„Invatatura si practica.Viata de casnicie crestina.”

Învăţătură şi practică.Viaţa de căsnicie creştină.

Viaţa de căsnicie creştină este o temă importantă pentru oricine este căsătorit. Dumnezeu ne-a
făcut cunoscut limpede în Cuvântul Său gândurile Sale despre o căsnicie plăcută Lui. Aceste
gânduri nu s-au schimbat şi nu se schimbă nici măcar având în vedere noile opinii, pe care şi le face lumea despre viaţa de căsnicie. Tocmai în aceste zile, când omul din lume pune totul în ceea ce priveşte căsătoria cu capul în jos, este necesar să ne aducem aminte de principiile lui Dumnezeu despre căsnicie şi să trăim consecvent, conform acestor principii.
În Noul Testament există trei pasaje, care se preocupă în mod deosebit cu aceste principii, şi
anume: 1 Petru 3.1-7; Efeseni 5.22-33; Coloseni 3.18-21. Aici, Petru şi în mod deosebit Pavel pun fundamentul doctrinar cu privire la o căsnicie fericită. Adevărurile şi principiile tratate în aceste pasaje le găsim explicate în exemple practice în Vechiul Testament. Unul din aceste exemple îl găsim în Geneza 24.61-67 şi 25.11. Pe baza acestui text ne vom preocupa în continuare cu şapte principii, pe care ni le prezintă Dumnezeu pentru o căsnicie după gândurile Sale: patru principii se referă la soţ, iar trei la soţie.
Înainte de a începe cu acestea, vreau să atrag atenţia asupra unui pericol deosebit. Atât în Coloseni 3 şi Efeseni 5, cât şi în 1 Petru 3, Cuvântul li se adresează separat soţiilor şi soţilor. Există deci îndemnuri speciale pentru soţii şi îndemnuri speciale pentru soţi. Înclinaţia soţilor este adesea de a reţine ceea ce li se spune soţiilor (de ex. că ele trebuie să fie supuse) pentru a le atrage mereu atenţia asupra acestui lucru. Acelaşi pericol are valabilitate şi invers, pentru soţii. Să ne ferim de un astfel de comportament. Să ne preocupăm mai întâi cu principiile, care au valabilitate pentru soţ: Primul principiu: Isaac vine în întâmpinarea Rebecăi (Geneza 24.63). Acest principiu îl găsim în 1
Petru 3.7: „Tot aşa, soţilor, locuiţi cu ele după cunoştinţă (cu înţelepciune, după traducerea
Cornilescu), ca şi cu un vas mai slab, feminin, dându-le onoare.“ Aici observăm că soţii au obligaţia să vină în întâmpinarea soţiilor lor. Femeile gândesc şi simt altfel decât bărbaţii. Sarcina soţului este de a-şi accepta soţia şi de a manifesta înţelegere faţă de ea. „A locui“ cu soţia se referă la toate părţile omului, adică duh, suflet şi trup, iar, în toate acestea, soţul trebuie să fie gata să-şi întâmpine soţia.
Această amabilitate se bazează pe principiile Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că trebuie făcut㠄după cunoştinţă“. Soţii locuiesc însă şi „cu înţelepciune“ cu soţiile lor, adică o situaţie specială, în care se găsesc cei doi, trebuie apreciată corect de către soţ. Tocmai în viaţa de căsnicie pot fi urmări fatale, dacă trăim şi acţionăm după şabloane confecţionate.
Petru explică mai departe că soţiile sunt vase mai slabe. Principiul acestei lumi, de a cere de la partener cel puţin tot atât de mult cât i se dă, nu are valabilitate pentru căsniciile creştine.Dumnezeu a creat oamenii „parte bărbăteasc㓠şi „parte femeiască“. Femeile sunt vase mai slabe,iar noi, soţii, trebuie să ţinem cont de acest lucru. Există simţăminte tipic femeieşti, pe care bărbatul le poate foarte greu avea, şi există idei tipic bărbăteşti, pe care nu le înţeleg femeile. Soţii ar trebui să se gândească mereu la acest lucru în relaţiile cu soţiile lor. Pentru a evita pericolul ca soţiile să fie tratate, din acest motiv, dispreţuitor, Petru adaugă: „dându-le onoare“. Numai dacă aşa stau lucrurile, este totul în ordine într-o căsnicie, iar acest lucru are urmări practice: rugăciunile soţilor nu sunt împiedicate.
Al doilea principiu: Isaac a dus-o pe Rebeca (Geneza 24.67). Pentru soţi este un mare privilegiu,dar în acelaşi timp o tot aşa de mare răspundere de a-şi conduce soţiile. Un soţ trebuie să fie în stare să-şi conducă soţia începând din ziua nunţii. Pentru a preveni o confuzie, spun că a conduce nu înseamnă a stăpâni. Mulţi soţi cred că ei sunt învredniciţi să le poruncească soţiilor lor, dar aceasta nu este după gândurile Dumnezeului nostru.
Înainte de căsătorie, bărbatul este răspunzător de propria sa activitate. Dacă face ceva greşit,
urmările comportamentului său îl vor lovi doar pe el. Dar dacă este căsătorit, atunci
comportamentul său are nemijlocit urmări şi asupra soţiei lui. Dacă noi ca soţi facem o greşeală,2 atunci soţiile noastre vor suferi automat împreună cu noi. Aşa se face că noi putem conduce soţiile noastre atât spre binecuvântare, cât şi spre ruină.
Două exemple din Vechiul Testament, unul pozitiv şi unul negativ, ne ilustrează acest principiu:
Boaz a fost un bărbat, al cărui comportament a atras după sine binecuvântarea lui Dumnezeu; astfel,el a fost capabil s-o facă pe Rut părtaşă la această binecuvântare. El a condus-o în binecuvântare.Nabal a fost un bărbat al blestemului şi a avut de suferit sub urmările acţiunii sale rele prin faptul că Dumnezeu l-a pedepsit. Dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit în har, David şi-ar fi asumat o vină de sânge, iar Abigail, soţia lui Nabal, ar fi pierit, probabil, cu soţul ei.
Al treilea principiu: Isaac a iubit-o pe Rebeca (Geneza 24.67). Acest principiu atât de elementar pentru o căsnicie după gândurile lui Dumnezeu ne conduce spre versetul din Efeseni 5.25, unde nouă, bărbaţilor, ni se cere de mai multe ori să ne iubim soţiile (şi Coloseni 3.19). Apostolul foloseşte trei comparaţii pentru a ne explica clar felul dragostei unui soţ faţă de soţia lui. În primul
rând trebuie să o iubească cum îşi iubeşte Hristos Adunarea (versetul 25), în al doilea rând ca pe trupul său (versetul 28) şi în al treilea rând ca pe sine (versetul 33).
Comparaţiile arată clar că această dragoste poartă un cu totul alt caracter decât ceea ce numesc
oamenii acestei lumi dragoste.
Versetul 29 ne arată cum se exteriorizează dragostea: soţul îşi hrăneşte şi îşi îngrijeşte soţia.
Condiţia conformă voii lui Dumnezeu pentru o căsnicie este aceea ca soţul să fie în stare să-şi hrănească soţia. Aceasta se referă atât la domeniul material, cât şi la cel spiritual. Cine nu este în stare să-şi hrănească soţia din punct de vedere material, să nu încheie o căsătorie. Credincioşia în profesie trebuie să-l caracterizeze pe fiecare bărbat. Dar şi din punct de vedere spiritual, soţul trebuie să fie în stare să-şi hrănească soţia. Cuvântul lui Dumnezeu le cere soţiilor să-şi întrebe proprii soţi, dacă au neclarităţi (1 Corinteni 14.35); este foarte trist, dacă soţul este incapabil să răspundă la întrebările soţiei. Cine începe abia în căsnicie să se preocupe cu lucrurile duhovniceşti,acela începe prea târziu. Înainte de căsătorie este timpul cel mai adecvat pentru un bărbat să cunoască gândurile lui Dumnezeu, pentru a fi apoi în stare să împartă hrană spirituală.
De asemenea, soţul îngrijeşte de soţia lui. Aceasta nu se referă la îngrijirea medicală sau ceva asemănător, ci la faptul că soţul îşi îngrijeşte soţia, pentru că îşi găseşte bucuria în ea. Cine îşi îngrijeşte soţia, acela îi împlineşte dorinţele inimii, dorinţe care sunt diferite de la o soţie la alta. Am putea exprima aceasta şi altfel: cine îşi hrăneşte soţia îi dă ceea ce are nevoie. El îi dă după nevoie(aşa cum poporul Israel a primit mana în pustie). Cine îşi îngrijeşte soţia, încearcă, dacă este posibil,să-i dea ceea ce îşi doreşte. El îi dă după dorinţă (aşa cum a făcut Solomon cu împărăteasa din Seba,1 Împăraţi 10.13).
Domnul Însuşi ne cere nouă, bărbaţilor, să ne iubim soţiile. Dacă vor veni situaţii, în care ne va veni greu acest lucru, pentru că soţiile noastre nu se comportă chiar aşa de vrednic de a fi iubite,atunci ar trebui să ne gândim la dragostea lui Hristos faţă de Adunarea Sa. În ciuda
comportamentului nostru greşit, El ne iubeşte cu o dragoste neschimbată. Această dragoste ne este mereu exemplu şi imbold.
Al patrulea principiu: unitatea deplină între soţ şi soţie. Prin încheierea căsătoriei, Isaac a fost mângâiat pentru pierderea mamei sale (Geneza 24.67). Curând a venit despărţirea şi de tatăl său
(Geneza 25.8-11). Aceasta ne face să ne gândim la un principiu important (care, din nefericire, e deseori trecut cu vederea), şi anume că unitatea în căsnicie este mai mare decât unitatea sau legătura dintre rudele de sânge, de exemplu dintre părinţi şi copii. Desigur, fiul nu va înceta să fie fiu, iar părinţii rămân părinţi, pe care fiul trebuie să-i iubească şi să-i cinstească. Dar este foarte important să ţinem cont că soţul se află într-o relaţie mai strânsă cu soţia decât cu părinţii lui. Din nefericire,se observă că unii soţi discută mai degrabă o problemă cu părinţii de-cât cu soţiile. Şi mai periculos este dacă unul din parteneri se plânge de celălalt părinţilor săi. Un astfel de comportament este
otravă pentru propria căsnicie. Au existat unele cazuri când din cauza părinţilor s-au desfăcut tinere căsnicii. Toţi cei afectaţi de acest lucru ar trebui să ceară înţelepciune de la Dumnezeu pentru a trăi împreună corect.
După ce am văzut câteva principii, care se referă la soţ, să ne preocupăm cu cele referitoare la soţie.
3
Primul principiu: ajutor pentru soţ. În Geneza 24.61 ni se atrage atenţia că Rebeca „s-a ridicat“ să plece la Isaac. Ea a mers la Isaac şi nu invers. Avraam a dat o poruncă expresă: nu Isaac să meargă în ţara rudeniei sale, ci femeia să fie adusă la Isaac. Conform principiului, soţia este dată soţului ca ajutor şi nu soţul soţiei ca ajutor (ceea ce nu exclude, desigur, faptul că un soţ nu-şi va ajuta soţia,dacă este necesar în gospodărie). Dacă o femeie intră în căsnicie, trebuie să ştie limpede că va
renunţa la domeniul sarcinilor ei proprii şi de acum încolo va conlucra la însărcinările soţului ei. Ea merge la soţul ei pentru a-l ajuta.
Este împotriva gândurilor lui Dumnezeu ca o soţie să-şi exercite mai departe profesia (probabil,deoarece ea câştigă mai bine decât soţul ei), iar soţul să conducă menajul. Intenţiile lui Dumnezeu nu se schimbă, chiar dacă acestea sunt astăzi împotriva opinei actuale a multor oameni din această lume.
Când a creat Dumnezeu pe om, a vrut să-i facă un ajutor potrivit (Geneza 2.18), adică o soţie, care să i se potrivească. Dumnezeu îi dă fiecărei soţii însărcinarea să fie în orice fel un ajutor potrivit
soţului ei. Aceasta nu se referă la faptul că soţul se las㠄servit“ de soţia lui, ci este vorba de o convieţuire după voia lui Dumnezeu, convieţuire în care soţia este pentru soţul ei şi îl întregeşte.
Al doilea principiu: supunere faţă de soţ. Rebeca s-a acoperit, când l-a văzut pe Isaac (Geneza 24.65). Prin aceasta, a dat expresie supunerii ei faţă de Isaac. În impulsul egalităţii în drepturi, care
i-a amploare, ne vine, probabil, greu să corespundem acestui principiu. Dar să ne gândim că în Noul Testament este scris clar: „Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului“ (Efeseni 5.22); „Tot aşa, soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri“ (1 Petru 3.1; vezi şi Coloseni 3.18).
Să observăm însă două lucruri: în primul rând, supunerea nu înseamnă că soţiile sunt executori de ordine (relaţia de supunere dintre soţ şi soţie este alta decât cea dintre părinţi şi copii), iar în al doilea rând se spune să fie supuse „ca Domnului“. Această completare importantă indică atât soţiei,cât şi soţului locul corect. Nu este vorba de executarea de către soţie a poruncii soţului, ci, în cazul supunerii, e vorba de o atitudine, care îi este plăcută Domnului.
Al treilea principiu: dăruire faţă de soţ. În punerea voalului (versetul 65), Rebeca a dat de
cunoscut nu numai poziţia ei de supunere, ci în acelaşi timp dăruirea ei faţă de Isaac. Pentru o soţie,soţul trebuie să aibă primul loc (în afară de Domnul, bineînţeles). În Tit 2.4, apostolul Pavel le sfătuieşte pe femeile în vârstă să le înveţe ceva pe cele tinere, şi anume: „să-şi iubească soţii, să iubească şi copiii…; să fie gospodine.“
Această succesiune e interesantă: în primul rând soţul, în al doilea rând copiii şi în al treilea rând gospodăria. În multe căsnicii se găseşte, din nefericire, o altă succesiune, iar urmările sunt deseori fatale. Există soţii, care aşază copiii pe primul loc şi astfel îşi neglijează soţii. Pentru altele,gospodăria înseamnă totul. Ambele sunt corecte şi importante la locul lor, dar numai respectarea succesiunii dumnezeieşti poate duce la o convieţuire armonioasă în căsnicie.
Dumnezeu a pus în natura femeii să depindă de soţul ei şi să-l iubească cu dăruire. În Geneza
3.16, Dumnezeu i-a spus Evei: „Dorinţa ta va fi spre soţul tău şi el va stăpâni peste tine.“ Aici este o anumită problemă, care poate apărea în orice căsnicie creştină. Soţul nu va putea niciodată să-şi satisfacă pe deplin soţia. Înainte de căderea în păcat, a existat o armonie deplină în dorinţa reciprocă a soţiei şi a soţului unul după altul. De la căderea în păcat, dorinţa femeii de a-l avea pe soţ lângă ea este mai mare decât invers. Soţul are de reprezentat anumite sarcini în afara domeniului casnic, aşa că nu poate satisface pe deplin dorinţa soţiei sale de a-l avea cu ea. Această realitate nu este clară multor soţii. În mod deosebit, când e vorba de o dorinţă duhovnicească (de ex. frecventarea unei conferinţe), soţia trebuie să-i acorde soţului ei libertate.
Înainte de a încheia, vrem să amintim cât de importantă este această temă: căsnicia creştină.
Căsnicia nu este numai cununa primei creaţii, ci ea este imaginea adevărului măreţ: „Hristos şi
Adunarea Sa“. Din veşnicie a fost în planul lui Dumnezeu să-I dea Fiului o mireasă şi în veşnicie
vom fi lângă El ca „soţie a Mielului“. Despre acest adevăr de neînţeles pentru noi, căsniciile noastre
trebuie şi pot să dea acum, în acest timp, o mărturie vie. Nu se merită oare să ducem o căsnicie după
principiile lui Dumnezeu?

M. B.

http://www.mesagerul-crestin.net

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s