„Absoluta Suveranitate a lui Dumnezeu.”John MacArthur.

Grace
John MacArthur – Absoluta suveranitate a lui Dumnezeu.

Nici-o doctrină nu este mai dispreţuită de mintea naturală ca adevărul că Dumnezeu este absolut suveran. Mândria omenească nu suportă ideea că Dumnezeu orânduieşte totul, controlează totul, conduce peste orice şi oricine. Mintea carnală, plină de duşmănie împotriva lui Dumnezeu, urăşte învăţătura biblică potrivit căreia nimic nu se întâmplă fără vrerea lui Dumnezeu. Dar cel mai mult, carnea urăşte noţiunea că mântuirea este în întregime lucrarea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a ales cine să fie salvat, şi dacă alegerea Lui s-a făcut înainte de întemeierea lumii, atunci credincioşii nu contribuie cu nimic la mântuirea lor.
Dar aceasta este exact ceea ce susţine Scriptura. Chiar şi credinţa este darul nemeritat al lui Dumnezeu dat aleşilor Săi. Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu” (Ioan 6:65). „Nimeni nu-L cunoaşte pe Tatăl afară de Fiul şi de cel căruia vrea Fiul să-L reveleze” (Matei 11:27). De aceea, nimeni dintre cei salvaţi nu are de ce să se laude (Efeseni 2:8,9). „Mântuirea este de la Domnul” (Iona 2:9).
Doctrina alegerii divine este clar susţinută de-a lungul întregii Scripturi. De exemplu, în epistolele Noului Testament aflăm că toţi credincioşii sunt „aleşi de Dumnezeu” (Tit 1:1). Noi am fost „predestinaţi după planul Celui care lucrează toate potrivit sfatului voii Sale” (Efeseni 1:11, sublinierea mea). „El ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii… El ne-a predestinat la înfiere prin Isus Hristos pentru Sine, conform intenţiei binevoitoare a voii Sale” (v. 4,5). Noi „suntem chemaţi după planul Său. Căci pe cine i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi predestinat să devină conformi cu imaginea Fiului Său… şi pe cine i-a predestinat, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe cine i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptăţit; şi pe cine i-a îndreptăţit, pe aceştia i-a şi glorificat” (Romani 8:28-30).
Când Petru a scris că noi suntem „aleşi potrivit precunoaşterii lui Dumnezeu Tatăl” (1 Petru 1:1,2), n-a folosit cuvântul „precunoaştere” ca să spună că Dumnezeu a ştiut mai dinainte cine va crede şi de aceea i-a ales din cauza credinţei lor prevăzute. Mai degrabă, Petru a vrut să zică faptul că Dumnezeu a hotărât înainte de a începe timpul pe cine să cunoască, să iubească şi să salveze, şi El i-a ales independent de binele sau răul pe care l-ar putea face ei…
Să consemnăm că aceste versete afirmă lămurit că alegerea suverană a lui Dumnezeu este făcută „conform intenţiei voii Sale” şi „după planul Celui care lucrează toate potrivit sfatului voii Sale” – adică, nu din vreun motiv aflat în afara Sa. Cu siguranţă că El nu i-a ales pe unii păcătoşi să fie salvaţi din cauză că ar fi fost ceva în ei vrednic de laudă sau pentru că El a prevăzut că ei o să-L aleagă. El i-a ales doar pentru că aşa I-a plăcut să facă. Dumnezeu vesteşte „sfârşitul încă de la început… zicând: Planul Meu se va împlini” (Isaia 46:10). El nu este supus deciziilor altora. Planurile Lui de a-i alege pe unii şi de a-i respinge pe alţii sunt ascunse în sfaturile secrete ale voii Sale.
Mai mult, tot ce există în Univers există pentru că Dumnezeu a permis lucrul acela, l-a hotărât şi l-a chemat la existenţă. „Dumnezeul nostru este în cer; El face ce-I place” (Psalmul 115:3). „Ceea ce-I place Domnului, aceea face, în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile” (Psalmul 135:6). El „lucrează toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). „Din El şi prin El şi pentru El sunt toate lucrurile” (Romani 11:36). „Pentru noi nu există decât un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt toate lucrurile, şi noi existăm pentru El; şi un singur Domn, Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi noi existăm prin El” (1 Corinteni 8:6).
Cum stau lucrurile cu păcatul? Dumnezeu nu este autorul păcatului, dar cu siguranţă că l-a permis; el este o parte componentă a hotărârii Sale eterne. Dumnezeu are un plan cu el. El nu poate fi învinovăţit pentru rău sau pătat de existenţa lui (1 Samuel 2:2: „Nu este nimeni sfânt ca Domnul”). Dar cu siguranţă că El n-a fost prins pe picior greşit sau că a stat neputincios atunci când păcatul a intrat în Univers. Noi nu ştim de ce permite El păcatul. Dacă nu pentru altceva, l-a permis ca să distrugă răul pentru totdeauna. Şi Dumnezeu Se foloseşte uneori de rău ca să facă bine (Geneza 45:7,8; 50:20; Romani 8:28). Cum se poate aşa ceva? Dumnezeu nu ne răspunde la toate întrebările. Dar ştim din Cuvântul Său că Dumnezeu este infinit suveran, este perfect de sfânt şi este absolut drept.
După cum se ştie, aceste adevăruri intră greu în gândirea omenească, dar Scriptura este aici foarte clară. Dumnezeu controlează toate lucrurile, până la a alege pe cei care vor fi salvaţi. Pavel confirmă această învăţătură în capitolul 9 din Epistola către Romani, arătând că Dumnezeu l-a ales pe Iacov şi l-a respins pe fratele său Esau, „deşi gemenii nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine, nici rău, pentru ca planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii Sale, să rămână nu din cauza faptelor, ci din cauza Celui ce cheamă” (vers. 11). După câteva versete, Pavel adaugă: „El îi spune lui Moise: «Voi avea milă de cine am milă, şi voi avea îndurare de cine am îndurare». Aşa că nu depinde nici de omul care vrea, nici de omul care aleargă, ci de Dumnezeu care are milă” (vers. 15,16).
Pavel a anticipat argumentul adus suveranităţii divine: „Atunci îmi veţi spune: «De ce mai găseşte vină? Căci cine se împotriveşte voii Sale?»” (vers. 19). Cu alte cuvinte, nu elimină oare suveranitatea lui Dumnezeu responsabilitatea omenească? Dar în loc să ofere un răspuns filozofic sau un profund argument metafizic, el îl mustră pe sceptic: „Dimpotrivă, cine eşti tu, omule, ca să iei cuvântul împotriva lui Dumnezeu? Va spune lucrul plăsmuit celui ce l-a plăsmuit: «De ce m-ai făcut aşa?» Oare nu are olarul drept peste lut ca să facă din aceeaşi frământătură un vas pentru un uz de cinste, şi altul pentru uz obişnuit?” (vers. 20,21).
Scriptura afirmă atât suveranitatea divină, cât şi responsabilitatea omenească. Trebuie să acceptăm ambele faţete ale adevărului, deşi poate că nu înţelegem cum corespund ele una alteia. Oamenii sunt responsabili pentru ceea ce fac cu Evanghelia – fiecare după lumina pe care a primit-o (Romani 2:19,20), astfel că pedeapsa este dreaptă dacă ei resping lumina. Iar cei care o resping fac aşa de bunăvoie. Isus S-a plâns: „Nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă” (Ioan 5:40). El a spus necredincioşilor: „Dacă nu credeţi că Eu sunt [Dumnezeu], veţi muri în păcatele voastre” (Ioan 8:24). În Ioan capitolul 6, Domnul nostru a împreunat suveranitatea divină şi responsabilitatea omenească atunci când a spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine, şi pe cine vine la Mine cu siguranţă că nu-L voi izgoni” (vers. 37); „căci aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine priveşte pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă eternă” (vers. 40); „nimeni nu vine la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis” (vers. 44); „adevărat, adevărat vă spun că cine crede are viaţă eternă” (v.47); şi „nimeni nu poate veni la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl” (vers. 65). Mintea omenească nu poate înţelege cum pot fi adevărate simultan aceste două realităţi, ci numai Dumnezeu.
Mai presus de orice, nu trebuie să tragem concluzia că Dumnezeu este nedrept din cauză că alege să acorde har doar unora, şi nu tuturor. Dumnezeu nu are voie niciodată să fie măsurat după ceea ce pare corect judecăţii omeneşti. Suntem oare aşa de nechibzuiţi încât să presupunem că noi, care suntem nişte creaturi căzute, păcătoase, avem un standard mai înalt pentru ceea ce este drept decât un Dumnezeu infinit şi etern sfânt? Ce fel de mândrie este aceasta? În Psalmul 50:21, Dumnezeu spune: „Credeai că sunt ca tine”. Dar Dumnezeu nu este ca noi, nici nu poate fi judecat după normele noastre omeneşti. „«Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele», zice Domnul. «Căci aşa cum cerul este mai înalt decât pământul, aşa sunt căile Mele mai înalte decât căile voastre, şi gândurile Mele decât gândurile voastre»” (Isaia 55:8,9).
Ne depăşim competenţa dacă credem că tot ce face Dumnezeu nu este corect! În Romani 11:33, apostolul scrie: „O, adâncimea bogăţiilor, atât a înţelepciunii, cât şi a cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de adânci sunt judecăţile Lui şi de insondabile sunt căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului, sau cine a devenit consilierul Său?” (Romani 11:33,34).

(Fragment din volumul „Când sarea îşi pierde gustul,” John MacArthur, Editura Agape, Făgăraş.)

http://www.edituraagape.ro/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s