Azusa street – 110 ani de carismatism sau presupusa trezire spirituala

By Emi Zarnescu

Anul acesta s-a sarbatorit pe 9 aprilie, 110 ani de la miscarea din Azusa Street, Los Angeles, dată cunoascuta ca fiind si inceputul miscarii carismatice. Anul 1906 reprezinta pentru  carismatici  anul de „revarsare” al unui duh nou, asemanator celui de la Rusalii. Din nefericire, necunoascatorii istoriei si ai evenimentelor din Azusa Street preiau mult prea usor ideilor si relatarile care vorbesc despre o presupusa trezire spirituala pe care Dumnezeu ar fi facut-o atunci.

Miscarea de la Azusa Street din 1906 reprezinta probabil inceputul uneie dintre cele mai mari plagi care s-a abatut asupra crestinismului evanghelic de la reforma lui Luther incoace.

Principalul actor al miscarii a fost William Seymour, nascut din parinti sclavi negri, intr-o perioada in care rasismul american era in floare. Si pentru ca Seymour a fost deseori marginalizat in mai multe biserici din pricina culorii pielii, a decis sa inceapa singur o intalnire de rugaciune in casa unde locuia in gazda. Dar aici trebuie mentionat si faptul ca el a avut doi mentori principali: Charles Fox Pharmen – cunoscut ca si parintele miscarii penticostale si al doilea a fost Evan John Roberts – cunoascut ca fiind pionul principal al presupusei “treziri” din Tara Galilor din 1904 -1905 si ale carui scrieri si relatari l-au influentat foarte mult in inceperea unei lucrari asemanatoare.

Ca sa se inteleaga si mai bine de ce anume o numesc „presupusa trezire spirituala”, iata cateva descrieri a ceea ce se intampla cu adevarat la intalnirile din Azusa Street, prezentate de apologetul David Cloud in cartea lui despre istoria miscarii penticostale si carismatice:

Intalnirile incepeau dimineata tineau peste 10 ore. Nu era nici un fel de ordine si de obicei nimeni nu conducea. “Oricine era uns cu un mesaj se ridica si vorbea. Putea fi un barbat, o femeie sau un copil. ”( Lary Martin, The life and Ministry of William J. Seymour, p. 186. )

Seymour predica rar. In schimb, majoritatea timpului isi tinea capul in jos intr-o lada goala care servea ca si amvon si se ruga. Supravegherea pastoral era minima, daca o putem numi asa.

Oamenii cantau in acelasi timp dar “ in cuvinte, ritmuri si melodii total diferite”. (Ted Olsen, American Pentecost, Christian History, Issue 58, 1998). Ei numea asta “Corul ceresc”. Sotia lui Saymour, Jennie, sustinea ca ea putea sa cante sub puterea Duhului Sfant in mai multe limbi, ba chiar putea sa cante si la pian prin inspiratie divina. (Martin, The True Believers, p. 58).

Programul era caracterizat de multa confuzie: dans, sarituri in sus si in jos, caderi, intrări în transă, caderi pe spate (slaying in the spirit), vorbire in limbi, convulsii, stari isterice, sunete ciudate de animale, rasul sfant, muțenie spiritual (oameni care incercau sa vorbeasca si nu puteau), etc. Participantii erau prinsi intr-o vraja ciudata si incepeau sa bolboroseasca sunete neintelese.

Saymour zicea: “Deseori cand Dumnezeu trimite a undă de binecuvantare peste noi, putem vorbi toti in limbi pentru o vreme…” .

Chiar si un reporter de la Los Angeles Times a observat faptul ca participantii isi provocau o emotie nebuna cu un zel ciudat. Iar uneori, intalnirile devenau atat de galagioase si turbulente incat vecinii chemau politia. (Lary Martin, The Life and Ministry of William J. Seymour)

Scuturarea sau miscarea necontrolata a corpului era o componenta principala a intalnirilor din Azusa Street. Se relateaza chiar ca intr-o intalnire un barbat se scutura atat de violent incat a fost chemata o ambulanta.

Acest fel de manifestari si multe alte lucruri pe care le vedem astazi in marile biserici carismatice isi au toate radacina in intanlnirile din Azusa Street.

Si desigur, nici unul dintre aceste fenomene nu carcaterizeaza lucrarea Duhului Sfant de trezire spirituala. Ci ceea ce s-a intamplat in Azusa Street si ceea ce se intampla astazi in bisericile carismatice nu poate fi decat atribuit diavolului si duhurilor rele. Miscarea carismatica nu este nicidecum o miscare de trezire spirituala ci o miscare de ametire si confuzie spirituala. Chiar Parham, mentorul lui Saymour, cand a vizitat intalnirea din Azusa Street a ramas socat de ceea ce se intampla acolo si a criticat in termeni duri manifestarile si confuzia programelor. Si a sustinut ferm ca ceea ce se intampla acolo era caracterizat in cea mai mare parte de manifestari ale trupului, de spiritism si de practicarea hipnozei. (Sarah Parham, The Life of Charles F. Parham, 1930).

Domnul Isus a spus ca principala lucrare a Duhului Sfant consta in a convinga lumea de pacat, neprihanire si judecata. Si apoi va calauzi pe credinciosi in tot Adevarul, proclamandu-L pe Hristos (Ioan 16:5-15). Putem sa sustinem deci bazati si numai pe acest verset, ca o trezire spirituala nu are la baza ei manifestari isterice, paranormale sau ciudate, ci are la baza convingerea omului de pacat si lucrarea interioara de eliberarea a acestuia de sub robia pacatului, castigata de Isus Hristos prin moartea si invierea Lui.

Insa din relatarile si istoria miscarii carismatice se observa o departare tot mai mare de Adevarul si Mesajul Evangheliei mantuitoare. Iar persoana Domnului Isus Hristos este marginalizata si inlocuita cu ceea ce carismaticii numesc Duhul Sfant.

Imi pare rau pentru multi oameni care poate ca sunt sinceri in cautarile lor si au ajuns prinsi in plasa carismatica, insa  lucrurile trebuiesc spuse pe nume. In Romania, biserica Raul Vietii sau Miscarea Stragerii sunt doar doua exemple de miscari carismatice de care trebuie sa ne ferim.Din nefericire sunt multe altele care le urmeaza exemplul.