„Peter Masters-Testarea veridicitatii minunilor din zilele noastre.”

Pe măsură ce parcurgem studiul Noului Testament începem să observăm motivul exact pentru care Domnul nostru Isus Hristos a făcut semne şi minuni. El n-a făcut semne şi minuni doar pentru a demonstra lui Israel că în cer există un Dumnezeu viu care poate face minuni. Israeliţii cunoşteau acest lucru deja pentru că aveau Scripturile de sute de ani şi ştiau totul despre caracterul şi puterea lui Dumnezeu. Isus n-a făcut minuni pentru acest motiv.

Totodată, Isus n-a făcut minuni doar pentru a-i ajuta pe oameni să se simtă mai bine în vremuri de boală sau ca să-şi recapete sănătatea şi capacităţile trupeşti dacă erau paralitici. Domnul nostru ne explică motivul pentru care a făcut minuni. Semnele acelea se făceau pentru ca ei să creadă că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. În Fapte 2:22 apostolii au întărit faptul că Isus Hristos S-a dovedit a fi Mesia trimis de Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le-a făcut.

Domnul Isus a contrazis toate acuzaţiile conform cărora El ar fi un proroc fals, prin două lucruri: în primul rând, El le vorbea oamenilor după Scripturi, în armonie perfectă cu revelaţia dată înaintea venirii Lui; şi, în al doilea rând, El a făcut prorocii despre semne şi minuni pe care tot El a început să le şi împlinească.

Observăm scopul care a stat la baza vindecării miraculoase pe care o face Domnul nostru paraliticului descris în Matei 9:2-8. Pe măsură ce evenimentele se produc, nişte prieteni îl aduc pe un alt prieten de-al lor paralitic la Isus. Văzându-le credinţa, Isus a zis paraliticului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!”. Duşmanii lui Isus au văzut imediat în această afirmaţie o blasfemie fără margini. Cum e posibil ca un simplu om, limitat, să ierte păcatele unei alte fiinţe umane. Sigur că dacă Isus ar fi fost un simplu om, finit şi păcătos, opinia lor ar fi fost corectă. Dar Isus, care le cunoştea gândurile, a zis: „Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: «Iertate îţi sunt păcatele », sau a zice: «Scoală-te şi umblă?»”.

Dacă Isus n-ar fi fost cu adevărat Fiul Iui Dumnezeu lucrul cel mai periculos pe care l-ar fi putut face era să Se uite la un paralitic neajutorat şi să spună: „Scoală-te şi umblă.” Dar exact aceasta a făcut Isus când a zis „Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele – «Scoală-te», a zis El slăbănogului, «ridică-ţi patul şi du-te acasă»… Când au văzut noroadele lucrul acesta s-au spăimântat, şi au slăvit pe Dumnezeu care a dat oamenilor o astfel de putere.”

Minunea vindecării paraliticului în mod instantaneu şi perfect a convins mulţimea de faptul că toate cele afirmate de Isus despre păcatele respectivului om erau adevărate – el fusese iertat. Minunea aceea a confirmat puterea şi autoritatea Lui de a face lucruri mult mai măreţe, adică de a rezolva problema păcatului. Astfel, prin acea minune nu s-a urmărit să se demonstreze existenţa lui Dumnezeu; nu s-a urmărit nici ajutarea acelui biet paralitic; ci minunea a atras, în primul rând, atenţia asupra autorităţii unice a lui Hristos pe pământ de a ierta păcatele.

Trebuie să reţinem acest important principiu – mesajul care însoţeşte minunea este până la urmă cel mai important lucru. Dacă vreodată s-ar fi făcut o minune fără ca în spatele ei să fi existat un scop divin sau fără a i se fi ataşat un anume mesaj, situaţia ar fi fost un dezastru.

În Fapte 14 citim că Pavel şi Barnaba s-au dus în cetatea Listra şi în afara cetăţii au dat peste un slăbănog pe care s-au hotărât să-l vindece în Numele lui Isus Hristos. Înainte însă de a avea ocazia să le explice oamenilor cine sunt şi cine era Dumnezeul lor, întreaga cetate a fost fulgerată de puterea evenimentului şi oamenii au dat buzna (cu preoţii păgâni în fruntea lor) să aducă jertfe celor doi bărbaţi. Oamenii i-au luat drept zeităţi şi le-au dat nume ale zeităţilor lor păgâne.

Au fost Pavel şi Barnaba încântaţi de cinstea care li s-a dat? Nu, ci şi-au rupt hainele şi au strigat cuprinşi de mânie. Ceea ce se întâmplase greşit era următorul lucru: minunea nu era însoţită în mod vădit şi imediat de un mesaj, fapt pentru care s-a iscat această confuzie şi acest dezastru. Exact acest fenomen se întâmplă şi în zilele noastre. Sute şi mii de credincioşi vor semne şi minuni pentru a se dovedi pe ei înşişi şi pe Dumnezeu în faţa unei lumi necredincioase. Dar dacă semnele nu sunt însoţite de o revelaţie supranaturală, ele devin un dezastru. O minune de una singură este mai rea decât absenţa ei, dacă Dumnezeu, prin acea minune, nu identifică cine este mesagerul şi care este adevăratul scop din spatele minunii.

Mulţi copii ai lui Dumnezeu, cuprinşi de marea dorinţă de a-L cinsti pe El, sunt tentaţi să creadă că Dumnezeu începe să vorbească pe căi cu totul speciale, iar alţii ies puternic în evidenţă prin semnele şi minunile pe care le fac în sprijinul mesajelor lor. Dar prin ce test putem afla dacă aceştia primesc direct de la Dumnezeu descoperiri noi – pe alte căi decât studierea atentă şi sistematică a Scripturilor însoţită de rugăciune?

Cum putem şti dacă aşa-numitele semne şi minuni care se fac astăzi vin, într-adevăr, de la Dumnezeu sau dintr-o altă sursă? În sensul acesta, Scriptura ne călăuzeşte foarte simplu, în mod direct şi cu sfaturi potrivite pentru toţi copiii lui Dumnezeu. Pe parcursul folosirii acestui ghid biblic, să ascultăm şi sfatul din 1 Ioan 4:1: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu.”

Care sunt aceste instrucţiuni? Cum putem testa minunile de vindecare pe care fiecare cult major, inclusiv romano-catolicii, pretind că sunt specializaţi să le facă? Cum putem determina dacă aceste aşa-zise vindecări se plasează pe acelaşi nivel şi sunt la fel de autentice cu minunile de vindecare descrise de Noul Testament? Iată trei lucruri din Scripturi care să ne călăuzească. Pe baza acestor „standarde” trebuie să judecăm toate pretenţiile la puterea de a face minuni.

  1. Minunile de vindecare ale Domnului Isus Hristos au fost extrem de multe la număr.

  2. Lucrarea de vindecare înfăptuită de Domnul nostru Isus Hristos a inclus vindecări spectaculoase. Ele conţineau refaceri organice şi fizice care puteau fi văzute clar şi erau evidente pentru toţi.

În zilele noastre se afirmă de multe ori că anumite persoane au fost vindecate de dureri şi traume interne, dar pentru omul de rând este extrem de greu, în cele mai multe cazuri, să fie sigur dacă vindecarea a avut sau nu loc. Domnul nostru făcea minuni de vindecare evidente şi spectaculoase. De exemplu, singura contribuţie a apostolului Petru în ceasul de criză din grădina Gheţimani a fost să taie urechea slujitorului marelui preot. Domnul Isus a luat urechea tăiată, a pus-o la loc şi a vindecat pe deplin rana. Pot oare făcătorii de minuni din zilele noastre să realizeze vindecări de genul celor făcute de Isus?

Isus a fost în stare să vindece un om care s-a născut orb, iar omul acela a zis: „De când e lumea nu s-a auzit ca cineva să dea vedere unui om care s-a născut orb.” Ce s-ar întâmpla dacă cineva ar lua trupul cuiva care a murit recent şi să-l ducă la un vindecător carismatic pentru a-i cere să facă acelui mort ceea ce i-a făcut Isus lui Lazăr? Putem fi siguri că niciun vindecător n-ar accepta un asemenea caz ca să-şi pună în pericol reputaţia, încercând să facă ceea ce ştie că este imposibil.

Scuza pe care o invocă în zilele noastre „vindecătorii” când nu reuşesc să realizeze vindecări miraculoase este lipsa de credinţă a celor ce vin la ei, cu toate că în Noul Testament credinţa n-a jucat neapărat un rol important în vindecările miraculoase care s-au făcut. Nouă dintre cei zece leproşi pe care i-a vindecat Isus se pare că n-au avut credinţă. Numai unul a fost credincios şi s-a întors să mulţumească Domnului. E evident că Lazăr n-a avut nevoie de credinţă ca să fie înviat din morţi. Prin urmare, suntem siguri că plângerea referitoare la micimea credinţei „clientului” este pur şi simplu o scuză modernă sau o încercare de a masca faptul că semnele şi minunile despre care vorbeşte Scriptura nu pot fi copiate în zilele noastre.

3. Una dintre cele mai importante reguli este aceasta: când Fiul lui Dumnezeu a făcut vindecări miraculoase pentru a autentifica pretenţia că este Mesia lui Israel, El le-a făcut în aşa fel ca nimeni să nu poată nega că a avut loc o minune de la Dumnezeu. Semnele şi minunile Sale nu puteau fi tăgăduite. Nicodim a venit la el într-o noapte şi i-a zis: „Ştim că eşti un învăţător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el” (Ioan 3:2).

Unii dintre vrăjmaşii Domnului care au recunoscut că minunile erau adevărate, iar oamenii erau vindecaţi şi înviaţi din morţi s-a văzut obligat să spună că Satan era acela care făcea toate acele lucruri. Dar toţi erau obligaţi să admită că între ei se petreceau minuni extraordinare, spectaculoase şi de netăgăduit. Singura întrebare rămasă era aceasta: care este cauza supranaturală, Dumnezeu sau diavolul?

În Ioan 11:47 citim că mai marii preoţilor şi fariseii au făcut sfat şi au recunoscut că nu ştiau cum să stea împotriva lui Hristos pentru că El făcea în mod sigur multe minuni. Acelaşi lucru este repetat în Fapte 4:16, când un alt conciliu iudaic a luat în discuţie minunea făcută de Petru şi Ioan pentru vindecarea paraliticului de la Templu. Liderii evrei au zis între ei: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui.”

Ori de câte ori Dumnezeu Se implică în realizarea unor semne şi minuni, acestea sunt întotdeauna total incontestabile. Pe muntele Carmel, Ilie a făcut o minune în Numele adevăratului Dumnezeu al lui Israel, care a fost incontestabilă. După ce s-a coborât foc din cer, nimeni n-a mai întrebat: oare chiar s-a întâmplat? Urgiile care au produs exodul din Egipt i-au obligat pe magicieni să recunoască: aici este degetul lui Dumnezeu!

Pe baza acestor analize, aş afirma că avem un standard de măsură infailibil cu care putem determina dacă în zilele noastre se mai întâmplă sau nu cu adevărat semne şi minuni. Dacă cineva este martor la minuni şi totuşi rămâne îndoielnic, atunci acele minuni nu se pot asemăna cu cele descrise în Biblie, iar „făcătorii de minuni” nu pot fi de la Dumnezeu. Acest singur test demontează pretenţia la autenticitate în zilele noastre din partea făcătorilor de minuni. Dumnezeu nu poate fi autorul unor semne şi minuni care pot fi negate. Comparând lucrările Domnului Isus şi cele ale apostolilor rânduiţi de El cu minunile făcute astăzi de făcătorii de minuni carismatici, va ieşi la lumină o diferenţă uluitoare. Avem de-a face cu două niveluri total diferite ale realităţii!

(Fragment din volumul Fenomenul carismatic, Peter Masters, Editura Făclia, Oradea, 2010.)

SURSA:http://www.monergism.ro/index.php/2013/07/peter-masters-testarea-veridicitatii-minunilor-din-zilele-noastre/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s