Anja Schraal.

Anunțuri

In dispensatia harului-Locul femeii potrivit Scripturii.

În dispensaţia harului-Locul femeii potrivit Scripturii

Având în vedere învăţăturile biblice prezentate anterior cu privire la locul femeii în creaţie, în căderea omului şi sub lege, precum şi îndemnurile legate de locul ei în perioada Adunării, dorim să luăm în cosiderare locul femeii în dispensaţia prezentă a harului, aşa cum este prezentat în Noul Testament, şi care are de-a face cu sfera căminului, sfera publică şi sfera Adunării.

În cămin

Din vreme ce familia apare înainte de Adunare în ordinea morală şi în ordinea timpului, fiind „temelia societăţii”, se cuvine să considerăm mai întâi locul special pe care Scriptura îl oferă femeii în această sferă mult binecuvântată. Acest lucru ne va ajuta să înţelegem mai bine poziţia dată de Dumnezeu femeii în Adunare. Locul ei în familie este în perfectă armonie cu locul ei în Adunare, iar dacă femeia îşi ocupă locul potrivit în familie, cel mai probabil ea va înţelege care este locul ei potrivit în Adunare.

Relaţia de bază într-o familie este de soţ şi soţie, iar dacă familia primeşte copii, atunci apare legătura fericită între tată şi mamă şi copii. În această poziţie minunată de soţie, sau soţie şi mamă, femeia ocupă un loc deosebit de important şi influent în familie. Un cămin nu este cu adevărat un cămin fără o soţie sau o mamă evlavioasă.

Am vorbit mai înainte despre locul pe care Dumnezeu i l-a dat Evei, acela de ajutor potrivit al lui Adam. Fiind adusă lui Adam de către Dumnezeu, ea şi-a ocupat locul lângă el, în calitate de soţie şi ajutor potrivit dat de Dumnezeu. Ea a fost creată pentru a fi partenera şi prietena lui de suflet – un singur trup cu el. Fiind creat primul, bărbatul a fost capul ei, iar după cădere, Dumnezeu a stabilit definitiv că ea se va supune autorităţii soţului ei. Totuşi, ea nu trebuia să fie dispreţuită şi desconsiderată de soţul ei, ci trebuia să fie alături de el, la egalitate cu el, sub braţul lui pentru a fi protejată de el, şi lângă inima lui pentru a fi iubită de el. Acesta este locul special al femeii în relaţia de căsătorie, aşa cum l-a stabilit Dumnezeu în creaţie.

Însă de la căderea omului până la cruce nu mai auzim nimic despre locul potrivit al femeii în creaţie. „Neamurile au umilit-o şi au transformat-o în sclavul bărbatului. Prin lege, ea era protejată de la a fi desconsiderată, în anumite situaţii (Exod 24 Levitic 18:18 ); cu toate aceste, în economia mozaică, ea nu a avut niciodată locul potrivit alături de bărbat. Însă, după arătarea Celui de-al doilea Om (Hristos), şi după împlinirea lucrării Lui de ispăşire, se menţionează din nou ordinea iniţială din creaţie, iar femeia îşi recapătă locul potrivit alături de bărbat.” (C.E.S.)

Acest loc potrivit este explicat clar în Efeseni 5:22-23 . Aici bărbaţilor li se spune să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea. Iar soţiile sunt îndemnate să se supună soţilor lor, ca Domnului, pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. Prin urmare, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, tot aşa şi soţiile soţilor lor, în toate. În timp ce soţul este îndemnat să îşi iubească soţia ca pe sine însuşi, soţia este îndemnată să îl onoreze pe soţul ei.

Aceasta este ordinea lui Dumnezeu pentru soţ şi soţie, în această dispensaţie a harului. Chiar dacă soţia trebuie îngrijită cu tandreţe şi înconjurată cu cea mai mare dragoste de către soţul ei, totuşi ea trebuie să îl recunoască ca fiind capul familiei, să i se supună şi să îl onoreze pe soţul ei. Ea trebuie să facă aceasta „ca Domnului” (Efeseni 5:22 ), recunoscând pe Domnul în spatele soţului ei, ca fiind Acela din care derivă autoritatea soţului ei. De asemenea, soţiei i se aminteşte că, în supunerea ei faţă de soţul ei, ea este o imagine a supunerii Adunării faţă de Hristos, Capul ei. Ce privilegiu măreţ este acesta!

În 1. Timotei 5:14 , femeilor tinere li se spune „să se căsătorească, să aibă copii, să vadă de casă”. Conducerea şi supravegherea gospodăriei este lucrarea specială a femeii, însă soţul este capul responsabil al casei. O femeie care preia autoritatea de cap al casei, spre sfidarea şi dezonoarea soţului ei, va fi cu siguranţă nefericită şi într-o stare deplorabilă, şi va culege fără îndoială roadele amare ale propriei răzvrătiri, prin nelegiuirea copiilor ei crescuţi în neorânduială. Deşi femeile din ziua de astăzi doresc libertate şi drepturi egale cu ale bărbaţilor, iar supunerea părţii feminine nu este la modă şi este desconsiderată într-o mare măsură, totuşi porunca şi dorinţa lui Dumnezeu este ca soţia să fie supusă soţului ei, fiindcă el este capul casei. Fără aceasta, nu poate exista viaţă adevărată de familie, bucurie şi binecuvântare.

Văzând poziţia femeii în relaţia de căsătorie şi în familie, ne vom opri acum asupra slujbei ei în această sferă binecuvântată. Cea mai mare parte a timpului unei femei este petrecut în casă, făcând treburile obişnuite ale vieţii, iar lucrul acesta aduce un beneficiu imens lui Dumnezeu. Pentru că înColoseni 3:23-24  se spune: „Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul… slujiţi Domnului Hristos.” Prin îngrijirea nevoilor soţului ei şi ale copiilor ei şi prin menţinerea căminului ca loc de înviorare, încurajare şi adăpost într-o lume tulburată, femeia ocupă, într-adevăr, un loc foarte important.

Cu adevărat mama este centrul şi inima unui cămin. Atracţia căminului depinde în mare măsură de atitudinea şi spiritul soţiei. O soţie chibzuită care îşi îngrijeşte casa cu înţelepciune şi cumpătare, şi îşi împodobeşte căminul cu dragoste şi voioşie, este o mare binecuvântare pentru soţul ei, pentru copiii ei şi pentru toţi cei care intră în casa ei. Succesul sau eşecul din viaţa unui bărbat depind adesea de purtarea soţiei lui în familie. Poziţia multor bărbaţi în societate este datorată în mare măsură înţelepciunii şi judecăţii sănătoase a soţiilor lor.

Punerea în practică a unei anumite virtuţi creştine, ospitalitatea, este posibilă în mare parte datorită soţiei. Aceasta este o slujbă foarte preţioasă şi necesară în Adunare, şi cu siguranţă aduce o răsplată bogată de binecuvântări prezente şi viitoare. În felul acesta femeile iau parte în mod direct la lucrarea lui Hristos – deschizându-şi casele pentru slujitorii şi pentru copiii Domnului, precum şi pentru cei nemântuiţi, ca şi aceştia să poată auzi evanghelia şi să fie salvaţi. Acuila şi Priscila oferă un exemplu în această privinţă, invitându-l pe Apolo în casa lor şi arătându-i mai exact Calea lui Dumnezeu (Fapte 18:26 ).

Una dintre cele mai importante slujbe ale unei mame este creşterea copiilor. Aceasta este lucrarea ei specială, având în vedere că ea petrece mai mult timp cu copiii decât tatăl, şi exercită o influenţă foarte puternică în vieţile lor, fie în bine, fie în rău. Observaţi cât de des este menţionat numele mamei în cărţile Împăraţi şi Cronici, în legătură cu diverşi împăraţi ai lui Israel. Prin aceasta, Duhul lui Dumnezeu doreşte să evidenţieze care era probabil cel mai important factor al formării caracterului unui bărbat care conducea poporul lui Dumnezeu – mama.

Fundamentul caracterului este dat de educaţia pe care copilul o primeşte în cămin, iar mâna mamei este instrumentul care lui Dumnezeu îi place să-l folosească pentru aceasta. Cea mai importantă lucrare a mamei, rânduită de Dumnezeu, este lucrarea acasă cu copiii, şi ea ar trebui să se dedice în întregime îngrijirii, instruirii şi creşterii lor. Dacă o mamă neglijează această lucrare deosebit de importantă, sau o încredinţează altora, şi caută să slujească Domnului în alte sfere, atunci lucrarea ei rămâne nefăcută, şi cu siguranţă va eşua în împlinirea lucrării altcuiva, la care ea nu a fost chemată. Instruirea şi învăţătura pe care copiii le primesc de la mamele lor în perioada cea mai sensibilă şi fragedă a vieţii, vor avea o mare influenţă asupra întregii lor vieţi şi vor lăsa o amprentă care nu se poate şterge asupra minţii lor tinere, receptive şi în curs de modelare. Cât de importantă este, deci, lucrarea mamelor în familie! Fie ca această lucrare să nu fie neglijată!

Prin urmare, observăm şi trebuie să subliniem faptul că cercul familiei reprezintă sfera specială în care femeia poate să slujească şi să-L glorifice pe Dumnezeu. Aici, în teritoriul ei intim, ea străluceşte cel mai tare şi exercită cea mai mare influenţă în bine. Viaţa casnică, care este adesea dispreţuită şi abandonată de femeile din ziua de azi, reprezintă teritoriul pe care ea este cea mai potrivită şi cea mai înzestrată să-l ocupe.

Prin aceasta nu dorim să spunem că nu există nicio slujbă sau lucrare pe care femeia să n-o poată face pe terenul adunării. Vrem doar să indicăm faptul că, în principiu, domeniul casnic reprezintă sfera de lucru a unei femei. Şi vedem că în această sferă a căminului, locul ei potrivit Scripturii este de supunere faţă de soţul ei.

Până acum am considerat în principal poziţia şi slujba femeilor căsătorite, în sfera căminului. Însă sfera casnică reprezintă şi pentru femeile necăsătorite un adevărat teren de slujire creştină. Şi ele pot desfăşura activităţi temporare, pot avea grijă de copii, de cei bolnavi şi de cei în vârstă, sau pot croi haine ca Dorca (Fapte 9:39 ).

Învăţătura publică 

Am citat deja versetele din 1. Timotei 2:11-14  în legătură cu partea femeii în căderea umanităţii din grădina Eden şi am observat limitele guvernamentale impuse acolo femeii. Ne va fi de folos să analizăm din nou aceste versete în legătură cu expresia actuală a tematicii noastre. „Femeia să înveţe în linişte, în toată supunerea; dar nu-i permit unei femei să înveţe pe alţii, nici să exercite autoritate peste bărbat, ci să rămână în linişte. Pentru că Adam a fost întocmit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, a ajuns la călcare de poruncă.”

Aceste versete se aplică unei sfere mai largi decât cea a Adunării. Ele vorbesc despre purtarea potrivită dintre un bărbat şi o femeie, şi includ orice mărturie publică în care sunt prezente ambele părţi. Aceste versete se referă la învăţătura publică în faţa unei audienţe mixte, pentru că prin aceasta se exercită autoritate asupra bărbatului. Femeia nu trebuie niciodată să se ridice să dea învăţătură în întâlniri mixte, pentru că bărbatul ar fi la picioarele ei, în poziţia celui care învaţă, iar aceasta duce la inversarea ordinii rânduite de Dumnezeu.

Bărbatul a fost creat mai întâi, fiind reprezentant al lui Dumnezeu şi cap, şi ar trebui să-şi păstreze poziţia corectă ca învăţător şi conducător. Şi fiindcă femeia a preluat conducerea în călcarea poruncii şi a fost înşelată de Satan, dovedind că ea este un conducător slab, în hotărârea guvernamentală a lui Dumnezeu femeile sunt oprite de la ocuparea poziţiei de autoritate şi de a învăţa pe alţii. Ele trebuie să înveţe în linişte şi supunere. Prin urmare, o femeie nu trebuie niciodată să ocupe o poziţie publică de învăţător recunoscut al Cuvântului lui Dumnezeu, sau să dea învăţătură în Adunare sau în orice alt loc cu audienţă mixtă, unde are o poziţie egală sau superioară bărbatului, fiindcă astfel ar exercita autoritate asupra bărbatului.

Cu toate acestea, vedem că în Tit 2:3-4  femeile mai în vârstă sunt îndemnate „să înveţe de bine, ca să le deprindă pe cele tinere” etc. Deci femeile mai în vârstă au dreptul de a da învăţătură, dar sfera lor se referă la femeile tinere, iar învăţătura este mai degrabă informală, privind aspecte practice care au legătură mai mult cu căminul şi familia (versetele 3-5). Este chiar indicat ajutorul oferit femeilor neştiutoare în cele ale Scripturii şi legătura apropiată pe baza Cuvântului. Surorile ar putea fi încurajate să lucreze cu sârguinţă pentru Domnul în asemenea domenii. Chiar şi discuţiile private din Cuvânt cu bărbaţii sunt potrivite pentru o femeie, dacă sunt manifestate într-o atitudine modestă şi potrivită.

Bineînţeles că asemenea lucrări pot aluneca înspre învăţătură formală, şi astfel femeia îşi părăseşte locul. Dacă femeia înfiinţează un cerc de învăţătură publică din Scriptură, chiar dacă este numai pentru femei, credem că lucrul acesta înseamnă ocuparea unei poziţii de învăţător şi încălcarea versetului din 1. Timotei 2:12 : „dar nu-i permit unei femei să înveţe pe alţii”.

Lucrarea cu copiii (care implică învăţătură din Biblie, rugăciune şi cântare) este de asemenea o slujbă potrivită şi valoroasă în care femeile pot fi implicate. Asemenea lucrări pot începe acasă şi pot continua la şcoala duminicală şi în întâlnirile pentru copii. Şcoala duminicală este doar o extindere a unei întâlniri de familie, într-un perimetru mai larg şi mai convenabil. Prin urmare este foarte potrivit ca surorile să predea la orele de şcoală duminicală pentru copii sau surori tinere, mai ales când aceste clase se află în răspunderea fraţilor sub autoritatea cărora ele slujesc. Când fraţii sunt implicaţi într-o şcoală duminicală, credem că ar fi împotriva Scripturii dacă o soră ocupă locul de director sau conducător al şcolii, pentru că astfel ar exercita autoritate asupra bărbatului.

Ne rugăm ca tot mai multe femei credincioase să lucreze activ pentru Domnul şi să fie încurajate să lucreze în aceste sfere despre care am vorbit că sunt potrivite pentru femei. Este mare nevoie de ele şi lucrarea Domnului suferă din lipsa slujirii surorilor devotate şi energice. Fie ca Domnul să binecuvânteze din belşug orice femeie implicată în lucrarea potrivită pentru El.

În Adunare

1. Corinteni 14:34-38  ne oferă indicaţii clare cu privire la locul femeii în strângerea ca Adunare. „Femeile să tacă în adunări, pentru că nu le este permis să vorbească; ci să fie supuse, aşa cum spune şi legea. Iar dacă doresc să înveţe ceva, să întrebe pe soţii lor acasă; pentru că este ruşine pentru femeie să vorbească în Adunare. De la voi a ieşit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns? Dacă cineva se consideră a fi profet sau om spiritual, să recunoască cele ce vă scriu, că sunt poruncă a Domnului. Iar dacă cineva este neştiutor, să fie neştiutor!”

Se spune clar că femeia nu trebuie să vorbească în Adunare. Expresia „în adunare” sau „în adunări” este folosită de cinci ori în acest capitol şi de fiecare dată se referă la strângerea credincioşilor împreună, ca Adunare. În astfel de întâlniri femeile nu trebuie să vorbească deloc, ci să stea în linişte şi în supunere.

În 1. Corinteni 11:15  apostolul vorbeşte despre o femeie care se roagă sau profeţeşte. Acest pasaj arată că o femeie poate face aceste lucruri, însă nu se specifică unde anume pot fi exercitate. Capitolul 14 spune clar că femeia nu poate face aceste slujbe în Adunare, ci ea trebuie să tacă în Adunare. Este destul de evident că femeia poate să se roage şi să profeţească în afara strângerilor ca Adunare. În Fapte 21:8-9  se spune despre Pavel şi însoţitorii lui care au venit la casa lui Filip evanghelistul, iar acesta avea patru fete care profeţeau. Din context se înţelege că ele profeţeau acasă şi nu în Adunare, lucru care era foarte potrivit.

Este important de subliniat faptul că interzicerea femeii de a vorbi în Adunare nu vine doar din partea apostolului Pavel, care era celibatar, ci aceste lucruri sunt „poruncă a Domnului” (versetul 37). Iar dacă cineva se consideră a fi spiritual şi plăcut Domnului, ar trebui să recunoască aceste lucruri ca fiind hotărârea lui Dumnezeu. Este vorba pur şi simplu de ascultarea dorinţei lui Dumnezeu. Încercarea de a argumenta aceste îndemnuri simple, aşa cum fac unii, şi de a continua în voinţă proprie şi neascultare, arată că o astfel de inimă nu doreşte să împlinească voia lui Dumnezeu, iar Cuvântul Lui nu este respectat.

Corintenii, ca mulţi alţii în ziua de azi, s-au gândit probabil că erau liberi să acţioneze cum doreau în această privinţă. Prin urmare apostolul spune: „De la voi a ieşit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns?” (versetul 36); cu alte cuvinte: Aveţi voi autoritate din partea Domnului cu privire la ce să faceţi în această chestiune? Cuvântul lui Dumnezeu nu a ieşit de la voi… ci a venit la voi. Prin urmare ei trebuiau să se supună hotărârilor Domnului date prin apostol.

Unii comentatori afirmă că termenul „să vorbească” din acest pasaj se referă la flecăreală, bârfă sau vorbire în şoaptă în timpul slujbei, şi aceasta era ceea ce interzicea apostolul. Însă această interpretare este foarte eronată şi falsă. Concordanţa Young arată că termenul din greacă este „laleo”, care este folosit pe parcursul întregului capitol. Acest termen este tradus prin „a vorbi” în acest capitol şi de 241 ori în Noul Testament, şi înseamnă a vorbi. Deci după cum doi sau trei profeţi vorbesc (versetul 29), tot aşa femeile nu trebuie să vorbească în Adunare. Acelaşi cuvânt este folosit în ambele versete.

Alţi oameni spun că această interdicţie a femeilor de a vorbi în Adunare se aplică doar la Corintul din vremea de atunci, pentru că femeile erau destul de neştiutoare, gălăgioase şi sfidătoare şi nu erau capabile să vorbească în public. Prima afirmaţie este total greşită iar a doua este doar o presupunere. La începutul epistolei către Corinteni Pavel se adresează cu cuvintele: „către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint… împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos” (1. Corinteni 1:2 ).

Cu siguranţă că acest argument este decisiv. Îndemnurile date în această epistolă nu sunt doar pentru corinteni, ci sunt adresate tuturor credincioşilor de pretutindeni. Iar în pasajul despre care vorbim, apostolul spune că femeile trebuie să tacă „în adunări”. El nu spune „în adunarea voastră”, ci „în adunări”.

Locul femeii în Adunare este de supunere şi retragere, nu de conducere. Ca o comparaţie, bărbatul este mintea umanităţii, iar femeia este inima. Inima este în piept, ascunsă vederii, în timp ce capul este în exterior, văzut de toţi. Cei care vorbesc în public în Adunare ocupă un loc de conducere, fie prin rugăciune, adorare sau predică, iar acest loc de conducere nu îi este dat femeii.

Mulţi oameni nu realizează faptul că atunci când cineva se roagă în mod public, el conduce Adunarea în rugăciune. El nu adresează o rugăciune individuală, ci este purtătorul de cuvânt al adunării în rugăciune sau în adorare. Prin urmare, dacă o femeie s-ar ruga în Adunare sau într-o întâlnire mixtă, ea ar ocupa poziţia de conducere, care este împotriva Scripturii. În 1. Timotei 2:8  apostolul spune: „Vreau deci ca bărbaţii să se roage în orice loc”. Această libertate nelimitată nu îi este acordată femeii.

În această privinţă putem de asemenea să învăţăm de la Ana, din 1. Samuel 1:9-17 . Această femeie evlavioasă se ruga în casa Domnului, unde se adunau închinătorii. Observaţi că se spune despre ea: „Şi Ana vorbea în inima ei; numai buzele i se mişcau, dar glasul nu i se auzea” (1. Samuel 1:13 ). Nu era potrivit ca ea să se roage cu voce tare, dar se putea ruga în inima ei, iar Dumnezeu a auzit-o şi i-a răspuns.  În mod asemănător, femeile din ziua de azi pot să se roage şi să-L laude pe Dumnezeu în inimile lor, în Adunare, şi să se alăture corului de „Amin” rostit la rugăciunea şi adorarea publică.

Acoperirea capului

La începutul acestui studiu am făcut referire pe scurt la faptul că femeia trebuie să aibă capul acoperit când se roagă sau profeţeşte, şi atunci când este în Adunare. Acum vom detalia acest aspect mai pe larg.

Apostolul oferă indicaţii despre lucrul acesta în 1. Corinteni 11:3-16 . Citim: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, şi capul femeii este bărbatul, şi Capul lui Hristos este Dumnezeu. Orice bărbat care se roagă sau profeţeşte având ceva pe cap îşi dezonorează Capul. Iar orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul neacoperit îşi dezonorează capul, pentru că este ca şi cum ar fi rasă. Pentru că, dacă o femeie nu se acoperă, să se şi tundă; iar dacă este ruşinos pentru o femeie să se tundă sau să se radă, să se acopere. Pentru că un bărbat, în adevăr, nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chipul şi gloria lui Dumnezeu; dar femeia este gloria bărbatului. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat; pentru că şi bărbatul nu a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea, din cauza îngerilor, femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei (adică un semn al autorităţii bărbatului, sub care se aşează)… Judecaţi în voi înşivă: se cuvine ca o femeie să se roage lui Dumnezeu neacoperită?”

În aceste versete vedem faptul că Dumnezeu a stabilit anumite nivele de autoritate pe care El doreşte ca noi să le recunoaştem şi să le respectăm. Nu este doar un obicei ca bărbaţii să aibă capul neacoperit iar femeile să aibă capul acoperit în prezenţa Domnului. Această ordine are un motiv biblic şi o semnificaţie bine determinate.

Dumnezeu este Capul lui Hristos, Hristos este Capul bărbatului iar bărbatul este capul femeii. Fiindcă bărbatul este imaginea şi gloria lui Dumnezeu iar Hristos este Capul lui, ar fi o dezonoare şi o ruşine pentru Hristos, Capul bărbatului, dacă acesta ar avea capul acoperit atunci când se roagă sau profeţeşte (în public). Gloria lui Hristos trebuie să se vadă, nu să fie acoperită.

Însă femeia a fost creată pentru bărbat şi ea este gloria bărbatului, deci capul ei trebuie acoperit atunci când se roagă sau profeţeşte, pentru că gloria bărbatului nu trebuie să se vadă, mai ales în întâlnirile ca Adunare. Acolo trebuie dezvăluită gloria lui Hristos, nu gloria omului.

Mai mult decât atât, versetul 10 spune că femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei, din cauza îngerilor. Adică ea trebuie să aibă capul acoperit, ca semn al autorităţii bărbatului căruia îi este supusă. Când o femeie îşi acoperă capul în prezenţa Domnului înseamnă că ea recunoaşte faptul că bărbatul este capul ei rânduit de Dumnezeu. O femeie care vine înaintea lui Dumnezeu cu capul neacoperit arată că ea doreşte să fie ca bărbatul şi nu vrea să-şi ocupe locul de supunere. Ea îşi dezonorează capul, deşi poate că nu este conştientă de asta. Chiar dacă lucrul acesta este făcut din neştiinţă, semnificaţia rămâne aceeaşi.

Îngerii privesc în Adunare şi ar trebui să vadă ordinea lui Dumnezeu acolo. Ei văd ordine în cer şi în toată creaţia şi nu ar trebui să vadă dezordine între cei credincioşi. Serafimii se acoperă în prezenţa Domnului (Isaia 6:1-3 ), şi ei se aşteaptă să vadă femeile făcând acelaşi lucru, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Intenţia lui Dumnezeu este ca „înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti” (Efeseni 3:10-11 ). Această „înţelepciune a lui Dumnezeu” este taina lui Hristos şi a Adunării, care este ilustrată prin soţ şi soţie, soţul fiind capul iar soţia fiind supusă capului (Efeseni 5:22-32 ).

Acoperirea capului se aplică atât femeilor căsătorite cât şi celor necăsătorite. Versetele din 1. Corinteni 11  vorbesc despre femeie şi bărbat în general. În Numeri 30:3-5  se spune că o femeie tânără, care este în casa tatălui ei, trebuie să se supună autorităţii lui. Obligaţiile ei pot să stea în picioare numai dacă tatăl ei le îngăduie. Asemănător, obligaţiile unei soţii sunt valide doar dacă soţul ei le îngăduie. Deci femeia trebuie să recunoască autoritatea tatălui ei sau a soţului ei sau a bărbatului în general, atunci când se află în prezenţa Domnului. Iar acoperirea capului este o mărturie a acestui lucru.

Ruşinea capului neacoperit: „Iar orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul neacoperit îşi dezonorează capul, pentru că este ca şi cum ar fi rasă. Pentru că, dacă o femeie nu se acoperă, să se şi tundă; iar dacă este ruşinos pentru o femeie să se tundă sau să se radă, să se acopere.”

În Vechiul Testament era un semn de ruşine când o femeie avea capul neacoperit sau ras, aşa cum vedem în Numeri 5:18 , unde o femeie era suspectată de soţul ei, şi în Deuteronom 21:10-13 , unde un israelit lua de soţie o femeie frumoasă dintre captivi. Deci, în 1. Corinteni 11  apostolul spune că dacă o femeie profeţeşte sau se roagă cu capul neacoperit, este ca şi cum ar fi rasă. Şi fiindcă este un semn de ruşine ca femeia să se tundă sau să se radă, atunci ea trebuie să aibă capul acoperit. Ea nu trebuie să aibă niciun semn de ruşine asupra ei când vine înaintea Domnului. Ea nu trebuie să se înfăţişeze înaintea Domnului ca una care este suspectată de necredincioşie faţă de soţul ei. Acoperirea capului ei indică faptul că ea recunoaşte că el este capul ei şi se bucură de încrederea lui deplină.

Doar în trecere, observăm din aceste versete din 1. Corinteni 11  că este ruşine pentru o femeie să se tundă, însă „dacă o femeie are părul lung, este glorie pentru ea” (versetul 15). Aceste cuvinte inspirate de Duhul Sfânt ar trebui să clarifice problema „părului scurt” pentru orice femeie evlavioasă. Este bine ca o femeie să îndepărteze ceva din gloria pe care Dumnezeu i-a dat-o şi să o arunce? Acesta este un act de răzvrătire şi aduce numai ruşine. Ar putea o femeie ca aceasta să şteargă picioarele Domnului cu părul capului ei aşa cum a făcut femeia devotată din Luca 7:38  şi Ioan 12:3 ?

Părul lung nu este un voal. În 1. Corinteni 11:15  se spune: „pentru că părul lung îi este dat drept voal”. Unii învăţători spun că părul lung al femeii este acoperitoarea capului ei şi ea nu are nevoie de alt voal. Însă această frază nu este tradusă de fiecare dată corect şi nu redă întotdeauna semnificaţia textului în original. În greacă se foloseşte un cuvânt total diferit de cuvântul „acoperă” din versetul 6. Acolo este folosit  cuvântul „katakaluptespho”, care înseamnă „a acoperi capul cuiva / a-şi acoperi capul”. În versetul 15 se foloseşte cuvântul „peribolaiou”, care înseamnă „ceva care se aruncă în jurul cuiva / ceva care acoperă de jur împrejur” (Dicţionarul Liddel and Scott).

Prin urmare, traducerea corectă spune „pentru că părul lung îi este dat drept voal”. Adică părul lung îi este dat femeii în mod natural ca un voal care o înconjoară. Nu este acelaşi lucru cu acoperitoarea capului despre care apostolul insistă în versetele anterioare. Dacă gloria bărbatului trebuie acoperită în prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum am arătat mai devreme, atunci cu siguranţă că părul lung al femeii, adică gloria ei personală, trebuie de asemenea acoperit în prezenţa Lui.

Mai întâi Pavel stabileşte diferenţele dintre bărbat şi femeie şi spune că bărbatul trebuie să aibă capul neacoperit iar femeia trebuie să aibă capul acoperit. Apoi el apelează la frumuseţe şi bun simţ, bazându-se pe natura diferită a bărbatului şi a femeii, pentru a oferi încă un motiv pentru care femeia trebuie să aibă capul acoperit şi să se înfăţişeze diferit faţă de bărbat înaintea lui Dumnezeu. „Judecaţi în voi înşivă: se cuvine ca o femeie să se roage lui Dumnezeu neacoperită? Nu vă învaţă chiar firea…?” (versetele 13-14). Chiar prin natură Dumnezeu a dat femeii părul lung, ca un văl care o ascunde. Prin urmare, ceea ce se potriveşte femeii este ca să-şi acopere capul când se roagă lui Dumnezeu.

Nu avem asemenea obicei: „Dar dacă cineva gândeşte să fie certăreţ, noi nu avem asemenea obicei, nici adunările lui Dumnezeu” (versetul 16). Apostolul a prezentat gândul lui Dumnezeu în această privinţă şi dacă cineva doreşte să se certe sau să discute în contradictoriu, el vrea să spună: „Nici noi, nici adunările lui Dumnezeu nu avem obiceiul de a ne certa.”

De multe ori, starea inimii cuiva se descoperă în chestiuni mărunte ca aceasta referitoare la acoperirea sau neacoperirea capului, şi astfel se testează dacă voia omului este supusă lui Dumnezeu şi Cuvântului său, sau dacă dorinţa inimii lui este împotriva Cuvântului şi în acord cu mersul lumii acesteia. Obiceiurile se pot schimba, însă principiile Cuvântului lui Dumnezeu rămân întotdeauna aceleaşi.

Articol preluat de aici:

http://comori.org/articol.php?nr=215&sub=4

____________________________________________________________________________________________________________

 

„Comportarea credinciosului in familie”.De Rudolf Brockhaus.

Inca un articol bun care descrie viata de crestini,intre sot si sotie.Recomand pentru a se lua in seama indemnurile biblice,prezentate in articol.

Preluat de aici:

http://comori.org/articol.php?nr=317&sub=0

Versbilder für Instagram

Wunderbare Bibelverse für dich!!!!!!

Gladium spiritus

Am 6.November 2017 habe ich meinen Blog expandiert und Instagram als zweites Standbein entdeckt. Auf dem Kanal @gladiumspiritus versuche ich täglich ein Versbild hochzuladen. Mit der Zeit haben sich schon eine Menge an Bildern angesammelt, die ich hier für jeden frei als Download anbieten möchte. Runterladen (Rechtsklick/Link, speichern unter…) verschicken (Telegram, Twitter) und die gute Botschaft weitersagen!

Insta

Vezi articol original

EFESENI cap.3-

Efeseni 3

Studiu Grup

,,Mărețul Har”

v.1τουτου χαριν εγω παυλος ο δεσμιος του χριστου ιησου υπερ υμων των εθνων

Pentru aceasta, eu, Pavel, întemniţatul lui Hristos Isus pentru voi, naţiunile

– Pentru aceasta. Apostolul Pavel leagă versetul 1, de ideea explicată mai înainte cum Dumnezeu a făcut un singur om nou în Cristos dintre evrei și neamuri, prin credința în evanghelie. Acest om nou, trebuia făcut prin predicarea evangheliei și la neamuri, al căror apostol a fost ales Pavel.

– eu, Pavel, întemniţatul lui Hristos Isus pentru voi, naţiunile. Pavel în momentul scrieri epistolei către Efeseni, era închis în Roma. Mai devreme, din Cartea Faptelor, vedem că în Cezareea a mai fost închis 2 ani (F.A. 24.27). Toate aceste lucruri s-au datorat faptului că și-a onorat slujba cu fidelitate față de Stăpânul său.

Din dragoste pentru aleșii dintre neamuri el a îndurat totul:

,, De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.”(2Timotei 2.10.)

v.2: ειγε ηκουσατε την οικονομιαν της χαριτος του θεου της δοθεισης μοι εις υμας

dacă, în adevăr, aţi auzit de administrarea harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi:

– dacă, în adevăr, aţi auzit. Aici Pavel este puțin ironic cu Efesenii, deoarece ei știau destul de bine ce slujbă îi încredințase Domnul. Ei ca Adunare au fost constituiți de Pavel, și cu toții știau câtă împotrivire a avut în Efes din partea iudeilor de sinagogă în cei doi ani petrecuți în Efes (F.A. 19.10) și a lui Dimitrie argintarul (F.A.19.21-41.).

– de administrarea harului lui Dumnezeu. Pavel se numește administrator al harului lui Dumnezeu, în sensul că el trebuia să predice evanghelia la timp și nelatimp. Își scoate în evidență autoritatea cu care a fost investit direct de Cristos pe drumul Damascului, cât și responsabilitatea de a predica neamurilor.Versetul nu scoate în evidență faptul că el ar fi avut monopolul pe evanghelia lui Dumnezeu ce trebuia predicată națiunilor și o predica doar unde și când vroia el.

– care mi-a fost dată pentru voi. Pavel recunoaște că această însărcinare pentru neamuri, i-a fost dată în mod suveran de Stăpânul său. Pavel nu a fost chemat de om în această slujbă sau de vreun bord de misiune. Nu a făcut seminare speciale sau strategii de marketing cum fac unii astăzi. El a fost ales de Dumnezeu, uns cu putera Duhului Sfânt și echipat cu daruri spirituale pentru lucrare. El s-a bizuit pe Dumnezeu și pe voia Sa suverană în lucrare, căutând să fie călăuzit să facă voia ascunsă a lui Dumnezeu stabilită pentru el încă din planul etern.

v.3οτι κατα αποκαλυψιν εγνωρισεν μοι το μυστηριον καθως προεγραψα εν ολιγω

că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina – după cum am scris mai înainte pe scurt, din care,

– că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina. Taina de aici despre care vorbește apostolul este: ,,că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie”.

Această taină sau mister era ascunsă în veacurile trecute de mintea oamenilor, fapt ceea ce o făcea de neacceptat de cei mai mulți dintre contamporanii săi.

Pavel nu dă amănunte despre momentul când i-a fost descoperită taina aceasta. Cert este că ea i-a fost o revelație personală după ce el a fost născut din nou și înainte de a fi trimis ca apostol în misiune. Pasajul în care vorbește mai pe larg de această descoperire este Galateni 1.11 – 2.10.

– după cum am scris mai înainte pe scurt. Cuvântul taină în greacă este μυστήριον (mustérion). Apare de 28 de ori în Noul Testament. Pavel le scrisese despre această taină mai devreme în capitolul 1.9. Dar în toată epistola mai apare de încă 5 ori amintit în: 3.3; 3.4; 3.9; 5.32 și 6.19.

Chiar dacă anterior vorbise pe scurt, acum de la versetul 2 la 14, el o să vorbească mai pe larg despre acest subiect.

v.4προς ο δυνασθε αναγινωσκοντες νοησαι την συνεσιν μου εν τω μυστηριω του χριστου

citind, puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos

– din care, citind puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos. Frații din Efes, nu puteau să aibe parte de o descoperire personală a acestei taine la fel cum a avut Pavel. Ei puteau afla despre această taină, citind din cele scrie de el în continuarea acestei epistole. Doar lui îi fusese descoperită această taină și însărcinare, și nu se aștepta ca toți să primească lucrul acesta. Motiv pentru care, vedem că el însuș se temea ca să o facă de cunoscut:

,, M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.” – Galateni 2.2.

v.5ο εν ετεραις γενεαις ουκ εγνωρισθη τοις υιοις των ανθρωπων ως νυν απεκαλυφθη τοις αγιοις αποστολοις αυτου και προφηταις εν πνευματι

care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh;

– care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor. În generațiile trecute taina aceasta nu a fost făcută cunoscută neamurilor. Ei nu știau nici de Dumnezeul adevărat, nici de faptul că o să fie salvați în Mesia al iudeilor. Evreii știau ceva despre faptul că și neamurile vor fi mântuite prin Legământul Avraamic (Gen.12.3. – Gal.3.8.), dar nu știau multe amănunte și oricum ideea le displăcea profund.

– aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh. La împlinirea vremii hotărâte de Dumnezeu în planul etern, Domnul a descoperit această binecuvântare a harului Său, ce o avea ascunsă spre gloria Sa. Ea a fost predicată de Domnul Isus mai întâi, apoi de apostolii Săi și de profeții Noului Legământ, până ce au avut cu toții Canonul definitivat. Apostolii cei 12 și Pavel vorbeau despre această taină ce o primiseră prin revelație directă, pe când proorocii o predicau prin puterea Duhului sfânt ce îi insufla direct. De aceea spune în Apocalipsa 19.10: ,,căci mărturia lui Isus este duhul profeției”.

De profeții aceștia era nevoie la fel ca de apostoli, deoarece nu exista Noul Testament scris. Ei înșiși nu auziseră cuvintele direct de la Cristos. Erau foarte multe Adunări, ce nu erau fondate direct de cei 12 apostoli și nu aveau pe nici unul care să le predice la prima mână adevărul lui Cristos. Din acest motiv se spune că cei 12 apostoli, Pavel și proorocii sunt temelia pe care a fost fondată instituțional, Adunarea lui Cristos.

v.6ειναι τα εθνη συγκληρονομα και συσσωμα και συμμετοχα της επαγγελιας αυτου εν τω χριστω δια του ευαγγελιου

că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus , prin Evanghelie,

– că naţiunile sunt împreună-moştenitoare. În aceasta constă taina ce i-a fost descoperită personal lui Pavel. I-a fost descoperită personal deoarece el, a fost numit apostol la ceva timp după înălțarea Domnului la cer. El nu a făcut parte din numărul celor 12 apostoli ai Domnului, aleși pentru a duce vestea bună evreilor din cele 12 seminții. El a avut un statut aparte, fiind ales pentru neamuri.

Lucrul ce era de neconceput odinioară era materializat acum prin aducerea aleșilor dintre națiuni împreună cu sfinții dintre evrei. Neamurile co-moștenitoare cu evreii! Ce har, ce îndurare și pentru ele! Împreună, nu separați! Egali din toate punctele de vedere.

Harul nu a mai lăsat loc naționalismului, superiorității sau mândriei personale. A nivelat totul amintindu-le că ambii erau morți și fără merit.

– şi din acelaşi trup. Trupul de aici este Trupul metaforic al lui Cristos – Adunarea instituțională. Chiar dacă primii membrii ai Adunării au fost evrei, în timp au fost adăugați evrei din diaspora, samariteni și membrii dintre neamuri. Însăși Adunarea din Efes avea o bună parte din membrii ei, când a luat ființă în școala lui Tiran, frați evrei (F.A. 19.9).

– şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus , prin Evanghelie. Promisiunea împlinită în Cristos era promisiunea făcută în Avraam că:

,,Hristos ne-a răscumpărat …, pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la naţiuni în Hristos Isus, ca să primim, prin credinţă, promisiunea Duhului.” Galateni 3.13-14.

Fără auzirea evangheliei și lucrarea internă regeneratoare a Duhului, nu ar fi fost posibilă intraea noastră în posesia promisiunii.

v.7ου εγενομην διακονος κατα την δωρεαν της χαριτος του θεου την δοθεισαν μοι κατα την ενεργειαν της δυναμεως αυτου

al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie, după lucrarea puterii Lui.

– al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie. În multe rânduri am văzut că Pavel făcea referire la autoritatea sa dată în slujba de apostol. Probabil era contestat de mulți din iudaizatorii de prin Adunări. El a fost făcut apostol prin nemerit.

El scoate în evidență faptul că a fost făcut de Cristos și nu s-a făcut singur, așa cum aveau unii obiceiul. În Apocalipsa 2.2, vedem că scrie despre unii din Efes, care susțineau că sunt apostoli, au fost puși la probă și au fost găsiți mincinoși.

– după lucrarea puterii Lui. A fost făcut nu doar simplu ucenic, ci apostol ca Dumnezeu să își arate gloria față de el și față de ceilalți oameni. Dumnezeu prin pocăirea lui Saul și-a câștigat gloria:

,,Dar eram necunoscut la înfăţişare adunărilor Iudeii care sunt în Hristos; auzeau numai că „cel care ne persecuta odată, acum vesteşte Evanghelia: credinţa pe care altă dată o nimicea“; şi Îl glorificau pe Dumnezeu datorită mie.” – Galateni 1.22-24.

v.8εμοι τω ελαχιστοτερω παντων των αγιων εδοθη η χαρις αυτη εν τοις εθνεσιν ευαγγελισασθαι τον ανεξιχνιαστον πλουτον του χριστου

Mie, mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta: să vestesc printre naţiuni Evanghelia bogăţiilor de nepătruns ale lui Hristos

– Mie, mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii. Apostolul se considera cel mai mic dintre toți sfinții din două motive:

a) când se uita la sine și își aducea aminte că fusese persecutor al sfinților

b) cât se vedea de păcătos și cât de mare era gloria harului revărsată din abundență peste el

– Mie, mi-a fost dat harul acesta. Aici Pavel vorbește despre alegerea vocațională, prin care Dumnezeu îl rânduise mai dinainte de veci, pentru a fi mesager, ca să ducă evanghelia la neamuri. Alegerea aceasta este diferită de cea personală și cea națională a poporului evreu.

– să vestesc printre naţiuni Evanghelia. A fi apostol (mesager) al lui Cristos, includea predicarea bogățiilor nepătrunse ale evangheliei. Printre altele, corintenilor le spune că el nu a fost trimis nici chiar să boteze:

,,De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.” 1Cor.1.17.

– bogăţiilor de nepătruns ale lui Hristos. Vestea bună crezută într-un mod salvator, deschidea izvorul bogățiilor nepătrunse ale harului care sunt descrise în cap. 1.3.

v.9και φωτισαι παντας τις η κοινωνια του μυστηριου του αποκεκρυμμενου απο των αιωνων εν τω θεω τω τα παντα κτισαντι δια ιησου χριστου

şi să pun în lumină înaintea tuturor care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate

– şi să pun în lumină înaintea tuturor. A pune în lumină taina ascunsă, însemna a expune sub ochii fraților, cu lux de amănunte lucrurile ce i le-a încredințat Cristos.

– care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu. Gândul lui Dumnezeu era ca în Cristos, să pună în practică desfințarea barierelor sociale, rasiale și spirituale formând un Trup unit care să fie una în origine, doctrină și practică.

– Dumnezeu, care a creat toate. Dumnezeul Triunic a creat toate aceste lucruri prin hotărârile luate în planul etern după buna Sa plăcere. Versetul scoate în evidență faptul că El este Creator care acționează nefiind influențat din exterior, de cineva sau de ceva.

v.10ινα γνωρισθη νυν ταις αρχαις και ταις εξουσιαις εν τοις επουρανιοις δια της εκκλησιας η πολυποικιλος σοφια του θεου

pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti

– pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare. Legea și profeții Vechiului Legământ au ținut până la începerea lucrării lui Ioan Botezătorul. Până în acel moment evreii și prozeliții dintre neamuri nu cunoșteau decât un singur mod de a se apropia de Dumnezeu – prin lucrurile descoperite în Legământul de pe Sinai. Odată cu Noul Legământ, Dumnezeu se face cunoscut și celor mai îndepărtați locuitori ai planetei.

Însăși Marea Trimitere, vorbește despre înțelepciunea felurită a lui Dumnezeu, când le spune: ,,şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” – F.A.1.8.

După această Trimitere, ucenicii prin Duhul, au constituit Adunări locale și vizibile, prin care Dumnezeu a adus lumină și în cele mai întunecate zone ale lumii. În felul acesta mulți din cei ce trăiau în întunericul și umbra morții au cunoscut înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.

Dar înțelepciunea aceasta, nu a fost cunoscută felurit numai de oameni, ci și stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti. Stăpânirile acestea, domniile și autoritățile sunt cele demonice, cu care noi avem de luptat și la care Pavel face referire în cap. 6.12.

În alt loc, spune chiar despre îngerii sfinți că doresc să privească înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu. – 1Petru 1.12.

v.11κατα προθεσιν των αιωνων ην εποιησεν εν χριστω ιησου τω κυριω ημων

după planul veacurilor pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru,

– după planul veacurilor. După acest plan etern, a fost făcută de cunoscut înțelepciunea felurită. Aceasta înseamnă că în spatele tuturor lucrurilor care duc la înaintarea evangheliei și a misiunii Adunărilor, există un plan de extindere creat de Însuș Dumnezeu. Nimic nu este la întâmplare, ci toate se desfășoară așa cum a voit El să le hotărască. Un exemplu de lucrare după planul etern, îl avem când Pavel era pe punctul de a trece în Asia iar Dumnezeu intervine și îi schimbă planul. Il schimbă deoarece era predestinat ca el să meargă să evanghelizeze în Macedonia – F.A. 16. 6-10.

– pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. Aici apostolul ne mai amintește încă odată că, planul etern a fost făcut în Cristos Domnul nostru. Aceeaș idee o reia și în Coloseni 1.16-17, când spune:

,,Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.”

Versetul mai arată faptul că Isus este etern, este Creator, că El a luat parte la planul etern și că și-a asumat să împlinească responsabilitățile hotărâte în plan.

v.12εν ω εχομεν την παρρησιαν και την προσαγωγην εν πεποιθησει δια της πιστεως αυτου

în care avem îndrăzneală şi intrare cu încredere, prin credinţa în El

– în care avem îndrăzneală. Îndrăzneala aceasta ce o avem acum, nu caracteriza nici chiar pe evrei în Vechiul Legământ datorită faptului că nu se puteau apropia de Dumnezeu din proprie inițiativă. Ei aveau nevoie de mijlocitori umani, ridicați de Dumnezeu din seminția lui Levi (Evrei 5.4). Aveau nevoie de un mare preot uman, care să aducă întâi ispășire pentru păcatele lui, apoi pentru ale lor. Dar noi avem un Mare Preot, ce S-a adus jertfă pe Sine pentru noi și ne-a făcut intrare slobodă în Locul prea sfânt. Aceasta ne dă îndrăzneală şi intrare cu încredere, prin credinţa în El (Evrei 10.19-22).

v.13διο αιτουμαι μη εκκακειν εν ταις θλιψεσιν μου υπερ υμων ητις εστιν δοξα υμων

De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi, care sunt gloria voastră.

– De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi. După toate acestea, Pavel își îmbărbătează destinatarii. Ca un părinte iubitor, în loc să îl încurajeze ei, îi încurajază el. Ei nu trebuiau să descurajeze chiar dacă din pricina evangheliei încredințate, era arestat. Chiar prin arestarea sa, Dumnezeu își ducea la îndeplinire planul hotărât pentru el. Piedicile și necazurile nu stopau lucrarea ci din contră o făceau să înainteze. De ce pentru că ,,toate lucrau împreună spre bine” (Romani 8.28).

– necazuri, care sunt gloria voastră. Prin necazurile și suferința îngăduită, Dumnezeu produce de multe ori gloria Sa. Pentru omul firesc afirmația aceasta pare o nebunie. Dar Biblia, exemplifică lucrul acesta în nenumărate rânduri. Cel mai cunoscut caz este cel al patriarhului Iosif care îndurând după planul lui Dumnezeu, a adus glorie lui Dumnezeu de pe buzele tribului tatălui său, care erau aproape să piară, în foametea de 7 ani – Geneza 50.20-21.

v.14: τουτου χαριν καμπτω τα γονατα μου προς τον πατερα του κυριου ημων ιησου χριστου

Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos.

În versetul acesta, Pavel reia ideea începută în versetul 1, și ca o concluzie spune că în fața tuturor acestor lucruri își pleacă genunchii înaintea Tatălui în semn de recunoștință. Tată în greacă este Patera. Versetul arată că Tatăl, este Cel căruia I se aduce toată gloria, pentru răscumpărarea aleșilor dintre neamuri și pentru aducerea lor în Cristos, împreună moștenitori cu evreii.

Chiar dacă Pavel, nu a îngenunchiat fizic în acel moment când a scris versetul, Dumnezeul Triunic este vrednic de preamărit pentru abundența bogățiilor de har revărsate peste noi. Rugăciunea începută la acest verset ține până la finalul v. 21, cu care se încheie acest capitol.

v.15εξ ου πασα πατρια εν ουρανοις και επι γης ονομαζεται

din care este numită orice familie, în ceruri şi pe pământ,

– orice familie. În greacă este ,,pasa apatria”. Patria (familie), are rădăcina în cuvântul Patera (Tatăl), de unde își trage numele. Cuvântul ,,pasa” mai are sensul de toată sau întreaga familie.

În Efeseni 2.21, ,,pasa” este redat ca ,, În El toată clădirea”

În 2 Timotei 3.16, acelaș cuvânt ,,pasa” este tradus prin toată sau întreaga: ,,ToatăScriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare ….”

În cer nu mai sunt familii pământești ca și acestea pe pamant să poarte nume de familie diferite pentru că nu se vor mai căsători. Există o singură familie a lui Dumnezeu formată din totalitatea copiilor Lui. Familie care o să poarte Numele Tatălui care ne-a înfiat. Este vorba doar de cei ce sunt adusi de pe pământ în familia Lui, care au frate mai mare pe Isus. El, Cel întâi născut dintre mai mulți frați.

– în ceruri şi pe pământ. O parte din această familie este în cer la Domnul, o altă parte este pe pamant. Aceasta este definiția despre doctrina familiei lui Dumnezeu. Această doctrină nu trebuie confundată cu Adunarea sau cu Împărăția lui Dumnezeu. Acestea sunt trei lucruri total diferite, între care Biblia face distincție.

v.16ινα δωη υμιν κατα τον πλουτον της δοξης αυτου δυναμει κραταιωθηναι δια του πνευματος αυτου εις τον εσω ανθρωπον

ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale, să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru

– ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale. Rugăciunea apostolului începută la v.14, era ca Domnul să de-a fraților din Efes, lucruri după bogățiile gloriei Sale. Versetul arată că Domnul este Cel care dăruiește. Arată că El este bogat în gloria Sa. Faptul că o revărsa și peste cei dintre neamuri, Îl făcea și mai măreț.

– să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său. Duhul este Cel care întărește omul și îi dă valoare înaintea lui Dumnezeu. Carnea și sângele nu folosește la nimic. Omul prin propriai natură nu se se poate întări spiritual. Duhul Sfânt este Cel care echipează și îl face pe cel ales, destoinic pentru orice lucrare bună.

– în omul dinăuntru. Omul interior este acea parte spirituală din noi, cu care ne naștem moartă datorită păcatului adamic și care este înviată la nașterea din nou. Acest om dinăuntru, trebuie să crească în noi, să fie întărit prin Duhul spre maturizare. Cu cât se maturizează mai mult cu atât noi, devenim mai asemănători cu chipul Domnului Isus.

v.17κατοικησαι τον χριστον δια της πιστεως εν ταις καρδιαις υμων

ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre, fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste,

– ca Hristos să locuiască. Cristos Domnul locuiește în noi în omul lăuntric. Această locuire începe la nașterea din nou prin primirea Cuvântului în mod mântuitor. Atât Cristos cât și Tatăl locuiesc în omul născut din nou, conform cu ce a promis Domnul în : Ioan 14.23:

,, … şi Noi vom veni la el şi vom locui la el”

La fel și Duhul Sfânt, locuiește în cel credincios, împreună cu Fiul și cu Tatăl:

,,pe Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi va fi în voi.” – Ioan 14.17.

– prin credinţă în inimile voastre. Credința este darul lui Dumnezeu, dat în urma nașterii din nou. Credința mântuitoare este dovada clară că am crezut în Cristos și că El locuiește în noi. Nu ai credința lui Cristos, nu ai nici Duhul Lui și nici nu ești al Lui (Romani 8.9).

– fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste. Dragostea agape de aici, nu este dragostea manifestată de noi, ci este acea dragoste necondiționată ce izvorăște din inima lui Dumnezeu. Ea este fundația salvării noastre. Am fost înrădăcinați în această dragoste prin credința dată-n dar, având o temelie sigură a salvării sufletelor noastre. Dragostea lui neschimbată, este cea care ne face să avem o credință neclintită, o puternică încredințare în lucrurile care nu se văd încă.

v.18εν αγαπη ερριζωμενοι και τεθεμελιωμενοι ινα εξισχυσητε καταλαβεσθαι συν πασιν τοις αγιοις τι το πλατος και μηκος και βαθος και υψος

ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea;

– ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii. Numai înțelegând dragostea aceasta măreață, ajungem să înțelegem motivul pentru care am fost răscumpărați. În dragostea Lui găsim motivul alegerii, predestinării, răscumpărării și înfierii noastre. Nu în noi. Acest lucru trebuie înțeles deplin de toți sfinții Săi. Acesta este harul necondiționat. Dacă baza alegerii nu ar fi dragostea sa nemărginită, și motivul s-ar găsi în om, atunci nu ar mai fi nevoie de har suveran și gratuit. Ar fi o salvare datorită faptelor. De aceea cu mintea nostră săracă și limitată nu putem decât să ne plecăm genunchii și să-L glorificăm pe Domnul.

– care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea. Acestea sunt cele patru dimensiuni ale dragostei lui Dumnezeu care ne-a fost arătată. Aceste dimensiuni nu le vom înțelege decât în cer, adevărata semnificație.

v.19γνωναι τε την υπερβαλλουσαν της γνωσεως αγαπην του χριστου ινα πληρωθητε εις παν το πληρωμα του θεου

şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa, ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu.

– şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa. El ne-a iubit înainte de întemeierea lumii, cu o dragoste care este mai presus de capacitatea noastră de înțelegere.

În această dragoste a stabilit, dezbrăcarea Sa de gloria eternă, întruparea și jertfirea Sa pentru păcatele noastre. Dragoste aceasta nu este pentru întreaga lume ieșită din Adam, incuzând și pe cei ce vor pieri și vor fi condamnați. Această dragoste a Lui este în strânsă legătură cu aleșii pentru care moare, îi răscumpără, îi împacă și îi justifică înaintea Tatălui. Această dragoste arătată că ne-a iubit, pe când îi eram vrășmași. Ea întrece limita umanului. Ea nu își are obârșia în natura noastră, este de origine Dumnezeiască.

– ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu. Dorința finală a acestei scurte rugăciuni a lui Pavel, este ca frații din Efes să fie umpluți până la toată capacitatea omului dinăuntru, de plinătatea ce o toarnă Dumnezeu în copiii Săi. Această umplere, trebuie să fie dorința noastră a fiecăruia care suntem salvați. Bineînțeles că niciodată nu vom putea să fim umpluți de toată capacitatea Dumnezeirii, nici aici jos și nici în veșnicie sus. Dorința aceasta nu este una păcătoasă (luciferică), ci una ce izvorăște din Duhul Său, care dorește să ne asemene cât mai mult cu chipul Fiului Său, ce a luat contur în noi.

v.20τω δε δυναμενω υπερ παντα ποιησαι υπερ εκπερισσου ων αιτουμεθα η νοουμεν κατα την δυναμιν την ενεργουμενην εν ημιν

Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi,

– Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi. Pavel își încheie rugăciunea, cu atenția îndreptată tot spre Dumnezeul, care și-a început lucrarea în noi și o va duce-o la bun sfârșit. Pavel afirmă că Dumnezeu poate face mult mai multe pentru noi, decât percem sau ne imaginăm noi acum pe moment.

Gândurile noastre nu sunt și ale Lui: ,,Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” – Isaia 55. 8-9.

Lucrul acesta o să îl înțelegem pe deplin în veșnicie când vom vedea toate acestea împlinite pe deplin cu privire la fiecare dintre noi.

– potrivit puterii care lucrează în noi. Toate acestea sunt lucrate cu puterea Sa cea mare, putere care lucrează acum în noi și prin noi în viețile altora. Ideea de aici este din nou reluată la finele epistolei: ,,Încolo, fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui” (cap.6.10). Versetul scoate în evidență că suntem tari, nu prin noi ci prin Cel Atotputernic și dacă vom fi întăriți, vom putea totul în Cristos care ne întărește (Filipeni 4.13).

v.21αυτω η δοξα εν τη εκκλησια εν χριστω ιησου εις πασας τας γενεας του αιωνος των αιωνων αμην

a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin.

– a Lui fie gloria. A Tatălui, căruia I se ruga Pavel, înaintea căruia spunea că își pleacă genunchii în v.14.

– în Adunarea în Hristos Isus. Tatăl își primește gloria în Adunare, în Cristos. De ce? Pentru că așa cum a explicat, a făcut parte de mântuire și slujire, aleșilor dintre naţiuni, făcându-le împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie (v.6).

– pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Aici apostolul Pavel, scoate în evidență faptul că Domnul v-a avea Adunarea Sa, din neam în neam în vecii vecilor. Această teorie a succesiunii neîntrerupte de Adunări1 din timpul Domnului până la răpire este vehement combătută de catolici (ramura răsăriteană și apuseană), de reformatori și de către neoprotestanți. Ea are suport biblic și este menționată în Scriptură. Cele mai cunoscute versete ce o scot în evidență sunt:

,,Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şiporţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge.’’ – Matei 16.18.

,,Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.-Mat.28.20.

Pentru mai multe detalii, în legătură cu teoriile ce stau la baza fondării bisericilor actuale, clik aici: https://aurelmunteanu.wordpress.com/

1Această teorie susţine că : ,,Apostazia a apărut în creştinism la scurt timp după începuturile lui, dar apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunari care au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a devenit religie oficială, aceste Adunari au continuat să existe, dar neoficial. Chiar dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor. Deşi au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului mediu întunecat, a epocii Reformei şi a celor ulterioare ei, ajungând până în zilele noastre “ .

Susţinătorii acestei teorii înţeleg prin „succesiune neântreruptă de Adunări” faptul că Marea Trimitere, care include botezul, Evanghelia şi toate învăţăturile lui Isus (Matei 28:18-20) împreună cu promisiunea prezenţei Sale perpetue, au fost date ucenicilor în calitate de Adunare, de Ecclesie. Adunarea, conform spuselor apostolului Pavel din 1 Timotei 3:15, este considerată stâlpul şi temelia adevărului. Ea transmite mai departe adevărul prin predicarea Evangheliei, botezarea convertiţilor şi întemeierea de noi Adunări în care se învaţă toate poruncile lui Cristos. Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.

Gnade und Frieden vom Herrn für 2018.

„-Ich bin es, ja, bis in euer Alter und bis ihr grau werdet, will ich euch tragen: ich habe gemacht, und ich will heben; ja, ich will tragen und euch erretten.-” Jes. 46,4

„Das Jahr ist sehr alt, und hier ist eine Verheißung für unsre greisen Freunde; ja, und für uns alle, die das Alter überschleicht. Wenn wir lange genug leben, so werden wir alle graue Haare haben; deshalb mögen wir uns wohl in dem Vorausblick des Glaubens an dieser Verheißung erfreuen.
Wenn wir alt werden, wird unser Gott stets noch der „Ich bin” sein, der immerdar derselbe bleibt. Graue Haare erzählen von unsrer Abnahme; aber Gott nimmt nicht ab. Wenn wir keine Bürde tragen können und kaum uns selber zu tragen vermögen, so will der Herr uns tragen. Eben wie Er in unsren jungen Tagen uns wie Lämmer in seinem Busen trug, so wird Er es in den Jahren unsrer Gebrechlichkeit thun.
Er machte uns, und Er wird für uns sorgen. Wenn wir unsren Freunden eine Last werden und uns selber eine Last, so will der Herr uns nicht abschütteln, sondern uns vielmehr aufheben und tragen und erretten, völliger denn je. Sehr oft gibt der Herr seinen Knechten einen langen und stillen Abend. Sie haben den ganzen Tag schwer gearbeitet und sind in ihres Meisters Dienst alt und schwach geworden, und deshalb spricht Er zu ihnen: „Nun ruhet im Vorgefühl des ewigen Sabbats, den ich euch bereitet habe.” Laßt uns das Alter nicht fürchten. Laßt uns mit Grazie alt werden, da der Herr selber in der Fülle seiner Gratia (Gnade) bei uns ist”.-

Von Spurgeon-

_____________________________________________________________

„Erscheinen meines Gottes Wege mir seltsam,rätselhaft und schwer,und gehen Wünsche,die ich hege,still unter in der Sorgen Meer.Will trüb und schwer der Tag verrinnen,der mir nur Schmerz und Qual gebracht,so darf ich mich auf eins besinnen:dass Gott NIE EINEN FEHLER MACHT.
Wenn über ungelösten Fragen mein Herz verzweiflungsvoll erbebt,an Gottes Liebe will verzagen weil sich der Unverstand erhebt,dann darf ich all mein müdes Sehnen in Gottes Hände legen sacht und leise sprechen unter Tränen:dass Gott NIE EINEN FEHLER MACHT.
Drum still mein Herz und lass vergehen,was irdisch und vergänglich heißt,im Lichte droben wirst du sehen,dass gut die Wege,die Er weist.Und müsstest du dein Liebstes missen,ja ging´s durch kalte,finstre Nacht.Halt fest an diesem sel´gen Wissen:das Gott NIE EINEN FEHLER MACHT.”
Heinrich Sack,gedichtet in Stalingrad.

Ein Jahr voller Frieden und Segen unseres Herrn Jesus Christus für meine Blog-Leser wünscht die Blogerin M.W.M

 

2018-an cu multe binecuvantari.

„Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini.
V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc.”
 Isaia 46.4.
„Anul acesta a trecut deja şi această făgăduinţă se îndreaptă către prietenii noştri în vârstă şi către noi toţi care înaintăm în viaţă. Dacă Dumnezeu ne prelungeşte anii, vom ajunge să avem peri albi; aşa că, prin credinţă, putem să luăm dinainte acest cuvânt pentru noi.
Noi îmbătrânim; dar Dumnezeu, care se numeşte EU SUNT, rămâne mereu acelaşi. Perii albi ne arată că trupul nostru slăbeşte; dar El nu slăbeşte niciodată. Când noi nu mai putem să ridicăm nici o greutate şi simţim că ne este greu să ne mişcăm sau să ne purtăm pe noi înşine,atunci Dumnezeu este Cel ce ne poartă. În anii tinereţii noastre, El ne purta în braţele Sale, ca pe mieluşeii Săi şi El va face la fel când vor veni slăbiciuni peste noi.
 El ne-a creat şi El S-a angajat să ne poarte. Când vom ajunge o povară pentru prietenii noştri şi o povară pentru noi înşine, Domnul nu Se va depărta de noi, ci va avea grijă de noi şi ne va face să vedem izbăvirea Lui. Adesea El dă slujitorilor Săi o seară lungă şi liniştită. Ei aulucrat şi s-au ostenit toată ziua în slujba Stăpânului lor şi El le zice„Odihneşte
-te în aşteptarea odihnei veşnice pe care am pregătit-o pentru tine”. Să nu ne temem de o vârstă înaintată ci să ne bucurăm că îmbătrânim, pentru că Domnul este El însuşi cu noi până lasfârşit, în plinătatea harului Său.”
C.H.Spurgeon.
_________________________________________________________________
Dragi cititori ai blogului CETATEA DE SCAPARE,multumesc pentru intrarile Dumneavoastra in paginile acestui Blog.Multumesc pentru ca unii dintre Dumneavoastra s-a abonat la el.Pentru acest nou an 2018,in care am intrat ,doresc din toata inima sa aveti parte de Harul si Pacea deplina de la Dumnezeu Tatal.Sa va intareasca in slabiciunile trupesti,in cele sufletesti dar si mai mult sa va ajute sa fiti tari in credinta in toate imprejurarile vietii cat de grele ar fii ele.Stiu ca El face daca venim la tronul Harului Sau in vremea de necaz.Vine ceasul cand nu mai vom trece prin incercarile ce le avem  pe acest pamant.Dar cat mai suntem in acest trup trecator avem parte de ele pentru ca credinta noastra sa fie intarita,sa aibe ca urmare lauda,slava si cinstea,la aratarea lui Isus Cristos.
1 PETRU cap.1;3-9.

3. „Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Hristos din morti, la o nadejde vie

4. si la o mostenire nestricacioasa si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi.

5. Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi!

6. In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari,

7. pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere, si care totusi este incercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, la aratarea lui Isus Hristos,

8. pe care voi Il iubiti fara sa-L fi vazut, credeti in El fara sa-L vedeti si va bucurati cu o bucurie negraita si stralucita,

9. pentru ca veti dobandi, ca sfarsit al credintei voastre, mantuirea sufletelor voastre.”