„Hristos sau Satan”. de Horst Koch.

Din cuprinsul cartii cateva subiecte:

I. ASTROLOGIA
II. CHIROMANŢIA
III. CARTOMANŢIA
IV. RABDOMANŢIA SI RADIESTEZIA ( NUIAUA ŞI PENDULA )
V. CRISTALOMANŢIA
VI. PSIHOMETRIA
VII. POZIŢIA BIBLIEI
VIII. ELIBERAREA DE SUB ÎMPOVĂRAREA OCULTĂ

II. MAGIA

I. MISIUNEA DE AVERTIZARE ŞI CLARIFICARE A CONSILIERII
II. NOŢIUNEA DE MAGIE
III. ORIGINEA, SCOPUL ŞI DEZVOLTAREA MAGIEI
IV. FORMELE MAGIEI
V. DOMENII DE APLICARE ALE MAGIEI
VI. RITUALUL MAGIC
VII. URMĂRILE MAGIEI ŞI COMBATEREA LOR

III. SPIRITISMUL

I. ASTROLOGIA

…………Prin astrologie, în sens mai restrâns, se înţelege tâlcuirea destinului omului, dedus în conformitate cu poziţia astrelor în momentul naşterii sale. Cât de mult influenţează acest obicei străvechi viaţa oamenilor, a demonstrat-o cu câţiva ani în urmă ”Institutul Pentru Demoscopie” din Allensbach, situat în apropierea lacului Constanţa (Bodensee), Germania. Acesta a efectuat un sondaj asupra a două mii de persoane din toate categoriile sociale. Scopul acestui chestionar era de a stabili numărul de oameni care sunt preocupaţi de astrologie, chiar dacă numai sub forma cea mai simplă, aceea a citirii horoscopului. Rezultatul a fost năucitor. Şaizeci şi şase la sută din cei intervievaţi au declarat că citesc horoscoape şi, parţial, ţin seama de ele.

Singurul argument ce poate fi adus împotriva acestui rezultat, este acela că sondajul s-a făcut la scurt timp după război. În perioade catastrofice, valul tulbure al prezicerii ia întotdeauna proporţii mai mari în comparaţie cu timpurile normale. Acum nu e de crezut că s-ar obţine un procent la fel de mare, însă chiar dacă numai o jumătate sau o treime din populaţie ar citi horoscoape, semnalul de alarmă s-ar menţine. Şi mai neliniştitor decât această primă constatare, este alt fapt. Cu ocazia unei săptămâni de conferinţe ţinute într-un mare oraş din vestul Germaniei, mi s-a relatat despre un psihoterapeut cu orientări creştine, care îşi trata pacienţii folosindu-se de astrologie.
Pentru a nu fi victima unui zvon, am telefonat imediat acestui creştin ciudat şi l-am întrebat dacă este adevărat că el îşi consiliază pacienţii folosind horoscopul. A răspuns afirmativ. La rugămintea mea a fost disponibil pentru o convorbire. Deoarece acest bărbat, care posedă titlul de doctor al unei universităţi germane, a fost atât de binevoitor încât a aprobat publicarea convorbirii noastre, îmi permit să o relatez aici.
Prezint câteva exemple în cele ce urmează:

E/1. O femeie tânără a apelat la acest psiholog şi s-a plâns de mariajul ei nefericit. El a rugat-o să-i indice data naşterii şi să revină după câteva zile. După patru zile horoscopul a fost gata. Când clienta a revenit a putut să audă spre mirarea şi spre groaza ei următoarele: „Dumneavoastră sunteţi răspunzătoare pentru tensiunile din căsnicie, şi nu soţul! Conform horoscopului, de patru ani aveţi o legătură cu un ofiţer din armata germană. Deci refacerea acestui mariaj trebuie să pornească de la dumneavoastră.” Femeia a pălit şi nu a negat. Nu a mai apărut niciodată la orele de consultaţie ale acestui bizar consilier..

E/2. Acest astrolog mi-a mai relatat alt caz din activitatea sa. A fost invitat într-o zi undeva. Un magnat s-a apropiat de el şi l-a rugat: „Domnule doctor, ştiu că sunteţi foarte ocupat! N-am îndrăznit să vin la consultaţiile dumneavoastră, dar n-aţi vrea să-mi explicaţi horoscopul? Am dat horoscopul meu spre prelucrare unui astrolog. Mă interesează numai să-l evaluaţi”. Psihologul ce era să facă? S-a aşezat cu magnatul intr-un colţ şi s-a uitat în horoscop. Apoi i-a relatat următoarele: „Sunteţi căsătorit şi aveţi patru copii, dar căsnicia nu e fericită. Ameninţarea vine de la dumneavoastră. Aveţi o înclinaţie bisexuală. Întreţineţi relaţii cu bărbaţi tineri .Dacă nu renunţaţi imediat la aceasta, în doi ani ajungeţi la închisoare”. Nici în acest caz nu a fost contrazis.

Când i-am prezentat psihoterapeutului îndoielile mele, dacă o asemenea consiliere poate fi indicată, el s-a apărat zicând: „În ambele cazuri am adus la lumină cauza unor căsnicii nefericite. Apoi i-am îndemnat pe ambii consiliaţi să renunţe la legăturile lor extraconjugale. Horoscopul a acţionat în ambele situaţii în serviciul moralei!”

Pe baza îndelungatei mele experienţe, i-am atras atenţia asupra pericolului folosirii horoscopului, mai ales în ceea ce priveşte viaţa de credinţă. Însă el s-a închis cu totul faţă de sfaturile mele.

După ce prin aceste două exemple am deschis mai multe semne de întrebare, voi prezenta foarte pe scurt problema citirii în stele de-a lungul istoriei şi în prezent.

1.  DIN ISTORIA ASTROLOGIEI

Primele dovezi ale citirii în stele le găsim la sumerieni şi la accadieni, popoare ce au existat cu trei mii de ani înainte de Hristos. După aceştia, caldeenii au fost cunoscuţi pentru practicarea astrologiei şi a citirii în stele. La babilonieni astrologia era ştiinţa preoţilor. Aceştia întocmeau horos¬coape pentru casa regală sau pentru ei înşişi. Deoarece s-au descoperit practici astrologice şi în cultura mexicană, astăzi se consideră în cercurile astrologilor că în această „ştiinţă” există un adevăr esenţial ce se referă la relaţia om-cosmos. S-a afirmat că astrologia, mai cu seamă aşa-zisele case astrologice, reprezintă un arhetip. Arhetipurile, expresie pusă în circulaţie de profesorul Carl Gustav Jung, sunt anumite elemente ancestrale ale istoriei omenirii, care ar exista în sufletul uman. Dintre aceste elemente ar face parte şi relaţiile dintre planete şi dezvoltarea omului. Cercetarea ştiinţifică a acestei probleme trece peste limitele acestui capitol.
De la babilonieni practica astrologiei a fost preluată de greci şi de romani. Desigur, au apărut deja în acele vremuri şi gânditori raţionalişti, care ridiculizau astrologia. Poetul roman Ennius declara cândva cu ironie: ”Horoscoapele costă o drahmă, şi cu o drahmă sunt prea scumpe!”
În timpul bisericii primare, preafericitul Augustin a fost cel care şi-a păstrat mintea limpede şi a avut o viziune clară asupra acestui fenomen. El definea astrologia ca fiind „rătăcirea cea mai distrugătoare” a minţilor contemporanilor săi.
În Evul Mediu, Europa a fost inundată de acest flux astrologic. Împăratul Frederic al II-lea (1194-1250), de exemplu, a fost influenţat în mod deosebit de acest curent. În universităţi astrologia a trezit un asemenea interes încât s-au stabilit catedre aparte pentru studiul ei. Este cunoscut faptul că reformatorul Philipp Melanchton cocheta cu această ştiinţă, în timp ce Luther a considerat-o însă o „arta detestabilă”.

E/3. Ni se relatează că în timpul reformei, un astrolog, Stöffler, afirma că este nemuritor. El prezisese un potop pentru anul 1524. Populaţia a fost cuprinsă de o mare groază. Nimeni nu mai vroia să desfăşoare vreo activitate. Terenurile agricole au rămas nelucrate. Astfel în iarna următoare a fost o mare foamete care a contribuit şi ea la nenorocirile războiului ţărănesc. Cei bogaţi au comandat construirea unor corăbii sau s-au retras pe culmile unor munţi înalţi. Chiar şi prinţul elector de Brandemburg, care de altfel era un om raţional, a făcut pregătiri pentru a se putea salva. Când potopul prezis n-a mai avut loc, Stöffler a trebuit să fugă, altfel îl aştepta spânzurătoarea.

E/4. Nici chiar marele fizician, matematician şi astronom Johannes Kepler nu a fost scutit de contaminarea astrologică. Un exemplu îl constituie profeţia sa că generalul Wallenstein va muri la şaptezeci de ani de moarte bună. Însă Wallenstein a fost ucis la cincizeci de ani.
Kepler se ocupa cu astrologia numai din necesităţi economice. El scria cândva: ”Astrologia este pentru mine o sclavie insuportabilă, dar necesară ! Pentru a-mi menţine venitul anual, titlul şi locuinţa trebuie să stau la dispoziţia curiozităţii ignorante.” Mai scrisese altădată şi următoarele: „Astronomia (ştiinţa care studiază stelele) este mama cea înţeleaptă, iar astrologia (cititul în stele) este fiica aiurită care se vinde oricui pentru a sprijini cu plata destrăbălării pe înţeleapta ei mamă”.
Din perioada raţionalismului, cam de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, astronomia s-a disociat definitiv de astrologie. În ochii astronomilor, astrologia era o pseudo-ştiinţă , un amestec de cunostinţe semiştiinţifice cu închipuiri superstiţioase.
Secolul al XX-lea a adus cu sine, în timpul celor doua războaie mondiale, o intensificare a studiului horoscoapelor. Pentru Hitler s-au întocmit încă din 1930 horoscoape care erau foarte contradictorii. Din 1933 influenţa sa urma să scadă. „Adevărul” acestei profeţii l-am cunoscut cu toţii. Acel astrolog a greşit calculul cu 12 ani. Însă ce ani dezastruoşi au fost aceştia!
Horoscopul lui Rudolf Hess îi prezisese că soarta l-a desemnat mediator între Germania şi Anglia. Aceasta l-a determinat pe superstiţiosul Hess să zboare în Anglia. „Corectitudinea” acestei profeţii este la fel de bine cunoscută ca şi horoscopul lui Hitler.
Să completăm acum această scurtă prezentare a evoluţiei astrologiei cu unele note de actualitate.

E/5. Acum câţiva ani am participat la o conferinţă ce reunea teologi şi jurnalişti. Pe parcursul conferinţei teologii i-au rugat pe jurnalişti să renunţe la publicarea horoscoapelor în ziare. Diferiţi redactori au lămurit că prin horoscop vin în întâmpinarea dorinţei abonaţilor. Ziarul care renunţă la horoscop ar pierde mulţi clienţi. După această convorbire, a luat cuvântul un redactor-şef al unui cunoscut ziar german şi a relatat o întâmplare plina de umor:
”Intr-o vineri, horoscopul săptămânal al astrologului nostru a ajuns prea târziu pentru numărul de sâmbătă. Nu ne puteam permite dezamăgirea abonaţilor noştri, interesaţi de zodiac. De aceea am scos la repezeală din cutia cu vechituri un horoscop vechi. Din nenorocire era unul fals în ceea ce priveşte semnele zodiacului. N-am descoperit de la început eroarea, deoarece nu mă pricep deloc la astrologie. De mirare este că nici cititorii n-au observat nimic. În orice caz acest lucru constituie un argument în defavoarea astrologilor noştri. Daca ar lua în serios horoscoapele şi le-ar citi, ar observa imediat greşeala. Fiindcă mi-a mers aşa de bine cu şmecheria asta, mi-a venit ideea să economisesc pe viitor onorariul primit pentru horoscoapele săptămânale. Mai apoi s-au folosit de douăzeci şi trei de ori horoscoape false, până când, în sfârşit, un cititor ne-a atras atenţia asupra semnelor greşite din zodiac, afirmând că este imposibil ca semnele Scorpionului să apară în iulie.”
Acestea au fost spusele redactorului-şef, care a adăugat zâmbind: „Dar de douăzeci şi trei de ori horoscoapele au fost totuşi în regulă, căci contează numai ceea ce cred oamenii supestiţioşi.”
Prin constatarea că omul superstiţios este uşor de sugestionat, acest ziarist a înţeles în mod corect una din consecinţele astrologiei, la care ne vom referi în cele ce urmează.

2.  CRITICA ASTROLOGIEI

Primul argument împotriva astrologiei este, din punct de vedere creştin, originea acesteia în păgânism. Cu mii de ani înainte de naşterea lui Hristos se presupunea existenţa unei armonii între cosmos şi om. Macrocosmosul, lumea stelelor de deasupra noastră şi microcosmosul, viaţa omenească, ar fi format o unitate; între ele ar fi existat o interdependenţă. Se credea că planetele ar produce în dezvoltarea umană anumite înclinaţii şi tendinţe. Omul ar fi fost condus de aceste forţe. Mai mult chiar, acest raţionament corespundea de fapt unei viziuni moderate. Astrologi fanatici au spus întotdeauna că omul nu numai este influenţat în ce priveşte destinul lui, ci şi că este cu totul predeterminat cu privire la acesta.
În plus, în legătură cu această relaţie a omului cu planetele nu s-a spus totul. Păgânii socoteau planetele zeităţi care îi apără sau îi ameninţă. Deci la baza astrologiei se află o gândire politeistă.
Privită de astronomi, deci din perspectiva cunoaşterii ştiinţifice a lumii stelelor, astrologiei i se pot aduce împotrivă încă multe alte argumente. Se atrage în acest sens atenţia că s-au menţinut vechile reguli ale citirii în stele, cu toate că au mai fost descoperite şi alte planete. In 1781 a fost descoperita Uranus, în 1839 Neptun şi în 1932 Pluto.

Alt argument al astronomilor este acela că astrologilor de azi le lipsesc posibilităţile de comparaţie. Faptul că axa planetei noastre descrie în 26000 ani o mişcare asemănătoare unui con şi produce aşa numita precesiune, adică schimbarea momentului când soseşte primăvara, dovedeşte că cel puţin 26000 de ani observatorului terestru nu i se va mai prezenta aceeaşi poziţie a constelaţiilor.
Dacă ţinem apoi seama de observaţiile cunoscutului astronom englez, Hoyle, care arată că bolta înstelată vizibilă a noastră răsare şi apune la orizont în decursul a 200 de milioane de ani, înseamnă că şi pentru 200 de milioane de ani ne lipsesc posibilităţile de comparaţie. Bineînţeles, ştiu că aceste indicaţii ale astronomilor nu-l interesează prea mult pe astrolog.

Un binecunoscut cercetător al astrologiei, Abbe Moritz Warburg declara ironic: „Astrologii sunt imuni la orice critică.”
Teoria astrologică a razelor este o altă imposibilitate ştiinţifică. Conform acestei teorii, razele stelelor care ating copilul în timpul naşterii, mai exact în momentul tăierii ombilicului, ar fi hotărâtoare pentru destinul său. În această concepţie există multe idei arbitrare. Pământul nostru este atins mai cu seamă de radiaţii luminoase şi cosmice. Ambele radiaţii nu vin însă de la planete căci acestea nu au lumina proprie. Lumina acestora provine de la alte surse, şi anume de la stelele fixe. Radiaţiile cosmice provin de la Calea Lactee.

Biologii mai aduc un alt contraargument. Se spune că soarta omului ar depinde de momentul secţionării ombilicului. Deci dacă medicul sau moaşa întârzie sau dacă moaşa nu vine destul de rapid ca să taie ombilicul pentru că este polei, copilul are altă soartă. De asemenea, cercetătorii eredităţii se întreabă: „Cum e atunci posibil ca din 240 copii care vin pe lume în fiecare clipă să existe numai un Albert Einstein?”
Nu în ultimul rând au cuvântul teologii şi folcloriştii. Ei spun: „Ce să fie cu această putere de farmece pe care o are un nume?” I se dă unei planete numele Marte. Această planetă ar trebui să formeze oameni bătăuşi. Venus ar da copiilor ei un aspect şi o purtare plăcută. Pluto, câinele infernului, ar produce persoane închise în ele însele şi având un aspect înfricoşător. Ce influenţă ar fi avut planetele dacă li s-ar fi dat cu totul alte nume ? Această umanizare a lor corespunde străvechii vrăjitorii păgâne, care utiliza analogiile. Această vrăjitorie pagână nu a fost eliminată nici din celebrul tablou ”Cina cea de taină” a lui Leonardo da Vinci. Leonardo a aşezat sub figura apostolilor cele douăsprezece semne zodiacale. Deci şi acest mare artist aducea prinos astrologiei.

Bineînţeles, cu toată această critică a astrologiei, nu sunt negate relaţiile interplanetare. Multe fenomene naturale cum ar fluxul, refluxul, fluxul subit, fluxul uşor, apoi diferite stări nervoase îşi au originea în atracţia interplanetară. Asta nu înseamnă pentru noi creştinii că aceste fenomene naturale au ultimul cuvânt în orientarea noastră spirituală. În ultimă instanţă, noi nu avem de-a face cu creaţia, ci cu Creatorul.
În prezent există trei forme de manifestare a astrologiei: o aşa numită forma ştiinţifică, apoi forma populară (a horoscopului întocmit în funcţie de poziţia soarelui), şi forma intermediară, cosmobiologia, doctrină care-şi are ”sediul” în Aalen, Württemberg. Un horoscop – înţelegem prin aceasta o prezentare a destinului pe baza poziţiei constelaţiilor – se numeşte în cosmobiologie cosmobiograma. Aceasta semiştiinţă, aflată încă la începutul ei, vrea să ţină seama, pe de o parte de predispoziţiile ereditare şi pe de altă parte de poziţia astrelor la naştere. Prin aceasta se ia în considerare diversitatea oamenilor născuţi în aceeaşi zodie.

În zilele noastre nu numai creştinii ce respectă Biblia iau poziţie contra astrologiei ci şi în domeniul medicinii şi al psihologiei a început atenţionarea asupra prejudiciilor provocate de astrologie. Doctorul Schrank, medic şef în Wiesbaden, scria despre psihologia superstiţiei: „Cât de periculos acţionează astrologia, este dovedit prin faptul că la oamenii sensibili se observă grave vătămări sufleteşti, teamă de viaţă, disperare, dezechilibru. Astrologia paralizează iniţiativa şi puterea de discernământ. Ea prosteşte şi uniformizează personalitatea pentru o activitate psihică plată, distrugătoare.”
Dacă am mai avea îndoieli asupra a ceea ce este cu adevărat astrologia, atunci ultimele rezerve ar dispare daca am lua aminte la ceea ce spune cunoscutul astrolog Werle, care desemnează astrologia drept ghicire = mantică. Cuvântul mantică vine din grecescul mantis = văzătorul sau din manteuomai-ghicitorul. Este mai bine dacă spune un astrolog că astrologia este ghicitorie căci suntem noi scutiţi de această definiţie.

3.  ASTROLOGIA DIN PERSPECTIVA BIBLIEI

S-a spus deja că în păgânism planetele erau socotite zeităţi. Ştim aceasta din istoria religiilor, dar şi de la popoarele păgâne ce înconjurau Israelul. Cine doreşte o trimitere biblică o găseşte în Deuteronom 17: 2-5: „Dacă se va găsi poate în mijlocul tău,… un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui; care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum Eu n-am poruncit….să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea, şi să-i ucizi cu pietre ”..
Bineînţeles că astrologul secolului XX va spune „Asta nu e pentru noi, noi nu ne închinăm la constelaţii.” Desigur nu ne închipuim pe un om raţional din zilele noastre practicând un asemenea politeism grosolan. În principiu însă credinţa în planete a antichităţii şi determinismul (predestinarea prin astre) astrologiei de azi, sunt acelaşi lucru. Cine s-ar mai îndoi însă de aceasta, să asculte pe profetul Isaia care în capitolul 47: 12-14 spune: „Vino cu descâtecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. Te-ai obosit tot întrebând: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pândesc stelele, cari vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple! Iată-i, au ajuns ca miriştea, pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări”

Când, acum câtva timp, i-am arătat unui astrolog cu vederi creştine acest pasaj, acesta a spus: „Asta nu e pentru noi, asta era scris pentru poporul Israel! ” O scuză comodă! Atunci nici scrisoarea către Romani nu e valabilă pentru noi, doar e adresată romanilor. Prin această metodă s-ar elimina toată Sfânta Scriptură. Creştinul cu respect faţă de Biblie, care se pleacă sub autoritatea ei, socoteşte important ce scrie Pavel în 2 Timotei 3: 16: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos”. Poziţia lui Zinzendorf este şi a noastră:
”Biblia când nu ţi-e valoare, Care-i baza pentru crez ? ”
De mii de ani Dumnezeu a spus un „Nu!” răspicat astrologiei de orice nuanţă. Nici teologii dispuşi la compromisuri nu pot da un alt înţeles acestui „nu!” Când Dumnezeu spune .”Da”,este da şi când spune ”Nu”,este nu.

Toată această poziţie a Sfintei Scripturi, arată că oamenii lui Dumnezeu vedeau în astrologie călcarea primei porunci: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine!” Astrologia în forma ei cea mai acută socoteşte universul creat ca autoritate supremă. Creaţia este opusă Creatorului. Aceasta e blasfemie. Omul care doreşte să i se întocmească horoscopul, chiar dacă este creştin, se face vinovat de această blasfemie. Dacă nu se pocăieşte serios de acest lucru şi nu renunţă la el, stă sub judecata lui Dumnezeu.

4.  ASTROLOGIA DIN PERSPECTIVA CONSILIERII SPIRITUALE

Până acum nu s-a amintit prin nici un cuvânt dacă în cazul horoscopului e vorba de şarlatanie, sugestie sau tălmăcire greşită.
În nici un domeniu al ghicirii nu ne putem lăsa deviaţi spre concluzia superficială că totul ar fi trucaj şi inducere grosolană în eroare. Chiar dacă majoritatea prognozelor sunt neadevărate sau se împlinesc numai datorită unei sugestionări, există şi cazuri adevărate uluitoare. Am văzut acest lucru încă din exemplele 1 şi 2. Mai urmează şi alt exemplu.

E/6. Unui pastor luteran, care asemenea mie se luptă contra superstiţiei, i-a venit ideea de a aduce parohiei sale dovada clară a inconsistenţei astrologiei. Pentru o sumă importantă a lăsat să i se întocmească un horoscop detaliat şi l-a făcut cunoscut bisericii sale. Credea că fiind creştin este imun la împlinirea horoscopului. Ce cuprins de uimire a fost însă văzând că prorociile din horoscop se împlinesc toate! Nu-şi putea explica asta. Erau şi anumite amănunte, evenimente obiective, care nu puteau fi explicate prin sugestie. L-a apucat teama. De la an la an se împlinea prognoza astrologului. Timp de opt ani a observat această evoluţie cu îngrijorare crescândă. Până la urmă a trebuit să recunoască că a mers pe o cale greşită. Noi, creştinii, nu avem dreptul să facem cu intenţii bune experimente oculte. Acest preot s-a pocăit pentru experimentul său. A recunoscut şi faţă de enoriaşi că apucase pe o cale greşită. Din acel moment împlinirea altor evenimente din horoscopul său a încetat. Fără să ştie, acest pastor credincios s-a dat pe mâna unor forţe demonice şi s-a ”fript” serios. Căinţa sa reală a anihilat amestecul în viaţa sa a acestor puteri ale întunericului.

În activitatea mea de consiliere spirituală, mi s-a dezvăluit în nenumărate feluri, cât de mult se lasă ghidaţi de sfaturi astrologice chiar şi cei ce se numesc creştini. Astfel, două tinere active în biserică, mi-au dezvăluit că în privinţa unei aşteptate logodne, erau dependente de indicaţiile unui astrolog. Deoarece horoscopul datei lor de naştere nu era în armonie cu cel al viitorului logodnic, au renunţat la căsătorie .
Alte relatări mi-au descoperit că uneori, în vederea unor viitoare angajări, şefii întreprinderilor consultă horoscoapele acelor persoane. Aceeaşi metodă se foloseşte şi la alegerea unui asociat. Şi nu-i deloc neînsemnat faptul că în toate timpurile au existat politicieni sau conducători de stat care înaintea unei importante hotărâri politice sau militare au consultat horoscopul. Astfel, s-a spus despre Hitler că nu i-a permis lui Guderian să ocupe Moscova cu tancurile sale, pentru că astrologii îl avertizaseră că-l aşteaptă soarta lui Napoleon. De fapt, tot n-a scăpat de această soartă!
Chiar daca n-aş şti nimic din Sfânta Scriptură despre poziţia ei de respingere privind astrologia, experienţa mea de consilier spiritual mi-ar fi suficientă pentru a respinge acest curent ca fiind un amestec de şarlatanie, superstiţie, adevăruri semi-ştiinţifice şi demonie. Cine devine dependent de horoscopul său, pierde libertatea pentru deciziile sale. Horoscoapele sunt plătite cu preţul liniştii interioare. Indecizia care trebuia să ia sfârşit prin aflarea horoscopului, duce la înrobire. Cine caută pe această cale ghidare şi ajutor ajunge în stăpânirea unor puteri tenebroase.
Şi asta nu e încă tot ce se poate spune despre astrologie. Prin interdicţii nu poate lua naştere o viaţă schimbată. În spatele astrologiei, ca de altfel în spatele întregului ocultism, se ascund o serie de întrebări ca: Cine este sfătuitorul şi îndrumătorul meu? Ce forţe îmi ghidează viaţa ? Cine a ajuns în faţa acestor întrebări hotărâtoare, să asculte cuvântul lui Dumnezeu în Psalmul 32: 8:
„Eu”- zice Domnul-„te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
Aici ni se prezintă cineva care vrea să ne ia viaţa în mâna Sa. Cine este El? Este Cel ce ţine-n mâna Sa cerul şi pământul, e Cel ce susţine constelaţiile şi scurta noastră viaţă.

Un om de artă francez a dat un răspuns minunat acestei întrebări: În cine ne încredem? A făurit o sculptură: O mână cu palma deschisă în sus. În palmă se află o sferă din lut. Pe sferă umblă de-a buşilea doi omuleţi. Dedesubt artistul a scris: „La main de Dieu” – „Mâna lui Dumnezeu”. Aceasta este mărturisirea de credinţă a unui artist. Fără cuvinte sonore el spune totuşi: în mâna Sa e universul, în mâna Sa e Pământul, în mâna Sa e toată omenirea şi în mâna Sa e soarta mea. Acesta este răspunsul creştin faţă de ocultism, faţă de orice formă de astrologie.
Eu sunt în mâna Domnului meu şi acolo vreau să rămân. Este destul de puternică pentru a mă ghida prin toate pericolele vieţii. Mâna aceasta nu-şi pierde nicidecum atotputernicia. Domnul Isus a transmis ucenicilor Săi ca mângâiere de neclintit cuvintele din Ioan 10: 28: „Nimeni nu-i va smulge din mâna Mea”.

II. CHIROMANŢIA

Pentru a evita orice confuzie, unele noţiuni vor fi precizate. Este vorba despre chiromanţie, cititul în palmă. Nu intră în discuţie chirologia – explicarea ştiinţifică a formei mâinii şi a liniilor din palmă. De asemenea nu este vorba despre grafologie – interpretarea trăsăturilor scrisului unei persoane.
Cititul în palmă poate fi urmărit în trecut până la vechii babilonieni. Foarte timpuriu bagajul de idei al astrologilor a fost introdus şi în chiromanţie. Pe lângă cele patru linii principale (a inimii, a capului , a soartei şi a vieţii) mâna este împărţită în şapte culmi planetare. De la arătător la degetul mic sunt culmile: Mercur, Apollo, Saturn, Jupiter. Sub police este muntele Venus şi sub degetul mic culmea lui Marte şi cea a Lunii.

1. Un număr de exemple ne vor introduce iar în problema consilierii spirituale. Dacă s-a spus la începutul capitolului că există diferenţe între chiromanţie, chirologie şi grafologie, în practică apare deseori o relativă combinare a lor. Iată un exemplu de acest fel:

E/7. O tânără s-a prezentat la un grafolog şi a dorit să i se interpreteze scrisul şi liniile palmei. În referatul privind forma scrisului i se precizase că va fi ucisă la 30 ani. Ca urmare, fata declară membrilor familiei: „Dacă trebuie să mor atât de tânără, atunci măcar să-mi trăiesc viaţa din plin.” A devenit o depravată notorie şi a avortat nenumărate sarcini. La 24 ani, s-a îmbolnăvit datorită vieţii ei degradate şi a murit în urma unei colite ulceroase. Medicul a constatat că se ruinase datorită felului de viaţă dezmăţat. Mai e de remarcat că după consultarea grafologului, la această tânără au apărut aptitudini mediumnice. Ea avea abilităţi de radiestezist şi de rabdomant (putea găsi obiecte cu ajutorul pendulei sau baghetei).
Acest exemplu arată de la început că grafologul lucra de fapt cu forţe oculte. El s-a folosit de grafologie în scopul ghicirii. În afară de asta, se poate observa aici, forma cea mai frecventă a citirii în palmă şi a ghicirii în general. Există multe forme de prezicere care au caracter sugestiv. Conştient sau incoştient omul provoacă el însuşi împlinirea prezicerii. Aici se repetă ceea ce va fi arătat la procesul psihologic provocat de ghicitul în cărţi. Din punctul de vedere al consilierii spirituale, apare aici clar ceea ce se observă deseori, şi anume că datorită ghicirii, frânele morale ale omului sunt vizibil slăbite. Educaţia creştină, tradiţia şi buna cuviinţă au ridicat în vieţile noastre ale tuturor, un zid de apărare. Chiar şi omul fără credinţă creştină, trăieşte fără să ştie, după reguli creştine, chiar dacă se revoltă contra lor în sufletul său. Aceste ziduri se surpă când încep să acţioneze forţele oculte. Puhoaie întunecate şi tulburi pătrund în vieţile celor care au deblocat zăgazurile. În exemplul nostru, la acea tânără, viaţa uşuratecă trece pe primul loc şi o distruge. Ocultismul favorizează intrarea sub stăpânirea tuturor viciilor. Persoana subordonată influenţei oculte este de multe ori stăpânită de mânie, dedată uşor alcoolului, nicotinei şi unei vieţi destrăbălate.
Urmările sugestiei magicienilor pot fi observate în următoarele exemple.

E/8. O tânără femeie s-a dus să i se ghicească în palmă. Ghicitorul i-a spus că la 40 ani se va îmbolnăvi de cancer şi va muri. Stăpânită de această sugestie, înainte de a avea 40 ani ea a început să slăbească şi trăieşte de atunci cu ideea fixă că se va îmbolnăvi de cancer. Ea a pierdut 15 kg din greutate şi cântăreşte acum numai 42 kg.

E/9.
Unul din colegii mei de facultate, avea o verişoară care ajuta în gospodărie la casa parohială. Într-o zi a apărut la uşă o ţigancă, oferind de vânzare obiecte casnice. Preţurile fiind exagerate, fata nu i-a cumpărat nimic. Atunci ţiganca i-a apucat mâna ca să-i ghicească. Fata voi să-şi retragă mâna. Atunci femeia, şmecheră, a întrebuinţă un truc cu efect psihologic şi zise repede: „O, ce interesant ! O să vă căsătoriţi peste doi ani.” Care fată nu-i bucuroasă să asculte când i se vorbeşte de căsătorie ? I-a lăsat ţigăncii mai departe mâna. Aceasta a continuat cu vorbele: „Vor veni mai mulţi peţitori. Pe cel mai înalt îl veţi lua de soţ. În primul an de căsnicie veţi avea un copil. Totuşi linia vieţii dumneavoastră se întrerupe brusc. Veţi muri în timpul primei lăuzii.”

Înainte de a continua relatarea, se va explica pe scurt caracterul acestei preziceri. Bineînţeles că nu trebuie să ai calităţi profetice, pentru a proroci unei fete frumoase că se va mărita. Apoi nu trebuie să fii ghicitor ca să-i spui că în primul an de căsnicie va avea un copil. Încheierea sumbră cu anunţarea morţii a fost cu siguranţă o răzbunare a ţigăncii pentru că nu i se cumpărase nimic. Şi aici este deci o prezicere mimată, o forma primitivă de sugestionare. Cum a reacţionat fata ? Într-adevăr, în următorii doi ani s-au prezentat mai mulţi pretendenţi la mâna fetei. Fata era de acum sub influenţa prezicerii. S-a căsătorit cu cel mai înalt. În primul an de căsnicie s-a simţit însărcinată. Cu cât se apropia vremea naşterii, cu atât creştea şi frica ei. Ea se lupta cu profeţia cea rea. Rudele, şi mai ales soţul ei, au încercat să i-o scoată din minte. N-au reuşit. Tânăra nu era aşa de tare în credinţa în Dumnezeu pentru a contracara superstiţia. Naşterea a fost normală. După câteva zile, febra i-a crescut foarte mult. Medicul familiei a declarat că n-ar fi nici un motiv organic cauzator de febră. La trei săptămâni de la naştere, mintea i s-a tulburat. A fost dusă la clinica psihiatrică unde a decedat după trei zile.
Numai cine nu cunoaşte psihologia ghicitului va spune că aici este vorba despre o profeţie reală. Cu mult mai probabil aici e prezentă o sugestie. Mai ştim din deplasările noastre misionare că băştinaşii necreştini sunt cu totul dependenţi de profeţiile vrăjitorului lor. Când vrăjitorul tribal îi prezice unui membru al tribului un anumit termen al decesului, acesta are loc cu promptitudine. Este vorba aici de reacţia psihologică a tanatomaniei. Există deces datorat sugestiei şi nu numai la primitivi ci chiar şi la noi, europeni civilizaţi. În această privinţă americanii au efectuat cu succes experimente asupra unor deţinuţi. Unui condamnat la moarte i s-au legat ochii. I s-a spus apoi că va fi executat prin deschiderea arterei carotide şi că va muri într-un minut. I s-a zgâriat un pic pielea la gât şi s-a dat drumul la robinetul cu apă. Condamnatul simţea tăietura şi auzea cum curge lichidul. Într-un minut leşina.Trucul a reuşit.

2. În ceea ce priveşte magia şi formele profeţiei, profesorul Zucker deosebeşte în cartea sa „Psihologia superstiţiei”, superstiţia magică şi cea mistică şi, ca a treia formă presimţirea. Superstiţia magică este activă. Ea foloseşte forţe sugestive şi vrăjitoreşti care acţionează hotărâtor şi transformator în viaţa celui intrat sub influenţa ei. Exemplele de până acum sunt aproape toate de acest gen. Superstiţia mistică are un caracter de transpunere, de adaptare. Ea acţionează intuitiv, meditând, sondând. Foloseşte şi combinarea, contactarea, adaptarea, asimilarea. Dacă fundamentul superstiţiei magice este: „Eul conduce universul !”, în superstiţia mistică, dimpotrivă: „Eul se dispersează în univers !”. În practica de contactare, se deosebesc două moduri. Se spune că previziunea în timp are două posibilităţi:

1) Ori omul care cuprinde în sine (în rudimente) tot viitorul său este contactat, sau 2) se presupune existenţa unei fiinţe, a unei conştiinţe universale care ar cuprinde în sine toate planurile soartei omului. Aceasta este, aproximativ, părerea profesorilor: Osty, E. von Hartman, Driesch. Această entitate ce cuprinde planuri poate fi contactată de persoane-medium. Celor două puncte de vedere le este comun un anumit determinism (predestinare) . Din punct de vedere biblic, cele două tehnici de ghicire nu pot fi explicate astfel. Din cea de-a treia grupă, cea a presimţirii, fac parte: presimţirile inconştiente, presentimentele, visele veridice, dedublarea şi fenomene de clarviziune, pe scurt toate exteriorizările unui medium. Cine vrea să citească un exemplu bun de acest fel, să se orienteze după exemplul cu diamantele din cartea mea „Seelsorge und Okkultismus” („Consiliere şi ocultism”). Nu vreau să-l repet aici pentru a nu provoca o repetare a diferitelor scrieri.

3. Mai importantă decât toate deosebirile ştiinţifice, oricât de interesante ar fi ele, este însemnătatea pentru consilierea spirituală. Omului bolnav sufleteşte, al cărui tablou clinic nu se încadrează în psihiatria clasică, trebuie să i se dea ajutor. Pentru a se demonstra urmările ghicirii în palmă vor mai fi prezentate alte două exemple.

E/10. O ghicitoare refuza strict tot ce ţinea de dumnezeire. Într-o zi o tânără credincioasă s-a întâlnit cu ea undeva. Când a auzit de darul ei neobişnuit de ghicire, i-a întins în glumă mâna. Socotea că totul este o simplă aiureală. Femeia i-a citit în palmă. Fata a râs tare şi nu şi-a putut reţine o remarcă batjocoritoare. După aceea, această creştină a devenit melancolică şi şi-a pierdut credinţa. Şi la copiii chiromantei s-au arătat urmările tipice. Toţi s-au îmbolnăvit de nervi şi au apucat pe căi rele de depravare. Iată şi aici urmările tipice: depresie şi depravare.

E/11. Un bărbat a practicat ani îndelungaţi chiromanţia. De asemenea, lucra ca vindecător prin magnetism. De-a lungul anilor, a simţit el însuşi influenţa negativă a meseriei sale. A dorit să se îndrepte spre Hristos şi spre Cuvântul lui Dumnezeu. Luni întregi s-a chinuit să citească Biblia, cu toate că simţea o puternică repulsie. De câte ori venea în contact cu lucruri dumnezeieşti simţea o reacţie ciudată şi o tensiune interioară.
În acest exemplu se arată o altă faţetă. Ghicitul dă naştere fenomenului de rezistenţă faţă de sacru. Atunci când oamenii stăpâniţi de duhul ghicirii vor să vină la Hristos, nu pot să creadă. Apar forţe oculte puternice care vor să-i oprească de la o hotărâre pentru Hristos. Cine este otrăvit şi imunizat de ghicire, este aproape imun faţă de Duhul Sfânt. Asemenea oameni se întorc foarte greu la Hristos.

III. CARTOMANŢIA

Din punct de vedere istoric, ghicitul în cărţi poate fi urmărit cu multe veacuri în urmă. Romanii aveau un sistem de tăbliţe, pe care erau desenate simboluri. În secolul al VIII-lea au apărut cărţile. Tehnica de ghicire în cărţi e destul de simplă. Fiecărei cărţi i se dă o anumită semnificaţie. De exemplu, inima 7 este cartea dragostei, inima 10 este împlinirea dorinţei, pica 10 cartea norocului. Cu 32 de cărţi, există mii de combinaţii posibile. Să vedem deci principalele probleme ale ghicitului în cărţi, prin exemplificări.

E/12. Un evanghelist al unei misiuni, a ţinut o prelegere contra ghicitului şi a cărţilor de joc. După aceea conducătorul l-a luat la întrebări pe evanghelist şi i-a spus: „Ce-i cu protestul dumneavoastră faţă de cărţi ? Chiar eu fac pasienţe. E doar un joc de societate nevinovat !” Pe lângă acest exemplu din Germania, iată un exemplu din Elveţia.

E/13. Un preot elveţian a organizat un bazar. În clădirea bisericii au apărut chioşcuri, fiecare din ele redând un anumit basm. Un chioşc se numea „La vrăjitoare!”. Pentru 20 de bănuţi, copiii puteau să intre la vrăjitoare şi să li se ghicească. Un prezbiter s-a indignat şi a cerut explicaţii. I s-a răspuns: „E doar o glumă nevinovată !” Unui băiat care a fost şi el la ghicitoare i s-a spus: „Săptămâna viitoare vei cădea de pe bicicletă !”. Câteva zile mai târziu, chiar a avut loc această cădere. Băiatul şi-a rupt un picior. Unei fetiţe ghicitoarea i-a spus: „Învăţătorul nu te simpatizează !”. Începând din acel moment, fetiţa a suferit foarte mult din cauza presupusei antipatii a învăţătorului.
Primele exemple arată că ghicitul în cărţi nu este nicidecum un joc nevinovat. Cei doi copii au devenit victimele unei sugestii, iar cei doi preoţi au fost victimele teoriilor raţionaliste din timpul studiilor universitare, care prezintă importante lacune în ce priveşte magia (stăpânirea materiei cu ajutorul sufletului) şi mantica (ghicirea) şi susţin că totul este nonsens şi truc.
În cazul când la ghicire nu este vorba numai de câştig mârşav, adică de păcăleală, ci când acţionează forţe paranormale, intră în acţiune telepatia (citirea gândurilor, conectarea la gândurile cuiva) şi comunicarea subconştientă. Un exemplu va clarifica această situaţie.

E/14. O tânără de 16 ani s-a dus la o ghicitoare în cărţi. Vroia să ştie cât mai are de aşteptat până apare multdoritul prieten. Femeia s-a uitat ţintă la ea şi i-a spus: „Fratele dumneavoastră a avut, acum un an, un accident grav de motocicletă. E adevărat?” „Da!” „Mama dumneavoastră este bolnavă de inimă. E adevărat ?” „Da!” „Acum sunteţi certată cu tatăl dumneavoastră. E adevărat ?” „Da ! De unde ştiţi toate acestea ?” „Din cărţi. „În realitate femeia avea capacităţi telepatice şi îi citea fetei gândurile. Datorită acestor precizări, fata a căpătat încredere deplină. Acum ghicitoarea a făcut preziceri pentru viitor. Fata s-a încrezut în vorbele cu înţeles ambiguu şi psihicul ei s-a adaptat acestora. Datorită superstiţiei ea a devenit dependentă de cele spuse de ghicitoare, şi, inconştient, căuta să le împlinească. Aici s-a adeverit şi cuvântul biblic: „Facă-se după credinţa voastră !” Trecutul ghicit corect, a declanşat procesul psihologic inconştient de împlinire a celor proorocite.
O altă formă de dat în cărţi, se bazează pe predispoziţii pe deplin mediumnice. Cuvântul medium vine din latinescul medium, – mijloc – mijlocitor. Prin predispoziţii de medium se înţelege posibilitatea tainică, greu de descris, a anumitor persoane de a sesiza sau provoca anumite procese care par a scăpa de sub controlul celor cinci simţuri. Să dăm cuvântul unei ghicitoare în cărţi.

E/15. Întrebată, o ghicitoare a declarat că în momentul ghicirii este stăpânită de o forţă străină, că ar veni o putere străină asupra ei. Ar spune atunci lucruri pe care nici ea nu le ştie.Ar avea senzaţia ca şi cum în timpul ghicirii ar fi posedată. După aceea este iar normală.
Cu acest exemplu ne apropiem de situaţia din Faptele Apostolilor 16: 16-18. Pavel vestea Evanghelia în Filipi. O ghicitoare i-a ieşit în drum. Ea striga zilnic pe străzi poporului: „Aceşti oameni sunt slujitorii Dumnezeului celui Atotputernic care vă vestesc calea mântuirii !” N-ar fi trebuit ca Pavel să se bucure de aceasta ? De ce s-a opus acestei femei ? Apostolul a văzut imediat că aici era o putere de ghicire ce venea din adâncuri. El s-a întors către ea în numele lui Isus şi i-a spus hotărât: „Îţi poruncesc în numele lui Isus Hristos să ieşi din ea !” Ghicitoarea a fost pe loc eliberată de duhul ei de ghicire. Această întâmplare de la începutul evanghelizării Europei, este plină de învăţăminte. În primul rând, vedem de aici că există anumite forţe obscure ale ghicitorilor, şi că nu e totul păcăleală şi înşelătorie. Ghicitoarea prezenta lucruri reale. Femeia datora cele ştiute unor inteligenţe supraomeneşti, forţelor demonice. Apoi este clar că vrăjitoria se serveşte şi vesteşte şi lucruri cu conţinut creştin. De foarte multe ori ocultismul este camuflat printr-o aparenţă creştină. Apostolul a cunoscut imediat originea acelei puteri de ghicire. El avea darul cercetării şi deosebirii duhurilor. De asemeni, în activitatea sa de vestitor al Evangheliei s-a dezvăluit clar deplina sa putere duhovnicească. Numele Domnului Isus, are stăpânire asupra tuturor uneltirilor lumii întunericului. Aici luminează întreaga biruinţă a Evangheliei asupra lumii păgâne stăpânită de demoni. În numele lui Isus s-au rupt legăturile şi lanţurile. Biata fiinţă chinuită a fost eliberată. – Această situaţie cu multiple înţelesuri, apare mereu în diferite forme când e vorba de ghicire.
În ce priveşte consilierea spirituală, nu interesează atât răspunsurile ştiinţifice contradictorii, cât urmările ghicitului şi combaterea lor. Câteva exemple vor clarifica acest lucru.

E/16. O studentă a relatat într-o convorbire, despre diverse tulburări psihice: teama de examene, lipsa de concentrare în timpul activităţii, paralizii intermitente. Dădea impresia unui psihic în sciziune. Întrebată, a recunoscut că a apelat deseori la ghicitoare în cărţi. Şi rudele din ascendenţa ei dădeau importanţă acestui lucru.

E/17. Un intelectual creştin, „dădea în cărţi”, şi nu făcea astfel numai pentru sine şi familie, ci şi pentru consilierea membrilor bisericii sale, timp de mulţi ani. După decesul său, soţia a căzut în patima beţiei şi a devenit o alcoolică notorie. Îşi bea toata pensia. În casa ei se găsea permanent o întreagă colecţie de sticle de băutură. Pe lângă aceasta, femeia şi fiica ei se ocupau cu magia albă, continuând astfel tradiţia bărbatului. Fiica umbla pe urmele părinţilor. Era şi ea prinsă în procedeele vrăjitoreşti ale mamei. La 17 ani fata şi-a pierdut minţile şi a ajuns la spitalul de nebuni. Magia şi superstiţia distruseseră o familie.

E/18. Un tânăr credincios mi-a povestit o întâmplare din vremea când era la armată. Era subofiţer într-o unitate unde un plutonier ghicea tuturor subofiţerilor în cărţi. Fiind creştin, tânărul subofiţer nu şi-a permis de la început această ghicire. Până la urmă a cedat. Omul acela i-a profeţit că va primi în ziua următoare o veste de deces şi apoi după câteva zile, o sumă de bani. Într-adevăr în ziua următoare a primit o telegramă care-l anunţa că unchiul său a murit. Cinci zile mai târziu au venit şi banii profeţiţi. Părinţii nu obişnuiau să-i trimită fiului lor bani, acesta fusese singurul mandat. După această întâmplare, tânărul subofiţer a intrat într-o perioadă de depresie. Viaţa sa de rugăciune s-a tulburat. A cerut atunci ajutor unui credincios. După ce acesta s-a rugat şi şi-a pus mâinile peste el, grelele stări depresive au dispărut cu totul.
În acest şir de exemple se prezintă mai multe probleme. Cel mai simplu complex de întrebări este cel legat de psihologie sau de parapsihologie (ştiinţa despre fenomene neobişnuite de la graniţa vieţii). Plutonierul avea într-adevăr darul previziunii? Din exemplul 18 nu reiese aceasta. Subofiţerul poate a ştiut de boala gravă a unchiului. Apoi poate îl stăpânea gândul că în urma depunerii jurământului, care avusese loc cu puţin timp înainte, părinţii s-ar putea să-i trimită un dar de felicitare. În acest caz, plutonierul putea să-i capteze aceste gînduri datorită unui simţ aparte sau a telepatiei. Nu pare să fie vorba că a ştiut aceste lucruri dinainte.

Al doilea grup de întrebări au caracter medical. Dereglările psihice au fost provocate sau au ieşit la iveală în urma ghicirii ? Nu exista cumva dinainte o boală latentă care s-a suprapus ghicirii ? Sau poate coinciderea lor a fost în mod eronat socotită cauzalitate ? Deci, nu cumva este schimbată cauza cu efectul ? Acestea sunt de obicei problemele ridicate de psihiatri. În spatele acestor obiecţii ale medicinei, se află importante probleme teologice. În medicină şi între mulţi teologi se combate ideea că practicile oculte pot provoca dereglări nervoase, psihice şi lezarea vieţii spirituale. Mergând înapoi pe firul problemei, este pusă întrebarea dacă există forţe demonice care pot acţiona asupra omului. În această privinţă, aproape toţi psihiatrii socotesc că în relatările Noului Testament despre cei stăpâniţi de duhuri, este vorba doar de nişte cazuri grave de isterie. Mulţi teologi se lasă antrenaţi de acest fel de a vedea lucrurile şi în cazul celor demonizaţi spun că este vorba de o boală, de un defect. În primul rând teologii sunt cei care nu ştiu ce să facă cu învelişul raţionalist al teoriei lor liberale, mai cu seamă toţi adepţii teologiei lui Bultmann. Ei înconjoară cu grijă realităţile descrierilor biblice. Nu au nici o receptivitate faţă de cele relatate de Biblie. Cochetarea cu filozofiile mai vechi sau mai noi, i-a închis faţă de lucrarea Duhului Sfânt. Penibil este în orice caz şi când, un teolog din Besel, în broşura sa „Heil und Heilung” (Har şi vindecare), pe lângă multe gânduri bune, nou-testamentale, socoteşte ghicirea numai un defect. Aceasta dovedeşte influenţa psihiatrilor. De fapt în Noul Testament un defect, o boală, este vindecată, dar celor stăpâniţi de duhuri rele li se porunceşte în numele lui Isus Hristos. Ghicitoarea din Filipi, nu avea un defect, ci era stăpânită de un demon din adâncuri. De aceea Pavel nu a vindecat-o prin rugăciune şi prin punerea mâinilor, ci a poruncit duhului necurat să iasă din ea. Din metodele de terapie pe care le foloseau Isus şi ucenicii Săi, putem deduce despre ce leziuni este vorba. Celor bolnavi trupeşte, li se puneau mâinile cu rugăciune, celor demonizaţi dimpotrivă, li se opunea cuvântul atotputernic al izgonirii duhului rău.
Dacă revenim la problemele medicale de la început, atunci din punct de vedere biblic trebuie luată o anumită distanţă faţă de psihiatrie. Bineînţeles că suntem de acord cu medicina că anumite boli psihice au un factor sau un complex magic. Aceasta reiese din discuţii cu schizofrenici, care de multe ori susţin că au fost vrăjiţi. Prin această observaţie, nu trebuie să subestimăm faptul că, în multe cazuri, magia este cauza primară şi leziunea psihică efectul secundar. Trei mii de cazuri cercetate cu grijă, sunt un material doveditor important. În afară de aceasta, parapsihologii noştri, de exemplu prof. Bender de la universitatea din Freiburg, cunosc boli care s-au instalat după o acţiune ocultă. Amintim doar psihoza mediumistică. Consilierea spirituală arată foarte clar că intrarea în contact cu spiritismul, magia sau ghicirea, provoacă tulburări, care deseori pot fi testate clinic. În aproape toate cazurile însă, este deteriorată viaţa de credinţă. Această observaţie indică spre faptul că, atunci când apar asemenea leziuni, cauza lor este de natură spirituală. Pentru tratarea lor este necesară mai întâi consilierea spirituală, adică asistenţa unui creştin care se bazează pe Biblie şi a unui psihiatru credincios.

IV. RABDOMANŢIA SI RADIESTEZIA ( NUIAUA ŞI PENDULA )

Asemenea multor practici oculte, şi radiestezia (practica cu pendula) încearcă să-şi dea o alură ştiinţifică. Radiestezia se consideră a fi ştiinţa despre raze şi a luat naştere pornind de la supoziţia că toată materia radiază. Magicienii cu nuiaua sau pendula ar fi în stare stare să simtă aceste radiaţii. Partea ştiinţifică a acestei probleme este discutată în „Seelsorge und Okkultismus” („Păstorire şi ocultism”). În acest capitol, se vorbeşte mai ales despre partea practică a consilierii spirituale. Pentru a nu induce în eroare pe cei neiniţiaţi, se va preciza că prin intermediul nuielei sau a pendulei se lucrează asemănător, numai că pendulul ar da indicaţii mai detaliate. Pentru a asigura o luare de poziţie obiectivă, vor urma pentru început câteva exemple în care n-au putut fi dovedite, cel puţin aparent, efecte negative asupra persoanelor implicate în această practică.

1. Există medici, preoţi, misionari, ingineri, care sunt încredinţaţi de exactitatea folosirii acestor metode cu pendula. Ei spun că, în afară de o anumită slăbire a rezistenţei nervoase, nu simt nici o urmare negativă.

E/19.
Un tânăr de 28 ani s-a sinucis. Corpul lui era căutat de poliţie. Cumnatul său a chemat în ajutor un om cu pendula. Acesta a cerut un obiect al dispărutului. I s-au adus ciorapii acestuia. Magicianul i-a pus pe podea şi s-a rotit cu o vergea de metal, în unghi drept faţă de ei. Apoi a indicat precis datele personale ale mortului. El spuse numele, data naşterii, şi locul unde s-ar afla. După aceea a făcut suplimentar proba indicaţiilor sale pendulând încă o dată pe o hartă căutând locul unde se află cel decedat. Pendula a confirmat datele nuielei. Cumnatul a mers cu poliţia în acel loc şi l-au găsit pe cel în cauză. Sinucigaşul se împuşcase într-o magazie în pădure.

E/20. Un medic din Alsacia foloseşte rabdomanţia. El socoteşte această aptitudine ca pe un dar de la Dumnezeu. Atrage însă atenţia nervozitatea sa şi aversiunea faţă de cele duhovniceşti.

E/21. Un funcţionar de poştă posedă capacitatea de a găsi cu pendula sau cu nuiaua vâne de apă. De asemenea poate preciza poziţia exactă în pământ a cablurilor de telecomunicaţii. Şi el spune că după mersul cu nuiaua se simte uşor obosit.

E/22. Un medic şi-a clădit o locuinţă şi i-ar fi plăcut să-şi amenajeze o fântână în grădină. Un prieten al său, preot evanghelic, a auzit de această dorinţă. A cerut doctorului un plan al casei şi al grădinii. Apoi a luat pendula şi a stabilit în acest plan unde e de găsit apa. Indicaţiile sale au fost corecte. La săpare s-a găsit apă în acel loc.

E/23. Un misionar are capacitatea de a stabili cu pendula, de la etajul doi, dacă la etajul unu a pătruns un bărbat sau o femeie. El poate stabili deasemenea, prin podea, dacă femeia de la etajul de jos aşteaptă un copil şi ce sex va avea copilul. De faţă cu prietenii a făcut multe asemenea experimente cu rezultate depline. În acelaşi fel indică în cimitire dacă sub lespede se găseşte un bărbat sau o femeie. Bineînţeles că stă în spatele pietrei, aşa că nu poate citi numele.

E/24. În cea de-a doua călătorie misionară pe care am întreprins-o în Orientul Îndepărtat, am auzit despre activitatea unei misionare. Ca membră a Societăţii Misionare Germane, îmi este foarte bine cunoscută. Această femeie ce a lucrat mulţi ani în China, poate răspunde cu ajutorul pendulei, la aproape toate întrebările privind situaţii necunoscute. Ea poate stabili de exemplu, de la o distanţă de 40 de km, când o misionară aşteaptă un copil. Mai poate spune de această situaţie misionarelor care încă nu ştiu nimic despre sarcină. Deasemenea ea poate indica dacă este băiat sau fată. Prognozele ei sunt corecte în toate cazurile. Întrebată în legătură cu această situaţie, ea a spus că se orientează după nimbul gravidelor.

E/25.
Un ofiţer din Armata Salvării, folosea de ani de zile radiestezia. Când fiul său a dispărut în timpul războiului, a folosit pendula peste fotografia acestuia, pentru a şti dacă mai trăieşte. Când după război i-a fost furat un geamantan, a folosit pendula pentru a afla locul în care se găsea. Într-adevăr mişcarea pendulei i-a indicat locul respectiv. La întrebarea mea dacă simte urmări negative ale folosirii pendulei, acest lucrător pentru Împărăţia lui Dumnezeu a negat orice afectare a vieţii de credinţă.

Scurta trecere în revistă a acestor exemple livrează deja câteva puncte pentru o apreciere. În primul rând, este clar că nu se poate face uz de teoria trucajului. Există magicieni cu nuiaua sau pendula, care pot da indicaţii precise, chiar dacă mulţi geologi şi oameni de ştiinţă se opun cu înverşunare acestei realităţi. Bineînţeles că nu se poate nega faptul că există multe indicaţii încurcate, chiar confuze, care n-au nici un înţeles. Mai reiese din puţinele exemple faptul că folosirea pendulei şi a nuielei naşte multe controverse. S-a vorbit de medici, misionari, funcţionari care acţionează cu pendula. Cine are dreptate? Apărătorii fanatici sau opozanţii înfocaţi?

Dacă preoţii, misionarii sau alte persoane active religios practică această metodă a pendulei, este cu siguranţă ceva cu totul nevinovat, afirmă unii. Însă acest argument este în întregime fals. Doar n-am putea susţine că divorţul este permis, deoarece un misionar comite adulter. De asemenea poate fi atacat şi un alt argument şi anume că, de vreme ce unii lucrători în domeniul religios nu simt perturbări datorate folosirii pendulei, opoziţia faţă de această practică ar fi fără obiect. Nu poate fi neglijat faptul că uneori apar urmări latente. La unii oameni lezările mai vechi se arată abia pe patul morţii, sau înainte de asta, în momentul când vor să-şi predea viaţa lui Hristos. De altfel, trebuie să ne eliberăm de părerea că toţi cei ce vestesc Cuvântul lui Dumnezeu sunt cu adevărat creştini. Cuvântul din Scripturi ”Şi cum vor propovădui dacă nu sunt trimişi ?” (Romani 10 15), este şi azi valabil. Un preot care foloseşte pendula poate fi apăsat de păcat ca oricare practicant al altei meserii.

De altfel am observat în multe situaţii de consiliere spirituală că, datorită preotului catolic Emmenegger, care foloseşte pendula pentru pacienţii săi, asupra acestora se abat grele poveri sufleteşti. Cu câtva timp în urmă, un preot evanghelic care folosea pendula a fost acuzat şi condamnat datorită unor abuzuri grave în tratamentul pe care-l aplica cu acest instrument.

O eroare fatală este şi închipuirea că aptitudinea de a folosi pendula ar fi un dar de la Dumnezeu. Nu numai medicul alsacian amintit mai sus este de această părere, ci şi unii preoţi. Care este adevărul ? Cercetarea trecutului multor familii arată că predispoziţia pentru folosirea nuielei sau pendulei, magnetismul, clarviziunea apar la oamenii care au avut printre strămoşi magicieni sau spiritişti activi. Deci aceste capacităţi neobişnuite nu sunt daruri duhovniceşti, nici măcar de la natură, ci sunt abilităţi mediumice. Există mulţi oameni care posedă capacităţi de medium fără să ştie. Câteodată sunt descoperite din întâmplare. Apare şi cazul curios când deţinători ai unor astfel de puteri mediumnice devin credincioşi. Deodată, urmând pe Hristos, ei îşi descoperă puterile neobişnuite şi le cred a fi daruri ale Duhului Sfânt. Aceasta este bineînţeles o autoînşelare. În consilierea spirituală, se constată uneori că la întoarcerea unui om la Dumnezeu puterile mediumnice dispar. Deseori însă, ele îl însoţesc pe om şi în noua lui viaţă. Atunci când un ucenic al lui Hristos se roagă cu seriozitate ca aceste „daruri” să dispară, dorinţa lui este împlinită. Multor creştini aceste predispoziţii le sunt împovărătoare. Markus Hauser ne asigură că a fi clarvăzător nu este nicidecum un dar ci un chin. În nici un caz aceste capacităţi mediumniuce nu trebuiesc socotite daruri ale Duhului Sfânt. Nici prin întoarcerea la Dumnezeu ele nu sunt sfinţite. Ceea ce au dobândit strămoşii în slujba lui Satan nu este preluat şi sfinţit de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 16: 16, etc.).

2. Legătura dintre radiestezie şi forţele mediumnice se va vedea clar din două exemple:

E/26. Un tânăr s-a dus la un vindecător naturist care folosea pendula şi descântecul magic pentru a trata o anumită afecţiune. După tratament au apărut şi la pacient capacităţi mediumnice. Deodată a căpătat şi el posibilitatea clarviziunii şi putea hipnotiza de la distanţă.

E/27. O femeie a vrut să penduleze peste fotografia soţului ei dispărut. După aceasta, a căpătat şi ea posibilităţi de clarviziune şi a devenit somnambulă. Putea să-şi trimită sufletul la depărtări foarte mari. Starea sufletească deplorabilă, a adus-o la consiliere spirituală. După ce s-a destăinuit şi şi-a predat viaţa lui Dumnezeu, aceste predispoziţii au dispărut.
Există transmiteri conştiente sau inconştiente ale unor puteri de medium. În urma tratamentului efectuat de unii ocultişti cu proprietăţi mediumnice deosebite, pacientul tratat poate deveni şi el medium. Aici avem opusul demonic al binecuvântării prin punerea mâinilor, practicată de ucenicii lui Hristos şi descrisă în Faptele Apostolilor în capitolele 8, 17; 19,6. Există şi transmiterea conştientă la rabdomanţi sau radiestezi. Mulţi mi-au relatat la consiliere că şi-au căpătat sensibilitatea pentru baghetă, datorită faptului că un magician puternic, priceput în a folosi nuiaua le-a ţinut mâna în căutarea izvoarelor de apă. După aceea şi ei au putut dintr-o dată mişca bagheta , capacitate ce a persistat.
Pentru a se face deosebire între predispoziţiile de medium şi forţele duhovniceşti biblice, vor urma nişte exemple, care pot mai bine ca orice teorie să permită o privire în această problematică încărcată de tensiune.

E/28. O femeie care avea o suferinţă trupească s-a dus pentru o consultaţie la un vraci care folosea pendula. Diagnosticul şi denumirea medicamentului au fost stabilite cu ajutorul acesteia. Femeia, care manifesta interes pentru credinţa creştină, a simţit că asupra ei acţionează forţe sinistre. Aceste lupte sufleteşti, foarte curioase, au durat câteva luni. În răstimpul acestor crize neobişnuite de frică, a apelat la consilierea spirituală.

E/29. O tânără avea din copilărie predispoziţia dedublării. Ea vedea deseori stafii. Pentru sacru avea o repulsie puternică. La o evanghelizare a venit la credinţa în Hristos şi din acel moment repulsia faţă de cele duhovniceşti a dispărut. Odată, s-a îmbolnăvit şi s-a dus la un medic ce practica magia cu pendula, fără ca ea să ştie despre asta. Imediat tulburările ei psihice şi rezistenţa faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi faţă de rugăciune s-au reinstalat.
Acest exemplu confirmă următoarea situaţie. Mai sus s-a spus că şi aptitudinea dedublării face parte din repercusiunea târzie a activităţii oculte a strămoşilor. Un simptom al acestei repercusiuni este rezistenţa faţă de tot ce este duhovnicesc. Tânăra din exemplul 29 prezenta ambele simptome. După ce s-a întors la Hristos, puterile mediumnice au dispărut. După tratamentul cu pendula, au reapărut. Şi aici se poate observa caracterul medumnic al activităţii cu pendula. Particularitatea rezistenţei faţă de cele duhovniceşti se va demonstra şi prin alte exemplificări.

E/30. Datorită unei îmbolnăviri, o femeie a apelat la un foarte cunoscut vraci ce folosea pendula. Nu s-a gândit la nimic rău, căci nu auzise până atunci de ceva negativ legat de diagnosticarea bolii prin această metodă. În sala de aşteptare a fost cuprinsă de nelinişte sufletească. Această nelinişte s-a accentuat în timpul tratamentului. A luat medicamentele stabilite cu pendula, dar gradul tulburărilor ei psihice a luat o amploare tot mai mare. Nu mai putea să se roage, i-a apărut o repulsie faţă de Biblie şi avea o repulsie din ce în ce mai mare faţă de sacru. Fără a primi din partea nimănui sfatul corespunzător, în cele din urmă a aruncat medicamentul din proprie iniţiativă. Abia după aceea a venit la consiliere spirituală şi m-a întrebat ce gândesc despre pendulă şi medicamentele astfel stabilite.

E/31. Un magician care folosea pendula, m-a căutat pentru consiliere. A recunoscut deschis că această activitate îl stresează şi îl consumă nervos. El se specializase îndeosebi în tolerarea alimentelor de către unele persoane. Spunea că zahărul alb ar avea asupra lui efecte negative, cel din trestia de zahăr dimpotrivă, efecte pozitive. Mierea, după încălzirea la 60° ar avea aceleaşi influenţe pozitive. După ce a practicat magia mulţi ani, a observat că starea sa sufletească este schimbată. Energia sa şi hotărârea cu care lua decizii slăbiseră. O sensibilitate bolnăvicioasă îl cuprinsese. Avea ticuri nervoase şi devenise alergic la vânt şi la apă. Dacă încerca să citească Biblia avea senzaţii de vomă şi simţea o mare repulsie. Faţă de Hristos şi chiar faţă de orice cruce simţea dezgust. Observând singur că aceste tulburări psihice sunt legate de practica sa radiestezică, a solicitat consiliere spirituală şi a fost dispus să-şi pună viaţa sub autoritatea lui Hristos.
În aceste două exemple, se arată că atât femeia tratată radiestezic cât şi magicianul ce activa cu pendula au devenit atenţi asupra periculozităţii acestei practici, datorită felului de gândire realist şi datorită spiritulul de observaţie foarte activ. Ei au ajuns la refuzul folosirii radiesteziei înainte de a fi îndrumaţi la aceasta de către un consilier spiritual.

Opoziţia dintre folosirea pendulei şi o viaţă de rugăciune va fi demonstrată în 4 exemple.

E/32. Un vestit rabdomant fu rugat de către un profesor de la facultatea de medicină să parcurgă cu bagheta diferite corpuri ale clădirii clinicii şi să urmărească reacţiile acesteia. Motivul rugăminţii profesorului se datora faptului că în una din clădiri rata deceselor era foarte mare. Când în această clădire erau internate persoane grav bolnave, starea lor de sănătate de obicei se agrava. Profesorul n-a dezvăluit aceste lucruri magicianului, dorind un rezultat neinfluenţat. Magicianul a parcurs toate clădirile şi într-adevăr în cea în care se înregistra o rată a mortalităţii ridicată, impulsurile erau mai puternice. Pentru a perfecţiona experimentul, profesorul, care nu credea în indicaţiile nuielei, a dispus instalarea în acea clădire a unui sistem de ecranare. Rezultatul a fost uimitor. Rata deceselor era acum mult mai mică. Pentru a nu da naştere la comentarii din partea colegilor, profesorul s-a ferit să facă cunoscut experimentul.
Acel magician avea şi capacitatea clarviziunii. El putea spune în orice moment unde se află membrii familiei sale. Era solicitat şi de societăţi de asigurare şi de agenţii imobiliare pentru a stabili proprietăţile solului pe care sunt sau vor fi amplasate imobile. Acest ghicitor a declarat că nu poate să se mai roage, o forţă interioară îl împiedică.

E/33. Un creştin care avea un parc dorea să găsească un izvor. Nuiaua unui rabdomant a reacţionat în două locuri. S-au făcut săpături, dar fără rezultat. Ghicitorul a declarat: „Asta nu mi s-a mai întâmplat !”Stăpânul parcului răspunse: ”M-am rugat lui Dumnezeu pentru că nu îmi era clar, dacă eu, un creştin, trebuie să folosesc nuiaua magică”. La aceasta rabdomantul spuse: ”A, bineînţeles că în acest caz nu merge!”

E/34. Un magician cu pendula descânta negi, bătături, guşă endemică, erupţii ale pielii şi alte afecţiuni de acest fel. Deasemenea, experimenta descântul pentru a provoca moartea. Susţinea că poate îmbolnăvi şi însănătoşi oamenii. O femeie credincioasă, care nu ştia nimic de forţa lui magică şi crezându-l un mare vindecător naturist, s-a dus la el pentru tratament. În sala de aşteptare, pe când se ruga în sinea ei, magicianul i s-a adresat brusc: „Puteţi pleca acasă, nu vă pot trata !” Totuşi, începând cu acea zi, ea a fost tulburată. O chinuiau melancolia şi gândul sinuciderii. Soţul ei, care nu avea o poziţie fermă faţă de credinţa în Hristos, s-a dus la acelaşi magician pentru tratament. Copiii născuţi de soţia sa după acest tratament sunt anormali. Curios este că medicul internist îşi îndruma pacienţii cu boli mai dificile către acest vraci.

E/35. La o evanghelizare în sudul Germaniei, a venit la mine un creştin. El mi-a dat dezlegare pentru a face publică următoarea relatare. Din tinereţe a băgat de seamă că la el nuiaua reacţionează. Comparând cu rezultatele altor magicieni, a observat că în cazul lui, nuiaua indică foarte exact poziţia şi adâncimea izvoarelor. Rapid vestea s-a răspândit în împrejurimi. Pentru a găsi surse de apă n-a fost chemat numai de ţărani, ci şi de industriaşi. Fabricanţii, care datorită indicaţiilor precise economiseau mult din ceea ce trebuiau să aloce dotării cu utilaje de foraj moderne şi costisitoare, îi plăteau onorarii importante. Tânărul avea un cerc de clienţi plini de recunoştinţă. După această îndelungată experienţă s-a întâmplat ceva nou în viaţa acestui om. La o evanghelizare şi-a predat viaţa lui Dumnezeu. Negăsind nimic rău în a afla surse de apă, a continuat să desfăşoare aceeaşi activitate ca mai înainte. Deodată a observat că se petrece ceva ciudat cu fiinţa lui. A văzut cum, după ce căuta apa, nu mai putea să se roage şi nici să citească Biblia timp de două zile. Când citea din Biblie, îi pâlpâia ceva în ochi, ceea ce nu se întâmpla la citirea ziarului. Atunci când se ruga, atenţia îi era imediat distrasă de altceva. Două zile simţea o nelinişte puternică. După observaţii îndelungate, a stabilit o corelare între căutatul apei şi tulburările din viaţa sa spirituală. Aceste experienţe l-au adus pe acest om credincios la mine pentru consiliere spirituală. El spunea: „Activitatea de radiestezist îmi paralizează pentru o vreme viaţa mea spirituală, de aceea va trebui să renunţ la ea chiar dacă voi fi presat de clienţi şi îmbiat cu sume mari.” Aceasta este relatarea unui magician cu nuiaua şi cu importante posibilităţi de medium. E de amintit că nu cerea onorarii, ci clienţii săi îi erau recunoscători şi-i ofereau sume mari.

Aceste patru exemple arată că magia cu nuiaua paralizează disponibilitatea omului pentru rugăciune. Pe de altă parte, rugăciunea creştinului din exemplul 33 a fost cea care a făcut imposibilă găsirea apei. Femeia ce se ruga în sala de aşteptare paraliza activitatea magicianului. În ultimul exemplu am văzut cum, după convertire, magicianul a descoperit singur că activitatea de medium îi perturba serios relaţia sa cu Hristos. Pneuma (Duhul Sfânt) şi mediumnitatea (folosirea puterilor oculte) se exclud reciproc.

Un paragraf aparte va fi dedicat urmărilor radiesteziei. Nu este vorba aici de perturbarea vieţii de credinţă ci de leziuni ce pot fi dovedite medical.

E/36. Un tânăr care devenise şomer s-a dus la un magician să-i ghicească cu pendula un loc de muncă. Cu ajutorul acestui om a primit într-o singură zi cinci oferte. A căpătat un loc de muncă, dar a trebuit să-l părăsească după câteva zile, deoarece devenise bolnav de nervi. Câteva luni a fost la o clinică de boli neurologice. După ce boala s-a ameliorat s-a adresat unor călugări care l-au sfătuit folosind pendula. Apoi s-a dus la un descântător să primească sfat şi de la el. Urmarea a fost că după câteva zile a avut crize de furie şi a trebuit să fie dus din nou la clinică.

E/37. Un tânăr bolnav de astm bronşic a apelat la serviciile unui vraci ce folosea pendula. Cu ajutorul acesteia i s-a stabilit corect diagnosticul şi tratamentul. În afară de pendulă, vraciul folosea şi descântecul. Pentru acest tânăr a folosit un descântec magic din cărţile a 6/7-a ale lui Moise. Apoi a lipit pe diferite părţi ale corpului pacientului nişte plasturi. Plasturii de tip Hansaplast au fost unşi cu o alifie. După câteva zile sub plasturi se acumulase puroi. Acesta s-a scurs, dar nu a rezolvat problema astmului, n-a fost vorba nicidecum de vindecare. Din această vreme însă, tânărul a ajuns să aibă tulburări nervoase şi sufleteşti. Fiind student observase cum îi slăbeşte memoria, nu se mai putea concentra şi era confuz. Aceste dereglări l-au făcut să ceară asistenţă spirituală.

E/38. Un predicator al unei comunităţi evanghelice folosea radiestezia, căutând apa şi minereuri. Depista boli şi indica şi tratamentul. Un profesor elveţian a cercetat posibilităţile acestui om. În prezenţa asistenţilor săi şi a studenţilor, magicianul a fost îndemnat să pună unor persoane, 20 la număr, diagnostic. Tuturor 20 le-a pus diagnostice corecte. Nici acest predicator n-a fost ocolit de reacţiile negative ale magiei. Soţia sa a avut un accident mortal, toţi copiii i-au murit de o moarte nenaturală. El însuşi se află de trei ani la ospiciu.

E/39. Un preot din centrul Germaniei folosea pendula tratând bolnavi şi indicând medicamente. El trata şi la distanţă. Bolnavii îi trimeteau fotografii peste care acţiona cu pendula, apoi le stabilea medicamentul. O creştină şi-a trimis şi ea fotografia. A primit diagnosticul şi medicamentele. Ulterior a înnebunit şi a ajuns la ospiciu. Rudele ei s-au adresat superiorilor bisericii şi preotul a fost tras la răspundere.
Aceste patru exemple cunoscute prin consilierea spirituală dovedesc faptul, de altfel observat de sute de ori, că prin terapia cu pendula se obţin unele ameliorări şi anumite vindecări pe plan fizic. Acestea sunt însă deseori plătite prin lezări sufleteşti. Nici chiar predicatorul radiestez activ, despre care s-a scris mai sus, n-a fost ocolit. Gradul de îmbolnăvire psihică este mai accentuat şi mai complicat la magicianul activ datorită activităţii sale de medium decât la cel ce este supus pasiv tratamentului. Caracterul ocult al folosirii pendulei iese de multe ori în evidenţă, deoarece radiesteziştii folosesc deseori şi alte practici ca descântatul, spiritismul, clarviziunea, magnetismul etc. Folosirea pendulei este în acest caz în bună tovărăşie. Cine se aseamănă, se adună.

Ca observator şi critic am luat parte la conferinţa radiestezilor de la Academia Evanghelică din Tutzing. Conferinţa era condusă de un teolog. S-au reunit circa 60 de magicieni ce folosesc nuiaua şi pendula din diferite regiuni ale Europei. Ei făceau deosebire între pendularea fizică şi cea mentală. Pendulare fizică era socotită umblarea pe teren în căutare de bogăţii. Iar pendularea mentală era practicată numai, de exemplu, peste o hartă . Parcurgerea terenului nu este necesară în acest caz. Un magician din Elveţia spunea că el ar putea, folosindu-se de o hartă, să determine,să zicem, o sursă de apă lângă Tokio (Japonia). Harta este în acest caz o punte psihică, un mijloc de comunicare.

Cu pendularea mentală nu se caută desigur numai valori subpământene, ci se poate răspunde la toate întrebările adresate de cineva interesat. Astfel mulţi soţi, apelând la folosirea pendulei peste fotografia soţiei, aflau dacă aceasta le era credincioasă.
Încheierea şi punctul culminant al acestei conferinţe l-a constituit refuzul teologului ce prezida discuţiile de a accepta vreuna din criticile mele. Poziţia lui a fost aprobată cu mare larmă de cei prezenţi. În schimb, a apreciat drept bună orice formă de folosire a pendulei şi a nuielei (baghetei).
Motivul acestei recunoaşteri din partea teologului a fost un comentariu ciudat asupra primului articol din crez. Ceea ce pierde însă din vedere acest teolog sunt nenumăratele observaţii referitoare la practica rabdomanţilor şi radiesteziştilor. Problema radiesteziei însă, nu este rezolvată doar printr-o gândire logică şi teologică. Astfel, dacă s-ar face o comparaţie grosolană, nici învierea lui Hristos n-ar fi înţeleasă după ideologia teologică, ci trebuie percepută prin credinţă. În acelaşi fel, nici activităţile carismatice şi mediumnice nu pot fi confirmate prin concluzionări logice. Liderul conferinţei a căzut pradă acestei erori în paguba celor ce cred în Dumnezeu.

O a doua concluzie stă la baza acestei aprecieri ciudate asupra radiesteziei. Din primul articol al crezului nu se poate trage concluzia asupra îndreptăţirii forţelor mediumnice. Cosmosul, natura au fost cuprinse şi ele în căderea în păcat a omenirii. De aceea forţele nemijlocite care mai erau nealterate în paradis, nu s-au păstrat nici ele aşa cum erau la început .

În ultimul rând, se atrage atenţia că primul articol al crezului poate fi înţeles numai prin prisma paragrafelor 2 şi 3. Judecata izolată duce la devieri, după cum se întâmplă şi în realitate. Această aşa-numită „simţire a naturii” este de fapt o exaltare faţă de natură. Exaltarea şi fanatismul nu vin însă de la Duhul Sfânt. Asta am putut învăţa clar de la secte. Din orice articol de credinţă, luat separat, se poate extrage o ideologie fanatică. Din primul articol al crezului se poate extrage un misticism al naturii, din cel de-al doilea un misticism legat numai de Isus, iar din articolul trei binecunoscuta exaltare a Duhului Sfănt. Însă misticismul şi fanatismul n-au nimic de-a face cu adevărata cale trasată de Biblie.

V. CRISTALOMANŢIA

Există cărţi oculte despre mantica şi magia cu oglinda. Scopul magicianului care se serveşte de oglindă este acela de a face de la distanţă vindecări, vrăji de persecuţie, de apărare, de dragoste şi precum şi alte practici magice. Ghicitorul cu oglinda caută să descopere lucruri ascunse, să dea în vileag crime, să depisteze boli complicate, să înţeleagă fenomene ce se petrec în cosmos şi multe altele. Ca unelte oculte se folosesc nu numai oglinda magică, ci şi bila de sticlă, cristalul de stâncă şi alte obiecte care reflectă lumina. Unii folosesc chiar şi oglinda apei în acest scop.

Din punct de vedere istoric, practica ghicitului cu oglinda sau cristalul este cunoscută de câteva sute de ani. Chiar şi în basme întâlnim formulări ca: „Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară ?” Oglinda îşi are un loc al ei şi în mistică. Cele mai preţioase idei i-ar fi venit lui Jakob Böhme meditând în faţa „bilei cizmarului”. Vorbind din punct de vedere psihologic, s-ar putea ca privirea fixă să ajute la autosugestie sau autohipnoză şi la apariţia anumitor procese subconştiente. Aceasta este o dovadă că în forma de ghicire cu oglinda intră în acţiune forţe subconştiente. Şi pentru că aceste forţe se sustrag în general controlului conştient, pot constitui o poartă de intrare pentru anumite puteri din afară. Nu degeaba apostolul Pavel spunea că „noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12). Vom da în cele ce urmează câteva exemple referitoare la această formă de ghicire.

E/40. Un ţăran bogat de la ferma ”Tannenfels” avea multe oi. Într-o zi câteva din ele au dispărut şi nu au mai fost de găsit. Băiatul care le păzea a fugit la vraciul care dezlega toate misterele cu oglinda şi i-a cerut sfatul. Vraciul a intrat în camera sa şi a stat o vreme acolo. În sfârşit când ieşi afară dădu următoarea indicaţie: „Mergi de-a lungul văii în sus până la primul drum, apoi ia-o la dreapta şi urcă drept în sus pe coasta muntelui. Pe vârful cel mai înalt e o piatră mare, iar lângă piatra aceea sunt şi oile pierdute.” Băiatul a urmat sfatul şi a găsit oile pierdute.

E/41. Un ţăran din valea Kappler a venit la vraci şi i s-a plâns: „Astă noapte mi-a fost furată o vacă! Poţi să-mi spui unde e? „Vraciul s-a dus în camera sa şi s-a concentrat asupra globului. În fine, a ieşit afară şi i-a spus omului: „Vaca ta e în gospodăria lui Holzer Iörg, în şură, ascunsă după nişte baloţi de paie. Ia trei, patru oameni şi un poliţist. O parte din voi mergeţi în casă şi ceilalţi direct în şură.” Păgubitul a urmat indicaţiile şi şi-a găsit vaca.

Exemplu 42.
Unui ateu i-a ars într-o noapte garajul cu tot cu automobil. Pentru că bănuia intervenţia unei mâini criminale, a anunţat poliţia. Cercetările poliţiei n-au dat nici un rezultat. Ca să-i găsească pe făptaşi a căutat un om care ghicea cu oglinda. Acesta s-a retras pentru 20 de minute în cabinet. Când ieşi din camera semiobscură, îi arătă păgubaşului oglinda sa magică, spunând: „Acesta este făptaşul !” Omul recunoscu în acea imagine figura unui fost coleg de şcoală şi izbucni: „E imposibil! Eram în relaţii foarte bune!” Magicianul îi replică: „Oglinda nu minte!”. La plecare îi spuse aşa, ca din întâmplare: ”De fapt, ai să mori în curând!”. Şocat de veste omul îşi căută totuşi fostul coleg, îl privi fix în ochi şi-l întrebă: „Ai cumva vreo legătură cu incendiul care mi-a distrus garajul ?” Cu totul răvăşit, colegul a recunoscut că el a fost cel care a pus focul. Fiind întrebat care este motivul acestui act, incendiatorul a mărturisit că era gelos pe succesul economic al colegului, mai ales că el se confrunta numai cu probleme la locul de muncă. Vinovatul îl rugă pe cel păgubit să ţină secretă întâmplarea cu incendiul, pentru aceasta fiind dispus să-i plătească contravaloarea maşinii şi a garajului. Ceea ce a şi făcut.

Cam la patru săptămâni după convorbirea cu vraciul, păgubaşul a scos în timpul nopţii un ţipăt îngrozitor. Soţia sa s-a trezit, a aprins lumina şi şi-a văzut soţul zbătându-se, având crampe îngrozitoare. A chemat de urgenţă medicul care l-a internat imediat într-o clinică universitară. Începând cu prima noapte a crizei, omul a zăcut inconştient şi a fost alimentat artificial timp de zece zile. În acelaşi timp, membrii unei biserici creştine s-au rugat zilnic pentru el. În cele din urmă, pacientul şi-a revenit din comă şi a povestit ce s-a petrecut cu el în acele zece zile. Când la începutul acestei boli ciudate se trezea noaptea, vedea în vis, sau pe jumătate treaz, venind spre el figuri diavoleşti,care îl târau cu ele spre iad. În acele momente, toate păcatele vieţii sale i se perindau prin faţa ochilor. Vedea secvenţe din noaptea incendiului, deasemeni vedea foarte clar secvenţele vizitei lui la ghicitor. Acele oribile creaturi întunecate care îl târau în abis, îi repetau că păcatele sale au întrecut măsura şi pentru fărădelegea lui trebuia să fie crucificat. Chiar a şi suferit în timpul visului o crucificare cu chinuri îngrozitoare. După o maltratare şi o tortură cu chinuri nesfârşite, aceste sinistre făpturi au dispărut, s-a făcut lumină şi el şi-a recăpătat conştiinţa. Mai târziu, medicul i-a comunicat că a fost în stare de inconştienţă timp de zece zile. După această experienţă îngrozitoare, omul acesta s-a schimbat radical. Dintr-un om care nu vroia să ştie de biserică şi de Dumnezeu, a devenit o persoană care frecventa regulat serviciul divin al bisericii locale. A devenit atât de zelos încât duminica îşi umplea maşina cu vecini pe care îi aducea la biserică.

În ciuda tuturor relatărilor confuze şi îndoielnice provenite de la mulţi ghicitori cu oglinda, aceste trei exemple arată că unii dintre ei pot obţine informaţii autentice de la oglinzile lor. În primele două cazuri n-am putut urmări influenţele ghicirii cu oglinda, însă în cel de-al treilea acestea se pot vedea clar. Se poate ca păgubitul cu garajul să fi fost victima unei sugestionări la auzul vorbelor magicianului care-i adresase teribilele cuvinte: „De fapt vei muri !”. Astfel, omul acesta a fost tulburat sufleteşte, gândurile sale concentrându-se asupra făptaşului şi a pierderii suferite. În acel moment, mintea sa îi era distrasă, iar subconştientul i-a rămas ”deschis”. Pentru vraciul cu oglinda, situaţia respectivă a constituit momentul prielnic ca să implanteze această sugestie, care i-a şi penetrat subconştientul. Îmbolnăvirea a fost probabil rezultatul acestei sugestii. Aici, folosind terminologia profesorului Zucker, nu a fost vorba despre o ghicire mistică sau un act de presimţire, ci despre un act magic, cu putere de influenţare. Consilierului spiritual îi sunt de ajuns astfel de exemple pentru a se pune în gardă în ceea ce priveşte acest gen de ghicire.

VI. PSIHOMETRIA

Cuvântul psihometrie se poate traduce prin „măsurarea sufletului”. Noţiunea a fost întrebuinţată pentru prima dată de către profesorul american Buchanan. Prezentarea acestei noţiuni este extrem de dificilă. Câteva exemple ne vor introduce mai bine în subiect.
E/43. Un tânăr care m-a vizitat avea rara capacitate de a putea stabili, pe baza unui obiect, datele personale şi particularităţile deţinătorului acestuia. Voi reda un exemplu. Într-o zi medicul familiei sale, care voia să-l testeze, i-a dat câteva rânduri scrise de mână, fără a indica al cui este scrisul. Tânărul s-a concentrat asupra celor scrise şi a dat indicaţii precise referitoare la persoana în cauză, la adresa ei, la relaţiile de familie, la bolile de care suferă şi la multe altele. Medicul a confirmat aceste date.

În acest exemplu se ridică întrebarea dacă nu este vorba pur şi simplu de telepatie. Poate tânărul nu a obţinut datele datorită textulului scris, ci prin telepatie, de la doctor. Totuşi, acest argument poate fi considerat plauzibil doar pentru o parte din datele furnizate. Însă tânărul a spus şi lucruri pe care medicul nu le ştia şi care în urma cercetărilor s-au dovedit a fi exacte.

E/44. Cu ocazia unor evanghelizări în Elveţia, în timpul consilierii spirituale, am intrat în contact cu un clarvăzător care avea abilităţi psihometrice şi care putea da informaţii foarte corecte. Dacă i se punea în faţă un obiect al unui pacient necunoscut, ca de exemplu o batistă, el putea spune de ce boală suferă acea persoană. Un profesor de la Zurich a cercetat această aptitudine şi a stabilit că datele relatate sunt exacte. Mai multe activităţi psihometrice ale acestui clarvăzător îmi sunt cunoscute. El putea indica în acelaşi fel bolile din cauza cărora au murit unele persoane. Un alt exemplu de psihometrie este relatat în” Seelsorge und Okkultismus” (Consiliere spirituală şi ocultism). Şi exemplul 19 din această carte se referă la acelaşi domeniu.

O întrebare dificilă este: cum ia naştere această clarviziune psihometrică? Unii parapsihologi ca Richet, Geley, Price, Gumppenberg, Gatterer, sunt de părere că omul şi-ar impregna într-un anumit mod îmbrăcămintea şi toate obiectele folosite. Psihometrul ar avea posibilitatea să surprindă şi să explice aceste impregnări psiho-mentale. Această explicaţie este foarte îndoielnică dacă ne gândim că psihometrul vede cu ajutorul unui obiect nu numai trecutul ci şi viitorul persoanei respective. Fără îndoială, aici ne aflăm în domeniul de ghicire mediumnic. Această presupunere este confirmată atunci când se urmăreşte soarta psihometrilor. În calitate de consilier spiritual am avut posibilitatea de a cerceta practicile psihometrice. De pildă, ghicitorul de la exemplul 43 voia să se întoarcă la Dumnezeu, să-şi dăruiască viaţa lui Hristos. În acel moment a avut experienţa unei mari opoziţii. Rezistenţa faţă de tot ceeace ţine de credinţă a devenit aşa de puternică, încât în momentul rugăciunii nu putea să-şi mai adune gândurile. După aceea psihicul său era iarăşi limpede. Nu a fost în stare nici măcar să repete după cineva o rugăciune, cu toate că era un om inteligent şi ar fi vrut să se roage. Faţă de orice îndemn sau încurajare din Biblie avea o reacţie de respingere. La rugăciune i se făcea totdeauna negru înaintea ochilor. După aceea, am aflat că acest psihometru folosea şi periculoasa carte de magie ”Cartea 6,7 a lui Moise”. Acest lucru, faptul că se asociază cu magia neagră, sugerează şi el deasemenea că psihometria este de natură mediumnică.

De fapt ar mai fi de tratat şi despre alte diferite forme de ghicire, de exemplu ghicitul ce se bazează pe fenomenul ”ieşirii din corp” sau al ”părăsirii de către suflet a corpului”.La această experienţă se referă şi multe speculaţii din domeniul ştiinţei creştine, al teozofiei şi antropozofiei. În cartea ”Seelsorge und Okkultismus” sunt enumerate circa douăzeci de forme de ghicire. Tehnica prezicerii diferă deseori, însă duhul şi forţa care o pun în mişcare sunt mereu aceleaşi.

VII. POZIŢIA BIBLIEI

Cartea Sfântă (Biblia) este foarte unitară în modul de a categorisi aceste lucruri, adică în opoziţia ei. În nici o epocă a poporului Israel ghicitorii n-au fost apreciaţi pozitiv. Din perioada cea mai timpurie până în timpul Domnului Isus Hristos şi până s-au scris cărţile Noului Testament, magia a fost condamnată în orice formă a ei. Câteva dovezi:
Levitic 20,6 ”Dacă cineva se duce la ghicitori şi cititori în stele,(…), îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din poporul lui.”
Levitic 20,27 ”Dacă un bărbat sau o femeie cheamă duhul unui mort,sau se îndeletniceşte cu ghicirea,să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre.”
Deuter.18,10 ”Să nu fie la tine nimeni…ghicitor, sau cititor în stele, vestitor al viitorului, vrăjitor, descântător,…sau care întreabă pe morţi. Căci cine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului.”
Ceea ce era valabil în timpul lui Moise, s-a menţinut şi pe timpul regilor şi profeţilor:
1 Cron. 10,13 ”Saul a murit pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege şi pentru că a întrebat pe cei ce cheamă morţii.”
Zah.10,2 ” …Ghicitorii proorocesc minciuni, visurile mint şi mângâie cu deşertăciuni.”
Alte texte sunt la: I Sam. 28, 6-21 ; Isaia 8 ,19 ; 44, 25; Ier. 29, 8; Ezec. 21, 26; Mica 3, 6-7. Textul din Fapte.16,16-18 s-a comentat deja.

Noi reţinem din toate aceste texte faptul că ghicirea, în formă ştiinţifică sau în formă primitivă, stă sub judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a fost de acord cu ea. Acesta este motivul pentru care, în urma atâtor forme diferite de ghicire, apar lezări ale trupului şi sufletului. Vom face în cele ce urmează un scurt sumar al acestor efecte, deşi trebuie specificat faptul că lista reprezintă doar tiparul lor frecvent, obişnuit, şi deci nu este exhaustivă; în plus trebuie specificat că aceste efecte nu sunt totdeauna rezultatul practicilor oculte. Nu e vorba deci de o cauzalitate simplă. La cei ce intră în contact cu ghicirea şi la cei sub stăpânire ocultă, aceste urmări sunt foarte frecvente.
În privinţa religiei la tipul ateu apare rezistenţa faţă de sacru, împietrirea sufletului, tendinţa de a pune totul la îndoială, de a folosi cuvinte blasfemiatoare, neputinţa de a crede şi de a se ruga. Tipul ”cucernic” se socoteşte foarte sfânt, este fariseic, îşi maschează defectele, e lipsit de sensibilitate faţă de acţiunile Duhului Sfânt.

În privinţa caracterului apar pasiuni anormale, dependenţa de vicii, lipsa stăpânirii de sine (cu privire la nicotină, alcool, anomalii sexuale), crize de furie, zgârcenie, bârfă, egoism, blasfemii ş.a.
Din punct de vedere medical, în familiile cu antecedente oculte apar într-o proporţie însemnată tulburări nervoase, psihopatie, isterie, coree (mişcări involuntare), paralizii, epilepsie, copii anormali, surdomuţi, psihoze mediumnice, tendinţa spre boli psihice etc.  (Vezi Seelsorge und Okkultismus)
Pentru a se preveni orice confuzie grosolană, se remarcă aici că nu trebuie confundate cele două concepte: mantica (ghicirea) şi profeţia. Profeţia vine de sus, ghicirea vine de jos. Profeţia se produce datorită inspiraţiei de la Duhul Sfânt, pe când ghicitul este de natură demonică. Ghicitoarea din Filipi avea un duh din adâncuri. Profetul Agab din Fapte 21, 10 a primit o îndrumare de la Duhul Sfânt. Trebuie neapărat să fim atenţi, deosebind clar aceste noţiuni.

VIII. ELIBERAREA DE SUB ÎMPOVĂRAREA OCULTĂ

Există o eliberare de sub influenţa şi de urmările magiei. Întâlnirea apostolului Pavel cu ghicitoarea din Filipi a condus la eliberarea imediată şi deplină a femeii. Numele lui Isus are această putere asupra duhurilor întunecate din adâncuri. Biruinţa Domnului Hristos la Golgota pe cruce este piatra de care se frâng forţele infernului. Tratarea oamenilor aflaţi sub influenţa magică nu este în primul rând sarcina psihiatrului – care poate fi solicitat numai pentru probleme pur medicale – ci a consilierului spiritual creştin. De fapt, o eliberare reală este posibilă numai prin mijlocirea lui Hristos. Omul aflat sub presiunea produsă de magie trebuie să vină la Isus Hristos. Ca să ajungă acolo, este neapărat necesară o mărturisire completă a păcatelor (spovedanie). În Biblie spovedania este un act benevol. Noi, creştinii care ne bazăm pe Evanghelie, nu vrem să facem din acest lucru o obligaţie. Dar, în activitatea mea de consilier spiritual, n-am văzut pe nimeni aflat sub împilare ocultă care să se fi putut elibera fără mărturisire.

Indicaţii mai detaliate se găsesc pe ultimele pagini din partea a treia (Spiritismul) din această carte. Cartea ”Heilung und Befreiung” (Vindecare şi eliberare) se ocupă în mod deosebit de problema eliberării .Aici, pentru încurajare vor fi redate numai câteva exemple.

E/45.
O fată, provenind dintr-o familie creştină pietistă, lucra într-o mare întreprindere. La secţia ei era o femeie care ghicea în cărţi tuturor fetelor din fabrică. Fata a ezitat multă vreme să se ducă la ghicitoare, pentru că mama ei o avertizase încă din copilărie să nu facă un asemenea lucru. În final a biruit-o curiozitatea şi s-a dus la ghicitoare. Aceasta a amestecat cărţile şi le-a pus pe masă. Deodată femeia i-a spus fetei: ”Dumneavoastră nu pot să vă ghicesc în cărţi ”.

E/46
O femeie tânără s-a dus la un tratament magic, din cauza unei boli organice. Terapeutul i-a aflat cu ajutorul pendulei medicamentele necesare. Într-o zi, magicianul i-a explicat că peste câţiva ani va paraliza. După cinci ani i-au apărut într-adevăr simptome de paralizie pe partea dreaptă a corpului. Braţul şi o parte din picior au devenit insensibile şi nu le putea mişca. În acelaşi timp nu se mai putea ruga şi nu putea să citească Biblia. O teamă grozavă a pus stăpânire pe ea. După ce mi-a mărturisit în întregime tot, m-am rugat cu ea şi mi-am pus mâinile peste ea (conform textului din Iacov 5:14). Din acel moment paralizia a dispărut.

E/47. O femeie s-a dus deseori la ghicitoare. De multe ori a cerut sfaturi şi unui magician cu pendula. Începând cu această perioadă, în casa ei au apărut diferite fenomene anormale. Auzea bătăi şi zgârieturi şi vedea mergând umbre de strigoi. A fost cuprinsă de o mare spaimă. A cerut ajutor spiritual, şi i s-a arătat calea spre Hristos. După convertire, aceste fenomene terifiante au dispărut din casa ei.
Aceste trei relatări arată forţa credinţei creştine. Fata din acea familie creştină era înconjurată de rugăciunile celor de acasă. De fapt, se întâmplă de multe ori ca oameni pentru care se ridică multe rugăciuni către cer să fie păziţi în situaţii de primejdie. În cazul fetei, puterea magica a fost brusc paralizată. În al doilea exemplu întoarcerea la Hristos a fost cauza eliberării de sub influenţa sugestiilor magiei. În al treilea exemplu nu se poate preciza dacă femeia aceea vedea într-adevăr strigoi sau avea numai halucinaţii. În orice caz, prin întoarcerea la Hristos a scăpat de aceste stranii perturbări. Acum urmează două exemple de eliberare a doi radiestezişti, cei mai puternici pe care i-am putut cunoaşte.

E/48. Un medic şi-a dat seama că are înzestrarea de a folosi pendula. El a făcut experimente timp de opt zile. Dacă intra un nou pacient în cabinet, îi oferea un scaun şi se deplasa în camera de alături. Folosind pendula peste un alfabet, afla numele, prenumele şi afecţiunea pacientului. Rezultatul se potrivea întocmai cu ceea ce constata la consultaţie. Reuşita l-a îndemnat să continue experimentările. Astfel, când o soră de caritate de la filială i-a telefonat anunţând noi pacienţi, a procedat la fel. Cu ajutorul alfabetului ocult a detectat prenumele, numele, boala şi chiar vârsta pacientului încă necunoscut. Rezultatul a fost conform realităţii. Aceste realizări l-au îndemnat să facă experimente tot mai dificile. Dacă voia să ştie ora de sosire sau de plecare a unui tren, pendula îl informa exact. Cu ajutorul pendulei, putea stabili într-o fotografie de grup numele, prenumele, vârsta, relaţiile de familie şi alte lucruri de acest fel despre toate persoanele. Acestui clarvăzător i se ofereau toate şansele oferite de practicarea previziunii şi clarviziunii.

Medicul a observat însă odată cu aceste experimente şi anumite transformări psihicului său. A devenit nestăpânit în domeniul sexual cât şi faţă de alcool şi nicotină. Se înfuria uşor şi nu se mai recunoştea pe sine. Chiar din primele opt zile de experimente radiestezice simţea că-şi va pierde minţile. Nu a mai continuat cu pendulările, ci în tulburarea sa a căutat calea spre Hristos. A avut parte de eliberarea totală de aceste forţe. Medicul este astăzi de părere că reacţiile pendulei sunt de natură demonică, deoarece la el a apărut pe lângă urmările caracteristice din domeniul psihic şi o opoziţie faţă de religie.

E/49. La o conferinţă evanghelică din Elveţia, am cunoscut un predicator. Istoria vieţii sale reprezintă un triumf al harului lui Dumnezeu. Fiindcă în tinereţe logodnica sa îi era necredincioasă, a mers la ghicitori. Şi pentru că se împliniseră toate indicaţiile acestora, s-a apucat şi el să înveţe din curiozitate aceste metode. A început cu pendula şi stabilea astfel calitatea alimentelor. În curând s-a îndreptat spre o activitate mai bine remunerată. Obţinea cu pendula preţurile concurenţei şi a avut succes. Dacă îi intrau după aceea în mână listele cu preţuri ale firmelor concurente, ele se potriveau întocmai cu cele găsite de el cu pendula. Noaptea el îşi influenţa clienţii cu oglinda magică pentru a-i face să apeleze le serviciile sale. În cele din urmă s-a apucat de vindecat boli. Diagnosticele sale erau foarte precise, stabilind şi medicamentele corespunzătoare. Prin descânt magic, putea calma dureri de dinţi, putea opri hemoragii, vindeca reumatismul, trata de la distanţă şi putea efectua şi alte acţiuni. Dacă trebuia găsit locul pierderii unor obiecte, cu pendula le descoperea imediat. Iată pe scurt doua întâmplări.

Într-o zi s-a prăbuşit în munţi un avion cu pasageri. După căutări zadarnice, statul a promis o recompensă celui ce afla locul. Omul acesta a luat pendula şi a stabilit ca loc al accidentului poalele muntelui Piz Duan. A anunţat locul determinat de el, dar nu s-au dat curs indicaţiilor sale. Totuşi mai târziu au fost găsite resturile avionului la punctul respectiv. Odată, în Wallis-Elveţia a fost căutat un schior căzut în adâncul unei prăpăstii. Cu ajutorul pendulei şi al hărţii l-a găsit repede pe cel dispărut. Punctul culminant al acestor experienţe cu pendula a fost prezicerea viitorului. Când în 1938 regiunea Sudeţi a fost anexată Germaniei, a întrebat pendula daca va fi război şi când. Pendula a indicat septembrie 1939. Această previziune s-a împlinit. Asemenea multora care practică ghicirea cu pendula, credea şi el că acest dar l-a primit de la Dumnezeu. De fapt el socotea acestă activitate cu pendula drept o nouă ştiinţă.

Într-o zi cineva i-a pus în mână o cărticică scrisă de un creştin. Privirea i-a căzut pe textul din Deuteronom 18:10-12: „..Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înainte Domnului”. Cuvântul acesta l-a lovit ca un trăsnet. Cu sufletul zguduit a aruncat cărţile despre pendulă şi magie şi a început lupta pentru eliberare. De-abia acum şi-a dat seama cui îi slujise. Într-o broşură el scrie: „Satana, care prin activitatea mea câştigase dreptul asupra sufletului meu, mă lovea şi mă chinuia necurmat.” A ajuns la un faliment sufletesc total. Luni de zile s-a luptat pentru eliberare. Un grup de credincioşi a început să mijlocească prin rugăciune către Dumnezeu pentru el. Timp de cincisprezece luni s-a zbătut între biruinţă şi eşec. Perioade de bucurie şi credinţă alternau cu perioade de deprimare. Încă nu scăpase de magie, pentru că nu renunţase de tot în aceasta privinţă. Încă mai socotea folosirea pendulei ca fiind ceva ştiinţific. În cele din urmă Dumnezeu l-a ajutat să o rupă şi cu magia pendulei. Dintr-o dată a scăpat de orice senzaţie apăsătoare şi viaţa sa a fost inundată de bucurie. A aflat siguranţa iertării de orice vină. Isus Hristos a devenit esenţialul vieţii lui. De atunci el slujeşte cu credinţă lui Dumnezeu. La una din evanghelizările mele în Zürich el a ţinut conferinţa de încheiere cu tema: „De la magician la evanghelist” – Pe cine îl eliberează Fiul lui Dumnezeu, acela e cu totul liber !
Întregul capitol se încheie cu un exemplu care arată modul în care o persoană a fost eliberată după ce a citit despre pericolul implicării în practicile oculte:

E/50.
Un tânăr provenind dintr-un mediu creştin, a ajuns să folosească pendula. El o socotea o nouă ştiinţă. S-a logodit cu o fată credincioasă, care i-a atras atenţia asupra pericolului folosirii pendulei. Ea i-a dăruit cartea lui Modersohn, „Im Banne des Teufels” („În capcana Satanei”). El a recunoscut ce stă în spatele magiei cu pendula şi a încercat să se elibereze de ea. Toată osteneala lui a fost zadarnică, pentru că în locuinţa sa apăreau stafii. Logodnica a organizat un mic grup care se ruga lui Dumnezeu pentru el. Lupta a durat un an întreg până să fie complet liber datorită lui Hristos.
”Pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu: ca să nimicească lucrările diavolului!”…
Acestea fiind spuse, am parcurs principalele forme ale ghicirii. Mai este însă nevoie de o ultima clarificare.

IX. DESPRE CE ESTE VORBA ÎN CAZUL GHICIRII ?

Breasla întunecată a ghicitorilor şi activitatea lor distrugătoare reprezintă o acuzare contra noastră, cei care ne numim creştini. Această acuzare poate însă acţiona indirect ca o binecuvântare. Ce avem de învăţat nou ?
În primul rând, trebuie să ne încredinţăm din nou Tatălui ceresc, care ştie de ce avem nevoie încă înainte de ruga noastră. El îşi îndeplineşte promisiunea: „nu te teme căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” – Isaia 41:10.
În al doilea rând, ne este dăruit privilegiul de a putea umbla în lumina lui Isus. El ne spune: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” – Ioan 8:12. Scăldate în lumină, gângăniile fug de sub bolovanii înlăturaţi. Ghicirea este lucrarea iadului. Dinaintea luminii lui Isus ai cărui ochi sunt ca para focului, această viermuială întunecată se retrage.
În al treilea rând, ghicirea stârneşte în noi creştinii nevoia după o nouă umplere cu Duh Sfânt. Carismatici ai iadului sunt cu miile, dar aşa de rari au devenit cei plini de putere, umpluţi cu Duhul Sfânt din înălţimi. Nu trăirile extatice, nu excesele sufleteşti sunt răspunsul biblic contra valului mediumnic întunecat din zilele noastre, ci creştinii care se lasă zdrobiţi şi se predau înnoit Dumnezeului de trei ori Sfânt. „Fiţi plini de Duhul Sfânt !” – ( Efes. 5 18 ) -acesta este răspunsul pe care ni l-a dat un mare carismatic al Bibliei. Frontul ultim al Bibliei împotriva oricărei magii este: „Nu Belial ci Hristos.”

 

MAGIA

DIN PUNCTUL DE VEDERE AL CONSILIERII SPIRITUALE

I. MISIUNEA DE AVERTIZARE ŞI CLARIFICARE A CONSILIERII

Câteva mii de spovedanii mi-au arătat în mod cutremurător cât de mult ţine omul modern la obiceiuri vechi şi la practici vrăjitoreşti, cu tot stadiul înalt al cunoştinţelor despre natură. Dacă în cazul acestor practici magice ar fi vorba numai de nişte superstiţii nevinovate, n-ar fi necesară neapărat o clarificare. Însă din cauza magiei mulţi oameni se distrug. La o evanghelizare care a avut loc de curând aceasta situaţie deplorabilă s-a evidenţiat cu putere. Un pastor a declarat la sfatul bisericesc: „Dacă din cei 50 de membri ai comunităţii 49 ar fi ajutaţi şi doar unul singur s-ar rătăci, aş prefera să se renunţe la această evanghelizare”. Totuşi în pofida acestei intervenţii, evanghelizarea s-a ţinut, după ce prezbiterii au fost unanim de acord. În acea săptămână s-au prezentat la consiliere peste o sută de oameni. Discuţiile au arătat că în această parohie acţionau mulţi vraci care foloseau magia şi mulţi medici naturişti. O mulţime de oameni erau trataţi magic de ei şi mulţi ajungeau să fie posedaţi. În activitatea de consiliere am fost constant întrebaţi de către enoriaşi: „De ce nu suntem avertizaţi în biserică de la amvon despre aceste forme de magie şi vrăjitorie ?”. Aveam aici de a face cu două puncte de vedere: acela al pastorului local şi acela al congregaţiei.
Ne putem întreba în acest caz: „Este drept ca 49 de oameni să meargă în rătăcire şi să se încarce cu grele poveri de la magicieni, numai pentru că unuia i-ar dăuna cumva acţiunea de lămurire a acestor practici?” Dacă am vrea să evitam în felul acesta orice daune, atunci ar trebui să se renunţe şi la acţiunea de avertizare asupra pericolului dependenţei de droguri sau alcool sau asupra pericolului bolilor molipsitoare.
0ricum, nu argumentele noastre sunt importante în ce priveşte această problemă, ci ceea ce Biblia afirmă. Şi ea ne investeşte cu rolul de străjeri. Profetul Ezechiel primeşte însărcinarea de la Dumnezeu să-i avertizeze pe cei fără teamă de Dumnezeu (capitolul 3, 17-21).Ca părtaşi la Biserica lui Hristos, nu ne putem sustrage acestei însărcinări .
Această slujbă de străjer este grea, dar ne umple de nădejde. Ceea ce se poate spune despre forţele întunericului, se face prin prisma biruinţei Domnului Isus. Satana şi uneltele sale constituie o realitate îngrozitoare, dar prin Isus Hristos sunt învinse şi li s-a slăbit puterea. Cine vine la Isus păşeşte pe calea biruinţei. Domnului Hristos i-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. De aceea nu ne temem. Oricine citeşte această carte să facă acelaşi lucru: să privească la Hristos, sub a cărui mână atotputernică ne adăpostim.

II. NOŢIUNEA DE MAGIE

Ce se înţelege prin magie ? Răspunsul la o astfel de întrebare depinde întotdeauna de poziţia în care se află cel ce îl dă. Psihologul, medicul, folcloristul, jurnalistul, filozoful, ocultistul, teologul liberal şi ucenicul sincer al lui Hristos, fiecare va avea o altă perspectivă asupra magiei şi o va exprima într-un alt fel. Părerile sunt foarte diferite, începând cu teoria că totul este o aiureală, că nu există duhuri, şi continuând cu mania autodistrugerii cu bună-ştiinţă. Din punctul de vedere al duhovnicului aş da următoarea definiţie:
”Magia este posibilitatea controversată de a recunoaşte şi stăpâni prin intermediul unor mijloace extrasenzoriale şi făcând apel la anumite ceremonii, domeniul duhurilor, al plantelor, al animalelor şi chiar al materiei nevii.”
Să explicăm pe scurt diferitele părţi ale acestui enunţ.

1. Foarte controversată este existenţa magiei. Psihiatria tradiţională vede în complexul magic numai simptomul unei boli psihice. Psihologii tradiţionali văd în omul afectat de magie numai rezultatul unei dezvoltări anormale, patologice a unei poziţii şi concepţii greşite, superstiţioase faţă de viaţă. Teologia liberală, chiar şi în poziţia ei cea mai modernă, vede în magie doar un sistem de idei şi obiceiuri tradiţionale.
La fel de controversat este şi caracterul etic al magiei. Unii văd în ea darul lui Dumnezeu, alţii forţe neutre ale naturii care pot fi folosite fie negativ, fie pozitiv. Şi din nou o a treia categorie, duhovnicii creştini, consideră că magia are un caracter demonic.
De ce este aşa de dificilă categorisirea fenomenelor magice ?
Definiţia de mai sus ne dă răspunsul: Acţiunile magice se desfăşoară pe căi extrasenzoriale. Cele cinci simţuri ale noastre cuprind numai un domeniu de mică întindere. Acest lucru se întâmplă nu numai pe plan fizic ci şi în domeniul psihic. În fizică, omul recunoaşte sincer că are limite, deoarece ştiinţa oferă dovezi ale existenţei fenomenelor suprafizice, care nu pot fi testate prin simţurile umane. În domeniul sufletesc însă dovezile matematice nu sunt posibile. De aceea, caracterul divin sau demonic este negat de raţionaliştii cu orizont limitat.

2. Să explicăm acum căile extrasenzoriale despre care se vorbeşte în definiţie. Dau câteva exemple:

E/51. În Alsacia,un preot catolic face vindecări. El este poreclit Pater Papuc, fiindcă cei interesaţi trebuie să-i trimită un papuc. El se concentrează asupra acestuia şi poate da un diagnostic corect.

E/52.
În Austria, în activitatea mea de duhovnic, am intrat în contact cu aşa-zişii „degustători de urină”. Urina pacientului nu este analizată medical în ceea ce priveşte albumina, glicerina, hematiile şi alte substanţe, ci este folosită psihometric(pentru ghicire) ca mijloc de sensibilizare, pentru a putea pune diagnosticul prin clarviziune. Asemenea „degustători de urină” există şi în Elveţia, Franţa, Germania, precum şi în alte ţări europene. Interesant este că asemenea metode neobişnuite de recunoaştere a bolii duc deseori la rezultate corecte. Aceste metode de vindecare magice includ folosirea forţelor mediumnice, paranormale.

E/53
. Un olandez avea mai multe dotări mediumnice. Fără ca pacienţii să observe,îi putea influenţa pozitiv. El simţea că puterea pentru aceasta porneşte de la un mic cerc de pe frunte, între ochi, mergând spre pacient prin intermediul privirii. O altă putere de vindecare acţiona prin mâinile sale. Sediul de unde pornea această putere era un inel din jurul craniului. Această putere cobora prin umeri, prin braţe şi străbătând palmele trecea asupra bolnavului. Un exemplu de vindecare al acestui olandez : Un om de 75 de ani suferind de inimă a intrat într-o criză şi a fost socotit un caz fără speranţă de viaţă de către medici. Fără ca pacientul să observe, vindecătorul l-a privit fix timp de un minut. Bolnavul cel irecuperabil s-a făcut bine şi a putut apoi să facă ture cu bicicleta pe 30 km distanţă într-o regiune deluroasă.
E interesant că asemenea metode neobişnuite au într-adevăr efect. Pentru aceste metode de vindecare şi diagnosticare sunt folosite puteri mediumnice extrasenzoriale.

3. În definiţie se vorbeşte despre diferite obiecte ale magiei. Contactarea şi stăpânirea lumii duhurilor se încearcă prin spiritism. În partea a treia a cărţii, ”Spiritismul”, se vor arăta cele şaisprezece forme ale spiritismului modern prin circa treizeci de exemple.
Despre recunoaştere, alt termen al definiţiei, am insistat în cele 42 exemple din capitolul „Ghicirea”
Alte obiecte aflate sub incidenţa magiei sunt: omul, plantele, animalele şi materia nevie. Practicanţii magiei negre încearcă să subjuge şi să stăpânească prin mijloace paranormale persoanele indezirabile. Vor fi date exemple în acest sens către sfârşitul cărţii. Alţii încearcă să influenţeze lumea plantelor şi animalelor. Iată câteva exemple.

E/54. Un mulgător a practicat timp îndelungat magia neagră. Specialitatea sa era să fure ţăranilor vecini laptele de la vaci. El lega un prosop de clanţa uşii, îşi murmura descântecele magice şi mulgea lapte din prosop. Asemenea exemple le-am aflat din spovedanii, verificarea nefiind posibilă.

E/55. O misionară mi-a relatat că de multe ori când vizita un vrăjitor, îi ieşeau în cale animale sălbatice. Ea a simţit imediat că forţele demonice erau cele care acţionau şi când pomenea numele lui Isus Hristos animalele se retrăgeau. Mai târziu a aflat că vrăjitorul se lăudase că va trimite în calea străinei animale sălbatice care s-o sfâşie în bucăţi.

E/56. Un tânăr, socotit de medici schizofrenic, a recunoscut faţă de mine, la spovedanie, că putea să omoare animale mici de la mică distanţă fără a se folosi de nici un mijloc de atac, cu excepţia forţelor sale magice.

E/57.
În Toggenburg (cantonul St.Gallen-Elveţia), oamenii mi-au mărturisit de multe ori la confesiune că pot omorî cu ajutorul magiei negre cai, vaci şi porci. La întrebarea mea: cum au ajuns la această posibilitate, mi-au răspuns că s-au vândut Satanei, pecetluind legământul cu sânge. Un asemenea caz de moarte misterioasă a unor animale a fost cercetat de oameni de ştiinţă însă fără a fi descoperită cauza.

E/58. Un ţăran care avusese în mai multe rânduri recolte proaste, a primit sfat de la un vraci să pună sub limbă trei boabe de sămânţă în timp ce seamănă. După încheierea semănatului el trebuia să scuipe boabele pe ogor, să rostească un descânt magic şi să-şi încheie lucrarea în numele trinităţii. În acest fel plantele trebuiau să se dezvolte bine şi ogorul ar fi fost ferit de intemperii. Ţăranul chiar a avut impresia că tocmai acea zicală magică i-a adus belşugul, dar din acel moment n-a mai vrut să ştie de Evanghelie. De asemenea, printre animalele lui au apărut neobişnuit de multe situaţii nenorocite.
Nu numai mediul organic reprezentat de vieţuitoare este influenţat, ci şi cel anorganic, fără viaţă. Urmează nişte exemple.

E/59. Trei surori au dormit ani de zile în aceeaşi cameră. În încăperea cu uşi şi ferestre închise, cădeau din când în când pietre din tavan. În momentul în care sora mai mare s-a logodit şi a părăsit casa părintească, ploaia de pietre a încetat. Lucrul acesta mi-a fost povestit de una din surori. Asemenea căderi de pietre nu sunt chiar o raritate; şi alţi oameni, martori oculari mi-au vorbit de aşa ceva.

E/60.
Un om a practicat magia neagră mult timp. Un experiment deosebit şi pe care îl repetă adesea era acela de a înfinge un cuţit în pământ, după care murmura un descântec. În locul străpuns apărea mereu cam o găleată de sânge. Sora acestui vraci, era şi ea expertă în practici vrăjitoreşti. Rămâne desigur întrebarea dacă nu era cumva un truc şi nu o experienţă magică reală.. Cazul acesta aminteşte mult de trucurile fachirilor. Totuşi asemenea lucruri mi-au fost mărturisite uneori în activitatea mea de consiliere.
În domeniul magiei se întâmplă lucrurile cele mai absurde. Dacă totul s-ar petrece chiar şi numai în fantezia şi prin superstiţia oamenilor, fără o bază reală, ar dovedi totuşi existenţa unei prăpastii adânci a rătăcirii umane, care necesită imperios clarificare şi ajutor spiritual. Alte probleme legate de definiţia dată vor fi lămurite în alte capitole.

III. ORIGINEA, SCOPUL ŞI DEZVOLTAREA MAGIEI

1. La începutul omenirii a existat o poruncă dată de Dumnezeu: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; „(Geneza 1:28). Sarcina şi dreptul omului era ca în armonie cu voia lui Dumnezeu să stăpânească paşnic forţele pământului. Acestei însărcinări, Satana, marele tulburător, i s-a opus prin ispitirea originară: „..Veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:5). Magia este antipodul poruncii lui Dumnezeu de dezvoltare a omenirii. Dorinţa exagerată de a cunoaşte şi aviditatea după putere, sunt în contradicţie cu voinţa divină. Prin aceasta omenirea a fost pusă de la începuturile ei în faţa alegerii a două căi.

Macazul” este la îndemâna omului: ori alege subordonarea de bunăvoie faţă de Dumnezeu, ori doreşte cu tot dinadinsul să aibă putere prin revolta împotriva ordinii şi limitelor impuse de Dumnezeu. Acest schimbător de direcţie este şi azi la îndemâna noastră . Ori ne lăsăm dirijaţi pe calea mântuirii dumnezeieşti, ori facem rebeliune şi vrem să dispunem de forţele creaţiei printr-o rivalitate monstruoasă faţă de Dumnezeu. De aceea magia este de la începuturi până astăzi o rebeliune şi reprezintă punctul culminant al răzvrătirii omului contra lui Dumnezeu. Toată vorbăria despre forţele naturale inofensive şi folosirea lor fără pericole este, în lumina Bibliei, o enormitate.
Din punct de vedere formal, parapsihologia (ştiinţa despre fenomenele extrasenzoriale) spune câte ceva despre caracterul dublu al magiei. Se deosebesc acolo fenomenele Psi-Gama (gignoskein=a recunoaşte) şi cele Psi-Kappa (kinein=mişcare). Întâlnim şi aici cele două elemente de bază ale magiei: cunoaşterea şi forţa căpătate pe căi extrasenzoriale.

2. În consilierea spirituală mi-au fost arătate prin multe mărturisiri patru căi diferite de apariţie a forţelor mediumnice:

-moştenirea;
-semnătura de predare Satanei;
-experimentarea ocultă;
-transmiterea forţelor oculte.
Iată câteva indicii.

a) Din studiul cazurilor rezultă că forţele magice se transmit prin ereditate . Mediumnitatea poate fi urmărită deseori de-a lungul a patru generaţii ale aceleiaşi familii. Pe de o parte, ereditatea dă urmaşilor aceste proprietăţi întunecate, pe de altă parte ele sunt transmise şi prin succesiune. Acest lucru se întâmplă la moartea unuia din părinţi care transferă puterea magică fiului sau fiicei pentru a putea muri în pace. Dacă respectivii nu doresc să fie înzestraţi cu asemenea puteri, în camera celui aflat pe moarte au loc scene tragice. Muribundul poate să se vaite săptămâni de-a rândul: „Preluaţi-mi puterile ca să pot găsi odihnă !”. Câteodată se oferă rude indepărtate sau chiar străini de familie să preia puterile magice. În ce măsură sunt îndemnaţi să facă asta din milă, din curiozitate sau din dorinţa de putere, diferă de la caz la caz. Clipa morţii unor astfel de magicieni se tergiversează uneori multe săptămâni până ce se rezolvă problema „urmaşului”. Deci, nu există numai o succesiune apostolică, ci şi una diabolică.

b) O altă formă de apariţie şi dezvoltare a puterilor magice este vânzarea câtre Satana prin semnătură. Poate aici s-ar putea urmări o acţiune opusă botezului, căci magia are întotdeauna o paralelă demonică la toate acţiunile biblice. Vânzările pentru Satana sunt cele mai îngrozitoare cazuri care apar la consilierea spirituală.

E/61. La Paris există o biserică ocultă cu numele: „Noi slujim stăpânitorului acestei lumi!” Această biserică are filiale în Basel, Berna şi de curând şi în Roma. Pentru acceptarea ca membru trebuie să ai semnătura de vânzare Satanei. Această semnătură ar fi deci „botezul” de intrare în magia neagră.

E/62. Un om din Toggenburg-Elveţia avea de mulţi ani un cabinet de vindecător fiziastru (naturist) şi de descântător. Putea vindeca şi cazuri care pentru un medic nu aveau nici o şansă. Vindeca orbirea, infirmitatea, cancerul acut, tuberculoza pulmonară, leucemia pernicioasă, scleroza în plăci(multiplă) şi alte cazuri grave. La un moment dat el a dezvăluit marea sa nefericire, declarând: „Tuturor le pot veni în ajutor, dar mie nu mi se poate da ajutor!” Acest vindecător se dăduse în tinereţe cu semnătura de sânge Diavolului. De atunci poseda aceste forţe paranormale.

c)
Forţele magice pot apare şi prin experimentarea ocultă.

E/63. Un muncitor dintr-o fabrică elveţiană s-a plictisit de munca lui. Şi, fiindcă a auzit de mai multe ori că vindecătorii oculţi şi magnetopaţii câştigă mulţi bani, şi-a cumpărat de la un magazin ocult literatură magică. A învăţat formulele magice, s-a supus ceremoniilor satanice şi a început să experimenteze vindecări. Puterea de vindecare s-a dezvoltat repede iar veniturile lui s-au mărit mult în comparaţie cu salariul său de muncitor.
Următorul caz reuneşte toate aceste faze menţionate anterior: ereditate, predare Satanei şi experimentare ocultă.

E/64. O tânără femeie mi-a relatat istoria strămoşilor ei. Străbunica se vânduse diavolului prin semnătură cu sânge. Ea practica magia neagră şi cu aceasta forţă vindeca oameni şi animale. Pe patul de moarte, aşa cum se întâmplă celor ce practică magia, s-a chinuit grozav. Fiica ei, bunica celei ce relatează, i-a preluat atunci puterile magice. A preluat şi cărţile de ghicit. După moarte, bătrâna apărea membrilor familiei ca strigoi. Bunica a continuat practicile magice. Ea descânta boli în nopţile cu lună plină şi practica magia cu cheia, luată drept pendulă, chiar şi deasupra Bibliei. De asemenea reuşea cu succes să oprească hemoragii. Când bunica a început să citească Biblia a avut de dat grele lupte spirituale. Odată cu înaintarea în vârstă vedea umblând prin locuinţa ei, nişte siluete întunecate. Moartea ei a fost de asemenea chinuitoare şi după deces apărea şi ea că strigoi. Mama povestitoarei a preluat literatura magică şi activitatea ocultă. A ajuns şi ea vindecătoare cunoscută. Soarta ei a fost asemenea cu cea a înaintaşelor ei. Acum, ca a patra în acest arbore genealogic îngrozitor urma cea care relatează. Copil mic fiind ,a fost descântată de propria ei mamă. În scurt timp după asta a devenit clarvăzătoare şi putea vedea şi ea siluetele întunecate din casă. Fratele şi sora ei sufereau de depresii. Ea însăşi avea grave tulburări spirituale şi psihice, care au îndemnat-o să caute consiliere spirituală.

d) A patra formă de apariţie a magiei este transmiterea ocultă..

E/65. Un tânăr mi-a destăinuit că trei oameni ce practicau magia neagră i-au pus mâinile pe cap murmurând formule magice. După aceea, a căpătat puteri care l-au uimit şi pe medicul de familie. Medicul l-a pus la probă şi a fost nevoit să confirme vindecările făcute de el prin magie. Această punere magică a mâinilor este opusul punerii mâinilor din Biblie.

E/66. Un tânăr urmărea un radiestezist care căuta apă cu pendula. Radiestezistul l-a îndemnat să încerce şi el. Însă, ajunsă în mâna sa, pendula nu mai reacţiona. Atunci radiestezistul i-a luat mâna. Deodată pendula a reacţionat şi la tânăr. Când a repetat experienţa fără atingerea radiestezistului , i-a reuşit iar. Chiar şi câteva zile după aceea puterea încă se menţinea. De atunci tânărul are capacitatea de a găsi apa cu pendula sau cu bagheta. În orice caz, viaţa sa spirituală s-a schimbat cu ceva. Înainte avea o activitate intensă de rugăciune şi citea cu interes Biblia. După ce i s-a transmis acea putere dragostea pentru Dumnezeu şi pentru rugăciune a dispărut.

IV. FORMELE MAGIEI

Diferite trepte premergătoare influenţei malefice, care pot îndrepta un om spre magie.

1. Prima ar fi hipnoza culpabilă.
E/67. O fată a făcut confesiunea că medicul pe care l-a vizitat a hipnotizat-o. Sub hipnoză, medicul a sedus-o în cabinetul său. Cu prietena ei a făcut la fel. După cum a reieşit, a procedat la fel şi cu alte fete. Când faptele au ieşit la iveală, medicul a plecat şi s-a stabilit în altă parte. Fata povestea că după aceasta întâmplare n-a mai putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu timp de mai mulţi ani. Ea avea repulsie puternică faţă de sacru, şi la rugăciune îi veneau în minte gânduri murdare.

E/68. Un medic de la un spital, viola femei şi fete sub hipnoză. A fost prins asupra faptului de o soră. Pentru a-şi acoperi faptele ruşinoase, el îşi interoga pacientele în anamneză, asupra relaţiilor sexuale din familie sau dinafara ei şi nota răspunsul în fişă. El voia să aibă acoperire dacă cumva ar fi fost tras la răspundere. O servitoare cuminte de la o casă parohială, care era logodită cu un tânăr credincios, a rămas gravidă în acel spital. Din această cauză logodicul a părăsit-o. După cum s-a confesat, ea nu întreţinuse relaţii sexuale niciodată până atunci.. Fusese violată sub hipnoză. Până la urmă, sora şefă şi altă soră l-au demascat pe acest medic.. Rezultatul: femeile au fost date afară de medicul-şef. Medicul hipnotizator a rămas în clinică.. Alte surori care cunoşteau situaţii ce-l acuzau pe acest medic au tăcut de teama desfacerii contractului de muncă, aşa cum au păţit cele două. Şi mie tot o soră martoră mi-a relatat aceste istorii murdare. Când a început să-i fugă acestui medic pământul sub picioare, a plecat în străinătate.

Printre reprezentanţii ştiinţifici ai hipnozei circulă părerea că sub influenţa acesteia omul nu poate fi obligat să facă lucruri pe care le-ar refuza în stare de veghe. Deci există părerea că nu se pot comite delicte sub hipnoză. În primul rând este de remarcat că nu toţi oamenii de ştiinţă sunt de aceeaşi părere. În afară de aceasta, la confesiune mi-au fost relatate multe cazuri în care s-au comis delicte sub hipnoză. Din punct de vedere biblic este de înţeles că o fată până atunci fără prihană, poate fi sedusă sub hipnoză. Chiar Isus spune: „Din inima omului ies gânduri rele”. Şi în cel mai moral om zac tendinţe rele. În stare normală toate aceste rele sunt stăpânite şi reprimate de conştiinţa care este modelată de predispoziţiile caracterului, de educaţie şi de poziţia faţă de religie. În hipnoză acest regulator este decuplat. Impulsurile instinctuale urcă necontrolate din subconştient şi pot fi exploatate de oamenii fără conştiinţă. Apoi oamenii de ştiinţă nu ţin seama de faptul că în afara hipnozei obişnuite există şi hipnoza magică, cu acţiune mult mai extinsă decât cea normală. Aceasta se recunoaşte prin faptul că după aceea respectivul îşi pierde credinţa şi nu mai poate să se roage. Urmează câteva exemple de hipnoză magică.

E/69. O fată credincioasă a mers la psihiatru. Acesta folosea mai des hipnoza magică decât cea normală. Am întâlnit asemenea medici în regiunile în care se practică mult magia. În timpul tratamentului, medicul, întrebat de fată, a admis că darul acesta nu-l are de la Dumnezeu. A descoperit fetei că avea să-i aplice un experiment de sugestionare. După aceea fata n-a mai avut puterea să creadă şi nici să se roage. Ea avea îndoieli şi era mult ispitită. Încă un caz ieşit din comun este cel care urmează.

E/70. Un preot practica în timpul liber magia. El experimenta diferite domenii. A învăţat ghicitul în cărţi, radiestezia, descântecul şi hipnoza magică. Deoarece îi lipseau persoanele pe care să facă teste, se folosea de soţie. Cu cât forţele magice luau amploare mai mare, cu atât scădea la cei doi dragostea de Dumnezeu şi de rugăciune. Aceasta lipsă de dorinţă s-a transformat apoi într-o repulsie puternică. Odată cu experimentele au apărut şi perturbările psihice. La preoteasă au avansat atât de mult încât s-au transformat în nevroză acută, exprimată printr-o permanentă teamă. De fiecare dată trebuia încuiată în camera în care se găsea.

E/71. Un comerciant poseda neobişnuita proprietate de a-şi influenţa clienţii prin hipnoză magică, pentru ca aceştia să accepte toate ofertele lansate de el. În felul acesta câştiga cam 100.000 DM pe an. Faţă de lucrurile spirituale se afla într-o totală opoziţie.

E/72. O femeie a acceptat să fie hipnotizată de un maseur în scopuri terapeutice. Înainte de tratament citea Biblia, se ruga şi mergea la slujbele religioase. După tratament, la încercarea de a se ruga, s-a simţit obligată să blesteme numele Domnului şi să înjure. Nu mai voia să ştie nimic despre Dumnezeu şi avea o deosebită repulsie faţă de ce este sfânt. Urmările acestui tratament, dovedesc că maseurul a folosit hipnoza magică.

2. O altă treaptă premergătoare magiei este sugestia mentală. Prin aceasta se înţelege transmiterea de la distanţă a forţelor psihice sau ale duhului.

E/73. Un psiholog avea intenţia să-şi dea examenul de doctorat. Domeniul său de specializare era hipnoza, dar nu cea obişnuită, ci aceea prin sugestie de la distanţă. Pentru experimentare a căutat o persoană sensibilă şi a găsit-o în secretara şefului său, neurastenică şi uşor influenţabilă. Fără să ceară voie, a experimentat cu ea inducerea somnului. Se aşeza la distanţa de 3 m de ea sau chiar în camera alăturată şi se concentră asupra fetei. Deodată secretara nu mai avea putere în mâini şi o cuprindea o oboseală cumplită. Ea se lupta cu toate forţele împotriva somnolenţei. Experimentele au continuat mai multă vreme, fata opunându-se mereu. În această perioadă de experimente hipnotice, i-au apărut fetei tulburări sufleteşti ceea ce a determinat-o să consulte un psihiatru. Când a auzit medicul de aceste încercări de sugestionare i-a declarat: ”Asta nu e potrivit pentru dumneavoastră!” De fapt psihiatrul ştia de încercările tânărului psiholog. Din acea perioadă fata n-a mai fost aptă de muncă,apărându-I mereu paralizii curioase, de neexplicat.

E/74.
O femeie catolică mergea deseori la un preot să se spovedească. Până la urmă a devenit dependentă sufleteşte de el datorită sugestiei. De câte ori citea preotul liturghia ea cădea jos şi-şi producea leziuni. De fiecare dată se lovea la faţă. Crizele apăreau şi dacă se afla la 30 km distanţă de preot şi nu ştia când acesta citea liturghia. Această dependenţă a devenit pentru femeie o povară de nesuportat. În suferinţa ei a început să se roage cu seriozitate. Şi pentru că nu mai ştia ce să mai facă, s-a dus la un pastor evanghelic pentru consiliere spirituală. Prin credinţă a putut găsi calea spre o părtăşie cu Hristos. Din acel moment, bizarele crize au dispărut. Femeia s-a retras apoi din biserica catolică.

E/75. Un meseriaş s-a ocupat ani de zile cu magia neagră. Îl interesau mai ales practicile care-i dădeau putere de influenţă asupra oamenilor. Făcea parte dintr-un cerc de magicieni care se ocupau cu experienţe neobişnuite. În timpul liber făcea el însuşi asemenea experimente. Prima sa victimă a fost o tânără asupra căreia şi-a exercitat influenţele atât de puternic, încât financiar şi sexual aceasta i-a căzut ca jertfă. După acest start reuşit în magia neagră, şi-a căutat alte victime. Experimentele îi reuşeau. În cele din urmă a găsit o fată care era dispusă să-i dea întregul ei salar lunar. De aceea a luat-a în casa lui. Ea trăit o vreme la el, până când părinţii fetei au făcut plângere împotriva lui.

3. A treia fază ce îndrumă spre magie este magnetismul magic de vindecare. La fel ca hipnoza şi ca sugestia, şi magnetismul de vindecare poate fi întărit prin magie. În exemplul 72 s-a dat o dovadă în acest sens.
Vom relata în cele ce urmează cazul Dr. Trampler, un jurist care a fost o vreme unul din elevii lui Gröning, însă, mai târziu, s-a despărţit de el. Doctorul Trampler şi-a descris metoda de vindecare în cartea sa „Gesundung durch den Geist” („Sănătate prin duhul”). Partizane fanatice are mai ales printre femei. Am putut observa la persoanele pe care le-am consiliat că puterile sale vindecătoare nu aduc beneficii, ci dimpotrivă, sunt o povară pentru cei trataţi. Acest lucru va fi certificat prin două exemple.

E/76. O femeie s-a dus la Dr.Trampler la München. El a tratat-o bine pentru durerile ei de spate. În orele când venea la consultaţie trebuia să-şi ţină cele zece degete în sus ca antene de captare a energiei cosmice. După revenenirea acasă, din punct de vedere fizic era vindecată, dar începând cu acele zile, credinţa ei a intrat în dificultate. Nu putea să se mai roage şi simţea cum între Dumnezeu şi sine se ridicase un zid despărţitor.

E/77. O femeie credincioasă care venea la mine în orele de consiliere, s-a dus din neştiinţă la Dr.Trampler. Ea şedea aşteptând să-i vină rândul şi se ruga în cabinet. Toţi pacienţii au fost trataţi pe rând. În cele din urmă doctorul s-a oprit în faţa ei. Femeia, fiindcă se simţea tot mai neliniştită se ruga şi mai cu tărie. Atunci dr Trampler i-a spus: „Cu dumneavoastră nu pot să încep nimic !”.
Deoarece aceşti doctori îşi camuflează şi-şi împodobesc activitatea cu cuvinte religioase, caracterul funest al forţelor lor nu este recunoscut de multe ori. În regiunea Baden am cunoscut un vindecător care a avut o întoarcere clară la Hristos. Întrebat despre puterea sa de vindecare el a răspuns: „Magnetismul natural este suficient zilnic numai pentru două persoane. După aceea forţa s-a consumat şi trebuie acumulată din nou. Cine tratează mai mult de doi pacienţi pe zi,fie nu realizează nimic, fie are priză la forţele demonice ”. Prin aceasta el voia să spună că aceşti vindecători se folosesc de magie în practica lor. Încă un exemplu pentru a arăta această mascare înşelătoare a faptelor.

E/78.
Un profesor creştin, prieten cu mine, s-a dus pentru tratament la un magnetopat socotit creştin. Mergea la slujba religioasă din comunitatea sa. Pentru siguranţă profesorul l-a întrebat: „Nu-i aşa că nu folosiţi forţele demonice?” Vindecătorul răspunse: „Forţele demonice sunt bune! Demonii ne ajută!”. Aflând acest lucru, profesorul a renunţat la tratament.

4. După aceste trepte preliminare vor fi prezentate formele principale ale magiei.. Profesorul Diepgen în cartea sa „Kultur und Medizin” („Cultura şi medicină”), deosebeşte trei forme de magie a) magia neagră, în care intervin forţe demonice; b) magia albă, socotită a fi cu ajutor de la Dumnezeu; c) magia neutră(gri)care se crede că foloseşte acele forţe ale naturii care nu sunt dăunătoare (forţe neutre);
Clasificarea lui Diepgen este corectă când divide magia în trei forme, dar nu acelaşi lucru poate fi spus şi în ceea ce priveşte definiţiile sale. Consilierea spirituală ne revelează o imagine complet diferită faţă de cea pe care el o sugerează privind magia albă şi magia neutră.

a) Deocamdată iată câteva exemple pentru magia neagră.

E/79.
Un preot mi-a povestit că întreaga sa parohie este contaminată de ocultism. Ca exemplu el prezintă vindecarea magică a unei tinere de 20 ani. În urma unei paralizii infantile, fata a rămas cu un picior mai scurt. Multă vreme a zăcut în spital şi a fost externată de acolo ca incurabilă. Fata şi mama ei erau acum foarte abătute. Până la urmă a căutat ajutor la un om ce se ocupa cu magia neagră. Acest magician a cerut să i se plătească 500 DM pentru o rădăcină de mătrăgună de care făcuse el rost. La indicaţia acestui om, fata a trebuit să ”îngrijească”acea rădăcină cu aspect de om ca şi cum ar fi fost un sugar. Această îngrijire presupunea: spălarea rufelor, baia, hrănirea, culcarea. După această perioadă de tratament, fata a primit de la vindecător îndemnul de a se ruga cu psalmi de răzbunare, apoi să-i copieze, să-i pună sub pernă şi să doarmă pe ei. În a treia fază de tratament fata a trebuit să-şi pună sub pernă doua cuţite şi la capătul patului să înfingă alte două. În cursul acestui ciudat tratament, fata a observat cum piciorul cel scurt se lungeşte. Deoarece după vindecare au apărut puternice tulburări sufleteşti, s-a dus la preotul din localitate, care n-a ştiut să-i dea un sfat potrivit. Fata nu mai putea să se roage Când voia să împreune mâinile pentru rugăciune, îi erau desfăcute automat. Dacă voia să citească în Biblie, îi veneau gânduri de blasfemie. Deoarece se temea să nu înnebunească, a dat în cele din urmă rădăcina de mătrăgună preotului local, ca şi o amuletă primită de la vraci. Din acel moment a cuprins-o o mare teamă de răzbunarea acelui om înfricoşător. Însă după ce a renunţat la rădăcină şi la amuletă, frământările sufleteşti s-au mai atenuat, iar piciorul adus la lungimea normală prin terapie magică, s-a scurtat din nou.

E/80. La o evanghelizare în Toggenburg, a venit la consilierea spirituală un ţăran, care mi-a povestit efectul tragic al unui descântec de magie neagră. Băiatul său avusese paralizie infantilă. Pentru că medicul a fost chemat prea târziu, băiatul a rămas paralizat. Cum ţăranul voia neapărat să aibă un moştenitor sănătos pentru gospodărie, a încercat tot felul de mijloace . Până la urmă a apelat la vraciul Hugentobler din Peterzell care i-a vindecat băiatul cu ajutorul magiei negre în aşa fel încât paralizia dispăruse cu totul. Câţiva ani totul a mers bine. Când băiatul avea 16 ani, tatăl l-a găsit în grajd cu artera carotidă secţionată. Nenorocirea s-a întâmplat aparent fără motiv. N-a fost ceartă în familie şi nici nu era vorba de vreo fată. Tatăl a găsit asupra fiului său o amuletă de la Hugentobler. A deschis punguţa de piele şi a scos un bileţel cu însemnarea: „Acest suflet aparţine Satanei!” Aceasta a fost dovada că Hugentobler a folosit magia neagră.

b) Şi mai răspândită decât magia neagră este aşa numita magie albă. Ea este folosită în multe cercuri creştine, socotită fiind o activitate creştinească, fără ca cei implicaţi să-şi imagineze caracterul ei demonic. În cazul magiei albe se împlineşte cuvântul lui Pavel din 2 Corinteni 11:14: „… căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” Magia albă este magie neagră sub o mască evlavioasă. Urmează câteva exemple:

E/81. Un misionar printre evreii din Africa de Nord ,numit Samuels, povesteşte despre un obicei magic al acestora. Dacă în astfel de familii se îmbolnăveşte un copil, părinţii iau un prosop, îi fac un nod şi spun: „În numele Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov fii eliberat de boala ta !”. Desfac apoi nodul şi copiii, după acest descânt magic, se fac sănătoşi. Aici este vorba de o acţiune inversă a magiei negre.

E/82. O femeie din Bucovina povestea că în toate cazurile de boală la om sau animal, rudele ei foloseau descântece de vindecare din magia albă. Acestora le erau alăturate cele trei nume sfinte. După rostirea lor boala dispărea. Cu toate că strămoşii ei au fost toţii oameni bisericoşi, totuşi practica descântatului era transmisă din generaţie în generaţie în această familie. Cea care povestea acestea, suferea şi ea şi fiica ei de tulburări nervoase. Acesta a fost motivul pentru care a apelat la consilierea spirituală. Un predicator s-a rugat cu ea şi de atunci stările ei s-au ameliorat. A devenit de asemenea o credincioasă adevărată.

E/83. Într-o casă ţărănească, stăpânul s-a spânzurat. Conform unei credinţe populare sinucigaşul s-ar întoarce în locul în care a comis suicidul. De aceea rudele au fost sfătuite să măture toată casa rostind numele Sfintei Treimi. Aşa sinucigaşul n-ar mai bântui pe acolo. Oamenii au făcut astfel, urmând acel sfat straniu. Totuşi începînd cu acea perioadă, pe ţărancă o chinuia o nelinişte ciudată.

E/84. O fată de 15 ani avea o maladie de ochi . Multă vreme a stat într-o clinică de specialitate, dar, cu toată ştiinţa medicală, nu s-a putut vindeca. Şi pentru că nu a putut beneficia de tratamentul medical, a apelat la ajutorul magic al unui vindecător. A fost descântată prin magie albă. În cabinetul respectivului vindecător era la vedere Biblia. El mergea din când în când la slujbele religioase din parohie. La 24 ore după descânt, boala de ochi i-a dispărut. Începând cu perioada vindecării, fata a fost cuprinsă de o puternică nelinişte. L-a căutat pe Hristos în rugăciune, dar n-a aflat pace. Când după această vindecăre neobişnuită a mers la controlul medicului specialist, acesta a dat din cap mirat şi a întrebat-o pe fată cum de s-a putut produce o astfel de vindecare.

E/85. O femeie şi-a dus cele doua fiice încă foarte mici pentru a fi descântate. În procedeul magic, vraciul a folosit de trei ori rugăciunea ” Tatăl nostru ”. Când copiii au mai crescut, mama s-a lăsat sfătuită deseori de astrologi, de ghicitorii în cărţi, de chiromanţi. Ea primise ani de zile revista unui vestit medic ocult. Fiica cea mare a fost dusă de la 27 de ani la un spital de psihiatrie şi este socotită bolnavă incurabilă. Întreaga familie avea o puternica aversiune faţă de Hristos şi de tot ce e sacru. Acum, când disperarea lor a ajuns la culme, caută ajutor spiritual.

E/86.O femeie care mergea la adunările de fraţi avea diferite reţete de magie albă. Pentru mirosul neplăcut al gurii, ea indica aghiazma ce trebuia băută rostind numele Sfintei Treimi.

E/87.
O femeie zăcea în spital având grave probleme cu zona-zoster şi cu răni deschise la picioare. Starea ei se înrăutăţise aşa de mult, încăt medicul-şef a dispus ca o soră să o supravegheze separat doar pe ea. Sora din schimbul de noapte stătea lângă patul muribundei. Bolnava îi repeta mereu: „Soră, puteţi să-mi ajutaţi ?” Sora se temea că va trebui să se roage cu bolnava şi să-i spună un cuvânt din Biblie, dar bolnava nu dorea asta, şi de altfel ea nici n-ar fi fost pregătită pentru aşa ceva. Era cuprinsă de spaimă în apropierea bolnavei şi nu reuşea să se roage nici pentru ea însăşi. Pe când bolnava tot repeta „Soră, puteţi să mă ajutaţi ?” aceasta a întrebat: „Păi, cum să vă ajut ?” Atunci suferinda s-a înviorat vizibil şi a dat explicaţii: „Eu îmi voi dezgoli corpul, dumneavoastră puneţi mâna pe locul bolnav, faceţi trei cruci pe deasupra, spuneţi numele Trinităţii şi rostiţi şi un vers pe care am să vi-l spun !” Surorii i s-a făcut şi mai frică. Fiindcă în acea clipă trecea un medic pe coridor, l-a întrebat dacă e bine să împlinească dorinţa pacientei şi i s-a răspuns: „Faceţi lucrul acesta, soră! Poate ajută bolnavei !? Omeneşte şi medical vorbind oricum nu mai este nimic de aşteptat în privinţa ei !” Sora a intrat în cameră şi imediat bolnava a implorat-o iar să o descânte. Sora a făcut trei cruci peste trupul grav bolnav, a spus numele Trinităţii şi a murmurat versul pe care femeia i-l spunea. După aceea bolnava s-a liniştit imediat, pe soră însă a cuprins-o o mare groază şi nelinişte. În următoarele zile a fost mare mirare printre doctori. Rănile de la picioare s-au închis imediat, toate simptomele de boală au dispărut în următoarele zile. Astfel în cinci zile era complet vindecată. Medicii nu-şi puteau explica această schimbare spectaculoasă. Medicul care îndrumase sora spre descânt, a păstrat acest lucru pentru sine. De la acest incident sora nu şi-a mai găsit liniştea – sunt şase ani de atunci. Nu mai poate să se roage. Se simte îngreţoşată de Cuvânt şi de cele sfinte. Se simte deseori confuză, nu se mai poate concentra cu uşurinţă şi are sufletul greu rănit. Această stare a adus-o la mine la confesiune. Ea personal crede că grelele ei perturbări sufleteşti i se trag de la acel neliniştitor descântec. Fără să ştie, atunci i-a ajutat pacientei cu magie albă.

În toate exemplele de mai sus simbolurile creştine şi cifra trei au un rol important. Se descântă în numele Trinităţii, se spune de trei ori ”Tatăl nostru”sau trei cuvinte din Biblie. Se fac trei semne ale crucii sau se folosesc trei lumânări. Magia albă este de fapt o „răsturnare” rafinată a rugăciunii făcute cu credinţă. De aceea şi cad mulţi în capcana acestor vrăji „religioase”.

Deosebirea magiei albe de biblica punere a mâinilor peste rană, este de multe ori foarte dificilă, chiar dacă diferenţele esenţiale se cunosc.
În rugăcinea biblică cel ce se roagă se supune voii lui Dumnezeu, în magia albă însă Dumnezeu pare a fi forţat să dea ajutor. În adevărata rugăciune există părtăşie între cel ce se roagă şi Dumnezeu, pe când magia albă foloseşte „metodele” creştine doar ca mijloace tehnice. Creştinul biblic care se roagă este întărit în slăbiciunea sa după aceea, chiar dacă ajutorul cerut nu este aprobat în forma dorită de om. Cel ce practică magia este perturbat şi apoi paralizat în viaţa sa spirituală, dacă eventual a avut aşa ceva, chiar dacă a avut parte de ajutorul cerut imperios. De multe ori abia după urmări se poate cunoaşte dacă rugăciunea a fost biblică sau magică. Graniţele pot fi foarte neclare. Câteodată cel ce dă verdictul trebuie să aibă darul deosebirii duhurilor dacă vrea să despartă ceea ce este autentic de ceea ce este mimat. Pentru folosirea magiei albe nu este nevoie de spovedanie. Punerea mâinilor conform Bibliei se face însă numai după o recunoaştere amănunţită a păcatelor. Magia albă este simţitor stânjenită de o a doua persoană care se roagă, în timp ce punerea mâinilor este sprijinită şi întărită de o astfel de persoană. Aşadar magia albă şi punerea biblică a mâinilor sunt total diferite, chiar dacă în ambele cazuri se spun cuvinte asemănătoare.

c) O altă formă de magie este aşa numita magie neutră.. Ea este folosită azi de medicii aparţinând curentului psihosomatic. Ei cred că pot folosi în scopuri terapeutice aceste forţe neutre, fără efect pozitiv sau negativ. Cunosc unele exemple care pot fi interpretate diferit.

E/88. Un tânăr medic care avea o mână plină de negi l-a întrebat pe şeful unui seminar psihosomatic: „Domnule profesor cum să scap de negi ?” Profesorul răspunse: „Există numai un mijloc verificat, descântecul!” Tânărul medic s-a supus procedeului, care a dus la deplina sa vindecare. N-am fost informat despre eventualele urmări, cel scăpat de negi n-a vorbit despre asta.

E/89.
Un tânăr psihiatru a întrebat pe şeful unei clinici psihiatrice: „Domnule profesor cum scap de negi?” Profesorul a dat următorul sfat: „Legaţi negii cu un fir negru şi faceţi atâtea noduri cât numărul lor. Puneţi firul în timp ce murmuraţi un descântec sub un burlan şi atunci veţi scăpa de aceste urâţenii.” Medicul crezu întâi că aude o glumă. În cele din urmă s-a lăsat convins să facă o încercare. Experimentul a reuşit peste aşteptări, negii au dispărut .

Această propunere a profesorului nu este magie neutră. Această reţetă neobişnuită este scrisă în cărţile a şasea şi a şaptea ale lui Moise care nu conţine decât formule ale magiei negre sau albe. Până acum această aşa-zisă magie neutră (gri) n-a putut să-şi dovedească lipsa de nocivitate. Confesorii aduc necurmat dovada că magia este o lucrare diabolică, indiferent dacă stă sub o flamură neagră, albă sau neutră.

V. DOMENII DE APLICARE ALE MAGIEI

După cum a arătat deja capitolul referitor la obiectul magiei, tot ceea ce noi oamenii credem că putem găsi în cer , pe pământ şi sub pământ, este cuprins şi în domeniul ţintit de magie. Face parte din rebeliunea originară a lui Satan, ca Dumnezeu, Hristos, îngerii şi duhurile, toate vieţuitoarele pământului şi materia, să fie atinse. Este imposibil să se descrie în această lucrare întinderea uriaşă a magiei. Deci se vor schiţa numai câteva domenii de acţionar

1. Vindecare şi îmbolnăvire

S-au dat până acum un număr mare de exemple de vindecări. Mai urmează deci numai unul.

E/90. O femeie catolică se afla grav bolnavă în spital. A trimis după soră şi a rugat-o să-i facă un serviciu. Ea a povestit că fiica ei e posedată de ani de zile, fiind foarte rar lucidă. Fiind grav bolnavă, avea posibilitatea să-şi ajute fiica. Ea o rugă pe soră spunând : „Soră , înainte de a muri, anunţaţi vă rog pe rudele mele. Ei vor aduce atunci pe fiica mea. Noi două schimbăm cămaşa de noapte. Prin aceasta, eu iau posedarea fiicei mele cu mine în mormânt şi fiica mea devine liberă.” Sora nu a îndeplinit dorinţa acestei muribunde.

Inversul vindecării este vraja de îmbolnăvire.

E/91. Un tânăr voia să se sustragă serviciului militar. Tatăl său l-a trimis la un descântător care să-i asigure o îmbolnăvire. Acest experiment a reuşit. Tânărul a devenit inapt militar.

E/92. Un medium spiritist s-a confesat că aparţine unui cerc spiritist care ia legătura cu morţii şi care practică magia neagră. Specialitatea lor era vraja de boală şi de moarte. Ei provocaseră mai multe decese, cărora poliţia nu le-a putut găsi explicaţie. De asemeni se ocupaseră de un preot care apoi a avut tulburări nervoase, aşa încât nu a mai putut lucra câteva luni. Nu am putut verifica cele relatate. Ştiu numai că acel preot a fost bolnav mai multă vreme în perioada acelor experimente magice.

E/93. O fată dintr-o familie cu orientare strict catolică, s-a căsătorit , împotriva voinţei părinţilor, cu un bărbat evanghelic. Primul lor fiu s-a îmbolnăvit de poliomelită. Părinţii au făcut fiicei lor reproşuri cu indicaţia: „Aceasta este pedeapsa pentru căsătoria ta cu un protestant!” Apoi ei au însărcinat pe un magician să vindece copilul şi să transfere asupra mamei starea de boală. Într-adevăr vindecarea copilului progresa surprinzător de repede, mama în schimb s-a îmbolnăvit. A fost dusă la spital cu tulburări ciudate: paralizii, depresiune, dureri îngrozitoare de cap etc. Medicii nu puteau clarifica natura bolii. Au făcut una după alta puncţii lombare, teste metabolice , electrocardiograme, etc. În final au adus şi un specialist de boli neurologice. În timpul mai multor săptămâni de testări, n-au putut găsi cauza. Apoi starea de sănătate a femeii s-a ameliorat surprinzător de repede. Ea a cerut externarea. Medicii s-au învoit. Părinţii catolici au fost foarte speriaţi de această schimbare şi i-au raportat magicianului că acţiunea sa n-a avut rezultat.

E/94. Un om care folosea magia neagră, a spus unei fete căreia îi făcea curte un bărbat căsătorit, bine situat: ” Pe acest bărbat îl aduc în aşa hal din punct de vedere psihic, încât îşi va pierde postul.” N-a durat mult şi omul acela a început să sufere de tulburări nervoase. El se plângea că aude zgomote de lovituri în cap şi în afara capului. Avea pâlpâiri de imagine înaintea ochilor, îi scăzuse vederea şi puterea de gândire.

E/95. În timpul unei evanghelizări, o fată s-a convertit la credinţa în Hristos. În bucuria ei a încercat să-i aducă şi pe vecinii ei la adunările religioase. Unul din aceştia era un om care avea multă literatură ocultă, pe care o folosea în diferite experimente. Pe acesta îl enerva mărturia plină de entuziasm a fetei. Vrăjitorul a declarat: „Fetei ăsteia îi provoc eu nebunia. O aduc eu în starea de a nu mai merge la slujba religioasă.” După câteva săptămâni, fetei credincioase i-au apărut într-adevăr tulburări psihice. Vedea în cameră mici flăcări şi chiar strigoi. În această stare a venit la mine pentru sfat duhovnicesc.

2. Vrăji de dragoste şi duşmănie.

Exemplele 93 – 95 pot fi privite şi ca vrăji de duşmănie. Urmează numai exemple de vrăji de dragoste.

E/96. Ciobanii din Alpi care îşi coboară în septembrie vitele de pe păşunea alpină acasă, leagă deseori trei plante în coada vacii din fruntea cirezii. Acestea nu sunt numai de frumuseţe, ci ele trebuie să aducă şi noroc în dragoste.

E/97. O fată avea o relaţie cu un bărbat căsătorit. Într-o zi acest bărbat şi-a schimbat domiciliul. Înainte de plecare i-a spus amantei sale: „Chiar dacă acum suntem despărţiţi, totuşi te voi vizita regulat, în orice caz nu venind încoace. Te voi vizita numai în vis. Tu doar ştii ce vrea un bărbat de la o fată. Pot să-mi iau oricând ceea ce am nevoie fără ca tu să mă poţi opri. Niciodată nu vei putea acţiona în vreun fel împotriva mea, pentru că nu vei avea dovezi pentru aceasta.” Fata n-a înţeles prea mult din această declaraţie neobişnuită. La o săptămână însă după plecarea iubitului, i-a simţit deodată noaptea prezenţa. Vizitele se repetau în mod regulat până ce aceste întâlniri stranii îi deveniră fetei lugubre şi-i provocau silă. Întâi a apelat la ajutorul medical. După cum era de aşteptat, medicul a declarat aceste întâlniri psihice nocturne, drept halucinaţii sexuale, care constituie stadiul incipient al schizofreniei. Fata, care este cu mintea foarte clară, nu recunoaşte acest diagnostic al medicului ci este de părere că aici este vorba de alte lucruri.

3. Persecuţia şi apărarea fac parte din cele mai frecvente forme ale magiei.

E/98. Două femei din Basarabia care se ocupau de ani de zile cu magia neagră, au ajuns să se certe. Amândouă folosiră puterile magice pentru a provoca daune celeilalte. În cadrul acestei lupte, una din femei a căzut fără motiv vizibil la pământ, a avut o criză de paralizie şi nu s-a mai putut ridica. Ea a blestemat pe duşmana ei. Când a fost ridicată de la pământ, a urlat către cealaltă: „Nu ai să mai ieşi vie din casa aceasta. Am eu grijă de asta.” După trei zile, pe cea ameninţată au apucat-o dureri îngrozitoare de cap şi după opt zile era moartă.

E/99.
Un copil ţipa în fiecare noapte de la unsprezece până la unu. Mama, disperată, s-a dus să ia sfat de la un magician. I s-a spus să pună sub perna copilului un cuţit, o furculiţă şi o foarfecă şi atunci se va termina necazul. Prin această apărare, duşmanul respectiv urma să fie lovit. Mama a urmat acest sfat. Când în ziua următoare femeia de serviciu a apărut legată cu un pansament, a fost sigură că aceasta este provocatoarea supărărilor nocturne.

E/100. Un ţăran a observat că laptele unei vaci avea urme de sânge. Noaptea între unsprezece şi douăsprezece a pus acest lapte să fiarbă, a lovit în el cu o seceră şi a murmurat un descântec. A doua zi o vecină avea faţa rănită. El a socotit că această femeie i-a vrăjit vaca.

Legarea şi dezlegarea sunt practicate de unii magicieni ca un exerciţiu iar alţii urmăresc prin ele interese egoiste.

E/101. Un bărbat dintr-o casă de odihnă creştină, avea puterea de a lega şi dezlega prin magie. El putea provoca oamenilor de pe stradă înţepenirea, aşa că nu puteau păşi mai departe. De asemenea lega şi copiii, încât le era imposibil de a vorbi sau păşi. Acest om era socotit un bun creştin .

E/102.
Un vindecător din Elveţia care are o licenţă oficială, îşi tratează pacienţii prin magie albă. El foloseşte ori numele Sfintei Treimi, ori de trei ori rugăciunea Tatăl nostru. Din cauza acestor cuvinte cucernice, pacienţii săi îl socotesc un creştin. Acest vindecător are puteri magice. Dacă un pacient nu plăteşte conform înţelegerii, este legat prin magie. La plecare, pacientul ajungând la gară nu poate să se urce în tren. Angajaţii gării, care ştiu despre puterile magice ale vindecătorului, spun atunci râzând către pacient: „Plătiţi întâi magicianului şi apoi veniţi înapoi şi veţi putea călători.”

E/103. Un învăţător s-a ocupat ani de zile de magia neagră. El nu numai că şi-a făcut rost de literatură ci a şi experimentat. Obiectele experimentelor sale erau elevii săi. El îi punea pe copii să se ridice spunând în acelaşi tip o formulă magică. Copiii respectivi nu puteau nici să se scoale nici să vorbească. De abia când el spunea cuvântul de eliberare, copilul putea să se scoale şi să vorbească. El folosea legarea şi dezlegarea ca metode de pedepsire. După ce a exersat ani de zile asupra copiilor de la şcoală, a început să folosească ca obiecte ale experimentării propria sa familie: soţia şi fiica. El le stăpânea într-un mod aşa de perfect încât putea să le lege magic oricând voia. Soţia şi fiica nu puteau să scoată o vorbă câteodată ore întregi sau chiar zile. Soţia a fost distrusă sufleteşte şi a decedat. A doua soţie, după prima încercare a legării magice, a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, După aceasta tatăl şi-a siluit fiica. Fata nu se putea apăra faţa de tată. Când tatăl şi-a găsit o a treia femeie, îşi legă fiica prin magie, astfel încât acesteia îi apăru o paralizie permanentă a vorbirii. Deoarece fata stătea mereu în calea tatălui, care îşi aducea multe femei, acesta a internat-o într-un spital de psihiatrie. Medicilor de aici nu le-a reuşit înlăturarea muţeniei fetei. Rudele fetei care ştiu de relaţiile îngrozitoare din familia învăţătorului, nu o pot vizita pe fată, datorită interdicţiei tatălui.

5. Vrăjile de moarte asupra animalelor şi a oamenilor, fac parte din domeniul cel mai întunecat al magiei. Deţin diferite relatări ale unor misionari. Numai puţini oameni ştiu că asemenea lucruri se întâmplă şi în Europa. Chiar dacă nu se pot dovedi rezultatele vrăjilor de moarte, asemenea obiceiuri demonstrează însă un nivel foarte decăzut al civilizaţiei noastre.

E/104. Un expert în magia neagră s-a specializat mai ales în persecuţia magică, vrăji de moarte şi vrăji asupra animalelor. El a reuşit cu ajutorul acestora să omoare în patru zile o vacă. Aşa mi-a relatat nepotul acestui om.

E/105. O femeie a practicat ani de zile magia neagră. Ea avea cărţi de vrajă foarte periculoase ,de exemplu cărţile VI şi VII ale lui Moise, „Cartea izvoarelor”, „Pavăza psihică”, şi multă altă literatură ocultă. Ea a experimentat în domeniul persecuţiei şi a vrăjilor de moarte. Se lăuda singură: „Eu i-am curăţat pe soţul şi pe fiica mea.” Pe duşmanii ei îi urmărea cu boli. Declara că poate provoca duşmanilor ei erupţii pe piele, diaree, disfuncţii cardiace, urticarie, dureri de stomac, inflamaţii ale diferitor organe şi alte lucruri. După ce a trimis, în felul acesta, întreaga familie la moarte, după cum spunea singură, ea a devenit cu ajutorul unui preot, soră de caritate. Femeia îşi practică şi astăzi ca şi în trecut vrăjitoriile, Este închisă faţă de tot ce ţine de credinţa creştină. Pe Domnul Isus îl numeşte fiul unei destrăbălate şi derbedeu. În zilele de sărbătoare religioasă are crize grozave de furie şi blasfemie. În ceasurile ei bune are mustrări de conştiinţă şi explică: „Viaţa mea este o porcărie. Nici nu vreau să fac lucrurile astea către care sunt împinsă. Dar trebuie să le fac. Diavolul mă are în stăpânire. Nu mai pot ajunge la pace…”

E/106. Un bărbat căsătorit a ajuns la relaţii extraconjugale cu o fată necăsătorită mai vârstnică. Despre aceasta se spunea că ar practica magia neagră. Într-o bună zi, bărbatul s-a scârbit de relaţia sa nepermisă şi a explicat amantei că nu mai vine la ea. Aceasta a fost foarte afectată şi l-a ameninţat: „Ai o nevastă şi doi copii, trebuie să afle şi ei asta.” Bărbatul nu s-a lăsat impresionat şi a rămas la hotărârea lui. La două zile după despărţire, fiul său s-a îmbolnăvit, a fost dus la spital şi a murit. A fost o boală neobişnuită, care nu a putut fi diagnosticată de către medici. După alte câteva zile s-au îmbolnăvit şi soţia şi fiica. Bărbatul s-a speriat şi şi-a amintit de ameninţările amantei. El a alergat la ea şi a rugat-o să nu folosească magia neagră contra lui. Ea s-a înduplecat şi a spus: „Bine, am să renunţ!” După aceasta soţia şi fata s-au făcut repede sănătoase.

E/107. Cu ocazia unei evanghelizări a venit un om care a relatat următorul caz petrecut în satul său natal.Unui vecin i s-a furat un fierăstrău. Furtul s-a petrecut în plină zi şi a fost observat de cineva. Păgubaşului i s-au adus imediat la cunoştinţă fapta şi numele hoţului dar el nu a reclamat la poliţie ci s-a dus la un om care experimenta persecuţia cu ajutorul magiei negre. A povestit cazul şi l-a plătit bine pe magicianul specialist. Acesta a promis ajutor imediat şi a declarat: „Hoţul trebuie să crape!”. Păgubaşul s-a întors în satul său. La trei ore după consultaţia la ocultist, hoţul a suferit un infarct de cord fatal.

VI. RITUALUL MAGIC

Aproape tot ce se referă la magie, inclusiv formele pe care le ia, precum şi ritualurile asociate lor, dau impresia că avem de-a face cu o religie a Diavolului. În oricare domeniu ea caută să mimeze lumea credinţei, aşa cum o găsim pe aceasta revelată în Biblie.

1. Liturghia magică este opusul închinării biblice şi al formelor de desfăşurare a slujbei religioase. O acţiune magică este formată de obicei din patru elemente: invocarea, descântecul, acţiunea simbolică şi fetişul. Invocarea se adresează Trinităţii sau lui Satan. Prin ea se decide dacă se foloseşte magia albă sau neagră. Invocarea este opusul felului nostru de adresare în rugăciune: Tatăl nostru sau Doamne Isuse Hristoase. Descântecul pune în mişcare apoi puterile magice. Descântecul magic este opus versetului biblic sau rugăciunii biblice. Acţiunea simbolică subliniază descântecul şi imită acţiunile simbolice biblice, cum ar fi punerea mâinilor sau formele de rugăciune. Folosirea unui fetiş, a unui obiect încărcat cu puteri magice, corespunde cumva, în domeniul creştin, folosirii apei sau a pâinii şi vinului.
E/108. Fiul unui ţăran avea deseori dureri mari la genunchi. Conform sfatului unei „doftoroaie” a făcut următorul tratament magic. Pe timpul când luna începea să scadă, merse noaptea pe câmp, invocă Sfânta Treime, spuse o formulă magică, unse genunchiul cu ulei şi trimise lunii sărutări. În urma acestora durerile au dispărut.
Acest exemplu cuprinde următoarele: Invocarea Sfintei Treimi care stabileşte felul magiei, în acest caz magia albă, formula magică, care aici înlocuieşte rugăciunea, ungerea cu ulei, care este acţiunea simbolică şi luna, care este folosită drept fetiş. Aşa cum lumina ei scade, aşa să scadă şi durerile.

2. Simbolismul magic are menirea să întărească puterea descântecului (formulei magice). De asemeni aici este vorba de o vrajă de transferare. Despre esenţa transferării oculte nu se poate relata aici din lipsă de spaţiu. Exemplele următoare însă vor prezenta problema pe scurt.
E/109. Prof. Frobenius, cunoscutul speolog, a relatat într-o conferinţă că unele din desenele rupestre din epoca de piatră, s-ar putea interpreta ca mijloace de vrajă pentru vânătoare. Unele din animalele desenate pe pereţii peşterilor sunt prezentate cu răni. Aceste observaţii corespund vrăjilor de vânătoare ale primitivilor din Africa. Un călător prin Africa povesteşte că triburile băştinaşilor folosesc uneori o vrajă de vânătoare şi au într-adevăr rezultate cu ea. Ei desenează animale şi trag cu săgeţi în ele, rostind formule magice. În aceeaşi zi sunt găsite la vânătoare animale care au aceleaşi răni ca animalele din desen. Această vrajă primitivă corespunde de asemenea unor observaţii similare făcute în Germania. Dacă sunt rănite fantome umane sau animale atunci şi mediumul este lovit în acelaşi fel.
E/110. Pentru descântecul magic, avem exemplul unei reţete contra durerilor de dinţi. Se înţeapă de trei ori în gingie cu un cui nou. Apoi cuiul se îngroapă în beci spre răsărit, murmurându-se o formulă magică.

E/111. Un copil şcolar a fost descântat contra unei inflamaţii la un braţ. În timp ce se murmurau formule magice, a fost îngropat un ou de găină şi s-a pus apoi o piatră peste el. Pe măsură ce oul se descompunea, dădea şi inflamaţia înapoi. Vraja cu simbol a dus la rezultat.

Tratamentul cu simbol se sprijină de obicei pe un fetiş, prin fetiş înţelegându-se un obiect încărcat magic. Fetişul trebuie să fie suportul forţei. De multe ori se folosesc ca fetiş lucruri absurde. De exemplu oase omeneşti, lilieci, urină, fecale, păr din regiunea pubiană, unghii de la mână, lemn de la sicriu şi multe altele. Drept fetiş se poate folosi orice obiect care a fost descântat magic şi a fost astfel încărcat. Un exemplu:

E/112. Soţia unui predicator a primit de la o femeie credincioasă din comunitate o alifie ce fusese preparată de către un vraci ce a folosit formule magice. Alifia a ajutat imediat. Nu a acţionat ca medicament ci ca fetiş, ca mijloc încărcat cu putere. După această cură, soţia predicatorului şi-a rupt mâna. Fiica ei, care înainte făcuse progrese importante pe calea credinţei, nu a mai putut să creadă şi să se roage din acel moment.

E/113. La o evanghelizare în Elveţia, mi s-a mărturisit că o mănăstire catolică dă populaţiei amulete (fetişe) contra bolilor şi epidemiilor. E vorba de nişte punguliţe mici. Unul mai curios a tăiat şi a deschis un asemenea săculeţ. Înăuntru erau unghii de la picioare şi coji de ouă. Această relatare ar putea părea unora neadevărată. Din păcate însă am constatat deseori că unele mănăstiri se ocupă cu magia

3.Formula magică (descântecul) Importanţa formulei magice este foarte controversată. Un cunoscut reprezentant al descântătorilor, Traugott Egloff din Zurich, vorbeşte despre caracterul nemijlocit şi direct al cuvântului. El spune despre cuvânt că este o putere în sine care face minuni. Noi socotim că în momentul în care descântătorul foloseşte cuvinte din Biblie, el le desparte de Dumnezeu, le izolează şi le idolatrizează. El opune creaţia Creatorului. Această izolare a cuvântului duce la folosirea sa mecanică şi prin aceasta la o golire de conţinut. Prof. Bender spunea cândva:” Esenţa magiei şi a diabolicului este mecanica.”

Cuvântul rupt de Dumnezeu şi izolat nu poate însă exista ca realitate independentă. Conţinuturi străine pătrund în el. Ceea ce s-a desprins de Dumnezeu şi a decăzut, revine demonilor. De aceea folosirea mecanică a cuvintelor biblice este de natură vrăjitorească şi demonică. Cuvântul lui Dumnezeu destinat mântuirii devine tehnică magică destinată nenorocirii şi împovărării omului.

Noi ne opunem deci ideii descântătorilor, conform căreia cuvântul are putere în sine, în timp ce descântătorul ar fi doar reprezentantul acestei puteri. Cuvintele sunt doar instrumente neutre. Ele pot fi folosite pentru bine sau pentru rău. Depinde de inspiraţia care stă în spatele lor. Un creştin foloseşte cuvântul bazându-se pe autoritatea lui Dumnezeu. Magicianul şi descântătorul folosesc cuvântul ca instrument demonizat al vrăjitoriei.

E/114. Un pastor mi-a povestit că a avut în parohia sa un caz neobişnuit de deces. Un bărbat care avea reputaţia de a fi vrăjitor era pe moarte. Timp de 14 zile muribundul a gemut: „Preluaţi-mi dascântatul, preluaţi-mi descântatul ca să mă pot linişti.” Rudele s-au dus la pastor ca să primească un sfat. El i-a avertizat să nu asculte de rugămintea muribundului. După chinuri îngrozitoare, omul a murit. Pastorul spunea că omul zăcea în sicriu având chipul complet negru. Mulţi vrăjitori se liniştesc abia atunci când li se preia formula magică şi prin aceasta obligaţia de a continua acţiunea de descântător.

4. Ritualul magic. Există cărţi oculte care au pentru magicieni aceeaşi importanţă pe care o are Biblia pentru creştini. Există multă literatură ocultă. Cele mai răspândite în prezent sunt cărţile 6 şi 7 ale lui Moise. Din păcate o editură din Braunschweig a scos o nouă ediţie a acestor cărţi, care nu au nimic de a face cu Moise. Această denumire este numai un paravan. Magicienii au vrut să vadă în minunile făcute cu toiagul lui Moise ceva magic. De aceea au fost de părere să-l ia pe Moise i ca patron. Cartea 6 arată cum poate intra omul în legătură cu Satana. Cartea 7 dă indicaţii cum poate omul să-şi supună prin magie toate puterile pământului şi ale iadului. Sunt cărţi de vrăjitorie care au produs în popor dezastre îngrozitoare. Oamenii care citesc aceste cărţi sunt oameni nenorociţi. Casele în care se găsesc aceste cărţi sunt case nenorocite. Exemple în acest sens sunt în număr mare. Din lipsă de spaţiu nu mai pot fi prezentate aici. Exemplele 66 şi 68 fac parte din această serie. Există multiple exemplificări ce vor fi prezentate în partea a patra a cărţii.

VII. URMĂRILE MAGIEI ŞI COMBATEREA LOR

Toate exemplele de consiliere spirituală arată urmările îngrozitoare ale magiei. Ajutorul magic se plăteşte foarte scump.
1. Principiul imitaţiei. Magia, în aproape toate formele ei, se prezintă cel puţin aparent ca paralelă la adevărurile biblice. În ceea ce priveşte acţiunea ei, se situează în orice caz de partea opusă. Ajutorul şi minunile dumnezeieşti încurajează şi zidesc sufleteşte, pe când ajutorul magic distruge şi prăbuşeşte. Magia aduce în unele domenii un ajutor aparent, iar în altele distrugeri înspăimântătoare. Neînsemnatele uşurări într-un domeniu, se plătesc cu îngrozitoare împovărări în alte domenii. Răul provocat este cu mult peste limita aşa zisei ajutorări. Aşa de groaznic înşeală Satana pe cei ce-i devin pradă! Câteva exemple în acest sens:

E/115. La naşterea unui copil, moaşa a stabilit că are o anumită fractură. Aceasta n-a fost tratată la medic, ci moaşa a sfătuit rudele să ia o mostră din scaunul sugarului şi să o îngroape într-un loc unde nu pătrunde nici lumina soarelui, nici lumina lunii. Neobişnuitul sfat a fost ascultat de rude, şi fractura a dispărut. Când copilul s-a făcut mai mare, i-a apărut la nas o pungă de puroi. Permanent avea o scurgere purulentă din nas. Tratamentul medical n-a dat rezultate. Astăzi fata are 28 de ani, iar sinuzita de care suferă încă nu s-a vindecat. În afară de această boală ea simte nevoia de a blestema. De multe ori blestemă, face scandal şi este cuprinsă de tremurături, fără a se şti care-i motivul declanşării lor.

E/116. Un om a întrebuinţat cărţile a şasea şi a şaptea ale lui Moise ocupăndu-se ani de zile cu magia neagră. A sfârşit la casa de nebuni. Nevasta s-a ocupat în continuare cu magia şi a avut parte de aceeaşi soartă. După acestea fiul a preluat literatura ocultă a părinţilor. Şi el a ajuns într-o clinică de psihiatrie. Soţia acestuia a dus mai departe tradiţia ocultă. Şi ea s-a îmbolnăvit psihic şi a trebuit să fie internată. Întreaga familie a fost distrusă de această carte a lui Moise. Un vecin, prieten de familie, a preluat literatura ocultă. Nerozia şi curiozitatea l-au împins să încerce şi el formulele magiei negre. A devenit lesne o jertfă a lor şi a ajuns la spitalul de boli nervoase.

2. Falsa apărare. Acum se naşte o întrebare: Ce poziţie trebuie luată în faţa magiei negre? Există oare mijloace eficiente de apărare? În datina magică a poporului, există părerea că magia neagră poate fi anihilată prin magia albă. Practica arată însă că acest sistem nu funcţionează. Privit serios, acest lucru nici nu este posibil, pentru că şi magia albă are acelaşi caracter demonic precum magia neagră. Ar însemna că Satana se dezbină prin sine însuşi. Câteodată se întâmplă ca un magician să se apere de un altul. Acest lucru se bazează însă pe puterea magică mai mare a celui biruitor. În astfel de cazuri se desfăşoară de fapt un duel în care cel mai puternic învinge. De fapt lupta se dă între doi inşi din aceeaşi tabără. Şi la partidele de box câştigă de asemenea cel care e mai tare. Totuşi ambii luptători sunt pugilişti. Un astfel de duel magic este arătat în exemplul 98.

3. Armele duhovniceşti. Apostolul Pavel spune: „Armele cu care ne luptăm nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4). Orice activitate magică poate fi contracarată de rugăciunea plină de credinţă. Aici se dovedeşte că magia albă şi cea neagră sunt totuna. Ambele reacţionează exact la fel în faţa rugăciunii sincere. Câteva exemple:

E/117. Un om credincios a adus la băiatului său bolnav un vindecător magnetizator. Tatăl s-a rugat în sinea lui ca, dacă omul acela nu lucrează cu forţe divine, să fie împiedicată vindecarea. Vindecătorul a sosit, s-a uitat la pacient şi a declarat spontan: ”Aici nu pot ajuta!”

E/118. Un bărbat avea tuberculoză osoasă care fusese descântată magic cu ajutorul magiei albe. Durerile au dispărut imediat după descânt . Omul acesta se ocupa cu practicarea diferitelor forme de magie. El păstra în locuinţa sa diferite cărţi oculte, cum ar fi: „Cele şapte zăvoare ale cerului”, „Binecuvântarea lui Tobias”, „Scrisoarea de apărare a lui Ioan”, „Scrisorile lanţurilor” şi ”Scrisorile norocului”. Asemenea scrisori de apărare le păstra mereu la sine cusute în căptuşeala hainei. Într-o zi a ajuns în mare chin sufletesc şi a căutat pe Hristos. A încercat să se roage şi n-a putut. Pe de o parte avea o mare dorinţă de a veni la Isus, iar pe de altă parte simţea o mare repulsie şi silă faţă de Hristos şi faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Această situaţie l-a împins spre o confesare duhovnicească, în urma căreia s-a lepădat de toate cărţile sale oculte. Sufleteşte a fost apoi cuprins de o uşurare şi un calm evident.

E/119. O femeie care frecventa biserica şi era legată de o adunare creştină, a fost cuprinsă de o stare de melancolie. În timpul unei crize de depresie şi-a tăiat artera de la o mână. Membrii familiei au descoperit-o la timp şi au chemat un medic. Prin transfuzie de sânge a fost salvată. După acest incident femeia a vizitat un funcţionar prieten cu mine, care a îndrumat-o să consulte un medic credincios. Şi pentru că o astfel de călătorie la medic era greu de făcut, a apelat la sfatul unei femei vârstnice din biserică. Această ciudată ”creştină” a trimis-o la un descântător magic. Femeia a ascultat sfatul şi s-a dus la vindecător. Acesta însă îi declară: „În cazul dumneavoastră nu pot să ajut! Cineva se roagă pentru dumneavoastră! Când oamenii aceia vor înceta cu mijlocirea puteţi veni din nou, doar atunci pot să vă vindec!” Funcţionarul prieten mi-a spus mai târziu că el şi soţia se rugau de mult timp pentru această femeie cu nervii bolnavi.

E/120. Un magician a vrut să organizeze o seară în care să facă diferite experimente oculte. Preotul credincios al comunităţii locale a chemat la el pe câţiva prieteni cu aceleaşi convingeri ca şi el. Au mers împreună la spectacol şi s-au rugat în timpul experimentelor. Magicianului nu i-au reuşit experienţele. Până la urmă a declarat agitat că totul se dereglase din cauza apariţiei unor curenţi potrivnici şi a cerut celor ce perturbau să părăsească sala. Credincioşii n-au dat ascultare acestui îndemn, fiindcă în fond plătiseră biletul de intrare. Spectacolul ocult n-a reuşit.

E/121. O pereche de soţi credincioşi locuiau în casa unei femei care se pricepea să folosească magia neagră. Vrăjitoarea chiar spusese într-o zi că este în stare să provoace moartea unor oameni fără că aceştia să observe. De altfel ea făcea experimente magice, îi plăcea să chinuiască şi să influenţeze în rău oamenii care îi erau antipatici. Când familia care locuia împreună cu ea şi-a încredinţat total viaţa sub protecţia lui Hristos, vrăjitoarea s-a umplut de mânie pentru că influenţele ei nu răzbeau până la cei doi.

E/122. Un inginer suferind de paralizie s-a dus la un descântător să se trateze magic. Surorile lui credincioase se rugau mult pentru fratele lor. Aşa că descântătorului nu i-a reuşit tratamentul şi a exclamat: „Nu pot să vă ajut, cineva se roagă pentru dumneavoastră !”
Aceste exemple dovedesc că adevărata rugăciune împiedică magia să acţioneze şi de asemenea că oamenii trataţi magic sunt tulburaţi în credinţă şi în rugăciune. Puterea magică poate fi deci oprită de armele biblice ale Duhului Sfânt!

4. Eliberarea prin Hristos. Psihiatrii, psihoterapeuţii, psihologii nu sunt indicaţi pentru tratarea bolnavilor dependenţi de magie. Împovărarea magică nu este o problemă din sfera medicinii sau psihologiei, ci ţine de asistenţa spirituală bazată pe Biblie. Despovărarea şi eliberarea sunt posibile numai prin Hristos. Numai în cazul în care omul apăsat vrea de bunăvoie să accepte pe Hristos va putea fi posibil ajutorul adevărat şi deplin.

E/123.
Misionara M.S. a cunoscut la o pensiune creştină o fată care îşi încredinţase viaţa Diavolului, semnând cu sânge. Directoarea instituţiei i-a explicat misionarei că n-o mai poate scoate la capăt cu această fată. Misionara a chemat fata la ea în cameră şi a început să lupte pentru sufletul ei. Prin rugăciune şi asistenţă spirituală s-a reuşit eliberarea totală de sub povara grea a lui Satan.

E/124. Un tânăr voia să se căsătorească cu o fată aparţinâd unei pături sociale mai înalte. În mod normal ar fi trebuit să aibă puţine speranţe de succes. El însă s-a încredinţat Celui Rău spre a fi sigur de reuşită şi a semnat cu propriul sânge. Şi-a crestat degetul, a scris cu sângele curs un contract şi l-a ascuns într-o peşteră. În felul acesta voia să-şi acorde dinainte biruinţa printr-o vrajă de dragoste. La scurt timp însă l-a cuprins frica. A vrut să renunţe la contract, s-a dus în peşteră, dar nu a mai găsit biletul. Fata a fost de acord cu căsătoria şi tânărul a fost fericit în căsnicie cu ea. Era o tânără deosebit de frumoasă. Când tânăra soţie a născut, copiii, gemeni, arătau îngrozitor de desfiguraţi. Femeia s-a speriat cumplit şi acest fapt i-a provocat moartea în timpul lăuziei. Din ziua semnării acelui contract cu sânge, bărbatul n-a mai avut linişte nici zi, nici noapte. Suferinţa l-a adus la un duhovnic. El a făcut o mărturisire completă, a renunţat la toate legăturile ce le avea cu puterile întunericului şi şi-a predat viaţa lui Isus Hristos. După convertire a fost martor activ al Evangheliei. La un an şi jumătate după această transformare în viaţa sa, a plecat în veşnicie împăcat cu Dumnezeu.

E/125. O fată s-a căsătorit cu un bărbat care a adus în casă cărţile a şasea şi a şaptea ale lui Moise. De la primii paşi făcuţi pe calea căsniciei tânăra a început să sufere de anxietate. Vedea stafii şi uneori noaptea simţea că o entitate nevăzută o sugruma. Bărbatul era ca un tiran mereu nervos, care-şi bătea soţia. Dacă se întâmpla să rămână însărcinată, bărbatul o forţa să ia tablete ca să provoace avort. O supunea şi unor perversiuni. În cele din urmă femeia a vrut să-şi pună capăt zilelor şi a luat opt tablete de somnifer şi amoniac. Dar a putut fi salvată. După toate acestea a venit la consiliere spirituală şi a ajuns la siguranţa mântuirii.

E/126. O femeie a locuit ani de zile la o descântătoare magică. Noaptea o înfricoşau diferite arătări. I se arăta deseori o figură întunecată sau vedea şerpi prin cameră. Groaza ei a adus-o la consiliere spirituală, în urma căreia prin credinţă şi-a dat viaţa lui Isus Hristos. În fiecare seară se încredinţa în mâna Domnului. Din acel moment fenomenele terifiante au dispărut complet.

E/127. Soţia unui decan era bolnavă psihic. Ea avea şi unele abilităţi de medium alături de halucinaţii vizuale şi acustice. O fată creştină din Svabia (regiune a Germaniei) a fost adusă spre a îngriji de această bolnavă. Ea a început să facă rugăciuni de mijlocire pentru soţia decanului. Încet, încet, fata şi-a dat seama că pacienta nu era doar bolnavă psihic, ci este şi împovărată ocult. Când într-o zi femeia a avut o criză, fata a poruncit în numele Domnului Isus ca puterile întunericului să plece din ea şi acest lucru a dus la imediata ei liniştire.

E/128. O femeie credincioasă a început să mijlocească în rugăciune pentru o alta, care suferea de depresie. Bolnava s-a făcut bine şi a devenit o persoană normală şi veselă. Credincioasa a început însă să aibă din această perioadă stranii experienţe în timpul nopţii. Avea impresia că se află cineva în cameră care voia s-o omoare. Tremura din tot corpul şi o groază teribilă pusese stăpânire pe ea. Până la urmă a strigat la Hristos în rugăciune şi a poruncit acelor puteri ale răului să dispară în numele Mântuitorului. Puterea demonică a dispărut şi ea n-a mai avut tulburări.

E/129. Omul lui Dumnezeu, Alfred Zeller, iniţiatorul aşezămintelor Ma’nnerdorf, a fost solicitat să ofere ajutor unei femei. Copilul acesteia era chinuit noaptea între orele 12 şi 1, ţipând îngrozitor. Zeller a chestionat-o asupra îngrijirii copilului: dacă nu îi e foame, dacă nu este ud, dacă nu îi e frig, dacă nu are probleme cu alimentaţia ş.a. Nu putea fi de acord cu femeia care spunea că este o persecuţie magică. Şi fiindcă femeia îl solicita mereu, s-a hotărât să se ducă în locuinţa ei, să-şi pună mâinile peste copil şi să se roage pentru el. În timp ce Alfred Zeller se ruga cu copilul, uşa s-a deschis şi înăuntru a pătruns un omuleţ cu chip zbârcit şi privire înţepătoare. Fără a saluta, întrebă: „Ce se petrece aici?” Zeller îl privea pe intrus şi în acelaşi timp asupra lui era îndreptată o privire nimicitoare. Zeller se ruga în sinea lui şi privea şi el insistent la acel om. S-a ajuns la un duel spiritual. Cei doi bărbaţi nu încetau să se privească unul pe altul. Zeller se ruga în sine „Isus este învingător!” Curând acea privire ascuţită s-a frânt. Hristos a învins. Străinul a fugit jos la lac şi a intrat în apă. A doua zi a fost găsit mort.

Toate aceste exemple de ajutor spiritual, arată că efectele magiei pot fi anihilate complet prin Hristos. „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8:36). „Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.”(1Ioan 3:8).”El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului…” (Coloseni 1:13). Indicaţii cu privire la eliberarea de sub jugul ocultismului au fost date în cărţile mele Seelsorge und Okkultismus („Păstorire şi ocultism”)  şi Heilung und Befreiung  („Vindecare şi eliberare”). În lista cărţilor de specialitate de la sfârşitul ediţiei de faţă sunt incluse şi acestea două. Aici ne vom rezuma la a spune ceva pe scurt despre eliberare.

Cine vrea să fie eliberat fără a-l primi pe Hristos, nu va avea parte de un ajutor ferm. Împovărarea ocultă nu este o boală, aşa cum afirmă majoritatea psihiatrilor, ci este o influenţă a forţelor demonice. Psihiatrii credincioşi sunt de aceeaşi părere. Pentru a recunoaşte o situaţie de acest gen, trebuie să ai ochii deschişi de Duhul Sfant. În aceast caz nu este suficient un studiu medical sau teologic. În procesul de eliberare este indicată o spovedanie sau confesiune completă. Mărturisirea este benevolă în mod normal, însă în ceea ce priveşte această situaţie n-am întâlnit vreo eliberare fără mărturisire. Apoi este necesară rugăciunea de lepădare de puterile întunericului. În anumite ocazii confesorul poate porunci în numelui lui Isus. Încă mai sunt şi astăzi creştini care postesc în vederea rugăciunii de mijlocire. Prin aceasta, ei se află pe un teren biblic (Matei 17:21). Cel eliberat trebuie să rămână credincios şi statornic în folosirea mijloacelor de întărire în credinţă din Faptele Apostolilor 2:24: Cuvântul lui Dumnezeu, părtăşia cu alţi credincioşi, frângerea pâinii, şi rugăciunea.
Biruinţa finală este a Domnului nostru Isus Hristos. Numele Lui fie pururi lăudat !

SPIRITISMUL

DIN PERSPECTIVA CONSILIERII SPIRITUALE

Spiritismul a devenit o ameninţare pentru comunitatea creştină şi pentru mesajul Evangheliei. Activitatea pastorală dovedeşte în cât de mare măsură oameni chiar dintre cei care se numesc creştini sunt prinşi şi înşelaţi de rătăcirea spiritistă.
Un director de şcoală din Rio de Janeiro mi-a spus că în Brazilia ar fi cam 10 milioane de spiritişti. În 1984 erau de-acum circa 50 de milioane. În cele opt vizite în Brazilia am avut ocazia să cunosc urmările îngrozitoare ale spiritismului criminal, macumba, precum şi ale spiritismului cu nuanţe religioase, umbanda. De asemenea, am cunoscut spiritismul cardecşen, cu tendinţe sociale. Mai cu seamă marile oraşe sunt centrele cultelor spiritiste. Un oraş cum e Rio are aproximativ 7000 de cercuri spiritiste.
Haiti este alt centru mare al spiritismului. Voodoo este un amestec de magie şi spiritism.
În S.U.A, California este un adevărat cazan vrăjitoresc al activităţiilor spiritiste. Mi s-a relatat acolo că numai în districtul Los Angeles ar fi peste 6000 de cercuri spiritiste şi circa 40 de biserici spiritiste.
Religiile păgâne din Africa sunt şi ele impregnate de spiritism. Apoi o mare putere spiritistă există în Asia de est, unde trăiesc un miliard de oameni care direct sau indirect practică cultul morţilor. Cultul morţilor nu este numai o formă de pietate, de cinstire a rudelor decedate, ci este în acelaş timp şi un cult al demonilor. Cei ce practică cultul morţilor se roagă către morţi, le cer sfatul, şi le aduc jertfe. Dacă la cei ce practică spiritismul se adaugă şi numărul acelora ce practică cultul morţilor, s-ar putea spune că o treime din omenire practică spiritismul.

În Europa, Anglia se află în fruntea mişcării spiritiste. Anglia are peste 100 de biserici spiritiste. Alte locuri unde spiritismul se manifestă în voie sunt Parisul şi Lyonul, unde nu numai că înfloreşte spiritismul, ci se şi serbează multe congrese magice. În Germania sunt în Hamburg circa 200 de cercuri spiritiste. La fel şi în Frankfurt.
Profesorul Blanke de la Universitatea din Zürich-Elveţia, mi-a spus că în Basel ar fi circa 400 cercuri de spiritism, iar în Zurich cam 600.

Cercuri spiritiste există în toate oraşele şi în toate păturile populaţiei. În afară de asta am găsit în regiuni cu specific agricol, de exemplu în Luneburger Heide, gospodării ţărăneşti în care mişcarea paharului este socotită joc de societate duminical.

La o evanghelizare în Salzburg, un preot mi-a povestit cum a fost de faţă cu un coleg la o demonstraţie de levitaţie (plutire liberă a corpului) a unui medium din Wels.

La Viena un preot, în a cărui biserică am predicat, mi-a spus că la Universitate ar fi mai mulţi profesori spiritişti. Prin ei au fost acaparaţi şi studenţi în această periculoasă activitate.

În Scandinavia am întâlnit teologi care slăveau spiritismul. În Islanda se pare că au apărut cinci ziare spiritiste.
Pe lângă aceste situaţii cunoscute din călătorii, în consilierea spirituală mi-a fost dat de sute de ori să cunosc realităţile spiritiste. Vreau să accentuez că eu n-am participat niciodată la şedinţe spiritiste şi nici nu voi participa. Refuz acest lucru radical. Numai spovedaniile m-au orientat către fenomenul magic, spre deosebire de colegii de breaslă care s-au lăsat ispitiţi să participe activ la astfel de şedinţe.

Exemplele întâlnite în spovedanii şi pentru care am primit permisiunea publicării le-am adunat într-o cartotecă ce cuprinde azi câteva mii de cazuri. Dacă aici se foloseşte cuvântul ”cazuri” vreau să fac totuşi specificaţia că pentru mine omul care caută sprijin şi ajutor nu este un caz oarecare, ci o fiinţă pentru care Hristos şi-a dat viaţa .
Privirea de ansamblu asupra acestui material face posibilă o concluzie care mi-a fost confirmată chiar de cea mai mare maestră spiritistă a Germaniei.

Cine caută şi alte exemple le poate găsi în cartea mea „Okkultes ABC”. Persoanele care doresc o prelucrare ştiinţifică a acestor fenomene o pot găsi în „Seelsorge und Okkultismus”.

Este important să citim acest capitol având privirea aţintită la Hristos. Prin credinţă ne putem refugia sub paza Lui. Nu avem nici un motiv să ne temem, căci Isus este Domn asupra puterilor demonice.

Cuvântul spiritism vine din latinescul spiritus=duh. Poate fi tradus deci prin cultul duhurilor. Prin mişcarea spiritistă se înţelege străduinţa de a intra în legătură cu morţii aflaţi în împărăţia morţilor. Din punct de vedere istoric spiritismul poate fi urmărit cu mii de ani în urmă. Pentru acest lucru avem dovezi în Vechiul Testament (1Samuel 28; Deuteronom 18:10 etc.). De asemenea sunt multe referinţe în istoria Bisericii creştine. Materialul cel mai bogat este oferit de istoria religiilor şi de activitatea misionară. Religiile necreştine au în cea mai mare parte o orientare spiritistă. Dacă spiritismul ar fi numai o activitate păgână lipsită de importanţă pentru lucrarea lui Dumnezeu din prezent, nu ar merita ca sfătuitorul creştin să se ocupe în mod deosebit de el. Dar în activitatea confesorului din ţările aşa-numite creştine, se prezintă o asemenea multitudine de forme spiritiste, cu un complex întreg de suferinţe sufleteşti, încât în lucrarea evanghelică a devenit o necesitate imperioasă să se dea lămuriri în această problemă. În fond, această carte nu este decât o prezentare de material prin care cititorul să-şi formeze propria opinie. În acest capitol deci interesează mai puţin întrebarea dacă un anumit fel de a privi spiritismul sau animismul este valabil, ci se intenţionează revelarea problemelor puse în faţa consilierului spiritual. În activitatea mea de evanghelist, timp de 50 de ani, am putut cunoaşte 16 tipuri diferite de practici spiritiste, care pot fi grupate în cinci domenii.

I. Fenomenele psihice

În timpul asistenţei duhovniceşti, evanghelistul şi sfătuitorul pe tărâmul Evangheliei au ocazia să li se relateze despre experienţe spirituale cu vise reale, vedenii, apariţii, viziuni. Aceste lucruri trebuie să atenţioneze pe confesor la cea mai mare reţinere şi atenţie. Fără îndoială că există asemenea fenomene produse prin Duhul lui Dumnezeu. Adevăratele apariţii în acest domeniu se exteriorizează însă printr-o atitudine sfântă şi smerită. Dar cine face din aceasta un fenomen de senzaţie, sau ajunge să caute obţinerea unui profit, dovedeşte că are de-a face numai cu aşa-zise experienţe spirituale. Observaţiile păstorilor sufleteşti arată, din păcate, că tocmai acestea din urmă sunt cele mai frecvente. Procentul faţă de cele de origine divină este de nouă la unu. Noi trăim într-o lume care i-a întors spatele lui Dumnezeu. Răul, demonicul, satanicul se desfăşoară astăzi în toată voia. Tot mai puternică devine convingerea că noi trăim în prezent în epoca apocaliptică a falsului profet al timpurilor din urmă. Cu o grozavă acuitate şi putere se împlinesc azi cuvintele apostolului Pavel: „Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este deci mare mirare dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” (2 Corinteni 11:14-15) În domeniul spiritismului se dovedeşte cu mare claritate îndreptăţirea şi actualitatea acestui avertisment.

E/130. Un student la teologie a venit la consiliere spirituală şi a rugat să i se explice o experienţă stranie. El spunea că de multe ori noaptea a avut o viziune a lui Hristos. La aceste apariţii nocturne, avea o senzaţie neplăcută. Nu simţea bucurie, ci numai teamă. Eu i-am spus studentului că, în fond, adevăratele viziuni ale lui Hristos sunt posibile, dar că de obicei o asemenea situaţie are alte origini. Există, de exemplu, proiectarea spre exterior a unei fantezii foarte cucernice. Există şi un fapt consemnat în psihologie că un eidetic îşi poate vedea propriile închipuiri ca pe o proiecţie optică. Apoi există diferite forme de halucinaţii. Din Biblie ştim că adevăratele apariţii ale lui Hristos au provocat celor care au avut harul să le aibă senzaţia că sunt foarte păcătoşi. Această senzaţie de neputinţă spirituală este cu totul diferită de frică. Studentul a înţeles imediat diferenţa şi a declarat că nu se simte păcătos la aceste apariţii, ci că este cuprins de o nestăpânită frică. Atunci l-am întrebat dacă el sau strămoşii s-au ocupat cu activităţi oculte. El a recunoscut că bunica şi mama lui practicaseră spiritismul şi că se ocupau cu mişcarea paharului. Prin acestea, caracterul aşa-zisei viziuni a lui Hristos mi-a devenit clar. Aici era vorba de un fenomen mediumnic şi nu de unul duhovnicesc.

E/131
Într-o familie, străbunicul practica în mod frecvent spiritismul. Ani de zile s-a ocupat cu mişcarea mesei. El era de părere că în felul acesta ia legătura cu morţii. S-a ocupat aşa de intens cu această activitate, încât, după un timp, a suferit traume psihice. La urmaşii săi efectele practicii spiritiste s-au arătat în mai mare măsură. Fiul cel mare s-a sinucis. Al doilea fiu suferea de mania persecuţiei. Cea mai mare fiică a ajuns la spitalul de neurologie suferind de o boală psihică. A doua fiică suferea de sindromul Parkinson. Şi la nepoţi este o situaţie asemănătoare. Un nepot este schizofrenic. O nepoată este socotită ca având nervii slabi, fiind hipersensibilă şi având un acut sentiment de inferioritate. Altă nepoată duce o viaţă uşuratică şi a născut un copil din flori. Primul strănepot din acest şir este psihopat şi greu de educat.

În ce priveşte ştiinţa, acest exemplu ar putea fi estimat diferit. Pe psihiatri îi va interesa dacă într-adevăr activitatea spiritistă a fost cauza bolilor mentale şi emoţionale care au urmat, sau dacă n-au existat nişte predispoziţii declanşate de activitatea spiritistă sau cel puţin dacă nu au fost favorizate de ea. Parapsihologul va explica fenomenul mişcării mesei ca pe un automatism psihic, ca pe o activare a unor forţe subconştiente. Pe consilierul spiritual îl interesează însă în primul rînd frecvenţa tulburărilor sufleteşti în raport cu activitatea ocultă.

E/132. O tânără femeie a venit la o şedinţă de consiliere spirituală plângându-se de diferite tulburări. Avea silă de viaţă şi depresii. Câteodată o apuca o furie cumplită. Datorită frigidităţii ei, îi era ameninţată căsnicia. În casa ei apăreau fel de fel de arătări. La început soţul a a văzut diferite siluete, însă n-a spus nimic soţiei ca să n-o sperie. Apoi a văzut şi ea noaptea figuri schilodite în locuinţă. Întâi am stabilit toate bolile de care suferise femeia. Apoi am îndemnat-o să-mi spună şi despre bolile rudelor şi ale ascendenţilor. Femeia însă era singulară în familie cu tulburările ei. La întrebarea mea referitoare la acţiuni oculte, după multă ezitare, a ieşit la iveală că domnişoara fusese membră a unei grupări evanghelice de fete. Preoteasa, conducătoarea acestui grup, se ocupa împreună cu toate fetele de mişcarea spiritistă a mesei. Întotdeauna la început se întreba: „Duhule eşti aici?” O singură bătaie însemna „Da”, două bătăi erau „Nu”. Dacă duhul era pregătit pentru întrebări, începea un joc cu întrebări şi răspunsuri la care participau toţi. Soţia preotului s-a ocupat ani de zile cu mişcarea mesei până când a fost paralizată printr-un atac de apoplexie. Femeia mai spunea că fetele din cercul respectiv se tem să o viziteze pentru că paralizia i-a desfigurat faţa îngrozitor.
Din punct de vedere ştiinţific, acest exemplu este asemănător cu exemplul 131. În ce priveşte atacul de apoplexie al preotesei, din perspectiva a peste o mie de cazuri oculte cunoscute, pot spune că deseori apar la cei ce practică ocultismul paralizii, suicid, accidente mortale şi nebunie.

E/133. Administratorul unei moşii îmi povestea că soacra sa ar avea darul prezicerii. Cu ajutorul mişcării paharului poate să prevadă toate întâmplările. În timpul războiului şi-a surprins odată familia cu următoarea indicaţie: „Hubert moare în Kurland şi moartea îi vine din aer.” Hubert era o rudă. A murit o jumătate de an mai târziu împuşcat dintr-un avion de vânătoare. În toate hotărârile importante această femeie dă sfaturi prin mişcarea paharului.
Pentru oamenii de ştiinţă chestiunea cunoaşterii viitorului este o mare problemă. În „Seelsorge und Okkultusmus” am prezentat 30 dintre cele mai cunoscute teorii despre clarviziune. În literatura modernă parapsihologică mai apare din când în când câte o altă teorie. În cercurile de gânditori ocultişti se vorbeşte despre existenţa unui suflet magic universal-astral. În spatele acestei noţiuni stă convingerea despre o lume interioară în care toate evenimentele exterioare îşi au echivalent. În domeniul sufletului astral n-ar domni concepţiile noastre despre spaţiu şi timp. Distanţele în spaţiu şi în timp, trecutul, prezentul şi viitorul sunt toate pe acelaşi plan. Aici ar stăpâni sincronizarea şi simultaneitatea. Pentru cine este capabil să-şi pună sufletul în legătură cu acest suflet astral, timpul şi spaţiul sunt în acelaşi nivel de proiecţie. Uniunea mistică cu sufletul astral îl transferă pe omul cu predispoziţii la un nivel de inteligenţă superioară la care limitările noastre în spaţiu şi timp sunt anulate. Oricât ar fi de strălucitoare această ipoteză, până acum lipseşte dovada exactă a existenţei unui suflet astral etic şi neutru. Chiar dacă s-a găsit în noţiunile Chokma (înţelepciunea din Proverbe 8:22 etc.) şi Logos (Cuvântul lui Dumnezeu din Ioan 1) conceptul de hipostazie ( personificarea unei noţiuni), saltul către acceptarea unui suflet astral este poate posibil, dar nu este demonstrabil. În Noul Testament relaţiile sunt mai simple. Noi găsim scris că proorocia este inspirată fie de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 21:10), fie de demoni (Faptele Apostolilor 16:16 etc.).

E/134. O ţărancă simplă avea dureri în partea terminală a braţului drept care au fost tratate la început ca reumatism. Într-o bună zi femeia a făcut interesanta observaţie că atunci când scrie scrisori, durerile o lasă deodată. Dacă în zilele ce urmau suferinţa se intensifica, apuca un creion şi scria ca să se uşureze. După un timp a observat că i-a apărut un fel dependenţă de scris. Scria lucruri pe care cu conştiinţa trează n-ar fi putut şi n-ar fi vrut să le scrie. Când a citit ce scrisese, a băgat de seamă că era vorba de tratate religioase. Ea a dus respectivele articole biblice preotului local spre examinare. Acest teolog a fost foarte surprins de conţinutul lor intelectual. Însă, ceea ce fusese la început un joc a devenit un obicei bine definit de scriere automată. Într-o zi în scrisul ei şi-a anunţat prezenţa un duh numit Felix cu următoarele cuvinte: „În numele lui Isus preaînălţatul, prealăudatul nostru Domn şi Mântuitor!” A spus femeii că a fost aleasă de Dumnezeu pentru descoperiri deosebite cu care ea trebuie să fericească omenirea în viitor. Deci această ţărancă simplă a devenit un medium care scria automat.

Parapsihologul vede în acest exemplu un automatism psihic, o expresie a conştientizării unui conţinut din subconştient. Fără îndoială, nu trebuie să ne închipuim că este vorba despre o descoperire din împărăţia morţilor sau de dincolo. Dacă însă această femeie simplă se socoteşte profeta care fericeşte lumea prin descoperirile ei, înseamnă că este totuşi stăpânită de un duh de mândrie. Aici nu este vorba de o demonizare directă, ci de una indirectă.

E/135. Un preot evanghelic a luat parte la o şedinţă de spiritism pentru a controla un medium cu vorbire automată. Acesta a intrat în transă (somn hipnotic adânc). A apărut apostolul Pavel care a ţinut celor prezenţi o predică. Apostolul nu era vizibil, ci „vorbea” prin medium. Preotul a urmărit foarte atent predica apostolului despre care se spunea că este prezent. A fost foarte dezamăgit de conţinut. Aşa-zisa predică nu avea nimic în comun cu epistolele apostolului. Părea mai mult a fi rezultatul gândirii mediumului şi conţinea în principal câteva proverbe morale dichisite cu aspect creştin. Preotul n-a fost convins nicidecum de această activitate spiritistă, ci era de părere că este vorba de o înşelătorie inconştientă.

Filosoful Wundt a spus odată: „La trecerea lor în nefiinţă marile personalităţi trebuie să fi fost slabe de minte, deoarece toţi vorbesc lucruri triviale şi fără miez atunci când sunt citaţi de mediumuri.” Afirmând asta, Wundt voia să ironizeze faptul că el socoteşte vorbirea marilor personalităţi citate de mediumuri drept propriile lor exprimări.

E/136. Într-o şedinţă de spiritism i s-a cerut unui medium să cheme şi să materializeze duhul poetului mort Uhland (1787-1862). Într-adevăr, în timpul şedinţei a apărut o fantomă albă. Cei de faţă au cerut acestei fantome să li se dea o poezie drept dovadă a autenticităţii sale. Însă, în loc să spună o poezie, fantoma şi-a întins mâna până la o carte din bibliotecă şi a rupt o foaie din ea. Apoi mâna a apucat o servietă din încăpere şi a scos prin piele un creion, fără să o deschidă. A scris câteva versuri pe foaie şi a dispărut. Foaia a rămas şi există şi azi. Cunoscătorii operei lui Uhland s-au apucat să-i cerceteze versurile, căutând cele scrise pe foaie, dar nu le-au găsit. Senzaţională a fost declaraţia unui grafolog, care a confirmat că trăsăturile celor scrise de mâna fantomei sunt identice cu ale lui Uhland. Mai târziu s-a ajuns la Berlin la un proces legat de posesorul acelei foi. Judecătoria a stabilit că aparţine mediumului, care şi este şi azi în posesia lui, după cum am aflat de la un cunoscut al acestuia.
Din punct de vedere ştiinţific nu este necesar să se susţină prezenţa reală a lui Uhland. Apariţia fantomelor poate fi explicată azi prin psihologia abisală. Să explicăm pe scurt: Mediumul transmite energie şi o condensează în masă. Această transformare este posibilă, după cum o demonstrează fizica atomică. Materia este tot o formă de energie concentrată. Afirmaţia este ilustrată de formula lui Einstein: E=mc². Dacă mai este necesar un exemplu din fizică, poate fi amintit următorul. Când un tub Röntgen este alimentat la un milion de volţi, la catod apar particule şi antiparticule. Şi aici întâlnim acelaşi fenomen: energia existentă sub forma unor oscilaţii electromagnetice se transformă în materie. Următoarele două fenomene mediumnice sunt captarea subconştientă de informaţii şi modularea psihică (structurarea energiei transformate în masă cu ajutorul materialului informativ captat). Apoi, fantoma este pusă în mişcare şi astfel mortul ”apare” din împărăţia morţilor. Prin urmare, conform psihologiei abisale, nu este deloc necesar să fie ”deranjaţi” morţii. Explicaţia aceasta, care trimite la puterile subconştiente ale sufletului omenesc, este suficientă în cazul materializărilor. Însă nu se poate spune că folosind această teorie raţionalistă se ajunge la explicarea oricărui fenomen spiritist. Nu, problema nu este chiar aşa de simplă! Nu este aici spaţiul pentru a dezbate ştiinţific această problemă. Privind din perspectiva consilierii spirituale, am observat multe situaţii distructive în cazul materializărilor. La mediumi ca şi la participanţi apar în multe cazuri distrugeri ale personalităţii. În toate cazurile însă, la cei ce participă deseori la şedinţe spiritiste apare o imunitate faţă de Duhul Sfânt şi faţă de tot ce este sacru. Contactul cu lumea spiritistă provoacă insensibilitate faţă de forţa ce izvorăşte din Cuvântul lui Dumnezeu.

E/137. Un om susţinea că posedă puterea clarviziunii, cu ajutorul căreia căuta soldaţi dispăruţi în război. O femeie care avea doi fii pe frontul de est a luat două fotografii ale acestora şi s-a dus la acest clarvăzător. A prezentat întâi numai o fotografie. El s-a concentrat asupra acesteia, a căzut în transă şi a explicat femeii care aştepta: „Cu acest fiu nu intru în contact, probabil nu mai este în viaţă!” Atunci, pentru a verifica, femeia a prezentat şi cea de-a doua fotografie, a fiului care în 1943 fusese declarat mort de şeful său de companie. Omul s-a concentrat asupra fotografiei şi a spus: „Cu acest fiu intru în legătură. Îl văd într-o clădire mare de piatră la sud-est de Moscova. Se va întoarce la începutul lui 1954 din prizonierat.” Femeia n-a dat crezare celor auzite, fiindcă băiatul ei fusese declarat mort din 1943, şi nu a mai dat de atunci nici un semn de viaţă. Cu atât mai mare a fost surpriza ei când fiul crezut mort s-a întors într-adevăr în 1954 acasă. Şi celelalte indicaţii s-au dovedit exacte. Fusese cazat într-o clădire mare, albă, din piatră şi nu în barăci. Acest clarvăzător avea acea capacitatea de a se concentra asupra unui obiect al soldatului dispărut, şi dacă respectivul mai era în viaţă, el vedea locul unde se află.

Din punct de vedere parapsihologic aici merg paralel două direcţii. Clarvăzătorul lucrează psihometric, adică se foloseşte de un obiect al respectivului şi prin divinaţie provoacă o acţiune de căutare. Apoi el susţine că-şi poate trimite sufletul la mare distanţă. De această aptitudine de călătorie a sufletului ar fi capabili laponii din Scandinavia şi mai ales tibetanii. Unii membri ai grupării rosacrucienilor din Germania chiar cultivă această capacitate. Spiritiştii spun că există oameni care-şi expediază trupul astral din trupul material, dându-i diferite însărcinări.

Cu aceasta s-ar încheia călătoria noastră prin principalele fenomene spiritiste. Te cutremuri în faţa acestei jungle sumbre a aberaţiilor în care zace spiritismul. Ce clar, luminos, limpede este dimpotrivă Cuvântul lui Dumnezeu cu îndemnurile sale: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta.” Toate domeniile vieţii noastre, toate puterile sufletului nostru trebuie să fie orientate spre Hristos.

II. Fenomene fizice

Dacă în prima parte a relatării despre formele de apariţie spiritiste s-a relatat în principal despre fenomene psihice, în acest subcapitol ne vom îndrepta spre cele fizice. În telekinezie, levitaţie şi aportare, pe căi neştiute, legile fizicii sunt învinse. Prin telekinezie se înţelege mişcarea unui obiect la distanţă, fără cauze vizibile. Cuvântul este compus din două cuvinte greceşti: „telos” şi „kinein”. Cuvântul levitaţie vine din latină şi însemnă uşurare, ridicare. În limbajul spiritist înseamnă plutirea liberă a unor obiecte sau a oamenilor. Noţiunea de aportare vine din latinescul „apportare” şi înseamnă aducerea unor obiecte într-un anumit loc şi producerea dispariţiei lor din spaţii închise sau containere. Putem include aici şi fenomenul penetrării materiei. Exemplele vor clarifica aceste procese stranii.

E/138. Într-un sat izolat oamenii erau foarte agitaţi datorită unei case bântuite de stafii. În această casă ţărănească zburau prin aer tot felul de obiecte ca şi cum ar fi fost aruncate de o mână nevăzută. În afară de aceasta mobilierul din camere se muta singur de la locul său. Casa a fost cercetată de preotul local, de învăţător, de primar, de poliţie, de multe persoane oficiale sau de curioşi. Nu s-a ajuns la clarificarea deplină a cazului. S-a observat doar că fenomenele telekinetice apăreau mereu în preajma unui băiat de 14 ani. Învăţătorul de exemplu a observat că un dulap greu de mişcat dintr-o cameră s-a deplasat cu doi metri la apropierea băiatului.

E/139. Într-o casă ţărănească dintr-o vale a Alpilor, apăreau diferite fenomene paranormale. Totul a început cu sunete curioase de ciocănituri şi zgârieturi. Apoi fără vreo cauză vizibilă, prin casă zburau diferite obiecte. Curios la aceste obiecte zburătoare era faptul că îşi schimbau brusc direcţia în unghi drept, fapt imposibil din punct de vedere al fizicii cunoscute. Aceste fenomene au devenit tot mai complicate. Aveau loc aportări (apariţii şi dispariţii ale obiectelor dintr-un spaţiu închis). În acest stadiu lucrurile au trezit interesul câtorva persoane interesate de originea fenomenelor. S-a format o comisie având câţiva membri, care s-a însărcinat să găsească cauzele naturale ale fenomenelor ce aveau loc. Din comisie făceau parte un profesor, un inginer electronist şi un filolog familiarizat cu fenomenele parpsihologice. Prima constatare a comisiei a fost că băiatul de 14 ani din acea familie era un medium puternic. În prezenţa celor trei, el provoca fenomene telekinetice uimitoare. Punctul culminant al realizărilor sale era ridicarea şi deplasarea patului său. Fenomenul acesta de levitaţie era repetat de multe ori. Patul era ridicat în sus chiar şi dacă cei trei bărbaţii îl ţineau cu toată forţa jos.

E/140. Proprietarei unui magazin de la ţară i-au dispărut tacâmurile de argint. Bănuielile au căzut asupra foarte tinerei servitoare din gospodărie, cunoscută ca neserioasă. Stăpâna a chemat în ajutor pe un spiritist cu puteri extraordinare. Acest om era cunoscut pentru calitatea lui de clarvăzător şi medium capabil de materializare şi dematerializare. Omul a mers cu stăpâna în curtea imobilului şi a intrat în transă. Deodată s-au auzit zgomote neobişnuite pe acoperişul casei. Tacâmurile furate au căzut de acolo pe gunoiul de grajd. Femeia nu şi-a putut da seama cum s-a ajuns la această aportare.

În cazul acesta, nu trebuie neapărat să se considere că a fost aport, ci mai degrabă este plauzibilă o explicaţie naturală. Argintăria ar fi putut fi aruncată de cineva prin geamul podului. Orişicum, fata din fusese dată afară din casă înaintea acestui experiment, pentru că avusese relaţii nepermise cu argatul. Se prea poate însă că prietenul ei, pentru care hoţia devenise prea periculoasă, să fi dat înapoi cele furate. Însă, următorul caz, confirmat de persoane de încredere ,nu poate fi explicat aşa de uşor.

E/141. Un caz la cercetarea căruia am participat şi eu, a făcut multă vâlvă. Casa în care au avut loc bizarele fenomene a fost cercetată de profesori universitari, poliţie, un preot catolic, un pastor protestant, o persoană oficială şi de mulţi curioşi. În mod inexplicabil au zburat în decurs de trei săptămâni 135 de obiecte. Toate situaţiile au fost înregistrate cu exactitate. În ceea ce priveşte unele obiecte existau şi aportări. O dată când preotul catolic împreună cu alţi doi bărbaţi erau în bucătărie, înăuntru a pătruns o bilă de sticlă, cu toate că uşile şi ferestrele erau închise. Bila a căzut la picioarele preotului, care a ridicat-o. Era fierbinte şi fără ştirbituri. Pe bilă era imaginea localităţii Maria Einsiedel, centru catolic de pelerinaj din Elveţia. Stăpânul casei a spus imediat: ”Această bilă era aşezată pe o mobilă din camera de zi.” Verificând locul, s-a stabilit lipsa ei de pe mobilă.

La cercetarea acestui caz de bântuire, am constat două lucruri, care deseori se repetă când este vorba despre astfel de fenomene. Obiectele zburătoare s-au arătat adesea în legătură cu un adolescent cu predispoziţii mediumnice. Apoi, în acea casă se mai practicase magia. Prima întrebare pe care am pus-o stăpânului casei a fost: „Dumneavoastră sau strămoşii v-aţi ocupat cumva cu practicarea magiei sau a spiritismului?” El a confirmat că tatăl său fusese descântător de animale şi vraci. Din câte cunosc, aportarea spontană apare numai acolo unde este un medium în apropiere şi în casele în care s-a desfăşurat o activitate ocultă. În nici un caz de bântuire cercetat de mine n-am găsit devieri de la această regulă. Cu acest ultim exemplu ne-am apropiat de fenomenele spiritist-magice.

III. Fenomene spiritist-magice

Cel ce meditează la relatările de până acum, mai ales la fenomenele de materializare, telekinezie, levitaţie şi aport poate înţelege că prin ele se pot produce multe farse şi delicte. O abilitate de medium mai deosebită poate provoca mult rău când cei care o practică au un caracter josnic sau chiar criminal. De multe ori în şedinţele de consiliere spirituală am descoperit unele corelări îngrozitoare în acest domeniu. Cea mai sinistră mi s-a părut activitatea unui cerc spiritist format din 20 de membri care practicau magia neagră. Ei experimentau să vadă dacă pot crea neplăceri sufleteşti sau chiar îmbolnăvirea persoanelor care le displac.

De exemplu un medium înzestrat cu puteri mari, membru al acestui cerc, a luat un preot în vizor şi a declarat: „Pe ăsta îl scot la reformă. Se va îmbolnăvi! ” Într-adevăr, preotul a suferit după aceea o prăbuşire nervoasă, a fost bolnav luni de zile şi încapabil de muncă. Prin exemple se va încerca clarificarea acestei situaţii neliniştitoare.

E/142. O femeie tînără a povestit cum timp de mulţi ani a fost înfricoşată noaptea de o vedenie. De obicei între orele 12 şi 1 noaptea, vedea pe o vecină în dormitorul ei. Femeia se trezea de fiecare dată la aceste apariţii şi se temea îngrozitor. Această fantomă nu era deci vis, ci vedenie în stare trează. Vecina respectivă era socotită în sat ca fiind o femeie rea, care umblă cu magia neagră şi chinuie pe oameni. După moartea vrăjitoarei, apariţiile fantomatice n-au mai apărut în casa povestitoarei.

E/143. Un ţăran tânăr şi voinic era bătut noaptea la sânge, fără să poată observa pe cineva. Tot satul îl vedea mereu plin de vânătăi albastre sau roşii.

E/144. O femeie a venit la confesare şi s-a plâns de anumite apariţii nocturne. Mereu ar veni la ea o pisică neagră care o zgârie şi o muşcă. La întrebarea mea dacă suferă cumva de dereglări ale circulaţiei sanguine, de eczeme sau mâncărimi ale pielii, sau de boli ale bătrâneţii cum ar fi arteriscleroza, ea a negat. Povestea că odată, urmele unei astfel de muşcături au fost vizibile timp de 14 zile. Altădată pe piciorul ei nu apărea o urmă de zgârietură şi muşcătură ci un trei roşu. Arăta de parcă ar fi fost tatuat cu un ac fin.

În cazurile de spiritism magic trebuie eliminate elementele care sunt din afara domeniului. Noi cunoaştem destule cazuri de tablou clinic psihiatric în care o anumită afecţiune psihică îşi are partea ei de influenţă. De exemplu mulţi schizofrenici spun că se află sub anumită influenţă sau că sunt urmăriţi magic. În realitate este vorba numai de un simptom al maladiei lor psihotice. Însă în cadrul magiei spiritiste sunt şi fenomene oculte reale. Un material bogat din sursă directă îmi stă la dispoziţie pentru studiu. Deseori în acest material apar cazuri de lovire fără să poată fi văzut cel ce o provoacă. În majoritate acestor cazuri nu se poate folosi o explicaţie psihiatrică, socotindu-le afecţiuni precum isteria, tulburări onerogene sau dermografisme psihogene. Argumentul principal contra acestor observaţii psihiatrice este faptul că problemele dispar imediat, dacă cel în cauză îşi predă viaţa lui Hristos şi se aşează sub paza sângelui Lui. Un asemenea caz l-am prezentat în cărticica ”Jesus lebt ” ( „Isus e viu”)

Privită din punct de vedere parapsihologic, persecuţia magică este o problemă mediumnică în cadrul materializărilor. Aşa cum mediumi foarte activi pot emite energie prin care dau naştere unor fantome cu forme umane, în acelaşi fel pot transforma această energie în fantome-animale.

În această privinţă am luat cunoştinţă de multe cazuri de materializări în câini, pisici, broaşte, şerpi sau corpuri de om cu cap de animal. Faptul că este vorba de materializări reiese din următoarele observaţii. La şedinţele spiritiste s-a stabilit că toate leziunile provocate fantomei se întorc asupra mediumului. August Winning a prelucrat aceste motive în volumul său de povestiri „În der Höhle” („În peşteră”). Cine cunoaşte regulile mediumnităţii ştie de acest fapt. Cercetările au demonstrat că rănile unei fantome-animal se întorc şi ele asupra mediumului. Este deci îndreptăţită concluzia că persecuţia magică este legată în primul rând de fenomenul materializării. Acest fenomen stă la baza obiceiurilor magice de apărare din popor. Dacă cel torturat reuşeşte să provoace o rană fantomei care-l chinuie, a câştigat lupta. Există deci magie spiritistă de persecuţie şi magie spiritistă de apărare bazate pe materializări. Mai jos un exemplu în acest sens.

E/145.
Într-o regiune în care se practică mult magia neagră mi s-au povestit următoarele. La naşterea unui copil în jurul casei se învârtea a pisică mare neagră care nu se lăsa izgonită. Până la urmă au aruncat un topor în urma ei şi au rănit-o la picior. În ziua următoare o bătrână din vecini a fost văzută rănită la un picior. Femeia era cunoscută în popor ca practicantă a magiei negre. Câteva zile mai târziu descântătoarea s-a răzbunat. A vizitat-o pe lăuză şi i-a mângâiat, murmurând, copilul pe frunte. Începînd cu acest timp, copilul a ţipat într-una şi nu putea fi liniştit. Mai târziu a ieşit la iveală o accentuată debilitate mintală a copilului.

În cartoteca mea am circa 40 de asemenea cazuri cu pisici şi aproape toate prezintă aceleaşi situaţii. În majoritatea cazurilor este vorba de pricinuirea problemelor de către o stafie, în casă sau în grajd. Despre toate aceste lucruri se ştie puţin sau deloc în universităţile noastre aflate încă în mrejele raţionalismului. Poporul de rând este mult mai bine orientat decât academicienii noştri, care sunt încă majoritatea lor discipolii teoriei nivelatoare, conform căreia magia este un nonsens şi o şarlatanie.

În consilierea spirituală, omul persecutat magic trebuie să se pună sub paza lui Hristos. Pentru creştini acesta este singurul ajutor posibil şi eficace. Creştinul n-are nevoie de magia de apărare. Apostolul Pavel spune că armele noastre nu sunt cele ale cărnii, ci cele duhovniceşti.
Acum ne vom ocupa de altă formă de spiritism mult mai complicată, mai greu de explicat şi mai greu de înţeles în comparaţie cu toate fenomenele prezentate până acum.

IV. Fenomene metapsihice

În acest capitol se va trata o parte din problema strigoilor şi a fantomelor în legătura lor cu spiritismul. Fenomenul strigoilor are multe faţete. La fel ca în cazul celorlalte fenomene şi aici sunt situaţii reale sau numai închipuiri. În categoria închipuirilor intră proiecţiile exterioare ale bolnavilor psihici eidetici. Tot aici se înscriu şi halucinaţiile produse de diferite boli şi care sunt asociate cu viziuni. Tot aici se pot include viziunile cu stafii în cazul dedublării. Din numărul mare de relatări despre stafii pot fi considerate autentice doar cele confirmate de-a lungul a mai multor generaţii. Un exemplu de acest fel va clarifica situaţia.

E/146. Un academician, fiu de pastor evanghelic mi-a relatat următoarea întâmplare petrecută în casa părintească. Tatăl său a fost transferat într-un orăşel mic. După mutarea în noua locuinţă, familia a obervat într-o noapte că prin casă umblă fantome. Auzeau paşi urcând din beci în pod şi invers şi din hol într-o cameră. Când au realizat că aud aceşti paşi au crezut că este vorba de un infractor. Odată a fost chemată şi poliţia în ajutor. În afară de paşi erau deschise robinetele de gaz şi luminile se aprindeau brusc în toată casa. Toate cercetările făcute n-au putut oferi vreun punct de reper pentru cauza a ceea ce se întâmpla. Când cei doi fii mai mari au ajuns studenţi şi-au făcut planuri pentru a intra în legătură cu acest duh turbulent. Noaptea s-au aşezat cu părinţii în jurul unei mese, au format un lanţ cu mâinile şi au încercat să intre în contact cu acest duh prin mişcarea mesei. Întâi au întrebat: „Nu cumva eşti un duh care n-are odihnă ?” Răspunsul a venit prin puternice bătăi în masă. Apoi a urmat un dialog interesant cu întrebări şi răspunsuri. Cel nevăzut a spus că fusese un preot catolic şi că locuise acolo cu 200 de ani în urmă. El şi-ar fi omorât menajera şi a îngropat-o în beci. De atunci fusese condamnat să se întoarcă la locul faptei. Când a fost întrebat unde o omorâse pe femeie s-a întâmplat ceva deosebit. Masa a alunecat uşor pană la uşă şi se izbi în ea aşa de tare încât lăsă o urmă pe lemnul ei. Când unul dintre studenţi a deschis uşa, masa a pornit cu mare viteză într-o cameră alăturată spre un colţ. S-a izbit puternic de un pat de stejar lăsând urme adânci care n-au mai dispărut. La întrebarea:”Ce am putea face pentru tine ?” duhul a răspuns: „Rugaţi-vă!” Preoteasa s-a rugat pentru duhul neliniştit şi s-a potolit câţiva ani. Unul din fii, doctorul X, cel care povestea, a făcut cercetări şi a aflat următoarele: În urmă cu 200 de ani acolo chiar locuise un preot catolic, iar stafia lui a fost observată de-a lungul mai multor generaţii. Familiile preoţilor care se mutau, păstrau tăcerea pentru a nu înfricoşa noua familie care se instala. Interesant este că după ce s-a mutat această familie, stafia a reapărut.

Pentru fenomenul stafiilor sunt date mai multe explicaţii. Martensen Larsen este de părere că omul şi-ar impregna locuinţa şi de fapt această impregnare este un rest al psihicului care ar duce mai departe o existenţă de sine stătătoare. Profesorul Gatterer crede că omul mort îşi lasă în urmă nu doar trupul fizic, ci şi un fel de „larvă” psihică. Profesorul Bender nu merge atît de departe, ci vorbeşte doar de formarea unui vârtej de energie la plecarea unui om în veşnicii. Spiritualiştii cred că omul nu-şi lasă numai trupul pe Pământ, ci şi un complex psihic a cărui existenţă se perpetuează în lumea astrală şi uneori se dizolvă abia după sute de ani. Tocmai acest lucru ar provoca fenomenul duhurilor fără odihnă şi al fantomelor. Unii creştini au părerea că nu trebuie să ne închipuim locuinţa morţilor ca pe un spaţiu, ci numai ca pe o stare a fiinţei. Există momente când această locuinţă a morţilor devine transparentă, de exemplu în clipa morţii sau la oamenii cu predispoziţie mediumnică. Teozofii creştini Hahn şi Oetinger presupun că omul activ, legat de cele pământeşti, se mişcă după moarte în sferele sale pămînteşti pînă ce aceste legături sunt dizolvate. Această presupunere corespunde părerii populare conform căreia răufăcătorul sau criminalul revine mereu în locul în care a comis fapta pînă ce, după principiul trecerii în sfere mai înalte sau mai inferioare, este dizlocat de acolo. În ciuda acestor teorii, rămânem tot în incertitudine, deoarece nu avem un text biblic limpede pentru explicarea apariţiei stafiilor. Pentru a se evita orice confuzie, nu trebuie uitat că apariţiile de acest fel nu ţin doar de domeniul spiritist. Discuţia aceasta s-a ivit doar în legătură cu exemplul de mai sus, deoarece aici s-a luat legătura cu un duh prin intermediul mesei spiritiste.

E/147. Cu prilejul mutării unui predicator, soţia sa şi el au observat că în noua casă aveau loc fenomene neobişnuite. Mereu auzeau noaptea zgomote de paşi care umblau prin casă. În noaptea Învierii şi în duminica Paştelui auzeau zgomote şi gălăgie de parcă cineva spărgea toată mobila. Credeau că este un hoţ şi au cercetat casa. Însă prin camere nu era nimic modificat. Totuşi se auzeau ciocănituri în continuare. Aceste fenomene au fost observate şi de musafiri, deşi aceştia nu erau iniţiaţi în problemă. De multe ori străinii au fost deranjaţi pe timp de noapte sau de zi. Cei doi s-au rugat cu stăruinţă ca aceste lucruri să se rezolve. În cele din urmă au îndrăznit în numele Domnului Isus să poruncească duhului neliniştit să dispară. În zorii unei zile au auzit lovituri în ţiglele de pe casă şi un zgomot de parcă sute de porumbei şi-ar fi luat zborul. Cei din familia predicatorului simţeau că de-acum s-a isprăvit cu bântuirea stafiilor. Aşa a şi fost. Din acel moment casa a fost eliberată. Cercetând posibilele cauze, predicatorul a aflat că timp de mulţi ani în acea casă locuise un spiritist. De asemenea, acolo se produsese o sinucidere doar cu câţiva ani în urmă.

Fiindcă am fost rugat să dau sfat şi ajutor în cazuri cu fantome, am putut constata două fenomene care se repetau constant. În primul rînd, apariţiile îşi au originea întotdeauna în activitatea ocultă a celor ce au locuit anterior în acea casă, şi în al doilea rînd, deşi duhurile asociate anumitor locuri sînt mai persistente decât cele asociate anumitor persoane, ele se vor retrage imediat cînd cei care locuiesc în casă se dedică lui Hristos şi se pun sub protecţia Lui. Aceasta este dovada că fenomenele în cauză nu pot fi explicate doar pe o cale ştiinţifică sau alta, ci un răspuns metafizic trebuie căutat pentru înţelegerea întregului adevăr.

V. Fenomene cultice

Cînd cineva caută să avertizeze asupra pericolelor spiritismului utilizînd diverse exemple negative, primeşte de obicei următorul reproş:”Noi nu ne angajăm în forme atît de primitive de spiritism. Ne interesăm de spiritualism, o îndeletnicire nobilă şi spirituală.” Un spiritualist mi-a spus chiar că el socoteşte spiritismul un delict.

Care este însă situaţia în acest domeniu ? În realitate spiritismul este înlocuit cu o formă mai elevată, spiritualismul, care doreşte o extindere spirituală şi religioasă a concepţiilor sale faţă de vechiul spiritism care se ocupă mai mult de experimente. Fără îndoială spiritualismul are un nivel intelectual şi etic mult mai înalt decât spiritismul vechi. Forme clare de spiritualism întâlnim de exemplu în Elveţia, la loja spiritualistă din Zürich. De curând a luat naştere şi în Winterthur o societate creştin-spiritualistă. La Zürich în cadrul lojei spirituale au loc slujbe religioase cu cântări, rugăciune şi predică. Predica este rostită de un duh de pe lumea cealaltă printr-un medium. Predicile sunt stenografiate şi date săptămânal publicităţii. Am citit şi eu mai multe predici de acest fel. Ele cuprind concepte morale, idealiste şi creştine. Însă în esenţă ele nu se ridică la nivelul Noului Testament. Partea cea mai importantă a mesajului Evangheliei, şi anume că omul este un păcătos nenorocit şi pierdut şi că are nevoie de eliberare prin Hristos este prezentă în mică măsură în aceste predici spiritualiste. În afară de această observaţie, ar mai fi de adăugat faptul că spiritualiştii răstălmăcesc toate evenimentele Noului Testament. Întâmplările ce însoţesc perioada Învierii şi arătarea celor doi reprezentanţi ai Vechiului Testament pe muntele schimbării la faţă capătă o explicaţie spiritistă. De asemenea textele biblice care interzic chemarea morţilor primesc o interpretare tendenţioasă şi forţată. Când am citat o dată unui adept al acestei mişcări textul din Deuteronom 18:10-12 atrăgându-i atenţia că a chema morţii este o urâciune pentru Dumnezeu, el a replicat: „Noi chemăm duhurile vii din locuinţa morţilor şi nu pe morţi.” Spiritualismul ca totalitate reprezintă o metodă de derută pentru oamenii care nu au o viziune clară asupra Evangheliei, tocmai pentru că foloseşte şi elemente creştine.

Spiritismul cu aspect cucernic este răspândit mai cu seamă între popoarele vorbitoare de limba engleză. Anglia şi Scoţia au peste o sută de biserici spiritualiste. Circa 90 de conferinţe şi discuţii în biserici, şcoli biblice şi universităţi din Anglia mi-au permis să cunosc situaţia acestui popor din punct de vedere duhovnicesc. După o conferinţă la ”All Saints Hall ” din Londra,am cunoscut un fost spiritist .El mi-a relatat frânturi din viaţa sa şi mi-a permis să public aceste lucruri. Merită să fie reţinută experienţa sa de viaţă. Ea ne familiarizează mai bine decât orice explicaţie teoretică cu situaţia respectivă.

E/148.Alfred Millen era actor la teatrul Garrick din Londra. Într-o seară se afla în cabină şi se gândea asupra sensului vieţii sale. În încăpere a intrat un alt actor. Millen îl întrebă: ”Kenneth, poţi să-mi spui ce este spiritualismul? Am fost invitat la o grupare spiritualistă şi nu ştiu ce se face acolo.” Kenneth răspunse:”Eu însumi sunt spiritualist.” Millen s-a dus apoi la slujbele religioase ale bisericii spiritualiste din cartierul său. Ritualul era asemănător celui creştin. Se cântau cîntece creştine şi se citeau pasaje din Biblie. Predica era înlocuită de profeţiile unei femei. Chiar din prima zi ”profeta” a arătat spre Millen şi a declarat:”Ştiţi că deţineţi puteri foarte mari?” Millen era mirat şi n-a răspuns. Atunci această femeie a început să-i relateze trecutul şi prezentul său. Millen s-a speriat. Acest medium îi cunoştea cele mai intime secrete. Îi prezenta întâmplări din diferite locuri unde fusese pe front în timpul războiului. Văzând privirea mirată a lui Millen îi explică: ” Aveţi de fapt aceleaşi dotări ca şi mine,numai că nu o ştiţi. Cu mine s-a întâmplat la fel. Nu ştiam că sunt un medium, până nu mi-a descoperit un alt medium acest lucru.”

După slujba religioasă Millen a rămas la o discuţie personală cu acel medium. A rugat-o să-i explice cum se poate deveni un medium. Femeia i-a răspuns : ”Participaţi la un cerc spiritist bun şi totul va veni de la sine.” La întrebarea lui Millen unde se poate găsi un asemenea cerc, răspunsul a fost : ” Rămâneţi pe loc după fiecare slujbă religioasă; aici se întîlneşte un asemenea cerc.”

În acest cerc, Millen a fost introdus ca novice şi a avut imediat parte de a doua surpriză. A fost îndemnat să se concentreze asupra unor culori albe sau palide şi să-şi golească mintea de orice gînd. Millen devenise deci adeptul unei mişcări oculte. Respiraţia i-a devenit tot mai greoaie. Avea o senzaţie de parcă sufletul său voia să părăsească trupul. În acelaşi timp simţea cum o putere străină vine asupra sa. L-a apucat groaza şi a început să strige deodată : ” Stop, nu mai continui.” Imediat mintea i-a devenit iarăşi limpede. Era iarăşi stăpân pe gândurille şi simţirea sa. Auzea cum membrii cercului spuneau : ” Păcat, ar fi putut să dea un rezultat foarte bun.” De asemenea îi auzea vorbind în limbi pe care nimeni nu le înţelegea şi nici nu le putea traduce.

După acea duminică atât de bogată în evenimente pentru Millen, acesta era nerăbdător se se reîntâlnească cu prietenul său. De asemenea îi crea probleme faptul că simţea mereu tendinţa de a intra în transă. Trebuia să iasă mereu la aer pentru a învinge senzaţia de sufocare şi apariţia transei. Deoarece acest lucru îl neliniştea, s-a dus împreună cu Kenneth la secretarul bisericii spiritualiste. Acest spiritist l-a liniştit şi l-a lămurit că totul este absolut normal.
În următoarele săptămâni Millen s-a obişnuit cu practicile mediumnice. Poseda mai multe capacităţi oculte, atât în transă cât şi în semitransă. În semitransă putea vorbi în limbi necunoscute (logolalie). Nu exista însă nimeni care să explice înţelesul lor. Apoi tot în semitransă putea, fără a avea cunoştinţe medicale, să recunoască şi să influenţeze vindecarea oricărei boli. Dacă un bolnav se prezenta înaintea sa, el punea mâinile peste partea bolnavă a corpului. Bolnavul simţea atunci o căldură plăcută şi avea impresia că un curent electric îi străbate corpul. Fără a-i fi puse dinainte întrebări bolnavului, diagnozele erau sută la sută corecte.

În transă completă Millen efectua aşa zisa deplasare sau excursie a sufletului. Acesta este un proces de sciziune în care sufletul sau o parte din cunoştintă pare să părăsească corpul. Mediumul poate să cunoască în această stare lucruri ascunse şi îndepărtate. Poate de asemenea să privească prin materie. Englezii numesc fenomenul şi Extrasensory perception (percepţie extrasenzorială). Francezii îl numesc clairvoyance=clarviziune iar germanii Hellsehen. În orice caz, excursia sufletului este numai o parte a fenomenului clarviziunii.

Cea mai puternică proprietate mediumnică pe care o avea Millen în transă completă era aşa numita transfiguraţie. Prin aceasta se înţelege că o persoană putea să schimbe expresia feţei sale cu cea a feţei altei persoane. La această transformare Millen avea senzaţia că propria persoană se contractă. Se simţea ca un melc care se retrage în cochilia sa. Membrii cercului nu-l mai vedeau atunci pe scaunul său, ci pe altcineva, o persoană care decedase. De exemplu o femeie a cerut să se întâlnească cu bunica sa, şi imediat după transfigurare a recunoscut-o şi îmbrăţişat-o. Membrii cercului spuneau că cele două femei, cea vie şi cea decedată ar fi plâns cu această ocazie.
Acestea erau patru capacităţi mediumnice pe care Millen, medium foarte preţuit, le desfăşura în biserica spiritualistă din Londra.
Cum s-a întâmplat însă ca Millen să renunţe la toată activitatea mediumnică şi să devină un ucenic a lui Hristos ? Aşa cum se întâmplă deseori în viaţa creştinilor, Dumnezeu s-a folosit indirect de soţia lui Millen. Cu ocazia unei evanghelizări, ea s-a convertit la credinţa în Isus Hristos. Încredinţându-şi viaţa lui Dumnezeu, s-a despărţit şi eliberat şi de spiritismul practicat de soţul ei. A căştigat prietenia mai multor persoane şi a format un grup de rugăciune care mijlocea mai cu seamă pentru soţul ei. S-au rugat pentru el timp de aproape un an. Atunci în viaţa lui au început să apară grele necazuri. Duhurile adâncului, cărora le slujea Millen, se luptau contra puterii rugăciunii. N-au avut însă izbândă. Aceasta este de fapt şi experienţa minunată pe care o facem noi, creştinii. Satana şi slujitorii săi se retrag atunci când noi ne plecăm sub cruce.

Grupul de rugăciune a simţit că începe lupta şi s-a rugat şi mai fierbinte. Millen s-a dus la un medic, pentru că îi apăruse o eczemă pe picioare. El, care fusese de ajutor atâtor oameni, nu avea leac pentru sine. Acest lucru se observă deseori şi este o mărturisire curentă a mediumilor: faptul că nu se pot ajuta singuri. Millen a nimerit cu boala sa de piele la adresa potrivită. Medicul era un creştin adevărat. Ca dermatolog experimentat ştia că multe boli de piele sunt de natură alergică şi că de multe ori reprezintă reacţii care sunt cauzate de starea sufletească a bolnavului. Deci, într-o zi, medicul l-a întrebat pe pacient : ”Care este poziţia dumneavoastră faţă de Hristos ? V-aţi rugat vreodată pentru vindecare ? ” Millen s-a speriat. Unde nimerise ? Medicul însă nu l-a slăbit cu întrebările. În sfârşit, bolnavul răspunse:” Ştiu numai o rugăciune, pe care am învăţat-o odată la şcoală.” Medicul l-a pus să i-o spună. După ce a terminat, medicul l-a rugat : ”Acum încă o dată, dar cu mai multă concentrare, şi în acelaş timp gândiţi-vă la Hristos.” Millen se supunea ca un şcolar.

În momentul acesta s-a întâmplat minunea. Sosise şi pentru el clipa Damascului. Millen şi-a văzut grozava păcătoşenie. De-abia aştepta să ajungă acasă. Acolo a îngenunchiat şi a început să strige către Dumnezeu. Îi stătea în faţă tot trecutul său, toată viaţa plină de păcate şi distrugătorul cult al demonilor din biserica spiritualistă. Nimic n-a mai rezistat înaintea privirii de foc a lui Dumnezeu. Striga după iertare şi har, şi Dumnezeu s-a plecat asupra lui. Grupul de rugăciune, despre care Millen nu ştiuse nimic până atunci, era plin de bucurie şi dădea laude lui Dumnezeu. Un spiritist şi spiritualist aşa de înlănţuit fusese eliberat prin Biruitorul de pe Golgota.
Imediat, Millen s-a desprins de orice legătură cu spiritismul. Într-o singură oră şi-a dat seama cu o claritate plină de groază că bisericile spiritualiste sunt controlate şi stăpânite de demoni. A început să avertizeze pe toţi cunoscuţii săi asupra pericolului frecventării bisericilor spiritualiste. Apoi se simţea obligat să ia contact cu toţi aceia cărora le slujise ca vindecător spiritist. A dat publicităţii experienţele sale ca medium, avertizând asupra pericolului tuturor formelor de spiritism profan sau religios, cu toate că se putea aştepta la contraatacuri serioase. Conştient că stă sub ocrotirea Domnului Isus, nu-i păsa de duşmani şi ameninţări. Millen era de părere că ”cei ce se tem de Domnul n-au nevoie să se mai teamă de oameni. Cine a slujit aşa de multă vreme lui Satan şi a fost eliberat de Hristos trebuie să depună tot efortul pentru a fi oriunde la dispoziţia lui Isus.” În Luca 10:19, Domnul Isus spune : ” Iată că v-am dat putere…peste toată puterea vrăşmaşului, şi nimic nu vă va putea vătăma.”

Un lucru îngrozitor este faptul că există chiar şi unele cercuri creştine în care nu se recunoaşte acţiunea nefastă a spiritismului. Se va ilustra această situaţie printr-un alt exemplu.

E/149.
O femeie credincioasă, membră a unei biserici de stat, a rămas văduvă de tânără. Niciodată n-a putut să se consoleze pentru acest deces. Atunci s-a întâmplat ceva neobişnuit. Soţul decedat i-a apărut noaptea, declarâdu-i că în viitor i se va permite să-i apară pentru a o mângâia. Astfel, această căsnicie a continuat la nivel spiritual prin apariţiile celui mort. Femeia a declarat că pentru ea aceste fenomene sunt o sursă de putere şi un sprijin în viaţa grea de toate zilele. În toate problemele ea primea sfaturi şi indicaţii de la soţul ei decedat. Un cunoscut pastor a sfătuit-o să refuze contactul cu cel decedat. Femeia nu s-a lăsat convinsă . Este de remarcat faptul că în urma relaţiilor sale cu cel decedat au apărut tulburări psihice, şi sănătatea ei s-a distrus încetul cu încetul.

Trist este că în cercurile creştine, datorită lipsei darului de deosebire a duhurilor, nu se face la timp deosebirea între ceea ce este de la Dumnezeu şi ceea ce provine de la duhurile spiritiste şi demonice. Argumentul că şi marii oameni ai credinţei au avut parte de apariţii ale duhurilor nu este un argument biblic. Pentru noi n-are importanţă activitatea acestor mari personalităţi, ci numai cuvântul lui Dumnezeu. Atunci când bogatul a dorit să se scoale cineva din morţi (Lazăr), i s-a răspuns: „Au Cuvântul lui Dumnezeu !”. Markus Hauser, care văzuse duhuri, a declarat că acest fapt nu era pentru el un dar, ci un chin. Oberlin a fost influenţat să vadă stafii de către Swedenborg, care s-a dovedit a fi fost bolnav psihic în perioada în care avea viziuni. Noi nu avem nevoie de lumina înşelătoare a unor duhuri incontrolabile, ci numai de cuvintele lui Dumnezeu insuflate de Duhul Sfânt. N-avem nevoie nici de revărsări religioase şi nici de produsele mediumurilor scriitoare de „predici”, cum este de exemplu Jakob Lorber,madam Marguerite şi alţii, ci avem nevoie numai de Duhul Adevărului, care ne introduce în Cuvântul lui Dumnezeu. Extinderea spiritismului la nivel de cult religios este poate cea mai periculoasă formă a acestei mişcări, pentru că poate orbi şi duce în rătăcire pe cei naivi, datorită aspectului ei creştin. Cu aceasta am ajuns la problema evaluării fenomenelor spiritiste.

VI. EVALUAREA FENOMENELOR SPIRITISTE

1. Să vedem întâi ce spune ştiinţa neutră. În medicină, cu precădere în psihiatrie se cunoaşte starea de sciziune care apare atunci când cineva practică multă vreme activitatea de medium. Pentru această afecţiune se foloseşte termenul de psihoză mediumnistică. Şi în psihologie au fost trase anumite concluzii cu privire la această chestiune a mediumului. Un psiholog, profesorul Bender de la universitatea din Freiburg, avertizează în cartea sa „Parapsihologie. Ihre Ergebnisse und Probleme” („Parapsihologia. Rezultatele şi problemele ei”): „Mii de oameni îşi pun nădejdea în prevestirile înşelătoare ale practicii spiritiste, permit să li se dea poveţe de pe cealaltă lume, şi devin dependenţi de aceste lucruri. Eu am văzut un şir întreg de pacienţi care s-au ales cu grave leziuni psihice de pe urma abuzului de practici de acest gen. Au devenit schizofrenici, căci duhurile invocate de ei le-au tulburat minţile. Cine caută să scruteze prin ocultism promisiunile vieţii de după moarte, este în pericol să cadă în cursele întinse de partea întunecată a propriului psihic.”

2. Punctul de vedere biblic referitor la spiritism este exprimat în cîteva versete foarte clare. Conform traducerii Kautzsch, Biblia afirmă în Leviticul 20:27: „Dacă într-un bărbat sau într-o femeie se află un duh de ghicire sau un duh al morţilor să fie dat morţii. Să fie omorîţi cu pietre.” Înainte de a intra în Canaan, poporul Israel a fost avertizat de Dumnezeu: „Să nu fie la tine nimeni care (…) să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului;” (Deuteronom 18:10-12). Ceea ce a fost interzis în perioada lui Moise s-a menţinut şi în timpul împăraţilor. Saul interzisese practicarea spiritismului până ce, îndepărtîndu-se de Dumnezeu, a apelat şi el la un medium pentru a afla viitorul.(1Samuel 28). În acest mod el şi-a primit propria condamnarea la moarte, şi a murit a doua zi. Nici profeţii nu au o altă atitudine fată de cele spuse prin Moise. Isaia, în capitolul 8, versetul 19, se opune celor ce prevăd viitorul cu următoarele cuvinte: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său ? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii ?” Spiritismul este un delict în faţa majestăţii şi autorităţii lui Dumnezeu, o încălcare a primei porunci. Spiritiştii părăsesc pe Dumnezeul cel viu pentru luminile înşelătoare ale duhurilor care îi duc în rătăcire. Voi dovedi acest fapt referindu-mă la un exemplu tragic.

E/150. Un preot evanghelic a fost timp de mulţi ani membru într-un cerc spiritist. Şi fiul său de 16 ani participa regulat la şedinţe. Când fiul nu s-a mai descurcat cu şcoala, a devenit secretar al asociaţiei spiritiste. În predicile de duminică preotul includea idei spiritiste, cum ar fi: „Duhul Sfânt reprezintă binele din noi.” În ceea ce priveşte concepţia lui despre călăuzirea Duhului Sfânt, se dovedea întru totul de acord cu spiritismul. El mai spunea membrilor parohiei sale că există duhuri bune, care ne influenţează în viaţa în fiecare zi şi ne pot călăuzi. Nu ascundea bisericii nici faptul că el însuşi se lăsa dirijat de aceste duhuri. Însă, odată, duhul său călăuzitor l-a înşelat şi l-a făcut astfel de ruşine în faţa întregului sat. Îşi comandase o trăsură care să-l ducă din cătunul său izolat în localitatea în care locuia mama sa. „Duhurile bune” îi spuseseră că aceasta este grav bolnavă. Imediat s-a răspândit în sat vestea că mama domnului preot trage să moară. Întâmplarea a făcut ca la o oră după plecarea preotului, poştaşul să aducă o scrisoare de la mama acestuia în care ea spunea că se simte minunat din punct de vedere al sănătăţii. Preoteasa a trimis imediat un emisar după trăsură ca să-şi anunţe soţul, şi acesta s-a întors din drum. Tot satul a comentat cu ironie cele întâmplate. De aceea în viitor preotul a găsit puţină crezare la membrii parohiei în ce priveşte teoria sa despre duhuri. El a avut parte mai tîrziu de un sfârşit tragic. Într-o vară a plecat cu soţia în concediu la mare. În timp ce se scăldau, a spus soţiei sale: ” Voi înota acum în larg şi nu mă voi mai întoarce.” I s-a întâmplat exact aşa cum a prezis.

Acest exemplu tragic demonstrează clar rătăcirea provocată de spiritism. Preotul a transformat Duhul Sfânt, cea de-a treia persoană a Trinităţii în câteva precepte morale. El a dizolvat persoana şi lucrarea Duhului Sfînt în nişte calităţi umane naturale, ridicînd pe de altă parte în slăvi duhurile sale spiritiste. Şi tocmai aceste „duhuri bune” au fost responsabile de înjosirea sa în faţa întregii comunităţi, şi cu mare siguranţă şi de sinuciderea sa.

3. În lucrarea de consiliere spirituală este absolut necesar să se facă o distincţie clară între aprecierea ştiinţifică a fenomenelor spiritiste şi impactul lor spiritual. Problema spiritistă, ca orice altă problemă ocultă, are două feţe. O parte din investigaţii vizează lămurirea ştiinţifică, materială a problemei, iar cealaltă urmăreşte dimensiunea spirituală a acesteia, înţelegerea ei prin prisma revelaţiei Sfintei Scripturi. Evaluarea din punct de vedere etic şi biblic este complet independentă de cercetarea ştiinţifică. Chiar dacă s-ar putea dovedi că toate fenomenele spiritiste sunt animistice, adică ar putea fi explicate prin acţiunea unor puteri sufleteşti subcoştiente, necesitatea ajutorului spiritual ar fi aceeaşi. Investigaţiile parapsihologiei, care avansează tot mai mult azi, nu vor putea fi niciodată capabile a înlocui activitatea de consiliere creştină. Doar aceasta din urmă poate veni în ajutorul celor ce suferă din cauza efectelor ocultismului. Latura spirituală a problemei cuprinde o dimensiune complet inaccesibilă celei ştiinţifice.
Pe de altă parte, lucrarea de consiliere spirituală biblică a arătat, fără nici un fel de umbră de îndoială, faptul că activitatea spiritistă reprezintă o cale de pătrundere a forţelor întunericului în vieţile oamenilor. Spun că este o cale, pentru că mai sunt şi multe alte căi. Avertizarea apostolului Pavel este de o deosebită importanţă în acest caz: „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12) Această invazie a puterilor întunericului este uneori aproape palpabilă în consilierea spirituală.

Există cazuri în care numai citirea regulată a literaturii spiritiste este de-ajuns spre a face să devieze un suflet de pe calea dreaptă. Un exemplu în acest sens:

E/151. O tânără femeie credincioasă a primit nişte predici scrise de la un cunoscut, care proveneau de la un cerc spiritist. Ea le-a socotit literatură creştină şi le-a citit cu regularitate. Au urmat tulburări şi crize de depresie. Fără a bănui cauza tulburărilor, femeia a citit mai departe acele scrieri. Apoi într-o noapte a văzut în camera ei un om cu păr roşu şi înconjurat de flăcări. În plus, a început să aibă dorinţe impulsive şi furii distrugătoare. Voia chiar să-şi omoare copilul, cu toate că se opunea cu toată puterea acestui gând. La consiliere i-am spus să ardă imediat literatura care era de fapt ocultă, şi să consulte un medic.

Un psihiatru ne-ar spune bineînţeles că simptomele de impulsivitate anormală, conştientă sau semiconştientă, alcătuiesc un tablou clinic obişnuit în psihiatrie. Şi halucinaţiile indică spre acelaşi diagnostic, şi sunt recunoscute de toată lumea ca boli psihice. Vrednic de luat în seamă este însă faptul că ele sunt frecventele urmări ale practicării spiritismului. Chiar dacă nu se poate susţine că el este agentul provocator, există supoziţia că ar fi elementul declanşator. Deci nu causa efficiens ci causa exsolvens În ceea ce-l priveşte pe omul cu părul roşu, vreau să amintesc că în timpul citirii literaturii spiritiste apar deseori viziuni spiritiste. Cîteodată oamenii naivi consideră asemenea halucinaţii experienţe religioase. Dar este din nou un caz de prefacere sau deghizare al lui Satan în înger de lumină.

Observaţiile făcute din perspectiva consilierii spirituale dovedesc că activitatea spiritistă dăunează mult vieţii de credinţă creştine. Credinţa în Buddha, Mohamed, sau în oricare altă personalitate a istoriei religioase nu este afectată de activitatea spiritistă. Putem detecta aici strategia înşelătoare a Celui Rău. Spiritismul te face imun la orice acţiune a Duhului Sfânt (Pneuma), adică respectiva persoană va deveni insensibilă la mesajele Sale divine. Acest lucru nu trebuie însă înţeles greşit. Fenomenul nu deranjează viaţa religioasă; dimpotrivă, el însuşi se autointitulează „mişcare religioasă”. Cu alte cuvinte Satan nu intenţionează să atenteze la ”religiozitatea” noastră, dar vrea cu orice preţ să ne împiedice să fim ucenici ai lui Hristos. Deci, dacă membri ai cercurilor spiritiste caută să-mi dovedească sporirea prin spiritualism a cucerniciei şi religiozităţii lor, nu-i contrazic deloc. Însă a fi ucenic al lui Hristos şi a fi născut din nou prin Duhul Sfânt este ceva cu totul diferit de religiozitate. Din păcate şi în mediile creştine sunt mai mulţi oameni „religioşi” decât credincioşi. Cu privire la contrastul dintre spiritism şi lucrarea Duhului Sfânt am întîlnit uneori exemple sugestive în consilierea spirituală.

Voi reda un caz în cele ce urmează:

E/152. Un om credincios s-a pomenit că asistă fără să vrea la o şedinţă spiritistă, şi îngrozit a început să se roage în sinea lui. Grupul spiritist încerca să pună masa în mişcare, dar nu reuşea deloc. Însă după ce credinciosul a părăsit încăperea, experimentul a reuşit.

Constatarea consilierilor că activitatea spiritistă aduce cu sine tulburări sufleteşti deja nu mai trebuie să fie demonstrată. Cartea mea „Seelsorge und Okkultismus” tratează pe larg această constatare. Evaluarea spiritismului din perspectiva consilierii spirituale se încheie aici. Unele aspecte n-au putut fi prezentate, însă principalele forme au fost aduse în discuţie. Dar pentru a oferi vestitorilor Împărăţiei lui Dumnezeu o orientare, voi schiţa câteva indicaţii referitoare la îngrijirea sufletelor apăsate de spiritism.

4. O eliberare din legăturile spiritiste sau spiritualiste este posibilă numai prin Isus Hristos. Orice ajutor medical şi psihologic nu va fi de folos, pentru că astfel de cazuri găsesc rezolvarea numai pe cale duhovnicească. Prin ceea ce a înfăptuit Hristos pe cruce şi în zorii zilei de Paşti, sufletele apăsate de ocultism pot avea siguranţa biruinţei. Satan şi toţi slujitorii lui sunt o armată învinsă. Toate puterile oculte şi-au pierdut virulenţa datorită lui Isus. Iată imnul triumfal al Noului Testament: „A desbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor pe cruce.” (Coloseni 2:15). Ceea ce cânta comunitatea religioasă din Vechiul Testament (Psalmul 118:15) „Strigăte de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului câştigă biruinţa !” s-a împlinit în Isus Hristos. Apostolul Pavel jubilează şi el: „Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” Biruinţa lui Isus este baza sprijinului şi speranţei pentru cei încătuşaţi de ocultism. În consilierea spirituală este de aceea necesar să se ţină cont de următoarele:

a) Cine doreşte să fie eliberat trebuie să se predea necondiţionat lui Isus Hristos. Nu poate fi vorba de o întoarcere parţială sau de o soluţie intermediară. Nu se poate sluji în acelaşi timp la doi stăpâni.

b) În aproape toate cazurile s-a observat că omul nu este eliberat cu adevărat dacă nu face o spovedanie sau confesare completă. În Noul Testament acest lucru nu este absolut obligatoriu. Însă la peste o mie de cazuri de stăpâniri oculte cunoscute de mine n-am putut observa eliberarea cuiva fără ca cel în cauză să se mărturisească total şi cu toată seriozitatea. Apostolul Iacov probabil a constatat şi el acest lucru, căci îndeamnă: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele”. (Iacov 5:16)

c) Există cazuri speciale mai dificile, unde este necesară o rugăciune de dezlegare. Activitatea ocultă reprezintă deseori încheierea unui contract inconştient cu Cel Rău. Acest contract se reziliază printr-o rugăciune de dezlegare făcută în prezenta confesorului care are rolul de martor. Rugăciunea se face o singură dată şi nu se repetă. Ea poate avea cu aproximaţie următoarele cuvinte: „În numele lui Isus Hristos mă dezleg de tine Satano şi mă încredinţez Domnului Isus Hristos.” Bineînţeles că nu este important a se folosi exact aceste cuvinte. Consilierea spirituală nu întrebuinţează formule magice de dezlegare.

d) În anumite situaţii se poate porunci în numele Domnului Isus. De cele mai multe ori însă este nevoie ca cel ce exorcizează să fie înzestrat cu un dar special, alături de cel al deosebirii duhurilor pentru a nu fi făcute greşeli. Ar fi incorect să se poruncească în cazul unui bolnav psihic, deci într-un caz cu dereglări doar de ordin medical. Pot fi făcute în acest fel greşeli mari. Mai bună este abţinerea, decât porunca în cazuri neclare. Cel ce exorcizează trebuie să fie un ucenic al lui Hristos, care se aşează conştient sub protecţia Lui. Dacă nu, s-ar putea să fie supus unor grele încercări. Pentru cei aflaţi sub împovărare ocultă nu se întrebuinţează, în general, rugăciunea cu punerea mâinilor. Domnul Isus a pus mâinile numai peste bolnavi, dar în cazul celor demonizaţi El a folosit porunca.

e) Cel eliberat trebuie să apeleze stăruitor la Cuvîntul lui Dumnezeu, părtăşia cu cei credincioşi, ,frîngerea pâinii şi rugăciune. (Faptele Apostolilor 2:42) Dacă după convorbirea cu confesorul are parte de lupte şi încercări, cel eliberat trebuie zilnic şi din oră în oră să se plaseze sub protecţia sângelui lui Isus Hristos. Acest lucru nu este misticism, ci realitate întemeiată biblic. Lupta cu forţele întunericului nu se poate duce cu dulcegării sentimentale. Dacă ispitele nu cedează, celui încercat îi este permis să poruncească el însuşi în numele Domnului Isus. Exorcizarea făcută de către oameni necredincioşi nu are nici un rost şi câteodată este chiar periculoasă, cum a fost cazul din Faptele Apostolilor 19:13. Făcută chiar de creştini care nu s-au dăruit suficient lui Hristos, ea rămâne tot fără efect. Deoarece duhurile rele se întorc cu predilecţie în vechea lor locuinţă (vezi Luca 11:24-26), cel eliberat trebuie să fie veghetor. Pentru apărare sunt necesare armele Duhului Sfânt (Efeseni 6:10-18). Cele mai importante sunt scutul credinţei şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cel ce a practicat spiritismul are toate motivele să evite orice fel de viziuni şi experienţe supranaturale. Duhurile rele, vrând să se întoarcă la vechea lor gazdă, se furişează sub aparenţe cucernice, deoarece astfel nu pot fi recunoscute imediat.

f) Există şi cazuri dificile, în care cel ce dă ajutor duhovnicesc nu poate realiza o eliberare imediată. Sunt două posibilităţi de sprijin în astfel de situaţii.De cele mai multe ori trebuie să se formeze un mic grup de rugăciune alcătuit din doi sau trei credincioşi, care să se adune şi să mijlocească pentru cel în cauză de cel puţin două ori pe săptămână. Persoana cu probleme va participa şi ea la aceste întruniri. Mijlocirea va continua până când apare eliberarea. Un grup cât de mic, dacă se roagă, are o mai mare putere duhovnicească decât un singur confesor. Pentru un astfel de grup există şi o promisiune: „dacă doi dintre voi se învoiesc să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri „(Matei 18:19) A doua modalitate de ajutor special este postul şi rugăciunea. Isus a spus în Matei 17:21: „Acest soi de draci nu iese afară decât cu post şi rugăciune.” Micul grup de rugăciune poate deci iniţia zile de post şi rugăciune, la care participă sau nu cel afectat. Numai să nu se infiltreze in asemenea situaţii vreun gând fariseic, precum că cei ce se roagă au vreun merit. Cei care participă la astfel de lupte pe linia întâi contra puterilor întunericului trebuie să fie personal foarte bine înarmaţi pentru a rezista atacurilor subtile ale duşmanului. Destul de mulţi mijlocitori au fost doborâţi în lupte de acest fel. Îngâmfarea în ce priveşte lucrurile duhovniceşti duce uneori la situaţii de păcătuire îngrozitoare.

g) În cazul descoperirii unor eventuale boli psihice trebuie consultat şi medicul specialist. Duhovnicul nu trebuie să pătrundă într-un domeniu în care nu este calificat a lucra.

Din mulţimea cazurilor întâlnite vor fi prezentate în încheiere trei exemple de eliberare.

E/153. Un tânăr spiritist a făcut experimente conform indicaţiilor carţii a 13-a a lui Moise. Dorea să încerce toate formulele ca să vadă dacă mecanismul funcţionează. Multe din ele au dat rezultate, deşi nu toate. Într-o zi a experimentat conform indicaţiilor cărţii formula magică a invocării duhului banilor. El a desenat cercul magic, a însemnat pe el simbolurile magice, a intrat în mijlocul cercului şi a spus de trei ori formula magică de chemare a duhului. Duhul n-a apărut, dar el s-a prăbuşit brusc şi a rămas inconştient mai multă vreme. Timp îndelungat a fost practic aproape paralizat şi nu mai avea putere nici fizică, nici psihică. Îi pierise şi orice dorinţă de a mai trăi. În această stare s-a îndreptat spre Hristos. După ce a beneficiat timp mai îndelungat de consiliere spirituală şi a fost sprijinit în rugăciune de un grup ce mijlocea pentru el, a fost eliberat şi a devenit un ucenic credincios al lui Hristos.

E/154. O tânără a participat la întâlnirile unui cerc spiritist la invitaţia unei prietene. La început i-a plăcut, dar mai târziu a observat că psihicul ei era tot mai mult tulburat. Avea depresii, ceea ce a obligat-o să consulte un medic psihiatru. Acesta a îndemnat-o să se interneze într-o clinică de neurologie. Rămasă fără timp liber, n-a mai participat la şedinţele spiritiste. Starea ei s-a îmbunătăţit. La însănătoşirea ei definitivă a contribuit preotul spitalului, prin îngrijirea sa duhovnicească. Femeia şi-a deschis inima spre Cuvântul lui Dumnezeu şi s-a lăsat influenţată de el. A crezut în Hristos şi s-a hotărât să-l urmeze. După câteva luni, a fost externată complet vindecată.

E/155. În timpul deselor mele drumuri făcute în Elveţia cu ocazia a mai multor evanghelizări, am putut urmări transformările interioare ale unei femei care practicase multe forme de spiritism şi magie neagră. Încă din perioada intrauterină, mama ei a descântat-o, iar pe vremea când era copil, a fost vindecată de diferite boli tot prin descântec. Părinţii au iniţiat-o în practicile magice încă din perioada adolescenţei. A experimentat toate formele de magie neagră sau albă, persecuţia magică, descântecul, ghicitul, cartomanţia, chiromanţia şi spiritismul. Şi după căsătorie tânăra femeie a continuat practicile ei, până când într-o noapte pe când chema duhurile a auzit deodată zgomot de lanţuri, gălăgie şi ciocănituri. Simţea şi cum patul ei este ridicat în sus. S-a întrebat dacă aceste fenomene sunt închipuiri datorate unor perturbări psihice, sau au la origine magia neagră pe care ea o practica. În această perioadă de încercări a început să citească Biblia şi să se roage. Însă, făcea acest lucru cu mari eforturi. Aşa a ajuns ea la concluzia că puterile întunericului sunt cele care o afectează. S-a destăinuit unei creştine pe care o cunoştea şi s-a format un grup de rugăciune care mijlocea pentru ea. Au urmat luni de lupte interioare în care perioadele de izbândă alternau cu cele de înfrângere. Se zbătea între credinţă şi îndoială. Tânjea după pacea lui Dumnezeu, dar nu scăpa de sumbra ei anxietate. Lupta a durat doi ani de zile. A avut în cele din urmă o viziune. Vedea cum din cer i se oferă un vas cu sânge. A înţeles imediat că aceata era sângele lui Hristos care se varsă şi pentru ea. Din acel moment a fost încredinţată că Biblia este adevărată şi luptele ei au scăzut în intensitate. Prin Hristos a fost în cele din urmă eliberată complet. Femeia simte azi un mare îndemn să laude sângele Celui care i-a adus salvarea.

Această prezentare a pericolului care se ascunde în spatele spiritismului va fi încheiată cu un mesaj îmbucurător: Evanghelia este vestea minunată despre cea mai desăvârşită biruinţă pe care a cunoscut-o istoria. Crucea Golgotei este semnul biruinţei şi al eliberării de toate puterile întunericului. Cel ce vine la cruce beneficiază de acestă biruinţă a lui Isus Hristos!

LITERATURA OCULTĂ

DESPRE CARTEA A ŞASEA ŞI A ŞAPTEA ALE LUI MOISE AŞA CUM REZULTĂ DIN EXPERIENŢA ACUMULATĂ ÎN LUCRAREA DE CONSILIERE SPIRITUALĂ

1. ISTORIC

În ultimii 20 de ani mi-a trecut deseori prin mâini exemplare din această carte, oferite de cei care veneau la mine pentru consiliere. Exemplarul cel mai vechi care mi-a fost dat era editat în 1503. În prefaţă scria că manuscrisul original s-ar afla la Vatican şi că editarea s-ar fi făcut sub protecţia papei. Afirmaţia este însă destul de îndoielnică. O altă ediţie a acestei cărţi de magie consemnează în prefaţă că formulele magice conţinute în ea au fost culese de un călugăr din Erfurt. Dacă cineva ar studia diferitele ediţii ale acestei cărţi apărute de-a lungul ultimelor patru secole, ar observa o mare diferenţă de conţinut de la o ediţie la alta.

În secolul al XIX-lea cartea respectivă a fost combinată cu porţiuni dintr-o carte de magie franceză: „Zmeul de foc”. Această carte ar fi fost editată pe la sfîrşitul secolului al XVII-lea după un manuscris din 1522. După revoluţia franceză din 1789, care a vrut să-l detroneze pe Dumnezeu cu scopul de a întrona în schimb zeiţa raţiunii, „Zmeul de foc” a devenit Biblia sinistră a cercurilor de magie din Franţa. În istoria religiei acest fenomen se întâmplă deseori. Cei care îl resping pe Dumnezeul Cel Viu cad până la urmă în mâinile Satanei. Credinţa în Dumnezeu este astfel înlocuită cu o îngrozitoare aservire faţă de forţele răului. După combinarea acestor două cărţi au apărut ediţii purtând diferite titluri: „Zmeul de foc”, „Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise” sau „Comoara Magic-Simpatetică a Casei”.
Titlul „Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise” este un pseudonim, un nume de împrumut înşelător. Moise nu are nimic de a face cu aceste formule magice. Vrăjitorii însă l-au declarat patronul lor ocrotitor, datorită biruinţei sale asupra magilor egipteni.(Exodul 6-8). Acest lucru nu reprezintă altceva decât o diabolică tăgăduire a calităţilor de profet ale acestui om al lui Dumnezeu, aşa cum apare în Vechiul Testament. „Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise” a fost reeditată în ultimii ani. O editură din Braunschweig (Germania) are tristul merit de a fi răspândit această îngrozitoare carte vrăjitorească. Mi-au căzut în mână chiar exemplare care semănau foarte mult ca formă şi prezentare Noului Testament.

2. RĂSPÂNDIREA CĂRŢII.

În ultimii ani am ţinut mai multe conferinţe cu scopul de a să avertiza asupra pericolului pe care îl constituie ocultismul în aproape toate regiunile în care se vorbeşte limba germană: Germania, Elveţia, Austria, Alsacia şi regiunea Saar. Am mai vizitat şi unele comunităţi ce vorbesc limba germană din Spania, Italia, Anglia, Balcani şi ţările scandinave. Pot să spun că în Europa circulă o bogată colecţie de cărţi aparţinând literaturii oculte. Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise se găseşte în toate regiunile în care există vorbitori de limbă germană de pe continentul nostru. Am aflat despre larga răspândire a ei în urma unor conferinţe ce au durat circa de 70 de săptămâni, susţinute în Elveţia, în cantoanele Appenzell şi St.Gallen (Toggenburg), ca şi în Graubünden. În cantitate mai mică se găsesc exemplare şi în restul teritoriului Elveţiei. O întâlnim din abundenţă în văile Alpilor austrieci, în Alsacia şi Lorena. În Germania, zonele în care cartea este foarte răspândită sunt regiunile mai înalte ale munţilor Pădurea Neagră, Schwabische Alb, văile Alpilor Bavariei, munţii Germaniei de mijloc, Lüneburger Heide, Mecklenburg şi Schleswig-Holstein. Ca şi în Elveţia, cartea este mai puţin răspândită în restul ţării. În regiunile cu populaţie germană din Balcani cartea se găseşte în număr extraordinar de mare. Populaţia revenită în ţară din diaspora practică şi astăzi obiceiuri magice.

3. CONŢINUTUL

Ajunşi la acest punct, ar fi necesară o tratare pe larg a conţinutului cărţii, dar acest lucru nu este însă foarte indicat. În carte se dau indicaţii asupra modului în care omul poate să intre în contact cu Diavolul. Se găsesc şi descântece pentru persecuţie magică şi pentru apărare magică, diferite tipuri de vrăji de răzbunare, de boală, de moarte, de rodire, de dragoste şi multe altele. Multe formule poartă o mască religioasă, inducând astfel în eroare pe cel ce le foloseşte. Celor ce vor să citească şi să păstreze cartea le dezvăluim faptul că în Cartea a şasea, în capitolul 6, le este promisă ”o deosebita protecţie” din partea lui Satan.

4. EXEMPLE

Ceea ce urmează a fost selectat din cartoteca mea la întâmplare; numărul exemplelor poate fi mult mai mare.

E/156.
Un om a folosit ani îndelungaţi Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise. Soţia lui participa şi ea la practicile sale oculte. Descendenţii acestei familii au serioase perturbări nervoase şi sufleteşti. O fiică a sa are impresia că între Dumnezeu şi ea există un zid. S-a îndreptat spre Hristos, dar n-a avut parte de eliberarea totală. O nepoată a ajuns diaconiţă. Şi ea avea impresia existenţei unui zid între ea şi Dumnezeu şi s-a îmbolnăvit de nervi. Medicul-şef al unei clinici psihiatrice i-a spus: „Boala dumneavoastră nu poate fi încadrată în tiparul clinic al bolilor psihiatrice.”

E/157.
O mamă cunoştea câteva descântece deosebite pentru tratarea negilor şi a bolilor de piele. Le-a folosit şi pentru proprii copii, care de aceea au acum diferite tare. O fiică este schizofrenică şi mama însăşi suferă de depresii psihice şi are gânduri de blasfemie. Întrebată de unde ştie ea acele metode oculte de vindecare, a răspuns că soţul ei a adus în casă la căsătorie Cartea a şasea şi a şaptea a lui Moise. Din acel moment au apărut în viaţa ei lucruri noi, de care nu ştiuse nimic până atunci.
Femeia s-a lăsat condusă la Hristos şi a devenit liberă cu adevărat. În ziua convertirii ei răsunau pârâituri şi ciocănituri de parcă toată casa i-ar fi fost ocupată de duhuri rele. Mama este liberă acum prin harul lui Dumnezeu, dar copii sunt încă stăpâniţi de forţele oculte.

E/158. Un bărbat a învăţat magia neagră prin intermediul Cărţii 6-7 a lui Moise. Se ocupa cu persecuţia magică şi cu apărarea de impactul ei. Utiliza anumite ritualuri simbolice. Susţinea că se poate apăra de persecuţiile magice înfingând cuţitul în masă. Pe duşmanii săi încerca să-i lovească introducând urină într-o sticlă şi murmurând nişte formule magice. Prin aceasta duşmanii săi nu mai puteau urina.

E/159.
Un bărbat s-a ocupat ani de zile cu practicarea formulelor magice din Cartea 6-7 a lui Moise. Cu puţin timp înainte de a muri a predat cartea fiului său mai mare şi l-a iniţiat în folosirea formulelor magice. Fiul a continuat activitatea părintelui său. Începând cu a treia generaţie, toţi urmaşii sufereau de depresie. Cele două fiice şi toţi nepoţii aveau stări depresive.

E/160.
Un bărbat a folosit ani în şir Cartea 6-7 a lui Moise şi a făcut experimente în domeniul magiei negre. Urmările acestei activităţi întunecate se pot vedea asupra casei şi a urmaşilor săi. Ani de-a rândul toţi locatarii casei au auzit ciocănituri. Noaptea se auzeau tot felul de zgomote ce speriau pe cei care înnoptau acolo. Urmaşii acestui magician au dobândit caractere anormale. Fiul său era un om brutal şi furios, care şi-a bătut nevasta până ce a omorât-o. Şi a doua soţie a avut parte de aceleaşi monstruoase chinuri. A devenit un tiran îngrozitor care se purta foarte crud cu copii săi , maltratându-i. Din cauza tatălui, toţi copiii au părăsit casa înainte de a împlini 20 de ani. Soţia, o femeie harnică şi cumsecade, este pur şi simplu martirizată de acest om.

E/161.
Un om s-a ocupat toată viaţa cu magia neagră, folosindu-se de Cartea 6-7 a lui Moise. Din cauza acestui fapt au apărut mari tulburări în locuinţa şi mai ales în familia acestui om. Magicianul a avut o moarte cumplită, cu dureri groaznice însoţite de emanaţii ale unui miros insuportabil. Soţia sa s-a otrăvit şi a murit în chinuri. Unul din fii săi a murit tânăr. Fiica are mari tulburări psihice. Deşi este matură, mai urinează încă în pat. Suferă de dereglări sexuale şi viaţa ei sufletească este zdruncinată. Casa acestei familii este bântuită de fantome. Se aud în ea ciocănituri şi alte zgomote ciudate.

E/162. Pe patul de moarte o femeie a vrut să dea fiului ei mai mare Cartea 6-7 a lui Moise. Fiul a refuzat să o ia. Printre urmaşii acestei femei care au acceptat practicarea magiei negre au existat multe persoane bolnave psihic, melancolice, certăreţe, furioase, având alte predispoziţii rele sau tendinţe extremiste.

E/163. Într-o familie de agricultori bunicul avea Cartea 6-7 a lui Moise şi cu ea practica magia. Din această cauză diferiţi urmaşi ai săi erau anormali. Două fiice mergeau mereu pe la ghicitori şi aveau tulburări psihice. Când a murit magicianul cel bătrân, în casă au apărut fantome. Mereu se repetau aparţiile unui om fără cap. Şi la nepoţi se observaau diferite dereglări. Unul dintre ei cădea mereu noaptea din pat. S-a făcut o vrajă de apărare şi de atunci băiatul nu mai era deranjat în aşternut. Alţii erau cleptomani sau anormali sexual. Un strănepot avea deja de la vârsta de 14 ani dereglări nervoase.

E/164
. Într-o casă s-a păstrat şi folosit ani de zile cartea 6-7 a lui Moise. Copiii din această familie erau cu toţii anormali. O fiică era depresivă, un fiu era obsedat sexual.

E/165. Cunosc patru preoţi care au Cartea 6-7 a lui Moise. Mai cunosc alţi doi predicatori, unul care predică într-o biserică neoprotestantă şi celălalt adventist, care păstrează şi ei în bibliotecă o astfel de carte pentru „orientare”. Observaţia pe care am făcut-o însă în toate cazurile este aceea că lucrătorii în ogorul lui Dumnezeu care păstrează o asemenea literatură conduc o comunitate moartă din punct de vedere spiritual.

E/166. Un predicator avea mari probleme în sânul comunităţii sale. El însuşi era cunoscut drept liderul unei biserici decăzute. După o conferinţă referitoare la domeniul ocult, acest predicator a recunoscut că se ocupa de ani de zile cu activităţi oculte şi că păstra toate cărţile de ghicit, inclusiv Cartea 6-7 a lui Moise.

E/167. O învăţătoare de şcoală duminicală s-a ocupat ani de zile cu spiritismul. Folosea şi Cartea 6-7 a lui Moise şi descânta diferite boli. Din confesiunile făcute am aflat că mulţi cunoscuţi ai acesteia au intrat sub stăpânire ocultă datorită ei.

E/168. Un ţăran tânăr a preluat în 1946 gospodăria părintească. În toamna aceluiaşi ani toţi porcii săi au murit. Şi pentru că medicul veterinar n-a putut găsi cauza morţii animalelor, ţăranul a trimis un porc întreg spre cercetare Institutului de Biologie Animală din Zürich. Asupra animalului mort s-au făcut toate testele posibile. Nici Institutul n-a putut ajunge la vreun rezultat; moartea animalelor a rămas în continuare fără explicaţie. Când anul următor au murit iarăşi toţi porcii, ţăranul a făcut eforturi şi mai mari că să descopere cauza. Au fost cercetate hrana, grajdurile, animalele moarte. Deşi fiecare şi-a dat toată silinţa, nu s-a ajuns la vreun rezultat nici de data asta. Apoi a pus să demoleze vechiul grajd şi să facă altul cu lemn nou. Şi în al treilea an porcii au avut aceeaşi soartă ca a celor dintâi. Ţipau cu toţii deodată şi cădeau jos morţi. S-au reluat toate cercetările. Straniu însă era faptul că fratele păgubitului şi-a hrănit porcii cu furajele rămase şi n-au păţit nimic. Ţăranul a început să primească atenţionări din toate părţile, oamenii spuneau cam aşa: „Probabil ai un duşman care îţi chinuie şi-ţi omoară animalele !” Omul în cauză a refuzat iniţial să creadă această idee, socotind-o iraţională. Totuşi a mers la veterinar, care n-a mai ştiut acum ce sfat să dea. Referitor la magie s-a adresat preotului local, care a râs de el, spunându-i: „Aşa ceva nu există !” Unii consăteni l-au făcut atent asupra faptului că în cantonul Toggenburg sunt vrăjitori care folosesc magia neagră tocmai pentru a omorî animale, printre care şi porci, vite şi cai. Aşa au continuat lucrurile an de an. Ţăranul şi-a înzestrat grajdurile cu încuietori duble. A înconjurat casa pe timp de noapte cu un fir negru ca să vadă dacă se apropie cineva. Grajdurile erau amenajate igienic, mâncarea era sortată cu grijă, rasele de prăsilă erau schimbate an de an. Toată osteneala avea mereu acelaşi rezultat. Toamna între două sărbători mari, cum sunt Paştele şi Crăciunul, porcii mureau toţi deodată. Într-o zi această situaţie misterioasă a luat o întorsătură neobişnuită. Preotul satului l-a chemat pe ţăran şi l-a rugat să vină că să aibă o convorbire cu el. Vecinul său cunoscut ca om rău se spovedise în legătură cu ceva şi voia să repete mărturisirea în prezenţa ţăranului şi să-şi ceară iertare. Cei trei bărbaţi s-au adunat în biroul preotului. Vecinul a mărturisit că el fusese cel care prin magie neagră îi omorâse porcii al căror număr se ridicase la 32. Fermierul indignat l-a întrebat de ce a făcut-o şi el a răspuns: „Întotdeauna m-au necăjit copii tăi care făceau o aşa de mare gălăgie în apropierea casei mele !” Preotul l-a întrebat apoi cum pune totul la cale, iar răufăcătorul a relatat următoarele: el de tânăr îşi făcuse rost de diferite cărţi, mai ales de Cartea 6-7 a lui Moise; le-a citit şi a aflat de aşa-numitele legăminte încheiate cu Satana; a căpătat o mare dorinţă de a experimenta acest legământ; într-o noapte, între orele 12-1 s-a dus la o încrucişare de drumuri şi prin semnătură cu sânge s-a dăruit pe sine diavolului; spunea că între el şi Satan s-a încheiat un contract în toată regula; şi că l-ar fi văzut pe Cel Rău, dar nu cum era descris în evul mediu, cu coarne, coadă şi picioare de ţap, ci ca o arătare îmbrăcată într-o haină neagră, cu ochii roşii ca sângele şi cu un beţişor în mână. Arăta ca un om elegant îmbrăcat în negru, după moda veche. De atunci acest elev studios al Cărţii 6-7 a lui Moise era în contract cu partenerul lui, Diavolul, ale cărui puteri oculte le folosise în omorârea celor 32 de porci. Preotul a mai întrebat pe cel ce se confesa de ce îşi descărca conştiinţa abia atunci. Răspunsul a fost că vecinul îi făcuse ani de zile atâta bine, încât a fost copleşit de ruşine. El a promis că pe viitor îl va cruţa pe ţăran de prezenţa duhurilor rele în grajd. Fermierul s-a abţinut să-l dea în judecată, pentru că oricum pentru aşa ceva nici nu există legi. După ce s-a spovedit, omul cu puteri de vrăjitor a mers o jumătate de an la biserică. În această perioadă ţăranului nu i-au mai murit porcii. Cealaltă jumătate de an vrăjitorul a decăzut, a început iar să bea şi n-a mai mers la biserică. Înainte de Crăciun i-au murit fermierului alţi doi porci la fel ca şi ceilalţi. În sat se ştia că acest vrăjitor, posesor al unor cărţi de vrajă, nu avea numai puterea de urmărire magică, dar putea face şi rost de bani prin aport spiritist. Pentru cercetarea acestui caz facem precizarea că sunt accesibile oricui este interesat concluziile adeverinţelor de la Institutul de Biologie Animală din Zürich. Cei doi preoţi locali pot confirma. Medicul veterinar a spus odată într-o conversaţie particulară că uneori are de-a face cu astfel de cazuri de porci morţi fără să descopere nimic. Şi el bănuise că sunt cauze magice. Eu personal deţin mărturisirea fermierului păgubit care m-a căutat pentru sfătuire duhovnicească. Între timp l-am vizitat odată pe ţăran. În prezenţa preotului satului a declarat că mi-a urmat sfatul pe care îl dădusem cu doi ani în urmă. Soţia, el însuşi şi întreaga familie s-a hotărât să-l urmeze pe Hristos. În casa lui s-a organizat un cerc de rugăciune care se aduna de doi ani. De atunci mortalitatea în rândul porcilor a încetat. Iată cum a câştigat Hristos biruinţa şi de această dată asupra puterilor întunericului.

5.  PROBLEME ŞI INDICAŢII

Să luăm acum în considerare explicaţiile acestor fenomene.Vom face acest lucru doar pe scurt, deşi am furnizat deja câteva răspunsuri în exemplele citate.

1) Psihologie. Din punct de vedere psihologic ,se sugerează că o persoană implicată în ocultism şi care crede în practicile oculte este o persoană care de fapt se lasă atrasă sau mai degrabă se predă unui impuls interior ce-şi caută propria împlinire.Ea este presată psihic de propria-i activitate şi de îndeplinirea cuvintelor pe care le rosteşte. În mod inconştient realizează chiar acele lucruri pe care doreşte să le obţină prin magie. Este prin urmare victima autosugestiei. Dar chiar dacă aceasta ar fi unica explicaţie, aşa cum unii afirmă, încă ar rămâne adevărat că practicile oculte au un efect distructiv asupra celor implicaţi în ele.

2) Parapsihologie Din punct de vedere parapsihologic, exemplele indică ideea că, indiferent dacă avem de-a face cu magie albă sau magie neagră, practicată cu ajutorul Cărţii 6-7 a lui Moise, există influenţe exercitate asupra oamenilor ce nu pot fi explicate mărginindu-ne doar la ideea sugestiei. Trebuie afirmat cu încredere că teoria care susţine că vrăjitoria nu-i decât un truc, aşa cum cred raţionalişti ca dr. Gubisch sau ca prof. Kurse, nu se poate susţine. Evidenţele arată că problema nu este chiar aşa de simplă şi ne îndreaptă, după părerea mea, spre o altă direcţie.

3) Psihiatrie. Din punct de vedere psihiatric observăm că în familiile în care se foloseşte cartea 6-7 a lui Moise apar în procent foarte ridicat alienări mintale, depresii psihice, perturbări sufleteşti şi nervoase. Psihiatrii sunt de părere că în astfel de cazuri, cauza şi efectul îşi schimbă rolurile. Cauza ar fi constituţia bolnăvicioasă a sufletului omului respectiv, iar efectul, experimentarea magiei. Consilierea spirituală oferită miilor de oameni care practică ocultismul arată însă şi contrariul. În multe cazuri magia se dovedeşte a fi impulsul provocator sau cel puţin declanşator al alienării mintale sau al depresiei psihice. Aşa văd lucrurile şi unii psihiatrii creştini, ca Dr. Lechler, medicul-şef al spitalului Hohe Mark. De asemenea şi dr.Bender are cunoştinţă de aşa zisa psihoza mediumnistică.

4) Religie-Creştinism. Din punct de vedere religios putem spune că magia naşte o repulsie faţă de tot ce este biblic. Nici magia albă, care are aparenţe religioase, nu face excepţie. De fapt experimentul magic şi împovărarea ocultă care rezultă din el sunt fenomene ce ţin de religie. Categoriile psihologice şi psihiatrice cunoscute nu sunt suficiente pentru a da seama de ele. Aşa cum Biblia afirmă, magia are un caracter demonic, indiferent sub ce nume ar fi ea cunoscută (albă sau neagră). Evident că nu există nici o dovadă matematică a acestui lucru, aşa cum la fel, nu există nici o dovadă matematică a faptului că Dumnezeu sau Diavolul ar exista. Însă, fără îndoială, există multe lucruri care sunt indicii asupra realităţii unei prezenţe demonice în lume.

5) Justiţie. Folosind magia se produc numeroase delicte şi crime. Spovedania mi-a descoperit lucruri îngrozitoare care din păcate nu au nici o încadrare juridică, deoarece în ce priveşte lucruri de natură metafizică nu se pot aduce dovezi din domeniul ştiinţelor naturii. Dovezile se bazează mai mult pe frecvenţă legăturilor dintre magie şi faptele culpabile. Principiul simplei cauzalităţi nu poate fi exprimat juridic aproape nicăieri.

6) Psihoigienă. În interesul sănătăţii sufleteşti a poporului nostru ar fi de dorit ca literatura magică să dispară din mijlocul lui. Acest lucru este aproape imposibil de înfăptuit, deoarece multe familii de ţărani deţin cărţi oculte copiate de mână. De asemenea, multe fomule de descânt sunt moştenite pe cale verbală din generaţie în generaţie. În orice caz s-ar putea face un început dacă nu ar mai fi posibile noi editări cum ar fi cele din Braunschweig, Pfullingen şi alte locuri. Apoi ar fi de asemenea recomandată investigarea problemei pe care o ridică grupul celor care practică magia într-o ţară, având autorizare legală în acest sens. S-a estimat că aproximativ 90 % dintre persoanele care practică clarviziunea, ghicirea, mesmerismul, divinaţia, radiestezia şi toate celelalte, se folosesc de puterile oculte în meseria lor. Pagubele sau afecţiunile negative cauzate pe plan psiho-mental celor care au apelat la astfel de persoane sunt imense.

În privinţa prevenirii infestării poporului nostru şi a ţărilor europene cu Cartea 6-7 a lui Moise, pentru confesorii creştini apare o sarcină dublă. E vorba de o lămurire bună a populaţiei şi de un ajutor şi o îndrumare duhovnicească. Timpul când vrăjitorii din Vechiul Testament erau lapidaţi a trecut. S-a dus definitiv epoca întunecată a vrăjitoarelor arse pe rug. Sarcina noastră nu este să folosim forţa, ci să ne luptăm pentru a convinge cu armele duhovniceşti. Nu este însă permis ca această activitate de supraveghere să fie subminată şi slăbită de o crasă necunoaştere a fenomenelor magice. Relaţiile magice nu pot fi sesizate cu cele cinci simţuri, deoarece au la bază factori paranormali, metafizici şi religioşi. În afară de slujba de avertizare, confesorului îi revine sarcina de a se îngriji de sufletele deja apăsate. Datorită faptului că împovărarea ocultă intră în sfera religioasă, tratamentul psihiatric sau psihoterapeutic nu este de folos. Cei împovăraţi ocult au devenit obiectul şi ţinta forţelor demonice. Nu pot ajuta nici medicii, nici teologii, ci numai Hristos. Există un singur loc în care cei apăsaţi pot fi eliberaţi: la crucea de la Golgota. Crucea este simbolul eliberării şi salvării. Acest fapt este pentru raţiunea omenească un scandal, o nebunie. Pentru rezolvarea situaţiilor de împovărare nici nu este vorba de ceva „raţional”, ci de procedee nou-testamentale. Puterea demonilor sfârşeşte în faţa credinţei în Hristos. Hristos stă ca lumină a lumii deasupra întunecatelor talazuri satanice. El a apărut ca să nimicească lucrările Celui Rău, şi le-a zdrobit pe cruce.

MINUNI DE VINDECARE DIN EPOCA CONTEMPORANĂ

 

METODE ŞI MIŞCĂRI DE VINDECARE DIN AFARA MEDICINII DIN PERSPECTIVA CONSILIERII SPIRITUALE

I. VINDECĂRI BIBLICE

Realitatea vindecărilor prin credinţă nu este respinsă numai de oamenii din lume, ci chiar şi de mulţi creştini. Prin aceasta ei anulează toate promisiunile Bibliei spre propria lor pagubă. Trăiesc într-o aridă pustietate duhovnicească.
Cine se va apropia de Cuvântul lui Dumnezeu cu întrebarea asupra posibilităţii de vindecare prin credinţă cu rugăciune, va găsi răspunsul că nu ea este problema de prim rang pe care trebuie să o rezolve confesorul. Mai importantă şi mai pe prim plan decât vindecarea este vestea bună a salvării omului. Salvarea sufletului este mai importantă decât vindecarea trupului. Cea mai importantă problemă a vieţii noastre este să-l avem pe Isus Domn cu adevărat în inima noastră. Împlinirea voii Lui este mai superioară decât împlinirea dorinţelor noastre.
Vindecarea fără medicină este o problemă cu multe feţe. Pentru a se evita confuziile, vreau să declar că eu recunosc întru totul valoarea ştiinţei medicale, dar în acelaşi timp cred şi în posibilitatea unei vindecări prin credinţă şi rugăciune. Nu sunt de acord cu extremiştii care spun că un creştin adevărat n-are voie să apeleze nici la medici, nici la medicamente. Dumnezeu ne-a dat mintea ca s-o folosim.
În domeniul vindecărilor din afara medicinei tronează un mare haos. Vindecări demonice sunt anunţate deseori drept vindecări divine. Uneori Satan vindecă boala fizică, cerând ca preţ stăpânirea sufletului .
Există şi vindecări aflate la latitudinea omului, de exemplu cele făcute prin sugestie şi cele de sugestie religioasă. Acestea din urmă au aparenţă religioasă, dar nu sunt biblice.
Spre fericirea noastră, Dumnezeu n-a pierdut din vedere ajutorarea şi vindecarea. În Biblie sunt prezentate diferite forme de vindecare dumnezeiască.

1) Darul de vindecare primit de la Duhul Sfânt (1Corinteni 12:9);
2) Rugăciunea pe baza promisiunii biblice de vindecare fără punerea mâinilor;
3) Punerea mâinilor prin credinţă (Iacov 5:14);
4) Acţiunea Cuvântului lui Dumnezeu: „El a trimis Cuvântul Său şi i-a tămăduit „(Psalmul 107:20);   

Teologic, problema vindecării prin credinţă este flancată de două păreri extremiste. Dispensaţionaliştii extremişti cred că unele daruri ale Duhului au un caracter temporar, şi susţin că s-ar fi terminat chiar, la sfârşitul perioadei apostolice. De cealaltă parte cei mai înfocaţi adepţi susţin că ar trebui să avem toate darurile Duhului aşa ca-n primul secol. Însă ar trebui să dea de gândit ambelor extreme tocmai experienţele din timpul marilor treziri spirituale. Acolo se repetă în mică măsură ceea ce s-a întâmplat la cea mai mare trezire de la prima sărbătoare a Cincizecimii din Ierusalim.
În regiunile în care au loc treziri se întâmplă câteodată ca Dumnezeu să dăruiască toate darurile de vindecare. Am intrat în contact cu toate marile treziri din acest secol. Trezirea din Wales (1906-1910) mi-a devenit apropiată datorită unor bătrâni veterani ca Dr.Evans şi Linsdey Glegg, care au participat la această trezire şi mi-au făcut relatări personale cu privire la ea. Prin repetate vizite, prelungite la mai multe săptămâni, am putut cunoaşte marile treziri din Indonezia, Coreea, Uganda, Etiopia, Thailanda de Nord, Taiwan, India de sud. În toate călătoriile pe care le-am făcut în regiunile unde aveau loc trezirile, am putut observa că acolo apăreau din nou binecuvântările şi darurile de la început, aşa cum ne sunt relatate în Biblie.

Însă trezirile din mijlocul popoarelor civilizate, care au Biblie, nu sunt de obicei însoţite de mari minuni. Ei au Cuvântul lui Dumnezeu şi medici pentru bolnavi. Bineînţeles că şi aici sunt rugăciuni ascultate, aşa cum se întâmplă peste tot unde sunt creştini credincioşi.

Trezirile printre popoarele primitive care nu au Biblie şi nici nu ştiu să citească, sunt de obicei însoţite de mari fapte ale lui Dumnezeu. Un exemplu bun este trezirea din Timor. Ea este o pildă inclusă de Dumnezeu în planul Lui spre a ne sluji de învăţătură. Locuitorii junglei, nelocuind în oraşe, nu au şcoli. În Timor sunt sute de mii de astfel de oameni care nu ştiu să scrie şi să citească. Acestora a găsit Dumnezeu cu cale să li Se descopere, în marea trezire din 1965, din Indonezia, prin extraordinare minuni. Când analfabeţii au început să înveţe a scrie şi a citi şi au primit apoi sute de mii de Testamente şi Biblii, numărul minunilor s-a redus rapid.

Iată că este aceeaşi situaţie ca în timpurile apostolice. Isus a făcut multe minuni ca semn al mesianităţii Sale. Ucenicii aveau darurile Duhului Sfânt ca dovadă a însărcinării lor apostolice. Şi asta nu numai ca dovadă puternică de trimitere ai lui Dumnezeu, ci şi pentru că situaţia jalnică în care era populaţia le frângea inima.

Din momentul în care omul a avut la dispoziţie Noul Testament, minunile au regresat, trecând pe primul plan Cuvântului lui Dumnezeu. Acest regres al darurilor Duhului Sfânt poate fi observat şi în perioada apostolică. Despre darul vorbirii în limbi străine auzim ultima oară în epistola către Corinteni. În scrisorile de mai târziu ale lui Pavel şi Ioan nu mai citim nimic referitor la acest lucru. La fel este şi cu darul vindecărilor. În Faptele Apostolilor 19 citim: „Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel.” Paisprezece ani mai târziu Pavel n-a mai putut să-şi vindece colegul. În Filipeni 2:27 citim: „Epafrodit (…) a fost bolnav şi foarte aproape de moarte. „La fel în 2Timotei 4:20 :”…pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.”

Minunile sunt de fapt un preludiu până ce Cuvântul inspirat, scris, tipografiat, este la îndemână. Aceasta a fost în toate timpurile înţeleapta desfăşurare a planului dumnezeiesc, în urma căruia cei credincioşi învaţă să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu şi nu pe experienţele lor.

Darul Duhului Sfânt de vindecare. Noul Testament ne relatează în primul rând despre darul vindecării de la Duhul Sfânt, amintită în 1Corinteni 12. Este vorba despre charisma iamatou pe care o vedem plenar la Isus şi la ucenicii Săi. În istoria bisericii acest dar apare rar. Îl vedem de exemplu la Samuel Zeller, la Jungfer Trudel, la Johannes Seitz şi mai ales la preotul Johann Christoph Blumhardt. Mi-a fost dat să-i cunosc pe unii dintre ei.

Din cadrul întâlnirilor mele binecuvântate cu bărbaţi ai lui Dumnezeu, face parte şi cea cu Baron Üxküll. Viaţa lui reprezintă împlinirea promisiunii lui Isus Hristos: „Cine crede în mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” (Ioan 7:38). Acolo unde Baron Üxküll vestea Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt întărea cele spuse de el prin semne însoţitoare. Ascultătorii erau cuprinşi de dragostea lui Hristos şi trăiau minunea înnoirii. Orbii căpătau vederea, ologii mergeau, cei morţi sufleteşte renăşteau spiritual. Puterile vieţii veşnice se revelau. Voi da un exemplu:

E/169. O tânără bolnavă de tuberculoză acută a venit la acest predicator. Ea voia să se căsătorească. Medicul îi interzisese şi îi spusese: „În cazul dumneavoastră nici nu se discută!” Fata era disperată, voia să se vindece, dar nu voia să se predea lui Hristos. În asemenea situaţie, Üxküll a refuzat să-şi pună mâinile peste ea aşa cum scrie în Marcu 16:18. Dezamăgită, fata a plecat. În lipsa ei, s-au rugat mult pentru ea, şi aceasta a început să vină la adunările de evanghelizare. Sufletul ei a fost transformat datorită mustrărilor de conştiinţă şi datorită situaţiei precare a sănătăţii. Într-o seară, a rămas la urmă pentru consiliere spirituală şi s-a predat lui Hristos. Atunci s-a întâmplat ceva neaşteptat. Încă înainte de a fi solicitat Üxküll să se roage pentru ea prin punerea mâinilor, fata s-a ridicat şi a spus: „Sunt vindecată !” N-a fost doar o închipuire. Fata a mers la medicul ei să o consulte şi acesta foarte agitat a întrebat-o: „Ce s-a întâmplat cu dumneavoastră? V-aţi făcut bine !” Fata s-a căsătorit şi azi este sănătoasă.
Cercetând viaţa acestui Baron Üxküll mi-a fost clarificată problema deplinei puteri. Noul Testament mărturiseşte despre Isus că El predica şi vindeca precum ar fi avut deplină putere (Matei 7:29; Marcu 1:27). Isus a dat acest dar de a predica cu puterea Duhului Sfânt şi de a avea depline puteri ucenicilor Săi. În cuvintele de rămas bun Domnul a promis:”…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”(Ioan 14:12).Asemenea promisiuni pur şi simplu n-au fost luate în serios de creştinătatea slabă în credinţă. De aceea Domnul aşează din când în când în lucrare martori, la care se poate vedea puterea vie a Mântuitorului.

Dintre martorii cu putere apostolică deplină făcea parte şi părintele Daniel din Madras. Întâlnirile cu el au devenit pentru mine o nespusă binecuvântare. Era un om al rugăciunii. Încă din vremea când era elev de 16 ani se retrăgea pentru rugăciune câte o noapte întreagă. Această părtăşie cu Dumnezeu dădea putere mărturisirii sale.

E/170. Într-o zi soţia directorului şcolii în care învăţa Daniel s-a îmbolnăvit. Zăcea în spital fără cunoştinţă şi se credea că va muri în curând. Atunci Daniel a auzit glasul Domnului: „Mergi la spital şi roagă-te cu ea !” Directorul care stătea la căpătâiul soţiei sale l-a lăsat pe elev să intre. A îngenuncheat lângă pat şi s-a rugat Domnului pentru viaţa celei inconştiente şi a fost ascultat. Bolnava s-a însănătoşit. Această vindecare a fost povestită şi la şcoală. Acum inimile se puteau deschide larg să primească Evanghelia Domnului Isus.Şi familia proprie a observat că Dumnezeu este cu tânărul Daniel. Când mama acestuia s-a accidentat rupându-şi o coastă, l-a rugat: „Roagă-te cu mine!” Tânărul a rămas peste noapte în rugăciune şi Domnul s-a atins de bolnavă şi a făcut-o bine.Daniel a ajuns director de şcoală în oraşul său natal, Kakinada, pe coasta de vest a Indiei. În mijlocul carierei sale a auzit iar glasul Domnului care-i spunea: „Mergi la Madras!” Daniel a dat curs chemării care l-a dus la greutăţi, încercări, dezamăgiri. În Madras, Daniel era un necunoscut şi nu era băgat în seamă. Pentru el aceasta era calea care ducea la moartea omului vechi. S-a rugat mult în această situaţie. Răspunsul Domnului a fost următorul: „Dacă bobul de grâu nu moare, nu poate să aducă roadă”.Încercatul luptător al lui Dumnezeu a putut experimenta acest lucru. După patru ani de muncă în credincioşie şi fără teamă, uşile s-au deschis. Dumnezeu a îngăduit un început duhovnicesc care s-a extins în oraşele şi în satele învecinate. S-a împlinit ceea ce stă scris în Matei 11:5 „Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii învie, săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” Au început zile ca în timpul bisericii primare. Era o primăvară duhovnicească pe care n-o cunoaşte decât acela pentru care lucrarea Duhului Sfânt este o realitate. Părintele Daniel şi lucrătorii săi nu luau nici o hotărâre fără a cunoaşte voia Domnului. Orice progres al mişcării a fost câştigat în genunchi. Trezirea a cuprins atât cercul oamenilor cultivaţi cât şi al celor simpli, atât pe religioşi, cât şi pe răufăcători.

E/171. Lucrarea printre răufăcători a început cu un om numit Stuart Purem, dintr-un sat de bandiţi din sudul Indiei. El venise la Madras pentru a se trata de o boală grea de ochi. Cu ocazia acestei vizite la medic, acesta l-a luat după sine la o evanghelizare a Părintelui Daniel. Vestea mântuirii auzită de acest om pentru prima dată în viaţă, l-a impresionat aşa de mult încât n-a putut să doarmă în noaptea următoare. Şi-a împreunat mâinile şi s-a rugat pentru a ieşi din acest impas. Atunci Hristos i s-a revelat şi l-a încredinţat că s-a terminat cu păcatul său. Omul ce stăruia singur în noapte şi care fusese de atâtea ori un hoţ la drumul mare şi un bandit, s-a întors la Dumnezeu şi a devenit o unealtă a Lui în mijlocul bandiţilor. Boala de ochi i s-a vindecat în scurt timp. S-a întors înapoi în satul său şi a început să vestească Cuvântul Evangheliei.În acel sat stăpânit de demoni a început o trezire religioasă. Când John (noul nume de botez al fostului răufăcător) predica, hoţii erau îngroziţi. Mulţi dintre ei cădeau la pământ. Alţii erau trei zile orbi precum Pavel în faţa Damascului. Bolnavii erau vindecaţi şi feţele încruntate se înseninau datorită luminii Cuvântului lui Dumnezeu. Oamenii care nu ştiau să citească se rugau Domnului:”Ajută-ne să putem citi Cuvântul Tău !” Şi Dumnezeu făcea minuni cu ei şi în scurt timp puteau să citească. O fată indiană care se pocăise, auzea după ce se ruga deseori cuvintele: „Deschide Biblia în următorul loc !” Când a fost întrebată cum de a ajuns la aşa ceva ea răspundea: „De ce n-ar face Domnul Isus ceea ce pot face şi demonii ?” Ea se referă la practicile spiritiste din Orientul Îndepărtat, care, nouă, celor din vest nu ne sunt aşa de familiare.Unii dintre cei întorşi la Domnul au fost chiar atacaţi de demoni, care de mii de ani stăpâniseră de fapt satul. Copii mici au murit într-un mod neobişnuit. Puterile întunericului caută să-şi întindă tentaculele după tot ce ne este drag, atunci când ne-am hotărât pentru Hristos.
Vindecările orbilor ne amintesc de pasajul din Luca 4:18 „Duhul Domnului este peste Mine pentru că (…) M-a trimes să propovăduiesc (…) orbilor căpătarea vederii.” Vedem cum şi aici sunt amintiţi orbii care-şi capătă vederea şi prin asta nu se face nici o aluzie la faptul că Domnul va deschide numai ochii duhovniceşti. Nu! Evangheliştii relatează mai mult de 20 de cazuri de oameni care au primit lumina ochilor de la Isus. Între ei era chiar un orb din naştere (Ioan 9:1). De zeci de ani de când călătoresc în zonele unde au loc treziri, observ că darurile Duhului Sfânt sunt exact aceleaşi ca la început.

E/172. În Panambi, Brazilia, a avut loc o evanghelizare. O femeie bolnavă a venit la mine pentru consiliere duhovnicească. S-a spovedit şi şi-a predat viaţa lui Isus. Dintr-o dată am avut simţământul că Domnul vrea să facă şi mai mult pentru ea. Am vorbit despre asta cu ea şi am chemat încă un frate la rugăciune. Era pastorul Karl Gustav Braun, care mă invitase în comunitatea sa. Ne-am rugat împreună cu femeia şi ne-am pus mâinile peste ea. A doua zi a revenit cu fiica ei care avea un genunchi care-i tremura şi o făcea să şchiopăteze când mergea. După o discuţie referitoare la sufletul ei ne-am rugat cu fata, fără însă a pune mâinile peste ea. Mama m-a rugat să o vizitez pentru a discuta şi a mă ruga cu cealaltă fiică. Aceasta avea o infecţie la rinichi şi urma de mult timp un tratament medical. După ce am părăsit Brazilia am uitat de toate astea, căci urmau alte evanghelizări. După câţiva ani am ajuns pentru a treia oară la Panambi. Chiar la începutul săptămânii a venit la mine acea femeie spunând: „Mă mai cunoaşteţi ? Ultima dată când aţi fost aici v-aţi rugat cu mine şi cu fiicele mele!” Mi-am amintit repede de întâmplare. Apoi am auzit lucruri minunate. Această doamnă Bender, de origine germană, a povestit: „De când mi-am mărturisit păcatele şi mi-am predat viaţa lui Isus, am fost vindecată. Fiica mea, cea cu genunchiul bolnav, a găsit un chirurg care i l-a stabilizat prin operaţie. Cealaltă fiică a scăpat de infecţia de la rinichi.”

E/173. Mi-a fost povestită următoarea vindecare: Un medic legist zăcea în spital bolnav de osteomelită (TBC osos). Piciorul drept era pus în ghips până la genunchi. Pentru pacient acest timp de boală a fost o şcoală a credinţei şi a rugăciunii. Fiind creştin, a spus Domnului tot necazul şi toată suferinţa. A ajuns la stadiul în care era gata să accepte orice hotărâre a lui Dumnezeu cu privire la el. Pe durata spitalizării a fost vizitat de mai mulţi oameni. Printre alţii s-a numărat şi o femeie simplă, credincioasă. Ea l-a îmbărbătat cu promisiuni ale Sfintei Scripturi şi i-a amintit că Hristos face şi astăzi minuni. Vizita ei l-a întărit în credinţă. După o noapte neliniştită în care s-a rugat ore-n şir, dimineaţa a fost sigur că Dumnezeu vrea să-şi arate slava prin el. Când medicul-şef a venit la vizita medicală, pacientul a declarat: „Hristos m-a vindecat!” Medicul şi-a ieşit din fire. Credea că are de-a face cu un caz de fanatism religios şi n-avea linişte din pricina colegului bolnav. Pacientul era însă tare în credinţă. Şi chiar în acea zi a fost dovedit sănătos şi a putut fi externat. După aceea, osteomelita vindecată prin credinţă n-a mai reapărut.
După aceasta experienţă medicul legist este un martor viu al lui Hristos şi nu se ruşinează să relateze colegilor săi despre minunata să vindecare prin credinţă. Datorită încrederii depline în Dumnezeu a devenit o binecuvântare pentru mulţi.

A patra formă de vindecare pe care o indică Noul Testament este cea făcută prin punerea mâinilor, ungerea cu ulei şi rugăciunea prezbiterilor. Această promisiune este independentă de lucrările de trezire cu semnele şi minunile lor neobişnuite. Este un Cuvânt al Domnului care se adresează bisericii din toate timpurile şi locurile. Isus aminteşte de acest sprijin al credinţei în Marcu 16:17 etc. Apostolul Iacov vorbeşte despre punerea mâinilor legată de o ungere cu untdelemn în capitolul 5:14-16:”Este vreunul dintre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii că să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”

E/174. Un pastor evanghelic mi-a povestit că a fost rugat odată de un bolnav din parohia sa să vină la el cu un bătrân din biserică, să-şi pună mâinile peste el şi să se roage. Preotul a apelat la diferiţi prezbiteri, dar a fost de fiecare dată refuzat. Nici unul dintre ei nu făcuse asta înainte şi nici unul nu avea curajul să o facă. Fiecăruia această punere a mâinilor îi era străină.

De ce această punere a mâinilor este atât de puţin cunoscută în vest? De ce creştinii noştri, care cunosc textul despre vindecarea prin credinţă, n-au curajul să o folosească? De ce aşa-zisa creştinătate de azi lasă acest pasaj al Bibliei pe seama sectelor, a învăţăturilor rătăcite şi a grupărilor ce au la bază exaltarea sentimentală ? Aceste promisiuni ale Sfintei Scripturi, sunt ele oare destinate orientărilor extremiste ? Oare Biserica lui Hristos vrea să obţină certificatul de pauperitate fiindcă nu mai trăieşte în bogăţia promisiunilor biblice ? Acestea toate sunt întrebări foarte actuale în vremurile noastre. Să cercetăm această problemă luînd ca bază textul din Iacov.
Pentru a nu porni de la început pe un drum rătăcit, aşa cum se întâmplă cu multe grupări sectante, să cercetăm întâi rădăcinile istorico-biblice ale acestui text din Iacov 5.14. În cadrul comunităţii evreieşti era un obicei ca bolnavii să cheme la sine pe bătrâni. Se aştepta un ajutor deosebit de la rugăciune. Şi, acest frumos obicei a fost preluat de comunitatea creştină. În rândul iudeilor circula gândul că cel bolnav a fost lovit de Dumnezeu pentru că este un om deosebit de păcătos. Din fericire această opinie negativistă nu s-a păstrat în punerea mâinilor la creştini. Este necesară o explicaţie referitoare şi la ungerea cu ulei. Vechiul Testament vorbeşte despre ungerea preoţilor şi a regelui. Era şi un semn al bucuriei sărbătoreşti aşa cum o vedem exprimată în Psalmul 23: ” Îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.” De mare însemnătate pentru înţelegerea textului este şi faptul că în vechime în arta medicală uleiul era considerat cel mai bun medicament. De aici şi indicaţia că vindecarea cu ajutorul medicului nu trebuie lăsată deoparte dacă se procedează la mijlocirea în rugăciune a bătrânilor. În Vechiul Testament, untdelemnul nu era numai un accesoriu liturgic, ci şi medicinal. Noi trebuie să reţinem toate aceste realităţi. Putem potoli zelul exaltaţilor, care sunt de părere că pot să nu meargă la medic, având ca bază teoretică textul din Iacov, prin însăşi sugestia pe care o dă acest pasaj de a nu se neglija şi sfatul medicului. Bineînţeles că pe primul plan rămâne totuşi vindecarea prin credinţă şi rugăciune. De asemenea nu putem obiecta atunci când un bolnav crede că poate renunţa la ajutorul medicului pentru a se rezuma la intervenţia Domnului. Însă o astfel de poziţie nu trebuie transformată în lege general valabilă. În această privinţă am avut ocazia să iau cunoştinţă despre multe fapte negative. Totuşi, abuzul nu îndreptăţeşte renunţarea la buna folosire a acestei metode de vindecare (prin credinţă).

Faptul care atârnă cel mai greu din punctul de vedere al istoriei religiilor, şi pe care exegeţii Bibliei caută să-l scoată în evidenţă, este că textul din Iacov prezintă o formă de însănătoşire contrară vindecărilor magice ale antichităţii. În vremurile vechi se credea că bolile sunt produse de demoni. De aceea vindecarea era posibilă doar prin alungarea duhurilor rele. Vindecarea consta în aceea că exorcistul, descântătorul magic, spunea numele duhului rău corespunzător sau invocau un zeu mai puternic. Despre un asemenea fapt citim în Faptele Apostolilor 19:13-16. Evreii care călătoreau din loc în loc încercau să izgonească duhurile rele în Numele lui Isus, fără a face parte din rândul celor ce cred în El si-L urmează. Acest lucru a fost însă spre răul lor. Noi am putea să ignorăm aceste vindecări magice, socotindu-le fapte din istoria religiilor, care nu mai sunt actuale, dacă aceste vindecări magice nu s-ar face şi azi într-un număr uriaş. Cu aceasta am ajuns la partea a doua a temei noastre.

II. VINDECĂRI MEDIUMNICE

Aproape toţi oamenii bolnavi sunt preocupaţi de întrebarea: cum mă pot face sănătos? Întrebarea este îndreptăţită. Mai întâi se cere sfatul medicului. Dacă ştiinţa medicală nu reuşeşte să le ofere ajutorul sperat, unii oameni apelează la metodele oculte. Ei caută să intre în contact cu oameni care posedă puteri de medium, „descântă”, „binecuvântează”, „ispăşesc”, „pot face ceva”. Aceste vindecări se fac cu aceeaşi intensitate de mii de ani, chiar şi acum, în plin secol XX. Vraciul, vindecătorul, descântătorul, cheamă în ajutor un duh puternic care să-l sprijine în vindecare. O mulţime de vindecări de tot felul le-am putut afla din mărturisiri. Unele dintre ele vreau să le schiţez aici.

1.Vindecări prin formulă magică

Cele mai uşor de calificat sunt vindecările prin magie neagră. Aici se ştie imediat cine şi cu ce lucrează. Un exemplu care vizează această metodă.

E/175. O femeie cu dereglări psihice a venit la o consiliere spirituală. În timpul convorbirii s-a descoperit că posedă o amuletă. La început femeia a refuzat să scoată amuleta pentru că altfel în trei zile trebuia să moară. Aşa-i spusese magiciana. Când în sfârşit a scos-o, a rămas îngrozită de conţinutul unui bileţel din interiorul acestuia.Pe el scria: „Sufletul meu aparţine Satanei!” A ieşit la iveală că femeia fusese mai înainte bolnavă de plămâni şi că o magiciană o vindecase invocând numele a trei demoni. După ce a predat amuleta s-a îmbolnăvit iar de plămâni, dar de data asta a găsit calea spre Hristos şi şi-a încredinţat soarta cu totul în mâna Lui .
Magia albă nu este aşa de simplu de etichetat ca magia neagră. În popor formele acestei magii depăşesc numeric pe cele ale magiei negre. Nu este sesizat imediat fundamentul ocult, aşa cum se întâmplă în cazul magiei negre,faţada religioasă inducând oamenii în eroare. Se va demonstra printr-un exemplu.

E/176. O femeie a aflat de la medicii chirurgi că piciorul ei bolnav trebuia să fie amputat. Pacienta a vrut să încerce totul înainte de asta şi a chemat în secret un descântător care a i-a spus: „Trebuie să credeţi în mine!” Apoi a folosit o formulă magică şi a spus de trei ori rugăciunea Tatăl nostru. Imediat după descânt durerile au dispărut şi piciorul n-a trebuit să mai fie amputat. Această vindecare subită a fost o enigmă pentru medici. Din acel moment însă femeia a început să aibă mari dereglări psihice, şi în familie i s-au întâmplat multe nenorociri.
Vindecările prin magie albă se fac folosindu-se diferite simboluri religioase: Numele Trinităţii, de trei ori Tatăl nostru, trei cuvinte din Biblie, trei Psalmi, trei cruci şi alte asemenea lucruri. Astfel omul naiv, şi uneori chiar şi cel cu studii teologice, este indus în eroare. Această metodă de vindecare este socotită creştină. Însă prin aceasta se încalcă porunca a treia a decalogului: „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” Dumnezeu nu se lasă forţat de oameni. El nu este servul nostru, obligat să răspundă atunci când descântătorul comandă. Biblia condamnă toate formulele de vrajă şi cuvintele îmbrăcate în formule magice (Deuteronom 18:10-12). Magia albă este adesea numai magie neagră cu faţadă creştină. Aici se împlineşte Cuvântul din 2Corinteni11:14: „Satana se preface în înger de lumină”.Formula poruncitoare a magiei albe este total diferită de poziţia de credinţă şi rugăciune adoptată de creştinul adevărat:”Doamne, facă-se voia Ta!”

2. ”Rugători” pentru sănătate

Din aceeaşi categorie a celor ce practică magia albă sub o mască religioasă fac parte şi acele persoane care şi-au făcut o meserie din a se ruga pentru sănătatea altora.

E/177. Un om de afaceri cu o suferinţă organică a solicitat un „rugător”, căruia i-a oferit o retribuţie ”frumuşică”, pentru însănătoşirea lui. Câteva zile mai târziu el a vizitat o familie prietenă căreia i s-a plâns: „Nu mai pot să mă rog! Am sentimentul că forţe ale întunericului vor să mă omoare!” Îşi dădea toată silinţa să citească zilnic câte ceva din Testamentul său, dar nu-i reuşea. În necazul său s-a adresat prietenilor cu rugămintea: „Ajutaţi-mi ! Puteri întunecate, cum n-am cunoscut niciodată în viaţa mea, mă chinuiesc ! Lupta a mai durat câteva luni. Durerea trupească dispăruse complet, însă grele lupte sufleteşti îl încercau. În final această luptă neobişnuită s-a sfârşit cu o faptă disperată. Comerciantul, tată a patru copii, s-a sinucis. Dacă acesta ar fi doar un caz izolat poate n-ar avea o mare putere doveditoare. Eu însă am în cartoteca mea peste o mie de astfel de cazuri, lucru care face posibilă justa evaluare a vindecărilor mediumnice prin rugăciune.

3.Vindecători spiritualişti

Cei patru vindecători spiritualişti mai cunoscuţi mie sunt: Harry Edwards, Bruno Gröning, Dr.Trampler şi Johannes Bolte. Urmările activităţii lor de vindecători au ieşit mereu la iveală în timpul şedinţelor mele de consiliere spirituală .
În deplasările mele în Anglia, ”am avut mult de-a face” cu Harry Edwards prin intermediul mărturisirilor celor ce se confesau. El este unul dintre cei mai periculoşi vindecători din ţărilor vestice. Două scurte întâmplări mi-au fost revelatoare.

E/178. Harry declara că nu poate vindeca decât în prezenţa ajutoarelor sale spirituale. El se referea la fiinţe supranaturale pe care uneori le numea şi îngerii săi.

E/179.
Harry câştiga mulţi bani cu vindecările sale. Şi-a vândut vechea casă unei familii de credincioşi. Perechea n-a rezistat însă mult. Soţul şi soţia au venit la mine la consiliere şi mi-au spus că acolo bântuiesc stafii şi în nici o noapte nu pot avea linişte. Gălăgia era aşa de puternică încât s-au hotărât să vândă casa. Pentru cumpărare s-a prezentat un domn care parcurgând încăperile casei exclama încântat: „O, ce minunat! Aici locuiesc cei cereşti !” Omul era spiritist şi a simţit imediat prezenţa „celor de dincolo”, în părtăşia cărora se simţea atât de bine.
Edwards a devenit cunoscut prin cartea sa „Spiritual Healing” („Vindecare spirituală”). Citind din ea ne putem face o idee despre felul cum a ajuns vindecător şi felul cum vindecă. Pe la 41 de ani a mers cu soţia la o biserică spiritualistă, cum sunt destule în Anglia. La „şedinţă” un medium i-a spus că unii conducători ai duhurilor de dincolo ar dori să intre în legătură cu el. La început a fost pasiv. La una din „şedinţe” a simţit însă că este cuprins de o forţă interioară. Conform celor relatate în carte, cu această ocazie s-a dezvoltat mediumnitatea sa şi s-a produs o posesie de către duhuri.

Din acest moment s-a aflat sub controlul duhurilor. În adunările spiritualiste s-a făcut remarcat printr-o serie de vorbiri în transă. În această perioadă i-a apărut subit capacitatea de a vindeca bolnavi absenţi. Dacă i se spunea numele pacientului sau adresa, el vedea deodată încăperea în care se afla pacientul şi-l vindeca prin influenţare spirituală.

În ce priveşte metoda de vindecare, cartea spune următoarele: „Căuta să intre în transă, care era condiţia pentru intrarea în legătură cu duhul-tovarăş. Prin palparea pacientului se localiza focarul bolii. După aceea prin mâinile mediumului vindecător iradiau asupra pacientului nişte forţe însoţite de senzaţii de căldură.”

Toţi oamenii vindecaţi astfel se află sub influenţa spiritistă. Harry Edwards a făcut un îngrozitor deserviciu poporului englez: mii şi sute de mii de oameni au fost împovăraţi de acest profet al duhurilor spiritiste. Şi creştinii Angliei nu reacţionează în nici un fel.

Dr. Trampler din München, a cărui activitate de vindecător se aseamănă cu cea a lui Bruno Gröning, a putut observa zilnic vindecări uluitoare ale pacienţilor săi. Chiar boli cronice erau vindecate nespus de repede. Despre ce principiu este vorba în cazul acestui vindecător ? Vom prezenta doar ideile principale. Dr.Trampler vorbeşte despre o forţă sufletească care îl pătrunde pe el, pentru ca mai apoi să se răsfrângă asupra pacienţilor săi. Pentru ca aceste forţe cosmice să fie receptate mai bine, vârful degetelor se pot ţine în sus sau se foloseşte o folie de aluminiu. Este indicat ca această folie să fie ţinută sub pernă sau purtată pe corp. În ce priveşte religia sa, noul vindecător vorbeşte de mai multe surse de inspiraţie. Vorbeşte de Dumnezeu şi de Hristos, dar recunoaşte şi alte religii drept izvoare de cunoaştere a adevărului. Învăţătura acestui vindecător este un amestec de elemente panteiste şi mistice, de religii naturiste şi creştine. Un amestec periculos şi derutant. Mi s-a relatat despre metoda lui de vindecare în timpul şedinţelor de consiliere spirituală. Se postează în faţa pacientului concentrându-se câteva secunde asupra bolii sale şi punând diagnostice corecte. Apoi lasă forţele sale sufleteşti să influenţeze pacientul şi-l întreabă: „Simţiţi o senzaţie de căldură ?” Procedeul cuprinde întâi diagnosticul prin clarviziune urmat de influenţarea mediumnică. Următorul exemplu va arăta că nu este vorba de forţe dumnezeieşti, ci de mediumnitate.

E/180. O femeie dintr-o grupare pietistă s-a dus la Dr.Trampler pentru vindecarea unei boli organice. În sala de aşteptare ea şedea în mijlocul celorlalţi pacienţi şi se ruga fierbinte. Taumaturgul a intrat şi a trecut pe rând pe la pacienţi. Când a ajuns în faţa femeii a explicat scurt: „Dumneavoastră nu vă pot da ajutor ! Întoarceţi-vă acasă !” Apoi a trecut mai departe la alţii. În cartoteca mea am înregistrate câteva cazuri de acest fel.
O relatare despre cum se desfăşoară o întrevedere la Bruno Gröning mi-a fost furnizată de o membră a grupei misionare „Frohe Botschaft” (Vestea Bună) a lui Wolfgang Heiner. Mi-a dat apoi mărturisirea în scris.

E/181. „Din tinereţe am fost bolnavă. Am mers de la un medic la altul, dar nici unul nu m-a putut ajuta. Într-o zi tata a auzit de cunoscutul vindecător Bruno Gröning. Şi-a pus toată nădejdea în acest om. În anticamera cabinetului erau mulţi oameni şi toţi îl aşteptau pe Gröning. Eu şi tata ne număram printre ei. Mă rugam încet. Nu ştiu ce i-am spus atunci lui Dumnezeu, dar gândurile mele erau oricum la Isus. Deodată uşa s-a deschis şi în încăpere a pătruns un om cu fruntea înaltă. Era Bruno Gröning. Cu cât se apropia mai mult de locul unde eram, cu atât simţeam o apăsare sufletească mai mare şi am devenit neliniştită. El vorbea cu fiecare. Şi pe mine m-a întrebat dacă sunt încredinţată că mă va face bine. Eu am răspuns: „Dacă Dumnezeu vă dă puterea asta, da !” Ştiam că Gröning afirma despre sine că vindecă cu ajutorul puterii lui Dumnezeu. Totuşi brusc am observat o contrazicere când el mi-a spus: „În dumneavoastră există o putere care este contra puterii mele.” Am tăcut pentru că ştiam că era puterea lui Isus.

Groning însă nu a renunţat să se ocupe de mine, ci m-a asigurat că mă va face să cred în el. Mi-a dat o bilă de staniol pe care trebuia s-o ţin în mână şi o folie din acelaşi material pe care trebuia s-o pun noaptea sub pernă. În afară de asta tata a cumpărat de la el o carte cu fotografia lui pe ea. Trebuia să pun mâna pe ea şi să mă gândesc la el. Dacă aş fi făcut toate astea, aş fi ajuns să cred în el şi aş fi fost vindecată. Totuşi nu m-am vindecat. Dimpotrivă, de atunci am fost cuprinsă de o frică grozavă, care lua proporţii. Eram chinuită. Într-o zi n-am mai suportat şi am ars staniolul pe care trebuia să-l ţin sub pernă. După aceasta, inima mi s-a mai liniştit. Când, puţin mai târziu, în concediu, am mers la grupul „Vestea Bună”, m-am confesat referitor la ce-am păţit cu Gröning. S-au rugat cu mine, şi-au pus mâinile şi printr-o singură rugăciune m-am dezlegat de acele puteri ale întunericului. De atunci senzaţia de împovărare a dispărut, teama s-a dus; Isus Hristos m-a eliberat şi vreau să-i mulţumesc !”

Printre cei care mi-au produs mari necazuri în lucrarea de consiliere spirituală se numără şi preotul Johannes Bolte. El posedă puteri mediumnice foarte mari şi este socotit un radiestez cu experienţă. Într-o zi mi-a trimis o broşură a sa intitulată „Von der Pendelforschung zur Wunderheilung” („De la cercetările radiestezice la taumaturgie”). Această scriere conţine declaraţii lămuritoare din îndelungata sa practică de radiestez, mai ales în ceea ce priveşte legăturile mediumnice. Bolte scrie la pagina 9: „în perioada istorică spirituală care va urma, va exista şi un nou mijloc de vindecare. Va fi un medicament care va lua naştere din această experienţă spirituală. Cercetarea radiestezică (cu pendula) şi vindecarea prin magnetism vor căpăta o mare importanţă în rândul medicilor. Radiestezia este de fapt cheia pentru deosebit de complicata homeopatie.” El afirmă că există o legătură esenţială între cercetarea radiestezică, vindecarea prin magnetism şi homeopatie.

Ar mai fi de spus şi alte lucruri în legătură cu activitatea radiestezică a lui Bolte şi despre vindecările sale spirituale. Ideea de la care pleacă Bolte în cercetarea sa radistezică este aceea că există o radiaţie emisă de nişte substanţe organice şi anorganice. Această radiaţie fictivă, aflată în afara posibilităţilor de măsurare fizică, a fost numită de Freiherr von Reichenbade ”od”. Chinezii o numeau ”chi”, socotind că joacă un rol important în acupunctură. De altfel în aproape toate religiile orientale se vorbeşte despre radiaţiile unei energii elementare ca despre unul din conceptele de bază.

Despre aceasta scrie Bolte la pagina 27: „Radiestezia este în primul rând o cercetare a radiaţiei misterioase, necunoscute. Înainte de toate sunt radiaţii ”od”, radiaţii biologice care, în mod stupid, nu sunt cunoscute astăzi fizicii şi medicinii, deşi joacă un rol primordial în întreaga natură, poate chiar mai mare decât electricitatea.

În pagina 29 Bolte scrie: „O a doua realitate este existenţa unei lumi de dincolo. Şi cei de acolo pot influenţa pendula, căci ”od” este o substanţă medie între lumea materială şi cea astrală, în care fiinţează cei din treapta de mijloc. Cu ajutorul lui ”od” se realizează toate fenomenele spiritiste, ciocăniturile în masă, scrisul mediumnic, materializarea şi multe altele.Deci, pendula este, într-o anumită măsură, un instrument periculos. Radiestezul trebuie să cunoască legile şi pericolele mediumnităţii. Ar putea altfel, în anumite împrejurări ,să-şi piardă minţile.”

Îi sunt recunoscător lui Bolte pentru exprimarea aceasta atât de deschisă. Mă scuteşte astfel de efortul de a aduce dovezi faptului că el însuşi, ca radiestez şi taumaturg supercalificat, arată legăturile radiesteziei cu spiritismul. Cam atât, deocamdată, despre încurcatele legături mediumnice ale vindecătorilor oculţi. De fapt s-ar putea încheia aici capitolul, dar e important să aruncăm o privire şi în practica acestui radiestezist.

Bolte spune la pagina 7: ”Cu pendula pot fi stabilite în mod corect pe hartă zăcămintele de cupru, detectând poziţia, adâncimea şi cantitatea acestora. Deasemeni de pe o fotografie se pot stabili caracterul şi chiar toate datele referitoare la viaţa persoanei reprezentate. Cu pendula se poate stabili pe un atlas anatomic orice boală a unui pacient, dacă se conduce cu mâna dreaptă pendula, în timp ce mâna stângă atinge pacientul. În acest fel radiestezul experimentat poate nu numai să detecteze, să măsoare şi să interpreteze radiaţii, ci să şi emită radiaţii pentru vindecare.”
Aceasta este problema vindecării spiritualiste.Există simţire de la distanţă şi vindecare la distanţă, deci acţiunea activă şi pasivă de la distanţă.

Tot mereu am dat în cartea lui Bolte de lucruri care îmi erau cunoscute din consilierea spirituală. Astfel el scrie la pagina 38: ”Să nu se întrebe cu pendula asupra unor lucruri cu care duhul nostru nu are nici o legătură. Care ar putea fi urmarea în caz contrar? Imediat se cuplează entităţi negative din lumea de dincolo, care ne înconjoară permanent în această lume a ispitelor şi încercărilor. Când ei văd că cineva este un medium şi vrea să-şi folosească mediumnitatea, sunt şi ei prezenţi şi încearcă să facă din respectiva persoană mediumul lor, adică să-l distrugă.” În afara faptului că eu sunt împotriva oricărei forme de folosire a pendulei, aici sunt fraze care corespund întru totul observaţiilor mele. Cine îşi recunoaşte mediumnitatea şi vrea să o folosească, va deveni baza de operare a duhurilor rele. Acest lucru nu a fost afirmat deci de un pietist sau de un neoprotestant, ci de un radiestez experimentat.

4. Vindecări prin puterea gândirii

O altă mişcare de vindecare în anumit sens este şi „Christliche Wissenschaft („Ştiinţa Creştină”). Nu pot să prezint aici în detaliu activitatea ei. Kurt Hutten a făcut-o în cartea să despre secte „Seher, Grübler, Enthusiasten” („Văzători, exaltaţi, entuziaşti”).

Spre informare asupra mind healing, a metodei de vindecare practicate de ”Stiinţa creştină”, am următoarele surse la dispoziţie: cele două volume importante ale americancei Mary Baker Eddy, iniţiatoarea acestei mişcări. Titlul lor este ”Science and Health”(Stiinţă şi Sănătate), apoi ‘‘Scrieri Diverse”, care se referă la perioada 1883-1896. De asemenea, am avut ocazia să vizitez centrul acestei mişcări din Boston (SUA). Este un zgârie-nori cu 27 de etaje. Majoritatea materialului l-am aflat din consilierea spirituală şi prin întruniri şi discuţii cu adepţi ai acestei mişcări oculte.  Apariţia şi efectele metodei de vindecare mind healing arată în mod clar că nu e vorba de procese de natură biblică. Începutul s-a făcut printr-o vindecare ocultă. Mary era încă din copilărie foarte bolnăvicioasă. Deoarece starea sănătăţii ei era tot mai precară,a apelat în disperarea ei, ca ultimă speranţă, la vindecătorul P.P. Quimby. Acesta făcea parte din gruparea lui Mesmer şi folosea metode de vindecare de tip sugestiv şi magnetic. În opt zile era vindecată. De acum înainte ea a fost admiratoarea lui, şi dorinţa de a se iniţia şi a practiva stiinţa vindecării sugestive a devenit scopul vieţii ei.

Quimby însuşi a cunoscut puterea de sugestie de la un hipnotizor itinerant, când acesta a cufundat pe un tânăr într-un somn adânc şi l-a făcut ţeapăn de parcă ar fi fost o scândură. Quimby a fost impresionat, socotind puterile mediumnice hipnotice drept puteri ale sufletului. Drept urmare, a experimentat timp de şapte ani cu ”puterile sale sufleteşti” şi a iniţiat o metodă de vindecare nouă. Această metodă se baza pe prezumţia că boala este în primul rând rezultatul unui fel de gândire fals, influenţat de teamă, griji şi alte stări sufleteşti negative. El socotea că boala poate fi învinsă prin puterea gîndirii.Gândirii false trebuia să i se opună o gândire corectă, simţămintelor negative, puterea celor pozitive. Deoareca puterile nevăzute magnetice trec de la un suflet la un altul, vindecătorii pot transmite propria credinţă către cel bolnav. Această credinţă ar face minuni. De ea ar depinde şi dacă un medicament este eficace sau nu. De aceea bolnavul ar avea în primul rând nevoie de o ”nouă gândire”, care ar exclude orice teamă şi descurajare. Această idee de bază a preluat-o M.B.Eddy de la Quimby, dezvoltând-o mai departe.

Sistemul M.B.Eddy este foarte complicat. Din fiecare pagină a cărţilor ei reiese că eşafodajul sistemului ei nu corespunde ideilor biblice, cu toate că sunt citate multe cuvinte din Biblie. Astfel ea scrie în principala ei carte, ”Science and Health”, că în gândirea noastră e nevoie numai să avem o atitudine pozitivă şi atunci am deveni sănătoşi. Aceasta ar presupune deci faptul că gândirea şi închipuirile noastre devin realitate. Însă acest lucru este autosugestie, şi nu are nici o legătură cu Biblia. În această privinţă M.B.Eddy are idei asemănătoare cu psihoterapeutul Coue(1857-1926). Acesta a imaginat o metodă de vindecare care se bazează pe autosugestie. Coue spunea că puterea de imaginaţie este motorul acţiunilor umane. Această putere de închipuire trebuie să fie amplificată pentru a deveni realitate ceea ce îşi imaginează omul. Asemenea gânduri nebiblice se întâlnesc din păcate şi în cercurile creştine, de exemplu la coreanul dr.Yonggi Cho.

Expresia engleză mind-healing, folosită de sute de ori de către M.B.Eddy are nevoie de o scurtă explicaţie. Mind se traduce prin suflet, duh, putere de gândire, intelect. Deci, mind healing înseamnă şi vindecare prin suflet şi vindecare prin puterea gândirii. Câteodată M.B. Eddy foloseşte şi expresia ”tratament prin gândire”.

Discipolii ei vindecă astăzi în toată lumea în mod direct sau de la mare distanţă prin puterea ”sufletească” sau prin ”puterea gândirii”. Ei numesc acest lucru ”rugăciune”, sau afirmă că ”lucrează ”pentru cineva. Practicanţii care nu sunt mediumi nu pot vindeca de la distanţă. Practica mind healing se înscrie în domeniile sugestiei, autosugestiei, sugestiei religioase şi sugestiei mentale (influenţare mediumnică de la distanţă).

Cea mai mare parte a informaţiilor asupra acestei mişcări oculte de vindecare le-am obţinut din confesiuni şi discuţii cu adepţii ei. Cuvântul „ocult” mi-a adus mari atacuri.

E/182. La o conferinţă misionară internaţională din Haiti am amintit de activitatea ocultă a sectei Christian Science. Un participant a sărit în picioare furios, m-a întrerupt şi mi-a explicat că el şi sora lui fuseseră vindecaţi de nişte adepţi ai acestei mişcări şi că în prezenţa sa nimeni nu poate defăima această biserică. După conferinţă, a venit la mine un pastor din California şi mi-a spus: „N-o luaţi prea în tragic! Acest om e un Troublemaker (tulburător) oriunde merge! Şi pe deasupra este predicatorul unei comunităţi!” Eu am răspuns: „Nu mă miră! După cunoştinţa mea, toţi cei care au fost vindecaţi la „Christian Science” s-au ales fie cu grele împovărări, fie cu traume psihice.”

E/183. Un alt atac l-am suferit în Germania. În una din cărţile mele am făcut observaţia că unii dintre practicanţi îşi folosesc facultăţile mentale pentru a face rău celor pe care vor să-i persecute. Chiar Mary Baker Eddy a amintit de aceste lucruri în scrierile ei. Ea numeşte această conversie a puterilor vindecătoare în puteri distrugătoare – malpractică (practică rea). Atacatorul susţinea că n-a găsit nici măcar gândul, cu atât mai puţin cuvintele acestea în cărţile liderei. M-am mirat şi nu prea de acest lucru. Aşa cum există creştini care nu-şi citesc Biblia, există şi scientişti care nu citesc ceea ce a scris lidera lor. Eu însă am găsit în cărţile doamnei Eddy cuvântul malpractică de circa 15 ori. În ”Scrieri amestecate”, cap. 3. 31, ea scrie : ” Malpractica mentală este opusul Stiinţei Creştine. Ea înseamnă a acţiona cu gândul în aşa fel ca norocul unui om să fie distrus, încât el să poată fi vătămat din punct de vedere moral, fizic sau psihic. Aceasta reprezintă o rea folosire a tratamentului mental.” Bineînţeles că doamna Eddy nu consideră malpractica ceva bun, ci o condamnă. Cunosc însă destule exemple care dovedesc depăşirea acestei graniţe de către practicanţi.
Asupra practicanţilor a trebuit mereu să fiu atent în cadrul consilierii spirituale. După efecte se poate concluziona că printre ei sunt şi oameni care practică ocultismul. Prea deseori mi-a fost mărturisit că scietiştii care se retrag sunt urmăriţi de practicanţii din mişcare.

E/184. Un practicant din cadrul „Christian Science” a recunoscut rătăcirea sa şi şi-a anunţat retragerea. De la sediul din Boston i s-a scris că se va căi pentru decizia luată. La scurt timp după asta s-a pomenit cu o boală de piele inexplicabilă, care n-a putut fi diagnosticată de nici un dermatolog. Pacientul năpârlea ca un şarpe. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori şi a treia oară a murit. Nu se poate aduce dovadă că această gravă boală ar fi fost malpractica unită a 6 sau 12 practicanţi cu puteri mediumnice. Eu pot numai confirma faptul că în consilierea spirituală asemenea lucruri mi-au fost mărturisite şi despre alte mişcări oculte. În S.U.A. există o astfel de mişcare care, în cazuri asemănătoare, foloseşte Soul Force (puterea sufletească) că să-şi aducă înapoi „oaia rătăcită”. Aceleaşi lucruri se pot spune şi despre magie. Aşa cum magicienii şi descântătorii pot vindeca boli, la fel pot şi chema boli asupra oamenilor.

E/185. Un academician a fost multă vreme membru al Ştiinţei Creştine. Încetul cu încetul, a recunoscut lipsa Duhului din această mişcare şi s-a hotărât să se retragă. Practicantul l-a ameninţat: ”O să vă pară rău .” Cu toate acestea academicianul s-a retras.După aceea i-au apărut multe tulburări. Avea dureri de cap îngrozitoare, insomnie, de multe ori avea pâlpâiri ale ochilor şi tulburări ale cunoştinţei. Şi în afaceri a avut multe necazuri. S-a împlinit, deci, ameninţarea.
Aceste vindecări ale scientiştilor nu au nimic în comun cu vindecările biblice. Atunci când un creştin se roagă pentru un bolnav, adoptă poziţia „Doamne, facă-se voia Ta!” În cazul vindecării biblice puterea de vindecare emană de la Hristos, pe când în practica mind-healing cauza este „cel ce acţionează cu mintea”. Cuvintele biblice deseori folosite şi aspectul de religiozitate sunt numai o mască.
În cazul „Christian Science” ne aflăm în fata unei mişcări oculte de care trebuie avertizaţi serios creştinii, deoarece adepţii ei folosesc Cuvântul Domnului în mod abuziv ca suport. Mai au şi scrieri minunat împodobite cu meditaţii creştine pentru a impresiona pe creştinul sincer. Pot aminti doar cartea „Lumina vindecătoare” de Agnes Standford, minunat scrisă, dar nu în concordanţă totală cu Cuvântul lui Dumnezeu.

5. Vindecări în transă
În multele mele călătorii misionare, încă n-am găsit nici o ţară în care să nu existe vindecători ocultişti. În ţările necreştine procedura mediumnică este metoda curentă de vindecare de mii de ani. Mult răspândită este diagnoza şi vindecarea în transă.

E/186. În legătură cu această metodă de vindecare este relevant cazul celor doi fraţi Seiler, care locuiau în regiunea sudică a districtului Baden. Dacă un pacient intra în cabinetul acestora, vindecătorul se retrăgea pentru o clipă într-o încăpere întunecată. Acolo intra pentru câteva secunde în transă. După aceea diagnosticul dat era perfect. Ca tratament, cei doi fraţi ofereau medicamente homeopatice. Dacă printre cei ce aşteptau la uşa cabinetului lor se afla vreun creştin care se ruga, ambii vindecători erau deranjaţi. Asemenea credincioşi erau alungaţi cu vorbe grosolane. În cartoteca mea am o scrisoare de la fraţii Seiler. Este cea mai veche scrisoare de la descântători care mi-a intrat vreodată în mână.

Fraţii Seiler,        Ottenheim, 5 martie 1933  Vindecători, Ottenheim-Baden

”Prea onorate domn !
Referitor la aleasa dumneavoastră scrisoare, aş dori să vă răspund pe scurt la întrebările dumneavoastră. Mă gândesc mereu cu inimă recunoscătoare la Dumnezeu care mi-a hărăzit acest dar de a ajuta omenirii. Nu putem crede că activitatea noastră poate fi contrară voii lui Dumnezeu, dacă privim înapoi la atâtea rezultate. Dacă ne veţi vizita cumva la cabinetul nostru, vă pot spune mai mult.
Cu stimă,           Seiler

Urmările diagnosticelor puse în transă de fraţii Seiler le-am putut urmări deoarece din satul meu de baştină Berghausen, aflat la o depărtare de 110 km de Ottenheim, mulţi apelau la tratamentul acestor vindecători. Odată am fost chemat în mijlocul nopţii la o femeie care fusese la ei la tratament. Era o persoană care mergea regulat la biserică. Ea nu a fost vindecată, dar în noaptea de după tratament a suferit un atac îngrozitor. Avea impresia că se sufocă şi că va muri. Tot corpul îi ardea. A înţeles apoi că a apelat la nişte forţe rele, periculoase.
Edgar Cayce. Cu ocazia călătoriilor mele prin SUA am dat de o carte intitulată ” Edgar Cayce, the Sleeping Prophet.” E vorba de o carte mică ce a fost editată în milioane de exemplare şi a devenit un bestseller. În afară de acest lucru am consiliat şi am avut discuţii cu mai multe persoane ce intraseră în legătură cu acest om.

E/187. Edgar Cayce este cel mai cunoscut vindecător mediumnic şi prezicător din America. Bunicul său a fost un fermier care deţinea puteri mediumnice. Putea găsi apă cu ajutorul nuielei. Edgar, nepotul său, a moştenit probabil de la bunicul său o mediumnitate succesivă, pe care a descoperit-o la vârsta de şapte, opt ani. Părinţii Cayce erau membrii unei biserici prezbiteriene. Edgar a mers la şcoala duminicală din biserica sa şi mai târziu a devenit chiar învăţător acolo.

Descoperirea mediumnităţii sale se bazează pe o întâmplare interesantă din copilăria sa. Într-o seară Cayce tatăl a spus fiului său: ” N-ai să te culci în seara asta până nu-ţi ştii lecţia pentru şcoală.” Către ora 23 puştiul era tare obosit şi şi-a culcat capul pe carte. Atunci a auzit un glas: ”Dormi liniştit, te ajutăm noi.” A adormit, s-a trezit după zece minute şi ştia cuvânt cu cuvânt lecţia din carte. Am întâlnit de câteva ori această posibilitate a clarviziunii în consilierea spirituală. Începând cu vârsta de 24 de ani Cayce a devenit o persoană vestită. Dacă un om bolnav căuta la el sfat şi ajutor, Cayce intra pentru câteva secunde în transă. După patru, cinci secunde putea să indice bolnavului boala sa. Scria apoi un medicament pe care bolnavul şi-l procura de la farmacie. În unele cazuri nu stabilea numai un diagnostic, ci prin sugestie mentală dădea şi un impuls de vindecare. În acest caz nu mai era nevoie de medicament. Când Cayce intra în transa spiritistă, putea descoperi cauza care a provocat boala. În stare trează nu ştia ce a vorbit. De multe ori nici nu putea să exprime corect denumirile medicale pe care în transă le folosise ca un specialist. O dată un italian l-a rugat pe Cayce să-i pună un diagnostic. În transă Cayce a răspuns într-o italiană corectă. El răspundea de asemenea în franceză, spaniolă, germană şi alte limbi pe care nu le învăţase. Ceea ce diagnostica în transă Cayce se numeşte readings (citiri), adică citirea gândurilor.

Dacă un american avea nevoie de ajutor sau vindecare, îi scria o scrisoare ”profetului”. Cayce se concentra asupra scrisorii şi intra în transă. În această stare recunoştea imediat boala expeditorului şi putea în acelaş timp să-i influenţeze însănătoşirea. În acelaşi fel putea găsi obiecte pierdute sau să dea prognoze pentru viitor care se împlineau.

Deoarece toate acţiunile de ajutor le realiza în transă, era denumit ”profetul adormit ”. De fapt, în această denumire avem de-a face cu două confuzii: nu era vorba de somn, ci de transă. Diferenţa se poate clarifica rapid. Când era în transă putea fi înţepat cu un ac . Nu simţea nimic. Un om cufundat în somn s-ar trezi la astfel de înţepături. Apoi, el nu este un profet, ci un magician. Simon vrăjitorul şi Elima erau magicieni şi nu oameni ai lui Dumnezeu. Noi trăim însă acum într-o epocă în care toate noţiunile se confundă şi s-a ajuns a i se da cinstire chiar şi Diavolului. Argumentul că Edgar Cayce ar fi ajutat multora este numai aparent corect. De fapt, el a împovărat pe mulţi şi a adus un deserviciu în acest fel poporului american. Bineânţeles că nu pot fi negate minunile sale de vindecare. Însă Biblia ne vorbeşte şi ea de minuni demonice. (Mat. 24,23; 2 Tes. 2, 9 ).

Cayce, pe lângă activitatea sa ocultă era şi membru activ al unei biserici creştine. Avea obiceiul lăudabil de a citi în fiecare an Biblia în întregime. Puterile sale mediumnice le socotea daruri ale Duhului Sfânt. Însă, în plus, el dezvoltase nişte doctrine aparte. Astfel, susţinea reîncarnarea, adică ideea conform căreia omul se naşte de mai multe ori, pentru a se ridica după un anumit timp pe o treaptă spirituală superioară. Cayce afirma că el însuşi ar fi trăit în timpurile biblice, cu 1900 de ani în urmă, şi că ar fi fost nepotul doctorului Luca. Ne aflăm aici în faţa unui amestec bizar de idei biblice şi vrăjitorie. Aceasta şi este de fapt specialitatea lui Satan: aceea de a se ascunde în spatele unor aparenţe pioase. Din păcate sunt şi mulţi creştini care se lasă înşelaţi de asemenea oameni, deoarece nu pot deosebi forţele duhovniceşti de cele mediumnice.

6. Vindecătorii din Filipine
În călătoriile mele în insulele Filipine, cu ocazia şedinţelor de consiliere spirituală, am intrat în legătură cu oameni care apelaseră la ajutorul unor asemenea vindecători spiritişti. De ani de zile se scrie despre aceşti vindecători. Ei organizează deja mari procesiuni în locurile unde îşi practică activitatea, cum ar fi de exemplu Baguino, aşa numitul ”oraş al vindecătorilor.” Din Europa şi din SUA vin la aceşti vindecători grupuri de medici şi alţi cercetători. Unii cred că este vorba de vindecări biblice, deoarece vindecătorii respectivi au în locuinţele lor Biblia, rozariul, crucea şi mici altare de familie, şi afirmă că sunt catolici. Aproape toţi vindecătorii din Filipine sunt membri în Union Espiritista Christiana de Filipinas (Uniunea Spiritistă Creştină din Filipine). Această combinaţie nu este însă posibilă. Sau suntem creştini, sau suntem spiritişti. Un amestec al celor două domenii de putere nu este posibil fără a produce lezări sufleteşti dintre cele mai grave.

E/188. În Filipine, am înregistrat rapoartele unui ”chirurg astral”. După credinţa spiritiştilor, omul nu are numai un corp material, ci şi unul astral. Filipinezul efectuează pacienţilor săi operaţii asupra acestui corp astral fără a folosi instrumente. El intră în semitransă şi execută deasupra pacientului mişcări de parcă ar opera cu adevărat. Pacienţii săi vindecaţi susţin că el ar putea în felul acesta să îndepărteze apendicul sau fierea fără ca abdomenul să fie secţionat. O femeie ai cărei calculi biliari se puteau observa la radiografie, s-a tratat la acest chirurg astral. După aceasta radiografia arăta că pietrele au dispărut. În acest caz ar putea fi vorba de un tip de aport spiritist. Aportarea este apariţia şi dispariţia de obiecte din spaţii închise. Ar putea fi şi procesul de dematerializare. Materia se descompune şi se dizolvă.
În legătură cu activitatea acestui filipinez am avut două confesiuni. Un student care a fost supus unei asemenea operaţii a ”fantomelor” s-a întors cu depresiuni grave. Îl frământa gândul sinuciderii, era complet apatic şi nu-şi mai putea continua studiile. A apelat întâi la un psihoterapeut care nu l-a putut ajuta. Terapeutul l-a trimis la mine.Am încercat să-i arăt drumul spre Isus şi spre eliberare. Nu a reuşit. Sufletul său era parcă împietrit.
A doua pacientă care a venit la mine şi care fusese tratată de acest filipinez era o credincioasă elveţiană. Era de ani de zile bolnavă şi a fost ispitită de povestirile despre vindecările miraculoase să se ducă în Filipine. Ea şi rudele ei s-au rugat mult pentru această călătorie şi pentru tratament. Filipinezul nu a putut interveni în cazul ei. Rugăciunea îl blocase.

7. Chirurgia în transă
Din Filipine ne îndreptăm spre Brazilia,o ţară pe care am străbătut-o de nouă ori. Pastorul Braun organiza deplasările mele la conferinţe. În cea mai mare parte el m-a dus cu automobilul său în localităţile respective.În aceste călătorii am trecut şi prin Belo Horizonte, localitate unde activează chirurgul-geniu spiritist Arigo. Ceea ce a realizat Arigo este un lanţ de minuni, însă în orice caz minuni demonice. Biserica catolică însăşi îl socoteşte vindecător spiritist cu toate că este membru al bisericii catolice.

E/189. În orăşelul Belo Horizonte amintit mai sus a avut loc o operaţie miraculoasă de necrezut, efectuată de Arigo. Senatorul Lucio Bittencourt ţinuse o adunare în vederea alegerilor, la care participase şi Arigo cu prietenii săi, care veniseră acolo de la Cogonhas. Bittencourt avea cancer la plămâni şi se gândea să se ducă după alegeri în SUA pentru operaţie.
Senatorul şi Arigo au înoptat în acelaş hotel. Noaptea, Bittencourt îl vede dintr-o dată pe Arigo în camera sa, având în mână un brici. El mai aude doar cuvintele lui Arigo: ”Sunteţi în mare pericol ”, apoi îşi pierde cunoştinţa. Când îşi revine simte că starea lui s-a schimbat. Aprinde lumina şi observă urme de sânge pe pijamaua sa .Îşi dezbracă pijamaua şi-şi priveşte partea de sus a corpului în oglindă. Observă pe torace urma fină a unei tăieturi. Deoarece ştie despre puterea de vindecre a lui Arigo, se duce în camera acestuia şi-l întreabă: ”M-ai operat tu ?” -” Nu, poate aţi întrecut măsura la băutură.” Senatorul răspunse: ” Asta trebuie să ştiu exact. Iau primul avion şi mă duc la medicul meu la Rio.” Bittencourt îi explică medicului numai că a fost operat. Specialistul a făcut o radiografie şi a confirmat: ”Da, aţi fost operat după regulile chirurgiei americane. Noi în Brazilia n-am ajuns aşa departe.” De abia după aceea a explicat senatorul ce se întâmplase. Această povestire a fost scrisă în ziare ca mare senzaţie şi a provocat un val de vizitatori în ”clinica ” lui Arigo. Au venit medici americani, jurnalişti, operatori cinematografici, care au făcut tot felul de teste, fără a putea descoperi vreo înşelăciune. Arigo era dispus pentru orice testare. El opera şi în timp ce era filmat. Un medic american, dr. Puharich, s-a lăsat chiar operat de un lipom. Operaţia s-a făcut cu un cuţit ruginit, fără anestezie locală, fără dezinfectante. Dr. Puharich n-a simţit nici o durere. Şi această intervenţie s-a filmat.
Ce caracter au aceste intervenţii chirurgicale curioase? Arigo, un muncitor necalificat, fără nici o pregătire medicală, execută toate aceste operaţii în transă. El susţine că duhul unui medic german, dr.Adolph Fritz, pune stăpânire pe el. Această indicaţie induce în eroare, pentru că nici un medic german n-ar face o astfel de operaţie fără narcoză, fără dezinfectant, cu un cuţit ruginit, şi încă o operaţie de plămâni! Tăieturile lui Arigo se vindecă foarte repede fără a fi suturate. Apoi nici un medic de pe lume nu poate pune de la distanţă diagnoze exacte fără nici un consult. Atunci când Arigo se află în transă, dă imediat oricărui vizitator diagnoze exacte. Aici e vorba de aşa numita diagnoză prin clarviziune, aşa cum o întâlnim numai la cei mai puternici mediumi spiritişti.

La Arigo nu este vorba decât de o posedare demonică. Nici chiar aparenţa de religiozitate nu poate să ne schimbe încredinţarea aceasta. Arigo are peste uşa casei sale o inscripţie: ”Aici, în această casă toţi suntem catolici.” Cînd operează în casa sa, el îşi plasează pacienţii sub un tablou al lui Isus cu inscripţia: ”Gândeşte-te la Isus”. Înainte de a începe lucrul dimineaţa, spune Tatăl nostru. Această aparenţă cucernică îi înşală pe vizitatori. Aceste vindecări miraculoase sunt ”decontate” Satanei prin pierderea mântuirii sufletului.

De fapt senatorul a murit mai târziu într-un accident aviatic, şi Arigo într-un accident rutier. Şi acest lucru se întâmplă frecvent: faptul că cei împovăraţi ocult sau chiar demonizaţi sfârşesc deseori în accidente mortale. În cartoteca mea am multe exemple de acest gen.

8. Predicatori vindecători
Mişcările emoţionale, exaltate, de vindecare sunt una dintre cele mai mari plăgi ale comunităţii creştine de azi. E vorba aici de ”carismata” şi ”pseudocarismata”, care nu pot fi confundate una cu alta. Diferenţierea dintre minunile mediumnice şi minunile dumnezeieşti este totuşi posibilă numai când există darul deosebirii duhurilor. Este important să se recunoască caracterul mediumnic al forţei care acţionează. Înainte însă este necesară o explicare a cuvântului medium, mediumnic.

Filologic el este de provenienţă latină. Medium=iu, mijloc, mijlocitor. Acest termen este întrebuinţat şi pentru persoanele spiritiste de contact. Un medium stabileşte legătura între oameni şi forţe, domenii, duhuri necunoscute . Energia care se dezvoltă în acele momente se numeşte energie mediumnică.
Mediumnitatea poate lua naştere în trei feluri:

1) prin transmitere;
2) prin experimentare magică sau spiritistă;
3) prin moştenire.

E/190. Un exemplu notoriu privind transmiterea mediumnică este pastorul – vindecător Oral Roberts. El este un medium puternic. În prezenţa mea a spus în 1966 la Berlin: „În copilărie am fost bolnav şi am fost vindecat de un indian bătrân. De atunci am darul de vindecare.” E grav când creştinii îşi descoperă într-o zi mediumnitatea şi cred că au forţe carismatice, dăruite de Duhul Sfânt.

Mediumnitatea poate fi şi dobândită. Atunci când un om se lasă tratat de un vindecător mediumnic devine de obicei şi el medium.

Mediumnitatea moştenită este, dimpotrivă, un efect întârziat al păcatelor vrăjitoreşti ale strămoşilor. Aceste predispoziţii mediumnice moştenite sunt uneori necunoscute celor ce le au. La început nu poate fi considerată vinovăţie. Spre exemplu un nepot nu poate fi tras la răspundere de ceea ce a făcut bunicul său. Într-adevăr, mediumnitatea se transmite ereditar uneori chiar până la al patrulea neam, şi asta este o împlinire a pedepsei aplicate pentru nerespectarea primei porunci. Chiar dacă nu este o vină directă, decurge din ea o împovărare. Cine se foloseşte de această mediumnitate moştenită se face vinovat. Mediumnitatea moştenită nu este demonică, ci doar o uşă deschisă pentru influenţele demonice. De aceea creştinul care descoperă o astfel de moştenire trebuie să-l roage pe Hristos să i-o ia şi să-i dea în loc puterea Duhului Sfânt.

Evaluarea predicatorilor vindecători face parte din misiunea de priveghere a Bisericii lui Isus Hristos. Există trei asemenea bărbaţi a căror evoluţie am cercetat-o personal: Branham, Hicks şi Zaiss. Toţi trei organizează mari întruniri religioase urmate de adunări pentru vindecare. Ceea ce voi spune despre aceşti trei oameni nu este o sentinţă uşuratică provenită din vreo dorinţă răutăcioasă de a critica. Ani de zile am adunat cu grijă orice material la care am avut acces despre aceşti trei predicatori-vindecători. Am citit orice comentariu pro şi contra lor, i-am ascultat pe ei înşişi, am cercetat vindecările lor şi am comparat totul cu Sfânta Scriptură. Mă interesează doar respectarea cuvântului biblic: „Cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu.” Mi-e imposibil să redau aici tot materialul care-mi stă la dispoziţie De aceea vor fi date numai câteva indicii.

William Branham este fără îndoială cel mai problematic dintre cei trei. La el sunt vizibile însuşiri de ghicitor, de hipnotizator, de magnetopat, de magician, dar şi însuşiri biblice. Totul este îmbrăcat în cuvinte creştine. A moştenit de la părinţii săi, care aveau darul prezicerii o anumită împovărare. În Karlsruhe el a declarat: „Eu am din naştere predispoziţii de vizionar.” Am fost şi eu de faţă cînd s-a exprimat astfel. În acest caz este trecut cu vederea un adevăr biblic. Darurile Duhului Sfânt (carismata) nu se primesc prin naşterea naturală, ci prin naşterea din nou. Un caz tipic s-a întâmplat la Zürich.

E/191. Branham a chemat un tânăr pe un podium. S-a desfăşurat următorul dialog: „Noi nu ne cunoaştem încă!” „Nu!”, răspunse tânărul. „În buzunarul hainei aveţi o scrisoare de la o tânără.” „Da.” „În scrisoare este o fotografie de a mea.” „E-adevărat.” Apoi tânărul a fost rugat: „Arătaţi scrisoarea.” Tânărul o scoase din buzunar. Branham a luat scrisoarea şi a arătat-o tuturor cu întrebarea: „Ei, sunt un profet al lui Dumnezeu?” Răspunsul a fost o furtună de aleluia. Să cugetăm: ” Oare o demonstraţie de ghicitor poate fi dovada unui dar profetic? ” Aici ghicitul este socotit profeţie. Însă ghicitul vine de jos, din adânc (Faptele Apostolilor 16:16), pe când profeţia este inspirată de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 21:1). Şi apoi de ce doreşte Branham aşa de mult să dovedească realitatea darului său profetic ? Ce rost are păgânul obicei de a binecuvânta o ladă cu şerveţele şi împărţirea lor la bolnavi ? Nu are cu siguranţă nici o legătură cu textul din Faptele Apostolilor 19:12. De ce după ce-şi ţine prelegerea, Branham este stors de vlagă ca un vindecător prin magnetism ? Isus şi ucenicii Săi nu erau duşi deoparte epuizaţi după ce vindecau bolnavii prin deplina putere de la Dumnezeu. De ce Branham este deranjat de prezenţa între ascultători a unor fraţi care se roagă ? De două ori a declarat în asemenea situaţie: ”Sunt curente potrivnice.” Ceea ce nu ştia Branham era faptul că printre cei doritori să se vindece erau amestecaţi membrii unui grup de rugăciune care doreau ca Dumnezeu să clarifice situaţia. De fiecare dată prompt, Branham era inhibat în tot ce făcea. El reacţiona deci la fel ca vindecătorii oculţi în cabinetele cărora erau oameni în rugăciune. Sunt atâtea dovezi care nu pot fi redate toate aici şi care îndreptăţesc următoarea concluzie: Branham are puteri de medium.

E/192. În Karlsruhe a venit la confesiune de mai multe ori un fost medium spiritist. Voia să-l urmeze pe Hristos şi s-a debarasat de toată activitatea spiritistă anterioară. Din păcate mai era de luptat cu înzestrarea de medium. Când am stat de vorbă mi-a explicat: „I-am auzit pe cei trei vindecători miraculoşi, Branham, Hicks şi Zaiss. Cu toţi trei am intrat în contact mediumnic, cel mai repede cu Branham, dar cu dumneavoastră n-am putut.” I-am răspuns: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu puteţi intra în contact mediumnic şi cu mine!” Acelaşi lucru s-a repetat la München. După o conferinţa cu temă lămuritoare asupra magiei s-a prezentat o femeie la mărturisire şi a relatat că a intrat imediat în contact mediumnic cu cei trei mari vindecători.

Branham a venit în tinereţea sa la Hristos, purtând cu sine fără să ştie predispoziţiile mediumnice. Acum atât el cât şi adepţii săi cred că ele sunt daruri ale Duhului Sfânt. Lucrarea sa produce în mediul creştin rupturi, confuzii şi fanatism. El este tipul exaltatului caracteristic, faţă de care creştinul cu respect faţă de Biblie este obligat să atragă atenţia. Exaltarea are multe în comun cu ocultismul. Se observă din efectul care se produce. De multe ori punerea mâinilor de către fanatici are aceleaşi efecte ca descântatul ocult. Demonstrativ este şi faptul că oamenii lui Dumnezeu, americani, precum Billy Graham, se distanţează de Branham şi de mişcarea propulsată de el.

E/193. O femeie din Zürich a fost la o adunare de vindecare condusă de Branham care i-a declarat: „Văd o lumină deasupra dumneavoastră. Un înger vine spre dumneavoastră. Vă veţi face bine.” Femeia se ruga în timpul acestei proceduri, de aceea nu i-a mers mai bine, ci mai rău. Săptămâni întregi a avut încercări şi îndoieli. Până la urmă marea ei disperare a adus-o la mine pentru confesare spirituală.

E/194. Într-o adunare de vindecare Branham a lansat îndemnul: „Cine crede că sunt un profet al lui Dumnezeu să confirme prin da !-” Un pastor aflat acolo a confirmat şi el. La întoarcerea acasă, pe drum, pastorul a leşinat. A vomat şi a avut o hemoptizie. La spital n-a putut fi detectată cauza. Pastorul a devenit depresiv şi era foarte zbuciumat. Criza lui de credinţă şi luptele interioare au durat câteva luni.
Până la urmă William Branham a devenit un medium spiritist foarte activ.

E/195. Branham a spus cu ani în urmă translatorului său, pastorul Ruff: „Dacă îngerul meu nu-mi dă un semnal nu pot vindeca”. Şi pentru că Ruff observa la el practici spiritiste l-a părăsit. Acest ”înger” nu este decât un duh rău îmbrăcat în haine de lumină ( 2 Corinteni 11:14).
Dacă Branham dînd impresia unui creştin lucra intensiv pe baze mediumnice, Tommy Hicks pe lângă elemente creştine are şi mari puteri sugestive. Uneori vindecă prin şoc sufletesc.

E/196. Un academician cu formaţie psihologică suferea de paralizie cronică. După ce a fost tratat de Hicks boala s-a ameliorat. Însă în decurs de trei săptămâni vechea suferinţă a revenit treptat. Pacientul însăşi a socotit ameliorarea drept terapie de şoc sugestivă. Sugestivitatea lui Hicks combinată cu rugăciuni şi cuvinte din Biblie, ca la Branham, este confundată cu darul Duhului Sfânt. Totuşi mulţi fraţi creştini sunt de părere că Hicks nu acţionează aşa de sinistru precum Branham, însă face parte din grupul exaltaţilor.

E/197. Un preot elveţian a participat la o slujbă de vindecare alui Hicks. Acesta a spus : ” Cine crede acum că Hristos se poate atinge de el, să-şi pună mâna pe partea bolnavă a corpului.Pe toţi îi va străbate atunci un curent de vindecare. Preotul a urmat acest îndemn. Trei săptămâni mai târziu a venit la mine la consiliere spunând că în aceste trei săptămâni a avut mari lupte sufleteşti şi că în mod trecător şi-a pierdut credinţa. Îi devenise clar că nu fusese o acţiune biblică. Efectele care îl fac să sufere i-au provocat suspiciunea faţă de acele puteri de vindecare.

E/198. Vindecătorul Hicks şi-a pus mâinile peste un copil cu strabism. Părinţii au venit după tratament la consiliere spirituală pentru că copilul nu mai putea de atunci să doarmă. Toată noaptea sta culcat în pătuţ cu ochii deschişi. Ei bănuiesc că între ce se întâmplă copilului şi activitatea lui Hicks este o strânsă legătură.

E/199. O femeie suferind de dureri mari s-a dus la o conferinţă a lui Hicks şi a rămas pentru a fi tratată. Hicks i-a îndemnat pe bolnavi să facă un lanţ ţinându-se de mâini. Bolnava mi-a spus că a făcut şi ea acest lucru. Unul dintre colaboratori si-a pus mâinile peste ea. După aceea a trebuit să stea în pat neliniştită şi cu o ciudată depresie. Siguranţa credinţei pe care o avea înainte dispăruse cu totul.

Multe probleme pune şi categorisirea mişcării de vindecare a lui Hermann Zaiss. Trebuie spus de la început că Zaiss nu poate fi pus pe acelaşi nivel cu Branham şi Hicks. Zaiss însuşi are dubii în privinţa activităţii acestor bărbaţi. Vindecările sale nu sunt pe baze mediumnice, ci de tipul religios mediumnic. El nu este de acord cu totul în ceea ce priveşte mişcarea penticostală. Totuşi mulţi oameni din acest mediu sunt adepţi ai lui. Categorisirea lucrării sale oscilează între două extreme. Adepţii săi îl consideră cel mai mare evanghelist german şi unii luptă fanatic cu toate mijloacele pentru a-i apăra cauza. Ceilalţi tind să vadă lucruri nebiblice în această mişcare.
În acest val de aprobare şi dezaprobare trebuie găsită o poziţie biblică corectă. Pentru a putea judeca situaţia am la dispoziţie cuvântări stenografiate, o conferinţă la care am participat personal, adunări de vindecare la care am fost prezent, două convorbiri cu H. Zaiss care au decurs într-o atmosferă plăcută, frăţească, apoi consilierea spirituală din mai multe localităţi cu oameni a căror vindecarea prin Zaiss nu s-a menţinut. Apoi se adaugă şi materialul adunat de prieteni.

E/200. Un medic mi-a declarat: „Prin fratele Zaiss am primit îndemnul de a-l urma pe Hristos. „Un învăţător a spus şi el că a fost mişcat şi s-a convertit într-o adunare a lui Zaiss.

Aceste mărturisiri trebuiesc luate în serios şi arată cum Dumnezeu poate salva oameni şi din mişcări deviate. Aceasta se datorează harului Său nemăsurat care nu cunoaşte îngrădire. În consilierea spirituală, constat cu regret că aceşti oameni, care au primit o nouă direcţionare a vieţii în mişcarea lui Zaiss, sunt legaţi puternic de personalitatea lui. Cu greu admit să asculte şi pe alt lucrător al lui Dumnezeu. Nu suportă nici cea mai uşoară critică. În felul lor de a fi creştini există o anumită trăsătură fanatică. Învăţătorul, de care am vorbit mai sus, a recunoscut acest lucru prin harul lui Dumnezeu. Pentru a ieşi din această îngustime fanatică şi a intra în lărgimea biblică el s-a desprins de gruparea lui Zaiss.

În mişcarea lui Zaiss sunt elemente biblice şi nebiblice. Vestirea Evangheliei atinge pe mulţi dinafară care sunt departe de Dumnezeu şi care nu intră decât greu sau deloc în contact cu bisericile sau adunările creştine. Şi apoi nu-i rău că, pentru vindecarea omului în întregul său, mai scutură şi Biserica creştină. În mare măsură s-a uitat că termenul evanghelizethai = evanghelizarea din Noul Testament cuprinde în sine o dublă misiune, „de salvare şi vindecare”. Aceasta este o sarcină reală. Însă felul în care este ea reprezentată în mişcarea lui Zaiss nu poate fi socotit biblic. Câteva lucruri senzaţionale şi sugestive am putut observa chiar eu, aşa că exprimarea pastorului Heitmüller de „duh amestecat” se potriveşte în cazul de faţă. Dumnezeu însă nu îngăduie ca acţiunii divine să i se adauge foc străin. O, de-ar îngădui Hristos ca această mişcare să sfârşească pe o cale biblică!

9. Fenomene şi vindecări pseudocarismatice

Biblia vorbeşte clar despre o perioadă viitoare de mare rătăcire spirituală. Situaţia actuală a omenirii corespunde pe deplin acestei perioade. Rătăcirea şi autorătăcirea sunt emblematice pentru timpul nostru. Împotriva duhului, sufletului şi trupului nostru este îndreptată întreaga forţă a înşelăciunii (1 Tes. 5. 23 ).

Omul inteligent este indus în eroare în domeniul intelectual. El devine victima filozofiilor contemporane curente. În această rubrică se înscrie şi teologia neoraţionalistă. Ea neagă tot ceea ce nu este croit conform raţiunii umane.
Omul materialist se rătăceşte şi este ispitit în domeniul plăcerilor vieţii. Sex –acesta este cuvântul care îl farmecă..
Omul cucernic se rătăceşte în domeniul religios. Isus de fapt a prezis că vor apare hristoşi falşi care vor face semne şi minuni demonice şi vor duce astfel pe mulţi în rătăcire (Mat. 24. 4;11;24). Există astăzi grupări creştine care vin în întâmpinarea dorinţei sincere după noi binecuvântări prin aceea că vorbesc mult despre darurile Duhului Sfânt. Cu darurile Duhului Sfânt suntem de acord, absolut de acord, dar să fie cu adevărat daruri ale Duhului Sfânt. (1 Cor.12. 7-11) şi nu imitaţii psihice sau chiar demonice. Exaltarea psihicului nu înseamnă în mod necesar şi puterea şi darul Duhului Sfînt. Din păcate mişcarea carismatică care cuprinde astăzi întrega lume nu are caracterul unei treziri spirituale cu adevărat carismatice, ci dă impresia unei epidemii psihice ce se dezvoltă în subconştientul omului religios sau chiar credincios. Trebuie precizat că pe lîngă toate influenţele nebiblice, se pot găsi în această mişcare şi mulţi credincioşi sinceri, cărora din păcate le lipseşte darul deosebirii duhurilor, altfel ar părăsi această cale. În ce priveşte începuturile, adepţii acestei mişcări pot fi înţeleşi foarte bine. Comunităţile bisericeşti reci, cu activitatea lor tradiţionalistă lipsită de duh, nu pot mulţumi foamea spirituală a multor creştini. Dacă această foame şi această căutare ar fi rămas în limitele biblice, ar fi adus creştinătăţii multă binecuvîntare. Aşa însă, puhoiul carismatic s-a acumulat într-un mare cazan în care se amestecă forţe şi rătăciri religios sugestive, isterice, hipnotice şi oculte. Această avalanşă pseudocarismatică a devenit o ameninţare pentru întregul Pământ, inducând în eroare pe mulţi credincioşi sinceri. Pseudocarismaticii sunt elita, avangarda lui Satan ,care vrea să atace prin ei nucleul cel mai valoros al comunităţii lui Hristos. În această epocă haotică nu avem numai dreptul, ci şi datoria de a cerceta toate curentele în lumina Sfintei Scripturi.” Cercetaţi duhurile ca să vedeţi dacă sunt de la Dumnezeu ” (1. Ioan 4.1).

Dorinţa exagerată de minuni este periculoasă pentru viaţa de credinţă. Cine vrea să meargă doar pe culmi înalte, va sfârşi într-o zi în prăpastie. Diamantele au apărut în natură numai la presiuni şi temperaturi înalte. Creştinul are nevoie de presiunea zilelor monotone, de presiunea luptelor sufleteşti, de presiunea situaţiilor grele, căci altfel îşi pierde profunzimea.
Minunile nu sunt toate la fel. Ele pot să-şi aibă originea fie în înălţimi, fie în abis. Nu numai Duhul Sfânt, ci şi Satan poate face semne şi minuni. Puterea lui Satan şi a falsului profet de a face minuni sunt amintite în Mat.24:24; Marc.13:22; 2 Tes.2: 8-9; Apoc.13:13; Apoc.16:14. Moise făcea minuni pe baza puterii venite de sus, în timp ce vrăjitorii Egiptului aveau puterea primită de jos (Exod 7-8). Petru şi Ioan îşi primiseră puterea de sus, vrăjitorul Simon, Elima, vrăjitoarea din Endor şi prezicătoarea din Filipi erau alimentaţi de jos. Pentru a ne descurca în jungla minunilor demonice, trebuie să fim înarmaţi cu:

-naşterea din nou prin Duhul Sfânt;
-darul de a deosebi duhurile;
-o experienţă religioasă îndelungată;
-o bună pregătire ştiinţifică.

Se ştie însă că sunt destui creştini care chiar dacă n-au cine ştie ce pregătire ştiinţifică, au în schimb un simţ deosebit pentru deosebirea fenomenor biblice de cele nebiblice.

Fenomene pseudocarismatice.  Pentru această temă am la dispoziţie atâta material încât nu ar putea fi cuprins de un singur capitol. Trebuie să mă limitez la un singur punct şi anume: „Căderea pe spate” sau „odihna în duhul”, care poate fi întâlnită din ce în ce mai mult în activitatea mişcării carismatice. Acest fenomen neobişnuit, proces religios mediumnic, parţial spiritist, este considerat adeseori „botezul cu Duhul Sfânt”. Există o seamă de evanghelişti extremişti la a căror atingere cu mâna oamenii cad pe spate şi-şi pierd pentru câteva secunde cunoştinţa. Unii vorbesc şi în limbi străine sau produc sunete de neînţeles.

Căderea în transă la popoalere necreştine.  În călătoriile mele misionare am avut posibilitatea de a intra în legătură cu creştini de la China Inland Mision. Discutam câteodată cu misionarii despre răscoala boxeurilor din anul 1900. Aşa am aflat că tinerii organizatori ai acestor răsculaţi făceau, în perioada lor de antrenament, exerciţii de intrare în transă. Trebuiau să spună de câteva sute de ori fără pauză o formulă scurtă, asemănătoare cu cea tibetană –koan- sau cu exerciţiile de meditaţie transcendentală, până ce ”zeii” lor se îndurau de ei şi-i făceau să cadă pe spate, rămânând câteva minute în transă. Acest lucru trebuia să le provoace o încărcare psihică cu forţe sufleteşti şi fizice care să-i poată face puternici în luptă. Acest antrenament făcea ca ei să se umple cu duhuri rele, care apoi porunceau uciderea creştinilor. Era deci un botez cu duhuri.

În cartea „Moartea unui Guru“, fostul guru Rabindranath R. Maharaj a povestit despre experienţa sa de convertire de la hinduism la Hristos. Acolo el scrie : ”Împlinisem abia treisprezece ani şi deja împărtăşeam acel Shakti-Pat vestit între guru. Aceasta dovedea că investirea mea era reală. Shakti este un alt nume al lui Kali, sângeroasa soţie a lui Shiva. Ea este zeiţa mamă a forţei. Eram încântat de a fi un canal de comunicare al ei.” La sfârşitul cărţii se găseşte o explicaţie a denumirilor. Acolo despre Shakti-pat=lovitura cea uşoară, sunt scrise următoarele: ” Asta înseamnă atingerea de către guru cu mâna dreaptă a frunţii celui ce se roagă. Această atingere are puteri supranaturale. Shakti este un cuvânt sanscrit care înseamnă putere, forţă. Prin acţiunea Shakti-pat, gurul devine un canal de transmitere al puterii cosmice originare care stă la baza întregului univers. Această putere este întruchipată de Kali, soţia lui Shiva. Acţiunea supranaturală a lui Shakti prin atingerea unui guru poate să-l arunce la pământ pe cel ce se închină, sau el poate să vadă o lumină puternică şi să aibă o experienţă mistică cum ar fi iluminarea, sau alta, psihică”. Ceea ce se întâmplă cu Shakti-pat se aseamănă cu căderea pe spate a pseudocarismaticilor. Avem aici de a face de fapt cu un proces mediumnic şi cu o pătrundere a religiilor orientale păgâne în creştinism.

E/201. Rabi Maharaj este acum un vestitor al Evangheliei şi locuieşte în Elveţia. În 1983 am avut o întrevedere cu el, având ocazia unui schimb de păreri cu privire la botezul în duhul al carismaticilor. L-am întrebat pe Rabi -aşa e numit de prieteni- dacă vede o legătură între Shakti pat şi fenomenul ”Slain in the Spirit” (lovit în duhul ). El a răspuns afirmativ, spunând că niciodată nu s-a gândit să califice căderea pe spate drept o acţiune a Duhului Sfânt.

E/202. Cu ani în urmă, m-am împrietenit cu un şef tânăr al tribului Vogai din Australia de vest. El mi-a spus că tribul său are şase vraci care oricând pot intra în transă,vorbind în limbi şi hotărând anumite lucruri pentru trib. Când acest şef, numit Puwantjara, a devenit creştin şi a auzit pentru prima dată vorbirea în limbi la penticostali, a comparat-o imediat cu vorbirea în transă a vracilor.
Toate popoarele păgâne cunosc fenomenul intrării în transă. În cărţile mele sunt sute de exemple. Starea de transă presupune o pasivitate totală în care pot năvăli cu uşurinţă duhurile rele. Dimpotrivă, drept condiţie preliminară pentru intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră, Biblia cere trezie şi veghere deplină.
Transă în mediul creştin.  Pentru această temă îmi stau mult mai multe exemple la dispoziţie decăt pot fi prezentate aici.

E/203. O experienţă personală a avut darul de a mă lămuri şi pe mine. În timpul unei discuţii purtate cu Kathryn Kuhlman în 1970 la Pittsburgh, ea a început deodată să se roage împreună cu mine. Cu această ocazie şi-a ţinut mâinile cam la 15 cm distanţă de capul meu. Imediat m-am rugat în inima mea: „Doamne Isuse, dacă această femeie îşi are puterea de la Tine binecuvântează-ne pe amândoi, dar dacă nu, atunci apără-mă Te rog, căci nu vreau să ajung sub influenţe străine.” În timp ce Kathryn se ruga, în spatele meu s-au postat două persoane din comunitate ca să mă prindă. Eu însă n-am simţit nimic, am rămas ca o stâncă fără să-mi pierd nici o clipă cunoştinţa.
De atunci am stat atent cu ochii larg deschişi şi urechile ciulite să prind tot ce se petrecea în cadrul acestei uriaşe demonstraţii de vindecare. Cine vrea să se informeze despre asta găseşte mai multe amănunte în „ABC-ul ocult”.

E/204. Un profesor de teologie care se îndoia în legătură cu fenomenul ”căderii pe spate” s-a dus la Pittsburgh, la Kathryn Kuhlman. El şi-a exprimat îndoiala asupra acestei ”slain in the Lord”. Discuţia avea loc în biroul doamnei Kuhlman. Înainte de a pleca o rugă: ”Nu vreţi să vă rugaţi scurt cu mine?” Domna Kuhlmann a făcut un pas spre profesor şi i-a pus mâinile pe umeri. Încă înainte de începe ea să se roage, profesorul a început să se clatine şi a căzut jos.

E/205. Într-o adunare de vindecare ţinută de Kathryn Kuhlman, în Pittsburg, era un om care voia să fie vindecat şi s-a apropiat de ea. Înainte de a ajunge la o anumită distanţă, a început să se clatine, iar în preajma predicatoarei a căzut cu totul pe spate. Doamna Kuhlmann numeşte acest fenomen „going under the power” – „pătrunderea în câmpul de forţe”. Această problemă a forţei are o mare importanţă pentru toţi adepţii „căderii pe spate”.

E/206. O femeie s-a dus la predicatorul Kenneth Hagins vrând să fie vindecată. Când vindecătorul s-a rugat, nu s-a întâmplat nimic. Atunci Hagins i-a spus: „Am în jurul meu un câmp de forţă, dar sunteţi prea departe de mine. Veniţi mai aproape !” Bolnava s-a apropiat, i s-au pus mâinile, a căzut pe spate şi s-a vindecat.
În primăvara anului 1974, a avut loc, în Ierusalim, un congres aşa-zis carismatic cu tema „Duhul Sfânt”. Kathryn Kuhlman şi Corrie ten Boom au fost prezente. La câteva luni după aceea am primit o scrisoare de la din Ierusalim, de la o lucrătoare a misiunii finlandeze:

E/207.
17. 09. 1974, Ierusalim  Iubite frate K.Koch,
vă scriu tocmai dumneavoastră pentru că nu cunosc pe nimeni altul care mi-ar putea răspunde la anumite întrebări pe care mi le pun. Am citit cartea Kathrynei Kuhlman, „Dumnezeu poate să o facă din nou!”. M-a impresionat. Când, în 1974, Kuhlman a venit în Ierusalim, m-am dus cu mare entuziasm la adunările ei. La început am fost fericită. Apoi însă m-a cuprins îndoiala şi am început să mă întreb:

1) Cum poate ea stabili de la distanţă că un om este vindecat ?
2) Ce putere stă în spatele acestor vindecări ?
3) De ce oamenii cad pe spate când se roagă cu mâinile peste ei ?

M-am dus şi la o a doua adunare de vindecare şi m-am rugat tot timpul. În acelaşi timp am observat atentă tot ce se întâmpla. După adunarea de vindecare, Katryn părăsea platforma şi mergea printre rânduri. Deodată am simţit o tensiune interioară şi m-am temut că s-ar putea să mă atingă. Am închis ochii, am ridicat mâinile şi m-am rugat Domnului Dumnezeu să-mi ajute. Katryn a trecut şi pe lângă locul în care stăteam eu. Pentru o clipă mi-a prins braţul drept cu putere. Nu s-a întâmplat nimic. După o vreme am simţit în mine o putere asemănătoare electricităţii ca intensitate şi credeam că va trebui să mor. Mâinile mele erau că paralizate şi nu le-am putut lăsa jos prea repede. De atunci îmi vine greu să cred că puterea ei este de la Dumnezeu. Am citit şi cealaltă carte a doamnei Kuhlman, „Cred în minuni !”, care pare să fie interesantă. Nu pot şti însă de ce persoana ei face o cu totul altă impresie decât cărţile. Nu mă descurc în nedumeririle mele, care continuă să mă tulbure spiritual. Dacă mă puteţi înţelege şi dacă îmi puteţi răspunde cu toate că aveţi atâtea lucrări de făcut, v-aş fi foarte recunoscătoare.
A dumneavoastră…….
Nu numai misionara finlandeză a avut asemenea experienţe. Şi eu şi alţii am văzut diferenţa dintre carte şi persoană. Deseori s-a întâmplat ca oameni care se roagă fără încetare să perceapă o atmosferă nebiblică.

E/208. În faţa mea se află acum un lung raport despre activitatea Kathrynei Kuhlman în Vancouver şi Seattle. Din lipsă de spaţiu îl pot reda doar în mică parte. Observatorul scria: Kathryn Kuhlman se consideră un ”instrument al Domnului”. În realitate este un medium al Domnului acestei lumi. Un om nu poate primi naşterea din nou prin Duhul Sfânt doar pentru că vine cineva, îl apucă de faţă şi-i spune câteva cuvinte. Eu sunt de acord cu darurile Duhului Sfânt, cu carismata. Însă ceea ce pune ea pe tapet nu-s daruri divine, ci darurile duhurilor ce sălăşluiesc în văzduh. Duhurile se servesc de ea. Ea însăşi este dusă în rătăcire şi, la rându-i, rătăceşte pe alţii. Este un medium al lui Satan.”

E/209. Pe aceeaşi linie se află şi scrisoarea unui profesor de teologie de la Universitatea din Tübingen. Acest creştin născut din nou, prieten bun cu mine, mi-a scris: „Kathryn Kuhlmann este spiritistă!” Fără îndoială că noi doi n-am da astfel de sentinţe severe fără o cercetare atentă. Trebuie să vorbim de bine o persoană şi să gândim pozitiv despre ea până când ne este demonstrat că face rău. De asemenea, nu vreau să nu amintesc de uimitoare experienţe cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt de care au avut parte unii creştini smeriţi. Cunosc multe asemenea cazuri în biografiile multor oameni ai lui Dumnezeu. Pentru aceste lucruri spun plin de recunoştinţă: „da!” Spun însă „nu!” apariţiilor psihice paralele şi serviciilor de tip surogat ale duşmanului originar.

E/210. Părintele dominican Mac Nutt, relata în cartea sa „Însărcinat pentru vindecare” despre starea de transă ca un leşin. Când Mac Nutt se roagă cu bolnavii pentru vindecare interioară şi exterioară, ei cad pe spate. Unii sunt fără cunoştinţă iar alţii sunt conştienţi, dar paralizaţi. Atunci când părintele se roagă cu un bolnav care şade pe scaun, acesta este paralizat pe scaun şi nu se poate ridica. Această stare, numită de pater „odihnă în Duhul”, durează de la câteva secunde la şase ore. Această posibilitate de a aduce pe alţii în starea de „odihnă în duhul” a căpătat-o Mac Nut de abia atunci când a căzut şi el pe spate, la predica unui predicator.

Avem iarăşi un fenomen de transmitere al forţei de medium. Cine a fost cuprins de această forţă mediumnică o poate transmite şi altora. Prin practică regulată se pot forma mediumi religioşi-spiritualişti care predică în adunările creştine şi au şi posibilitatea de a aduce în transă alţi participanţi. Din punct de vedere al istoriei religiilor căderea pe spate nu este decât spiritism travestit religios. Este contrafacerea satanică opusă umplerii cu Duhul Sfânt. Forţele medimnice sunt doar opusul diabolic pentru darurile Duhului Sfânt. Această concluzie este îndreptăţită, deoarece forţele mediumnice pot fi limitate şi stăpânite de rugăciune.

Într-o călătorie în Africa de Sud am auzit de la un frate credincios următoarea relatare:

E/211. Kenneth Hagin, care se socoteşte singur profet, a spus în public la o adunare în Pretoria cum că duhul său ar fi fost răpit şi dus înaintea tronului lui Dumnezeu. Isus s-ar fi ridicat şi ar fi spus: „Iau, iată, un cărbune de pe altar şi-ţi ating mâinile. Aşa vei putea vindeca oameni. Apoi vei putea transmite şi altora darul tău de vindecare. În afară de asta vei putea împărţi cu aceste mâini daruri ale Duhului Sfânt !” După ce a povestit aceasta: Hagins a strigat mulţimii: „Cine vrea să aibă mâini vindecătoare să se ridice!” Mulţi s-au ridicat. El şi-a înălţat mâna dreaptă, a purtat-o peste mulţime şi a zis: „Prin aceasta căpătaţi darul dorit!” Majoritatea au căzut pe spate, dar nu toţi. Cei ce cădeau pe spate puteau apoi să provoace şi altora căderea pe spate şi să vindece.

Ceea ce s-a întâmplat la adunarea lui Hagins nu este o experienţă de natură biblică. Hagins descrie răpirea înaintea altarului lui Dumnezeu. Aceasta se aseamănă cu excursia spiritistă a sufletului afară din corp. Împărţirea „darului” de vindecare nu este decât o practică mediumnică şi o mascaradă demonică. Apostolul Pavel spune în 1Corinteni 12:14 cu privire la darurile Duhului Sfânt: „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.” Deci Duhul este cel care împarte daruri, şi nu voia sau mâna lui Hagins.

Despre problema parapsihologică şi mediumnică a mâinilor „fierbinţi” am tratat şi în alte cărţi.

E/212. Amintesc aici de un descântător cu mâini ”fierbinţi” din Schleswig-Holstein care vindeca boli. El era şi prezbiter al unei comunităţi luteran

E/213. Amintesc şi de Chief-Datu din Filipine, care putea fierbe ouă cu mâinile goale. Când a devenit creştin nu a mai avut mâinile fierbinţi. El a recunoscut că avusese parte de un dar demonic.

Iată, deci, grozava orbire a multor creştini: faptul că forţe mediumnice, oculte, sunt luate drept daruri ale Duhului Sfânt.. S-a observat că la întoarcerea la Dumnezeu, adică la convertire, nu dispare întotdeauna imediat mediumnitatea. Există mulţi creştini care sunt mediumi fără să ştie. Aceasta ia câteodată forme cucernice neobişnuite. Căderea pe spate fără cunoştinţă este un astfel de exemplu de mediumnitate
Capitolul exaltare nu trebuie să se sfârşească niciodată fără a ne bate cu pumnul în piept şi a ne căi. Este mare nevoie de asta în bisericile şi-n adunările noastre creştine pentru că deseori nu există adevărata putere a Duhului Sfânt.. De multe ori mişcările extremiste iau naştere datorită carenţelor Bisericii Creştine. O acţiune cu efect contra mişcărilor exaltat religioase ar fi o mişcare de pocăinţă în mijlocul creştinilor şi de rugăciune ca Dumnezeu să dăruie o adevărată trezire. De asemenea, comunitatea lui Hristos trebuie să se pregătească mai intens pentru întâmpinarea Domnului care vine şi care va pune odată capăt acestor grozave disensiuni şi rătăciri ale Bisericii sale.

10. Semne şi minuni demonice

Valul mişcărilor de vindecare se extinde tot mai mult. Trăim într-o perioadă a istoriei omenirii în care, cu toată demitologizarea, iau tot mai tare avânt forţele incontrolabile şi puterile demonice. Senzaţiile tari se perindă una după alta. Din Syracuza, s-a comunicat că un chip de lemn plânge cu lacrimi vindecătoare.

E/214. Când am fost în Sicilia am văzut Madonna plângătoare şi vindecătoare. La fiecare trei luni, din statuia de lemn curg lacrimi. În aceste zile se vindecă circa 50 de oameni. Până acum se crede că s-au vindecat cam 600 în total.
În America se povesteşte despre un conducător de sectă, Father Divine, care susţine că el este Dumnezeu şi că fiul său e Isus Hristos. Ambii ar deţine puterea de a vindeca şi omorî de la distanţă.

E/215. Un evanghelist din altă ţară, care mi-a fost musafir, a spus că mama sa ar fi fost omorâtă de acest om, care foloseşte magia neagră.

Din Orientul Apropiat, ne-a parvenit vestea că prinţul Abdul, rudă cu fostul rege Faruk, face minuni nemaipomenite. El ar face să coboare foc din cer şi ar fi iniţiator în minunile noutestamentale ale Domnului Isus. Ar avea puterea care a avut-o şi Hristos de a vindeca bolnavi şi de a învia morţi.

Din sudul Franţei, Georges de Montfavet se dă şi el drept Hristos revenit pe pământ. Câteva sute de minuni i-ar îndreptăţi afirmaţia.

Semne curioase s-au arătat şi în anturajul predicatorului R.Paulaseer Lawrie. Acesta predică în anii `50 în diferite biserici din America. El vindeca bolnavi şi îndrăciţi şi mulţi s-au convertit. Când Lawrie a vizitat o adunare a lui William Branham, acesta a „profeţit” despre el: „Fiul meu, te trimit ca pe un om deosebit. Mulţi oameni vor veni prin tine la picioarele lui Isus ! Du-te în India ! Marile semne şi minuni te vor urma ! Aşa vorbeşte Domnul !” În iulie 1960, Lawrie s-a dus în India. El a vindecat de lepră, cancer, paralizii şi din mii de posedaţi a alungat demonii. Sute de mii de oameni au fost cuprinşi de „focul trezirii”.

În 1969, pe când Lawrie predica în Tuscon, în comunitatea lui Branham, a tunat din senin şi un fascicul de lumină a atins locul unde stătea el. După aceea oriunde mergea era însoţit de tunet şi de fulger. Dacă era pe drum avea alături un vârtej de praf înalt de 200 m. Norii negri îl urmau oriunde şi cădea din ei ploaie în locul în care se oprea până pleca de acolo. Şi în Roma, Grecia, în Tel-Aviv şi Madras norul era deasupra lui Lawrie. Fenomene asemănătoare au continuat: Un nor la colţul locuinţei sale, fulgere fără tunet, tunet fără nor, o lumină mare peste capul lui Lawrie la o adunare… În 1971, a iniţiat un Ashram care s-a umplut repede. Mulţi care nici nu ştiau de el aveau viziuni cu „Isus” având chipul lui Lawrie. De aceea i se adresează cu „fiul omului”, iar el se numeşte pe sine „Dumnezeul perlelor”. Ashranul a primit numele de „noul Ierusalim”, iar împărăţia de o mie de ani trebuia să înceapă în 1977. Când nici o proorocie nu s-a împlinit, secta s-a împrăştiat.

Sute de mii de oameni au pătruns prin aceşti prooroci mincinoşi în raza de acţiune a Diavolului, şi valul acesta de răpitori nu se destramă. Oamenii umblă astăzi clătinându-se de la o noutate exaltantă la alta. Un şir întreg de făcători de minuni, de vindecători, de salvatori se perindă înaintea noastră. Oare cine îşi va mai păstra judecata limpede ?

III. DEOSEBIREA DUHURILOR

Am făcut câte o mică escală prin diferitele mişcări de vindecare actuale, începănd cu vindecările prin magie neagră şi sfârşind cu cele de la graniţa creştinismului. Ce putem spune deci în legătură cu ceea ce stă scris în Iacov, 5:14? Are vreo legătură cu perioada actuală? Da. Mişcările de vindecare la care ne-am referit constituie un semnal biblic în acest sens.

1) Trăim într-o vreme în care „taina fărădelegii a şi început să lucreze” (2.Tesaloniceni 2:7). Domnul Isus a spus de la început că vor apărea Hristoşi mincinoşi care vor face semne şi minuni, ducând astfel în rătăcire pe mulţi (Marcu 13:22). Efectul acestei induceri în eroare este înspăimântător, deoarece mulţi creştini nu-şi dau seama de pericolele legate de metodele oculte de vindecare ale falşilor profeţi. Dimpotrivă, ei se lasă atraşi de aparenţa religioasă a acestei activităţi şi ajung astfel a se implica în activităţile oculte, sau a apela la metodele de vindecare oculte.

2) În al doilea rând, aceste mişcări de vindecare dovedesc eşecul comunităţii creştine în a împlini nevoile spirituale ale zilei. La rădăcina problemelor omenirii stă faptul că oamenii pun interesele lor materiale mai presus de cele spirituale. Din păcate, Biserica a urmat lumea în această privinţă şi nu a fost gata a rămâne într-o completă dependenţă de promisiunile lui Dumnezeu. De aceea, consilierea oferită de majoritatea creştinilor nu este aşa cum ar trebui să fie, deşi Cuvântul lui Dumnezeu oferă încă ajutor real celor ce sunt pregătiţi a se baza pe promisiunile sale.

3) Epistola lui Iacov face afirmaţii hotărâte despre vindecare. Ea trebuie să fie în legătură corectă cu mărturisirea şi iertarea păcatelor. În contextul noutestamental, vindecarea este nedespărţită de iertare. Ordinea trebuie să fie întotdeauna următoarea: întîi iertarea, care este vindecarea omului dinăuntru, şi abia apoi urmează şi vindecarea fizică. Cel mai bine vedem acest lucru în întâmplarea cu paraliticul din Luca 5:20. Atunci când cele două procese sunt izolate sau relaţia dintre ele nu este cea corectă, apare devierea. În vindecarea magică motto-ul este: „Să ajute, nu contează în ce fel!” În cadrul Sfintei Scripturi se dă importanţă vindecării interioare; cea trupească poate urma, dar nu este obligatorie. Câteodată Domnul permite suferinţa ucenicului Său ca şcoală a credinţei, a răbdării şi ca proces de maturizare şi pregătire pentru veşnicie. Pentru clarificare va fi prezentată o vindecare care respectă ordinea biblică.

E/216. O tânără femeie suferea de o inflamare a gâtului cuplată cu o tumoare de dimensiunea unui ou. Tratamentul medicului internist şi al neurologului n-a dus la vindecare. A venit la consiliere şi a mărturisit că în lipsa soţului ei a săvârşit păcate grave. În credinţa ei sinceră s-a simţit iertată şi împăcată cu Dumnezeu. După câteva săptămâni soţul ei s-a întors din prizonierat. Fără a fi constrânsă ea a mărturisit soţului totul. Bărbatul a iertat-o. Trei zile după aceea infecţia şi tumoarea au dispărut. Vindecării sufletului i-a urmat vindecarea trupului.

Această ordine era pentru Isus şi ucenicii Săi o regulă de bază a Împărăţiei lui Dumnezeu, care a început odată cu El. De aceea toţi cei ce au experimentat prin Hristos o înviere spirituală şi sunt în părtăşie cu El pot acţiona conform Iacov 5:14;etc.; Marcu 16:17: „Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: …Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” Faptul că magia are efecte negative nu trebuie să răpească sau să întunece adevărurile Scripturii referitoare la vindecarea şi sănătatea fizică. Acolo unde păcatul activităţilor întunecate ale magiei a devenit puternic, harul lui Hristos a devenit şi mai puternic.

La sfârşit cele două feluri de vindecări vor fi puse încă o dată faţă în faţă. Biblia ştie despre existenţa ajutorului oferit de demoni. Să ne gândim numai la vrăjitorii egipteni, la magii canaaniţi sau la Simon vrăjitorul. Ajutorul magic sau spiritist poate aduce într-adevăr o anumită uşurare în plan fizic, dar aceasta este o formă de scurtcircuit, pentru că sufletul persoanei este în acest proces complet ignorat. În Scriptură sufletul primează în mod evident asupra trupului, relaţia omului cu Dumnezeu este mult mai importantă decât starea sa fizică. În magie întrebarea este:”Ce anume poate ajuta?”, în timp ce în Noul Testament întrebarea este mai degrabă: ”Cine poate ajuta?” Vrăjitorul va spune: ”Ajută.” Creştinul va spune:”EL ajută.” Dincolo de ”Ce” şi ”Ajută” al magiei se află lumea întunecată a forţelor şi puterilor incontrolabile. În spatele acestora se ascunde însuşi Satan. Dincolo de ”Cine” şi ”El vindecă” al credinţei creştine se află Hristos, Cuvântul cel Viu. ”Domnul îl va însănătoşi”, confirmă Iacov cu bucurie şi credinţă recunoscătoare. Isus este acelaşi ieri, azi şi în veci. Iar noi îi suntem datori. Îi datorăm vieţile şi recunoştinţa noastră pentru tot ceea ce El a făcut priul Său pentru noi.

EXEMPLE DE VINDECĂRI ŞI ELIBERĂRI

 

I. REDUTELE BEZNEI

Era în anul 1938. În Odenwald, în Hessen, (Germania) ţineam o evanghelizare; cu această ocazie am avut o experienţă de consiliere spirituală pe care n-o voi uita niciodată. Un tânăr de 20 de ani a venit la mine foarte apăsat spiritual şi mi s-a confesat. Experienţele sale se potriveau tiparului clasic ocult, şi de aceea i-am spus că ori el, ori cineva din familia sa fusese implicat în practici oculte. A recunoscut imediat. Dar ceea ce mi-a povestit după aceea a fost atât de îngrozitor încât mi-a rămas adânc întipărit în memorie. Dacă voi relata povestea sa, nu însemnă că lezez secretul spovedaniei. Tânărul însuşi m-a rugat să spun peste tot cele trăite de el, pentru a avertiza oamenii asupra periculozităţii ocultismului.

Să începem, deci. Încă din copilărie suferise de melancolie, gânduri de sinucidere şi depresii de tot felul. Noaptea era speriat de anumite ciocănituri, a căror origine nu şi-o putea explica. Îl speriau şi nişte siluete ciudate care fie fâlfâiau în aer, fie se furişau pe lângă el. Psihiatrul poate pune aceste experienţe pe seama unui dezechilibru al vieţii psihice sau a unui sistem nervos labil al persoanei în cauză, fără însă a putea evidenţia cauza acestor tulburări. Oricum, atunci când cineva va urmări istoria acestei familii, lucrurile vor începe să capete înţeles.

Străbunica tânărului fusese descântătoare. Cu metodele ei neobişnuite, ea vindeca animale şi oameni. În afară de aceasta ea frecventa un cerc spiritist, care se ocupa de comunicarea cu duhurile morţilor. Implicarea acestei femei în fenomenele oculte au dus la tragicul dezastru din familia sa.

Fiul şi fiica au continuat practica mamei. Amândoi au folosit Cartea 6-7 a lui Moise. Au folosit şi radiestezia, pendulând cheia peste cartea de cântări bisericeşti. Practicau şi ghicitul în cărţi. Ambii au avut parte de un sfârşit îngrozitor. Femeia vedea umblând stafii prin camera ei şi avea senzaţia că duhurile rele încearcă să-i astupe nasul şi gura. A suferit aşa ani de-a rândul şi a ajuns la spitalul de boli psihice; însă pentru că nu era nebună, a fost trimisă acasă după o jumătate de an. Fratele ei a murit în chinuri. Înainte de moarte a rugat pe membrii familiei să ardă toate cărţile oculte. A cerut să i se aducă Biblia, dar n-a putut pricepe nimic din ea. A plecat întru cele veşnice cu mari dureri şi răspândind un miros pestilenţial.

Nici cu nepoţii situaţia nu a fost mai bună. O nepoată avea accese de furie din cauza cărora îşi spărgea mobila din casă. Câteodată se culca în mijlocul străzii ţipând cât o ţinea gura. A continuat aşa până a fost dusă la spitalul de boli psihice. Altă nepoată auzea noaptea ciocănituri. Avea o aşa de mare suferinţă sufletească încât într-o zi n-a mai suportat şi s-a aruncat de pe o stâncă înaltă de 40 metri împreună cu copii ei de 5 şi respectiv 8 ani… Alt nepot era medium la şedinţele spiritiste. Suferea de mania persecuţiei, care l-a condus în final şi pe el la ospiciu.

În rândul strănepoţilor a fost o fată care a continut tradiţia descântatului şi a ghicitului în cărţi. A murit devreme. Surorile ei susţineau că ar umbla prin casă ca stafie (poltergeist), provocând zgomote şi ciocănituri. Fratele ei era tocmai tânărul care povestea. El mi-a mărturisit că a suferit aşa de mult de pe urma acelor apariţii, încât acum avertizează pe oricine să nu intre în contact cu lucruri oculte; considera că zdruncinul sufletesc care n-a încetat în familia lui timp de patru generaţii se datora numai magiei practicate de strămoşi. Putem vedea şi prin intermediul acestui exmplu pedeapsa păcatului menţionată în a doua poruncă din Decalog:… „care va pedepsi păcatul părinţilor în copii pană la al treilea şi al patrulea neam”. Cazul nu este singular. În lucrarea de misiune am putut cunoaşte multe asemenea istorii de familii. Este apăsător faptul că în psihiatrie şi în consilierea spirituală această putere demonică a ocultismului este recunoscută prea puţin şi i se dă o importanţă atăt de minoră. Faptul că asemenea lucruri sunt bagatelizate sau socotite înşelătorie este urmarea raţionalismului atât de răspândit. Dacă vrem să ajutăm sufletelor unor astfel de oameni prinşi cu totul în robia Celui Rău, trebuie să luăm în serios influenţele satanice din viaţa lor. Omul este prins în focul luptei dintre Hristos şi Satan. Când oamenii gândesc la Satan doar ca la o sperietoare, o figură cu coarne şi coadă, fac o teribilă greşeală, permiţându-i acestuia să-i ademenească, să-i prindă în capacană şi să-i tragă în adânc, fără a fi în nici un fel împiedicat. Cel mai periculos domeniu de rătăcire satanică este ocultismul, pentru că aici oamenii participă conştient la lucrările Diavolului, chiar dacă el se ascunde sub masca unor ceremonii religioase.

Slavă Domnului că nu puterile demonice au de spus ultimul cuvânt cu privire la soarta acestui pământ ! Isus Hristos, Domnul, a venit tocmai că să surpe fortăreţele întunericului (1Ioan 3:8). Ernst Modershon, bătrânul şi înţeleptul evanghelist, obişnuia să spună că ”noi avem un Duşman puternic, însă şi un Prieten Atotputernic”. Dreapta lui Dumnezeu rămâne biruitoare chiar şi pentru oamenii care datorită legăturilor cu ocultismul au ajuns într-o directă dependenţă demonică. Această realitate o putem vedea şi în viaţa tânărului de care am amintit. Hristos l-a făcut liber şi fericit. Lanţurile şi legăturile s-au sfărâmat sub Mâna Atotputernică a Marelui Biruitor de pe Golgota. Isus este şi va rămâne învingător în vecii vecilor.

II. ”PENTRU ACEASTA S-A ARĂTAT FIUL LUI DUMNEZEU, CA SĂ NIMICEASCĂ LUCRĂRILE
DIAVOLULUI”, 1 Ioan 3:8

Situaţiile cele mai deosebite şi dificile de păstorire a sufletelor sunt cele care necesită tratarea cazurilor de ocultism. Prin aceasta se înţelege consilierea celor bolnavi sufleteşte, care practică magia, vrăjitoria sau altele asemenea lor. În primii 15 ani ai activităţii mele de evanghelist, am intrat în contact cu 570 de cazuri de ocultism. În cartea ”Seelsorge und Okkultismus” am făcut analiza a 120 dintre ele. Pentru orientare să redăm aici un caz.

O femeie sănătoasă din punct de vedere fizic şi mental a început să aibă în timpul nopţii un număr din ce în ce mai mare de experienţe ciudate. Avea impresia că este bătută, cu toate că nu putea observa pe nimeni în cameră. Dimineaţa avea pe corp urme de lovituri, verzi şi albastre. Acest lucru se repeta o dată sau de două ori pe săptămână. Nu-şi putea explica aceste fenomene. La început s-a sfiit să vorbească despre acestea, temându-se că nu va fi crezută. Până la urmă necazul a obligat-o să-şi dezvăluie situaţia preotului local. Acesta nu a putut să o ajute, nepricepându-se la asemenea cazuri. A consultat şi un alt preot, dar soluţia tot nu a putut fi găsită. Femeia nu dădea deloc impresia că ar fi o persoană bolnavă psihic. Era absolut normală în viaţa de toate zilele.

Într-o zi a vizitat-o un prieten de.al meu care avea cunoştinţe despre efectele ocultismului. El i-a pus femeii diferite întrebări. Deoarece a ajuns la concluzia că nu avea de-a face cu o boală mintală, a început a cerceta dacă în spatele acestui caz nu se afla vreo cauză ocultă. După o discuţie amănunţită, au ieşit la iveală următoarele. Când a fost domnişoară, femeia a fost curtată de un bărbat care voia neapărat să o ia în căsătorie. Deoarece înfocatul peţitor făcea impresia unui om întunecat, fata l-a refuzat. După aceea bărbatul a ameninţat că o va chinui. În perioada următoare fata nu s-a mai gândit la ameninţare. Netemându-se, n-a dat importanţă acestor vorbe. De-abia când au început problemele nocturne şi urmele de lovituri puteau fi văzute de toţi oamenii, şi-a adus aminte de acea întâmplare. Totuşi ea nu putea însă să credă că există o legătură între cele două evenimente.

Înainte de a afla urmarea acestei istorisiri, aş vrea să relatez pe scurt felul cum mă raportez eu însumi la astfel de cazuri. Primul lucru pe care îl fac este să văd dacă există vreo cauză medicală sau psihologică în spatele acestor experienţe. Dacă aşa stau lucrurile, trimit pacientul la un psihiatru creştin. De multe ori şi cazuri misterioase se pot explica datorită descoperirilor recente ale psihologiei. În diagnosticarea unor asemenea situaţii se recomandă o deosebită atenţie. O diagnosticare greşită are repercursiuni dezastruase. Pe de altă parte, dacă suntem siguri că nu avem de-a face cu un caz medical (adică un caz în care pot fi detectate cauze ”obişnuite”), ne putem întoarce la cunoştinţele despre parapsihologie şi ocultism pentru a vedea dacă nu există vreo legătură cu acestea. În acest domeniu au rămas multe lucruri nedescifrate de doctorii, psihologii şi teologii noştri, care se bazează numai pe cunoştinţele acumulate în universitate. Şi din păcate practicile oculte se pot întâlni la populaţie într-o proporţie impresionantă.
Să ne întoarcem iarăşi la cazul nostru. Prietenul meu a început să mijlocească cu putere la Dumnezeu pentru femeia chinuită. El i-a arătat că trebuie să se predea cu totul lui Hristos dacă vrea să fie eliberată. Numai în Hristos există o eliberare totală. După începerea luptei în rugăciune s-a întâmplat ceva straniu. Acel om care a ameninţat că o va chinui, s-a spânzurat. Din acel moment femeia a fost liberă, acele atacuri nemairevenind asupra ei.

Acest caz aparţine controversatului domeniu al sugestiei mentale, care nu poate fi eludat spunând pur şi simplu despre el că este un nonsens. Schopenhauer afirmase cândva: ”Există şi scepticismul ignoranţei”. Aici se potriveşte şi ceea ce a spus Shakespeare: ”Există lucruri între cer şi pământ pe care înţelepciunea acumulată în şcoli nici nu le poate visa”. Domeniul sugestiei mentale de la distanţă a fost cercetat cu exactitate de către o seamă de medici. Indic numai pe Dr.med.Dusert, Dr.med. Janet şi Dr.med.Gilbert, care puteau să-şi influenţeze pacienţii până la distanţa de 10 km. Sugestia mentală apare deseori în legătură cu Cartea 6,7 a lui Moise şi cunosc destule cazuri despre acest domeniu pentru a fi asigurat că nu e vorba doar de o superstiţie populară.

Chiar dacă în cazul nostru problema opresiunii nocturne s-ar fi putut socoti un simptom de isterie, vindecarea instantanee şi definitivă este în orice caz un fenomen extraordinar. Orice medic ştie cât de greu se vindecă asemenea boli. Aici însă, după cum stăteau lucrurile, nu era vorba de o asemenea boală, ci era o influenţare magică. Pentru creştin este clar că omul este înconjurat de forţe ale răului. Hristos nici n-ar fi trebuit să vină pe pământ dacă ideea de demoni ar fi fost numai o fantasmă a unei perioade întunecate a istoriei.

Puterea întunericului e o realitate, dar o realitate biruită de Hristos. Fiul lui Dumnezeu a venit ca să nimicească lucrările Diavolului. De aceea există nădejdea de a putea fi eliberat pentru oricine se află sub stăpânire ocultă. Noi avem un duşman puternic, însă avem şi un prieten Atotputernic, pe Isus Hristos.

III. BOLNAV PSIHIC INCURABIL

Un frate în credinţă mi-a relatat istoria strămoşilor săi şi a propriei sale familii. Străbunicii lui practicau magia. Ca urmare a acestei activităţi oculte, bunicilor le-au apărut puteri mediumnice. Bunica suferea de depresii şi avea o natură egoistă şi uşor iritabilă. Starea ei sufletească s-a înrăutăţit până a ajuns la crize de demenţă. A trebuit să fie legată şi dusă astfel la o clinică de neurologie. În a treia generaţie, deci la părinţii persoanei în cauză, s-au arătat deasemeni perturbări psihice cum ar fi depresie, idei fixe şi boli ale organelor interne de origine nevrotică. În momenul când tatăl a venit la credinţa în Hristos a fost eliberat de toate ideile fixe şi de toate complicaţiile psihice. Din a patra generaţie a acestei familii făcea parte cel ce mi-a relatat cazul. În tinereţe a suferit de depresii, însă prin Hristos a fost pe deplin eliberat de acestea. Despre cazul fiului său se va relata aici pe larg.

Acest tânăr a fost în copilărie, după cum spune tatăl, un copil normal. La 18 ani a apărut, ca şi la ascendenţii săi, o depresie urmată de alienare mintală. La început s-au arătat depresii cuplate cu o stare de fobie. Această perioadă a fost schimbată cu alta, când se forţa să stea ore întregi pe genunchi şi să se roage. Apoi a avut crize de furie, devenind agresiv faţă de părinţii săi. După această fază de furie, fugea afară, rătăcind zile întregi prin pădure până când cădea undeva istovit. De obicei, muncitorii forestieri îl aduceau pe nefericit acasă. De la serviciu bineânţeles a fost dat afară din cauza comportamentului său straniu. Într-o altă fază au apărut simptome schizofrenice. Auzea ciocănituri în pereţi, vedea apariţii luminoase şi auzea glasuri care îl îndemnau să-şi sfideze părinţii. În această situaţie, părinţii s-au văzut nevoiţi să-şi ducă fiul la un psihiatru. Acest medic a pus următorul diagnostic:”Schizofrenic incurabil în ultimul grad. Recomandăm internarea într-un spital de boli psihice.”

Tatăl s-a opus acestei internări. Cu câţiva credincioşi a format un mic grup de rugăciune pentru bolnav. Apoi şi-a dus fiul la o casă de odihnă creştină, care era condusă de un cunoscut om al credinţei. Bolnavul a continuat rătăcirile sale în mijlocul naturii. Permanent a trebuit să fie supravegheat de către o persoană. Conducătorul instituţiei stătea în fiecare zi un timp împreună cu bolnavul. Îi citea câteva versete din Biblie şi se ruga cu el. Acest ajutor spiritual a avut la început un rezultat negativ. Bolnavul era chinuit de stări de nebunie cu aspect mistic. El îngenunchia pe străzi lângă o bancă şi se ruga ore în şir. Acest spectacol se repeta deseori. Conducătorul instituţiei a format şi el un grup de rugăciune care a mijlocit pentru bolnav. După câteva săptămâni a apărut o ameliorare vizibilă. La sfârşitul celei de-a şasea săptămâni, în timpul unei şedinţe de consiliere, mintea sa a devenit absolut limpede. Acţiunile impulsive anormale au dispărut cu totul. După o perioadă de observare de 14 zile, conducătorul instituţiei l-a putut trimite acasă vindecat. Tânărul şi-a putut relua serviciul. Astăzi e constructor şef într-o mare întreprindere şi se dovedeşte a fi un creştin adevărat. De 18 ani, nu s-au mai arătat semne ale bolii. Schizofrenia avansată, socotită de medic nevindecabilă, a fost vindecată de Hristos.

În această istorie de familie ies la lumină două lucruri. Primul este acela că, întrucât magia a fost practicată de ascendenţi, urmaşii, pe parcursul a patru generaţii, au suferit de boli depresive şi alienări mintale. Al doilea lucru este faptul că la trei generaţii dereglările psihice au dispărut datorită întoarcerii persoanelor în cauză la Hristos. Acolo unde medicina eşuează, Hristos poate să ajute. La Dumnezeu nu există cazuri lipsite de speranţă. Prin credinţă, în viaţa ucenicilor lui Isus, se dezvoltă puteri creatoare şi înnoitoare. Un doctor care a avut mulţi pacienţi creştini, a spus odată:”La aceste cazuri trebuie să fii foarte atent cu diagnosticul. Dacă azi se află pe patul de moarte, mâine te pot întâmpina sănătoşi şi veseli la uşă. Credinţa lor are puteri aşa de neaşteptate încât de multe ori dau peste cap toate conceptele medicale. Nu mai pricep nimic!”

IV. NU-ŢI ADUCE AMINTE DE PĂCATELE TINEREŢII MELE

Un tânăr elveţian, care urmează de câtiva ani cu credincioşie pe Hristos, mi-a povestit cum L-a găsit pe Dumnezeu. El a scris:”Pe când aveam 15 ani, am fost descântat, deoarece pe mâna dreaptă eram plin de negi. În regiunea noastră era un obicei vechi ca la orice boală să nu te adresezi medicului, ci să te duci la un vraci. Într-adevăr metoda a dat rezultate imediate. Am scăpat de negi, dar am intrat pe de altă parte sub influenţa Celui Rău şi sub legătură vrăjitorească. Au apărut situaţii cu care m-am luptat ani de zile. Am început să citesc romane pornografice.
Cărţile”bune” mi se păreau prea plictisitoare. Filmele cu subiect erotic m-au atras în sfera lor de influenţă. Nici o avertizare nu a putut să mă schimbe. În acest domeniu am devenit cu adevărat posedat. Permanent eram excitat sexual. Faţă de orice era divin aveam repulsie. Duhul meu era otrăvit de toate relele posibile. Senzualitatea îmi fusese stârnită şi devenise incontrolabilă. Eram atât de înlănţuit de poftele mele, că nu mai puteam să scap de anumite obiceiuri. Recădeam mereu. Datorită înfrângerilor repetate, simţeam iritare şi dezgust. În această perioadă eram o mare povară pentru părinţii mei şi îmi era imposibil să mă concentrez la slujbă.

Ani de zile am suferit fiind prizonerul pasiunii mele. Aceasta a născut în mine dorul după o viaţă curată. Într-o zi am fost invitat la o întâlnire a bărbaţilor din biserică. Un preot a vorbit tocmai despre lucrurile care-mi produceau atâtea probleme. El a indicat o cale pentru eliberare şi a îndemnat la o hotărâre pentru Hristos. În acea seară am fost foarte impresionat, dar nu am îndrăznit să cer ajutor spiritual. O falsă pudoare mă reţinea de la o mărturisire deschisă a problemelor mele. Am crezut în final că prin căsătorie aş putea să scap de toate problemele.

M-am căsătorit cu o femeie care avea trei copii. În loc de o rezolvare a problemelor, ele s-au încurcat tot mai tare. Am căzut tot mai jos. Nu mai puteam suferi nimic şi pe nimeni. Cum aveau să se sfârşească toate astea? Dumnezeu ştia însă o cale.

Soţia mea s-a îmbolnăvit. Şi eu am ajuns deasemenea pe patul de boală. O boală de nervi, care nu putea fi diagnosticată de medici, m-a adus în pragul disperării. O teamă grozavă a pus stăpânire pe mine la gândul că n-o să mă mai vindec. Aceasta a fost perioada când am început să mă rog cu mare stăruinţă. Mereu şi mereu strigam la Dumnezeu pentru iertare şi eliberare. În final mi-a devenit clar că nu voi scăpa niciodată prin puterile mele. Toată neputinţa mi s-a revelat. În acel moment am primit de la un prieten o broşură ce-mi arăta calea de întoarcere. Disperarea ajunsese de nesuportat şi cartea a sosit la momentul oportun. Am simţit că Dumnezeu este totuşi un mai bun psiholog decât medicii şi preoţii noştri. El cunoaşte timpul potrivit, el ştie cum să dea ajutor. I-am mărturisit acestui prieten tot ce era rău în viaţa mea. A fost momentul schimbării vieţii mele. O mare bucurie a apărut în viaţa mea. Bucurie pentru eliberarea de toate păcatele. Bucurie pentru libertatea primită în dar. „Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi!” Rugăciunea psalmistului: „Nu-ţi aduce aminte de păcatele tinereţii mele !” a fost ascultată şi în cazul meu, fiind iertat şi eliberat. În perioada dinaintea convertirii mele (la 14 ani) am învăţat versetul:
„În Isus avem mântuirea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţia harului Său.” Aveam acest verset în memorie, dar încă nu făcuse parte din propria mea experienţă. Acum însă, prin lucrarea Duhului Sfânt mi-am însuşit această siguranţă în aşa măsură încât, chiar dacă toată omenirea ar încerca să-mi dovedească contrariul, tot nu mi-ar putea-o răpi. În toţi anii aceia de îngrozitoare suferinţă interioară n-aş fi putut gândi că e posibil să mai fiu vreodată un om fericit. Acum însă, prin îndurarea lui Dumnezeu, pot confirma cu propria-mi experienţă promisiunea Domnului nostru:” Am venit să le dau viaţa şi să aibă această viaţă din belşug !”

V. ISUS ELIBEREAZĂ

„Cu ani în urmă făceam şi eu parte din categoria oamenilor care la orice tulburare a sănătăţii erau duşi de familie la vindecători, magnetopaţi, mesmerieni, medici naturişti etc. Se părea că aceşti bărbaţi stăpâneau toate metodele naturiste de vindecare, practicându-le după reţete străvechi îndelung testate. Pe lângă asta, aceşti vindecători populari mai foloseau şi mijloace metafizice, biologice sau de influenţare la distanţă. Cu cât denumirea metodei era mai stilată, cu atât mai mult puteau să-şi transforme arta lor întunecată în bani. De fapt în aproape toate cazurile era vorba de practicarea magiei. Foloseau mai ales descântul „das Brauchen”. Ceea ce le era comun şi le mai este şi azi era mascarea metodelor lor periculoase sub o formă creştină.Toţi jucau rolul omului cumsecade şi doreau să fie socotiţi personalităţi creştine. Unii chiar aveau această reputaţie. Cei care sunt iniţiaţi în activităţi că acestea, cum sunt eu, ştiu că, de fapt, aproape toţi se alimentau din lumea întunericului. Puterile şi „darurile” lor nu le aveau nici de la Dumnezeu, nici din domeniul forţelor neutre ale naturii (aşa cum doreau ei să-i facă să credă pe naivi), ci le aveau de la demoni. Am avut destul timp pentru a cerceta şi recunoaşte aceste realităţi.

Chiar tatăl meu a practicat această metodă de vindecare timp de 30 de ani. Asupra oamenilor şi animalelor folosea formulele sale de descântec, având un mare succes. Din toate părţile veneau oameni pentru ajutor, lăsându-se trataţi de el. Deseori era suficientă o scrisoare sau era de ajuns o convorbire telefonică a bolnavului cu tatăl meu. Printr-o acţiune la distanţă bolnavul era vindecat. Această formă de vindecare prin telefon se mai foloseşte şi astăzi în sute de cazuri. În acest caz nu e vorba de o simplă acţiune sugestivă sau hipnotică la distanţă ci de intrarea în acţiune a unor forţe demonice. Urmările îngrozitoare ale acestei practici de descântător a tatălui meu au devenit mai târziu foarte clare familiei. Încontinuu era ceartă şi o atmosferă încărcată în casa noastră. Toate acestea nu m-au putut împiedica însă să învăţ şi eu după moartea sa aceste metode. M-au atras lucrurile necunoscute şi speranţa că voi dispune de forţe pe care nu le are oricare om. Voiam să stăpânesc arta de a avea putere asupra oamenilor şi animalelor. În mod normal lucru acesta nu se învaţă uşor. Fiind însă predispus mediumnic datorită moştenirii ce o aveam de la tatăl meu, primele încercări în propria familie au avut succes. Încurajat, am continuat activitatea de vindecător între rude şi în cercul de prieteni. Şi faptul că descântecul meu funcţiona într-adevăr, m-a umplut de mândrie. Ca şi tatăl meu şi de altfel ca toate rudele, n-am scăpat nici eu de urmări. Pe neaşteptate o prăbuşire a sistemului nervos m-a pus la pământ. Am fost aşa de slăbit şi fără putere încât a trebuit să renunţ la serviciu. Săptămâni întregi am stat în casă fără să fac nimic, ajungând în cele din urmă la spital.

Acesta a fost momentul în care Dumnezeu mi-a vorbit. În linişte, am putut medita asupra căilor mele de până atunci. De mare ajutor mi-a fost faptul că un vizitator al regiunii noastre, aflat în concediu, a intrat în vorbă cu mine. Am descoperit că el ştia multe despre practicile descântului, aşa că am avut multe de discutat. Acest domn m-a avertizat asupra metodelor mele de vindecare şi asupra urmărilor lor. Mi-a pus unele întrebări referitoare la relaţiile de familie. A trebuit să recunosc că în cazul nostru se arătaseră toate semnele tipice pentru efectele ce le avea descântatul asupra celor ce-l practică. Nici la părinţi, nici în propria mea familie nu era pace. Feţele întunecate, cearta, exploziile de furie erau ceva obişnuit. Cu toate acestea, n-am recunoscut pe faţă că are dreptate. Ca să mă apăr i-am argumentat că prin descânt vreau să ajut oamenilor şi că fac totul prin credinţa în Dumnezeu. Atunci străinul mi-a explicat:
„Prin folosirea Sfântului nume a lui Dumnezeu dumneavoastră comiteţi blasfemie, căci prin această luare a Sa în deşert îl transformaţi în sluga dumneavoastră. Pentru că faceţi acest lucru, Satana vă ajută şi vă înşeală. El se bucură cînd numele lui Dumnezeu este luat în deşert. Şi pe deasupra luaţi asupra dumneavoastră păcatele pacienţilor dumneavoastră. Familia vă va fi nenorocită din cauza acestor descâtece.”
La început am respins aceste argumente pentru că nu credeam în ele, dar ciudat a fost că avertizarea m-a urmărit mereu după aceea. Am aflat mai târziu că străinul acela se ruga pentru mine. O mare luptă se producea acum în mine. Soţia mea a fost prinsă şi ea în această luptă dintre lumină şi întuneric. În cele din urmă am fost gata să renunţ la magie. Totuşi lucrul acesta era mai uşor de spus decât de făcut. Voiam să mă eliberez, dar puterile care stăteau în spatele magiei nu voiau să mă lase liber. Atunci mi-am dat seama că nu eu dispun asupra acestor puteri ci că ele stăpânesc asupra mea. Din momentul în care am recunoscut că sunt prizonier, lupta mea a devenit mai puternică şi mai precisă. Soţia mi-a fost o preţioasă aliată. Împreună am cerut ajutor de la Domnul, am început să citim Biblia şi să ne rugăm împreună cu copiii noştri. Totuşi niciodată n-am fi reuşit singuri. O operaţie grea pe care am făcut-o a constituit şi ea o experienţă hotărâtoare. Datorită atâtor încercări, inima mea a fost foarte afectată. La spital chirurgul a trebuit să aştepte 24 de zile până să îndrăznească intervenţia chirurgicală. Operaţia a reuşit. M-am însănătoşit repede şi am fost dăruit din nou familiei. Această întâmplare m-a umplut de recunoştinţă. Cucerisem încă o redută în lupta mea contra întunericului. În orice caz, n-am fost complet liber. Citind Biblia am ajuns într-o zi la istorisirea din Faptele Apostolilor 19:19:
„Mulţi din cei care făcuseră vrăji şi-au adus cărţile şi le-au ars în faţa tuturor.”
O lumină s-a aprins în mine. Literatura mea ocultă şi alte cărţi trebuiau să fie scoase din casă. Le-am adunat pe toate şi, în timp ce mă rugam, le-am băgat în foc. Toate comorile bine păstrate, formulele de acţiune rapidă, toate reţetele importante au ajuns acolo unde le era locul. Aceşti idoli casnici, aceste nuclee de putere magică au fost detronate şi date afară. Iarăşi s-a câştigat o eliberare şi o uşurare cu ajutorul lui Dumnezeu. Lupta însă nu s-a sfârşit. Magia trage de obicei după sine o lungă coadă de zmeu. Urmările se văd la toţi cei ce se ocupă cu magia neagră. Nici la mine n-a fost altfel. Viaţa mea era încă în umbra unor pasiuni ascunse: furia, înjurăturile, egoismul, jocul de cărţi, alcoolul, fumatul şi alte lucruri care nu se pot spune aici. Cu cât Hristos strălucea mai mult în viaţa mea, cu atât mai mult îmi era silă de toate aceste înrobiri. Soţia mea a parcurs şi ea în acelaşi timp o perioadă asemănătoare. Ani de zile a fost chinuită de depresie (apare de obicei la descântători sau la urmaşii lor). Prin prezenţa lui Hristos în vieţile noastre şi această ultimă bătălie a putut fi câştigată. Soţia mea a fost eliberată de depresiile ei, iar eu am fost eliberat de obiceiurile care mă ţineau anterior captiv. Bineânţeles, nu vreau să spun că orice stare depresivă este produsă datorită legăturilor cu domeniul ocult. Există asemenea stări sufleteşti care pot fi şi consecinţele unor boli. Impreună cu soţia am putut observa cum Hristos te eliberează din lanţurile oculte. Experienţă personală ne-a dovedit veridicitatea cuvântului din Luca 19:10: „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

Eliberarea a avut un efect deosebit în viaţa mea. M-am gândit că dacă Dumnezeu a putut ajuta trupeşte şi sufleteşte unui nemernic plin de păcate ca mine, atunci El poate şi vrea să-i ajute şi pe alţii în acelaşi mod. Ţelul meu a devenit de atunci acela de a fi un îndrumător oamenilor care activ sau pasiv au intrat în contact cu magia şi cu toate celelalte forme de vrăjitorie. Am organizat un serviciu de evanghelizare pe tema superstiţiilor. Multe din problemele consilierii spirituale dovedesc că, deşi este avertizat în fel şi chip în multe rânduri, omul modern este foarte prins în mrejele magiei. Cu toate acestea există peste tot speranţă. Adevărul acesta este verificat,”Unde s-a înmulţit păcatul, harul lui Dumnezeu este şi mai mare. Biruinţa finală aparţine Domnului Isus.” (Rom.5,20)  –

VI. ELIBERAT DE SUB STĂPÂNIREA ÎNTUNERICULUI

La o evanghelizare m-au impresionat în mod deosebit cele povestite de un fost beţiv, cu numele Jochen. Omul acesta era în tinereţe un bătăuş periculos şi un beţiv notoriu. 15 sticle de vin pe zi era raţia lui obişnuită. Puţine zile din an era treaz. Dacă nu avea ce bea, alerga încoace şi-ncolo ca un animal turbat. Cel mai mic motiv era suficient pentru o izbucnire mânioasă în timpul căreia putea face totul fărâme în jurul său. Patima aceasta era dublată de nestăpânirea de sine în ce priveşte fetele. Nu era nici una care să nu fie necăjită de insistenţele sale necuviincioase. Unele îşi permiteau să aibă legături cu el, căci în afara faptului că era beţiv era un bărbat sănătos şi puternic. O dependenţă trage după sine şi altele. Despre Cuvântul lui Dumnezeu nu voia să ştie nimic. Dumnezeu şi Diavolul erau pentru el aiureli. Asupra adevărurilor biblice revărsa tot felul de batjocuri. Înjurătura şi blasfemia în mijlocul tovarăşilor săi îi deveniseră a doua natură. Şi lucrul ăsta i-a fost într-o zi fatal.

În cârciumă un om a povestit despre magia neagră şi despre faptul că poţi intra în legătură cu demonii. S-au povestit tot felul de întâmplări sinistre din acest domeniu. Unii bărbaţi au râs socotindu-le superstiţii. Cel mai exagerat a fost băutorul nostru care se lăuda că va intra în contact cu Diavolul ca să termine odată cu el. Colegii de băutură l-au aprobat frenetic. S-a făcut un pariu pe 20 DM pe care el l-ar fi câştigat dacă ar fi avut curajul o să se posteze într-o noapte de vineri la ora12 într-o încrucişare de drumuri dinafara satului pentru a se întâlni cu Diavolul. Altă condiţie era să deseneze în jurul său un cerc şi să cheme numele lui Lucifer de trei ori. Formula de invocare i-a spus-o la cârciumă tovarăşul său. Omul a fost de acord. Băieţii l-au condus o bucată de drum după care l-au lăsat singur. A făcut totul cum i-a fost indicat. A trasat cercul şi a spus de trei ori formula de invocare. Încordat a aşteptat o reacţie. Nu s-a întâmplat nimic.

Triumfător s-a întors la tovarăşi câştigând cele 20 DM. S-a bucurat însă prea devreme. Când s-a dus să se culce în acea noapte, a văzut deodată pe peretele de dinapoia patului o figură îngrozitoare care se apropia de el. Zăcea ca paralizat, nu-şi putea mişca membrele. Arătarea înspăimântătoare s-a apropiat la 20 cm de el. Pe om l-a apucat o frică groaznică. Când figura s-a retras, a putut să strige. La zbierătul lui groaznic au alergat la el sora şi cumnatul care locuiau cu un etaj mai sus în aceeaşi clădire. Au ajuns până la uşa camerei, dar n-au putut intra. Au rămas ca vrăjiţi, pironiţi înaintea pragului. Această scenă cu apariţia figurii s-a repetat de multe ori, dar numai când nu era băut. Membrii familiei îi spuneau că nu pot să intre deoarece o forţă inexplicabilă îi reţine.

Pe omul nostru aceste fenomene l-au determinat să ia o hotărâre. S-a dus la medic să întrebe dacă aceste tulburări se datorează alcoolului. Voia să ştie dacă a ajuns în stadiul de delirium tremens (nebunia beţivilor) sau în cel al halucinaţiilor alcoolice. Medicul l-a consultat amănunţit şi a negat existenţa acestor două boli. I-a confirmat că este sănătos şi că are o inimă rezistentă. Când i-a povestit vedeniile sale cu figura diavolească medicul a căzut pe gânduri. Nu le-a socotit aiureli sau excitare nervoasă deoarece era creştin. El i-a spus: „Dacă v-aţi apucat de asemenea lucruri atunci ar fi momentul să vă predaţi lui Hristos altfel o să vă ia Satana cu adevărat.” Pentru că cei doi se cunoşteau din timpul serviciului militar medicul i-a spus: „Ca să înţelegi ce spun trebuie să faci la stânga-mprejur faţă de tot ce-ai făcut până acum, dacă nu vrei să ajungi la distrugere.” Ceea ce beţivul n-a vrut să accepte de la preoţi a acceptat de la medic. Aşa a început să-L caute cu seriozitate pe Hristos. Apariţiile figurii i-au provocat un asemenea şoc încât nici ziua, nici noaptea nu a mai avut linişte. Stătea pe genunchi şi striga la Dumnezeu să-l scape de beţie, de destrăbălare şi să-l scape din ghearele lui Satan. Dacă în beţie a fost radical şi în predarea vieţii lui Hristos a fost tot aşa. A trecut prin zile de adâncă pocăinţă şi disperare. A fost însă o disperare bună. Hristos s-a ocupat de el. I-a fost dăruită o eliberare deplină. De atunci figura aceea de diavol n-a mai apărut niciodată. Pentru el a fost o confirmare că aceste apariţii nu erau delirium tremens, ci urmarea invocării nocturne a lui Lucifer. Prin puterea lui Isus, viaţa beţivului a devenit alta. Alcoolul n-a mai avut loc în ea. Au trecut zece ani de atunci şi pentru cei din jurul său este o mărturie vie a eliberării prin Hristos. Participă activ în biserică şi la asociaţia împotriva alcoolului, „Crucea albastră” . La ultima alegere a prezbiterilor a fost ales în rândul lor. Păcatul îl adusese la marginea iadului, dar puterea lui Hristos l-a smuls din domeniul de influenţă al lui Satan. De atunci în inima lui se află cântarea de laudă a bisericii primare: „Mulţumiţi Tatălui care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui.” – Coloseni 1:12-13.

VII. ISUS ESTE BIRUITOR

Unul dintre prietenii mei elveţieni, mi-a povestit despre cazul cel mai dificil întâlnit de el pană atunci în activitatea de consilier spiritual. Era vorba despre consilierea şi îngrijirea cumnatei sale. Pentru a arunca o privire de ansamblu mai clară asupra acestui caz, îl vom prezenta într-un mod schematic.

Ea era bolnavă sufleteşte. De mulţi ani suferea de depresie, îndoială, dificultăţi legate de credinţă. Când intra în contact cu lucruri biblice precum Cuvântul lui Dumnezeu, biserica, imagini cu subiecte creştine, simţea o repulsie puternică. La încercarea ei de a discuta subiecte religioase o cuprindea imediat proasta dispoziţie şi furia. Psihologul ar spune că are un complex antireligios datorită unei solicitări excesive în acest domeni în copilărie. Dar nu putea fi vorba de suprasaturare religioasă, căci mama se ocupa cu lucruri religioase şi mai puţin decât fiica. În cazul fiicei era vorba de un fenomen des întâlnit la demonizaţi. Pe de o parte avea o puternică repulsie faţă de lucrurile dumnezeieşti iar pe de altă parte simţea nevoia să vină la Hristos. Iată aşadar dorinţe contradictorii. Psihiatrul ar spune schizofrenie. Trebuie menţionat în plus că în camera ei pacienta vedea stafii. Dacă ţipa de frică, era bătută de ele.
Fiind întrebată a recunoscut că a fost de mai multe ori la ghicitoare. Mama ei ghicea în cărţi. Şi încă ceva foarte important. Mama o promisese Diavolului încă de când era însărcinată cu ea şi semnase pentru asta. La început însă nu s-a văzut nimic.

O vreme s-a ocupat de ea un grup de la o comunitate penticostală. S-au rugat pentru ea şi şi-au pus mâinile peste ea. După aceea a fost mai rău că înainte. În urma aceastei experienţe neplăcute a plecat de la „sectanţi”, cum spunea ea. A urmat diferite tratamente pe la medicii neurologi. A fost temporar internată într-o clinică de boli nervoase. E revelator diagnosticul mereu repetat de medici, în care era precizat faptul că era sănătoasă din punct de vedere mental în ciuda faptului că suferea de tulburări psihice.

Începutul consilierii spirituale, făcut de prietenul meu a avut drept scop găsirea unei soluţii pentru femeia chinuită. A întrebat-o la început pe bolnavă dacă s-a făcut cumva vinovată de păcatul vrăjitoriei. Răspunsul a fost afirmativ. Încercarea de a-i arăta calea biblică de a ieşi din starea de decădere ocultă îi provoca tremurături însoţite de blesteme şi înjurături. Pe de altă parte bolnava părea că tânjeşte după iertare şi eliberare. Deoarece cu ocazia oricărei rugăciuni apăreau spasmele tipice, confesorul credea că este vorba de o influenţare demonică sau chiar de o posedare. Impresia aceasta era întărită de faptul că bolnava devenea de fiecare dată liniştită atunci când el poruncea acestor puteri în numele Domnului Isus. Într-una din zile, în urma unei şedinţe de exorcizare, femeia a putut crede că există eliberare prin Hristos şi iertare de păcat.

Prima fază a luptei – Şi-a atacat cumnatul cu un cuţit, decăzând în vechea ei stare, deşi cu o zi înainte învăţase să creadă în Hristos. În momentul în care bărbatul a poruncit puterii să înceteze, a apărut iar starea de calm. Atacatoarea s-a liniştit şi chiar s-a scuzat pentru purtarea ei. În aceeaşi zi a participat la o predică a cumnatului şi a luat parte la frângerea pâinii. Când trebuia să primească pâinea în faţă a început să tremure. Confesorul a observat şi în sinea să a poruncit puterilor întunericului să înceteze.. Ea a putut să ia liniştită pâinea. La primirea paharului s-a întâmplat la fel. Confesorul atent a făcut la fel că prima dată,obţinând acelaşi rezultat. Prin aceasta bolnava a fost întărită şi a plecat fericită acasă.

A doua fază a luptei – S-a produs o scurtcircuitare sufletească. După ce a stat opt zile la cumnatul-confesor a venit vremea să se întoarcă acasă la familia ei. Întoarcerea printre membrii familiei însemna o înrăutăţire a stării ei. În acea perioadă s-a nimerit a fi o prelegere a lui Billy Graham la Zürich.. Prietenul meu i-a trimis o invitaţie şi i-a promis că vine s-o ia cu maşina. Femeia l-a însoţit la stadion. În timpul predicii tremura din tot corpul. Cumnatul s-a rugat cu ea şi astfel s-a liniştit imediat. Câteva zile mai târziu criza a reapărut. Bolnava încercase să se sinucidă şi fusese dusă la spital. Medicii era de părere că bolnava trăieşte într-un mediu neprielnic. Confesorul era de altă părere, după ce studiase istoria familiei acestei femei şi observase puternica ei infestare cu ocultism. Nu exista nici un obicei magic care să nu fi fost practicat în acea familie.La spital, în ciuda administrării unor somnifere foarte puternice, bolnava nu putea dormi. După ce a fost externată, a fost dusă la un psihiatru. Acesta a recomandat să fie trimisă într-o clinică psihiatrică. Oare în felul acesta ajuţi un astfel de om ? A luat doze de insulină şi i s-au prescris cure de somn, dar n-au servit la nimic. Din îndelungata mea experienţă ştiu că asemenea pacienţi nu trebuie încredinţaţi psihiatrului, ci unui confesor care este în cunoştinţă de cauză. Alienaţii mintal şi cei cu depresii trebuie trataţi de medicul specialist. Cei aflaţi sub influenţa demonică nu au nevoie de medic, ci de confesor. În orice caz în aceste vremuri ducem lipsă de confesori care să ştie ce au de făcut şi care să poată asigura asistenţă spirituală unor astfel de persoane.
A treia fază a luptei – S-au repetat stările de agitaţie şi calm. În comunitatea confesorului urma să aibă loc o săptămână de evanghelizare, cumnata fiind şi ea invitată. Medicul de la clinică i-a dat voie să facă vizita. Pacienta a ascultat o singură predică după care a ieşit afară strigând: „Mă duc pe şine, am terminat-o cu viaţa !” Cumnatul a ajuns-o din urmă şi a luat-o în biroul său. Bolnava era tot mai era furioasă şi striga: „În noaptea asta se va întâmpla ceva. Ori mă distrug eu ori moare evanghelistul care a predicat !” Cumnantul i-a răspuns: „Nu va pieri nimeni. Isus este învingător!” şi s-a rugat cu ea. În final şi-a împreunat şi ea mâinile şi s-a rugat. A ieşit liniştită din cameră şi a avut o noapte calmă.

A patra fază a luptei – A apărut un moment prielnic pentru diagnosticarea cazului. În ziua următoare, o duminică, pacienta a luat parte le toate cele trei prelegeri fără a fi îndemnată să o facă. Seara l-a rugat pe evanghelist să aibă o discuţie cu ea. Străinul acela i-a ascultat mărturisirea şi a avut impresia ca şi fratele V., confesorul propriu-zis, că sunt la mijloc puteri demonice. El a întrebat-o: „V-aţi ocupat de vrăjitorie, magie, spiritism, ghicire şi altele de acest fel ?” I s-a răspuns afirmativ. Evanghelistul a poruncit puterilor rele să iasă din ea. Între timp fratele V. a mai aflat şi alte lucruri despre influenţa ocultă a mamei sale asupra ei. În timpul discuţiei dintre bolnavă şi evanghelist, aflându-se în aceeaşi cameră cu ei, el s-a rugat: „Doamne eliberează pe cumnata mea de păcatele şi împovărarea mamei ei.” În acel moment bolnava a avut o criză de furie şi s-a năpustit asupra confesorului. Deodată un glas străin a vorbit din ea astfel: „Asta este fiica mea şi trebuie să moară !” Fratele V. a înţeles imediat care este situaţia. El a răspuns: „Nu! Nu trebuie să moară, iar tu ca mamă trebuie s-o eliberezi !” Glasul a răspuns: „Fiica mea aparţine diavolului. Când era copil am semnat cu sânge că o voi da Satanei. „Fratele a poruncit: „Tu, duh al mamei pleacă ! Sângele Domnului Isus este de-ajuns pentru fiică. Ea este eliberată prin Hristos !” Glasul a zis iarăşi: „Dacă o eliberez pe fiica mea mi se tulbură mintea, duhul meu se întunecă, dacă cedez !” În perioada în care se dădea lupta, mama femeii mai trăia. Bărbatul a luat cuvântul şi a zis: „Chiar dacă duhul tău se tulbură, tu trebuie s-o eliberezi” După această dicuţie neobişnuită pacienta era complet extenuată. Putea însă să se roage liniştită. În această parte a luptei s-a arătat, la fel ca în Marcu 5 ,existenţa unei entităţi străine în bolnavă. Asemenea întâmplări sunt întâlnite în Biblie, în istoria Bisericii, în istoria misionară şi în situaţii din prezent. Am consemnat şi eu asemenea cazuri.
Faza a cincea a luptei – S-au făcut noi descoperiri şi s-au clarificat mai multe în ceea ce priveşte istoria bolii. În ziua următoare evanghelistul a îndemnat pe ascultători să se hotărască pentru Hristos. Bolnava s-a hotărât în inima ei: „Vreau să fiu şi eu printre cei ce-l urmează pe Domnul Isus!” Câteva zile la rând a fost plină de bucurie. După aceea a căzut iar. La micul dejun deodată n-a mai putut să mănânce şi a început să tremure. Faţa ei a căpătat o expresie îngrozitoare. Fiindu-i teamă, l-a chemat pe cumnat. Acesta a alergat şi s-a rugat cu ea. De data asta însă nu s-a liniştit. A spus că mai este o putere străină în ea. Vedea deseori o figură curioasă fără să ştie cine este. Fratele V. a poruncit atunci duhului rău să iasă din ea. În acel moment a început să vorbească din bolnavă un glas. Era alt duh care a declarat răspicat: „Nu plec ! Sunt de mult în ea!” Fratele l-a întrebat: „Cine eşti de fapt ?” I s-a răspuns: „Sunt o ţigancă bătrână.” Bolnava a luat iar un cuţit şi a sărit la cumnatul ei, dar el a apucat-o de mână şi s-a rugat. Femeia s-a liniştit, a lăsat cuţitul din mână şi a început să plângă. Era conştientă pe deplin.

Faza a şasea a luptei –
Punctul culminant al consilierii este plin de dramatism. A doua zi acel glas a vorbit iar prin bolnavă batjocoritor: „Tuturor vă e teamă. Şi ţie ţi-e teamă, doar tremuri.” Predicatorul i-a răspuns: „Ba nu ! Să ştii că nu mi-e teamă !” Din pacientă izbucni un râs batjocoritor: „Nu puteţi face nimic, suntem legiuni şi ne apărăm cu tărie. Nici medicii de la neuropsihiatrie n-au băgat de seamă că tocmai noi suntem în spatele bolii. Aunci soţia a spus: „Dacă sunteţi legiune atunci intraţi în porci !” „Nu !Nu !Noi vrem să rămânem în oameni !”, veni răspunsul, „şi o să intrăm în voi” „Nu puteţi, noi suntem ai lui Hristos” „Atunci intrăm în nevasta ta” „Nu puteţi şi ea este a lui Hristos” „Atunci intrăm în copii tăi, pe un fiu l-am şi îmbolnăvit”. Fiul Theo chiar fusese bolnav. „L-am fi îmbolnăvit şi mai tare dacă ne-ar fi fost permis.” „Asta nu se poate, toţi copii mei aparţin lui Isus !” „Atunci hai să intrăm în adunarea creştină. Ştim noi nişte suflete care nu veghează.” „Nici asta nu vă este permis. Hristos veghează asupra adunării sale” În acel moment bolnava a voit să fugă. Fratele a oprit-o şi a forţat-o să stea pe o canapea şi a poruncit duhurilor să iasă din ea. Atunci au început să se audă glasuri văitându-se: „Terminaţi odată cu rugăciunea !” „Nu! Nu vom înceta pană în momentul în care dispăreţi toţi, toţi !” Glasurile începură a întreba: „Ce foloase aveţi voi pentru un singur suflet ?” „Mântuitorului, acest suflet îi este mai preţios decât întreaga lume.” „Noi tot nu ieşim din femeie, căci acolo unde se va duce va fi o pildă vie pentru cei din jur şi o să ne răpească din suflete. Dar terminaţi odată cu rugăciunile astea ! Mai este cineva în casă, aici se mai roagă cineva. Fratele nu ştia că şi copii se adunaseră la rugăciune într-o altă cameră şi răspunse: „Da! Şi Mântuitorul se roagă pentru voi !” „Ba nu ! El nu se roagă pentru noi !, răspunseră glasuri agitate iar pacienta se uita plină de ură la o ilustraţie cu Domnul Isus. „Adevărat, nu se roagă pentru voi, ci pentru tine sărmană femeie! Prin Hristos poţi fi eliberată !” Glasurile au început a striga: „Noi nu mai putem rezista la rugăciunile voastre !” Lupta a durat trei ore şi la ea au luat parte pastorul V. susţinut de soţie şi de cei zece copii adunaţi la rugăciune.

După această luptă îndelungată fratele a mai poruncit încă o dată puterilor întunericului să plece. Deodată pacienta s-a liniştit, a început să plângă şi să se roage. După eliberare, a doua zi, femeia a avut nişte dureri îngrozitoare în tot corpul. În ultima zi de evanghelizare a depus mărturie oficial pentru Hristos. Durerile au dispărut. Duminică a mers fericită la adunare şi a luat parte la frângerea pâinii. În timp ce înainte avea impresia , când lua parte la frângerea pâinii, că puterile întunericului vor să o sugrume, acum a putut lua parte fără nici o stingherire sau tulburare. Hristos a fost cel care a câştigat lupta pentru acest biet suflet.”

VIII. PUTERE ASUPRA FORŢEI DUŞMANULUI

„Lucrez ca misionară în Lishui, provincia Chekiang, China. În activitatea mea am întâlnit un anume tip de persoană posedată care respectă acelaşi tipar în China, Japonia şi în India. Sunt misionari care relatează aceleaşi lucruri din Asia şi Africa. Unii predicatori spun că apare şi în Europa (vezi „Seelsorge und Okkultismus” pag.141). Este vorba despre experienţe sexuale extrem de ciudate, care nu pot fi explicate fiziologic. Câteva relatări vor explica despre ce e vorba..
În Lishui era o familie creştină care îmi era dragă, care locuia la poarta mică a oraşului (a se citi Lişve). Mama mi-a povestit cum a ajuns ea la Hristos. Locuia în orăşelul Tsingtien, la jumătatea distanţei dintre Lishui şi Wentschow. Tatăl era chinuit noaptea de un demon. Era posedarea des întâlnită în regiunea noastră, numită „Fan-yiao”. Victimele erau chinuite sexual în aşa măsură încât până la urmă erau distruse de tot. Chinezii cunosc acest tip de posedare, dar se ruşinează să o recunoască deschis. Bărbatul era ruinat şi nu mai putea să lucreze. Nevasta era tare îngrijorată pentru că ştia care este sfârşitul unei asemenea posedări. Era în mare necaz. Într-o noapte a visat ceva. O figură luminoasă i-a spus: „Du-te mâine devreme pe stradă şi întreabă de doi oameni pe nume Ren şi Li. Aceştia pot da ajutor bărbatului tău”. Femeia s-a dus când mijea de ziuă pe stradă şi întreba pe toţi trecătorii: „Vă numiţi Ren sau Li ?” Cei cărora li se adresa, văzând purtarea ei ciudată la acea oră o credeau nebună. În cele din urmă unul îi zise: „Ren sau Li zici ? Păi ei sunt cei doi bărbaţi din Wentschow care au predicat ieri seară aici. Tocmai s-au pornit să facă cale-ntoarsă, dar dacă fugi repede ai putea să-i ajungi din urmă.” Femeia a alergat după cei doi evanghelişti cât de repede au putut-o duce picioarele ei bolnave. Strigătele ei au fost auzite de cei doi. S-au oprit şi, la rugămintea ei, s-au întors din drum. Cei doi au propovăduit familiei vestea bună a biruinţei lui Hristos asupra puterilor Diavolului. Membrii întregii familii au primit mesajul credinţei în inimile lor. Imediat în noaptea următoare capul familiei n-a mai fost chinuit. De atunci înainte el şi soţia sa l-au urmat pe Hristos şi au ajuns la eliberarea deplină. Pentru a avea mai multe ocazii de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu s-au mutat la Lishui. Tatăl a prins puteri vizibil şi a lucrat pentru Hristos până la o vârstă înaintată şi după zeci de ani a murit în pace. Acest bătrân şi încercat ucenic al lui Isus a avut parte de puterea Lui eliberatoare. Forţele întunericului se sfârşesc la Golgota. Strigătul de biruinţă al lui Isus pe cruce, „S-a săvârşit !” pătrunde până în străfundul culcuşului demonilor. Oameni chinuiţi de o grea dependenţă devin liberi atunci când vin înaintea Biruitorului de pe Golgota.

IX. PE CINE-L FACE FIUL LUI DUMNEZEU LIBER, ESTE CU ADEVĂRAT LIBER

Într-o zi, un mesager a venit la misiunea noastră din Lishui cu rugămintea ca ,dacă este posibil, câteva dintre femeile creştine să facă o vizită negustorului de sare şi soţiei lui, ambii fiind membri comunităţii noastre creştine. Astfel, am pornit la drum împreună cu câteva creştine de nădejde: cu femeia care vindea Biblii, cu soţia evanghelistului cu soţia învăţătorului misiunii şi cu soţia farmacistului. În casa negustorului am găsit o femeie foarte slăbită, ce ne-a fost prezentată ca fiind cumnata sa. Cei ce au adus-o cu lectica făcuseră un drum de peste şase ore, pentru a găsi ajutor la Dumnezeul creştinilor.

Ca în multe asemenea cazuri, am descoperit că femeia era chinuită de un demon numit Fan-yiao, care fusese cauza multor nenorociri abătute peste localnici, aşa cum se vede şi din istorisirea anterioră. Femeia a căutat ajutor la mai mulţi zei, dar fără nici un rezultat. Acum, ea a cerut Dumnezeului creştinilor să-şi arate puterea. Soţia negustorului de sare s-a înfricoşat la acest gând, ştiind că Fan-yiao era un zeu de temut. Totuşi nu putea să-şi refuze sora şi să-i interzică prezenţa în casa ei.După ce femeia şi-a încheiat relatarea, am început cu toţii să cântam”Se-apropie Isus acum”.

Acest cântec este foarte îndrăgit printre creştini deoarece în el apare de multe ori numele lui Isus, iar ei ştiu că Diavolul fuge la auzirea acestui nume. Apoi am continuat să-i spunem femeii mesajul lui Isus. În ciuda faptului că nu a priceput multe din ce i-am spus, ea a înţeles cel puţin faptul că Isus ar putea să o ajute. De lucrul acesta s-a agăţat cu toată puterea. Ne-am rugat pentru ea şi am continuat s-o învăţăm cum să-l cheme pe domnul Isus în ajutor şi cum să se încreadă în El. M-am bucurat simţind credinţa copilărească a însoţitoarelor mele chineze. În ziua următoare am venit iarăşi şi ne-am bucurat să aflăm că petrecuse noaptea în pace. Am stabilit cu femeile creştine ca în fiecare zi două dintre ele să o viziteze, să se roage cu ea şi să o încurajeze. Am putut observa că noapte de noapte femeia putea dormi liniştită fără incident Dar asta nu a durat mult, ceva mai tîrziu cele două vizitatoare fiind întâmpinate de strigătele:”

M-a găsit iarăşi!M-a găsit iarăşi!” Ea le-a spus că demonul a venit sub forma unei pisici negre şi ar fi chinuit-o. O soră a întrebat-o imediat:”Ai luat iarăşi legătura cu zeităţile ?” La început ea a refuzat să răspundă, dar în final a recunoscut că soţul ei o vizitase şi fiind foarte fericit de vindecarea ei, la plecare i-a spus:” Ştii doar că i-am promis zeului un porc gras dacă te face sănătoasă! Acum vreau să mă duc şi să împlinesc această juruinţă. Doar nu poţi fi sigură că Dumnezeul creştinilor te-a ajutat.” Femeia a fost de acord. În noaptea următoare ea a fost iarăşi în ghearele vrăjmaşului. Creştinele noastre au sfătuit-o să trimită imediat pe cineva să-i spună soţului ei ca nu cumva să jertfească ceva idolului, toată cinstea aparţinând numai Domnului Isus. Acest sfat a fost respectat imediat.

După această experienţă, femeia, fiind foarte speriată, ne-a rugat să-i permitem să vină la centrul nostru misionar. Nu aveam însă nici un spaţiu la dispoziţie. Atunci femeia care răspândea Biblii s-a oferit să o ia în camera ei şi să doarmă cu ea în pat. În paturile mari ale chinezilor dorm deseori patru persone la un loc. Astfel femeia a stat acolo trei săptămîni şi a auzit zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind eliberată total, voia să se întoarcă acasă în noiembrie. La plecare ea a spus:”Dacă totul va fi bine voi veni de Crăciun şi voi serba cu voi.” La începutul zilelor de sărbătoare o aşteptam să se reântoarcă. Fiindcă nu a sosit în prima zi de Crăciun, una dintre creştine s-a oferit să pornească a doua zi în lunga călătorie spre ”păgână”, pentru a vedea ce se întâmplă. Dar asta nu a fost necesar deoarece chiar în aceiaşi zi ”păgâna” noastră a sosit. În toate săptămânile din urmă ea rămăsese total eliberată, şi numai datorită unei mari inundaţii ea nu putuse să ajungă în prima zi de Crăciun. Ne îngrijorasem degeaba. Femeia îl lăuda plină de mulţumire pe Dumnezeu. Într-o regiune cu totul păgână, ea era acum singura creştină. Ani de zile am putut constata cu ocazia vizitelor noastre că ea I-a rămas credincioasă lui Hristos.În final am pierdut contactul cu ea, regiunea devenind nesigură datorită războiului ruso-japonez.

X. VOR SCOATE DRACI ÎN NUMELE MEU

Într-unul din centrele noastre misionare aveam un bun evanghelist chinez, care avea mare putere în rugăciune. În împrejurimile acelui centru misionar existau relativ multe cazuri de posedare demonică . Era uimitor cu câtă cunoştinţă şi siguranţă ştiau chinezii să facă deosebire între o persoană care era posedată şi una care era bolnavă psihic. În această privinţă sînt superiori multor psihiatri europeni, pentru care există cel mult cazuri grele de isterie, dar nu există posedare demonică.

Deci, dacă evanghelistul nostru avea impresia că e vorba de o posedare demonică, îşi chema grupul de rugăciune. Ei se rugau şi posteau uneori câteva zile, până când Domnul dăruia celui posedat ajutor şi eliberare. Pentru o femeie demonizată care locuia lângă sala de adunare, aceşti credinioşi au stăruit în rugăciune şi post timp de 52 de seri, până ce femeia a fost eliberată.Următorul caz arată cât de grea este lupta pentru sufletul unei persoane .
În apropierea staţiunii misionare locuia o familie în care, de-a lungul generaţiilor, cel puţin unul din membrii a fost posedat de Fan-yiao. Dacă respectivul posedat murea, atunci Fan-yiao trecea la alt membru al familiei. Din cauza acestei probleme familia era apăsată de teamă. Pe când mă aflam în acea regiune tocmai murise tatăl, chinuit de mari suferinţe. Acum demonul pusese stăpânire pe o mătuşă vârstnică. Era de presupus că bătrâna nu avea să reziste mult. În familie nu mai erau decât mama şi o singură fiică. Aşteptau cu groază ziua când Fan-yiao avea să pună stăpânire şi pe ele. Pe când eram împreună cu lucrătorii mei vestind cuvântul în acea regiune, cele două femei au venit şi au ascultat şi ele. Au primit evanghelia cu bucurie şi sau deprins să se încreadă în Hristos. Încă nu se ajunsese la o deplină predare a vieţilor lor.În acest timp mătuşa cea în vîrstă a murit. Fica a asistat la ceremonia de înmormântare oficiată de preotul zeităţii respective. În timpul ceremoniei ea a fost luată în posesiune de Fan-yiao. Îngrozită, mama a adus-o imediat în sala unde era vestit Isus şi i-a rugat pe creştini s-o ajute. S-a adunat cercul de rugăcine pentru fată şi astfel ea a devenit liberă din prima seară.

Ceva mai târziu fata s-a căsătorit cu un tânăr păgân. A trebuit să facă acest pas deoarece după obiceiul chinez îi era promisă cu mulţi ani înainte. După nuntă, socrii păgâni i-au interzis tinerei femei să meargă la adunările creştine. I-au luat Biblia şi cartea de cântări şi leau ars. Din acest moment Fan-yiao a avut iarăşi putere asupra ei . Glasuri străine se auzeau din ea şi era incapabilă să facă vreo treabă. Socrii ei au fost foarte speriaţi şi l-au rugat pe evanghelist să vină şi să se roage pentru noră. Evanghelistul a pornit la drum cu grupul său de rugăciune. Acea familie păgână a promis că o va lăsa pe tânăra femeie să-şi urmeze credinţa ei. Aveau de gând să procure iarăşi o Biblie şi o carte de cântări. Grupul de rugăcine s-a retras pentru a se putea ruga în linişte. Şi iată, tânăra femeie a devenit liberă chiar din acea seară. Imediat a putut să se scoale şi să se apuce de treabă. Teama şi disperarea au dispărut. Era nespus de fericită de ajutorul rapid. A sosit duminica, tânăra creştină vrând să se ducă la slujba religioasă. Atunci socrilor păgâni le-a părut rău de promisiunea făcută. Au ars din nou Biblia şi cartea de cântări şi n-au lăsat femeia să meargă să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. În aceeaşi zi Fan-yiao a pus iar stăpânire pe ea. În timpul nopţii tânăra a fost foarte chinuită aşa că a doua zi nu mai era bună de nici o treabă. Păgânii au băgat acum de seamă că nu e de glumit cu acest Isus al creştinilor. Datorită schimbărilor permanente ei au putut observa că demonii intră imediat în joc dacă te desprinzi de Isus. În frica lor socrii au pus să fie dusă într-o lectică la casa de rugăciune a lui Isus. Grupul de rugăciune s-a adunat iarăşi pentru femeia chinuită, postind şi rugându-se timp de trei seri. Însă de data asta Fan-yiao nu mai voia să plece. Atunci evanghelistul a simţit că trebuie să acţioneze. S-a apropiat de femeia posedată şi a poruncit duhurilor necurate în numele lui Isus să o părăsească. Pentru asta el a întrebuinţat în limba chineză expresiile:”Timpul vostru s-a terminat. Acum trebuie să o părăsiţi în numele lui Isus!” Atunci deodată, din tânăra femeie s-a auzit un glas de bărbat:”Cine mai poate să suporte atâta rugăciune?Asta e insuportabil!” Din acel moment femeia a fost eliberată. De-acum cu aprobarea socrilor, putea să-şi vadă de credinţa ei. Fan-yiao nu s-a mai reântors. Ea a fost complet vindecată. Aceste două exemple ne arată că omul nu e supus numai bolilor mentale şi emoţionale, ci şi influenţelor demonice ce transced toate barierele geografice şi rasiale. Cazuri similare pot fi observate în întreaga lume şi în Noul Testament deasemenea.

Deoarece posedarea demonică este o realitate biblică, psihiatrul obişnuit , nefiind creştin, nu va putea înţelege aceste lucruri. Un om care nu gîndeşte decât tridimensional, nu va putea înţelege niciodată sfera divină şi cea demonică. Deasupra imaginii despre demonic, străluceşte realitatea biruinţei Domnului Isus asupra puterilor întunericului. Şi cine s-a dăruit acestui Isus este părtaş la aceeaşi biruinţă. Însuşi Isus a spus:”În numele Meu vor scoate draci.”(Marcu 16:17).

O misionară lucra în mijlocul unui trib din Noua Guinee invadat de magie. Mulţi vrăjitori îi ţineau pe membrii tribului sub influenţa lor. Misiunea creştină făcea paşi neînsemnaţi în privinţa evanghelizării. Misionara simţea deseori apropiindu-se de ea o teribilă forţă malefică. I-a rugat pe toţi prietenii ei creştini din ţara de origine să se roage cu tărie pentru ca vraja ce stăpânea acea regiune să poată fi ruptă. Sora nu numai că simţea o nemaipomenită luptă a duhurilor rele în jurul ei, dar era ameninţată în mod ciudat de animale sălbatice. De fiecare dată când voia să viziteze un anumit sat în care se afla un vrăjitor vestit, îi ieşeau în cale şerpi care o obligau să se întoarcă. Ea lua aceste întîmplări cu animale drept coincidenţe, până ce într-o zi a priceput mai bine cum stau lucrurile.

Mergînd într-o călătorie misionară, pe drumul de întoarcere a trecut şi prin acel sat. Fără a bănui ceva a intrat într-o colibă cu scopul de a vesti evanghelia. În timp ce vorbea cu o femeie, a simţit că peste ea îşi revarsă puterea o forţă sinistră. Avea impresia că cineva vrea să o ucidă pe la spate. S-a întors şi a observat că un bărbat care se afla în colţul încăperii o fixează cu privirea. S-a speriat s-a simţit ca hipnotizată de această privire şi în clipa aceea a ştiut că puterea malefică provine de la acel om. A încercat să se roage în gând. Nu-i reuşea însă prea bine sub ameninţarea acelei puteri. În final n-a mai găsit altă soluţie decât să provoace demonul în numele Domnului Isus. Atunci s-a întâmplat ceva nemaipomenit. Omul cu privirea fixă s-a prăbuşit la pământ şi a început să se târască spre misionară. Cînd ea a ieşit din colibă el tot se mai târa scâncind şi gemând în urma ei. Această întâmplare aminteşte de istorisirea despre zeul filistean Dagon (1 Sam 5:3) care zăcea dimineaţa în faţa chivotului lui Dumnezeu. După aceasta, misionara a aflat că fără să bănuiască, nimerise în casa marelui vrăjitor. Băştinaşii ştiau despre puterea acelui om de a-şi aduce sub ascultare animale sălbatice, folosind-le apoi în scopuri malefice.

XI. PUTEREA SÂNGELUI LUI HRISTOS

„Am vrut să organizez o evanghelizare într-un sătuc. Bine pregătit cum mă credeam eu, m-am prezentat în faţa unui număr de oameni care se adunaseră în curtea şcolii. Vorbirea mea era însă din ce în ce mai grea de parcă cineva ar fi vrut să-mi închidă gura. M-am pornit pe drumul de întoarcere tot ud de transpiraţie. Însă ceva îmi era clar. Întâmpinase împotrivire, dar eu, tânăr vestitor al Cuvântului lui Dumnezeu nu bănuiam ce putea fi. Oare îmi mai foloseau la ceva predicile mele bine pregătite într-o astfel de situaţie ? Oare oamenii aceia n-aveau nevoie de cu totul altceva ? Preocupat de astfel de gânduri m-am urcat târziu în pat, în camera mea de la mansardă, şi am stins lumina. Vai, dar asta ce mai era ? În faţa mea stătea ceva ce semăna cu o umbră mare, întunecată. Auzeam şi un glas care spunea clar: „Dacă mai îndrăzneşti să faci evanghelizare am să te omor, căci acele suflete sunt ale mele !” Ce să spun la aşa ceva ? Pentru mine exista un singur răspuns: „Dacă Domnul îmi dă o însărcinare nimeni n-are voie să-mi stea împotrivă !” Însă glasul îmi spunea iar: „Bine, deci urmează să te omor!” În acel moment am simţit cârcei în mâini şi în picioare care se extindeau peste tot corpul că în final să-mi atace inima. Nu mă simţeam în stare să fac nici o mişcare şi mă răcisem de tot. Am zăcut aşa două ore, şi cârceii au început să cedeze. Atunci nu mă mai îndoiam că duşmanul vrea să mă ucidă. În acelaşi timp ştiam şi că nu va reuşi dacă Dumnezeu nu-i va îngădui.
Perioada următoare a fost grea pentru mine. Curând am aflat sursa opoziţiei din acel sat. În multe cămine domnea ghicitul şi vrăjitoria. Unii dintre ei erau chinuiţi de puterile răului sub stăpânirea cărora ajunseseră. Voiam să mă pregătesc pentru alte evanghelizări, dar nu mă simţeam în stare. Voiam să mă rog, dar nu putea decât să zac şi să suspin. Multă vreme am avut aceleaşi spasme ca în prima mea noapte petrecută acolo, dar nu mai apărea nimic. Eram în mare strâmtorare şi nu prea mai ştiam ce să fac. Dacă n-aş fi avut siguranţa că Domnul m-a chemat la acea lucrare, aş fi abandonat-o. Fraţii cu care eram nu mă luau în serios. Dar am dat peste un om al lui Dumnezeu, plin de har care avea experienţă în astfel de cazuri. L-am încredinţat de necazul meu. I-am spus că eu, predicator al lui Dumnezeu nu puteam să-mi pun mâinile peste alţi oameni care mă rugau ca să poată în sfârşit să aibă parte de ajutor şi eliberare. Eram eu oare chemat numai să predic ? Ca păstor sufletesc trebuia să mă prezint în faţa lor neajutorat la nevoile lor stringente ?
Ştiu acum că Domnul mă îndrumase spre bătrânul om al credinţei. Mi-a făcut un serviciu nepreţuit care a schimbat cursul lucrurilor. Ce-am aflat de la el ar fi trebuit să aflu în timpul pregătirii teologice. Totuşi poate atunci n-aş fi priceput eu aşa bine. Însă acum stând, în focul luptei, indicaţiile bătrânului frate mi-au fost de mare ajutor. Era un lucru nou ceea ce-mi spunea el despre puterea sângelui lui Hristos? Nu, dar toate aceste lucruri erau pentru mine noi şi măreţe.
Acest lucru n-a condus doar la încetarea spasmelor, ci poziţionarea mea sub protecţia sângelui Mântuitorului mi-a dat puterea de a acorda ajutor spiritual şi altora. Prin sângele lui Hristos ne-au fost dăruite puterea şi biruinţa.”

XII. FĂRĂ PUTERE

„Această întâmplare ne întoarce în timp în primăvara anului 1959. Un dentist ne-a chemat la telefon şi s-a interesat de obiectul lucrării noastre. Voia să ştie care este obiectivul final al asistentei noastre spirituale prin telefon şi cum procedăm. I-am dat informaţiile cerute şi el a spus că ne va vizita la birou şi am stabilit termenul.
Dentistul s-a prezentat punctual fiind foarte agitat. Nu putea sta o clipă locului pe scaun şi în plus bătea la ochi cum fixa totul cu privirea. Simţeam chiar că de la el de degajează o atmosferă sinistră şi că vrea să ne atragă sub influenţa lui. De obicei la asemenea discuţii participă doi dintre noi şi amândoi am avut aceeaşi senzaţie neobişnuită. Ne-am retras pentru câteva clipe de rugăciune. După aceea a avut loc o discuţie aprinsă.

După ce peste o jumătate de oră domnul acela a plecat am simţit planând asupra noastră o influenţă malefică şi printr-o rugăciune fierbinte ne-am pus la adăpost să nu fim afectaţi. În dimineaţa următoare sinistrul personaj ne-a sunat iar că să întrebe dacă n-am simţit nimic în seara ce trecuse. Am întrebat: „Ce trebuia să simţim ?” El însă a întrerupt brusc convorbirea. Următoarea dimineaţă a sunat şi a întrebat acelaşi lucru şi din nou a închis telefonul. Procedura neobişnuită ne-a pus pe gânduri.Au trecut câteva zile. Ne-a rugat să ne rugăm pentru el. Apoi ne-a sunat ca să ne spună că de la Satan pornise însărcinarea de a submina asistenta noastră spirituală prin telefon. Disperat ne-a spus că în timpul studiilor făcute în Marseille şi Paris s-ar fi dat Satanei semnând cu sânge. Şi oricât ar vrea să ne asculte sfaturile spunea că nu poate da înapoi. După câteva zile iar a sunat că să ne spună că venise la noi să ne ia vieţile, dar că prin metodele sale obişnuite nu i-a reuşit. Ceea ce a vrut să ne facă nouă s-a întors asupra lui. Că dinspre noi vine o putere mult mai mare ca a lui. Spunea că nu mai poate rezista. Nu poate să primească Cuvântul lui Dumnezeu pentru că el este al lui Satan, care acum îl împinge la moarte. A doua zi am primit o carte poştală. În partea dreaptă avea însemnată o cruce şi mai jos erau cuvintele nenorocitului: „Când această carte poştală va ajunge la voi eu voi fi mort.”Puţin după aceea am fost sunaţi de cei de la poliţia locală. Ne-au transmis că dentistul s-ar fi sinucis prin împuşcare şi că zace în camera sa. Lângă el era scrisă în latină aşa-zisa „reţetă a lui Solomon” şi că dacă ne interesează ne-ar putea-o trimite.Nefericitul chinuise mulţi ani pe alţii. Nu era un dentist atent şi totuşi avea o clientelă numeroasă. Însă, datorită pactului satanic, credinţa sa în Dumnezeu a trebuit să fie distrusă. Nu dovedeşte oare această întâmplare că puterea lui Dumnezeu, puterea lui Isus Hristos, este nespus mai mare decât cea a diavolului ? Nu dovedeşte ea că rugăciunea credincioşilor nu este în zadar ? Isus a biruit iadul şi pe diavol, El este cel puternic. El a nimicit puterea întunericului.”

XIII. NUMELE LUI ISUS MAI PRESUS DE ORICE

„Era pe la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Scăpasem cu bine din mâna ruşilor, dar mă cuprinseseră depresiile. Nu era de mirare, aveam 1,94 m înălţime şi era subnutrit. Foamea şi epuizarea îşi făcuseră efectul distrugător. Nevroza mea era tot mai jalnică şi nu se mai putea fără medic. Unul îmi prescrise picături cu opiu, de luat permanent pentru calmare. Altul a renunţat la medicamente, m-a luat la sanatoriul său şi a încercat o discuţie psihologică de vindecare. Ambele metode au dat rezultate minime. Opiul mă adusese într-o stare şi mai nenorocită, iar convorbirile aveau efect cât eram cu medicul. Am încercat să-mi reiau activitatea de pastor evanghelic. Munca a intensificat suferinţa. Am avut zile negre şi soţia a chemat medicul în ajutor.

Într-o zi când mi s-a părut că încercarea e la culme Dumnezeu însuşi a intervenit. A venit în vizită un predicator, pe care însă am căutat imediat să-l evit. Eram într-o stare în care nu-mi doream să vorbesc cu nimeni. Predicatorul a vorbit cu soţia mea. El i-a spus că are impresia că trebuie să se roage cu mine cu punerea mâinilor, conform Iacov 5:14. La început am fost cu totul împotrivă, căci punerea mâinilor conform Bibliei îmi era complet necunoscută. La universitate nici n-auzisem de asemenea obiceiuri creştine, iar cu pietiştii nu intrasem în contact. De aceea pentru mine dorinţa predicatorului era exagerată. Totuşi soţia mea a biruit. Mi-a vorbit de poziţia Bibliei şi m-am supus. Fratele s-a rugat astfel, dar nu s-a întâmplat nimic. Ziua următoare a venit iarăşi. Când a văzut că toată osteneala să nu dă nici un rezultat, a început să se intereseze despre împovărările din viaţa mea. Atunci am fost răscolit pe interior, ce împovărări aş putea avea eu care sunt preot?

Atunci fratele mi-a spus despre mulţimea descântătorilor din regiunea mea natală şi de mulţimea păcatelor săvârşite datorită vrăjitoriei. El mi-a atras atenţia că dacă strămoşii mei au săvârşit şi ei astfel de păcate atunci s-ar putea să apese asupra mea. Acum mi s-a aprins un beculeţ. Şi tata fusese bolnav de tânăr. Medicii nu l-au putut ajuta şi de aceea bunica l-a dus la un descântător. Şi de data asta tratamentul magic a dat rezultat. Evanghelistul mi-a atras atenţia că în cazul meu era încălcată prima poruncă, care zice că Domnul va pedepsi păcatul părinţilor în copii pană la al patrulea neam. Apoi m-a întrebat dacă eu iau vindecarea tatălui meu drept una normală. Şi am recunoscut că are dreptate. Am îngenunchiat împreună. Iată încă ceva străin titlului meu de preot. M-am pocăit de păcatele strămoşilor mei de ale mele proprii. A fost o pocăinţă care mi-a dat viaţă, căci am simţit prin credinţă că sunt iertat şi mi-am predat viata lui Hristos. Predicatorul mi-a pus mâinile cum făcuse cu o zi înainte. Deodată depresiile au dispărut şi în mine s-a făcut lumină. O pace de neînchipuit a pătruns în mine şi un simţământ necunoscut mie până atunci mi-a cuprins inima. Această bucurie a ţinut săptămâni şi luni la rând. Abia acum înţelegeam cum de-a putut Luther să traducă versetul din Filipeni 3:20 prin cuvintele: „Noi ne preumblăm prin cer”. Aveam senzaţia că picioarele mele nici nu mai atingeau pământul. Totul, inclusiv viaţa mea cenuşie, a fost schimbat prin dragostea lui Isus. Biblia şi misiunea mea aveau acum o altă înfăţişare. Când am fost la medic pentru consultaţie concluzia a fost o nespus mai bună stare fizică, dar mai ales sufletească. Însă senzaţia de viaţă trăită din plin s-a redus încetul cu încetul. Minunea se întâmplase după ce eu trăisem câţiva ani buni ca preot, dar cel care mi-a vestit adevărata salvare prin Isus a fost un modest evanghelist. Ceea ce prin harul lui Dumnezeu se întâmplase cu mine a avut oarecum un răsunet în parohie. Membrii bisericii au devenit atenţi la noul mod de vestire. Scopul meu era acum să apropii inimile ascultătorilor mei de Dumnezeu că să-L proslăvesc. Cuvintele nu s-au întors fără rod. Oamenii se întorceau la Dumnezeu. Chiar şi în împrejurimi pe unde eram chemat să slujesc au avut loc mişcări de trezire spirituală. Înainte nu era posibil să se ţină slujbe religioase în timpul săptămânii şi nici ore de rugăciune. Acum însă fără vreun efort toate acestea sunt posibile. Cel ce aprinsese focul îl întreţinea încă. Numele lui Isus a devenit flamura ce flutură peste întreaga mea slujire. Acest nume este pentru mine o putere menită să salveze pe mulţi. Mi-a revenit sarcina arzătoare să spun tuturor ce conţine Numele ISUS: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi. „- Faptele Apostolilor 4:12.

XIV. REGINA ÎNTUNERICULUI

Cu ani în urmă am primit invitaţia de a ţine câteva prelegeri la o conferinţă misionară în Haiti. Fără să vreau am ajuns pe această insulă ţinta puterilor întunericului. Haiti este cunoscută drept un amestec de: iudaism, spiritism macumba, zombeism african, lamaism tibetan şi vuduism, cele mai cunoscute măşti ale cultelor satanice.

Introducerea în vuduism mi-a fost făcută de misionarul Toirac, lucrător aici de 14 ani. În fiecare an vuduiştii organizează un festival magic pentru care aleg un rege al întunericului, pentru anul care urmează, şi regina. Dintre practicile înfiorătoare ale acestor regi numiţi „prin mila Satanei” face parte şi ritul jertfirii copiilor care se oficiază la fiecare 2 săptămâni. Copii mici sunt furaţi la miez de noapte şi jertfiţi Satanei. Prima mea întrebare a fost: „Cum, dar aceste răpirii şi jertfe nu sunt ele descoperite de poliţie şi condamnate de judecătorie ?” Toirac a spus că ei nu gândesc atât de european ca mine. Poliţia şi judecătorii sunt vunduişti şi sunt de acord. Chiar şi preşedintele ţării ar fi vuduist cu toate că oficial aparţine bisericii catolice. L-am întrebat apoi: „Copii credincioşilor pot fi furaţi şi jertfiţi ?” Misionarul a arătat că în Haiti sunt puţini creştini cu atitudine clară. Odată a avut un interviu cu una din reginele întunericului şi i-a adresat şi ei această întrebare. Răspunsul a fost următorul: „Pot să iau copii creştinilor cu numele, dar nu şi copii creştinilor adevăraţi.” Toirac n-a fost satisfăcut de răspuns şi i s-a adresat astfel: „Ei bine eu nu-i pot deosebi ! Cum se face că reusiţi ?” Când umblu noaptea prin sat văd pe creştinii adevăraţi cu o lumină strălucitoare pe frunte sau cu o Biblie la piept. Asupra lor n-am nici o putere !”
Aici tragem linie la istorisirea satanică relatată şi concluzia este: copiii creştinilor născuţi din nou sunt apăraţi de credinţa părinţilor lor care au o viaţă de rugăciune. Aceasta este explicaţia textului scris de apostolul Pavel în 1Corinteni 7:14: „Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altmintrelea copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.” Părinţii credincioşi ridică zidul de apărare al copiiilor lor. Într-o perioadă în care tineretul nostru este în decadenţă acest lucru este o lumină în întuneric.

XV. HRISTOS SAU SATAN ?

La sfârşitul cărţii vom mai da un singur exemplu care istoriseşte o dată-n plus despre puterea de biruinţă a lui Isus. Peter Oktavian a făcut parte timp de peste 15 ani din colectivul didactic al şcolii biblice din Batu, Java. Această şcoală sub îndrumarea a doi germani, D.şi V.Scheunemann a avut o influenţă deosebită asupra întregii mişcări de trezire din Indonezia. La această scoală a fost angajat şi un şofer care avea importante puteri magice. El o învăţase la Mecca în Arabia Saudită. Odată în India a pus să fie îngropat timp de patru săptămâni. Şi tocmai acest om cu puteri satanice conducea maşina şcolii biblice. Atât elevii cât şi profesorii au luat seama la el. Au observat că numai dacă se concentra un pic putea omorî de la distanţă câini, pisici şi alte animale.

Conducerea nu mai putea tolera această situaţie şi omul a fost luat la întrebări. A trebuit să se destăinuie în faţa a patru profesori. Ei l-au întrebat: „Este adevărat că tu poţi omori animale prin magie ?” El răspunse: „Da! Dar să stiţi că pot omori şi oameni, nu numai animale!” Zicând aceasta l-a privit intens pe Oktavian spunând: „Uită-te în ochii mei! În cinci secunde mori!” Oktavian a simţit că aşa se probează credinţa sa. Şi de data asta a spus el: „Uită-te în ochii mei! Dacă în Numele lui Hristos nu te laşi de magie şi nu te întorci la Domnul Isus în 15 minute vei fi mort.”
Ambii bărbaţi s-au privit cu intensitate. Au trecut cele cinci secunde şi nu s-a întâmplat nimic. Magicianul nu a avut nici o putere asupra lui Oktavian. Dimpotrivă peste 15 minute vrăjitorul a căzut de pe scaun fără cunoştinţă. Probabil s-ar fi îmtâmplat aşa cum proorocise Oktavian. Însă atât profesorii cât şi Oktavian au găsit cu cale că omul să nu moară înaintea lor, că nu era bine. Aşa că Oktavian i-a strigat: „În Numele lui Isus scoală-te!” Vrăjitorul şi-a revenit, de data asta însă arătând a om lovit şi slăbit. A predat celor prezenţi o grămadă de fetişe, amulete şi şi-a scos nişte ace din mână. Toate aveau menirea să-l apere de vrăjitoriile altora. A promis că-şi va da viaţa lui Hristos, dar n-a făcut-o. Conducerea a aflat că el deţinea încă multe alte obiecte magice şi au trebuit să-i desfacă contractul de muncă. El este cel mai periculos vrăjitor din Java de est. Şi un astfel de om a lucrat patru ani la şcoala biblică ! Putem astfel vedea cât de şiret este Satana care-şi infiltrează oamenii în Împărăţia lui Dumnezeu ca să poată produce tulburare. Această tactică este rareori sesizată.

Odată un predicator penticostal sincer mi-a spus: „Se întâmplă ca uneori la noi să pătrundă chiar mediumi spiritişti care vorbesc în limbi, dar tulburarea care se produce nu este pusă pe seama lor !” Dacă el poate recunoaşte acest lucru înseamnă că este pe o poziţie biblică.   –  „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne-a dat biruinţa prin Isus Hristos !“
=AMIN=

 

 info@horst-koch.de
http://www.horst-koch.de

http://www.horst-koch.de/fremdsprachen-140/hristos-sau-satan.html

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s