EFESENI cap.2

Efeseni 2

Studiu Grup

,,Mărețul Har”

v.1και υμας οντας νεκρους τοις παραπτωμασιν και ταις αμαρτιαις

şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre

Începând de la acest verset, apostolul Pavel mută atenția fraților din Efes de la bogățiile harului răscumpărător la starea în care i-a găsit Duhul Sfânt pe ei înainte de a fi salvați. În acest sens le aduce aminte de moartea spirituală moștenită din Adam.

– și voi. ,,Voi” de aici sunt frații ce erau mădulare ale trupului Adunării din Efes. Numindu-i în felul acesta, îi readuce cu picioarele pe pământ la realitatea existentă după ce s-au bucurat câteva momente de mântuirea pozițională descrisă în versetele de început ale epistolei.

– erați morți. Pavel introduce acum doctrina biblică a incapacității umane sau depravării totale. Această moarte spirituală a survenit exact în clipa când Adam și Eva au mâncat din fructul cunoștinței binelui și răului, călcând porunca revelată a lui Dumnezeu. În acel moment duhul lor a murit și intelectul, conștiința, sentimentele și voința i-au fost ruinate de păcat. De atunci toți urmașii născuți după chipul lui Adam căzut, acționează conform naturii sale păcătoase și duhului mort.

Cuvântul de aici este nekrous și apare de 130 de ori în Noul Testament. Această incapacitate sau depravare totală a omului, nu înseamnă că fiecare om este cât poate fi el de rău, ci aceasta înseamnă că fiecare parte a omului a fost afectată în mod negativ de păcat.

Datorită acestei morți, după păcat oamenii nu mai pot să:

– caute pe Dumnezeu într-un mod mântuitor – Romani 3.11.

– se bazeze pe inima lor – Ieremia 17.9

– aibe posibilitatea de a alege cui să slujească lui Dumnezeu sau Satanei deoarece se nasc sclavi în cursa Satanei – 2 Timotei 2.26.

– susțină teoria voinței la punctul zero, pentru că toți au voința captivă naturii lor – Ieremia 13.23.

– vină singuri la Dumnezeu fără să fie trași sau fără să le fie dat de sus – Ioan 6.44, 65.

– în greşelile şi în păcatele voastre. Acesta este mediul în care trăiește omul mort spiritual. Acest mediu al greșelilor și păcatelor este izvorât din moartea spirituală. Moartea spirituală este cauza și efectele sunt greșelile și păcatele. Noi nu suntem păcătoși deoarece păcătuim continuu, ci suntem păcătoși și morți datorită păcatului lui Adam. Pentru omul neregenerat de sus, a trăi în păcate și greșeli este ceva natural, este o normalitate, în acest mediu el se simte ca peștele în apă. Sfințenia, pocăința, credința mântuitoare, neprihănirea, pentru el sunt străine. Nu îi sunt în natură și nu le agreează. Este ca și când ai scoate peștele din apă și l-ai ține pe nisipul fierbinte de pe malul apei.

v.2: εν αις ποτε περιεπατησατε κατα τον αιωνα του κοσμου τουτου κατα τον αρχοντα της εξουσιας του αερος του πνευματος του νυν ενεργουντος εν τοις υιοις της απειθειας

în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia, după căpetenia autorităţii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării;

– în care aţi umblat odinioară. Înainte de a fi născuți din nou, efesenii aleși, umblaseră la fel ca lumea pierdută în greșeli și păcate. Calea lor era calea lumii, plăcerile lor erau plăcerile cărnii și natura lor nu se deosebea cu nimic de a celorlalți. Harul acordat înainte de veci, mântuirea poziținonală în Cristos și nașterea din nou lucrată de Duhul, a fost singurele lucruri care a făcut diferența între ei și ceilalți efeseni.

– potrivit veacului lumii acesteia. Ei cu toții umblau după standardul și criteriile ridicate de secolul în care trăiau. Erau influențați de moda lumii în care trăiau, de vocabularul ei, de viciile ei, de idolatria și imoralitatea ei. Această afirmație taie pretenția multora că omul mort spiritual umblă sau caută pe Cristos în mod mântuitor.

– după căpetenia autorităţii văzduhului. Ba mai mult, nu numai că erau influențați în trăirea lor, de natura lor pervertită, și de lumea în care trăiau, erau influențați și de Satan. El este căpetenia autorității văzduhului. Aici apostolul arată clar cine este dumnezeul veacului în care trăiau și cine este coordonatorul tuturor oamenilor care au duhurile moarte în ei însăși.

Versetul mai scoate în evidență și faptul că există ierarhii demonice pe diferite ranguri care au căpetenii peste ele. Aceste autorități chiar dacă nu sunt prea des menționate în Scriptură, ele există.

– a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Acest duh de rebeliune al căpeteniei răzvrătite care a pătruns în omenire prin păcatul adamic, lucra atunci cât și acum în cei care sunt fii ai neascultării. Fiii aceștia ai neascultării face referire probabil la aleșii încă neregenerați care nu îi putem deosebi cu nimic de fiii pierzării.

v.3: εν οις και ημεις παντες ανεστραφημεν ποτε εν ταις επιθυμιαις της σαρκος ημων ποιουντες τα θεληματα της σαρκος και των διανοιων και ημεν τεκνα φυσει οργης ως και οι λοιποι

printre care şi noi toţi trăiam odinioară în poftele cărnii noastre, făcând voia cărnii şi a gândurilor şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.

– printre care şi noi toţi trăiam odinioară în poftele cărnii noastre. De la acest verset, vedem că apostolul Pavel se introduce și pe el împreună cu toți iudeii mântuiți ca fiind părtași naturii moarte căpătate în urma păcatului adamic. Chiar dacă au avut întâietate între națiuni prin alegerea națională, atât evreii cât și celelalte neamuri au moștenit păcatul, poftele și natura stricăcioasă supusă putrezirii. Chiar dacă era fariseu după cea mai îngustă partidă, până nu a fost înviat de Duhul pe drumul Damascului, se degrada și se descompunea în greșeli și păcate ca toți ceilalți.

– făcând voia cărnii şi a gândurilor. Orice om mort spiritual este sclav păcatului și Satanei cum a arătat apostolul în versetele de mai sus. Voința omului mort, este sclavă naturii păcătoase moștenite. Nu este la punctul zero cum se laudă umaniștii. Ea este sclavă intelectului pervertit de păcat, conștinței, dar mai ales sentimentelor! Din păcate cele mai multe decizii în viața omului sunt luate de multitudinea sentimentelor care îmboldesc omul din interior, fără să mai treacă informația prin filtrul intelectului.

Din păcate azi, mulți oameni atribuie voinţei atributul libertăţii. Aceştia fac din voinţă o entitate independentă de restul fiinţei umane. Prin aceasta, ei afirmă că viaţa omului este condusă de voinţă, el având capacitatea de a alege lucruri spirituale, de a se hotărî pentru Cristos, etc.

Biblia ne învaţă că nu voinţa este centrul fiinţei umane, care ne conduce vieţile,

aşa cum se predică de mulţi astăzi, ci inima (inima aici fiind sufletul Marcu 7:21.).

Alegerile pe care le facem (actele voinţei) sunt INFLUENŢATE de modul în care

interpretăm şi judecăm posibilităţile, de preferinţe, dorinţe, de prejudecăţi,

înclinaţii şi chiar instincte. Voinţa ia în considerare toţi factorii de mai sus şi este

influenţată de cel mai puternic dintre aceştia.

– şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Există în Biblie 3 feluri de copiii:

1) copiii ai lui Dumnezeu – Galateni 4.6.

2) copiii ai mâniei – Ef. 2.3.

3) copiii care au de tată pe diavolul – Ioan 8.44. (Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru..).

Copiii lui Dumnezeu sunt aleșii care au fost deja născuți din nou.

Copiii ai mâniei sunt numiți aleșii înainte de clipa nașterii din nou.

Copiii diavolului sunt toți aceia care nu au numele scris în Cartea Vieții Mielului.

v.4ο δε θεος πλουσιος ων εν ελεει δια την πολλην αγαπην αυτου ην ηγαπησεν ημας

Dar Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit

– Dar Dumnezeu. În ciuda faptului, că eram morți influențați de lume, diavol și natura noastră moartă, Pavel scrie ,,Dar Dumnezeu”! Nu noi, prin noi, ci ,,Dumnezeu”! Acolo este un mare ,,Dar”, prepoziție care face legătura cu starea noastră dinainte.

În acest moment, apostolul mută din nou atenția de la om, punând reflectorul pe Dumnezeu și lucrarea Sa regeneratoare. De la versetul 4, Pavel începe să le descrie firul regenerarii lor, fir care ajunge până în prezent. După ce le-a descris mantuirea pozițională în Cristos, după ce le descrie moartea spirituală în care s-au complăcut odonioară, acum apostolul le descrie cum s-a produs aducerea lor la viață.

– fiind bogat în îndurare. Apostolul îi duce din nou la început cu gândul în capitolul 1 cu 3, când descrie bogăția nemărginită a harului. Datorită acestei abundențe de îndurare au căpătat ei salvare. În ciuda ruinei spirituale ce se găsea în ei înainte de a fi născuți din nou.

– pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit. Dragostea agape, cea jertfitoare, nescimbată și necondiționată, aceasta a fost cea care ne-a adus mântuirea. Ne-a iubit cu o dragoste pe care noi nu ne-o putem imagina. Cu cât noi îl uram mai mult și ne strângeam o comoară de mânie și mai mare, cu atât mai mult dragostea Lui se revarsa peste noi.

Vă reamintesc că dragostea aceasta agape a fost dăruită din veșnicie, pe când noi nici nu existam. Ea este una veșnică și de aceea rămâne tot veșnică. Nu se schimbă în derularea timpului când se desfășoară planul etern. Ea rămâne constantă pentru noi. A fost aceeaș pe când eram morți spiritual, după ce am fost aduși la viață și va rămâne și în veșnicie. Dacă s-ar schimba, nu am mai avea un Dumnezeu imuabil.

v.5και οντας ημας νεκρους τοις παραπτωμασιν συνεζωοποιησεν τω χριστω χαριτι εστε σεσωσμενοι

fiind şi noi morţi în greşeli, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos, prin har sunteţi mântuiţi

– fiind şi noi morţi în greşeli, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos. În ciuda faptului că eram morți, după bogăția harului milei și îndurării cu care ne-a iubit, ne-a înviat mai întâi. Această înviere spirituală este tot acțiunea Lui, la fel ca toate celelalte dinainte. Diferența este că această acțiune de înviere spirituală a fost lucrată în derularea timpului, la ceasul hotărât în planul de înainte de a fi timpul.

El ne-a adus la viață, nu noi ne-am adus la viață. El este sursa vieții. Ne-a adus datorită hotărârii Sale suverane. Am fost născuţi nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu – Ioan 1.13.

– prin har sunteţi mântuiţi. Acesta este harul dat în Cristos înainte de veci! Nu pe merite, atitudini, fapte sau decizii, ci contrar a tot ce poate găsi. Gândiți-vă că lucrul acesta este accentuat mereu de Pavel în capitolul 1.

Moartea și nemeritul personal, pe de-o parte , abundența milei, dragostei și îndurări pe de alta. De aceea nimeni nu poate vedea și pricepe gloria harului atâta timp cât nu este regenerat. Mortul nu-și poate înțelege ruina spirituală, de fapt nici nu știe că este mort, decât mental. Doar cei care au luat contact cu evanghelia au auzit aceasta, ceilalți locuitori ai planetei nici nu știu. De aceea este numit har chiar și faptul că am fost născuți într-un secol, într-o anume regiune geografică sau familie unde putem auzi. Trei sferturi din populația lumii nu are parte de harul acesta.

v.6και συνηγειρεν και συνεκαθισεν εν τοις επουρανιοις εν χριστω ιησου

şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Hristos Isus,

– şi ne-a înviat împreună. El ne-a înviat, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos. Acțiunea învierii este strict meritul Lui. Aici Pavel se include și el alături de Efeseni. Această aducere la viață a avut loc în momentul în care Cristos a înviat în ziua întâi a săptămânii. De aceea botezul nostru nu este asemănat numai cu moartea, îngroparea și învierea Domnului, ci este asemănat cu moartea noastră față de păcat, cu îngroparea și învierea noastră în Cristos.

– şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Hristos Isus. Această acțiune s-a petrecut tot în acel moment al învierii Lui și nu în momentul nașterii noastre din nou. În planul etern eram văzuți acolo datorită celor hotărâte în sfat, dar realizată această așezare în cele cerești în Cristos, s-a produs după momentul morții, îngropării și învierii Lui.

A sta în Cristos în cele cerești arată, măreția și nemărginita glorie a milei și îndurării Sale. Arată și siguranța eternă a salvării în Cristos. De acolo nimeni nu te poate smulge! Nici oamenii, nici Satana și nici chiar tu însuți. Cei despre care ni se povestește nouă că au picat, nu au fost niciodată în Cristos ridicați atât de sus. Despre aleșii în Cristos se spune:

,,Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” – Ioan 10.28-29.

v.7ινα ενδειξηται εν τοις αιωσιν τοις επερχομενοις τον υπερβαλλοντα πλουτον της χαριτος αυτου εν χρηστοτητι εφ ημας εν χριστω ιησου

ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătate faţă de noi, în Hristos Isus.

– ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său. Toate câte a făcut pentru noi, le-a făcut din abundența bogățiilor Sale. Bogății acordate contrar a ceea ce meritam. Fapt pentru care vom servi la toată oastea cerească drept dovadă a milei și îndurării nesfârșite. Prin această prezență a noastră și prin semnele lăsate la Golgota, vor glorifica și mai mult harul revărsat de Creator.

– în bunătate faţă de noi, în Hristos Isus. Dacă nu exista bunătate arătată față de nemerituoși nu se învăța ce era harul. Azi din păcate se predică, un har merituos, har pe care tu îl alegi sau îl respingi după bunul plac. Harul este privit ca un lucru la care îți dai acordul sau îți faci partea. Îl accepți sau îl respingi după propriul plac. Nu mai este suveran acordat, ci în funcție de voința ta ruinată. Fraților, acesta nu este har! Este lucrare omenească!

v.8τη γαρ χαριτι εστε σεσωσμενοι δια της πιστεως και τουτο ουκ εξ υμων θεου το δωρον

Pentru că prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu:

– Pentru că prin har sunteţi mântuiţi. Apostolul Pavel accentuează încă odată aleșilor din Efes, faptul că mântuirea lor este un favor nemeritat. O grațiere din starea de vrășmaș, stare care nu pretindea nicicând un favor atât de mare.

De la acest verset, autorul începe să le demonstreze sfinților din Efes că de la început până la sfârșit, ei nu au nici cel mai mic aport sau merit în mântuirea sufletului lor. Dacă mai devreme le-a desfășurat înaintea ochilor lor planul etern și mântuirea pozițională în Cristos, acum începe să le taie orice speranță de a se încrede în proria salvare. Primul lucru pe care începe să-l demonteze este credința.

– şi aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu. Vă dați seama ce începe Pavel să explice pas cu pas?

– păi în primul rând că hotărârea mântuirii lor nu ține de ei, ci de bunul plac al lui Dumnezeu

– în al doilea rând că Isus Domnul moare pentru ei când erau în postura de vrășmaș, iertându-le toate păcatele

– în al treilea rând Duhul îi aduce la viață din morți, fără ca ei să aibe vre-o contribuție

– acum le spune că însăși credința pe care ei o au în Cristos Domnul, și aceasta este primită de sus în dar

Deci până la acest punct totul este har, abundență a bogățiilor nesfârșite acordate în Preaiubitul Său!

Mulți la acest verset încearcă să spună că harul este darul lui Dumnezeu, lăsând credința ca parte a omului în mântuire. Lucrul acesta este fals, deoarece omul mort spiritual nu are credința mântuitoare izvorând din el. Lui îi este dată din afară. Despre oameni se spune că ,, nu toți au credința” – 2 Tesaloniceni 3.2.

Dar atât harul este un dar de la Dumnezeu (Rom. 5.15: Dar darul de har nu este ca şi greşeala);

El ne-a dat nașterea din nou (Iacov 1.18: El, de bunavoia Lui, ne-a nascut prin Cuvantul adevarului, ca sa fim un fel de parga a fapturilor Lui )

pocăința este un dar de la Dumnezeu (F.A.11.18: Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa );

credința este un dar de la Dumnezeu (Ef.2.8: și aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu);

voința și înfăptuirea vin tot de la Domnul (Filipeni 2.13: Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.);

faptele bune ne-au fost rânduite mai dinainte ca să umblăm în ele (Efeseni 2.10: am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.);

mantuirea vine de la Domnul (Iona 2.9. Mântuirea vine de la Domnul.);

El ne-a dat în dar tot în ceea ce privește viața spirituală (2Petru 1. 3-4: Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti,)

Dumnezeu îi ajută pe aleși să persevereze pe cale păstrându-i până la final (2 Timotei 1.12: Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.)

Asta încearcă Pavel să le transmită, și anume că totul este dar, dat de sus așa cum a amintit cu altă ocazie aleșilor din Corint:

,,Pentru că cine te face deosebit? Şi ce lucru ai tu, pe care s nu-l fi primit? Iar dacă ai şi primit, de ce te lauzi ca şi cum n-ai fi primit?” (1 Cor.4.7.)

v.9ουκ εξ εργων ινα μη τις καυχησηται

nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.

– nu din fapte. De ce? Ca harul să rămână har! Romani 11.5-6:

,,Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.”

Întrebarea mea pentru toți care cred că au făcut ceva ca să fie mântuiți este: ,, Ce ați mai putea adăuga voi, pe lângă toate câte a hotărât și a făcut Domnul? De ce nu vă place harul suveran și gratuit?” Altă soluție pentru salvarea sufletului nu există! Harul este singura soluție agreată de Dumnezeu. De ce în felul acesta? Pentru că Dumnezeu este suveran și lucrează după cum dorește mântuirea copiilor Săi.

– ca să nu se laude nimeni. Motivul pentru care Domnul face mântuirea prin har gratuit și suveran, este ca să nu existe nici un gram de laudă în om.

De ce toate lucrate în felul acesta? Ca să fie har deplin, har din abundență! Să nu existe merit uman în salvare, să nu existe laudă, să nu existe mândrie în cer în alesul înfiat! Să fie smerenie și lăudat El pentru TOT! Omul să nu găsească nici o îndreptățire cât de mică!

Cât de periculos este să umbrești sau să încerci să furi din gloria lui Dumnezeu. A face lucrul acesta este un sacrilegiu (profanare a unui lucru considerat sfânt)! Știm cu toții că Satana a încercat lucrul acesta și cunoaștem ce a urmat după.

v.10αυτου γαρ εσμεν ποιημα κτισθεντες εν χριστω ιησου επι εργοις αγαθοις οις προητοιμασεν ο θεος ινα εν αυτοις περιπατησωμεν

Pentru că suntem lucrarea Sa, creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele.

– pentru că suntem lucrarea Sa, creaţi în Hristos Isus. Toți cei aleși pentru înfiere sunt lucrarea Lui de la început până la sfârșit. Am fost creați după chipul lui Cristos la nașterea din nou (2Cor.5.17). Fără această recreare după imaginea lui Dumnezeu Fiul, nimeni nu ar ajunge în cer. Toți care moștenesc chipul lui Adam căzut, nu pot intra în glorie. Această lucrare nu ține de trup deocamdată, ci de omul dinlăuntru, cel care trebuie sa se asemene din zi în zi, tot mai mult cu cel al Domnului Isus. Trupul va fi și el glorificat dar nu acum ci la răpire.

– pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele. În acest aspect al creări în Cristos, ni s-au predestinat chiar și faptele bune ca să umblăm prin ele. Nu umblăm ca să căpătam mântuirea ci umblăm în ele, deoarece o avem. Faptele bune nu sunt cauza mântuirii noastre (s-a spus că harul este cauza), ci efectele. Arătăm în exterior ceea ce Domnul a lucrat în interior în omul dinlăuntru.

Ele au fost pregătite dinainte, de când s-a făcut planul etern, de când a fost luată hotărârea de a fi înfiați. Nu noi ni le-am pregătit ci Dumnezeu în providența Sa.

Providență conform DEX: Planul divin prin care este prevăzut și orientat cursul evenimentelor astfel încât Universul, ca întreg, și creaturile individuale să realizeze scopurile stabilite de Dumnezeu.

Pentru aceste fapte bune, pe care ni le-a predestinat Domnul să umblăm în ele, într-o zi o să fim răsplătiți. Ce lovitură pentru ,,eul personal”! Să nu fie el lăsat să facă nimic pentru propria salvare sau pentru propria glorie. Să nu aibe nici cel mai mic merit, nici o fărâmă de laudă, ce chin grozav pentru el! Scriptura spune că dacă facem ceva, să spunem că ,,suntem niște robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem” – Luca 17.10.

v.11διο μνημονευετε οτι υμεις ποτε τα εθνη εν σαρκι οι λεγομενοι ακροβυστια υπο της λεγομενης περιτομης εν σαρκι χειροποιητου

De aceea, amintiţi-vă că voi, odinioară naţiuni în carne, care eraţi numiţi necircumcizie de către cei numiţi circumcizie, făcută de mână în carne,

– De aceea, amintiţi-vă că voi, odinioară naţiuni în carne. Versetul 11, reia ideea de la versetul 3, unde Pavel le aduce aminte fraților din Efes, că odinioară au fost morți spiritual. Nu numai atât, erau chiar dintre națiuni după nașterea fizică. Acest fapt îi scotea întrutotul în afara Legii Legământului de pe Sinai. Erau priviți ca păgâni necurați. Sirofenicianca în discuția cu Domnul, arată denumirea ce o aveau neamurile din partea evreilor: căței.

,,A fi națiuni în carne”, arată că ei frații din Efes, cât și noi celelalte neamuri eram depărtați de Dumnezeu, atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual.

– care eraţi numiţi necircumcizie de către cei numiţi circumcizie, făcută de mână în carne. A fi numit necircumcis însemna să nu ai parte de Legământul Avraamic.

Circumcizia era semnul Legământului lui Dumnezeu cu Avraam și seminția lui după el: Geneza 17.11. Cine nu era tăiat împrejur, trebuia omorât. Aici circumcizia era una făcută de om, ce lăsa un semn vizibil exterior. Nu este vorba de circumcizia inimii care este făcută de Duhul Sfânt, care este o metaforă a nașterii din nou.

Aici vreau să precizez spre a nu se crea confuzie: faptul că erai circumcis în carne, nu îți garanta că era mântuit spiritual. Circumcizia în carne avea beneficiile ei, pe când circumcizia inimii era infinit mai superioară (nașterea din nou). Prima privea carnea, cea de a doua duhul uman.

v. 12:οτι ητε εν τω καιρω εκεινω χωρις χριστου απηλλοτριωμενοι της πολιτειας του ισραηλ και ξενοι των διαθηκων της επαγγελιας ελπιδα μη εχοντες και αθεοι εν τω κοσμω

eraţi fără Hristos în timpul acela, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de legămintele promisiunii, neavând speranţă şi fără Dumnezeu în lume.

– eraţi fără Hristos în timpul acela. Arată faptul că cei ce erau cuprinși în Legământul Avraamic, în ciuda faptului că erau circumciși în carne, erau mântuiți tot prin Cristos Domnul ! Singura diferență între noi și ei este că noi privim în urmă către jertfă și ei priveau înainte.

Mulți cred că în perioada Avraam – Moise erau mântuiți prin conștiință iar, în perioada Moise – Cincizecime au fost mântuiți prin ținerea Legii de pe Sinai (a celor 613 porunci). Este fals! Mântuirea a fost prin har, prin naștere de sus, prin credință încă de la început și va fi naschimbată până la sfârșitul omeniri. Din veșnicie în veșnicie este prin har!

Versetul sugerează că efesenii nu aveau nici o șansă de mântuire în timpul acela prin nașterea fizică, nu știau nimic de Legământul Avraamic și de promisiunea făcută în Cristos. În afara lui Cristos, nu exista mântuire.

– înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de legămintele promisiunii. Aici arată faptul că nu erau nici măcar prozeliți. De obicei cam toate neamurile dimprejurul Israelului, urau atât Israelul cât și pe Dumnezeul lor care făcuse Legământ cu ei.

– neavând speranţă şi fără Dumnezeu în lume. Aici arată faptul că toate popoarele în afara Israelului, nu aveau parte de Dumnezeul adevărat și de cunoașterea Sa. Ei aveau mulțimi de idoli, dar aceștia nu erau Yahweh Elohim. Dacă nu ai pe Dumnezeul adevărat ești pierdut. Ești fără speranță!

Fără Dumnezeu în lume, în limba greacă este: atheoi. Acest cuvânt apare doar o singură dată în Noul Testament. Cuvânt de la care provine românescul ateu. Pierdut, fără speranță, ateuCuvinte care cântăresc foarte greu pentru cei ce promovează ideea mântuirii prin conștiință, pentru cei care nu știu niciodată de Dumnezeu și nu au auzit evanghelia lui Cristos! Să spui că un ateu (om fără Dumnezeul adevărat) este mântuit prin conștiință, este un lucru nescriptural. Ba mai mult, este foarte periculos deoarece deschizi porți și poteci de mântuire pe care Dumnezeu nu le deschide.

v.13νυνι δε εν χριστω ιησου υμεις οι ποτε οντες μακραν εγγυς εγενηθητε εν τω αιματι του χριστου

Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos.

– Dar acum. Expresia aceasta are directă legătură cu versetul 4, unde scrie anumitor atei, Domnul le-a făcut parte de har prin bogăția îndurării Sale.

– în Hristos Isus. Numai în Cristos Domnul a fost posibilă apropierea lor de Dumnezeu.

– care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos.În ciuda faptului că erau departe fără speranță, planul lui Dumnezeu era ca să fie aduși aproape.

Expresia ,,v-ați apropiat”, în greacă tradusă literal este ,,ați fost aduși aproape”. Versetul scoate în evidență că aducerea nu a fost lucrarea lor ci a lui Dumnezeu. Au fost aduși aproape nu prin ,,voința lor liberă”, acceptarea ofertei, predare în urma unei invitații, rugăciunea păcătosului, etc.. . Au fost aduși datorită hotărârii luate în planul etern, așa cum le-a spus apostolul în cap 1.4-12.

Apropierea s-a făcut prin sângele vărsat al lui Isus Mielul de jertfă, sânge ce era pecetea sau semnul Noului Legământ necondiționat în Cristos Isus. Ei erau depărtați prin Legea lui Moise, dar apropiați prin Legea lui Cristos.

v.14αυτος γαρ εστιν η ειρηνη ημων ο ποιησας τα αμφοτερα εν και το μεσοτοιχον του φραγμου λυσας

Pentru că El este pacea noastră, care din cei doi a făcut unul şi a surpat zidul din mijloc al îngrădirii,

– Pentru că El este pacea noastră. Versetul începe prin a arăta că Isus este Cel care a plătit prețul răscumpărător pentru ca noi să fim împăcați cu Tatăl. Plătind, El a stins mânia Tatălui și datoria noastră pe care noi nu o puteam plăti. În El, au fost unii dintre evreii circumciși cât și dintre neamurile atee, care au găsit pace spirituală în urma nașterii din nou. Asta înseamnă că din doi a făcut unul.

Din evreii aleși și neamurile fară Dumnezeu, El și-a mântuit oameni formând un popor. În Legământul Nou de acum a surpat zidul Legii lui Moise în totalitate (inclusiv cele zece cuvinte de pe tablele de piatră), zid ce despărțea neamurile de evrei și binecuvântările lor.

Chiar în ansamblul clădirilor din curtea Templului, era un zid fizic ce delimita accesul neamurilor în Templul propriuzis. Dacă cineva neevreu, trecea de acest zid era ucis (ex. din F.A.21.29, când Pavel era acuzat că a introdus în Templu pe Trofim efeseanul)

– care din cei doi a făcut unul. Din evreul născut din nou și barbarul născut din nou.

– şi a surpat zidul din mijloc al îngrădirii. Această surpare a zidului Legii lui Moise și conlucrarea lor ca un singur trup se vede cel mai bine în Adunarea Noului Legământ. Evreilor de sinagogă nu le-a plăcut deloc această surpare a zidului și nici chiar Adunării lui Cristos. Ucenicilor le-a fost greu și lor la început să accepte că mântuiții dintre neamuri au parte la fel ca și ei de aceste binecuvântări ale harului (vezi episodul din F.A.11.1-18.).

Zidul a fost dărâmat acum, ca să se facă loc altei promisiuni făcute tot lui Avraam despre care vorbește Iacov fratele Domnului în – F.A. 15.13-18. Aceasta era taina ascunsă de veacuri.

Chiar dacă în Legământul actual, zidul este surpat, asta nu înseamnă că alegerea națională a poporului evreu a fost desființată. Domnul se va întoarce la ei când se va împlini numărul celor aleși dintre neamuri – Romani 11.

El a surpat zidul:

– nu ca să-i uniformizeze pe oameni deoarece toți erau la fel – fără merit. Zidul era problema nu oamenii de dincolo de zid.

– ca să aducă pe răscumpărați împreună (mai am și alte oi care nu sunt din staulul acesta)

– ca să fie Domn pentru toți și peste toți.

v.15ην εχθραν εν τη σαρκι αυτου τον νομον των εντολων εν δογμασιν καταργησας ινα τους δυο κτιση εν εαυτω εις ενα καινον ανθρωπον ποιων ειρηνην

după ce a desfiinţat în carnea Sa vrăjmăşia, legea poruncilor cuprinsă în rânduieli, pentru ca pe cei doi să-i creeze în Sine într-un singur om nou, făcând pace;

– după ce a desfiinţat în carnea Sa vrăjmăşia, legea poruncilor cuprinsă în rânduieli. Vrășmășia desfințată între neamuri și evrei era Legea lui Moise formată din legea ceremonială, sanitară, civilă și morală. Legea în tot ansamblul ei care avea ca vârf de lance cele 10 porunci scrise cu degetul lui Dumnezeu pe tablele de piatră la Sinai. A surpat chiar legea sabatelor săptămânale, anuale (din 7 în 7 ani și anii de jubileu) sau a zilelor mari de sabat cu care începeau sărbătorile evreiești. Sabatul fiind semnul legământului cu poporul evreu pe Sinai.

Locul Legii lui Moise a fost luat de Noul Legământ încheiat în sângele Lui Cristos. Cu privire la vechea Lege, Isus Domnul spunea: ,, ați auzit că s-a spus, dar EU vă spun”. Legea lui Cristos de acum are un stadard mult mai înalt decât al lui Moise.

Dacă Domnul Cristos, nu surpa zidul desfințând Legea și schimbând Legământul cel vechi, noi eram tot fără speranță, fără Dumnezeu în lume, fără promisiuni!

Chiar dacă deveneam prozeliți eram priviți ca inferiori ca un adaos, ca o anexă și nu ca și corp principal. Din păcate chiar celor 12 apostoli le-a luat mult timp până ar accepta ideea că Dumnezeu a introdus și pe aleșii dintre neamuri – F.A. 10 și 11.

– pentru ca pe cei doi să-i creeze în Sine într-un singur om nou, făcând pace. Desfințând Legea lui Moise, următorul pas a fost să creeze în Sine un om mântuit atât dintre evrei și neamuri care să urmeze, să iubească și să împlinească aceeaș Lege. Acest om nou nu era supus Legii lui Moise, tradiției rabinice sau idolilor ci era ascultător de Legea lui Cristos. Fie că era iudeu, grec, roman, dac, sau mongol, trăiau în armonie socială, culturală și spirituală.

Acest om nou se vede foarte bine portretizat în natura nouă a lui Pavel, Luca, Timotei, Onisim, a aleșilor efeseni, conlucrând după Legea lui Cristos, ca un tot unitar în Marea Trimitere, încercând să ducă vestea bună până la marginile pământului.

v.16:και αποκαταλλαξη τους αμφοτερους εν ενι σωματι τω θεω δια του σταυρου αποκτεινας την εχθραν εν αυτω

şi ca să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce, după ce, prin ea, a omorât vrăjmăşia.

– şi ca să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce. Atât evreul ales cât și alesul dintre neamuri au fost împăcați cu Dumnezeu prin jertfa de pe Golgota. Amândoi erau pe poziția de vrașmaș datorită păcatului adamic. Reconcilierea (apokatallaxē) lor cu Dumnezeu a fost posibilă printr-un singur trup sfânt răstignit pe stâlp. Asta înseamnă că atât evreul cât și cel dintre neamuri are o singură cale de mântuire – nu conștiința, nu Legea mozaică, nu cele zece porunci, nu ținerea sabatului, nu circumcizia în carne, ci moartea substituitivă a lui Cristos!

– după ce, prin ea, a omorât vrăjmăşia. Moartea vrășmășiei Legii, s-a produs când El a împlinit Legea în toate aspectele ei pentru noi. El a fost singurul ce putea împlini Legea lui Moise. Nici evreii și nici neamurile nu o puteau împlini. Ca finalitate a împlinirii Legii era blestemul și moartea prin atârnarea pe lemn:

Caci toti cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru ca este scris: „Blestemat este oricine nu staruie in toate lucrurile scrise in cartea Legii, ca sa le faca.” (Gal.3:10)

Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-Se blestem pentru noi – fiindca este scris: „Blestemat e oricine este atarnat pe lemn” – (Gal.3:13)

v.17και ελθων ευηγγελισατο ειρηνην υμιν τοις μακραν και τοις εγγυς

Şi, venind, a vestit Evanghelia: pace vouă celor de departe şi pace celor de aproape

– Şi, venind, a vestit Evanghelia. Aici face referire la începutul lucrării Sale pământești când după botez a început să predice spunând:

,,Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” – Mc. 1.15b.

Nu cred că se referă la întrupare. Vestirea evangheliei este mijlocul prin care El devine pacea noastră. Apropiind de Dumnezeu pe cei de departe(aleșii dintre neamuri), cât și pe cei de aproape (aleșii din cele 12 triburi ale lui Israel).

v.18οτι δι αυτου εχομεν την προσαγωγην οι αμφοτεροι εν ενι πνευματι προς τον πατερα

Pentru că, prin El, avem şi unii şi alţii intrare la Tatăl, într-un singur Duh.

– Pentru că, prin El. Există o singură cale de a ajunge la Dumnezeu – jertfa lui Isus din Nazaret. În nimeni altul nu există mântuire (F.A.4.12), căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi (1Timotei 2.5-6.).

– avem şi unii şi alţii intrare la Tatăl, într-un singur Duh. Isus Marele nostru Substitut și Răscumpărător, ne-a făcut nouă aleșilor dintre neamuri și dintre evrei, intrare liberă la Tatăl prin iertarea păcatelor:

,,Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. Astfel, dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă și vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său” (Evrei 10: 18-20).

Intrarea la Tatăl nu este un merit personal, ci al conlucrării Dumnezeului Triunic care ne-a făcut posibil acest favor de har, datorită bogățiilor gloriei Sale. În urma nașterii din nou și a locuirii permanente a Duhului Sfânt în noi avem acces direct la tronul de har al Tatălui. Toate acestea datorită faptului că Isus a rupt perdeaua trupului Său pe Golgota, atât pentru aleșii evrei cât și aleșii dintre neamuri.

v.19αρα ουν ουκετι εστε ξενοι και παροικοι αλλα συμπολιται των αγιων και οικειοι του θεου

v.20: εποικοδομηθεντες επι τω θεμελιω των αποστολων και προφητων οντος ακρογωνιαιου αυτου ιησου χριστου

Aşadar nu mai sunteţi străini şi locuitori temporari, ci sunteţiîmpreună-cetăţeni cu sfinţii şi ai casei lui Dumnezeu,

fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra de unghi fiind Isus Hristos Însuşi,

– Aşadar nu mai sunteţi străini şi locuitori temporari. Așadar, aleșilor ai Adunării din Efes, datorită acestor lucruri nu mai sunteți străini față de Dumnezeu. Nici locuitori temporari ai casei lui Dumnezeu. Evreii nu mai sunt superiori iar voi inferiori, oameni de mâna a doua.

Sunteți cetățeni cu drepturi depline ca și ei, sunteții fii adoptați datorită grației Sale, având pe Dumnezeu ca Tată. Nu mai sunteți fără speranță și fără Dumnezeu în lume, cum erați odinioară.

– ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi ai casei lui Dumnezeu. Cetățenii sfinți cu care sunt împreună frații din Efes sunt evreii. Cei 12 apostoli și proorocii pe care a fost construită Adunarea sau casa lui Dumnezeu.

Aici Pavel, folosește pentru Adunarea instituțională1, o casă, drept metaforă. O casă care are ca fundație (apostolii și proorocii) și piatră de unghi pe Isus Cristos. De obicei apostolul Pavel folosește de multe ori metafore pentru Adunare: cladire (Efeseni 2:21), Templu (Efeseni 2:21), casă (1 Pet. 2:5), trup (Ef. 3:6), turmă (Luca 12:32), Mireasă (Ioan 3:29), etc.

Metafora fiind o figură de stil realizată printr-o comparaţie subînţeleasă, în care un cuvânt este înlocuit cu cuvântul-imagine din comparaţie.


1 În sensul instituţional, accentul cade aici pe membrul original sau părinte şi pe legătura celorlalţi membri cu acesta. În privinţa ecclesiei, ceea ce este valabil pentru prima nu este în mod necesar valabil şi pentru descendentele ei, ca în cazul sensului generic. Exemplu: Şcoala românească este întemeiată de Gheorghe Lazăr. Este ridicol să ne gândim că Gh. Lazăr a întemeiat o şcoală universală. De asemenea, este evident că sensul generic, aplicabil tuturor şcolilor româneşti, nu are sens, căci Gheorghe Lazăr nu a întemeiat fiecare şcoală românească în parte. Este adevărat că şcoala generală nr. 1 din Bocşa îi datorează existenţa lui Gheorghe Lazăr, dar el nu a întemeiat-o direct. El a întemeiat şcoala românească ca instituţie, întemeind prima şcoală. Cei educaţi în acea şcoală i-au dus lucrarea mai departe, întemeind alte şcoli româneşti, şi tot aşa până s-a întemeiat şcoala generală nr. 1 din Bocşa. Dar toate şcolile româneşti individuale, privite în sens instituţional au un singur fondator: Gheorghe Lazăr.
La fel este şi cu ecclesia, cu adunarea lui Cristos. Când citim că „Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci, etc.” nu înseamnă că fiecare adunare individuală a avut apostoli. Ştim că adunarea din Filipi nu a avut, căci Pavel li se adresează „către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii” (Filipeni, 1:1). Nu toate adunările aveau apostoli, dar prima întemeiată a avut, cu siguranţă. În sens instituţional, Adunarea stă pe „temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Cristos.” Adunarea noastră nu are apostoli, la fel ca cei 12, nu a fost întemeiată în mod direct de Cristos, dar fiindcă descinde din adunarea întemeiată de El, este aceeaşi instituţie şi se poate spune despre ea, la fel ca despre adunarea din Efes, că stă pe temelia apostolilor. Prima Adunare a fost organizaţia-părinte din care se trag toate celelalte adunări. Toate au aceeaşi origine, şi au fost zidite pe aceeaşi temelie, au fundaţia comună a apostolilor şi profeţilor. Citat preluat dinBiserica: Universală sau locală? Studiu introductiv asupra naturii bisericii nou testamentare de Raul Enyedi

v.21εν ω πασα η οικοδομη συναρμολογουμενη αυξει εις ναον αγιον εν κυριω

în care toată zidirea, îmbinată împreună, creşte spre a fi un templu sfânt în Domnul,

-în care toată zidirea, îmbinată împreună. Adunarea este comparată cu o casă formată din pietre vii zidite împreună. În 1 Petru 2.5, apostolul Petru ne spune:

,,Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.”

– creşte spre a fi un templu sfânt în Domnul. Creșterea Adunării este numai în Domnul Isus, așa cum le amintește Pavel efesenilor cât și colosenilor:

Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste. (Efes.4:16)

şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu. (Col.2:19)

v.22εν ω και υμεις συνοικοδομεισθε εις κατοικητηριον του θεου εν πνευματι

în care şi voi sunteţi zidiţi împreună, pentru a fi o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh.

Adunarea în sens instituțional, cât și local vizibil, este o locuință a lui Dumnezeu pe pământ. Duhul Sfânt locuiește în pietrele vii care o compun, Cristos este Capul ei și ea este privită ca Templu a lui Dumnezeu – (vezi cum este privită Adunarea din Corint – 1Corinteni 3.16-17).

Este privită ca locuință consacrată, deoarece este singurul loc acceptat de Dumnezeul Triunic, unde I se aduc închinare și jertfe spirituale plăcute.

Traduceri folosite:

Greek New Testament Textus Receptus 1550- 1894:

https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/ephesians/2/

Biblia GBV București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/efeseni/02/

Biblia Dumnitru Cornilescu 1924: http://scriptura.pentruviata.ro/

 

Reclame