„Fugiti”.

Fugiți!

Un articol din revista „Cercetați Scripturile”

În Cuvântul lui Dumnezeu se vorbeşte de mai multe ori despre fugă în legătură cu comportamentul credincioşilor. Există pericole mari cu privire la care suntem avertizaţi să fugim fără să şovăim. Să ne ocupăm pe rând cu fiecare text în parte.

1. Domnul Isus spune despre oile Sale că Îl urmează pentru că Îi cunosc glasul şi adaugă: „Dar pe un străin nicidecum nu-l vor urma, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor“ (Ioan 10:5). Aceasta este caracteristica oilor Sale: ele Îl urmează pe Păstorul cel bun, dar fug de străini. Să ne întrebăm dacă am făcut întotdeauna aceasta. Cât de uşor ascultăm ce spune un păstor străin! Ca scuză cităm atunci: „Cercetaţi toate, ţineţi ce este bun“ (1. Tesaloniceni 5:21). Trecem cu vederea că nu suntem îndemnaţi aici să verificăm tot ce este în lume; din context rezultă de fapt că trebuie să verificăm tot ce ni se prezintă ca prorocie şi apoi să păstrăm ce este bun.

În zilele noastre sunt vestite cu cuvinte frumoase, învăţături periculoase. Atunci trebuie să fugim de străinii care le aduc şi să nu-i ascultăm. Şi din cărţi poate pătrunde la noi glasul celui străin, iar unii au suferit pagube pentru că nu au fugit, ci au dat urmare dorinţei de a cerceta ce părere sau învăţătură prezintă acele cărţi. A nu fugi de-monstrează încredere în sine, iar aceasta duce la un sfârşit rău dacă nu este judecat.

Pentru a rămâne ocrotiţi trebuie să cunoaştem glasul bunului Păstor. Dacă citim Scriptura cu rugăciune şi asimilăm adevărurile conţinute în ea ca proprietate a inimii, le cunoaştem şi Îl urmăm pe Domnul, mergem calea noastră în părtăşie cu El şi suntem ocrotiţi de cei străini. Dacă găsim totul în El şi în Cuvântul Său, nu vom merge pe alt câmp ca să culegem. Să ascultăm în simplitate de glasul bunului Păstor şi să fugim de glasul străinilor!

2. „Fugiţi de curvie!“ (1. Corinteni 6:18). Dacă vrem să fim ocrotiţi de acest păcat, trebuie să fugim de orice rău moral care ne-ar putea conduce spre acest păcat. Comportamentul lui Iosif în casa lui Potifar este un exemplu în acest sens. Cine se joacă cu păcatul va fi biruit de el. „Poate un om să ia foc în sân şi să nu-i ardă hainele? Poate cineva să umble pe cărbuni aprinşi şi să nu-şi frigă picioarele?“ (Proverbe 6:27, 28). Calea imoralităţii este un mers pe cărbuni aprinşi.

Tânărul din Proverbe 7 a fost condus prin curiozitate păcătoasă să caute răul de care ar fi trebuit să fugă. În inima sa şi în gândurile sale, păcatul a ocupat un loc şi el l-a prins ca pe o pasăre neajutorată, a mers după el cum merge un bou la înjunghiere. Păcatul imoralităţii îşi găseşte repede un punct de legătură în inimile noastre. O clipă de neveghere, şi dorinţa s-a trezit. „Pofta, după ce a zămislit, naşte păcat; iar păcatul, odată împlinit, aduce moarte.“

„Curvia şi vinul şi mustul iau mintea“ (Osea 4:11). Imoralitatea şi beţia se află pe un teren, ele iau capacitatea de gândire şi îl fac pe om incapabil să deosebească adevărul de minciună, ele fac conştiinţa nesimţitoare. După căderea sa, David a simţit că a pierdut părtăşia cu Dumnezeu, iar oasele i se topeau de gemetele sale necurmate. El nu a înţeles că pilda spusă de prorocul Natan se referea la el. Focul patimei i-a înceţoşat mintea, aşa că profetul, când a rostit sentinţa asupra omului bogat, a trebuit să exlame: „Tu eşti omul acela!“ (2. Samuel 12:7). Aceasta i-a deschis ochii, s-a smerit cu adevărat înaintea lui Dumnezeu şi a primit iertare.

Cine se îndreaptă spre Dumnezeu cu inima frântă după o cădere gravă şi îşi recunoaşte păcatele, primeşte iertare deplină şi este restabilită părtăşia sa cu Dumnezeu. Dacă privim căile de conducere ale lui Dumnezeu după vizita lui Natan, observăm că înălţimea credinţei de dinainte de cădere nu a apărut imediat. Aceasta o exprimă David în Psalmul 51. El se roagă: „Fă-mă să aud veselie şi bucurie, ca să se bucure oasele pe care le-ai zdrobit.“ El nu mai avea veselia şi bucuria, lucruri necesare pentru a-i învăţa pe cei care calcă legea. A cerut de asemenea: „Deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta.“

Prin reabilitarea lui David nu au fost înlăturate urmările păcatului său. Din gura lui Natan a auzit cuvintele: „Acum sabia nu se va depărta din casa ta niciodată.“ Să nu credem că aceasta a fost numai în Vechiul Legământ. Avem acelaşi Dumnezeu pe care Îl numim Tată, care judecă fiecare lucrare, fără să aibă în vedere persoana. El ne cere: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt“ (1. Petru 1:15, 16).

Nenumărate locuri din Scriptură ne avertizează cu privire la răul moral. „Pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu: sfinţirea voastră, ca să vă feriţi de curvie; fiecare dintre voi să ştie să-şi ţină vasul în sfinţenie şi onoare (nu în patima poftei, ca şi naţiunile care nu-L cunosc pe Dumnezeu)“ (1. Tesaloniceni 4:3-5). Faptul că acest păcat nu este îndreptat numai împotriva propriului trup (1. Corinteni 6:18), ci este foarte grav în ochii lui Dumnezeu, vedem din Evrei 13:4: „Pe curvari şi pe adulteri îi va judeca Dumnezeu.“ Să ne ferim de lectura murdară, de vorbe cu dublu înţeles şi de tot ce ar putea trezi pofta cărnii! Să cerem de la Dumnezeu har şi putere pentru ca, atunci când duşmanul vrea să ne ia prin surprindere, să biruim prin fugă grabnică!

3. „Fugiţi de idolatrie!“ Credincioşii din Corint au crescut în mijlocul idolatriei, care era în legătură cu satisfacerea dorinţelor carnale. Chiar şi după întoarcerea lor la Dumnezeu erau înconjuraţi de idoli. Între ei erau credincioşi slabi, cărora le lipsea puterea de discernere. Ei nu recunoşteau că în spatele închinării la idoli era diavolul, care reţine inima de la slujba pentru Dumnezeul cel viu prin satisfacerea plăcerilor carnale. De aceea apostolul îi îndeamnă: „De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie.“

Şi în creştinism există pericolul închinării la idoli, fie cu idoli, fie fără. Este remarcabil că prima poruncă este: „Să nu ai alţi dumnezei“ (Exod 20:3). Abia ulterior se vorbeşte de închinarea la idoli, despre imagini cioplite. Ultimul cuvânt al apostolului Ioan din prima sa epistolă este: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli“! Ce sunt aceşti idoli, aceste imagini cioplite? Ioan subliniază diferenţa dintre copiii lui Dumnezeu şi lume: „Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace în cel rău.“ Prinţul acestei lumi îi ţine pe oameni captivi în rău. În schimb, despre cei care sunt din Dumnezeu se spune: „Noi suntem în Cel adevărat, în Fiul Său, Isus Hristos“ (1. Ioan 5:19,20). Aceasta înseamnă separare absolută între copiii lui Dumnezeu şi lume. Credincioşii Îl au pe Fiul lui Dumnezeu, care a venit, care le-a dat pricepere şi viaţa veşnică. Acum Îi aparţin. Gândirea lor trebuie să fie îndreptată numai spre El. Ceea ce se interpune între El şi inima lor, ceea ce împiedică onorarea Lui, este idol, este închinare la idoli, de care trebuie să fugim.

Diavolul încearcă să acţioneze asupra înclinaţiilor şi poftelor cărnii noastre, pentru a ne aduce astfel sub influenţa sa. Duhul Sfânt care locuieşte în noi, Îl prezintă pe Hristos înaintea ochilor noştri. Dacă ne punem sub acţiunea lui, ne lăsăm călăuziţi de el, vom avea putere să menţinem carnea, care tinde spre lume, în moarte şi să nu dăm urmare poftelor ei.

Există unele lucruri, care nu sunt rele în sine, şi pe care ni le-a dăruit chiar Dumnezeu, şi pe care le putem poseda cu mulţumire. Dar dacă ele ocupă inimile noastre şi se pun între Domnul şi sufletul nostru, sunt un idol. Aceasta poate fi mâncarea sau băutura; să nu ocupe primul loc în viaţa noastră! „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Pentru că cine slujeşte ca rob lui Hristos, în aceasta este plăcut lui Dumnezeu“ (Romani 14:17, 18). Cine consideră mâncarea şi băutura ca scop al vieţii sale, îşi face stomacul său ca dumnezeu. Suntem îndemnaţi: „Nici nu fiţi idolatri… după cum este scris: Poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea şi s-au ridicat să joace.“

Numărul idolilor în mijlocul naţiunilor era foarte mare, dar nu este mai mic în rândul creştinilor de astăzi. Nu numai creştinii cu numele, care nu au viaţă din Dumnezeu, slujesc lucrurilor pământeşti, ci şi cei cu adevărat născuţi din nou înclină uşor să caute în altceva satisfacţia decât în Hristos.

4. „Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea“ (1. Timotei 6:11). Aceasta i s-a spus lui Timotei, dar şi tuturor credincioşilor. Despre ce lucruri este vorba aici? Este vorba despre iubirea de bani, dorinţa de a deveni bogat. Dorinţa după bogăţie duce la ispită şi cursă şi multe pofte nebune şi distrugătoare. Iubirea de bani este numită rădăcina a tot felul de rele. „Aceste lucruri“ sunt atât de periculoase, încât omul lui Dumnezeu trebuie să fugă de ele, iar Duhul Sfânt îl avertizează chiar şi pe lucrătorul Timotei de acest lucru.

Faţă de copiii lumii, a căror parte este în viaţa aceasta (Psalm 17:14), credincioşii îi aparţin lui Dumnezeu şi partea lor nu este pe pământ, ci cetăţenia lor este în ceruri. De aceea copiii lui Dumnezeu trebuie să se mulţumească dacă au hrană şi îmbrăcăminte.

Bogăţia în sine nu este rea, Dumnezeu a dat-o unora dintre ai Săi. Dar a o căuta, a tinde spre iubirea de bani, îndepărtează de pe calea cea dreaptă şi unii „s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns pe ei înşişi cu multe dureri“ din cauza ei. Scriptura avertizează deseori cu privire la dorinţa după bani şi după averea pământească. Domnul Isus spune: „Luaţi seama şi păziţi-vă de orice lăcomie de bani, pentru că viaţa cuiva nu este în belşugul averilor lui.“ În Efeseni 5:5 citim că un lacom de bani este un închinător la idoli, iar în Coloseni 3:5 că lăcomia este închinare la idoli. Lacomul de bani aparţine de cei răi pe care Adunarea trebuie să-i dea afară (1. Corinteni 5:11) şi ca urmare li se spune efesenilor: „Iar curvie şi orice necurăţie sau lăcomie nici să nu fie numite între voi, cum se cuvine unor sfinţi.“

La fel ca curvia şi necurăţia, lăcomia nu trebuie găsită între credincioşi. Totuşi nu există nici un alt păcat pentru care să se aducă mai multe scuze ca pentru acesta! Fiecare numeşte un motiv bun pentru goana sa după averi pământeşti, nimeni nu doreşte să fie numit lacom. Deoarece bogăţia pare aşa de dorit de oameni, mulţi se străduiesc să o obţină şi nu se mulţumesc cu ceea ce au.

Aşteptările pe care şi le pun oamenii în legătură cu bogăţia sunt diferite. Unii consideră că găsesc fericirea în ea, pentru că îşi pot împlini toate dorinţele cu mulţi bani. Alţii doresc să obţină consideraţie în ochii celorlalţi. Alţii speră să scape de toate grijile pentru viitor şi uită că Dumnezeu este susţinătorul tuturor oamenilor, şi în mod deosebit al credincioşilor. Dacă ne punem încrederea în El, nu ne vom îngrijora de ziua de mâine, ci vom spune cu David: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.“

În general se recunoaşte şi se înţelege necesitatea de a fugi de răul moral, dar se înţelege şi se recunoaşte mai puţin fuga de iubirea de bani. În aceasta poţi părea un om cinstit şi cu vază în faţa celorlalţi oameni, dar întrebarea este cum gândeşte Dumnezeu despre acest păcat. El îl pune pe acelaşi nivel cu răul moral. Dacă fugim de acest rău, trebuie în acelaşi timp să tindem spre bine: „Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea duhului.“

Cu cât tindem mai mult spre acest bine, cu atât mai uşor ne va fi să fugim de iubirea de bani şi să scăpăm de urmările acesteia. Să nu dorim să fim mai înţelepţi decât Dumnezeu, ci să ascultăm ce ne spune El şi să fugim!

http://www.comori.org

Anunțuri

Un gând despre “„Fugiti”.

  1. „…….Există unele lucruri, care nu sunt rele în sine, şi pe care ni le-a dăruit chiar Dumnezeu, şi pe care le putem poseda cu mulţumire. Dar dacă ele ocupă inimile noastre şi se pun între Domnul şi sufletul nostru, sunt un idol. Aceasta poate fi mâncarea sau băutura; să nu ocupe primul loc în viaţa noastră! „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Pentru că cine slujeşte ca rob lui Hristos, în aceasta este plăcut lui Dumnezeu“ (Romani 14:17, 18). Cine consideră mâncarea şi băutura ca scop al vieţii sale, îşi face stomacul său ca dumnezeu. Suntem îndemnaţi: „Nici nu fiţi idolatri… după cum este scris: Poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea şi s-au ridicat să joace.“……

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s