„Va urma?”de Samuel E.Waldron.(despre darurile spirituale)

Waldron - va urma

Editura Multimedia din Arad a publicat în 2011 volumul Va urma? al lui Samuel E. Waldron, o lucrare bine organizată şi argumentată despre cesaţionism. Am remarcat recomandarea lui Phil Johnson, director al „Grace to You”: „Cesaţionismul (concepţia potrivit căreia darurile spirituale au ţinut doar de era apostolică) nu s-a mai bucurat de trecere în ultimii ani. Lucrurile au luat un curs deosebit de inoportun într-o epocă în care atât de multe biserici au fost distruse de confuzia carismatică – în timp ce abundau falsele miracole şi darurile spirituale îndoielnice. Argumentul principal contra cesaţionismului pare a fi că, dacă nu există niciun text doveditor şi decisiv care să afirme că darurile miraculoase au încetat, şi niciun singur pasaj pe baza căruia să se poată valida exegetic teologia cesaţionistă, atunci cesaţionismul trebuie respins rapid. Dar încetarea darurilor miraculoase, trecerea erei apostolice şi încheierea canonului biblic sunt toate adevăruri care se leagă între ele şi au de-a face cu aceleaşi chestiuni teologice. A pretinde că darurile spirituale sunt încă în vigoare este la fel de periculos din punct de vedere spiritual ca şi a crede că încă mai este deschis canonul Scripturii. Istoria mişcării carismatice moderne furnizează ample dovezi că aşa stau lucrurile. Pastorul Waldron face o treabă excelentă demonstrând fundamentul biblic şi teologic al cesaţionismului istoric, aducând claritate şi judecată sănătoasă într-o problemă care a fost mult prea mult timp dominată de emoţie şi de gândire confuză.”

Să-l lăsăm pe autor să-şi prezinte singur lucrarea: Această cărticică nu are pretenţia de a fi o analiză cuprinzătoare a penticostalismului, a mişcării carismatice sau a Celui de-al treilea val. Există multe asemenea discuţii, atât pro, cât şi contra, atât bune, cât şi rele. Ea tratează doar una din învăţăturile în mod normal asociate acestor mişcări importante şi din ce în ce mai populare din creştinism şi din lume: învăţătura care poate fi succint descrisă prin termenul de continuaţionism.

Continuaţionismul este învăţătura potrivit căreia darurile miraculoase (cel puţin unele dintre ele) presupuse şi descrise în Biblie ar trebui să continue a exista în biserică şi, de fapt, continuă să fie date bisericii. Cuvintele din paranteza de mai sus trebuie cu grijă remarcate. Uneori – şi în unele din formele lui populare – continuaţionismul (şi continuaţioniştii) învaţă că nu mai există apostoli ai lui Hristos astăzi. De obicei, însă, ei cred că profeţii, vorbitorii în limbi şi făcătorii de miracol continuă să fie daţi de către Hristos bisericii Sale.

Cesaţionismul este opusul continuaţionismului. El învaţă că toate darurile miraculoase au încetat să-i mai fie date astăzi bisericii. Aceasta nu înseamnă că astăzi Dumnezeu nu face niciodată miracole sau lucrări supranaturale în lume. Darurile miraculoase, pe de-o parte, şi miracolele, pe de alta, sunt distincte. Biblia învaţă încetarea darurilor miraculoase, dar nu a tuturor miracolelor. Dumnezeu nu S-a exclus singur din lume când ultimul apostol al lui Hristos a murit sau când ultima carte din canonul Scripturii a fost scrisă. El este absolut capabil să facă minuni în lume şi ocazional El le face. Acest lucru, însă, este diferit de a spune că El încă mai dă daruri miraculoase – oameni dăruiţi miraculos – bisericii. (…)

De ce am ales să abordez doar chestiunea continuaţionismului în această carte? Impresia mea este că discuţiile legate de penticostalism şi de mişcarea carismatică au intrat într-o nouă fază. Discuţii precedente importante despre aceste mişcări s-au concentrat asupra pretenţiilor lor privind botezul cu Duhul şi aşa-numita doctrină a botezului ulterior: învăţătura conform căreia, ulterior convertirii şi prin îndeplinirea unor anumite condiţii, un creştin trebuie să fie botezat de Duhul. Acest botez ulterior al Duhului s-a considerat în mod felurit că-i va furniza creştinului o mai mare sfinţenie, putere sau siguranţă a mântuirii. De obicei s-a considerat că acest punct de cotitură este marcat de experienţa vorbirii în limbi. Odată cu sosirea aşa-numitului Cel de-al treilea val (primele două fiind penticostalismul şi mişcarea carismatică), s-a schimbat punctul în care era concentrată atenţia doctrinară. În timp ce penticostalismul şi mişcarea carismatică mai continuă să-şi înveţe concepţiile distinctive cu privire la botezul Duhului, Cel de-al treilea val a abandonat în mare măsură ideea că botezul Duhului are loc ulterior convertirii. El continuă însă să înveţe că predicarea Evangheliei ar trebui însoţită de exercitarea darurilor miraculoase.

Este important de observat că, sub forma Celui de-al treilea val, au penetrat cel mai adânc lumea evanghelică mişcările asociate cu continuarea darurilor miraculoase. Alte evenimente din aceeaşi perioadă au slujit, de asemenea, la creşterea influenţei acestor mişcări în cercurile evanghelice. Cel mai important dintre acestea se poate să fi fost faptul că D. Martyn Lloyd-Jones a îmbrăţişat o formă a doctrinei botezului ulterior. În mod intenţionat sau nu, aceasta a implicat sprijinirea unei forme de continuaţionism.

Din aceste motive, în timp ce chestiuni legate de botezul Duhului au trecut pe planul al doilea, continuaţionismul a început să exercite o influenţă surprinzătoare asupra evanghelicilor. Nu numai că mulţi dintre ei au îmbrăţişat continuaţionismul, dar un număr semnificativ dintre ei au şi decis să abordeze chestiunea într-un mod deschis, dar precaut. Impresia mea este, prin urmare, că argumentarea dezvoltată aici împotriva continuaţionismului este foarte oportună. Ideea originală nu îmi aparţine, dar sper că cititorul îi va evalua puterea de convingere şi capacitatea de a fi prezentată într-o nouă modalitate.

Vorbind despre aceia care sper că vor citi această carte, să-mi fie permis să le adresez câte un cuvânt cititorilor din trei grupuri distincte.

Prietenilor mei continuaţionişti care citesc această carte: daţi-mi voie să recunosc că mă tem că ne-aţi învins deja pe noi, cesaţioniştii, pe câmpul de bătălie al propagandei. Continuaţionismul sună în aşa de mare măsură mai luminos şi mai plin de nădejde decât sunetul mohorât şi acru al cesaţionismului. Într-o vreme în care este atât de important să fii pozitiv (Inseraţi aici o faţă zâmbitoare!) şi atât de rău să fii negativ (ca în „Nu fi aşa de negativ!”), continuaţionismul sună mai pozitiv decât cesaţionismul. Singurul lucru pentru care pledez eu aici este să nu credeţi că, fiindcă se poate ca voi să fi câştigat bătălia pe tărâmul propagandei (pentru darurile miraculoase, în timp ce alţii sunt contra darurilor miraculoase), aţi câştigat bătălia biblică. Felul cum sună ceva – ca şi felul cum arată – poate fi înşelător. Avertizările şi poruncile negative ale Bibliei („Luaţi aminte ca nu…!”; „Să nu….!”) oferă cu mult mai multă nădejde şi un viitor mai luminos decât profeţii falşi, cei foarte pozitivi, care spun: „«Pace! Pace!» Şi totuşi pace nu este”. Chiar şi aşa, cesaţionismul oferă o perspectivă care cheamă biserica să ia o poziţie, nu pe temelia de nisip a darurilor miraculoase care continuă, ci pe puternicul şi măreţul Cuvânt scris al lui Dumnezeu.

Daţi-mi voie să le spun ceva despre aceasta şi prietenilor mei care sunt deschişi, dar precauţi cu privire la această chestiune. În acest mod de exprimare, curentul merge împotriva cesaţionismului chiar mai puternic decât în contrast cu continuaţionismul. Voi sunteţi deschişi, dar precauţi. Concluzia trebuie să fie, atunci, că eu sunt închis şi nesăbuit? A fi deschis şi precaut înseamnă a fi tolerant, dar judicios. Cei care susţin cesaţionismul trebuie, prin urmare, că sunt intoleranţi şi imprudenţi. Trebuie să recunosc că această terminologie des întâlnită pare o cauză pierdută pentru tabăra mea.

Sunt, desigur, serios doar pe jumătate, dar încerc să subliniez un lucru important. În mod cert, nu există nicio dorinţă de a pune la îndoială integritatea opiniilor voastre asupra acestui subiect. Vă îndemn însă să aveţi mare grijă să nu ajungeţi Ia concluzii superficiale în privinţa acestei chestiuni importante doar fiindcă expresia meşteşugit formulată, „deschis, dar precaut”, face ca alte poziţii să pară nechibzuite. Gândiţi-vă cu atenţie la argumentarea din paginile următoare. Vedeţi dacă nu cumva tolerarea continuaţionismului de către poziţia deschisă, dar precaută, permite unor principii periculoase să-şi facă de cap în cercurile evanghelice.

În cele din urmă, daţi-mi voie să le adresez un cuvânt sau două aliaţilor şi cititorilor mei cesaţionişti. În câteva puncte din argumentarea care urmează, mi-am urmat propria cărare, abătându-mă de la poziţiile standard, sau cel puţin de la cele frecvente, ale altor apărători ai cesaţionismului. Nu am făcut aceasta pentru a fi inedit. De fapt, nu ştiu ca vreuna din poziţiile mele să fie ceva inedit. Aceste poziţii au fost adoptate deoarece cred că punctul nostru de vedere este atât de crucial încât merită sprijinul exegetic cel mai onest şi mai atent pe care îl pot oferi. Daţi-mi voie să spun şi că eu cred că modul în care am dezvoltat argumentarea în favoarea cesaţionismului are multe lucruri care să-l recomande. Cred că bastionul şi începutul, dovada cea mai clară şi punctul de pornire al poziţiei noastre, sunt reprezentate de încetarea darului apostolilor lui Hristos. Dimpotrivă, defectul fatal al poziţiei continuaţioniste şi punctul în care ea se destramă constă în faptul că este insensibilă faţă de apostolatul limitat din punct de vedere istoric şi că neglijează implicaţiile acestuia. Nădăjduiesc că accentul meu asupra acestui punct vă va ajuta în apărarea şi propagarea adevărului.

Voi încheia această scurtă prezentare a volumului publicat de Editura Multimedia cu opinia profesorului dr. Tom J. Nettles (Southern Baptist Theological Seminary): „În primul rând, această carte este citibilă, bine organizată şi concisă. Nimeni nu ar trebui să o pună jos pentru că a găsit-o ca fiind prea opacă. În al doilea rând, pertinenţa ei doctrinară nu depinde de niciuna din chestiunile imediat relevante, cum sunt penticostalismul, prezenţa carismatică sau Cel de-al treilea val. Ea dă naştere unor discuţii cu adevărat izbitoare despre chestiunile legate de acele mişcări, dar stă în picioare ca un raţionament teologic important în sine. O tratare clară şi cuprinzătoare din punct de vedere biblic a scopului, aşezării şi motivaţiei revelaţiei divine trebuie să-l ajute pe fiecare credincios în dragostea lui pentru Scriptură şi, de asemenea, să-i mărească încrederea în dovezile pe care le dă Biblia însăşi în favoarea faptului că poate fi apărată ca fiind un cuvânt din partea lui Dumnezeu. În al treilea rând, raţionamentul este dat în contextul unei exegeze biblice atente, în contextul istoric al răscumpărării. În al patrulea rând, mireasma cărţii este una de bunătate, ca şi de fermitate faţă de fraţii care sunt recunoscuţi ca fiind în egală măsură pasionaţi în dorinţa lor de a trăi potrivit adevărului biblic. Sam Waldron tratează pe toţi cu respect şi ia în considerare cu seriozitate ceea ce spun ei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s