„Scrierile crestinilor primelor secole.”

Resurse Baptiste
PreachingTheGospel-748291

SCRIERILE CREŞTINILOR PRIMELOR SECOLE

50-120 A.D. Didache. Didache mai este cunoscuta si drept „Invatatura celor 12 apostoli”. A fost, probabil, scrisa in jurul anilor 65-80 A.D. si se presupune ca este invatatura pe care au dat-o apostolii neamurilor despre viata si moarte, despre randuiala in biserica, despre post, botez, rugaciune, etc.

70 – 135 A.D. Epistola lui Barnaba. Epistola lui Barnaba este un mic tratat teologic (nu o epistolă), care dezbate întrebări cu care s-au confruntat urmaşii lui Isus încă din primele zile ale lucrării Sale: cum ar trebui să interpreteze creştinii Scripturile evreieşti? Care este natura relaţiei dintre creştinism şi iudaism?

70 – 155 A.D. Fragmente din Papias. Informaţiile principale cu privire la Papias provin din pasajele cuprinse în fragmentele din lucrările lui Irineu şi Eusebiu. A fost episcop al bisericii din Hierapolis, un oraş din Frigia, în prima jumătate a secolului al doilea. Scriitorii de mai târziu afirmă că el a suferit martirajul în jurul anului 163 d. Cr.; unii spun că Roma, iar alţii că Pergamul a fost scena morţii sale. El a fost unul din cei care l-au auzit pe apostolul Ioan şi a avut relaţii strânse cu mulţi din aceia care Îl cunoscuseră pe Domnul sau pe apostoli.

80 – 140 A.D. CLEMENT DIN ROMA, Prima Epistolă. Probabil Clement era unul dintre Neamuri, adică un Roman. Se pare că el a fost la Filipii cu Sfântul Apostol Pavel (57 d.Hr.) în momente în care aceea biserică, întâia născută a vestului, trecea prin mari încercări ale credinţei. Acolo, împreună cu femei sfinte şi alţii, el a slujit apostolului şi sfinţilor.

105 – 115 A.D. MARTIRAJUL LUI IGNATIUS. Prezentat de Richard Merrell, 1989. Următoare relatare a martirajului lui Ignaţiu afirmă, în mai multe pasaje, că a fost scrisă de cei care l-au însoţit în drum spre Roma şi care au fost prezenţi cu ocazia morţii sale (capitolele V, VI, VII). Iar dacă este recunoscută veridicitatea acestei relatări, precum şi a epistolelor lui Ignaţiu, nu încape îndoială că persoanele în cauză erau Philo şi Agathopus, poate împreună cu Crocus, toţi aceştia fiind menţionaţi de Ignaţiu (Epistola către Smirna, cap. X, cea către Filadelfia, cap. XI, către Roma, cap. X) ca participanţi la călătoria lui spre Roma, care s-a încheiat cu martirajul său.

120 – 130 A.D. APOLOGIA LUI ARISTIDE. Apologia lui Aristide, menţionată de Eusebiu, sfântul Ieronim şi de alţi scriitori antici, despre care s-a spus că a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru lucrările remarcabile ale sfântului Iustin, martirul, a fost considerată pierdută până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când a fost descoperit un fragment armean. Apoi, în 1889, a fost găsit întregul text, în traducere siriană, în biblioteca Sfânta Caterina, de pe muntele Sinai.

120 – 130 A.D. Fragmente din Quadratus din Atena. Quadratus este autorul unei apologii în favoarea creştinilor, prezentată lui Hadrian (care a domnit între anii 117-138). Eusebiu (H. E. iv. 3) spune că lucrarea aceasta încă circula în vremea lui şi el însuşi luase cunoştinţă de ea. El citează o propoziţie care demonstrează, după cum observă el, vechimea remarcabilă a lucrării. Quadratus remarcă faptul că miracolele Mântuitorului nu erau minuni vremelnice, ci aveau efecte durabile.

140 – 150 A.D. EPISTULA APOSTOLORUM. Epistola Apostolică este cunoscută sub numele Epistola Apostolilor. Deşi ea a fost scrisă original în greacă, ea s-a păstrat prin traducerile în limba coptă şi în etiopiană. Manuscrisul în limba coptă aparţine sfârşitul secolului patru – începutul secolului cinci.

150 – 160 A.D. Martirajul lui Polycarp, de Philip Schaff. Scrisoarea următoare pretinde a fi fost scrisă de biserica din Smirna, către biserica din Philomelium şi prin această biserică adresată întregii lumi creştine, pentru a oferi o relatare succintă a circumstanţelor martirajului lui Polycarp. Este cea mai timpurie dintre scrierile despre martiri şi, în general, a fost considerată ca fiind deopotrivă cea mai interesantă şi autentică.

150 – 160 A.D. IUSTIN MARTIRUL

NOTĂ INTRODUCTIVĂ LA PRIMA APOLOGIE A LUI IUSTIN MARTIRUL

PRIMA APOLOGIE A LUI IUSTIN

A DOUA APOLOGIE A LUI IUSTIN ÎN FAVOAREA CREŞTINILOR

SFÂNTUL IUSTIN, MARTIRUL, ÎN DIALOG CU TRYPHO

CUVÂNTAREA PLINĂ DE ÎNDEMNURI A LUI IUSTIN ADRESATĂ GRECILOR

DESPRE CÂRMUIREA EXCLUSIVĂ A LUI DUMNEZEU

FRAGMENTE DIN LUCRAREA PIERDUTĂ A LUI IUSTIN DESPRE ÎNVIERE

SFÂNTUL IUSTIN MARTIRUL DISCURSUL ADRESAT GRECILOR
160-170 A.D. Tatian. Tatian era un asirian, dar nu ştim nimic foarte precis cu privire la timpul şi locul unde s-a născut. Epiphanius (Haer, xlvi.) afirmă că el era nativ din Mesopotamia; şi noi deducem din alte fapte constatate cu privire la el, că el a înflorit cam pe la mijlocul celui de-al doilea secol. El a fost la început un student nerăbdător al literaturii păgâne, şi se pare că a fost devotat în special cercetărilor în filozofie.

160-180 A.D. Claudius Apollinaris. Acest autor, un apologet primar, prezintă un interes deosebit fiind un martor competent care povesteşte istorisirea Legiunii Tunătoare într-o manieră naturală şi-i dă un caracter simplu de răspuns la rugăciune.

165-175 A.D. Hegesippus. El este unul din era sub-Apostolică, un contemporan cu Iustin şi cu martirii „Bunului Aurelius”, printre apologeţi trebuie totuşi să-l distingem pe Hegesippus2. El este cel mai timpuriu dintre cronicarii Bisericii – greu putem să-l numim istoric. Scopurile sale au fost nobile şi caracterul său a fost pur; deci nu-i pute refuza încrederea datorată unei anticipări a nevoii finale a Bisericii de material istoric, pe care el s-a străduit să ni-l asigure.

165-175 A.D. Dionysius, Episcop la Corint. Eusebiu este aproape confuz în ceea ce spune despre Dionysius,1 care a fost pus peste biserica din Corint şi a împărţit în mod gratuit, nu numai oamenilor lui, ci şi altora, cât şi celor de pretutindeni, binecuvântările strădaniilor divine”. El a scris ”Epistolele Catolice”; „el a adresat o epistolă Spartanilor şi Atenienilor; şi, aşa cum spune şi Eusebiu, Dionysius Aeropagitul, convertitul Sfântului Pavel, a fost primul episcop al Atenei.

165-175 A.D. Melito, Filozoful. Melito, episcop de Sardes, a ocupat cel dintâi loc între episcopii din Asia la mijlocul secolului al 2-lea datorită influenţei sale personale şi a activităţii sale literare. La scurt timp înainte de sfârşitul acelui secol, numele lui este menţionat de Polycrates din Efes în scrisoarea sa către Victor din Roma (Eus. H. E. v. 24.) ca fiind unul luminătorii bisericii asiatice prin a cărui autoritate.

175-180 A.D. Athenagoras Atenianul. Filozof şi Creştin

NOTE INTRODUCTIVE LA SCRIERILE LUI ATHENAGORAS

O PLEDOARIE PENTRU CREŞTINI

TRATATUL DESPRE ÎNVIEREA MORŢILOR AL LUI ATHENAGORAS DIN ATENA, FILOZOF ŞI CREŞTIN
175 – 180 A.D. Ireneu episcop în Lyons, Franţa. Lucrarea lui Ireneu Împotriva Ereziilor este una din cele mai preţioase lucrări care ne-au rămas din antichitatea creştină timpurie. Ea este dedicată, pe de o parte povestirii şi respingerii ereziilor gnostice multiforme care au predominat în a doua jumătate a secolului al doilea; şi, pe de altă parte, pentru a expune şi a apăra credinţa catolică.

CARTEA ÎNTÂI A LUI IRINEU

CARTEA A DOUA A LUI IRINEU

CARTEA A TREIA A LUI IRINEU

CARTEA A PATRA A LUI IRINEU
175 -185 A.D. Rhodon. Sfântul Jerome presupunea ca acest Rhodon este autorul operei impotriva Catafrigienilor, si ca tinea, probabil, de Asterius Urbanus . Eusebius ne ofera un fragment din opera acestuia, scrisa impotriva lui Marcion si adresata lui Callistion, a carei traducere poate fi gasita mai jos.

175 -185 A.D. Teophilus Episcop al Cesareii în Palestina. Când Eusebiu zice că bisericile din „toată Asia” au contribuit la modul de folosire Efesenian al Paştelor, este evident că el a înţeles Asia Mică, ca în Scriptură şi în alte locuri.1 Cu toate acestea, el adevereşte că, în tot „restul lumii”, nu acesta era modul de folosire. Episcopii Palestinieni, după prăbuşirea evreiască, par să fi fost primii care au înţeles corectitudinea adoptării unui mod de folosire mult mai Catolic; şi autorul nostru a prezidat Conciliul de la Cesarea, al cărui episcop era, asistat de Narcissus, episcop al Ierusalimului, cu Cassius al Tirului şi Clarus al Ptolemaisului, care au confirmat aceasta.

197 – 220 A.D. TERTULIAN – DESPRE IDOLATRIE. Quintus Septimus Florens Tertullianus s-a născut în Cartagina, din părinţi păgâni, dar a devenit creştin cândva, înainte de anul 197 d.Cr. Potrivit lui Ieronim [1] şi Eusebiu [2], a fost fiul unui centurion şi s-a pregătit la Roma pentru avocatură. După convertire, a devenit prezbiter în biserica din Cartagina, dar s-a disociat de Biserică după ce prezbiterul Romei a respins „Noua profeţie” a mişcării montaniste. Însă „…nici Eusebiu, nici Ieronim nu sunt martori demni de încredere cu privire la aceasta şi ceea ce se poate cunoaşte despre viaţa lui Tertullian cules din propriile lui scrieri; din păcate, caracterul lor extrem de retoric face ca tragerea de concluzii să nu fie sigură.”

200 – 258 A.D. IDOLII NU SUNT DUMNEZEI de Sfântul Ciprian. Ciprian s-a născut în jurul anului 200 d.Cr., în nordul Africii, din părinţi păgâni. A fost un proeminent avocat pledant şi profesor de retorică. În jurul anului 246 a devenit creştin şi, în 248, a fost ales episcop al Cartaginei.

Copyright © 2003 Vox Dei Ministries. Toate drepturile rezervate.

________________________________________________

MAI MULTE AICI LA SURSA:

http://www.voxdeibaptist.org/scrieri_primele_secole.htm

__________________________________________________

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s