EFESENI cap.5

Efeseni  5
Grup  studiu:

,,Mărețul Har”

v.1: γινεσθε ουν μιμηται του θεου ως τεκνα αγαπητα

Fiţi deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca nişte copii preaiubiţi,

– Fiţi deci imitatori ai lui Dumnezeu. Deoarece atunci când a fost scrisă epistola către Efeseni, nu exista împărţire pe capitole şi versete, versetul acesta trebuie interpretat în contextul în care a fost scris. El este o completare a versetului 32 din cap. 4, şi sugerează ca sfinţii din Efes să imite pe Dumnezeu în vederea iertării. Deoarece ei au fost iertaţi de toate fărădelegile lor în Cristos, ei la rândul lor trebuiau să ierte tuturor celor care le greşau. De fapt iertarea este unua din trăsăturile de caracter importante ale Domnului, după chipul Căruia trebuie să ne asemănăm şi noi. În greacă imitatori = μιμηταί (mimētai), fiind folosit doar de 6 ori în Noul Testament.

–  ca nişte copii preaiubiţi. Doar aleşii sunt numiţi preaiubiţi în Scriptură, deoarece doar asupra lor se revarsă dragostea agape. Cei care nu vor fi mântuiţi nu sunt numiţi nicicând aşa. Doar preaiubiţii sunt constrânşi de dragostea lui Dumnezeu, să se comporte ca unii care au fost înfiaţi şi care au pe Fratele lor mai mare ca model.

v.2: και περιπατειτε εν αγαπη καθως και ο χριστος ηγαπησεν ημας και παρεδωκεν εαυτον υπερ ημων προσφοραν και θυσιαν τω θεω εις οσμην ευωδιας

şi umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca dar şi jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.

– şi umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit. Dragostea Tatălui care ne-a ales şi moartea Fiului pentru păcatele noastre, pe când noi Îi eram vrăşmaş, ne constrânge să fim imitatori. Expresia ,,ne-a iubit”, arată motivul şi totodată aria (cei aleşi), peste care se răsfrânge dragostea Tatălui şi moartea Fiului.

–  şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi. Expresia ,,S-a dat pe Sine” face referire la planul etern, moment în care Cuvântul, a hotărât de bună voie să fie preţ de răscumpărare. El nu putea fi obligat de nimeni să facă lucrul acesta. Dragostea Sa infinită L-a îndemnat să facă lucrul acesta. Versetul vorbeşte clar şi despre doctrina biblică a ispăşirii limitate la aleşii scrişi în Carte pentru înfiere: ,,pentru noi”.

– ca dar şi jertfă lui Dumnezeu.  Ofranda  adusă de Cristos Domnul, este o dovadă de devotament a credincioşiei Sale, faţă de Dumnezeire. Ea este rezultatul promisiunii sfinte făcute în planul etern. Această ofrandă includea moartea Sa. Moarte prin care potolea mânia Tatălui, stingea datoria noastră şi ne procura viaţă eternă.

–  ca parfum de bună mireasmă. După cum jertfa animală de pe altar, umplea de miros curţile Templului, la fel şi jertfa lui Cristos a umplut de parfum plăcut, inima lui Dumnezeu. Acest parfum plăcut mirositor consta în ascultarea şi dăruirea Sa totală, ce veneau dintr-o dragoste neţărmurită pentru răscumpărarea celor ce trebuiau adoptaţi.

v.3: πορνεια δε και πασα ακαθαρσια η πλεονεξια μηδε ονομαζεσθω εν υμιν καθως πρεπει αγιοις

Iar curvie şi orice necurăţie sau lăcomie nici să nu fie numite între voi, cum se cuvine unor sfinţi,

– Iar curvie şi orice necurăţie. Adulterul este interzis deoarece este un păcat grav. Este o pângărire săvârşită împotriva  trupului nostru care a fost răscumpărat cu un preţ. Adulterul este opusul fidelităţii, motiv pentru care Dumnezeu judecă şi condamnă nu numai adulterul fizic dar şi pe cel spiritual – 1Corinteni 6. 15-20.

Necurăţie în greceşte-ἀκαθαρσίᾳ (akatharsia) = impuritate. Necurăţia aceasta face referire la tot ce ţine de poftele sexuale izvorâte din duhul curviei.

–  sau lăcomie nici să nu fie numite între voi. Ispitele vin totdeauna din poftele ascunse şi neîmplinite. Lăcomia este starea de apetit ce o dau ispitele dezlănţuite ce nu mai pot fi ţinute în frâu. Lăcomia în Scriptură este adesea asociată cu idolatria. Idolatria fiind o dragoste excesivă pentru un anumit lucru.

Astfel de atitudini sunt opusul umblării în dragostea ce se dăruieşte şi iubeşte necondiţionat. De aceea Dumnezeu le condamnă şi nu le doreşte în copiii Săi.

cum se cuvine unor sfinţi. Adulterul, impuritatea şi lăcomia sunt lucruri care nu trebuie să fie legate nu numele fraţilor Domnului. Dacă ar fi legate de numele lor ar fi cu neputinţă să nu pună într-o lumină nefavorabilă Numele lui Dumnezeu şi al Domnului Isus.

v.4: και αισχροτης και μωρολογια η ευτραπελια τα ουκ ανηκοντα αλλα μαλλον ευχαριστια

şi nici lucruri ruşinoase, nici vorbire nechibzuită, nici glumă proastă, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă mulţumire.

şi nici lucruri ruşinoase. Aici intră toată gama de fapte care ne ţin cu capul în pământ în faţa oamenilor credincioşi sau necredincioşi.

–  nici vorbire nechibzuită. La capitolul acesta toţi avem de şchiopătat. Limba omului poate tăia şi produce suferinţă, la fel de bine ca un brici ascuţit.

Fie din lipsă de înţelepciune, fie din pripeală toţi spunem lucruri care ne fac să le regretăm. Grav este când nu facem nici un efort să remedim cele spuse. Scriptura ne îndeamnă:

,,Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie” – Iacov 1.19.

–  nici glumă proastă  care nu sunt cuviincioase. Glumele proaste ascund în spate un caracter batjocoritor, mult dispreţ, ură, superioritate şi nemulţumire. Un om al lui Dumnezeu cu bun simţ nu trebuie să facă asemenea glume. Vorbirea lui trebuie să fie totdeauna dreasă cu sare, ca să de-a har ascultătorilor- Coloseni 4.6.

–  ci mai degrabă mulţumire. Mulţumire în greacă = εὐχαριστίᾳ (eucharistia). Mulţumirea vine dintr-o inimă tăiată împrejur de Duhul şi care are pe Cristos Domnul în centrul gândurilor sale. El ne este Atotsuficient pentru nevoile noastre. El ne-a dat tot în ceea ce priveşte viaţa aceasta. Este vre-o nevoie sfântă pe care o avem şi El nu ne-o poate împlini? Atunci ce motive am avea să fim nemulţumitori, să spunem lucruri ruşinoase, vorbe nechibzuite sau glume proaste fără bun simţ?

v.5: τουτο γαρ εστε γινωσκοντες οτι πας πορνος η ακαθαρτος η πλεονεκτης ος εστιν ειδωλολατρης ουκ εχει κληρονομιαν εν τη βασιλεια του χριστου και θεου

Pentru că ştiţi aceasta, cunoscând că nici un curvar, sau necurat, sau lacom de bani, care este un idolatru, nu are moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.

–  Pentru că ştiţi aceasta. Efesenii ştiau ceea ce apostolul urma să le reconfirme şi anume că:

,,nici un curvar, sau necurat, sau lacom de bani, care este un idolatru, nu are moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu”.

Ei ştiau deoarece el petrecuse mult timp cu ei la începutul lucrării sale în Efes şi le predicase lucrurile acestea.  Ştiau destul de bine de la convertirea lor că, dacă erau găsiţi ca trăind într-un continuu păcat şi găsind plăcere în el, nu erau ai Lui şi nici ca având moştenire în Împărăţia Lui şi a Tatălui. Nu poţi toată viaţa până la moarte să trăieşti în moarte spirituală şi apoi când mori să te aştepţi că mergi în Raiul lui Dumnezeu. Cui îi place să se mintă frumos toată viaţa la final îşi va secera roadele.

Ultima parte a versetului arată pe Cristos ca fiind deopotrivă cu Dumnezeu (Tatăl şi Duhul).

v.6: μηδεις υμας απατατω κενοις λογοις δια ταυτα γαρ ερχεται η οργη του θεου επι τους υιους της απειθειας

Nimeni să nu vă amăgească prin cuvinte goale, căci pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

– Nimeni să nu vă amăgească prin cuvinte goale. Atunci ca şi acum sunt mulţi care predică după placul ascultătorilor şi le spun vorbe pe care aceştia şi-ar dori să le audă. Curvarul vrea să audă că păcatul lui este o modă a culturii în care trăm. Imoralul doreşte să audă că imoralitatea este o virtute demnă de laudă. Lacomul de bani doreşte să fie apreciat pentru capacităţile sale de ,,descurcăreţ”. În loc să le de-a sare, ei dau dulceaţă şi în loc să pască io, ei distrează capre.

–  căci pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Mânia lui Dumnezeu se revarsă totdeauna împotriva păcatului şi peste păcătosul neascultător. Expresia: ,,Dumnezeu urăşte păcatul dar iubeşte păcătosul” nu vine din Biblie ci din teologia celor ce amăgesc cu vorbe goale. Dumnezeu urăşte atât păcatul cât şi păcătosul răsplătindu-l pe măsură:

,, Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel rău; şi sufletul Său îl urăşte pe cel care iubeşte violenţa.El va ploua peste cei răi curse, foc şi pucioasă şi partea paharului lor va fi un vânt arzător.” – Psalmii 11.5-6.

v.7: μη ουν γινεσθε συμμετοχοι αυτων

Deci nu fiţi împreună-părtaşi cu ei!

A fi părtaşi cu cineva înseamnă a lua parte la o anumită acţiune cât şi la consecinţele acesteia. Apostolul avertizează în text că proverbul ,,după faptă şi răsplată” este cât se poate de adevărat.

v.8: ητε γαρ ποτε σκοτος νυν δε φως εν κυριω ως τεκνα φωτος περιπατειτε

Pentru că odinioară eraţi întuneric, dar acum, lumină în Domnul; umblaţi ca nişte copii ai luminii

Pentru că odinioară eraţi întuneric. Înainte de naşterea din nou, fraţii din Efes, au fost în întunecime spirituală datorită moştenirii păcatului adamic. Această idee a mai fost introdusă de apostol în cap.2.11-12 şi 4.18. Acest întuneric al morţii ne făcea pe toţi, ca să nu putem vedea strălucind evanghelia lui Isus Cristos, care este chipul lui Dumnezeu (2Corinteni 4.4).

–  dar acum, lumină în Domnul. Versetul descrie starea de altădată şi starea din prezent. Practic ce i-a făcut pe fraţii efeseni să fie lumină? Aprinderea scânteii de viaţă făcută de Duhul conform hotărâri luate în planul etern. Efesenii erau lumină deoarece urmau prin credinţă, pe Domnul lor pe care nu-L văzuseră cu ochiul de carne – Ioan 12.45.

umblaţi ca nişte copii ai luminii. Copiii luminii umblă în aşa fel încât nu se ruşinează de faptele lor, dacă sunt cercetaţi. Dacă au viaţă spirituală, nu fug în întuneric ca să-şi ascundă faptele, ci vin în lumina Cuvântului fără remuşcări. Vin cu o sinceritate şi cu o conştiinţă curată. Umblarea în lumină constă în ghidarea după poruncile Domnului Isus, scrise în voia revelată a Noului Testament.

v.9: ο γαρ καρπος του πνευματος εν παση αγαθωσυνη και δικαιοσυνη και αληθεια

pentru că rodul luminii este în orice bunătate şi dreptate şi adevăr,

pentru că rodul luminii. Sunt faptele făcute de copiii luminii. Fapte ce scot în evidenţă o natură dumnezeiască. Acest rod al luminii nu poate să existe în oamenii morţi spiritual. Ei nu pot să aibe acest rod deoarece natura adamică nu le permite. Aici este aplicabil principiu:

,,Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.  Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.” Matei 7. 16b.-18.

–  este în orice bunătate şi dreptate şi adevăr. Bunătatea, dreptatea şi adevărul sunt rădăcinile din care cresc faptele bune ale copiilor luminii. După aceste rădăcini deosebim repede pe fiii luminii de fiii întunericului.

v.10: δοκιμαζοντες τι εστιν ευαρεστον τω κυριω

încercând ce este plăcut Domnului;

încercând. În greacă δοκιμάζοντες (dokimazontes) are sensul de discernământ. Apostolul îndeamnă la o cernere spirituală a lucrurilor în care umblăm. El nu îndeamnă cum auzeam noi altădată de la învăţătorii neamului nostru: ,, Crede şi nu cerceta”.

–  ce este plăcut Domnului. Fiii luminii sunt echipaţi de Dumnezeu pentru a deosebi lucrurile întunericului de cele ale luminii. Ei au lumină spirituală în ei prin prezenţa Duhului care îi călăuzeşte şi îi învaţă. Motiv pentru care dacă eşti învăţat de Duhul şi călăuzit, nu poţi fi condamnat de nimeni:

,, Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni” (1Cor. 2.15).

v.11: και μη συγκοινωνειτε τοις εργοις τοις ακαρποις του σκοτους μαλλον δε και ελεγχετε

şi nu aveţi comuniune cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci, mai degrabă, dezaprobaţi-le

– şi nu aveţi comuniune cu lucrările neroditoare ale întunericului. Natură nouă acţionează şi judecă lucrurile după alte standarde. Acestea trebuie să se reflecte şi în viaţa de zi cu zi pe care o trăieşte alesul pe pământ. Natura nouă exclude şi urăşte faptele moarte pe care le făceam când trăiam în întuneric. Aceste fapte moarte sau neroditoare nu ne sunt de folos cu nimic pentru viaţa noastră veşnică, nici nouă nici celorlalţi oameni. Şi dacă nu folosesc la nimic decât păcatului, trebuie să stăm departe de ele.

ci, mai degrabă, dezaprobaţi-le. De ce să le dezaprobăm mai degrabă? Pentru că nu numai că sunt nefolositoare dar sunt şi dăunătoare. Păcatul dăunează totdeauna omului spiritual. Îi poate strica mărturia în faţa oamenilor atât de mult încât chiar numele lui Dumnezeu poate fi batjocorit. Din acest motiv trebuie stat departe de lucrările neroditoare ale întunericului şi să le dezaprobăm. Dacă aprobăm sau promovăm păcatul găsind chiar de buni pe cei ce-l fac, nu suntem regeneraţi în interior şi nu trăim în lumină.

v.12: τα γαρ κρυφη γινομενα υπ αυτων αισχρον εστιν και λεγειν

pentru că este ruşinos şi a spune cele făcute de ei în ascuns.

Păcatul aduce totdeauna ruşine, oricât de mărunt sau de grav ar fi el. Fie că este făcut în ascuns sau pe faţă, păcatul este păcat! Nu trebuie să ne fălim cu el deoarece are atât de mare putere încăt poate păta conştiinţa multor fraţi sau oameni nemântuiţi. De aceea nu cred că este bine şi nici plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor să ne prezentăm mărturiile personale zugrăvind păcatul în mod îmbietor. El este atât de contagios încât poate molipsi foarte repede pe cei care l-au practicat sau încă îl mai practică. În loc să devenim un prilej de binecuvântare cum intenţionam, putem deveni foarte repede prilej de poticnire.

Nu vi s-a întâmplat să auziţi de la Satan în ureche îndemnuri de genul: ,, Fă-i şi tu, nu ai auzit că şi fratele a făcut? Ce tu eşti mai sfânt?” De aceea cred că rebuie mare atenţie cum prezentăm şi ce prezentăm! Cred că uneori păcatele trebuie să le lăsăm acolo în ,,marea uitării” şi să nu mai facem pe scafandri aducându-le la suprafaţă! Dacă Dumnezeu ni le-a aruncat acolo, El ştie de ce.

v.13: τα δε παντα ελεγχομενα υπο του φωτος φανερουται παν γαρ το φανερουμενον φως εστιν

Dar toate, fiind date pe faţă, sunt arătate de lumină, pentru că ceea ce face ca totul să fie arătat este lumina.

Dar toate, fiind date pe faţă, sunt arătate de lumină. Lucrurile ruşinoase făcute în ascuns sunt expuse pe faţă de lumina Cuvântului lui Cristos. Nu va rămâne nimic ascuns nici pentru cei necredincioşi, nici pentru cei credincioşi. Înaintea lui Dumnezeu nu există păcate secrete sau păcate cu autor necunoscut. La El totul este gol şi descoperit.

pentru că ceea ce face ca totul să fie arătat este lumina. Înainte de naşterea din nou credeam că întunericul din noi este lumină. Abia când Dumnezeu a aprins scânteia de viaţă în noi şi ne-a înviat spiritual am văzut în ce întuneric gros trăiam şi ne-a venit silă de condiţia noastră mizeră. De atunci am rămas cu repulsia asta faţă de păcat şi întunecimea lui şi de fiecare dată când îl mai comitem ne scârbim de el şi încercăm să ne curăţim cât mai repede, ca de o ,,haină mânjită”. Lumina adevărată ne arată aşa cum suntem pe interior. Procesele de conştiinţă şi expunerea permanentă în lumină este o binecuvântare pentru viaţa în Cristos.

v.14: διο λεγει εγειραι ο καθευδων και αναστα εκ των νεκρων και επιφαυσει σοι ο χριστος

De aceea zice: „Trezeşte-te tu, care dormi, şi înviază dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine.

Versetul 14, este citat spre a întări cele afirmate în versetul 13. Pavel citează versetul 1 din Isaia 60, pentru a demonstra că Domnul Isus este Lumina ce străluceşte peste orice om înviat spiritual şi toate faptele sale sunt descoperite şi nu îi pot rămâne în secret.

,,Ridică-te, străluceşte, pentru că lumina ta a venit şi gloria Domnului a răsărit peste tine!” – Isaia 60.1.

Textul nu sugerează o trezire proprie din moarte spirituală, ci mai degrabă o responsabilizare a faptului că trebuie să fii lumină ce străluceşte în întuneric şi să trăieşti conştient de prezenţa Domnului Isus în tine.

v.15: βλεπετε ουν πως ακριβως περιπατειτε μη ως ασοφοι αλλ ως σοφοι

Vedeţi deci cu grijă cum umblaţi, nu ca neînţelepţi, ci ca înţelepţi,

Îndemnul părintesc al apostolului, este deci să umblăm înţelept în conformitate cu Lumina Dumnezeiască de care am fost schimbaţi şi cu statutul de copiii înfiaţi. O umblare înţeleaptă necesită multă atenţie, rugăciune, veghere, căutarea voii lui Dumnezeu şi ascultare de voia revelată de Cuvântul scris. Umblarea neînţeleaptă ne-ar face să coborâm de la nivelul de copiii adoptaţi, la nivelul de trăire nedemn al oamenilor de rând, care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

v.16: εξαγοραζομενοι τον καιρον οτι αι ημεραι πονηραι εισιν

răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele.

răscumpărând timpul. Timpul – καιρὸν (kairon). Umblaţi înţelept răscumpărând timpul pentru că zilele sunt rele. Aceasta cred că ar trebui să fie deviza fiecăruia care iubeşte venirea Domnului. Fiecare dintre noi a pierdut şi încă mai pierde timp preţios, lenevind sau risipindu-l ocupându-se cu nimicuri pieritoare.  Îl pierdem pentru că nu conştientizăm că Domnul ne-a lăsat aici cu un scop, pe care trebuie să îl împlinim. Cu cât îl împlinim mai repede grăbim venirea Lui sau plecarea noastră la El.

pentru că zilele sunt rele. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne purtăm înţelept răscumpărând timpul. Păcate, ispite, necazuri, dureri, boli, lacrimi, moarte, sunt la tot pasul. Erau în timp de persecuţie în zilele în care scrie Pavel şi sunt şi azi când este libertate religioasă. De aceea trebuie profitat de fiecare secundă pe care o trăim aici, să o trăim spre gloria Lui, conştienţi de lucrurile spirituale încredinţate fiecăruia spre administrare.

v.17: δια τουτο μη γινεσθε αφρονες αλλα συνιεντες τι το θελημα του κυριου

De aceea, nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.

Duhul Sfânt ne dă pricepere şi înţelegere în lucrurile de sus. Dacă cineva nu pricepe ce doreşte Domnul de la el, să ceară de la Dumnezeu la fel ca psalmistul, şi Domnul îi va da:

,, Mainile Tale m-au facut si m-au intocmit; da-mi pricepere, ca sa invat poruncile Tale!” Ps.119.73.

Voia Domnului este ,,umblaţi înţelept răscumpărând timpul”. Fiecare să ne rugăm ca să ştim cum să ne gestionăm timpul, spre gloria lui Dumnezeu.

v.18: και μη μεθυσκεσθε οινω εν ω εστιν ασωτια αλλα πληρουσθε εν πνευματι

Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este destrăbălare, ci fiţi umpluţi de Duh,

Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este destrăbălare. Un om beat nu poate pricepe voia lui Dumnezeu şi nici nu poate gestiona timpul ca să îşi răscumpere vremea pierdută. El este mânat de dorinţe, ambiţii egoiste şi pofte neîmplinite. El are o minte nestatornică care îi joacă feste şi numai este stăpân pe sine. Vinul ,,dezleagă limba”, gura  vorbeşte prostii şi de multe ori nici nu îşi mai aminteşte ce a spus. Un astfel de om nu poate fi serv al lui Dumnezeu sau ambasador al lui Cristos, trimis împuternicit ca să Îi îndeplinească solia. Un astfel de om nu va avea nicicând credibilitate. Cuvântul lui Dumnezeu în gura sa ar fi privit ca o perlă în râtul unui porc.

Gândiţi-vă vă rog la Ioan Botezătorul, ce impact ar fi avut el dacă ar fi venit beat în pustia iudeii ca să predice poporului pocăinţa spre iertarea păcatelor? Ar mai fi fost întrebat el cu strângere de inimă de către farisei cine este? Nu! Ar fi fost descalificat din start! La fel este şi cu orişicine spune că este urmaşi al lui Cristos!

ci fiţi umpluţi de Duh. Cel mai minunat lucru care i se potriveşte unui urmaş al Domnului! Nu îmbuibat cu mâncare sau băutură ci plin de puterea lui Dumnezeu. A fi îmbătat cu vin însemnă să fii sub controlul destrăbălări carnale, a fi plin de Duhul, înseamnă să fii sub controlul total al voii lui Dumnezeu.

Vă aduceţi aminte ce a spus Domnul lui Aaron, după ce omoară pe Nadab şi Abihu, când aceştia aduc foc străin la altar:

„Tu şi fiii tăi împreună cu tine să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, când veţi intra în Cortul întalnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii voştri, ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat, şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.” – Levitic 10.9-11.

Aşa că mare atenţie cine te înflăcărează, vinul sau Duhul Domnului! Cine îţi dezleagă limba punându-ţi cuvinte în gură, Duhul sau aburii alcoolului.

Mai nou, Satana însuşi influenţează pe unii care promovează ,,beţia în duhul” şi îi face ca să se mişte ca un om în stare de ebrietate, să gesticuleze, să vorbească sau să se împleticească şi chiar să cadă pe jos. Şi toate aceste manifestări, fiind puse pe seama Duhului Sfânt! Ce blasfemie şi câtă orbire!

v.19: λαλουντες εαυτοις ψαλμοις και υμνοις και ωδαις πνευματικαις αδοντες και ψαλλοντες εν τη καρδια υμων τω κυριω

vorbind între voi cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale, lăudând şi cântând Domnului în inima voastră

–  fiţi umpluţi de Duh vorbind între voi cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale. Omul beat cu vin oricât s-ar strădui nu poate vorbi cu psalmi şi cântări spirituale. În schimb omul treaz poate lăuda foarte frumos pe Domnul chiar dacă vocea nu îl ajută. De multe ori fredonăm cântece spirituale în gând şi acelea sunt cele mai melodioase şi mai bine cântate melodii.  Ele sunt ascultate de Dumnezeu atunci când sunt înălţate dintr-o inimă plină de mulţumire şi recunoştinţă.

În vereset se face referire la  trei categorii de cântări:

  1. a) Psalmii – Ψαλμοῖς (Psalmois), care erau cântări evreieşti inspirate de Duhul care preamăreau pe Dumnezeul Triunic pentru lucrările Sale în general.
  2. b) cântări de laudă – ὕμνοις (hymnois), care erau adresate  la adresa Domnului Isus şi a lucrării Sale de răscumpărare (ex: Hallel (laudă) cântări cântate de Domnul din Ps. 118, cu ucenicii după ce Domnul a instituit Cina – Mat. 26.30.)
  3. c) cântări spirituale – ᾠδαῖς πνευματικαῖς (ōdais pneumatikais). Diferenţa între  această categorie şi celelalte două, este că aceasta de la urmă este categoria cântărilor neisuflate direct de Duhul, dar biblice în mesaj şi melodie.

 şi cântând Domnului în inima voastră.

Expresia cântând în textul grecesc – ψάλλοντες (psallontes) = a ciupi un instrument cu coarde, gen  harpă ( http://biblehub.com/thayers/5567.htm ).  Ea arată că după cum Psalmi cântaţi era acompaniaţi şi de instrument cu coarde ce vibrau la atingere, la fel să vibreze şi inima noastră de bucurie şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut pentru noi.

Nicio cântare spirituală de atunci nu semăna cu ,,manelizarea” din zilele noastre sau cu rock-ul, rap-ul, hip hop-ul creştin de astăzi. Acestea de la urmă sunt o ,,cacofonie muzicală” şi au mai mult în comun cu spiritismul tribal voodoo, decât cu religia plină de pace, promovată de Domnul Isus.

De aceea mare atenţie la ce vibrează coardele inimii tale, ele sunt asemănătoare unei harpe. Pot cânta la ea Dumnezeu, dar şi diavolul!

v.20: ευχαριστουντες παντοτε υπερ παντων εν ονοματι του κυριου ημων ιησου χριστου τω θεω και πατρι

mulţumind întotdeauna pentru toate Celui care este Dumnezeu şi Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos,

– mulţumind întotdeauna pentru toate. O inimă care îi cântă totdeauna lui Dumnezeu este o inimă mulţumitoare. Trebuie să-I cântăm şi să îi mulţumim pentru toate lucrurile:

,,Şi totul, orice faceţi în cuvânt sau în faptă, faceţi toate în Numele Domnului Isus, mulţumind lui Dumnezeu Tatăl prin El.” – Coloseni 3.17.

Trebuie să îi mulţumim pentru binele şi pentru răul pe care-l primim deoarece toate lucrează împreună spre binele nostru veşnic – Romani 8.28.

Celui care este Dumnezeu şi Tată, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. Trebuie să Îi mulţumim Tatălui, în Numele Fiului. De ce? Pentru că prin Ei şi lucrarea Lor măreaţă de har, am căpătat înfierea şi statutul de copiii adoptaţi. Aceste aspecte au fost dezbătute în cap.1.3-11.

v.21: υποτασσομενοι αλληλοις εν φοβω θεου

supunându-vă unii altora în teamă de Hristos.

Supunerea în teamă sfântă unii altora, nu trebuie să se facă decât, după Legea lui Cristos. Nu trebuie să credem că acest verset promovează clerul biserices organizat pe trepte ierarhice, căruia trebuie să i ne supunem orbeşte. În faţa lui Dumnezeu toţi fraţii şi surorile suntem egali. Nu există unii mai superiori sau mai egali decât alţii. Diferiţi ne face responsabilitatea acordată fiecăruia de Dumnezeu, fie în viaţa de familie, fie în viaţa Adunării.

De la acest verset până în cap. 6 cu versetul 9, Pavel aminteşte ordinea autorităţii începând cu celula de bază a societăţii, ordine ce a fost ruinată de diavol încă din Eden. El descrie ordinea corectă, autoritatea şi responsabilităţile soţilor creştini, copiilor din familiile creştine, sclavilor creştini şi stăpânilor de sclavi care erau copii ai Domnului.

v.22: αι γυναικες τοις ιδιοις ανδρασιν υποτασσεσθε ως τω κυριω

Soţiilor, supuneţi-vă  soţilor voştri ca Domnului,

Soţiilor. În verset este vorba de fiecare soţie creştină în parte. Pavel foloseşte sensul generic, folosind singularul pentru plural.  Ce se aplică unei singure soţii, este valabil pentru toate celelalte în parte.

supuneţi-vă. De ce începe cu soţiile? Pentru că Eva a fost creată ultima şi s-a răzvrătit prima. Nu a fost ascultătoare, a fost  ispitită şi înşelată de Satan, încălcând porunca lui Dumnezeu. Soţiei i se cere supunere pentru că Adam a fost creat primul şi ea a fost creată ca să fie un ajutor potrivit bărbatului ei:

,,Pentru că Adam a fost întocmit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, a ajuns la călcare de poruncă.” 1Timotei 2.13-14.

Supunându-se autorităţii soţului ei, practic o soţie se supune Domnului. Orice soţie care îşi nesocoteşte soţul din punct de vedere biblic, este o soţie răzvrătită împotriva Domnului. Femeia creştină se supune bărbatului ei din dragoste pentru Domnul, în lumina celor înţelese în legea creaţiei,  soţul ei neimpunându-şi autoritatea cu forţa.

–  soţilor voştri. În greacă este τοῖς  ἰδίοις ἀνδράσιν (tois idiois andrasin) = propriilor voştri soţi. Expresia face referire la ideea din Geneza că soţul şi soţia au fost creaţi unul pentru altul încât sunt priviţi ca un singur trup – lit. o singură carne, (exact cum carnea corpului lui Adam, era şi a Evei şi viceversa):

,,Şi omul a zis: „Aceasta este acum os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbat“.De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi vor fi un singur trup.” – Geneza 2.23-24.

Textul nu poate fi atribuit şi aplicat în contextul cuplurilor formate din persoane căsătorite de acelaş sex. Acestea sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu, pervertind scopul creaţiei şi răsturnând ordinea şi autoritatea trasată de Creator de la facerea lumii. Aceste persoane trebuie să se pocăiască de nelegiuirile lor şi să urmeze ordinea poruncită de Creator – Gen.2.24.

–  ca Domnului. Dumnezeu binecuvântează o familie în care cei doi îşi îndeplinesc cu sfinţenie rolurile lăsate de Dumnezeu. Femeia supunându-se autorităţii soţului ei, este privită ca fiind supusă lui Dumnezeu. Ea trebuie să se supună chiar dacă Dumnezeu a înzestrat-o cu mai multă capacitate administrativă sau mai multă inteligenţă. Conştientizând lucrul acesta şi supunându-se dovedeşte iubire faţă de Dumnezeu şi preţuire faţă de soţul pe care i l-a dat Domnul.

Nu noi am ales cine să fie cap reprezentativ al omenirii (Adam) sau cap într-o  familie. Dumnezeu a ales lucrul acesta şi ştim că tot ce hotărăşte sau face El este bine, şi rămâne ,,Da şi Amin!”.

  1. 23: οτι ο ανηρ εστιν κεφαλη της γυναικος ως και ο χριστος κεφαλη της εκκλησιας και αυτος εστιν σωτηρ του σωματος

pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului.

– pentru că soţul este cap al soţiei. Soţul din fiecare familie este rânduit de Dumnezeu, cap al familiei şi al propriei soţii.  Aici nu este vorba de vre-un soţ mistic universal vizibil sau invizibil, la nivelul întregii planete. Apostolul foloseşte pentru soţ, sensul generic şi anume: ce este aplicat unui soţ creştin, se aplică fiecăruia în parte din fiecare familie creştină.

Soţul este capul soţiei încă de la creaţie înainte de cădere pentru că:

,,nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat” -1Corinteni 11.8.

Regula aceasta a rămas de atunci până acum şi va rămâne până la sfârşitul generaţiilor. În timpul noului Legământ în care ne aflăm apostolul afirmă clar:

,,vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.” 1Corinteni 11.3.

Această regulă – ,,bărbatul cap”, este confirmată chiar şi prin faptul că Dumnezeu a avut totdeauna capi de legăminte bărbaţi şi nu femei.

Expresia ,,bărbatul este capul şi soţia gâtul”, este o expresie sfidătoare la adresa ordinii stabilite de Dumnezeu şi trebuie privită ca o glumă de prost gust şi evitată  de sfinţii care cunosc adevărul şi spun că se supun Domnului Cristos din dragoste.

De ce trebuie evitată? Pentru că bărbatul este capul soţiei după cum Cristos este Capul bărbatului! Nu cred că ar fi vreunul din bărbaţi atât de nesăbuit încât să spună că el este ,,gâtul” în relaţia pe care o are cu Domnul Isus Cristos.

– după cum şi Hristos este Cap al Adunării.

Cap al Adunării înseamnă că  doctrinele stabilite de El în Noul Legământ nu sunt negociabile, nu pot fi supuse chestionării sau votului. Adunarea Sa, nu poate fi una LEGISLATIVĂ, ci doar EXECUTIVĂ!  Ce a învățat El și poruncit, Adunarea trebuie să ducă la îndeplinire şi în acelaş timp să păstreze cu cea mai mare fidelitate. În momentul în care noi ca Adunare, intervenim și modificăm legile și rânduieli  stabilite de El, nu mai putem avea pretenția că El ne este Cap peste Adunarea noastră.

În momentul când Adunarea se dezice de Legea Domnului Isus în mod deliberat şi dezărtează rupând rândurile, acea Adunare a devenit una care nu mai are Cap pe Domnul, ci pe aceia care i-au schimbat Legea sfântă.

Toate bisericile care urmează învățătura unui bărbat sau a unei femei (fie vre-un papă, Luther, Calvin, Branham sau Ellen G.White, etc…), în loc de învățătura lui Cristos, acele biserici au cap pe acel bărbat sau pe acea femeie.

Pentru a fi Cap, trebuie ca Biblia să reprezinte autoritatea finală în tot ceea ce înseamnă credință și practică.

Adunarea este sub Hristos ca şi Cap al ei, la fel cum o soţie este sub autoritatea soţului ei ca şi cap al ei. Acesta este adevărul central al acestui verset şi cel mai corect poate fi prezentat în desenul următor:

Isus Cristos

    sau

  (soţul)

Adunarea

   sau

 (soţia)

Reprezentarea aceasta este cea scripturală deoarece, chiar apostolul Pavel, descrie pe unii membrii ai Adunării ca fiind: ureche, ochi, nas, gură, după cum ne învaţă în întâia sa epistolă către Corinteni:

,, Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?  Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.” ” – 1Corinteni 12.16-18, 21.

În conformitate cu această poziţie reprezentată mai sus, Domnul Isus poate fi Cap al oricărei Adunări locale, şi vizibile, (din: Corint, Efes, Colose, Filipi, Pergam, Smirna, Filadelfia, Ierusalim, etc… ), după cum fiecare bărbat este cap al soţiei sale în familia sa.

Domnul Isus este privit ca Mire pentru fiecare Adunare locală în parte, şi fiecare Adunare în parte este privită ca Mireasă a Sa. De aceea avem de multe ori termenul Adunare folosit la plural.

El este Mântuitor al trupului.  Cine este viu spiritual este o persoană mântuită. Adunarea fiind compusă din mai mulţi membrii născuţi din nou este normal să aibe pe Domnul Isus ca Mântuitor.

El este mântuitor deoarece Adunarea este comparată cu un corp uman viu sau cu un Templu zidit din pietre vii spiritual. Toţi regeneraţii sunt mântuiţi şi nu poate exista regenerare fără salvare.

v.24: αλλ ωσπερ η εκκλησια υποτασσεται τω χριστω ουτως και αι γυναικες τοις ιδιοις ανδρασιν εν παντι

Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, aşa şi soţiile soţilor lor, în toate.

Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos. Domnul Isus ne-a iubit cu o dragoste jertfitoare necondiţionată pe noi mădularele trupului Adunării locale. La această dragoste noi trebuie, nu să răspundem cu răzvrătire sau ură, ci trebuie să răspundem cu dragoste ce se supune poruncilor Sale, descoperite în voia revelată a Noului Legământ.

aşa şi soţiile soţilor lor, în toate. La fel şi soţiile trebuie să răspundă cu aceeaş dragoste în supunere faţă de soţii lor care sunt priviţi ca şi cap. Motivul pentru care trebuie să se supună este explicat de apostol în versetul următor:

v.25: οι ανδρες αγαπατε τας γυναικας εαυτων καθως και ο χριστος ηγαπησεν την εκκλησιαν και εαυτον παρεδωκεν υπερ αυτης

Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea,

Acesta este motivul supunerii din dragoste al soţiei faţă de bărbatul ei.  Acesta este motivul pentru care şi Adunarea trebuie să se supună din dragoste Capului ei – Domnul Cristos.

Acest verset ridică dragostea soţului creştin faţă de soţia sa, la un nivel atât de profund încât acesta să fie capabil să se jertfească pentru ea. În vederea dragostei acesteia jertfitoare şi a relaţiei atât de profunde i se porunceşte soţiei să se supună recunoscându-şi soţul ca şi cap. Domnul Isus a iubit Adunarea Sa încât şi-a dat viaţa pentru ea. Nici dragostea noastră nu se cere să fie mai mică.

Principiul lăsat este următorul: soţul oferă dragoste jertfitoare, soţia loialitate şi supunere.

Dar cum lumea în care trăim zace în cel rău, pot exista şi situaţii în care bărbatul să ceară lucruri contrare Legii lui Cristos. În asemenea cazuri soţia nu este datoare să i se supună. Trebuie să îi explice soţului în dragoste motivul şi să se roage pentru acesta să înţeleagă care este voia lui Dumnezeu, cea sfântă şi plăcută.

v.26: ινα αυτην αγιαση καθαρισας τω λουτρω του υδατος εν ρηματι

ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt,

ca s-o sfinţească. Sfinţire = punere deoparte, consacrare sau dedicare totală. Murind pentru Adunarea Sa, Domnul Isus şi-a consacrat-o pentru Sine.  Domnul promite că El se va îngriji de ea, de toate nevoile ei  spiritual şi materiale. În baza acestei promisiuni El rămâne Cap şi Soţ  iubitor până la sacrificiu. De la Mireasa Sa, se cere loialitate, supunere şi iubire necondiţionată.

În această relaţie nu este permis adulterul spiritual al Adunării cu statul sau cu bisericile apostaziate. Nicio soţie loială soţului ei, nu merge la vecin să ceară iubire, protecţie sau ajutor financiar cum se întâmplă în relaţia biserică – stat de astăzi. Şi nici o fecioară loială logodnicului ei, nu este văzută pe ,,centură făcând trotuarul cu prostituatele”.

La fel trebuie privite lucrurile şi când vine vorba de Adunarea Sa, pusă deoparte sau dedicată doar pentru El.

după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt. Consacrarea Adunării pentru Domnul ei, trebuie să fie un proces continuu. Domnul ţine Adunarea Sa curată prin auzirea, primirea şi împlinirea Cuvântului:

,,Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus.” – Ioan 15.3.

Spălarea cu apă nu este scufundarea în apă a membrilor şi nici botezul în Duhul de la Cincizecime, ci este o metaforă ce ilustrează curăţirea spirituală de întinăciunea păcatului.

v.27: ινα παραστηση αυτην εαυτω ενδοξον την εκκλησιαν μη εχουσαν σπιλον η ρυτιδα η τι των τοιουτων αλλ ινα η αγια και αμωμος

ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ca să fie sfântă şi fără cusur.

ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă. Scopul consacrării şi curăţirii spirituale este ca Această Adunare a Lui să devină perfectă şi plină de glorie aşa cum este şi El.

neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ca să fie sfântă şi fără cusur. Acest aspect îl va avea în ziua răpirii la glorificare. Până atunci Adunarea se curăţeşte zilnic de pete şi zbârcituri; fiecare membru în particular cât şi Adunarea ca întreg prin exersarea disciplinei.

v.28: ουτως οφειλουσιν οι ανδρες αγαπαν τας εαυτων γυναικας ως τα εαυτων σωματα ο αγαπων την εαυτου γυναικα εαυτον αγαπα

Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi.

Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cuvântul astfel înseamnă după cum. Deci după cum şi-a Iubit Domnul Isus Adunarea Sa, la fel şi soţii să-şi iubească soţiile lor ca pe propriile trupuri. Este o idee nouă lucrul acesta? Nu deoarece încă din Eden exista conceptul că soţul şi soţia au fost creaţi unul pentru altul încât sunt priviţi ca un singur trup – lit. o singură carne, (exact cum carnea corpului lui Adam, era şi a Evei şi viceversa).

Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi. Aici nu este vorba de iubirea de eu-lui propriu ci de dragostea agape altruistă, după modelul lăsat de Domnul nostru şi explicat în v.25.

  1. 29: ουδεις γαρ ποτε την εαυτου σαρκα εμισησεν αλλ εκτρεφει και θαλπει αυτην καθως και ο κυριος την εκκλησιαν

Pentru că nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Adunarea:

Domnul ne-a dat spre îngrijire şi administrare temporală vasul acesta de lut. Din instinct nimeni nu se automutilează sau îşi ruinează trupul cu drag, ci  fiecare dintre noi îl protejăm cât putem de bine şi îl hrănim, deoarece de bunăstarea lui depinde viaţa şi dispoziţia noastră.

La fel cum ne iubim trupurile trebuie să ne iubim şi soţiile. Să le iubim pentru că formăm un singur trup cu ele. Trebuie să le iubim la fel cum Domnul iubeşte Adunarea Sa. El o iubeşte, o îngrijeşte, o hrăneşte şi o creşte, deoarece ea este privită ca fiind din El – cap.4.16:

,,Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

v.30: οτι μελη εσμεν του σωματος αυτου εκ της σαρκος αυτου και εκ των οστεων αυτου

v.31: αντι τουτου καταλειψει ανθρωπος τον πατερα αυτου και την μητερα και προσκολληθησεται προς την γυναικα αυτου και εσονται οι δυο εις σαρκα μιαν

pentru că suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale

„De aceea va lăsa omul pe tată şi pe mamă şi se va lipi de soţia sa, şi cei doi vor fi un singur trup“,

Fiecare membru al unei Adunări locale şi vizibile formează împreună cu ceilalţi membrii botezaţi, trupul Adunării respective. Legăturile spirituale între ei sunt văzute ca ,,fiind una”, deoarece toţi au acelaş scop în lucrare ghidându-se după Legea lui Cristos. Supunându-se Lui în dragoste ca şi Cap, ei sunt priviţi ca şi membre ale trupului Său, după principiul stabilit la creaţie în relaţia soţ & soţie – Geneza 2.23-24.

v.32: το μυστηριον τουτο μεγα εστιν εγω δε λεγω εις χριστον και εις την εκκλησιαν

Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare.

Taina sau misterul în cartea Efeseni este enunţat în v. 6 din cap.3:

,,că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie,”

Acest lucru nu se ştia în Vechiul Testament şi nici nu ar fi fost o idee primită cu bucurie de poporul evreu. Taina implica ruperea legământului cu ei şi formarea unui nou popor compus din evrei plus neamuri şi că El le va fi Soţ şi ei soţie arătându-le o dragoste jertfitoare, încât erau priviţi ca  propriul Său trup.

v.33: πλην και υμεις οι καθ ενα εκαστος την εαυτου γυναικα ουτως αγαπατω ως εαυτον η δε γυνη ινα φοβηται τον ανδρα

Însă şi voi, fiecare, aşa să-şi iubească soţia, ca pe sine însuşi; şi soţia să se teamă de soţ.

Acest verset este îndemnul şi totodată concluzia finală a întregului pasaj de la v. 22-32.

Prin iubirea soţiei de către soţ, înseamnă că s-a înţeles corect relaţia de autoritate Cristos Cap peste Adunare şi bărbatul credincios cap peste nevasta sa.

soţia să se teamă de soţ. ,,Ca sotia sa  isi respecte soțul” este în greacă. El trebuie să îi dăruiască dragoste şi ea să îi răspundă cu respect. Aceasta este o relaţie trainică ce va fi binecuvântată de Domnul deoarece este o reflexie a relaţiei lui Cristos cu Adunarea Sa.

Nu este vorba de frică deoarece frica dezvoltă ură, nelinişte şi un mediu toxic într-o familie.

Traduceri folosite:

G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/efeseni/01/

Dumitru Cornilescu: http://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescu/efeseni/5/

Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/ephesians/

Interlinear grec – englez: http://biblehub.com/interlinear/ephesians/1-1.htm

https://aurelmunteanu.wordpress.com/2018/04/03/efeseni-5/

 

Reclame