„A fi in Cristos Isus.”

 

today (7)A fi în Cristos Isus

1 Corinteni 1:30-31

 

„Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus”.

„Voi”, cei chemaţi, cei aleşi.

„Prin El”, adică prin Dumnezeu, prin acţiunea Lui.

„Sunteţi în Cristos Isus”. Ce înseamnă aceasta? Expresia se referă la a face parte din poporul lui Cristos, la cei daţi de Tatăl Fiului. Se referă la a face parte din poporul legământului al cărui cap este Cristos. Dumnezeu priveşte omenirea ca fiind „în”, adică reprezentată de 2 persoane, Adam şi Cristos. A fi în Cristos înseamnă a fi al lui Cristos, a aparţine Lui.

 

Orice om vine pe lume este automat „în Adam”, părintele tuturor oamenilor. Cum ajunge cineva să fie „în Cristos”, în schimb? Există vreo reţetă pe care trebuie să o urmăm? Vreo biserică la care să ne alăturăm, vreo altă faptă pe care să o facem? NU, sigur NU! Pavel spune, „prin El voi sunteţi în Cristos Isus”. Faptul că fac parte din poporul lui Cristos, că sunt salvat, este meritul şi acţiunea lui Dumnezeu, nu a mea. Nu bunătatea mea, nu credinţa mea, nu voinţa mea m-a făcut să fiu în Cristos, să fiu ales şi mântuit, ci Dumnezeu a făcut-o!

 

Cristos a fost făcut pentru noi înţelepciune. Lumea consideră Evanghelia o nebunie. Astăzi mai mult decât oricând. Cristos este cheia înţelegerii acţiunilor lui Dumnezeu în creaţie. Doar înţelegând viaţa şi lucrarea lui Cristos înţelegem cu adevărat natura lui Dumnezeu, suveranitatea, sfinţenia, dreptatea şi dragostea; înţelegem raporturile Sale cu oamenii, în providenţă şi în răscumpărare, înţelegem ceva din planul Său veşnic, care acoperă fiecare detaliu din creaţie.

 

Cristos a fost făcut pentru noi neprihănire sau dreptate. Nu ţinerea Legii mă face drept înaintea lui Dumnezeu, mă face să pot avea acces la El şi la favorul Său, ci Cristos. Dacă Dumnezeu se uită la Mine prin fereastra Legii, atunci sunt pierdut şi blestemat. Dar El mă priveşte prin fereastra „Cristos”, trecându-mi în dreptul meu ascultarea lui Cristos, şi atunci, fiind în Cristos, sunt la fel de drept ca El.

 

Cristos a fost făcut pentru noi sfinţire. El este cauza separării noastre de păcat, de imoralitate, de rău, şi a perseverenţei noastre spre a semăna tot mai mult cu Cristos. El este standardul spre care tindem, linia de finish. El ne-a dat Duhul Său, care este motorul ce ne dă forţa de a merge mai departe pe calea aceasta până la capăt. Fără „sfinţirea Duhului”, dacă am fi fost pe cont propriu, fiecare am abandona cursa, considerând-o prea grea. Sfinţirea priveşte viaţa noastră zilnică. Fiecare eveniment trăit ne aduce mai aproape de linia de finish, sau este un obstacol care ne întârzie sau ne depărtează de ea. Dar acolo unde este Duhul lui Cristos, nu există abandon.

 

Cristos a fost făcut pentru noi răscumpărare. Aici se referă la răscumpărarea finală, care include învierea trupului nostru. Este glorificarea, terminarea lucrării începute de El în noi. Această „răscumpărare” arată credinţa, speranţa noastră pentru viitor. Noi nu trăim doar pentru viaţa aceasta, ci trăim prezentul privind la un viitor ce trece dincolo de mormânt.

 

Cristos nu poate fi împărţit. Unii ar vrea ca Cristos să fie pentru ei doar neprihănire şi răscumpărare, să fie doar Acela prin care sunt îndreptăţiţi şi prin care vor fi glorificaţi, fără să fie însă şi „sfinţire”. Ei vor să trăiască viaţa aceasta pentru ei, pentru plăcerea lor, Isus fiind doar o poliţă de asigurare pentru viitor. Dar la Dumnezeu nu merge aşa. Este totul sau nimic. După cum nu poţi fi doar parţial în Cristos, nu poţi să împlineşti doar o parte din cerinţele Sale.

 

A-L respinge pe Cristos înseamnă a refuza calea hotărâtă de Dumnezeu pentru scăparea oamenilor de pedeapsa meritată, înseamnă a-L căuta pe Dumnezeu pe baza înţelepciunii umane, care va fi distrusă de Dumnezeu (vs. 19), înseamnă a te apropia de Dumnezeu pe baza propriei dreptăţi, a propriilor merite câştigate prin eforturile proprii de a fi plăcut lui Dumnezeu.

 

Dar aceasta înseamnă tocmai să vii înaintea Lui lăudându-te cu ce ai făcut tu, prezentându-te cu cartea ta de vizită şi cu acreditările tale. Dar calea lui Dumnezeu este aşa încât „nimeni să nu se laude înaintea Lui”. Dar dacă recunoaştem că tot ce suntem, suntem prin El, atunci oricine se laudă, oricine povesteşte altuia ce s-a întâmplat cu el, se va lăuda cu Domnul, va spune „Dumnezeu m-a făcut astfel”. Şi a făcut-o prin har, fără ca eu să merit ce mi-a dat El.

 

De Raul Enyedi.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s