Nu, pentru că el ne-a îndemnat să călcăm pe urmele lui.  De 3 ori s-a rugat. De ce nu a căpătat? Păi nu a vrut Domnul. Dacă vindecarea are loc prin credință și aceasta după voia Domnului, atunci mai are vreo însemnătate folosirea uleiului de măsline?

Eu personal cred că nu. Ungerea era o practică evreiască curentă în Israel, la fel ca spălatul picioarelor, spălatul mâinilor, binecuvântarea copiilor, frântul pâinii între prieteni și salutul însoțit de sărutarea frățească. Ungerea cu untdelemn nu este o rânduială a Adunării Domnului deoarece nu trece testul pe care le trece botezul și frângerea pâinii. Orice practică care are pretenția de rânduială a adunării trebuie să:

  • Fie poruncită de Isus Cristos
  • El Însuși să o fi practicat
  • Să fi fost practicată de apostoli și prezbiteri, nu doar în context evreiesc, dar și între neamuri
  • Să avem detalii explicite cu privire acest act
  • Să arate spre Isus Cristos: spre trupul Său, spre moartea, îngroparea și învierea Sa.

 

Ungerea bolnavului cu undelemn nu ilustrează figurativ nici trupul Său, nici moartea, îngroparea și învierea Domnului Isus Hristos. Orice practică nou testamentară nu poate avea pretenția de randuială eclesiastică, dacă nu ilustrează în vreun fel, jertfa lui Hristos și răscumpărarea noastră. Aceasta cred că este regula de bază care ridică sau taie pretenția unei practici, de a avea calitatea de rânduială comemorativă.

https://aurelmunteanu.wordpress.com/2016/02/18/ungerea-cu-untdelemn-iacov-5-13-16/

 

Depravarea totala.

Depravarea Totală (Incapacitatea umană)

T.U.L.I.P.

Depravarea Totală

(Incapacitatea umană)

de Aurel Munteanu 27 ian.2016

Ce înseamnă depravare totală?

Depravarea totală nu înseamnă că fiecare om este cât poate fi el de rău, ci aceasta înseamnă că fiecare parte a omului a fost afectată în mod negativ de păcat. El are gânduri rele, de aceea intelectul său este afectat în rău. El iubeşte sau doreşte lucruri greşite, de aceea, şi emoţiile lui au fost afectate în rău. El face alegeri şi ia decizii greşite văzându-se în aceasta că voinţa sa a fost afectată în rău. Fiecare parte a omului a fost afectată de căderea lui Adam!

Geneza 2.16-17: Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;

dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”

Afectează depravarea totală toți urmașii lui Adam? Da!

Romani 5.12:De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Romani 5.14: Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam….

Romani 3.23:Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Iov 14.4: Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Ps.51.5: Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.

Iov 15.14,16: „Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul, care bea nelegiuirea ca apa!”?

Datorită incapacității umane mai pot oamenii căuta pe Dumnezeu într-un mod mântuitor? Nu!

Romani 3.11-12: Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.

Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

Ioan 6.44,65: Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”

Filipeni 2.13: Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.

După cădere se mai pot baza oamenii pe inima lor pentru a-L căuta pe Dumnezeu într-un mod mântuitor ? Nu!

Ieremia 17.9: Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?

Proverbe 20.9: Cine poate zice: „Mi-am curăţat inima, sunt curat de păcatul meu”? –

Își pot preda inima lui Dumnezeu, oamenii morți spiritual? Nu! Ea este captivă păcatului și Diavolului și de la el nu o poate smulge și deschide decât Dumnezeu!

Coloseni 1.13: El ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui.

Faptele Apostolilor16.14: Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.

Ne naștem având posibilitatea ca să alegem pe cine vrem să slujim pe: Cristos sau pe Diavol? Nu!

Ioan 15.16: Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână….

Isaia 64.6-7: Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine…

Avem noi voința captivă naturii noastre?Da!

Ieremia 13.23: Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul?

Suntem noi captivi voinței Diavolului? Da!

2Corinteni4.3-4: Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării,

a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

2Timotei 25-26: să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;

şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.

Efeseni 2.1-3: Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre

în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.

Este natura umană atrasă irezistibil de Diavol? Da!

Ioan 3.19-20: …. odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

Ioan 8. 43-44: Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu.

Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

Poate interacționa duhovnicește un om mort spiritual?Nu!

1Corinteni 1.18: Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării….

1Corinteni 1.21:Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.

1Corinteni 2.14: Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.

Mai rămâne natura veche și păcat în om după nașterea din nou? Da!

Eclesiastul 7.20: Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

1Ioan 1.8-10: Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.

Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

Romani 7. 18-20: Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

Are suport biblic această doctrină? În funcție de răspuns știu dacă ești încă în fire sau în Duh.

https://aurelmunteanu.wordpress.com/author/aurelmunteanu

Rugaciunea”Tatal nostru”-Matei 6;7-13

Die Bibel.

Rugăciunea ,,Tatăl nostru”


Matei 6.7-13.

de Aurel Munteanu – 20 sept. 2015

De cele mai multe ori ,,rugăciunea Tatăl nostru” este greşit înţeleasă:

– unii cred că este o formulă magică cu care ai acces la Dumnezeu Tatăl

(îţi deschide poarta la Cel Preaînalt şi îţi acordă bunăvoinţa).

– alţii cred că doar această rugăciune trebuie să o rosteşti şi gata ţi-ai făcut datoria faţă de Dumnezeu.

– alţii o recită mecanic ca pe o liturghie la începutul sau la finalul programului.

– de alţii este folosită drept pedeapsă şi este recitată ca fiind ispăşitoare de păcate fiind numărată pe biluţele rozariului.

1. Să nu spui ,,Tată” dacă nu te comporţi ca un fiu în fiecare zi!

– să ne numim fii ai Celui Preaînalt este cea mai mare onoare de sub soare,

– calitatea de fiu cere ascultare în toate privinţele:citire, rugăciune, post, părtăşie, trăire după Scriptură, nu doar pocăit de duminică.

– cere ascultare şi învăţare.

– amintiţi-vă pilda cu fii trimişi în vie.

– totodată calitatea de fiu include şi disciplina – Ev.12.5-11.

– eşti tu fiu prin comportamentul tău zilnic? Dacă nu, ia seama bine înainte de a spune ,,Tată”.

2. Să nu spui ,,nostru” dacă îţi dispreţuieşti fraţii!

– amintiţi-vă atitudinea fiului cel mare când s-a întors acasă de la câmp şi a auzit muzica.

– în loc să se bucure de salvarea fratelui său, a început să îl urască.

– să nu ai atitudinea lui pentru că poţi întrista pe Tatăl!

– amintiţi-vă şi de cei care ziceau că au de tată pe Avraam şi pe Dumnezeu şi au luat pietre să-L omoare pe Isus Domnul.

– nu aveţi atitudinea lor pentru că ştiţi ce le-a spus Isus pe cine au de tată prigonitorii!

– opiatră de moară atârnată de gât este un colier uşor pentru cei ce se ating de ,,lumina ochilor Lui”

– să te gândeşti bine înainte de a spune ,,nostru” dacă încă îţi mai dispreţuieşti fraţii.

3. Să nu spui ,,care eşti în ceruri” dacă tu eşti preocupat de lucrurile de pe pământ!

– căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumneze şi dreptatea Lui….- aceasta are prioritate.

– apoi toate lucrurile vi se vor da pe deasupra.

– diavolul nu te lasă şomer, el îţi dă de lucru.

– tot ce lucrezi pentru pământ fie putrezeşte fie va arde în ,,ziua aceea”.

– pe când lucrurile spirituale vor rămâne pentru eternitate.

– amintiţi-vă de împăraţii lui Israel : cei credincioşi aveau o amintire glorioasă, cei necredincioşi se spune că erau înmormântaţi în grădina lui Uza. Iosia se spune că a fost pus chiar în cântece ….

– de tine cum îşi vor aduce oamenii aminte? Vor avea un gust amar în gură după ce îţi vor rosti numele sau îl vor rosti cu lacrimi în ochi ca urmare a amintiri credinţei tale? Vor spune ei despre tine:,,Aşa vreau să fiu şi eu!” sau vor zice: ,,Mai bine deloc, decât aşa!…”

– aşa că dacă nu trăieşti aici pe pământ ca pentru cer, gândeşte-te bine înainte de a spune ,,Tatăl nostru care eşti în ceruri”.

4. Să nu spui ,,să vină Împărăţia Ta” dacă o confunzi cu propăşirea ta socială!

– amintiţi-vă de mama fiilor lui Zebedei şi ce a cerut pentru cei doi fii ai săi: glorie şi onoare pământească, propăşire în ochii lumii.

– mulţi au înţeles şi înţeleg greşit Împărăţia. Pentru unii reprezintă un loc bun pentru a fi onoraţi cu funcţii, servicii frumos renumerate, pentru alţii Împărăţia este locul potrivit unde să-şi etaleze doctoratele şi masteratele în teologie.

– pentru alţii Împărăţia este locul ideal în care fraţii le întreţin familia, locul unde găsesc un partener mai fidel de viată, sau locul în care beneficiază de o înmormântare fără cheltuieli.

– ai înţeles tu corect Împărăţia lui Dumnezeu şi care este scopul ei real pe pământ?

– cum o doreşti să vină? Pentru a-ţi împlini nevoile spirituale sau pentru cele sociale?

– aşa că gândeşte-te bine înainte de a recita mecanic: ,,vie Împărăţia Ta!”

5. Să nu spui ,,Sfinţească-se Numele Tău!” dacă tu-L rosteşti cu buze necurate sau prefăcute!

– Numele Său este unul pus deoparte – ex. evreilor când Îl rosteau sau al scribilor când Îl scriau.

– ex. heruvimilor care-şi acopereau feţele şi picioarele în prezenţa lui Yahweh.

– şi noi avem tendinţa să Îl rostim uşuratic: ex. ,,nu zău?”, ,,vai de capul meu”, repetăm cuvinte murdare spuse de alţii, etc….

– amintiţi-vă de Isaia 6 – ,,vai de mine …”

– poate ieşi din acelaşi izvor apă dulce şi apă amară?

– limba va aprinde roata vieţii în ziua de apoi.

– înaintea Lui tremură umbra sub ape şi se topesc munţii ca ceara.

– sfinţeşti tu Numele Său în vocabularul tău zilnic?

– dacă nu, meditează mult înainte de a rosti mecanic ,,Sfinţească-se Numele Tău!”

6. Să nu spui ,,facă-se voia Ta!” dacă nu o accepţi şi atunci când e dureroasă!

– naturii noastre păcătoase nu îi place voia unui Dumnezeu suveran şi sfânt.

– între voia Lui şi natura mea există un război permanent.

– amintiţi-vă cum a reacţionat Iov după ce aude despre moartea copiilor săi.

– Romani 8.28, – nu lucrează toate lucrurile spre binele temporar ci spre binele etern.

– amintiţi-vă că Domnul a băut cupa suferinţei după ce a rostit: ,,Tată facă-se voia Ta şi nu a Mea!”

– tu poţi spune ,,Tată facă-se voia Ta şi nu a Mea!” chiar dacă urmează ceva ce nu înţelegi sau ceva ce nu îi place naturii tale păcătoase?

– dacă nu, meditează mult înainte de a rosti formal ,, Tată facă-se voia Ta!”

7. Să nu spui ,,pâinea noastră cea de toate zilele, dăne-o nouă astăzi” dacă tu nu te gândeşti şi la cei flămânzi!

– amintiţi-vă de cele trei categorii privilegiate din Israel: văduvele , orfanii şi străinii – Iacov1.27.

– cine dă celui sărac, împrumută pe Dumnezeu.

– Dumnezeu nu rămâne niciodată dator la nimeni!

– mai există şi principiul să împarţi pâinea pe ape.

– dacă dați şi El vă va da chiar şi în deşert – Ilie a primit mâncare acolo prin corbi.

– văduva din Sarepta i-a dat întâi lui Ilie apoi nu i-a mai scăzut uleiul din ulcior şi făina din căpestere.

– așa că înainte de a cere Domnului, dă şi tu mai întâi.

– dacă eşti zgârcit meditează mult înainte de a rosti ,,pâinea noastră cea de toate zilele, dăne-o nouă astăzi”.

8. Să nu spui ,,ne iartă nouă greşelile noastre” dacă păstrezi ură semenului tău!

– adu-ţi aminte de datornicul nemilos.

– aminteşte-ti de pilda darului adus la altar.

– dacă Dumnezeu ţi-a iertat miliardele de păcate, tu cum ar trebui să te comporţi faţă de cel ce încă mai ai un dinte împotriva lui?

– îi răspunzi cu aceeaşi monedă?

– cine urăşte, Scriptura îl cataloghează ca ucigaşi.

– ai iertat păcatele altora ca să ai pretenţie să ţi se ierte şi ale tale?

– dacă nu, nu fii făţarnic faţă de Creator şi nu spune: ,,ne iartă nouă greşelile noastre”.

9. Să nu spui ,,nu ne duce pe noi în ispită” dacă ai de gând să păcătuieşti în continuare!

– Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni- Iacov1.13-15.

– dacă pleci de aici şi îţi reiei cursul păcătos de trai şi nici o schimbare nu se vede în tine, vii degeaba, vii ca să fii şi mai condamnat.

– eu îţi spun ce i-a spus Daniel lui Nebucadneţar: Impărate rupe-o cu păcatele – Daniel 4.27, şi poate ţi se va prelungi fericirea.

– așa că dacă eşti fatalist nu pune păcatele tale pe seama lui Dumnezeu, El totdeauna te va considera responsabil de ele.

– aşa că gândeste-te bine înainte de a rosti ,, şi nu ne duce pe noi în ispită”.

10. Să nu spui ,,Amin!” dacă nu iei în serios fiecare cuvânt scris în ,,rugăciunea Tatăl nostru”!

– nu privi această rugăciune ca pe o liturghie sau ca pe o formulă magică.

– vei rămâne înşelat pentru totdeauna dacă o priveşti greşit şi nu ai prins niciodată esenţa lucrurilor sfinte.

– ,,Amin” înseamnă: adevărat, aşa să fie!

– spunând un ,,Amin!” fals în prezenţa unui Dumnezeu sfânt, te va pune imediat într-o postură primejdioasă şi deloc prielnică.

11. Îndemn la schimbarea radicală a gândirii cu privire la ,,rugăciunea Tatăl nostru”.